Contestaţie la executare. Decizia nr. 805/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 805/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 805/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 805/2015
Ședința publică din data de 03 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. T.
Grefier: R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului C., având CUI_, cu sediul în municipiul C.-N., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2575 din data de 25.05.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi, 3 decembrie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2575 din data de 25 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către de I. C., în contradictoriu cu intimatul M. Tîrgu M..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că potrivit articolului 141 alin. 8 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „în cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. 1 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente”.
Articolul 37 din OG 2/2001 arată că „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”
În continuare, instanța de fond a mai reținut că pentru a deveni titlu executoriu procesul-verbal trebuie legal comunicat.
Articolul 14 din OG 2/2001 (în vigoare la data constatării faptei contravenționale) are următorul conținut: alin. 1 executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii și alin. 2 prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Referitor la comunicarea procesului-verbal de contravenție, articolul 25 arată că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate; comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia; în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
Din coroborarea normelor legale enumerate mai sus reiese faptul că pentru a putea deveni titlu executoriu procesul-verbal de contravenție trebuie să fie legal comunicat, or din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către contestator reiese faptul că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 15.04.2014, iar comunicarea prin afișare a procesului-verbal, în condițiile în care nu s-a reușit comunicarea procesului-verbal prin scrisoare recomandată s-a făcut la data de 21.05.2014 (fila 5), depășindu-se termenul de o lună prevăzut de art. 25 din OG 2/2001.
Instanța a reținut faptul că intimatul a procedat în mod corect la restituirea procesului-verbal de contravenție, astfel cum prevăd dispozițiile art. 141 alin. 8 din OG 92/2003, deoarece depășirea termenului de comunicare echivalează cu lipsa dovezii comunicării, situație în care s-a respins contestația la executare ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel contestatorul I. C., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și pe fond, obligarea pârâtului să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenției . nr._/15.04.2014.
În motivarea apelului formulat, contestatorul a arătat că este inadmisibil ca procesul-verbal în discuție, devenit titlu executoriu, să-i fie restituit instituției care și-a îndeplinit obligațiile legale, inclusiv în contextul în care contravenientul care ar urma să fie executat silit are posibilitatea de a formula contestație la executare prin care să invoce, eventual, excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale. În principal, apelanta a reluat considerentele expuse în cuprinsul contestației la executare, învederând că în calitatea sa de instituție emitentă a procesului-verbal de contravenție și-a îndeplinit obligația de comunicare a actului către contravenient. Procedura de comunicare prin afișare a proceselor-verbale este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire, potrivit Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii. Or, de cele mai multe ori, persoanele sancționate contravențional nu ridică în mod intenționat plicurile ce conțin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. În aceste condiții, din momentul expedierii procesului-verbal prin intermediul serviciilor poștale, organul constatator nu mai poate controla modalitatea de transport, comunicare, etc. a corespondenței. Astfel, pe întreaga durată cât procesul-verbal s-a aflat în procedura de comunicare prin intermediul serviciilor poștale, termenul de comunicare se suspendă. A explicat apelantul modalitatea în care s-a ajuns, în cele din urmă, la comunicarea procesului-verbal de contravenție din speță, prin înmânarea lui personal soției contravenientului, după încercarea prealabilă a comunicării prin poștă și cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001. De asemenea, a mai apreciat apelantul, că organele de executare silită nu sunt în măsură să constate din oficiu prescripția executării sancțiunii pentru necomunicarea către contravenienți a proceselor-verbale în termenul prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată. Mai mult, până la declararea nulității de către instanța de judecată, actul de procedură, chiar îndeplinit cu nerespectarea cerințelor prevăzute de lege, produce efecte ca și cum ar fi un act valabil încheiat. Procesul-verbal în cauză, devenit titlu executoriu, trebuie pus în executare, debitorul având posibilitatea formulării contestației la executare în condițiile art. 399 alin. 3 din codul de procedură civilă și ale art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
Împotriva prezentului apel a formulat întâmpinare intimatul M. Tîrgu M., solicitând respingerea căii de atac.
