Pretenţii. Decizia nr. 36/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 36/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 36
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier N. C. B.
M. Public fiind reprezentat de procuror C. H. din cadrul DIICOT M..
***
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. I. și pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., având ca obiect pretenții în sumă de 1.535.740 RON.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților după care, reprezentantul ministerului public precizează că reiterează excepția tardivității invocată la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere disp. art.248 c.pr.civ. care obligă instanță să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos soluționarea în fond a cauzei, instanța acordă cuvântul asupra excepției tardivității.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției și respingerea acțiunii ca tardiv formulată întrucât reclamantul nu a acționat în termenul de 6 luni prevăzut de disp. art. 541 c.pr.pen.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 25.02.2015 sub nr._, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.535.740 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt la data de 18.03.2006, împotriva sa și a numitului V. Andrușa s-au efectuat acte de cercetare penală de către Biroul Teritorial M. al DIICOT iar prin rechizitoriul din 23.03.2006 au fost trimiși în judecată pentru fapte pe care nu l-a săvârșit, reținându-se în sarcina lor un prejudiciu de 29 miliarde lei vechi.
Prin s.c.nr.308/2006, Tribunalul M. a constatat că urmărirea penală nu a fost executată de organul competent potrivit legii și a restituit cauza parchetului însă, nici de această dată organele de cercetare penală nu s-au conformat dispozitivului sentinței, astfel că prin s.p.nr.266/2007, dosarul a fost restituit a doua oare parchetului pentru refacerea urmăririi penale.
Ulterior, prin s.p. nr.218/2008 a Tribunalului M. au fost condamnați la câte 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării închisorii și au fost obligați să plătească Primăriei Orșova, suma de 14 miliarde lei vechi, sentință menținută și de Curtea de Apel C. prin d.p. nr.172/2008.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin d.p. nr.2101/4.06.2009 a admis recursurile declarate de inculpați, a dispus casarea deciziei nr.172/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel C..
Urmare rejudecării, Curtea de Apel C. a pronunțat d.p. nr.287/16.12.2009 prin care a dispus achitarea sa, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.3604/15.10.2010.
Întrucât acuzațiile aduse au fost susținute prin acte și fapte care constituiau infracțiuni, la data de 26.03.2012 s-au adresat Parchetului General cu plângere împotriva procurorului de caz însă, fără nici o verificare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, soluție menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ în care s-a soluționat plângerea formulată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, susține reclamantul că, de la sfârșitul anului 2005 și până în octombrie 2010 când Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul parchetului menținând soluția de achitare dispusă de Curtea de Apel C., a trăit un adevărat calvar, fiind permanent acuzat că și-a însușit suma de 29 miliarde lei, dar trauma psihică cea mai dură a început cu data de 3 mai 2008 când a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendare și la despăgubiri civile de 14 miliarde lei.
Toate acestea se petreceau pe fondul unei sănătăți precare, fiind pensionat medical din anul 1992, și apoi în 1995 când a fost diagnosticat cu glaucom. Ulterior, în anul 2000 a fost diagnosticat cu diabet zaharat și litiază renală.
Ca apreciere din partea cadrelor militare pentru comportamentul și profesionalismul dovedit în carieră, la trecerea în rezervă din motive medicale, a fost propus pentru avansare la gradul de general, aceiași propunere fiind făcută și din partea Societății Civile în anii 1994 și 1995
de către Prefecții județului M. însă nu a fost avansat pentru că nu îndeplinea la acel moment condiția statutară de vârstă (57 de ani) dar după anul 2006 când a îndeplinit toate condițiile nu a mai fost posibilă avansarea întrucât fusese trimis în judecată.
După trecerea în rezervă (1996) a fost primit în avocatură unde și-a desfășurat cu cinste și demnitate meseria, cu onorariile încasate majorând veniturile familiei dar, fiind trimis în judecată pe nedrept, a fost pus în cea mai penibilă situație profesională de a fi el însuși apărat de un avocat.
În aprilie 2008 a solicitat retragerea definitivă din barou cu consecințe negative asupra veniturilor familiei cât și asupra pensiei obținută din avocatură.
A parcurs integral stagiul de pregătire ca doctorand cu intenția de a profesa în învățământul universitar, dar a trebuit să renunțe pentru faptul că a fost trimis în judecată.
În presă, s-a promovat o adevărată campanie de denigrare la nivel local, apărând mai multe articole în diverse cotidiene locale, județene și interjudețene, primind o gravă lovitură de imagine, a demisionat din funcția de președinte al Filialei PRM Orșova, fiind obligat să renunțe și la candidatura pentru alegerile locale sau centrale.
Multe cunoștințe din localitate și din țară, unii dintre prieteni sau foști subordonați și-au schimbat atitudinea față de el și familia sa.
Cinci ani din viață, chiar și în prezent, în loc de liniștea necesară vârstei după o activitate marcată de inerentele privațiuni militare, eforturi deosebite, fizice, psihice și intelectuale, a suportat umilința de a se prezenta de 41 de ori în sălile de judecată unde publicul prezent. Infractorii din boxe, subofițerii de poliție care îi însoțeau și îl cunoșteau și chiar și unii din colegii avocați, aflând că și-a însușit 29 miliarde lei, îl priveau cu ură, dispreț și desconsiderare, fiindu-i așadar terfelită demnitatea și onoarea de fost militar, cetățean cinstit și corect, cu un comportament ireproșabil la locul de muncă, în familie și în societate.
