Pretenţii. Decizia nr. 535/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 535/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 535/A
Ședința publică de la 09 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S., împotriva sentinței civile nr. 3871/6.12.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu intimatul-pârât P. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: avocat B. N. pentru intimatul-pârât P. D., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-pârât,precizează că acesta nu s-a prezentat în instanță la interogatoriu întrucât este plecat în străinătate. Depune la dosar în copie conform cu originalul adeverințele de asigurat nr. CAS-MH_ și CAS-MH_.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat B. N. pentru intimatul-pârât, susține că pârâtul este asigurat, iar apelantul nu a făcut dovada că acesta este vinovat de producerea accidentului. Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei D. T. S. la data de 03.08.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. Clinic Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul P. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2007 lei reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 23.07-01.08.2012, la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii pana la data plați efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul P. D. fost internat în cadrul unității spitalicești, in urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de 9 zile de îngrijiri medicale in perioada 23.07-01.08.2012.
În urma acestei internări, susnumitul figurează ca debitor în evidențele contabile cu suma de 2007 lei, suma ce nu a fost achitata pana în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.313 din legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
A menționat ca, demersurile au fost multiple in vederea identificării persoanei vinovate si stadiul anchetei, deși nu intra in sarcina sa de a depune diligente pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii, totuși a înaintat către IPJ Mh. - Serviciul Politia Rutiera cu adresa nr._/11.11.2013 solicitările cu privire la stadiul cercetărilor, numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii, dar pana in prezent nu a primit nici un răspuns.
De asemenea, unitatea reclamantă s-a adresat și pârâtului cu adresă pentru a comunica informații despre persoana vinovata de producerea accidentului, ocazie în care a comunicat paratei/ului si debitul înregistrat in contabilitate, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada internării in unitatea noastră, dar până în prezent nu a primit un răspuns.
A menționat reclamantul că atitudinea pârâtei/ului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei ce a provocat accidentul/. nu constituie fapta ilicita, dar l-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, astfel că, s-au văzut nevoiți sa intenteze acțiune împotriva acestuia.
Întrucât pârâta/ul nu a acordat nici lămuriri cu privire la posibilitatea in care aceasta a depus vreo plângere penala, daca exista înregistrat un dosar penal in acest sens, soluția/rezoluția/hotărâre judecătoreasca, daca au ajuns la o înțelegere pentru soluționare pe cale amiabila a pricinii, daca a primit daune morale de la societatea de asigurări, unitatea reclamantă s-a văzut obligata sa-si recupereze debitul, mai sus menționat, pe cale judecătoreasca prin acționarea paratului-parte vătămata.
În urma demersurilor efectuate de către unitatea reclamantă pentru identificarea persoanei vinovate la data de 11.11.2013 Poliția Municipiului D. T. S.-Biroul rutier nu a transmis ca ar exista înregistrata vreo plângere penala formulata de parat/a în termen legal.
Potrivit dispozițiilor legale sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat paratei/ului nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost in cuantum de 2007 lei, suma ce nu a fost achitata pana in prezent.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale de sănătate se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora", iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata.
Prin urmare, in temeiul art. 313 din Legea 95/2006 se poate solicita tragerea la răspundere civila pentru cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala a victimei accidentului o terța persoana care sa fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. In cauza dedusa judecații, prejudiciului încercat de reclamant - in speța S. Județean de Urgenta Tr. S. (cheltuieli de spitalizare) sunt consecința directa a raportului de drept născut in temeiul legii, intre unitatea spitaliceasca reclamanta si parat/a, raport in baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului/ei - P. D..
Conform art. 92 din Legea 95/2006 - (1) Acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei este o datorie a statului si un drept al cetățeanului. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgenta nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din legea 95/2006 - ( 7) Asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orășenești, municipale, județene si regionale aflate in structura Ministerului Sănătății Publice, iar conform art. 93 din Legea 95/2006 - (1) Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, bugetul Ministerului Administrației si Internelor, precum si prin bugetele altor ministere cu rețea sanitara proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege ...
Având in vedere ca legea nu face nici un fel de distincție intre cazurile in care persoanele victime ale accidentelor necesita intervenții medicale de urgenta (după cum acestea sunt sau nu asigurate ), obligația unității spitalicești de a acorda asistenta medicala are la baza un temei legal, atât in situația in care persoana spitalizata este asigurata, cat si in situația in care aceasta nu este spitalizata (urmând ca prejudiciul sa fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, in temeiul art.313 din Legea nr. 95/2006 ).
Se retine ca la data de 23.07.2012 parata/ul a fost internata in secția Chirurgie Generala a Spitalului Județean de Urgenta T. S. in urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de îngrijiri medicale in perioada 23.07-01.08.2012, iar contravaloarea zilelor de spitalizare au fost in cuantum de 2007,00 lei, la care se va adaugă dobânda legală.
