Fond funciar. Sentința nr. 1883/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1883/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 76/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 76/A

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Judecător M. C. O.

Grefier L. I.

Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta-petentă S. V. împotriva sentinței civile nr.1883/12.05.2014,pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimatele C. H., C. M., D. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.01.2015,încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 30.04.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta S. V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Locală de fond funciar H., Comisia Județeană de fond funciar M. și D. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate:

1.Nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 11.01.2013, titular D. M., eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M., în ceea ce privește suprafața de circa 900 m.p. - din suprafața totală înscrisă în titlu, de 1356 m.p. teren arabil, situat în intravilan, ., P., județul M., obligarea pârâtelor să procedeze la emiterea unui nou titlu, cu datele corecte - conform documentelor legale.

2.Anularea în parte și respectiv modificarea titlului de proprietate nr._/27.03.2013, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M., titular B. I. - mama sa, decedată la data de 12 martie 2008 și obligarea pârâtelor Comisia Locală de fond funciar H. și Comisia Județeană de fond funciar M. să procedeze la emiterea unui nou titlu, cu datele corecte - conform documentelor legale, astfel:

a) Scrierea corectă a numelui: B. și nu B. ;

b) modificarea suprafeței și a vecinătăților înserate la poziția terenului arabil, situat în intravilan „Lângă casă", ., P., județul M., având în vedere că:

- suprafața corectă, menționată în Procesul-verbal de punere în posesie/27.08.1991 și aflată efectiv în posesia sa, este de 1900 m.p. și nu 1019 m.p. cum s-a trecut în Titlu;

- adevărații vecini sunt: N - D. M.(pârâta) și CC 661 ( reclamanta); E-Ș. C. I.( fost S. N.); S- HR 1728 (zăvoi); V- V. E..

c) modificarea vecinătăților înserate la poziția terenului curți - construcții, intravilan, în suprafață de 0481 m.p., situat în ., astfel- vecinii adevărați fiind: N - DC 461; E- S. Clon (fost S. N.) ; S- P 659 (arabil - proprietatea subsemnatei) ; V- S. M.I. și D. M. (pârâta).

Cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu desfășurarea acestui proces.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 27 august 1991, conform Legii nr. 18/1991, mama sa, B. I. a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,26 ha teren, situat în punctul „Lângă casă", în intravilanul comunei H., .. Această suprafață de teren era compusă din: 0,19 ha - teren arabil, 0,026 ha - vie și 0,048 ha curți, clădiri.

Totodată, precizează că mama sa, B. I. a decedat în anul 2008, însă reclamanta, fiind unica moștenitoare, împreună cu familia sa, a folosit întregul teren împrejmuit, fără ca cineva să ridice vreo pretenție în legătură cu acesta.

Se învederează că la data de 23.03.2013 - a primit titlul de proprietate cu nr._, însă acest titlu are înscrisă, la teren arabil, o suprafață de teren mai mică decât cea pe care o posedă, respectiv 1019 m.p. în loc de 1900 m.p., în acest fel fiind prejudiciată cu cea de 900 m.p. de teren arabil.

Cu acea ocazie, arată că a aflat că pârâta D. M. primise un titlu de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât avea dreptul, în cei 1356 m.p. teren arabil fiind cuprinsă și o parte din terenul său – de circa 900 m.p.. Astfel, reclamanta se învecinează în partea de Vest cu pârâta D. M. și nu cu V. E., așa cum a fost și este în fapt, așa cum s-a primit terenul în posesie de către mama sa, încă din anul 1991 și cum este împrejmuit, fără să fie mutate vreodată hotarele.

În drept a invocat prevederile Legii nr. 18/1991 și Leg.169/1997.

În dovedire a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: titlurile de proprietate nr._/27.03.2013 și nr._/11.01.2013, proces verbal de punere în posesie din anul 1991- B. I., certificat de deces- B. M. (tatăl reclamantei), certificat de deces . nr._- B. I., certificat de naștere - B. V. (actual Ș.), certificat de căsătorie - B. V. cu Ș. T., certificat de moștenitor nr.51/2013-Ș. V., CI. . Nr._- Ș. V..

În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii V. V. și L. E. și proba cu expertiză tehnică judiciară (topo).

La data de 30.05.2013, pârâta D. M. a depus la dosar – prin Registratură – întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A precizat că titlul de proprietate nr._/11.01.2013 este perfect valabil, deoarece i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după mama sa, D. P. - proprietara terenului cuprins în acest titlu.

A arătat nu este rudă cu reclamanta, dar se învecinează pe o latură a terenului cu aceasta, teren pe care reclamanta l–a ocupat abuziv.

