Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 415/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 4864/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6022/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 415
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte M. M.
Grefier C. S.
Cu participarea Ministerului Public reprezentant de doamna procuror N. R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate în temeiul Legii nr.221/2009 de reclamantul F. I. domiciliat în localitatea Măgherani, ..97, jud.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că este legal investită cu soluționarea prezentei acțiuni în conformitate cu prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009, cererea fiind scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței la data de 25 ianuarie 2013, întâmpinare din partea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în două exemplare.
Instanța înmânează reclamantului un exemplar al întâmpinării depusă de pârât, reclamantul arătând că nu solicită amânarea cauzei în vederea studierii acesteia.
La întrebarea instanței, reclamantul arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune sau de depus înscrisuri în dovedirea acțiunii.
Nemaifiind cereri în probațiune de formulat în cauză, instanța în temeiul art.150 Cod procedură civilă încheie faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond:
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor morale și a despăgubirilor civile în cuantumul indicat în acțiunea introductivă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea acțiunii reclamantului având în vedere imposibilitatea de a se solicita daune morale și nedovedirea daunelor materiale.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. dosar_ la data de 1 iunie 2012 reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii deportării în URSS până la data de 20.08.1948, suferite de tatăl acestuia, Forrai B. și obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 lei cu titlu de despăgubiri morale și despăgubiri civile pentru prejudiciul suferit .
Se arată în motivarea cereri că tatăl reclamantului a fost prizonier deportat în URSS, ceea ce i-a produs grave prejudicii morale . Se mai precizează că reclamantul este beneficiar al prevederilor Decretului Lege nr. 118/1990 .
În drept au fost invocate prevederile art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009.
Alăturat acțiunii au fost depuse copii după: actul de identitate al reclamantului ( fila 2), certificatul emis de MApN – UM nr._ Pitești ( fila 3), certificatul de deces a antecesorului reclamantului și certificatul de naștere al reclamantului ( filele 4,5) .
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată .
Se arată prin întâmpinare că, prin Decizia nr. 1358/ 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel încât, având în vedere prevederile art. 31 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/ 1992 și art. 147 alin.4 din Constituția României, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele ei de răsfrâng și în alte cauze, nu doar în aceea în care s-a pronunțat excepția, având efect asupra cauzelor în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor .
În consecință ,se susține că nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009 .
În ceea ce privește motivul invocat de reclamant ,respectiv faptul că antecesorul acestuia a fost prizonier deportat în URSS, se arată că art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede limitativ o . acte în temeiul cărora s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, printre acestea neregăsindu-se și constatarea calității de deportat în fosta URSS, iar pe de altă parte, deși instanța poate constata caracterul politic al unei alte măsuri administrative, se arată că reclamantul nu a făcut dovada că măsura luată asupra tatălui său a fost dispusă ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni din motive politice și prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/ 1999.
Se arată că se mai impune în cauză a fi avute în vedere, în evaluarea cuantumului despăgubirilor solicitate, faptul că reclamantul a beneficiat de drepturile conferite de Decretul – lege nr. 118/1990 .
Întrucât în cauză nu s-a probat suficient justețea celor afirmate de reclamant, se susține că prin acordarea de despăgubiri se produce o îmbogățire fără justă cauză, care nu este dorită de legiuitor prin reparația prevăzută de dispozițiile Legii nr. 221/2009 .
În fine, raportat la faptul că reclamantul a înțeles să solicite și despăgubiri materiale, nemotivate de altfel, se solicită a se dispune în sarcina sa să probeze această cerere . nu reiese temeiul în care antecesorul acestuia a devenit prizonier .
Se mai susține prin întâmpinare că, chiar dacă reclamantul a invocat prin acțiune faptul că în ceea ce-l privește pe antecesorul lui, acesta a fost prizonier de război, această susținere nu poate duce la concluzia că această măsură a avut caracter politic . De altfel, în ceea ce privește persoanele care după data de 23 august 1944 au fost constituite ca prizoniere de către partea sovietică, a fost reglementată acordarea de drepturi potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul lege nr. 118/1990
Se mai susține că acțiunea promovată este neîntemeiată față de solicitarea referitoare la acordarea de despăgubiri morale, prin prisma dispozițiilor art. 1169 Cod civil, întrucât acțiunea nu este suficient dovedită . Sub acest aspect se precizează că, în literatura juridică s-a statuat că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, și deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial includ o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere totuși o . criterii ( consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viața familială, profesională și socială ), iar pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează a compensa prejudiciul .
Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii suferite de antecesorul reclamantului, instanța arată că Legea nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile politice asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnarea sau o măsură administrativă să facă obiect al legii este necesar să întrunească o dublă cerință: pe de o parte să aibă caracter politic ( respectiv să fie o formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist) și pe de altă parte ca respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înlăuntrul perioadei de referință a legii .
În cauza dedusă judecății, se constată că antecesorul reclamantului a fost prizonier în URSS până la data de 20.08.1948, potrivit certificatului nr. F/316/ 29.08.1996 emisă de MApN – UM_ Pitești .
Instanța arată că, statutul de prizonier, ce urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectivul prizonier de război, aceasta nefiind o consecință a vreunei forme de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitarist instaurat în România postbelică .
De asemenea, cu privire la temeiul juridic invocat de reclamant, instanța arată că ,prin decizia nr. 1358/ 21octombrie 2010 a Curții Constituționale, au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza nr. I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora .
Din coroborarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României cu prevederile art. 31 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992, se desprinde cu evidență faptul că ,pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care această excepție a fost invocată, iar pe de altă parte, că acel dispoziții constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea decizie Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În consecință, întrucât în acest termen mai sus menționat nu au fost puse de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile constituționale, textul art. 5 alin.1 teza I din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice și nu mai poate constitui temei pentru promovarea unei acțiuni .
În fine, în ceea ce privește despăgubirile materiale la care se face referire în acțiunea introductivă, instanța constată că acestea nu au fost explicitate, reclamantul nearătând în ce constau prejudiciile de ordin material ce i-ar fi fost produse antecesorului lui și de asemeni nu au fost probate .
Pentru toate considerentele mai sus arătate, apreciind ca neîntemeiată acțiunea dedusă judecății ,instanța va dispune respingerea acesteia .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul F. I. domiciliat în localitatea Măgherani, ..97, jud.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 7 februarie 2013.
Președinte,Grefier,
M. M. C. Șimon
Red.M.M/01.03.2013
Tehnored.C.S./04.03.2013
4 pag/ 5 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 24/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 416/2013.... → |
|---|
