Pretenţii. Decizia nr. 12/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 12/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 12/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 12/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. Z.

Grefier N. C. B.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva s.c.nr.916/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._/225/2014, intimat pârât fiind S. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, s-a invocat din oficiu excepția perimării apelului după care, s-a trecut la soluționarea excepției.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr._/ 225/2014, reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul S. I., a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1351 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății,cu titlu de despăgubiri civile.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, în data de 04.03.2011, pârâtul a fost internat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 04.03-11.03.2011 pentru care figurează ca debitor în evidențele contabile ale reclamantei cu suma de 1351 lei.

A precizat că, a făcut demersuri pentru a afla numele persoanei vinovate de producerea agresiunii, depunând înscrisuri către IPJ M., potrivit adreselor nr.1377 din 23.01.2013 și_ din 11.11.2013, fără a primi vreun răspuns din partea acestei instituții .

Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală aceasta evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.

Pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, însă acesta nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să rezulte numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere sau dacă se află vreun dosar pe rol în acest sens, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu obligarea pârâtului la plata sumei de 392 lei, plus dobânzi și penalități calculate până la data plății.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 –privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 Cod procedură penală, art. 119-127 c. proc. fiscală.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat s.c.nr.1124/17.03.2015 prin care a respins acțiunea cu următoarea motivare:

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă, rezultă că pârâtul a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la Secția Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în perioada 04.03-11.03.2011, cheltuielile de spitalizare în această perioadă fiind de 1351 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.

Prin prezenta acțiune reclamantul solicită obligarea pârâtului care a fost victima unei agresiuni, la plata sumei de 1351 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Instanța a avut în vedere si disp. art. 92 alin. 1 din L. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.

Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006, asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.

Conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.

Apărările reclamantului în sensul ca pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate, au fost apreciate de instanță ca neîntemeiate întrucât nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului.

De asemenea, nu s-a reținut nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.

Prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța apreciază ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistența medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.

Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța apreciind ca acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, a respins-o.

Împotriva s.c. nr. 1124/17.03.2015, în termen legal a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

Pacientul nu a putut fi interogat la internare cu privire la numele părții vinovate întrucât fie era în stare de urgență, fie nu cunoștea identitatea acesteia.

Pârâtul a fost internat în perioada 4.03._11 în urma unei agresiuni.

În data de 16.07.2014 prin adresa nr._, apelanta a comunicat pârâtului că apare în evidențele contabile cu un decont de 1351 lei în urma internării și a solicitat să comunice rezultatul organelor de anchetă cu privire la datele persoanei vinovate, însă acesta nu a dat lămuriri cu privire la aspectele solicitate.

Deși compartimentul juridic nu a comunicat informații cu privire la numele agresorului, din comunicarea s.c.nr.1124/17.03.2015 rezultă că pârâtul a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece este victima unei agresiuni din partea nepotului său, minor la acea dată.

Tergiversarea datelor cu privire la numele agresorului de la organele de poliție și de la pârât, a condus la formularea cererii de chemare în judecată în vederea recuperării prejudiciului.

Consideră că instanța nu a ținut cont că recuperarea acestor debite se face pentru bugetul de stat și totodată nu a solicitat pârâtului date cu privire la numele agresorului, existând posibilitatea ca victimele să se împace cu agresorii, urmare a acestor tergiversări.

Solicită a se ține cont că aceste spitalizări nu sunt suportate de Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că trebuie aplicat art.313 din Legea 95/2006 prin care obligă persoanele ce au cauzat prejudicii sănătății altor persoane la suportarea cheltuielilor de spitalizare.

Conform legii, responsabil pentru fapta minorului este părintele sau tutorele acestuia și deși pârâtul știa cine este vinovat, în mod voit nu a dat informații cu privire la numele agresorului.

Față de acestea, consideră că pârâtul nu este de bună credință, astfel că solicită admiterea apelului, pe fond admiterea cererii de chemare în judecată iar pârâtul să plătească cheltuielile de spitalizare.

Prin încheierea de ședință din 02 iunie 2015, în baza art. 411 pct.1 alin. 2 c.pr.civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.

Potrivit art. 416 din Codul de procedura civilă raportat la art. 420 c.pr.civ. orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea putându-se constata din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

La data de 03.12.2015, cauza a fost repusă pe rol pentru verificarea subzistenței motivului suspendării, fiind acordat termen la 12.01.2016.

Constatând că de la data pronunțării încheierii de suspendare (02 iunie 2015), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, față de dispozițiile legale anterior redate, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va constata perimat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul civil declarat de apelanta S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Splai M. V. nr. 4, județul M., Cod fiscal_, împotriva s.c.nr.916/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._/225/2014, intimat pârât fiind S. I., domiciliat în ., având CNP_, având ca obiect pretenții.

Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. Z.

Grefier,

N. C. B.

Red. CVP

Dact. CNB

Ex.4/ 19 Ianuarie 2016

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 12/2016. Tribunalul MEHEDINŢI