Evacuare. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 2278/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 496/2013
Ședința publică de la 4 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte: A. B.
Judecător: V. S.
Judecător: E. O.
Grefier: M. V.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta V. M., cu domiciliul procesual ales în sat Suseni, ., județul M. împotriva Sentinței civile nr.1688 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-reclamantă V. M. și intimatul pârât D. C. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată întocmit proces verbal privind modificarea componenței completului de judecată CA1-CAmf1, în sensul că doamna judecător M. B. I. care nu mai activează la Tribunalul M. a fost înlocuită cu doamna judecător V. S., conform planificării de permanență a instanței de azi, 4 iunie 2013 și, pentru legala constituire a completului de recurs, s-a reținut tot planificarea de permanență a instanței de azi, 4 iunie 2013 unde figurează la poziția II, domnul judecător E. O..
Recurenta depune la dosar copie de pe adresa înaintată Poliției mun. Reghin, pentru a dovedii susținerile sale cu privire la comportamentului intimatului. Învederează că nu mai are cereri de formulat în probațiune.
Intimatul nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța va face aplicare dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta solicită a se reține că i-au fost încălcate drepturile și nu i se permite să intre în locuință. Intimatul este un om agresiv și s-a ajuns în situația în care copilului îi este frică de el. solicită modificarea sentinței primei instanțe pentru că nu are unde să locuiască și împreună cu copilul său, sunt pe drumuri. Locuința este proprietate comună și există și un proces de partaj dar până la soluționarea lui, este pe drumuri împreună cu copilul.
Intimatul consideră că hotărârea primei instanțe este legală și fondată. Solicită respingerea apelului și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în acest dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 1688 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin s-a respins cererea formulată de reclamanta V. M. împotriva pârâtului D. C. S. și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a apreciat că acțiunea reclamantei, având ca obiect evacuarea pârâtului din locuința situată în Reghin, ./2, jud. M. este neîntemeiată. S-a reținut că părțile au divorțat însă nu au partajat bunurile comune, că reclamanta a părăsit locuința de bună-voie, mutându-se împreună cu copilul minor în locuința concubinului său, martorul C. V.. Prin hotărârea de desfacere a căsătoriei din anul 2009 s-a dispus și evacuarea pârâtului din imobil însă reclamanta nu a pus în executare această hotărâre. Instanța a apreciat în urma administrării probelor că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că a fost determinată de comportamentul pârâtului să părăsească locuința, că acesta ar fi avut un comportament violent față de reclamantă după desfacerea căsătoriei.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta cerând ca în urma admiterii acestuia să se schimbe în tot hotărârea în sensul admiterii acțiunii și a evacuării pârâtului din locuință.
Apelanta a arătat că în pofida vastului probatoriu administrat instanța a respins acțiunea cu motivarea că nu rezultă din probele administrate că reclamanta ar fi fost determinată de pârât să părăsească locuința, mai ales că ar fi avut posibilitatea să pună în executare hotărârea judecătorească prin care dispus evacuarea pârâtului concomitent cu desfacerea căsătoriei părților.
Apelanta a susținut astfel că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate, că instanța nu a precizat în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au înlăturat certificatul medico legal, plângerea penală depusă împotriva pârâtului, susținerile minorului în privința motivelor pentru care au părăsit locuința, adevărata stare de fapt cu privire la hotărârea de evacuare, situația locuinței din Suseni. De asemenea nu s-a realizat o analiză concretă a fiecărei declarații astfel încât soluția de reținere sau de respingere a fiecărei declarații să fie motivată în fapt și în drept. Instanța a denaturat astfel starea de fapt relatată de reclamantă reținând că nu a fost determinată să părăsească locuința. S-a mai susținut că pârâtul a început să facă scandaluri după ce s-a împlinit termenul de 3 ani în care se putea cere executarea silită a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus evacuarea sa. În privința locuinței actuale instanța în mod greșit a apreciat că aceasta îndeplinește condițiile necesare creșterii copilului fără a ține seama de declarația martorului care a precizat expres că nu o mai poate găzdui în imobilul său din Suseni.
De asemenea s-a mai susținut că hotărârea judecătorească nu cuprinde niciun motiv de drept cu privire la respingerea acțiunii sale, această mențiune constituind un element obligatoriu de valabilitate al hotărârii, conform art. 261 Cod de procedură civilă.
Apelanta a mai subliniat că ancheta socială efectuată la locuința din Suseni este nulă absolut întrucât a fost făcută de către angajatul primăriei fără ca acesta să se fi deplasat la fața locului, fără să fi fost înștiințată.
