Contestaţie la executare. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 7343/320/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 108/2015

Ședința publică din data de 10 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte M. F.

Judecător L. D.

Grefier S. D.

Pe rol fiind judecarea cererii de completare a Deciziei nr. 22 din data de 20.01.2015 pronunțata in dosar_ de Tribunalul M. Secția civila, formulată de contestatoarea ., cu sediul în Târgu-M., ., nr.116/18/4, jud. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reprezentanților legali ai părților atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii de completare în raport de prevederile art. 444 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe in data de 27.01.2015 apelanta M. C. SRL solicita completarea deciziei civile 22/20.01.2015 in sensul ca instanța sa se pronunțe si cu privire la cheltuielile de judecata ocazionate de judecata in prima instanța si in apel.

In drept s-a indicat art. 444 alin 1 Cod procedură civilă.

Analizând cererea formulata instanța constata următoarele:

Potrivit art. 429 Cod procedură civilă după pronunțarea hotărârii instanța se dezinvestește si nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Regula enunțata exprimă unul dintre efectele hotărârii, respectiv acela privind dezinvestirea instanței.

Acest efect oprește judecătorul să altereze o hotărâre pronunțata oferind stabilitate acestui tip de act.

Dezinvestirea privește întregul proces iar nu doar aspectele asupra căreia instanța s-a pronunțat. Eventualele erori sau greșeli din hotărâre vor putea fi prin urmare remediate doar pe baza unor proceduri anume prevăzute de lege.

Procedura prevăzuta la art. 444 Cod procedură civilă este tocmai o astfel de cale instituita de lege pentru limitarea efectelor principiului enunțat la art. 429 Cod procedură civilă astfel ca interpretarea dispozițiilor care reglementează aceasta procedura speciala are a fi făcuta restrictiv.

De altfel, imposibilitatea extinderii prevederilor la cazurile neprevăzute de lege este impusa si de împrejurarea ca prevederile legale care reglementează procedura completării hotărârii conțin o enumerare limitativa a cazurilor in care acest mijloc procedural poate fi promovat.

Constatând in continuare ca ipoteza nesoluționării unei cereri prin hotărârile instanței de apel nu este enumerata in cuprinsul prevederilor art. 444 Cod procedură civilă reiese ca cererea apelantei este inadmisibilă, fără ca prin aceasta sa fie afectat dreptul apelantei de a deduce judecații pretențiile sale pe cale separata ori pe cea arătată de art. 509 pct. 1 Cod procedură civilă.

Prin urmare instanța va admite excepția inadmisibilității invocata din oficiu si va respinge cererea ca inadmisibila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității invocata din oficiu.

Respinge cererea de completare a Deciziei 22/20.01.2015 pronunțata in dosar_ de Tribunalul M. Secția civila formulata de contestatoarea ., cu sediul în Târgu-M., ., nr.116/18/4, jud. M. împotriva sentinței civile 1945/24.04.2014 a Judecătoriei Tg M. ca inadmisibila.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015

Președinte,

M. F.

Judecător,

L. D.

Grefier,

S. D.

Red./Tehnored./L.D.

Listat/S.D./ 4 ex./03.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul MUREŞ