A solicitat ca instanța să compare cele două titluri de proprietate din care rezultă că suprafața de teren din titlul reclamantei este în alt loc, cu suprafețe și vecini diferiți, astfel că terenurile respective nu se suprapun.

Reconvențional, pârâta reclamantă D. M. a solicitat obligarea reclamantei să – i lase în deplină proprietate și pașnică folosință, suprafața de teren de 1356 mp trecuți în titlul său de proprietate și să-și demoleze construcțiile edificate abuziv pe terenul său,sau să fie autorizată aceasta să le demoleze pe cheltuiala reclamantei.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martorii Ș. I. și Ș. Constanta și a depus la dosar copia actului său de identitate, titlul de proprietate nr._/11.01.2013, împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.

Prin rezoluția din 10.06.2013, examinând cererea de chemare în judecată formulată de pârâta – reclamantă reconvențional D. M., s-a constatat că aceasta nu a îndeplinit cerințele prevăzute de dispozițiile art. 194-197 C.proc. civ.și în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere acesteia să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., în sensul:

a) Să indice obiectul cererii și valoarea lui pentru imobile, urmând a se aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 104, respectiv să depună un certificat din care să rezulte valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale. Pentru identitatea imobilelor, se vor arăta localitatea, județul, . în lipsă, vecinătățile dacă imobilul este înscris în cartea funciară, și numărul cadastral sau topografic, după caz. Să atașeze extras de carte funciară, cu arătarea titlului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, să se anexeze un certificat emis de același birou, care să ateste acest fapt;

b) să se precizeze motivele de fapt, în concret, pe care se întemeiază cererea. Să depună cererea reconvențională și completările aferente, însoțite de înscrisurile certificate conform cu originalul, într-un număr de exemplare suficient pentru instanță și comunicarea către părțile adverse. Se va atașa la cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 194 C.p.c., dovada achitării taxei judiciare de timbru în raport de valoarea obiectului cererii, așa cum rezultă lit. a, în situația în care nu este stabilită valoarea impozabilă, urmând să fie aplicate corespunzător prev. art. 98 C.p.c., sub sancțiunea anulării cererii.

La data de 11.06.2013, pârâta Primăria comunei H. – C. a depus întâmpinare, prin care se arată că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 51 din legea 18/1991- rep.

In fapt, pârâta arată că reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren care nu este înscrisă în RA., iar procesele verbale de punere în posesie au fost întocmite în anul 1991, pe declarații de martori fără a fi verificate și actele doveditoare.

La filele 80-82, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Comisia Locală de fond funciar H. și la întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă reconvențional, D. M..

Prin Registratură, la data de 07.10.2013, reclamanta a mai depus precizări la care a fost atașat un set de înscrisuri inserate în cuprinsul acestora, respectiv: chitanță privind plata impozitului, certificat de atestare fiscală, încheierea nr._ din 26.04.2013 pronunțată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Drobeta Turnu Severin, extras de carte funciară.

La termenul de judecată din 14.10.2013, față de cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă D. M., instanța a pus în vedere pârâtei- reclamante prin apărător, să timbreze primul capăt de cerere cu 227,96 lei și timbru judiciar de 3 lei, pentru valoarea de 2712 lei, să precizeze valoarea construcțiilor a căror demolare o solicită și să timbreze corespunzător cel de-al doilea capăt de cerere potrivit Legii 146/1997.

Pârâta- reclamantă D. M. a depus la dosar la data de 22.10.2013, precizări, plan de amplasament și delimitare a imobilului și chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 90 lei.

La termenul de judecată din 28.10.2013, pârâta reclamantă- prin apărător, a precizat valoarea construcțiilor ca fiind de 1000 lei și a la dosar chitanța nr._ din 28.10.2013 privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 181 lei.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu martorii V. V. și L. E. și proba cu interogatoriul pârâtei- reclamante D. M., solicitate de reclamantă prin apărător și proba cu martorii Ș. I. și Ș. C. solicitată de pârâta reclamantă D. M. prin apărător.

Au fost audiați martorii V. V., L. E., Ș. I., Ș. C., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Avocat P. M. pentru reclamanta- pârâtă a depus la dosar interogatoriu ce urma să fie luat pârâtei reclamante D. M., adresa nr.80 din 12.11.2013 și titlul de proprietate nr._ din 11.01.2013.

În baza rolului activ reglementat de dispozițiile art.22 Cod procedură civilă, instanța a apreciat necesar ca pârâta Comisia locală de fond funciar H. să înainteze, în copie, filă din registrul agricol privind poziția de rol a petentei, precum și a intimatei D. M. sau a autoarei acesteia D. P..