Intimatul a depus întâmpinare cerând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat de către acesta că hotărârea judecătoriei este legală și temeinică, fiind pe deplin justificată în raport de probatoriul administrat în cauză. Intimatul a precizat că locuința în litigiu reprezintă bun comun al părților, dobândit în timpul căsătoriei, că apelanta a plecat de bună-voie din aceasta, mutându-se la concubinul său, martorul Cosoni V., relație care deși a fost negată cu vehemență de apelantă, a fost dovedită prin concluziile anchetei sociale, declarații ale martorilor și declarațiile minorului date în alte cauze în fața instanței. Acesta a mai arătat că în prezent se află în curs de soluționare procesul de partaj a bunurilor comune, care va tranșa definitiv problema locuinței.
La termenul de judecată din 2 aprilie 2013 instanța a recalificat calea de atac declarată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie ca fiind recurs, potrivit art. 282 Cod de procedură civilă.
Verificând, în limitele declarației de recurs, precum și din oficiu, conform art. 304 1 Cod de procedură civilă, legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, tribunalul apreciază că recursul declarat este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta a părăsit de bună-voie locuința care a constituit domiciliul conjugal anterior desfacerii căsătoriei, că s-a mutat împreună cu minorul în locuința concubinului său, martorul C. V., că a păstrat cheile apartamentului din Reghin, în care a intrat de câte ori a dorit, fără a întâmpina opoziția pârâtului și în care se poate întoarce fără ca instanța să dispună reintegrarea sa în locuință.
Principala critică adusă hotărârii se referă la aprecierea greșită a probelor administrate. Critica este nefondată, în condițiile în care instanța a motivat modalitatea de apreciere a probelor. Astfel s-a subliniat că certificatul medico-legal din anul 2008 nu a fost luat în seamă întrucât este anterior desfacerii căsătoriei și a fost avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 127 din 5 februarie 2009 când s-a desfăcut căsătoria și s-a dispus evacuarea pârâtului din locuință.
În privința martorilor s-a menționat că din declarațiile acestora nu reiese că pârâtul are un comportament violent, că obișnuiește să consume băuturi alcoolice și să provoace scandaluri. Cei doi martori propuși de reclamantă au arătat că au aflat din spusele reclamantei că aceasta a părăsit locuința din cauza comportamentului pârâtului, fără să asiste personal la violențe verbale sau fizice din partea acestuia. Ambii martori au precizat că reclamanta a fost de câteva ori în locuință, după ce s-a mutat în Suseni, pentru a-și mai lua din lucruri și pârâtul i-a permis acest lucru. Instanța a mai ținut seama de faptul că martorul C. V. este presupusul concubin al reclamantei.
Referitor la ceilalți doi martori, aceștia au precizat că nu cunosc motivele pentru care a plecat reclamanta din locuință, că au aflat despre această plecare de la pârât, că nu au fost martori la scene violente, că părțile se înțelegeau bine înainte iar pârâtul este un om liniștit, care nu bea și se ocupă de copil, cu care se înțelegea foarte bine.
În aceste condiții, critica recurentei, potrivit căreia, instanța nu a arătat „care sunt motivele de fapt și de drept pentru care a reținut sau a înlăturat, total sau parțial, depoziția unuia sau a mai multor martori” este nefondată. În procesul de apreciere a probelor administrate nu există o „obligație” a instanței de a motiva „în fapt și în drept” fiecare declarație de martor și fiecare înscris, așa cum pretinde recurenta. Aprecierea probelor se face prin referiri la diferite categorii de probe și la elemente determinante ale acestora.
De asemenea în privința anchetei sociale efectuate la locuința recurentei din Suseni, această probă a fost dispusă de instanță din oficiu, la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012, când reclamanta a lipsit, după ce aceasta și-a modificat acțiunea, în sensul că solicită și reintegrarea în locuință.
Legat de cealaltă critică adusă hotărârii, conform căreia instanța a omis să precizeze temeiul juridic pentru respingerea acțiunii, mențiune considerată de recurentă esențială, este de menționat că o acțiune civilă este analizată potrivit temeiurilor de drept precizate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Chiar și în situația în care instanța apreciază că acțiunea este neîntemeiată temeiul de drept este același, neexistând un temei juridic pentru admiterea acțiunii și altul pentru respingerea acțiunii.
În aceste condiții tribunalul apreciază că recursul declarat este nefondat, de altfel motivarea acestuia este formală, nefiind formulate critici concrete, punctuale, în afara referirii la greșita apreciere a probelor administrate.
Urmează astfel ca în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta V. M., cu domiciliul procesual ales în sat Suseni, ., județul M. împotriva Sentinței civile nr.1688 din 20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 iunie 2013.
Președinte, A. B. fiind în concediu de odihnă semnează vicepreședintele instanței I. D. L. | Judecător, V. S. fiind în concediu de odihnă semnează vicepreședintele instanței I. D. L. | Judecător, E. O. fiind în concediu de odihnă semnează vicepreședintele instanței I. D. L. |
Grefier, M. V. fiind în concediu de odihnă semnează grefier delegat S. T. T. |
Red.A.B.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./30.07.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 527/2013.... → |
|---|
