Anulare act. Decizia nr. 320/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 12108/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 320
Ședința publică de la 10 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Grefier: C. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta C. L. S. cu domiciliul procesual ales în mun. Tg.-M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5015 din 4 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în apel ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 decembrie 2013, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5015 din data de 04 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins cererea având ca obiect anulare certificat de moștenitor formulată de reclamanta C. L.-S., în contradictoriu cu pârâții C. P.-H. și C. D. F.. De asemenea, s-a respins cererea pârâtei C. D. F., de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 32/02.11.2012 emis de BNP O. V. și constatarea calității de moștenitor după defunctul C. C. A. a soției supraviețuitoare, reclamanta, și a fratelui defunctului, pârât de rang II.
Instanța de fond a reținut, raportat la probele administrate în cauză, faptul că la data de 28.03.2012 s-a solicitat de către reclamantă, prin reprezentant, deschiderea procedurii succesorale după defunctul C. A.-C., decedat la data de 16.03.2011. În calitate de moștenitori, au fost indicați soția supraviețuitoare, fratele și mama defunctului. După verificarea evidențelor și înscrisurilor depuse la dosarul succesoral și după depunerea declarațiilor de acceptare a succesiunii de către persoanele indicate drept moștenitoare, a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 32/02.11.2012, prin care au fost identificate drept moștenitori legali ai defunctului, persoanele mai sus menționate.
Analizând cererea de chemare în judecată raportat la situația de fapt mai sus prezentată, judecătoria a constatat faptul că în prezent se solicită anularea certificatului de calitate de moștenitor raportat la faptul că mama defunctului nu și-ar fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii prin deces.
Instanța de fond a reținut faptul că părțile au înțeles să-și stabilească calitatea de moștenitor după defunct de comun acord, prin declarații date în fața notarului public. Ca urmare a acestui acord de voință, s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor. Atât reclamanta, cât și pârâtul de rang II, care a solicitat admiterea acțiunii principale, au recunoscut calitatea pârâtei de rang I, de moștenitoare a defunctului, ca și faptul că implicit, aceasta a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii. În aceste condiții, invocarea ulterioară a unei eventuale neacceptări ar urma să indice în mod expres motivele pentru care, în fața notarului public, într-o procedură necontencioasă, părțile au ajuns la un acord de voință cu privire la o altă situație de fapt decât cea în prezent invocată.
În conformitate cu prevederile art. 106 din Legea nr. 36/1995, în cadrul procedurii succesorale notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și întinderea drepturilor acestora. În esență însă, certificatul de calitate de moștenitor este rezultatul unui acord de voință al potențialilor succesori, referitoare la acceptarea succesiunii de către aceștia. Rolul notarului este acela de a verifica tocmai acest acord de voință, în lipsa căruia întreaga procedură devine una contencioasă, părțile urmând a se adresa instanței de judecată. În caz contrar, dacă acest acord există, notarul poate proceda la dezbaterea succesiunii și la stabilirea calității și întinderii drepturilor moștenitorilor.
Raportat la aceste elemente, instanța de fond a constatat faptul că în prezentul cadru procesual reclamanta invocă aspecte ce țin de acceptarea succesiunii de către pârâtă, aspecte ce era necesar a fi invocate la dezbaterea succesiunii în fața notarului public. În condițiile în care în acea procedură reclamanta a înțeles să recunoască existența unor acte de acceptare a succesiunii de către pârâta de rang I, ulterior ea nu mai poate invoca aceleași aspecte, decât în contextul în care s-ar afla în situația unei vicieri a consimțământului exprimat în fața notarului public. Or, nu s-a invocat niciun astfel de aspect, spre a putea fi supus analizei instanței de judecată.
Judecătoria a reținut așadar, raportat la petitul principal al acțiunii, faptul că între cei care au consimțit în fața notarului la eliberarea certificatului de moștenitor, acesta are valoarea probantă a unei convenții, potrivit art. 1270 C. civ., astfel că ei pot cere anularea acestuia numai pentru vicii de consimțământ sau incapacitate, sau pot invoca motive de nulitate absolută potrivit dreptului comun, ca de pildă, frauda la lege, cauza ilicită sau imorală etc. Or, în prezenta cauză, reclamanta nu a invocat și probat niciuna dintre aceste situații.