Pârâta- reclamantă a depus prin serviciul registratură în 2 exemplare următoarele înscrisuri: adresa nr.3409 din 18.10.2012 a Primăriei H., opis, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâta reclamantă în temeiul Legii 18/1991, hotărârea nr.11 din 17.09.2012 a Primăriei H., declarație, filă din registrul agricol al autoarei D. P., plan parcelar, iar pârâta Comisia locală de fond funciar H. a înaintat în copie filă din registrul agricol al autorului B. M..

Având în vedere faptul că, potrivit filei din registrul agricol al autorului B. M., acesta figura cu 0,05 ha teren curți construcții și potrivit filei din registrul agricol al autoarei D. P. aceasta figura cu 0,03 ha teren curți construcții, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art.22 c.pr.civ. instanța a apreciat că se impune a solicita Comisiei locale de fond funciar H. să ofere explicații referitoare la punerea în posesie a numitei B. I. cu 0,26 ha teren intravilan situat în punctul „Lîngă casă”, din care 0,19 ha arabil, 0,026 ha vie și 0,048 ha curți construcții, precum și 0,03 ha arabil situat în punctul „În . în posesie a pârâtei reclamante D. M. cu suprafața de 0,1356 ha teren arabil potrivit titlului de proprietate nr._ din 11.01.2013.

Prin serviciul registratură, cu adresa nr. 3431 din 17.12.2013, Primăria comunei H. a comunicat relații și a atașat, în copie, următoarele înscrisuri: plan parcelar, filă din registrul agricol al autoarei D. C P., filă din registrul agricol al autorului B. C. M., titlul provizoriu de proprietate nr.161, titlul de proprietate nr._ din 11.01.2013, titlul de proprietate nr._ din 27.03.2013, adresa nr.452 din 07.02.2013 a Primăriei comunei H..

La termenul de judecată din 13.01.2014, constatând că prin adresa nr.3431 din 17.12.2013 Comisia locală de fond funciar H. nu a răspuns solicitărilor instanței, s-a apreciat că se impune amânarea cauzei pentru a se repeta adresa, în sensul de a se oferi explicații cu privire la neconcordanțele dintre suprafețele de teren cuprinse în filele din registrul agricol ale autorilor B. M. și D. P. și suprafețele cu care au fost puși în posesie moștenitorii acestora, relațiile fiind comunicate cu adresa nr. 234/27.01.2014 și atașate la dosar .

La termenul din 03.02.2014, apreciind utilă, concludentă și pertinentă proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie solicitată de reclamanta - pârâtă prin apărător, în temeiul art. 330 c.pr.civ. instanța a încuviințat-o și față de voința apărătorilor părților a desemnat expert pe I. C. V., stabilind onorariul provizoriu pentru expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantei - pârâte.

Obiectivele expertizei au fost următoarele:să se identifice terenul situat în ., 658, 659 înscris în titlul de proprietate nr._ din 11.01.2013 având ca titular pe D. M., să se identifice terenul situat în ./3 și terenul situat în . înscrise în titlul de proprietate nr._ din 27.03.2013, să se stabilească pentru fiecare din aceste terenuri a întinderii și vecinătăților reale, precum și faptul dacă se suprapun.

La termenul din 03.03.2014, instanța, față de răspunsul oferit de Primăria comunei H. cu adresa nr.234 din 27.01.2014 în sensul că părțile au fost de acord cu mențiunile înscrise în titlurile de proprietate, în ceea ce privește întinderea și vecinătățile, a apreciat necesar a întocmi adresă către Comisia locală de fond funciar H. pentru a comunica modalitatea de exprimare a acordului, dacă s-a făcut în scris, iar în caz afirmativ să înainteze documentele respective, răspunsul fiind atașat la dosar prin adresa nr. 704/10.03.2014.

A fost efectuată expertiza dispusă în cauză, la dosar fiind atașat raportul de expertiză ( f. 201).

Expertul a identificat terenul înscris în titlul de proprietate al petentei – reclamante, în T. 17, parcele 559/3 și 661, în suprafață de 1140 mp, și terenul pârâtei – reclamante D. M., situat in T 17, parcele 657, 658 și 659 in suprafață totală de 951 m.p.

A stabilit și vecinătățile terenurilor, precum și faptul că acestea nu se suprapun fizic.

Martorul V. V. a susținut că D. M. a avut gospodărie în satul P. compusă dintr-un teren în suprafață de 300 m.p., care a fost preluat de I. S..