În termenul legal prevăzut la Poliția municipiului D. T. S.-Biroul rutier nu s-a înregistrat vreo cerere din partea părții vătămate, deci in concluzie nu s-a dispus începerea urmăririi penale fata de vinovatul agresiunii/accidentului rutier care a condus la 8 zile de îngrijiri medicale.
De aici, se retine doar ca, accidentul/. produs/a în data de 23.07.2012, de o terța persoana a avut ca urmare vătămarea corporala a paratei/ului, persoana care nu a formulat plângere prealabila, condiție obligatorie potrivit art. 184 alin 1.3 cod penal.
Astfel, a susținut reclamantul că prevederile art. 3 13 din Legea 95/2006 coroborate cu prevederile art. 119-123 si 124-127 din Codul de proc. fiscala cu privire la curgerea termenului de prescripție de 5 ani, art. 5 din decretul nr. 167/1958 - privind prescripția extinctiva, in cazul creanțelor bugetare termenul fiind de 5 ani, l-au determinat sa aleagă calea instanțelor de judecata, prin acțiune civila împotriva părții vătămate.
Consideră că, in speța sunt îndeplinite condițiile existentei unui prejudiciu de ordin material produs ca urmare a accidentului/agresiunii provocate, legătura dintre fapta si prejudiciu, precum si existența unei vinovații.
În subsidiar, prin nedepunerea in termenul legal, de către partea vătămata, a plângerii prealabile, se poate trage concluzia pertinenta ca intre părți ar putea exista o înțelegere, care nu i-a fost adusa la cunoștința, de nici una dintre părți, astfel că nu are cunoștința nici daca, partea vătămata a obținut despăgubiri materiale de pe urma accidentului de la parat.
Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act unilateral de voință, împăcarea părților constituie un act bilateral, implicând în mod necesar acordul de voință al persoanei vătămate și al inculpatului. împăcarea are caracter personal și trebuie să fie definitivă. De aceea, ea nu poate fi echivocă, fiind necesar sa conțină în mod clar acordul de voință al persoanelor care s-au hotărât să se împace.
Prin urmare, spre deosebire de cazul plângerii prealabile, unde retragerea operează in rem și produce efecte fata de toți participanții, împăcarea operează in personam, înlăturând răspunderea penală numai cu privire la vinovatul (inculpatul ) cu care persoana vătămată s-a împăcat.
În ceea ce privește petitul privind obligarea paratei/ului la plata dobânzii legale, a arătat că instanța trebuie sa retina ca dobânda legala are un caracter accesoriu dreptului principal, precum si prevederile art. 1088 Cod civil, potrivit cărora "la obligațiile care au drept obiect o suma oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala și" sunt debite din ziua cererii de chemare in judecata, afara de cazurile in care . du pa lege, dobânda curge de drept.
În speța, instanța trebuie sa retina ca sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea dobânzilor si anume: obligația consta in plata unei sume de bani, obligația este lichida si exigibila, iar prin neplata sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosința a acestuia a produs reclamantului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit OG nr.9/2000 si OG 13/2011, calculata de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective.
F. de cele expuse mai sus, a solicitat admiterea cererii si obligarea paratei/ului la plata sumei de 2007,00 lei, plus dobânda legala pana la data plații integrale, in conformitate cu OG 9/2000 si OG 13/2011.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, OG nr.9/2000 si OG 13/2011, disp. Cod. de Proc.civ.
În caz de neprezentare, a solicitat judecarea in lipsa, conform art. 242 alin. 2 c.pr.civ.
În baza art. 30 din OUG nr. 80/2013 a menționat ca cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
Cererea de chemare în judecată a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
În susținerea cererii, a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtului.
La acțiunea au fost atașate în copie următoarele înscrisuri: foaia de observație atașata la acțiunea formulata, din care reiese in mod evident ca pacientul parat este victima unui ace.rutier/agresiune si care la externare a fost înștiințat de plata debitului; decontul de cheltuieli din care rezulta atât debitul inițial izvorât din spitalizarea paratului pacient cat si dobânzile și penalitățile ce curg pana la achitarea integrala a debitului, adresa către IPJ M. cu nr._/11.11.2013, adresele către parata ( partea vătămata ).
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor depuse, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 23.10.2015 instanța a fixat termen de judecată la data de 25.11.2015, cu citarea părților.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Judecătoria D. T. S. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea cu motivarea că, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant a rezultat că pârâtul a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la Secția Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență D. T. S. în perioada 23.07-01.08.2012.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului în perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 2007,00 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala (fila 16).
Prin prezenta acțiune reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. solicită obligarea pârâtului, victima unei agresiuni, la plata sumei de 2007 lei, plus dobânda legala pana la data plații integrale, in conformitate cu OG 9/2000 si OG 13/2011.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamant la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece acesta nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate susținerile reclamantului în sensul că pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nicio dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâtul, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că la data de 23.07.2012 pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 23. 07.-01.08.2012, iar în urma acestei internări, figurează în evidentele contabile ca debitor cu suma de 2007,00 lei, suma ce nu a fost achitată până în prezent.
