Pretenţii. Decizia nr. 527/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 527/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 527/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 527/A
Ședința publică de la 05 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr.15/12.01.2016 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât P. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și faptul că apelantul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantul-reclamant, potrivit dispozițiilor art.394 cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23.10.2015 sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pe pârâtul P. L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1200 lei, reprezentând îngrijiri medicale, plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, la data de 02.11.2012 pârâtul a fost internat în cadrul spitalului, în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 02.11/07.11.2012 a căror valoare însumează 1200 lei.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
A menționat faptul că, deși pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere penală sau dacă se află vreun dosar pe rol în acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011 C.pr.civ.
Reclamantul a precizat că, înțelege să-și dovedească acțiunea prin orice mijloc legal de probă, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar: decont de cheltuieli, adresa nr._/11.11.2013, adresa nr.9547/2014, foaie de observație.
Pârâtul în termenul prevăzut de disp. art. 201 alin. 1 c.pr.civ. nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.15/12.01.2016 Judecătoria Vânju M., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
Din cererea de chemare în judecată, instanța a reținut faptul că pârâtul P. L. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S., fiind internat în perioada 02.11-07.11.2012, în urma unei agresiuni.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 119-127 C.pr.fiscală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Conform art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății – persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate.
În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârâtă, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Conform art. 92 din Legea nr. 95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art.91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art.93 din Legea nr. 95/2006 – (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtului, care este persoana agresata.
A rezultat astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, acestuia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora.
Față de cele expuse, instanța a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii a arătat că la data de 02.11.2012 pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 02.11.-07.11.2012, iar în urma acestei internări, figurează în evidentele contabile ca debitor cu suma de 1200,00 lei, suma ce nu a fost achitată până în prezent.
Lipsa plângerii penale prealabile a persoanei vătămate nu împiedica furnizorului de servicii de a acționa la instanța civila pentru recuperarea prejudiciului.
Lipsa de diligenta a pârâtului-pacient, i-a determinat sa apeleze la ajutorul instanței, pentru obligarea acestuia la cheltuielile pe care le-au suportat.
În susținerea apelului invocă următoarele înscrisuri: foaia de observație, din care reiese în mod evident că pacientul pârât este victima unui accident rutier/agresiune si care la externare a fost înștiințat de plata debitului, astfel ca, i s-a adus la cunoștință faptul că avea obligația legală de a depune orice înscris din care să reiese nevinovăția sa; decontul de cheltuieli din care rezultă atât debitul inițial izvorât din spitalizarea pârâtului pacient cât și dobânzile și penalitățile ce curg până la achitarea integrală a debitului; adresa către IPJ M. prin care au solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier/agresiunii cu nr._/11.11.2013.
Art.313 din LG.95/2006, se referă cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovată. Victimele acc.rutiere/agresiunilor prevăzute în Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus, există prevedere legală aparte.
Menționează că, dispozițiile art. 313 din LG.95/2006 dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății persoane numai atunci când s-a stabilit o forma de vinovăție în sarcina acestui autor. Totodată, interpretarea și aplicarea acestui text de lege nu trebuie să aibă ca finalitate obligarea furnizorului de servicii medicale să dovedească pe calea unei acțiuni civile vinovăția unui făptuitor care a provocat daune sănătății altuia, aceasta vinovăție trebuie stabilită în prealabil de organele sau instituțiile abilitate in condițiile legii.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor, calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
Demersurile instituției au fost multiple în vederea identificării persoanei vinovate și stadiul anchetei, în sensul ca au trimis adresa către IPJ M. și către pârâtul pacient care au rămas fără finalitatea urmărită. Atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei ce a provocat . nu constituie fapta ilicită, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, astfel că s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Totodată vis-a-vis de componența art. 91-93 din cadrul Legii nr.95/2006, prin care unitatea sanitară acordă servicii medicale gratuite, nu intra victimele accidentelor rutiere/agresiunilor sub incidența acestui cadru legal. Acestea se supun prevederilor legale ale art.313 din Legea nr.95/2006; deci în mod eronat instanța a hotărât ca pârâtul pacient să fie exonerat de plata debitului în valoare de 1200,00 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale pe perioada 02.11.-07.11.2012.