Martora L. E. a susținut că terenul ce a aparținut numitei D. M. e stăpânit de numitul Ș. I..

Si martora S. Constanta, făcând referire la terenul aferent gospodăriei autoarei numitei D. M., a susținut că este stăpânit de S. I..

Martorul S. I. a susținut că terenul ce a aparținut mamei numitei D. M. este muncit din 1990 de S. V..

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta Ș. V..

A fost modificat titlul de proprietate nr._ din 17.03.2013 în sensul că: titular este B. I. în loc de B. I.; terenul situat în T 17, . următorii vecini: N - D. M., E - CC661 și Ș. M I., V - HR 1728 și S - Ș. C I. și suprafața de 659 m.p.; terenul situat în T 17, . vecini: N - D. M. și Ș. M I., S - Ș. C I., V - T17, . - DC 461.

S-a constatat lovit de nulitate titlul de proprietate nr._ din 11.01.2013, în sensul că suprafața înscrisă în T17, parcele 657,658,659 este de 951 m.p. în loc de 1356 m.p., iar vecinii sunt: N - V. E., V - HR 1728, S - Ș. V., E - Ș. M I..

Admite în parte cererea reconvențională.

A fost obligată reclamanta pârâtă Șchiopesci V. să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul situat în T17, parcelele 657,658,659 în suprafață de 951 m.p. cu vecini: N - V. E., V - HR 1728, S - Ș. V., E - Ș. M I..

Au fost compensate cheltuielile de judecată și și a fost obligată reclamanta pârâtă să plătească pârâtei reclamante 148 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, autoarea petentei, B. I. a deținut potrivit RA, în perioada 1959-1962, 500 mp curți-grădini, iar autoarea intimatei, D. C. P. a deținut 300 m.p., curți – clădiri, terenurile fiind învecinate și având extremitatea vestică spre extravilan, pe timpul colectivizării, atât unii cât și ceilalți și-au extins plațurile de casă până la un pârâu, astfel că, suprafețele ce le stăpâneau in 1990, erau cu mult mai mari, decât cele scrise în RA din perioada anterior colectivizării.

Pe de altă parte, D. M. nelocuind în localitate din 1975, terenul aparținător gospodăriei moștenite de aceasta, la care se adaugă extensia spre pârâu, a fost preluat în fapt, de către autoarea petentei, B. I., astfel se explică faptul, că la 27-08-1991, aceasta a fost pusă în posesie cu suprafața de 0, 26 ha, punerea in posesie reprezentând o recunoașterea detenție de la acea dată, fără să se bazeze pe înscrisurile prevăzute în legea fondului funciar.

Procedându-se la eliberarea titlurilor de proprietate, atât autoarei petentei, cât și intimatei li s-a reconstituit drepturile de proprietate pentru suprafețe mai mari decât la care erau îndreptățite și din această perspectivă se apreciază că petenta S. V. nu justifică un interes prevăzut de lege în anularea titlului de proprietate al intimatei D. M. sub aspectul diminuării suprafeței înscrisă în intravilan și nici în modificarea titlului de proprietate emis pe numele autoarei sale, B. I., în ceea ce privește terenul intravilan situat în T 17, sub aspectul întinderii acestuia.

În raport de situația de fapt evidențiată în Anexa la raportul de expertiză întocmit în cauză, se apreciază că se impune modificarea ambelor titluri de proprietate, în sensul înscrierii suprafețelor identificate de expert și ale vecinătăților iar în ceea ce privește titlul de proprietate nr._/27.03.2013, și scrierea corectă a numelui autoarei, respectiv B., în loc de B..

Referitor la cererea reconvențională, instanța constată, pe de o parte, că pârâta – reclamantă D. M. are înscrisă în titlul de proprietate suprafața de 1356 m.p., care in realitate este de 951 m.p. și în aceste limite este ocupată de către petenta S. V..

Cu privire la posesie, instanța a reținut această stare de fapt în baza recunoașterii petentei, atât prin motivarea cererii introductive, cât și prin concluziile scrise depuse pe fond, cu precizarea că reprezentarea acesteia, era că are in posesie suprafața de 1900 m.p., în loc de 1610 m.p.

Potrivit identificării făcute de către expert pe terenul înscris in titlul de proprietate al pârâtei reclamante, nu au fost identificate construcții ale petentei, astfel că, petitul privind obligația de a face se apreciază ca nefondat.

