Obligaţie de a face. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 7859/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 119/2013
Ședința publică de la 4 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte: A. B.
Judecător: V. S.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta P. G.-Catolică Zau de Câmpie, cu sediul în Zau de Câmpie, ., împotriva deciziei civile nr. 239 din data de 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul G. T., lipsă fiind revizuenta P. G.-Catolică Zau de Câmpie și intimata G. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată întocmit proces verbal privind modificarea componenței completului de judecată în sensul că doamna judecător M. B. I. care nu mai activează la Tribunalul M. a fost înlocuită cu doamna judecător V. S., conform planificării de permanență a instanței de azi, 4 iunie 2013.
De asemenea, se constată acvirat dosarul nr._ al Tribunalului M., astfel cum s-a solicitat Curții de apel Târgu M. la termenul anterior de judecată.
Intimatul G. T. depune la dosar înscrisuri în probațiune, respectiv: copai adresei nr. 3359/17.05.2013 eliberată de ., Buletinul de analiză bacteriologică a apei nr. 1972 și Note de ședință. Învederează că la aproximativ 15 metrii se află fântâna și casele vecine. Întrebat fiind, învederează că nu are cunoștință de soluția ce s-a pronunțat la Curtea de Apel, dar învederează că în tot timpul procesului,, a fost pe la toate Facultățile de teologie și toți de acolo condamnă starea de fapt. Este distrus, iar soția este acasă, bolnavă. A avut avocat în recurs, dar nu a luat legătura cu aceasta pentru a-i comunica ce s-a întâmplat la Curtea de Apel pentru că avocata este acum în Parlament.
Instanța aduce la cunoștință intimatului soluția pronunțată de Curtea de Apel Tg M. în dosarul nr._ .
Intimatul învederează că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța va face aplicare dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Intimatul solicită respingerea cererii de revizuire și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de apel.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2012 formulată de revizuienta P. G. Catolică Zau de Câmpie s-a cerut instanței anularea deciziei civile nr. 239/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul M. și în urma rejudecării apelului acesta să se respingă, păstrându-se sentința civilă nr. 1021 din 29.12.2011 pronunțată de Judecătoria Luduș. S-a cerut și obligarea intimaților G. T. și G. A. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că prin decizia civilă nr. 239 din data de 24 septembrie 2012 a Tribunalului M. s-a admis apelul declarat de reclamantul G. T. și intervenienta G. A., s-a schimbat hotărârea judecătoriei și s-a admis acțiunea acestuia.
Revizuienta a invocat art. 322 alin. 1 pct. 6 Cod de procedură civilă susținând că nu a beneficiat de o apărare eficientă.
S-a susținut că avocatul ales nu s-a prezentat la termenele de judecată și nu a efectuat o apărare efectivă. Ulterior s-a aflat că avocatul ales și-a pierdut această calitate, activitatea cabinetului său fiind suspendată.
Prin memoriul depus la data de 5 martie 2013 revizuienta a arătat că împotriva deciziei civile nr. 239/2012 a Tribunalului M. a declarat recurs, cauza fiind pe rolul Curții de Apel Târgu M..
Prin notele de ședință din data de 2 aprilie 2013 revizuienta a arătat că la data de 28 februarie 2013 Curtea de Apel Târgu M. a pronunțat decizia civilă nr. 306/R prin care a admis recursul declarat și a modificat în tot decizia pronunțată de instanța de apel, respingând apelul declarat de reclamant. În aceste condiții cererea de revizuire a rămas fără obiect.
S-a depus la dosarul cauzei extras din decizia civilă nr. 360/R din 28.02.2013.
Analizându-se decizia civilă a cărei revizuire s-a solicitat și ținându-se seama de decizia civilă nr. 306/R din 28.02.2013 a Curții de Apel Târgu M. tribunalul apreciază că cererea de revizuire a rămas fără obiect. Prin hotărârea instanței de recurs s-a modificat în tot decizia instanței de apel, respingându-se apelul cu consecință păstrării hotărârii pronunțate de judecătorie, prin care s-a respins acțiunea reclamantului.
În aceste condiții nu se mai impune analizarea cererii de revizuire astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de P. G.-Catolică Zau de Câmpie, jud. M., cu sediul în Zau de Câmpie, ., prin preot S. I., împotriva deciziei civile nr. 239 din data de 24.09.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 4 iunie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, V. S. | |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored./AB /07.06.2013
Listat :M.V. /07 Iunie 2013/5 exemplare
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul MUREŞ | Evacuare. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|