În motivare, acesta a susținut că apelantul cu destul de multă ușurință aduce vorbire despre contestația la executare, sugerând că intimatul nu ar avea nicio obligație de verificare a proceselor-verbale de contravenție, ci doar să le primească în debit și să le urmărească, iar debitorii nemulțumiți pot să formuleze contestație. Apelantul nu amintește în schimb nimic despre plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea contestației, acestea fiind în sarcina intimatului, întrucât această instituție a demarat procedura de executare. Din economia dispozițiilor art. 141 alin. 8 din Codul de procedură fiscală reiese în mod clar că intimatul are obligația verificării proceselor-verbale de contravenție comunicate în debit, atât în ce privește legalitatea emiterii, cât și a comunicării acestora către contravenienți și de restituire în situația sesizării vreunei nelegalități.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de apelantul contestator I. C. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. De asemenea, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a aplicat dispozițiile legale la situația de fapt stabilită, este și el ferit de critici.
Judecătoria a avut o abordare corectă a instituției prescripției executării sancțiunilor contravenționale, reglementate de art. 14 din OG nr. 2/2001, chiar dacă aceasta este o instituție juridică originală, neobișnuită, în peisajul juridic. În esență, ne însușim considerentele primei instanțe referitoare la această modalitate de abordare a reglementării legale aplicabile și nu le vom mai relua, ci doar vom face unele precizări suplimentare.
Astfel, într-adevăr, legiuitorul încă de la apariția OG nr. 2/2001 a introdus această instituție a prescripției executării sancțiunilor contravenționale în art. 14 al actului normativ menționat, fără a o încadra cu precizie într-o anumită categorie specifică de prescripții. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre o prescripție a dreptului material la acțiunea în realizarea unui drept subiectiv, dar nici nu putem discuta despre o prescripție a dreptului de a obține executarea silită în adevăratul sens al cuvântului, deși această a doua instituție juridică pare a fi cea mai apropiată de sensul prevederilor art. 14 din OG nr. 2/2001.
Judecătoria a surprins una dintre cele două orientări posibile în această materie și anume, faptul că potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, un proces-verbal de contravenție devine titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, dacă nu a fost atacat în termenul prevăzut la art. 31. Iar pentru a putea fi atacat, pentru a curge în mod efectiv termenul de contestare a procesului-verbal, acesta trebuie să fie comunicat contravenientului. Pe cale de consecință, aptitudinea procesului-verbal de contravenție de a deveni titlu executoriu este condiționată de comunicarea acestuia. Un proces-verbal necomunicat în niciun fel nu va dobândi puterea executorie, întrucât nu a început să curgă termenul pentru atacarea sa și prin urmare, nu pot fi îndeplinite cerințele art. 37 din OG nr. 2/2001 (cu alte cuvinte, în lipsa curgerii unui termen, nu se pune problema neatacării procesului-verbal în termenul respectiv). Din punct de vedere juridic, soluția trebuie să fie aceeași și în ipoteza în care procesul-verbal nu este comunicat legal, adică atunci când s-au încălcat una sau mai multe dintre exigențele prevăzute de lege pentru comunicarea sa. Altminteri, ar fi absurd și discreționar să recunoaștem putere executorie unui proces-verbal de contravenție care nu a fost legal comunicat (spre exemplu nu a fost comunicat la domiciliul contravenientului ori a fost comunicat direct prin afișare fără ca în prealabil să se fi încercat comunicarea prin poștă cu confirmare de primire), doar pentru motivul că în aparență, s-a încercat o comunicare ce nu este valabilă, întrucât în acest mod, din punct de vedere juridic, procesul-verbal nelegal comunicat ar fi echivalent cu procesul-verbal comunicat în mod legal. Dimpotrivă, considerăm că o nelegală comunicare a procesului-verbal trebuie să echivaleze cu o lipsă totală a acesteia, întrucât dacă am aprecia altfel, s-ar crea premisele unor felurite abuzuri.