Față de soluțiile pronunțate, urmează a compensa cheltuielile de judecată și a obliga pe reclamanta – pârâtă să plătească pârâtei - reclamante suma de 148 lei.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamanta Ș. V. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel reclamanta apelantă a precizat că, instanța de fond a dat o hotărâre total ilegală și netemeinică, constatând lovit de nulitate Titlului de proprietate nr._/11.01.2013, titular D. M., " în sensul că suprafața înscrisă în TI 7, parcelele 657, 658, 659 este de 951 m.p. în loc de 1356 m.p., iar vecinii sunt: N- V. E., V- HR 1728, S- Ș. V., E- Ș. M.I. ", obligând-o pe apelantă să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie acest teren.

Aceste dispoziții dovedesc faptul că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la suprafață de teren moștenită de D. M., dar și la vecinătăți:

Instanța nu a ținut seama de declarațiile martorilor ( atât cei propuși de mine, cât și cel propus de pârâta D. M., prin avocat): V. V., Lupii E. și Ș. C.^ declarații care au evidențiat că:

- suprafața deținută de pârâta D. M. ( moștenitoare a mamei sale D. P.), teren aflat în imediata apropiere a terenului meu, este de 300 m.p., aceeași cu cea cu care figurează în Registrul agricol - 0,03 ha teren curți :onstrucți;

Instanța, în schimb, a reținut ca adevărată declarație a martorului Ș. C., martor care fiind interesat în cauză a dat o declarație falsă, afirmând că terenul îi aparținut lui D. M. este muncit din 1990 de Ș. V..

Același martor, Șchiopesc I.I., este cel care a prezentat-o pe D. M., în relația cu Primăria H. și a obținut o suprafață de teren mai mare decât a avut vreodată D. M., fiind interesat să folosească el acest teren.

Același martor, Șchiopesc I.I., a participat ca reprezentant al pârâtei D. M., deși nu avea o împuternicire specială pentru acest proces, la efectuarea a-ziselor măsurători de către expertul judiciar - motive pentru care a și solicitat a se înlăture declarația sa.

In mod intenționat sau nu, instanța de fond a omis să clarifice această situație, dând o soluție nelegală.

Suprafața de cea 400 m.p.( din măsurători, conf. Extras C.F.) - teren curți construcții ce aparține de drept pârâtei D. M. și care în prezent este folosită de martorul Ș. I., nu mai este evidențiată în hotărâre ( instanța deja considerând că este proprietatea martorului Ș. I. - deși nu deține acte translative de proprietate). In felul acesta, instanța prezintă . situația de fapt și de drept, reducând numai aparent - suprafața din titlul de proprietate al pârâtei D. M. de la 1356 m.p. la 951 m.p.

Această suprafață de cea 900 m.p., în legătură cu care instanța a hotărât ca apelanta să o lase pârâtei D. M., îi aparține, fiind moștenită de la familia apelantei este împrejmuită de peste 40 ani, hotare care nu au fost mutate.

Vecinătățile terenului ce aparține pârâtei D. M. sunt greșite.

Prin hotărârea apelată terenul pârâtei D. M. se învecinează la N- V. E. (în timp ce în Titlul de proprietate sunt trecuți: Ș. I. și B. M.);

E- Ș. M.I. ( în Titlul de proprietate, vecin la Est este trecut B. M.);

S- Ș. V. ( în Titlul de proprietate, la Sud este trecut HR 728- pârâu); V-HR 1728 ( în Titlul de proprietate, la Vest este trecută ca vecină V. E.).

Adevărații vecini ai terenului proprietatea lui D. M. sunt: - Ș. M.I.; E- Ș. V.; S- Ș. V.; V-V. lena .

Prin aceeași acțiune, apelantul a solicitat anularea în parte, respectiv modificarea Titlului de proprietate nr. 1208/27.03.2013, titular B. I. (mama mea, decedată în 2008) și obligarea pârâtei C.J.F.F. M. la emiterea unui nou titlu, cu datele corecte, respectiv pe lângă scrierea corectă a numelui și modificarea suprafeței și a vecinătăților înserate la poziția terenului arabil, situat în intravilan „Lângă casă ,..M., având în vedere că, suprafața corectă, menționată în Procesul-verbal de punere în posesie din 27.08.1991 și aflată efectiv în posesie apelantei este de 1900 m.p. și nu 1019 p. cum s-a trecut în titlu, iar adevărații vecini sunt: N - D. M.(pârâta) și CC 661 ( S. V.); E-Shiopescu C.I.; S- HR 1728 (zăvoi); V- V. E. ,modificarea vecinătăților înserate la poziția terenului curii –construcții intravilan, în suprafață de 481 m.p situatat în Tarlaua 17, .>

- adevărații vecini sunt: N - DC 461; E- Ș. Clon ; S- P 659 arabil- proprietatea apelantei ; V- Ș. I. și D. M. (pârâta).

