Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 527/2013. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 527/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3358/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 4136/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 527/2013

Ședința publică de la 19 Februarie 2013

Completul compus din:

Președinte I. O.

Grefier D. C.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat de domnul procuror F. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M..

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de reclamantul M. C. M., domiciliat în com.Livezeni, ., jud.M. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul prin reprezentant legal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în baza prevederilor art. 4, alin. 4 din Legea nr. 221/2009 verifică competența din punct de vedere material și teritorial și constată că este legal sesizată cu soluționarea prezentei cauze, acțiunea fiind scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța potrivit prevederilor art.150 Cod procedură civilă constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond.

Reclamantul solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că nu s-a dovedit că măsura de prizonierat ar avea caracter politic, nefiind o măsură dispusă în sensul prevederilor Legii nr.221/2009.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

P. cererea înregistrată la această instanță la data de 10 aprilie 2012 sub nr.3358/102/2012, partea reclamantă M. C. M. cheamă în judecată în calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună constatarea caracterului politic al prizonieratului suferit de antecesorul M. T. M. în perioada 03.11.1944 – 24.08.1948 și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 50.000 lei și despăgubiri civile în sumă de 50.000 lei.

Partea reclamantă arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii 221/2009, cu privire la daunele morale invocând prevederile art.5 alin.1 din Legea 221/2009.

În motivarea cererii, partea reclamantă arată că autorul M. T. M. a căzut prizonier al armatei sovietice, fiind internat într-un lagăr de prizonierat în fosta URSS, ceea ce i-au adus grave prejudicii morale.

La cerere sunt anexate în copie, următoarele înscrisuri: livret militar, certificat de deces, certificat de căsătorie, certificate de naștere, carte de identitate.

Pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii, arătând că în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea de daune morale. Pârâtul amintește de Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Din copia livretului militar anexată de partea reclamantă la cererea de chemare în judecată se desprinde ca și împrejurare de fapt, că antecesorul M. T. M. a fost prizonier de război în fosta URSS în perioada 03.11.1944 – 24.08.1948.

Această măsură nu se încadrează însă în cerințele impuse de art.1 alin.1 din Legea 221/2009 pentru a fi aplicabilă procedura specială reparatorie prevăzută de legea 221/2009.

Instanța amintește în acest sens că din întregul context al dispozițiilor art.1, art.3 și art.4 alin.2 din Legea 221/2009 se desprinde concluzia că pentru a fi aplicabile prevederile reparatorii cuprinse în Legea 221/2009, măsurile administrative pretinse trebuiau să fie luate de autoritățile statului de la acea vreme în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca măsuri împotriva persoanelor care se împotriveau regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Calitatea de prizonier a autorului nu corespunde scopului special stabilit de legiuitor în Legea 221/2009. Nu reiese faptul că autorul ar fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist (art.1 alin.3 din legea 221/2009).

Pentru persoanele căzute în prizonierat legiuitorul a creat un alt cadru legislativ special reparator prin Decretul lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor pentru a face aplicabile dispozițiile reparatorii ale Legii nr.221/2009, astfel că cererea de constatare a caracterului politic al măsurii de prizonierat urmează a fi respinsă.

Pe cale de consecință, instanța va respinge și petitul accesoriu, de obligare a pârâtului la plata de daune morale și materiale în procedura Legii 221/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul M. C. M., domiciliat în com.Livezeni, ., jud.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2013

Președinte,

I. O.

Grefier,

D. C.

Red.IO

Tehnored.25.02.2013/CDG/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 527/2013. Tribunalul MUREŞ