Raportat la cele mai sus prezentate, instanța de fond a respins acțiunea astfel cum a fost formulată.
Referitor la solicitarea pârâtei, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, instanța a constatat faptul că dovada acestor cheltuieli s-a depus în fața instanței după acordarea cuvântului pe fondul cauzei. Or, apreciind că dovada cheltuielilor de judecată reprezintă, în esență, o probă în cauză, ce urmează a fi pusă în discuția contradictorie a părților, s-a constatat că instanța nu a avut această posibilitate, aceste dovezi neexistând la dosar la momentul reținerii cauzei în pronunțare. Instanța se poate pronunța exclusiv asupra pretențiilor părților formulate și dovedite până la închiderea dezbaterilor. Pe de altă parte, judecătoria a constatat că potrivit practicii constante a instanțelor, confirmată de ÎCCJ (decizia nr. 1378/2010), onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Or, instanța a constată că la dosarul cauzei s-au depus, după dezbaterile pe fondul cauzei, copii a 2 chitanțe necertificate și neînsoțite de alte înscrisuri. Raportat la aceste aspecte, instanța de fond a respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta C. L.-S., care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei de rândul 1 la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanta a reiterat cursul prezentului dosar, cu prezentarea cererii de chemare în judecată ce a fost formulată și a sentinței civile atacate.
A învederat apelanta, că a solicitat eliberarea certificatului de calitate de moștenitor în nume propriu, dovedindu-și calitatea de moștenitor prin declarația autentificată de acceptare a succesiunii.
La data formulării cererii pentru eliberarea certificatului de calitate de moștenitor, apelanta nu a avut cunoștință despre faptul că pârâta C. D. F. nu a efectuat niciun act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii după defunctul C. C. A., fiul acesteia, întrucât relațiile dintre apelantă și pârâtă erau foarte reci, grav afectate. Mama defunctului a fost indicată întrucât cererea de eliberare a certificatului de moștenitor se completează pe un formular tipizat în care trebuie indicate rudele apropriate ale defunctului.
A mai invocat apelanta, că pârâtei C. D. F. i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor în baza unei declarații date cu mult peste termenul legal de acceptare a succesiunii, fără a fi citați ceilalți moștenitori pentru a se pune în discuție recunoașterea calității de moștenitor a acesteia.
De asemenea, a mai criticat faptul că din cuprinsul dosarului succesoral instrumentat de notarul public nu rezultă că s-ar fi pus în discuția părților faptul dacă își recunosc sau nu calitatea de moștenitor. Recunoașterea calității de moștenitor, în cadrul procedurii succesorale trebuie manifestată în mod expres în fața notarului public, care ia act de această manifestare de voință, iar lipsa acestei manifestări, exprimată în mod neechivoc, atrage sancțiunea nulității absolute pentru lipsă de consimțământ.
Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare pârâta C. D. F., solicitând respingerea ca neîntemeiată a căii de atac declarate, cu menținerea sentinței și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea celor solicitate prin întâmpinare, pârâta C. D. F. a reiterat, în esență, cale susținute prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecății asupra fondului pricinii.
De asemenea, numita C. D. F. a formulat o cerere de aderare la apelul depus de partea adversă, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, sub aspectul obligării părților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea aderării la apel, pârâta C. D. F. a arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, depunându-se doar o copie a chitanței fără a se menționa numărul de dosar, întrucât copia chitanței depuse face referire la numărul dosarului cu pricina.
În probațiune, apelanta pârâtă care a formulat cererea de aderare la apel a administrat proba cu înscrisuri, depunând chitanța privind plata onorariului avocațial de la fond, în original și în copie certificată pentru conformitate cu originalul, precum și chitanța privind plata onorariului avocațial în apel.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamanta C. L.-S. este nefondat, în vreme ce cererea de aderare la apel formulată de pârâta C. D. F. este fondată, urmând a fi admisă pentru rațiunile ce vor fi indicate în continuare.