Instanța de fond a nesocotit în totalitate probele legale favorabile apelantei, respectiv înscrisurile depuse ,Procesul-verbal de punere în posesie și declarațiile martorilor.

Apelantei i-au fost refuzate următoarele solicitări respectiv: refacerea expertizei - formulând obiecțiuni care nu au fost acceptate, cu motivarea că apelanta nu a fost prejudiciată cu nimic dacă râul trece în partea de V nu prin S,cercetarea la fața locului efectuată de către judecător, probe utile, care ar fi putut conduce la lămurirea situatei de fapt și în final la o decizie corectă ( legală și temeinică).

Instanța nu a răspuns punctual solicitărilor apelantei în legătură cu terenurile proprietatea apelantei ( teren arabil și teren curți construcții) prezintă foarte multe neajunsuri: erori și lacune, astfel: nu se face precizarea că în cauză sunt două terenuri diferite, ce-i aparțin apelantei respectiv: terenul arabil ( intravilan), aflat în T 17 . peste 40 ani, în suprafață de 1900 m.p. și terenul curți construcții ( intravilan), aflat în T 17 . de 481 m.p. ,în hotărâre este menționată o singură suprafață - 659 m.p.sunt schimbate în totalitate vecinătățile care nu corespund realității.

Cu privire la cererea reconvențională a pârâtei D. M., instanța hotărăște nejustificat și " Obligă reclamanta-părâtă Ș. V. să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul situat în TI7, parcelele 657, 658,659 în suprafață de 95J m.p. cu vecinii: N- V. E., V-HR 1728, S-Ș. V., E- Ș. M.I.. "

Această dispoziție este nelegală și netemeinică întrucât în primul rând, în fapt, nu există un teren cu aceste vecinătăți, iar instanța nu a precizat din care dintre cele două suprafețe de teren pe care le-a împrejmuit să fie lăsate pârâtei suprafața de 951 m.p.

In mod abuziv și eronat, instanța reține în considerente, că terenurile fiind învecinate și având extremitatea vestică spre extravilan, pe timpul colectivizării, atât unii cât și ceilalți și-au extins loturile de casă până la pârâu, astfel că suprafețele ce le stăpâneau în 1990, erau cu mult mai mari decât cele scrise în R.A. din perioada anterior colectivizării."

D. M. nelocuind în localitate din 1975, terenul aparținător gospodăriei moștenite de aceasta, la care se adaugă extensia spre pârâu, a fost preluat, în fapt de către autoarea petentei, B. I., astfel explică faptul, că la 27.08.1991, aceasta a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,26 ha, punerea în posesie reprezentând o recunoaștere a detenției de la acea dată fără să se bazeze pe înscrisurile prevăzute în legea fondului funciar. "

Instanța nu motivează care au fost probele care au determinat aceste concluzii, făcând simple afirmații lipsite de obiectivitate . Dacă fiecare dintre cele două familii au ocupat mai mult decât se cuvenea, cum a dovedit acest lucru D. M.?

Apelanta a făcut dovada, cu martori și înscrisuri, că terenul a fost împrejmuit de peste 40 ani, hotare care nu s-au modificat și a folosit acest teren ca proprietară și nu a ocupat din terenul nimănui, așa cum încearcă instanța să motiveze .

După 1990, a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,26 ha, în punctul "Lângă casă", respectându-se vechile amplasamente ale proprietății familiei apelantei .

Pârâta nu a făcut dovada cu nici o probă că pe lângă cei 300 m.p., teren curți construcții, a mai avut în folosință sau proprietate o altă suprafață de teren, în prelungirea acesteia.

Atunci, cum poate instanța, în prezența unor probe care sunt de netăgăduit, să dea o hotărâre atât de netemeinică.

Tot în considerente se retine că " petenta S. V. nu justifică un interes prevăzut de lege în anularea titlului de proprietate al intimatei D. M. sub aspectul diminuării suprafeței înscrisă în intravilan "

Printr-o hotărâre nelegală, bazată pe presupuneri și nu pe probe, apelanta precizează că ar fi pusă în situația de a renunța la o parte din proprietatea familiei acesteia.

Din cele precizate mai sus, rezultă că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, motiv pentru care apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata D. M. a formulat întâmpinare la motivele de apel prin care a precizat că ,sentința civila nr.1883 din 12.05.2014,pronunțata de Judecătoria Dr-Tr-S. in acest dosar este temeinica si legala motiv pentru care a solicitat să se mențină această sentință aceasta sentința si să se respingă apelul ca nefondat.