Lipsa plângerii penale prealabile a persoanei vătămate nu împiedica furnizorului de servicii de a acționa la instanța civila pentru recuperarea prejudiciului.
Lipsa de diligenta a pârâtului-pacient, i-a determinat sa apeleze la ajutorul instanței, pentru obligarea acestuia la cheltuielile pe care le-au suportat.
În susținerea apelului invocă următoarele înscrisuri: foaia de observație, din care reiese în mod evident că pacientul pârât este victima unui accident rutier/agresiune si care la externare a fost înștiințat de plata debitului, astfel ca, i s-a adus la cunoștință faptul că avea obligația legală de a depune orice înscris din care să reiese nevinovăția sa; decontul de cheltuieli din care rezultă atât debitul inițial izvorât din spitalizarea pârâtului pacient cât și dobânzile și penalitățile ce curg până la achitarea integrală a debitului; adresa către IPJ M. prin care au solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier/agresiunii cu nr._/11.11.2013.
Art.313 din LG.95/2006, se referă cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovată. Victimele acc.rutiere/agresiunilor prevăzute în Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus, există prevedere legală aparte.
Menționează că, dispozițiile art. 313 din LG.95/2006 dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății persoane numai atunci când s-a stabilit o forma de vinovăție în sarcina acestui autor. Totodată, interpretarea și aplicarea acestui text de lege nu trebuie să aibă ca finalitate obligarea furnizorului de servicii medicale să dovedească pe calea unei acțiuni civile vinovăția unui făptuitor care a provocat daune sănătății altuia, aceasta vinovăție trebuie stabilită în prealabil de organele sau instituțiile abilitate in condițiile legii.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor, calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
Demersurile instituției au fost multiple în vederea identificării persoanei vinovate și stadiul anchetei, în sensul ca au trimis adresa către IPJ M. și către pârâtul pacient care au rămas fără finalitatea urmărită. Atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei ce a provocat . nu constituie fapta ilicită, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
În subsidiar, susține că, din probatoriu efectuat în cauza de unitatea apelantă reiese că partea vătămata nu a înaintat în termenul legal plângere prealabilă, astfel că se poate trage concluzia pertinenta că, între părți ar putea exista o înțelegere, care nu le-a fost adusă la cunoștință, de niciuna dintre părți. Nu au cunoștința nici dacă partea vătămata a obținut despăgubiri materiale de pe urma accidentului/agresiunii de la persoana vinovată de producerea agresiunii/accidentului.
De aici, se poate reține că, în situația în care autorul, pe de o parte, și victima, pe de altă parte, s-au împăcat printr-o tranzacție, victima va plăti cheltuielile de spitalizare, în marea majoritate a situațiilor, inclusiv în cazul vătămărilor corporale grave. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Mai susține că, spre deosebire de cazul plângerii prealabile, unde retragerea operează in rem și produce efecte față de toți participanții, împăcarea operează in personam, înlăturând răspunderea penală numai cu privire la vinovatul (inculpatul) cu care persoana vătămată s-a împăcat.
Față de cele arătate au solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pentru ca acesta să menționeze persoana vinovată de producerea accidentului/agresiunii.
Deși intimatul a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a depus întâmpinare, fapt pentru care insistă în aducerea lui în față instanței de apel cu mandat de aducere pentru a se administra proba cu interogatoriu.
Precizează că pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza de judecată.
În concluzie, solicită admiterea apelului desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În procedura prealabilă intimatul-pârât P. D. a depus întâmpinare la motivele de apel, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect faptul că el, ca și victimă a unei agresiuni internată prin serviciul de urgență, nu are obligația de a achita cheltuielile de spitalizare.
Astfel ca regulă generală potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, în cazul urgențelor medicale beneficiază de servicii medicale chiar și persoanele care nu fac dovada calității de asigurat.
A menționat că în cazul în care se cunoaște autorul agresiunii, art. 313 din Legea nr. 95/2006 asigura cadrul legal pentru atragerea răspunderii civile a acestuia și pentru a putea fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare.
A susținut că nici un text de lege nu instituie obligația persoanei vătămate să găsească autorul agresiunii sau să achite cheltuieli de spitalizare în cazul în care autorul nu este identificat. A solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data internării pârâtului în unitatea spitalicească, invocate de către reclamant în motivarea în drept a acțiunii, prevăd că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, respectiv cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată persoanei spitalizate.
Nu poate fi primită susținerea apelantului reclamant că, din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul ar avea obligația să efectueze demersuri legale pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale, precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din niciun text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este cel care trebuie să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pârâtul, ca persoana vătămată, nu poate fi obligat la repararea acestui prejudiciu.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S., cu sediul în D. T. S., ., nr. 4, județul M., având cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 3871/6.12.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu intimatul-pârât P. D., CNP_, domiciliat în ., județul M., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2016
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. / 17.05.2016
Tehnoredactat D.D. /4 ex.
Jud. fond L. G.
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2685/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 588/2016. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