Cu referire la apelul declarat de reclamanta C. L.-S., apreciem că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Sub aspectul soluției pronunțate asupra cererii principale, prima instanță nu are a fi criticată, argumentele înfățișate în sprijinul hotărârii luate fiind complete și convingătoare, raportat la limitele sesizării, fixate chiar de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Ne însușim așadar soluția judecătoriei, împreună cu toate considerentele expuse de aceasta, apărarea pârâtei, invocată prin întâmpinare, fiind eficientă din acest punct de vedere.
De asemenea, motivele de apel invocate de către reclamantă în cuprinsul căii de atac declarate sunt neîntemeiate in corpore, urmând a fi respinse ca atare, ele nefiind susceptibile să conducă nici măcar la admiterea în parte a prezentei cereri.
În acest context, considerăm că nu se impune să reluăm motivarea primi instanțe referitoare la împrejurarea că prin conduita lor din fața notarului public, părțile (reclamanta în situația de față care ne interesează) au manifestat cel puțin implicit un acord cu privire la situația juridică supusă dezbaterii succesorale, dar ne vom referi punctual la motivele de apel care au fost invocate prin declarația de introducere a căii de atac.
Astfel, a învederat apelanta, că a solicitat eliberarea certificatului de calitate de moștenitor în nume propriu, dovedindu-și calitatea de moștenitor prin declarația autentificată de acceptare a succesiunii. Acest aspect este corect, dar nu exclude stabilirea cu aceeași ocazie, a calității de moștenitor și pentru alte persoane. Apelanta reclamantă, prin cererea sa, nu a urmărit și nici nu putea să urmărească stabilirea parțială a calității de moștenitor numai în ceea ce o privește. Ea s-a rezumat doar la declanșarea procedurii, urmând ca apoi notarul public să intre în funcție și să facă verificările necesare pentru identificarea tuturor persoanelor care ar putea avea calitatea de succesibili ai defunctului și de a le stabili vocația succesorală concretă a acestora.
A mai susținut apelanta reclamantă, că la data formulării cererii pentru eliberarea certificatului de calitate de moștenitor, nu a avut cunoștință despre faptul că pârâta C. D. F. nu a efectuat niciun act de acceptare expresă sau tacită a moștenirii după defunctul C. C. A., fiul acesteia, întrucât relațiile dintre apelantă și pârâtă erau foarte reci, grav afectate. Mama defunctului a fost indicată întrucât cererea de eliberare a certificatului de moștenitor se completează pe un formular tipizat în care trebuie indicate rudele apropriate ale defunctului. Această afirmație a reclamantei nu poate conduce la admiterea apelului declarat. Chiar dacă nu ar fi cunoscut împrejurarea acceptării sau neacceptării tacite a moștenirii de către mama defunctului, apelanta a avut posibilitatea să ia la cunoștință în detaliu despre acest aspect pe parcursul desfășurării procedurii în fața notarului public, cu atât mai mult cu cât a fost reprezentată prin avocat pe întreaga durată a procedurii. Totodată, dacă ar fi avut o contestație ori un semn de întrebare în legătură cu calitatea de moștenitor acceptant a mamei defunctului, reclamanta ar fi avut nu numai posibilitate, ci și îndatorirea să exprime această chestiune, fie în scris, fie oral în fața notarului public, cu ocazia diferitelor întâlniri. Dar o astfel de conduită din partea reclamantei nu a existat, ci dimpotrivă, aceasta s-a abținut de la orice fel de contestații.