Instanța de fond in baza rolului activ si a probatoriului corect administrat a ajuns la aceasta soluție care este rezultatul unor probe care sunt concludente respectiv proba cu acte si exceptând depozițiile martorilor audiați, care au fost subiectivi sau în necunoștința de cauza, unii chiar de rea credința.

Așadar motivele de apel sunt total nefondate intimata solicitând respingerea apelului din următoarele motive:

Reclamanta dorește cu orice preț ca actele intimatei D. M. sa nu fie luate in considerare si se bazează pe faptul ca, terenul reclamantei îl are de peste 40 de ani si ca este îngrădit cu gard. Dar acest lucru nu are relevanta juridica, așa cum in mod corect a reținut instanța de fond, atâta timp cat il ocupa si la împrejmuit in mod abuziv si este muncit de ea si fiul acesteia, care locuiesc împreuna.

Titlul intimatei de proprietate este corect eliberat pe acte si nu pe vorbe. Deși intimata are în titlul de proprietate suprafața de 1356 mp,iar din expertiza rezulta că liber mai sunt 951 mp intimata s-a mulțumit sa-i lase libera si aceasta suprafața deși diferența rezulta că este ocupata de construcțiile edificate fără autorizație pe terenul intimatei respectiv o fântâna si o camera.

Cele susținute de intimată rezulta si din schița terenului făcuta de expert,iar toate punctele arătate in motivele de apel ca sunt greșite si nu corespund realității sunt pure invenții.

Daca instanța de apel considera ca intimata nu are dreptate aceasta este de acord sa se facă o cercetare la fata locului de unde rezulta realitatea deoarece reclamanta considera ca intimata este din București si nu cunoaște realitatea.

In consecința, fata de cele arătate mai sus a solicitat respingerea apelului ca nefondat si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata respectiv onorariu avocat si taxa de timbru si nu compensarea deoarece precizează intimată că nu este în culpa procesuala.

Intimata Comisia Locală de Fond Funciar de pe lângă Primăria Huznicioara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Instanța de fond a apreciat corect probele administrate în cauză a fost efectuată expertiza topo care a individualizat terenurile în litigiu, a stabilit vecinătățile și suprafața. Procesele verbale au fost întocmite în anul 1991, pe baza declaraților martorilor fără a fi verificate și comparate cu actele de proprietate. Apelanta nu este îndreptățită să primească mai mult teren față de cel înscris în titlu de proprietate.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinări prin care a reiterat motivele din cererea de apel.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 477 și urm. c.pr.civ. tribunalul constată că este întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Primul motiv de apel vizează soluția dată capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului definitiv de proprietate nr._/11.01.2013, titular D. M. în sensul că în mod greșit a concluzionat instanța de fond că suprafața înscrisă din T 17 are în realitate 951 m.p.în loc de 1356 m.p. și față de acest motiv tribunalul reține că apelanta reclamantă a solicitat prin acțiunea principală constatarea nulității absolute a titlului definitiv emis pe numele D. M. pentru suprafața de 900 mp. din totalul de 1356 m.p. situat în T17 P 657,658,659 cu motivarea că acest teren este proprietatea sa .

Tribunalul constată că în cauză devin aplicabile disp. art. III din Legea 169/1997 în conformitate cu care pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute se poate obține desființarea actelor de reconstituire în principiu titluri de proprietate, legitimare procesuală activă având orice persoană al cărei drept a fost încălcat sau nesocotit la eliberarea titlului, ori prin înscrierile ce s-au făcut în titlu .Astfel reclamanta trebuie să justifice dreptul la acțiune printr-un alt titlu de proprietate emis în baza legii 18/1991 sau prin orice alt act prin care dovedește că i-a fost recunoscut în condițiile legilor fondului funciar dreptul ce îi este lezat prin titlul a cărui anulare o cere .

Așa fiind din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că apelanta reclamantă nu deține titlul definitiv de proprietate pentru suprafața de 900 m.p. în litigiu ( aceasta solicitând de asemenea și completarea titlului emis pe numele autoarei sale cu această suprafață ) și nici un alt act din care să rezulte că i-a fost recunoscut dreptul de proprietate . Astfel reclamanta invocă un proces verbal de punere în posesie, act premergător emiterii titlului de proprietate, emis în anul 1991 din care rezultă că autoarea B. I. a fost pusă în posesie cu o suprafață de 0,26 ha în punctul ,, lângă casă ,, din care 0.19 arabil însă așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria H. acest proces verbal a fost întocmit fără verificări și acte doveditoare, din copia RA a autorului rezultând că acesta a figurat în RA CU O SUPRAFAȚĂ DE 0,05 ha curți construcții iar atât titlul definitiv cât și cel provizoriu a fost întocmit pentru o suprafață de 0,15 ha intravilan.