În aceeași categorie, a condițiilor prevăzute de lege pentru valabila comunicare a procesului-verbal de contravenție, intră și prevederile art. 14 din OG nr. 2/2001, referitoare la termenul în care se face această comunicare. În varianta aflată în vigoare la data de 15.04.2014 (data emiterii procesului-verbal), art. 14 din OG nr. 2/2001 impunea ca această comunicare să se realizeze în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii (care în cazul de față echivalează cu data emiterii lui). Nerespectarea acestui termen nu atrage nevalabilitatea procesului-verbal însuși și nici nu permite contravenientului să formuleze plângerea contravențională oricând, ci produce un efect specific, constând în aceea că face să se împlinească „prescripția executării sancțiunii contravenționale”, aceasta constituindu-se practic, într-o barieră care împiedică însăși dobândirea caracterului de titlu executoriu de către procesul-verbal. Întrucât acest termen de o lună este legat de comunicarea procesului-verbal (și implicit este o condiție de valabilitate a acestei comunicări), iar comunicarea valabilă a procesului-verbal este o cerință premisă pentru dobândirea de către acesta a puterii de titlu executoriu, rezultă că nerespectarea termenului de o lună împiedică însăși dobândirea acestei puteri executorii, fiind așadar, mai mult decât o simplă prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Această ultimă instituție, a prescripției dreptului de a obține executarea silită a procesului-verbal de contravenție poate fi privită ca o instituție distinctă, fiind consacrată legal în OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (raportat la natura juridică de creanță bugetară a amenzii contravenționale), dar interesul practic al aplicării ei se naște în mod normal după ce în prealabil procesul-verbal de contravenție este considerat că a dobândit puterea de titlu executoriu. În lipsa unui titlu executoriu nu își are sensul vreo discuție despre prescripția dreptului de a obține executarea silită. Or, în ipoteza din speță, necomunicarea actului în termenul de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001 a împiedicat însăși dobândirea puterii de titlu executoriu de către procesul-verbal, fiind lipsit de interes practic, în principiu, să mai discutăm despre prescripția dreptului de a obține executarea silită prevăzută de OG nr. 92/2003.
În continuare, apreciem că susținerile apelantului contestator, în sensul că prescripția prevăzută de art. 14 din OG nr. 2/2001 ar putea fi constatată numai de instanța de judecată, nefiind lăsată la îndemâna organului de executare, sunt nefondate, ele fiind contrazise de însăși modalitatea de reglementare a art. 14 alin. 2 din OG nr. 2/2001, precum și de semnificația pe care trebuie să o acordăm prevederilor art. 141 alin. 8 din OG nr. 92/2003.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 2 din OG nr. 2/2001, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. Această statuare a legiuitorului poate fi interpretată atât în sensul că intervenirea acestei prescripții poate fi constatată de instanța învestită cu soluționarea unei eventuale contestații la executare, cât și în sensul că organul administrativ, însărcinat cu executarea silită a creanței bugetare, poate și el să observe și să constate intervenirea acestui impediment și să curme procedurile de executare silită care s-ar putea solda cu costuri suplimentare suportate finalmente de stat.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. 141 alin. 8 din OG nr. 92/2003, în cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente. Ca atare, organul de executare este abilitat să cerceteze, între altele, dacă procesul-verbal de contravenție este însoțit de dovada comunicării acestuia. Or, după cum am arătat, cercetarea existenței comunicării implică și verificarea legalității acesteia, întrucât în caz contrar, la procesul-verbal de contravenție s-ar putea alătura orice comunicare, chiar fără nicio legătură cu actul respectiv ori făcută pe numele unei cu totul alte persoane decât contravenientul, iar în asemenea ipoteze absurde, dacă am accepta susținerile contestatorului apelant, organul de executare s-ar vedea obligat să pună în executare silită un act care în mod manifest este nelegal comunicat, fiindcă nu are abilitatea să cenzureze în niciun fel conținutul documentelor atașate. Desigur că nu aceasta poate fi voința legiuitorului, deoarece dacă am considera altfel, norma juridică și-ar pierde sensul. În acest context, în condițiile în care organul de executare este îndreptățit să cerceteze inclusiv legalitatea comunicării procesului-verbal, iar cerința respectării termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001 fiind o condiție de legalitate a acestei comunicări, devine evident că este abilitat să refuze punerea în executare și să restituie procesul-verbal atunci când constată că termenul cu pricina nu a fost respectat.