A mai invocat apelanta, că pârâtei C. D. F. i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor în baza unei declarații date cu mult peste termenul legal de acceptare a succesiunii, fără a fi citați ceilalți moștenitori pentru a se pune în discuție recunoașterea calității de moștenitor a acesteia. Din perspectiva apelantei C. L.-S., acest punct de vedere este profund greșit. Apelanta însăși a fost persoana care deschis procedura succesorală notarială, procedură care a fost urmărită pe întreg parcursul ei de către avocatul ales al acesteia. Calitatea de moștenitor a pârâtei nu a fost recunoscută exclusiv în temeiul declarației de acceptare a moștenirii, date după expirarea termenului legal, ci la această soluție a notarului public a contribuit decisiv pasivitatea în care au rămas ceilalți moștenitori, cu precădere reclamanta, care nu s-au opus recunoașterii în favoarea pârâtei a acestei calități. Împrejurarea citării sau necitării în cadrul procedurii succesorale notariale a celorlalți moștenitori nu poate fi examinată în profunzime de către instanța de judecată în acest proces, întrucât a fost invocată pentru prima dată în prezentul apel și tinde la schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, care a fost fundamentată exclusiv pe faptul neacceptării în termen a moștenirii de către pârâtă. Cu toate acestea, referindu-ne numai la situația particulară a reclamantei, întrucât ea are interes procesual să se exprime doar vizavi de propria problemă, constatăm că participarea sa, prin mandatar avocat, la dezbaterea finală a calității de moștenitor a diverșilor succesibili este incontestabilă, de vreme ce însuși avocatul reclamantei a afirmat, în fața instanței, că a luat parte la întocmirea încheierii finale notariale, aflate la fila 46 din dosarul notarului public (fila 98 din dosarul instanței de fond), semnând pe aceasta. Or, susținerea nelegalei citări la procedura succesorală notarială nu poate fi primită, în contextul în care reclamanta a participat efectiv.
A mai criticat apelanta, că din cuprinsul dosarului succesoral instrumentat de notarul public nu rezultă că s-ar fi pus în discuția părților faptul dacă își recunosc sau nu calitatea de moștenitor. Recunoașterea calității de moștenitor, în cadrul procedurii succesorale trebuie manifestată în mod expres în fața notarului public, care ia act de această manifestare de voință, iar lipsa acestei manifestări, exprimată în mod neechivoc, atrage sancțiunea nulității absolute pentru lipsă de consimțământ. Toate aceste susțineri ale apelantei sunt afirmații simple ale sale și ale apărătorului ales, în contextul în care nu sunt întărite de nicio dispoziție legală în vigoare. Nicio prevedere a legii aplicabilă materiei nu instituie un asemenea formalism absurd, precum cel pretins prin declarația de apel, notarul neavând îndatorirea să anticipeze toate tipurile de opoziții și contestații pe care le-ar putea avea părțile. Dacă unul dintre cei implicați în procedura succesorală notarială avea de formulat o observație ori de făcut o opoziție, atunci era dator să se exprime clar și precis, nu să aștepte să fie chestionat de notarul public în legătură cu problemele pe care le are. O asemenea conduită necesară este confirmată și de principiul disponibilității, una dintre regulile fundamentale care guvernează raporturile juridice civile în general și care se aplică inclusiv în fața notarului public, cu atât mai mult cu cât aici relațiile dintre părți nu sunt caracterizate, în principiu, prin contradictorialitate. Dacă una dintre părți ar fi manifestat o atitudine de opunere, notarul public ar fi luat act de aceasta și ar fi îndrumat părțile să se adreseze direct instanței de judecată.
În replica dată cu ocazia concluziilor de fond din apel, reclamanta apelantă C. L.-S. a mai invocat ca motiv de desființare a hotărârii atacate, împrejurarea că pârâtul de rând 2, C. P. H., comoștenitor al defunctului, nu a fost citat deloc în cadrul procedurii succesorale notariale, la momentul când s-a dat încheierea finală acesta nefiind citat, nefiind prezent și nici reprezentat. Asupra acestui motiv de apel instanța nu se va pronunța deloc, deci nu va face obiectul prezentei analize, din mai multe motive care vor fi expuse în continuare. În primul rând, invocarea motivului de apel de mai sus s-a făcut în mod evident tardiv, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prim instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. De asemenea, acest motiv nu se încadrează nici în categoria celor de ordine publică, a căror luare în considerare ar trebui să se facă din oficiu. În al doilea rând, calificarea din punct de vedere juridic a acestei chestiuni ca un simplu motiv de apel este discutabilă, întrucât la o analiză mai atentă constatăm că nu suntem în prezența unui simplu motiv de apel ori a unui simplu mijloc de apărare, întrucât în concret, prin contestația adusă de reclamantă direct în calea de atac, se tinde la schimbarea însăși a cauzei cererii de chemare în judecată, de vreme ce acțiunea inițial a fost fundamentată pe împrejurarea că pârâta nu ar fi acceptat în termen moștenirea. Or, în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. În fine, în al treilea rând, apelanta reclamantă nu justifică un interes procesual personal prin invocarea unei presupuse deficiențe care îl privește pe pârâtul de rând 2.