Expertizele efectuate în cauză atât în fața instanței de fond cât și în apel au concluzionat că atât reclamanta apelantă cât și intimata au teren în minus față de mențiunile din titlurile definitive de proprietate, terenurile sunt situate atât în extravilanul cât și în intravilanul localității iar suprafața din intravilan este mai mare decât suprafața înscrisă în RA la poziția curți construcții ( 0,05 ha B. M. și 0,03 ha D. P.) .

Pentru aceste considerente se apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamantei apelante i-a fost încălcat dreptul de proprietate prin eliberarea titlul definitiv emis pe numele pârâtei și nici dovada că acest titlul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale neexistând vreun motiv de nulitate absolută din cele enumerate de art. III DIN Legea 169/1997 .

Al doilea motiv de apel vizează soluția instanței de fond în ceea ce privește completarea și modificarea vecinătăților suprafețelor înscrise în titlul definitiv emis pe numele autoarei B. I. susținerile apelantei întemeindu-se pe aceeași neconcordanță dintre procesul verbal de punere în posesie emis în anul 1991 și actele ulterioare ce au stat la baza emiterii titlului definitiv.

Așa cum a rezultat din copiile registrelor agricole, titlurile provizorii de proprietate și adeverințele emise de comisia locală de fond funciar procesul verbal întocmit inițial în anul 1991 a fost invalidat ulterior după verificarea registrelor agricole, a planurilor parcelare și a efectuării măsurătorilor în teren a suprafețelor recunoscute . Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că apelanta deține în intravilan o suprafață de teren mai mare decât cea din RA RESPECTIV 863 M.P. iar vecinii corespund cu cei din titlul definitiv de proprietate, în tarlaua 17 toate părțile având în realitate în posesie o suprafață totală mai mică decât cea menționată în titlu .

Raportat la aceste considerente soluția instanței de fond de modificare a suprafeței din . a vecinătăților este netemeinică, nelegală și în neconcordanță cu probatoriul administrat în cauză raportat la dispozițiile legale incidente cu atât mai mult cu cât instanța de fond a fost investită cu o cerere prin care s-a solicitat modificarea suprafeței în sensul de a fi trecut 1900 m.p în loc de 1019 m.p. și nu diminuarea acesteia, astfel că motivul de apel ce vizează acest capăt de cerere este fondat .

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta D. M. admisă în parte de instanța de fond, cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei reclamante să lase în deplină proprietate și posesie suprafața DE 1356 M.P., tribunalul constată că aceasta nu a fost dovedită, din expertiza efectuată în apel coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză ( V. V. –fila 134, S. C. –fila 135, L. E. ) rezultând că terenul proprietatea lui D. M. este în folosința lui S. I. iar limitele dintre terenurile agricole nu au fost modificate și se cunoaște slogul dintre terenuri.

Așa fiind cum în cauză pârâta reclamantă reconvențional nu a dovedit că terenul se află în posesia nelegitimă a reclamantei pârâte reconvențional se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și cum apelul este fondat va fi admis .

Ca urmare a admiterii apelului va fi schimbată sentința în sensul că se va respinge cererea reconvențională și înlăturate dispozițiile care vizează modificarea și anularea titlurilor de proprietate ale părților sub aspectul suprafețelor și vecinătăților înscrise în acestea.

Se vor menține dispozițiile sentinței privitoare la modificarea titlului de proprietate nr._/17.03.2013 emis de C. M. raportat la prenumele autoarei reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-petentă S. V., cu domiciliul în ., C.N.P._,împotriva sentinței civile nr.1883/12.05.2014,pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimatele C. H., cu sediul în ., C. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M. D. M., domiciliată în București, . 42, B1.4, ., Sector 4, C.N.P._.

Schimbă sentința în sensul că respinge cererea reconvențională și înlătură dispozițiile care vizează modificarea și anularea titlurilor de proprietate ale părților sub aspectul suprafețelor și vecinătăților înscrise în acestea.

Menține dispozițiile sentinței privitoare la modificarea titlului de proprietate nr._/17.03.2013 emis de C. M. raportat la prenumele autoarei reclamantei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015

Președinte,

A. M.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

L. I.

OMC/LI/5 ex.

Data 25.02.2015.

Jud.fond.G. D.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1883/2015. Tribunalul MEHEDINŢI