Pretenţii. Decizia nr. 75/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 75/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 75/A
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinței civile nr.668/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de apel și a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
La data de 29.10.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâta C. S., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâta la plata sumei de 848 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 23.09.2011, pârâta a fost internată în spital în cadrul unității reclamante la S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 23.09-27.09.2011, iar în evidențele reclamantei figurează cu suma de 848 lei, calculată în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie: adresa nr. 1377/23.01.2013, adresa nr._/11.11.2013, adresa nr. 6097/12.03.2014 și adresa nr._/25/19.03.2014 emise de S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, fișă de observație clinică generală, decont de cheltuieli, dispoziție pentru numirea d-lui dr. S. M. în funcția de manager, adresa nr._/20.10.2014 emisă de S. Județean de Urgență Dr.Tr. S..
Potrivit rezoluției din data de 11.11.2014, s-a dispus citarea pârâtei cu duplicat acțiune și înscrisuri, file 17-30 din dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
La data de 10.12.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii reclamantei.
Prin rezoluția din data de 17.12.2014, s-a dispus citarea reclamantei cu copie întâmpinare, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 30.12.2014, s-a depus din partea reclamantei răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea cererii pârâtei și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința suspusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâta C. S..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pe pârâta C. S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 848 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile, de care aceasta a beneficiat în urma unui accident rutier.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat ca legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Pârâta a motivat că este asigurată medical, deoarece este pensionată, depunând la dosar cuponul de pensie, fila 36 și a fost victima unui accident rutier, iar în urma cercetărilor nu i-a fost adusă la cunoștință rezultatul cercetărilor.
Instanța apreciind ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul ca pârâta, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța apreciază ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistența medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâta.
Față de cele expuse la cele expuse, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că intimata-pârâtă, victima unui accident rutier, nu a putut fi interogată cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea acesteia.
A susținut că în data de 12.03.2014, prin adresa nr.6097/12.03.2014 a încunoștințat pe intimata-pârâtă să comunice copie de pe actul emis de organele de cercetare cu privire la datele persoanei vinovate pentru . din care a rezultat internarea sa, însă aceasta nu a avut bunăvoința de a le comunica în vedere recuperării debitului de la persoana în cauză căreia s-a stabilit vinovăția.
A menționat că tergiversarea răspunsului intimatei-pârâte nu face decât să îngreuneze soluționarea procesului civil, întrucât în cursul desfășurării anchetei și respectiv urmăririi penale, dacă a fost cazul exista posibilitatea ca aceasta și agresorul să se înțeleagă cu privire la daunele survenite, aspect pe care instituția nu îl cunoaște,însă îi interesează pentru recuperarea debitului de la persoana pe care organele de anchetă au stabilit-o vinovată.
A solicitat casarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă C. S. nu a depus întâmpinare la motivele de apel.
La termenul de judecată din data de 15.06.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 17.12.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 15.06.2015 până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 25.01.2016 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, iar între momentul suspendării judecării cauzei, 15.06.2015 și cel al repunerii pe rol din oficiu, 17.12.2015, s-a împlinit termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 4, județul M., împotriva sentinței civile nr.668/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..1 ., județul M., având ca obiect pretenții.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat M.A /2.02.2016
Tehnoredactat D.D. / 4 ex.
Jud. fond T. A.
Cod operator 2626
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