Pentru toate motivele expuse mai sus, coroborat și de această dată cu argumentele înfățișate de prima instanță de judecată în sprijinul soluției adoptate, în temeiul art. 296 C., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. L.-S., împotriva sentinței civile nr. 5015 din data de 04 iunie 2013 a Judecătoriei Tg.-M., pronunțată în dosarul nr._ .
Cu referire la cererea de aderare la apel formulată de pârâta C. D. F., trebuie să precizăm de la bun început, că teza inadmisibilității, invocată de către reclamanta C. L.-S. numai cu ocazia cuvântului pe fond, nu poate fi acceptată. Cererea de aderare la apel a fost formulată cu stricta respectare a dispozițiilor art. 293 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind depusă chiar la prima zi de înfățișare și nu extinde în niciun fel cadrul procesual. Totodată, celelalte critici formulate de către reclamantă în legătură cu această chestiune sunt în mod manifest nefondate, motiv pentru care nu vor fi analizate mai detaliat.
Pe fond însă, din perspectiva strictă a cercetării făcute de judecătorie, raportat la probele pe care prima instanță le-a avut la dosar, hotărârea dată asupra chestiunii cheltuielilor de judecată suportate de pârâta apelantă este corectă.
Cu toate acestea, în fața instanței de apel, unde pot fi administrate în mod liber înscrisuri sau alte probe ce sunt apreciate ca pertinente și utile soluționării pricinii, pârâta apelantă a eliminat neajunsurile de ordin probatoriu pe care le-a săvârșit în fața instanței de fond. Astfel, s-a depus la fila 29 din dosarul instanței de apel chitanța nr. 36/08.04.2013 în original, în care se consemnează plata către avocat, din partea pârâtei C. D. F., a sumei de 6.630 lei cu titlu de onorariu de avocat în dosarul nr._ . De asemenea, la fila 36 din dosarul instanței de apel a fost depusă în copie certificată pentru conformitate cu originalul aceeași chitanță la care ne-am referit mai sus, precum și chitanța nr. 27/30.01.2013, în care se consemnează plata către avocat, din partea pârâtei C. D. F., a sumei de 1.205 lei cu titlu de onorariu de avocat, consultanță juridică. Valoarea probatorie a celor două chitanțe este incontestabilă; ea nu a fost criticată în niciun fel nici de către reclamantă și prin urmare, pot fi luate în considerare. Totuși, vom înlătura chitanța nr. 27/30.01.2013 în cuantum de 1.205 lei, întrucât nu constituie o dovadă suficientă pentru a justifica obligarea apelantei la plata acestui onorariu. Datele de identificare și explicațiile cuprinse în acest document nu pot fi conectate în niciun mod la prezentul dosar. La rubrica destinată explicațiilor cu privire la suma plătită se indică numai natura acesteia ca fiind onorariu de avocat consultanță juridică, dar nu se face nicio mențiune cu privire la dosarul în care s-a plătit acest onorariu de avocat și nici vreo mențiune cu privire la contractul de asistență juridică în care onorariul cu pricina a fost perceput, astfel încât plata să poată fi legată de eventualele mențiuni corespunzătoare pe care le regăsim în împuternicirea avocațială. Suma achitată de pârâtă cu titlu de onorariu de avocat conform acestei chitanțe, fără formularea unei mențiuni suplimentare în chitanță ori în alt document doveditor al plății ar fi putut avea orice altă destinație, ar fi putut să se refere la orice alt dosar sau la orice altă relație de natură juridică dintre avocat și clientul său. Stare aceasta de incertitudine creată prin depunerea documentului menționat nu îi poate conferi suficientă putere probatorie pentru a-l lua în considerare drept o dovadă completă a onorariului avocațial achitat și implicit, a pretențiilor formulate, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la temeinicia acordării cheltuielilor de judecată aferente judecății în fond, reținem că drept urmare a respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta C. L.-S., culpa procesuală în cadrul acțiunii de fond aparține reclamantei, aceasta fiind partea căzută în pretenții. Văzând cererea pârâtei, formulată cu ocazia judecății în fond și a prezentei judecăți de apel, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată de la prima instanță, constatăm că în speță sunt incidente dispozițiile art. 274 C., reclamanta urmând a fi chemată să suporte cheltuielile cu pricina. În privința cuantumului acestor cheltuieli, reținem că ele sunt reprezentate, de onorariul avocațial în valoare de 6.630 lei, la care ne-am referit într-un paragraf anterior.