Soția sa când a aflat din presă acuzațiile ce i se aduceau, la sfârșitul anului 2005 și începutul anului 2006 s-a îmbolnăvit grav, fiind diagnosticată cu o afecțiune malignă pentru care a necesitat intervenție chirurgicală, tratament și supraveghere medicală, iar pe fondul imunității scăzute, ulterior a fost diagnosticată și cu hepatita C virală, iar la câteva zile după ce a aflat că a fost condamnat, i-au apărut pe brațe semnele maladiei ..
Toate acestea au condus la situația ca din iunie 2006, din punct de vedere medical să fie încadrată ca persoană cu dezabilități accentuate (gradul II de invaliditate).
Față de cele prezentate, solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 1.535.740 RON compusă din: 1.450.000 ron daune morale, 2290 ron daune materiale (cheltuieli de transport) și 83.450 ron venituri nerealizate din avocatură în perioada 2008-2014, raportat la un venit mediu anual de 100 milioane rol realizat în ultimii doi ani anterior declanșării acuzațiilor.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: decizia nr.3604/15.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosar nr._, plângerea formulată la 26.03.2012 și adresată Ministerului Public – parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezoluția nr.620/P/2012 din data de 13.07.2012 dată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, sentința nr.245/4.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, procură specială autentificată sub nr.2000/20.10.2014, certificat – decizie medicală nr.272/2 din 24.04.1992, certificat – decizie medicală nr.A.726/7 din 26.09.1995, acte medicale, adrese întocmite de Prefectura M. în anii 1994 și 1995 către Președinția României și Ministrul de Interne, evidența încasărilor și contribuțiilor din avocatură pentru anii 2004-2008, cuponul reclamantului privind pensia de avocat, adeverința eliberată în anul 2001 de Universitatea Liberă Internațională din M. și articole din diverse ziare locale și județene.
Pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. a formulat întâmpinare prin care a inovat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a arătat că, față de pretențiile avansate, reclamantul nu dovedește existența unui raport juridic generator al obligației care să fie opusă pârâtului, în acest sens fiind de menționat răspunderea statului în cazul erorii judiciare conform art.538 – 541 c.pr.civ., răspundere ale cărei condiții în cauza de față nu sunt întrunite sau dovedite.
În ceea ce privește răspunderea delictuală, de asemenea nu există dovada unui raport de prepușenie în baza căruia S. R. să poată fi obligat a răspunde ca și comitent, reclamantul aflându-se într-o eroare cu privire la stabilirea raportului juridic dedus judecății.
În altă ordine de idei, văzând temeiul juridic al acțiunii de față, respectiv art.27 al.2 c.pr.pen., privind judecarea separată a acțiunii civilă în procesul penal soluționat definitiv, susține pârâtul că S. R. nu a fost condamnat pentru vreo faptă de natură penală care să conducă la repararea prejudiciului fie și pe cale separată, rezultat din infracțiune.
Acțiunea este inadmisibilă raportat la disp. art.27 al.2 c.pr.pen. întrucât potrivit legii „persoana vătămată…, care s-a constituit parte civilă în procesul penal, poate introduce acțiune la instanța civilă dacă, printr-o hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă”.
Pe de o parte, în speță nu există un proces penal, iar pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de instanța penală prin care să fi fost lăsată nesoluționată latura civilă.
Referitor la temeiul legal vizând apărarea drepturilor nepatrimonială astfel cum este prevăzut de codul civil, susține pârâtul că pretențiile sunt neîntemeiate pentru că reclamantul nu dovedește fapta prejudiciabilă ci enumeră o . acțiuni inițiate de propria persoană.
La primul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității formulării acțiunii arătând că potrivit art.541 al.2 c.pr.civ., termenul în care reclamantul trebuia să formuleze cererea ce face obiectul cauzei de față este de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată prin care s-a constatat eroarea judiciară.
Potrivit art. 248 c.pr.civ., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Ținând seama de ordinea de soluționare a excepțiilor, se apreciază că excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public este prioritară fața de excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, astfel că aceasta va fi mai întâi analizată.
Pentru soluționarea acestei excepții, se constată că sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură penală( art. 504-506) întrucât, hotărârea definitivă prin care s-a dispus achitarea reclamantului pentru faptele pentru care a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat de prima instanță, s-a pronunțat anterior intrării în vigoare a noului cod civil care, la art. 6 alin. 4 prevede că „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Astfel, conform art.504 alin. 1 vechiul cod de procedură penală, „ persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare”.
Alineatul 2 al articolului 506 din același act normativ prevede că „ acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, sau după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504”.
În speță, hotărârea prin care s-a dispus achitarea reclamantului, respectiv dec.pen. nr.287, a fost pronunțată de Curtea de Apel C. la data de 16.12.2009, definitivă fiind prin dec.pen. nr.3604/15.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamantul a formulat prezenta cerere la 25.02.2015, cu mult peste termenul legal prevăzut de dispozițiile anterior enunțate, situație față de care excepția tardivității invocată de reprezentantul Ministerului Public este întemeiată.
În soluționarea acestei excepții, este lipsit de relevanță faptul că ulterior pronunțării hotărârii prin care a fost achitat, a formulat plângeri penale împotriva procurorului de caz și a altor persoane întrucât, dispozițiile art. 506 v.c.pr.pen. stabilesc imperativ momentul de la care se calculează termenul de 18 luni respectiv, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Constatând că excepția analizată mai sus este întemeiată, nu se vor mai examina excepțiile invocate de pârât.
În considerarea celor expuse, tribunalul va pronunța o sentință prin care va admite excepția tardivității formulării acțiunii cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării acțiunii.
Respinge acțiunea privind pe reclamantul C. I. și pe pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., având ca obiect pretenții în sumă de 1.535.740 RON, ca tardiv formulată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.5/ 09 iulie 2015
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 718/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Hotărâre din 31-05-2016, Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