În subsidiar, susține că, din probatoriu efectuat în cauza de unitatea apelantă reiese că partea vătămata nu a înaintat în termenul legal plângere prealabilă, astfel că se poate trage concluzia pertinenta că, între părți ar putea exista o înțelegere, care nu le-a fost adusă la cunoștință, de nici una dintre părți. Nu au cunoștința nici dacă partea vătămata a obținut despăgubiri materiale de pe urma accidentului/agresiunii de la persoana vinovată de producerea agresiunii/accidentului.
De aici, se poate reține că, în situația în care autorul, pe de o parte, și victima, pe de altă parte, s-au împăcat printr-o tranzacție, victima va plăti cheltuielile de spitalizare, în marea majoritate a situațiilor, inclusiv în cazul vătămărilor corporale grave. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Mai susține că, spre deosebire de cazul plângerii prealabile, unde retragerea operează in rem și produce efecte față de toți participanții, împăcarea operează in personam, înlăturând răspunderea penală numai cu privire la vinovatul (inculpatul) cu care persoana vătămată s-a împăcat.
Față de cele arătate au solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pentru ca acesta să menționeze persoana vinovată de producerea accidentului/agresiunii.
Deși intimatul a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a depus întâmpinare, fapt pentru care insistă în aducerea lui în față instanței de apel cu mandat de aducere pentru a se administra proba cu interogatoriu.
Precizează că pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza de judecată.
În concluzie, solicită admiterea apelului formulat, casarea sentinței civile nr.15/12.01.2016 pronunțată de Judecătoria Vânju M. și pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 1200,00 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății, în conformitate cu art. 119-121 și 123-127 din Codul de Proc. Fiscală.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 14.04.2016 a fost încuviințată proba cu interogatoriul intimatului fiind citat pentru termenul din 05.05.2016 cu mențiunea de a se prezenta în vederea administrării acestei probe.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Intimatul, victima unui accident rutier, a fost internată de către apelantul reclamant, în îndeplinirea obligațiilor sale legate de protecția sănătății persoanelor asigurate, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 02.11.-07.11.2012, costurile acestor îngrijiri ridicându-se la suma de 1200,00 lei. Suma menționată nu a fost achitată de intimat, iar acesta nu a precizat cine se face responsabil de vătămarea sa.
Apelul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006,acestea reprezentând temeiul în drept precizat de apelant, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Prin urmare în situația în care o persoană este vătămată prin fapta unei alte persoane aceasta din urmă, în conformitate cu dispoziția legală citată, va trebui să acopere nu numai prejudiciul produs persoanei vătămate dar și cel produs furnizorului de servicii medicale.
Dispoziția de art.313 alin.1 este în concordanță cu disp. art. 1357 Cod. Civ., potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare și subliniază răspunderea personală pentru propria faptă și faptul că o persoană nu poate răspunde pentru fapta unei alte persoane decât în situația existenței unei obligații de supraveghere și coordonare a activității autorului faptei ilicite..
Nu poate fi primită susținerea apelantei că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului, chiar și numai în scopul îndeplinirii obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, întrucât legiuitorul pe de o parte stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane, adică făptuitorul, iar pe de altă parte nu a calificat inacțiunea părții vătămate ca fiind faptă ilicită ce atrage răspunderea pentru prejudiciul suferit în temei art.313 din lege.
Faptul că intimatul pârât nu s-a prezentat la solicitarea instanței pentru a răspunde dacă a formulat plângere penală împotriva vreunei persoane vinovate de vătămarea sa nu poate fi apreciat ca fiind suficientă pentru angajarea răspunderii sale în temei art.313 din Legea nr.95/2006.
Pentru toate aceste motive, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M. împotriva sentinței civile nr.15/12.01.2016 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât P. L. cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2016.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.20.05.2016
tehnoredactat M.B., Ex.4/5 pag.
jud.fond C. A.
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Decizia nr. 588/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