Potrivit art. 274 alin. 1 C., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Însă, în conformitate cu art. 274 alin. 3 C., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui avocat nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretențiile alegate. Sub acest aspect, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată. Astfel, în hotărârea din 22.02.2007 în cauza Gavrileanu împotriva României, un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. De asemenea, în hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza C. și M. împotriva României, Curtea reamintește că, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță, trebuie să precizăm că prin obligarea părții perdante la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de pârâtă cu titlu de onorariu de avocat, nu se încalcă de către instanță prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și efectele pe deplin între părțile contractante, obligațiile și întinderea acestora, astfel cum au fost convenite între părți, rămânând neatinse.
Față de cele expuse și apreciind că un onorariu avocațial de 6.630 lei nu se justifică, raportat la munca ce o presupune o astfel de cauză, la gradul său de complexitate, la faptul că judecata în fond s-a realizat în trei termene, la împrejurarea că pârâta a depus întâmpinare, dar nu a trebuit să administreze probe complexe și la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța va admite în parte cererea formulată de pârâtă, numai pentru suma de 2.000 lei.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă tribunalul va admite cererea de aderare la apel formulată de pârâta C. D. F., împotriva sentinței civile nr. 5015 din data de 04 iunie 2013 a Judecătoriei Tg.-M., pronunțată în dosarul nr._ și în consecință, va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga reclamanta C. L.-S. la plata către pârâta C. D. F. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu de avocat.
Întrucât aceasta este limita în care s-a produs efectul devolutiv al apelului (limită dată de ceea ce s-a apelat), iar apelul celeilalte părți a fost respins, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
Ca efect al admiterii apelului pârâtei C. D. F. și al respingerii apelului reclamantei C. L.-S., culpa procesuală în cadrul prezentei căi de atac aparține în exclusivitate apelantei reclamante C. L.-S., aceasta fiind partea căzută în pretenții.
Apelanta pârâtă C. D. F. a solicitat să-i fie acordate și cheltuielile de judecată aferente exercitării prezentei căi de atac și a efectuat o probă concludentă prin depunerea în original a chitanței nr. 25/02.12.2013 (fila 41 din dosarul instanței de apel), care atestă plata sumei de 2.200 lei cu titlu de onorariu de avocat în apel, aferent dosarului nr._ .
Și în cazul acestui onorariu apreciem să se impune reducerea obligației de plată a părții adverse, pentru aceleași considerente pe care le-am avut în vedere în cazul onorariului aferent judecății de fond, motiv pentru care, vom acorda în cadrul prezentei judecăți, suma de 1.000 lei.
Pentru argumentele expuse, coroborat cu cele formulate în cazul onorariului de avocat de la judecata în fond, care se aplică în mod corespunzător, vom obliga apelanta reclamantă C. L.-S. la plata către pârâta apelantă C. D. F. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. L.-S. cu domiciliul procesual ales în mun. Tg.-M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5015 din data de 04 iunie 2013 a Judecătoriei Tg.-M., pronunțată în dosarul nr._ .
Admite cererea de aderare la apel formulată de pârâta C. D. F. cu domiciliul în mun. Tg.-M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5015 din data de 04 iunie 2013 a Judecătoriei Tg.-M., pronunțată în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă reclamanta C. L.-S. la plata către pârâta C. D. F. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu de avocat.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Obligă apelanta reclamantă C. L.-S. la plata către pârâta apelantă C. D. F. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.
Președinte, P. M. | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. S. |
Red. P.M./Dact. P.M.
16.01.2014/5 ex.
Judecător fond: G.-G. C.
| ← Anulare act. Încheierea nr. 119/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 184/2013.... → |
|---|