Susținerile apelantului contestator, în sensul că raportat la Decizia nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, precum și raportat la opinia Parchetului General exprimată în susținerea acelui recurs în interesul legii, pe întreaga durată cât procesul-verbal s-a aflat în procedura de comunicare prin intermediul serviciilor poștale, termenul de comunicare se suspendă, sunt și ele nefondate, întrucât nu sunt susținute de niciun text de lege. Eventuala suspendare sau chiar întrerupere a curgerii termenului de prescripție operează numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, iar situația invocată de contestator nu este printre ele și nici nu poate fi asimilată vreunuia dintre cazurile respective. Avem în vedere oricare dintre cazurile de întrerupere ori suspendare a cursului prescripției, prevăzute de art. 2532 și art. 2537 din Codul civil, de art. 708-709 din Codul de procedură civilă ori de art. 132-133 din OG nr. 92/2003.
Lăsând la o parte punctul de vedere îmbrățișat de prima instanță și la care ne-am referit mai sus, reținem că într-o altă variantă teoretică, prescripția prevăzută de art. 14 din OG nr. 2/2001 poate fi considerată o veritabilă prescripție a dreptului de a obține executarea silită, cu întregul regim juridic care decurge dintr-o asemenea interpretare. În această ipoteză de lucru, aptitudinea procesului-verbal de contravenție de a deveni titlu executoriu nu este legată de împrejurarea comunicării sale către contravenient înăuntrul termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001, ci numai de faptul existenței unei comunicări efective, chiar dacă aceasta s-a făcut la mai mult de o lună de la data aplicării sancțiunii. Prin urmare, procesul-verbal dobândește formal aptitudinea de a deveni titlu executoriu, dar la executarea efectivă a acestuia se opune mai întâi prescripția prevăzută de art. 14 din OG nr. 2/2001.
În acest context, în verificarea legalității comunicării, prevăzută de art. 141 alin. 8 din OG nr. 92/2003 nu intră și verificarea împrejurării dacă această comunicare s-a făcut cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001, ci numai verificarea împrejurării dacă o comunicare s-a realizat în mod efectiv.
Cu toate acestea, calificarea instituției reglementate de art. 14 din OG nr. 2/2001 drept o prescripție a dreptului de a obține executarea silită și natura de creanță bugetară a amenzii contravenționale, atrag aplicarea dispozițiilor art. 131-135 din OG nr. 92/2003. Iar potrivit art. 134 alin. 1 din OG nr. 92/2003, dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică pe plătitori. Rezultă așadar, că și în această a doua interpretare a legii, refuzul intimatului organ de executare de a pune în executare procesul-verbal de contravenție este unul justificat, întrucât legea îi conferă abilitarea de a constata intervenirea prescripției și încetarea executării silite. În această ordine de idei,, de vreme ce organul de executare poate să înceteze, în mod unilateral, o executare silită începută, atunci cu certitudine, dacă prescripția este deja împlinită la momentul primirii procesului-verbal, același organ de executare poate să refuze să înceapă o executare silită care este deja prescrisă.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, indiferent care ar fi valențele pe care le acordăm instituției juridice prevăzute de art. 14 din OG nr. 2/2001, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de contestatorul I. C., împotriva sentinței civile nr. 2575 din data de 25 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de contestatorul I. C., având CUI_, cu sediul în municipiul C.-N., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2575 din data de 25 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 03 decembrie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. Pentru membrul completului de judecată, aflat în concediu de odihnă, semnează președintele completului, P. M. | |
Grefier, R. M. G. |
Red. P.M./Dact. P.M.
30.12.2015/4 ex.
Judecător fond: G. C. U.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 604/2015. Tribunalul MUREŞ | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
