Contestaţie la executare. Decizia nr. 133/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2577/251/2014/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/2015
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. T.
Judecător: P. M.
Grefier: R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul procesual ales în Tîrgu M., .. 1-3, jud. M., împotriva încheierii din data de 15.01.2015, pronunțată de Judecătoria Luduș, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. I. S. pentru intimata S.C. D. DO Distribution S.R.L, lipsă fiind apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că apelanta a depus la data de 3 iunie 2015, prin registratura instanței, informațiile și înscrisurile referitoare la intimată, transmise de Serviciul executare Silită Contribuabili Mijlocii, cu atașarea adresei nr. 7173 din 21.05.2015, respectiv adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, copie a Deciziei civile nr. 400/2014 a Tribunalului M. prin care s-a schimbat în tot Sentința nr. 968 din 23.12.2013 a Judecătoriei Luduș, adresa de înființare a popririi . SRL, somația nr. 26/_ /_, titlu executoriu 3761 din 08.11.2011, somația nr. 26/_ /_, titlul executoriu 3045 din data de 22.09.2011, somația nr. 1695 din 17.06.2013, titlul executoriu 1694 din 17.06.2013.
Raportat la înscrisurile depuse de apelantă, instanța pune în discuția părții prezente aplicabilitatea noului Cod de procedură civilă sau a vechiului Cod de procedură civilă și calea de atac care trebuia exercitată împotriva hotărârii judecătorești.
Reprezentantul intimatei arată că, așa cum a precizat și în întâmpinare, apreciază că este aplicabil art. 3 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, deci, apelul este inadmisibil, calea de atac fiind recursul.
Instanța procedează la înmânarea unui exemplar din înscrisurile comunicate de apelantă.
Raportat la titlul executoriu aflat la fila 37 din dosar, instanța constată că executarea silită a fost pornită anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin urmare, raportat la dispozițiile legii de punere în aplicare a acestuia, procesul este guvernat de codul de procedură civilă în vigoare în anul 2011, respectiv vechiul Cod de procedură civilă, motiv pentru care se impune recalificarea căii de atac exercitate în cauză din apel în recurs.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu se impune respingerea apelului ca inadmisibil, ci recalificarea acestuia, aceasta fiind și soluția prevăzută de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
Se va proceda la constituirea completului cu includerea și a judecătorului aflat pe lista de permanență din data de azi, respectiv cu includerea d-nei judecător M. M., în acest scop urmând ca prezenta cauză să fie lăsată la a doua strigare, la ora 12:00.
Reprezentantul intimatei arată că pentru a doua strigare a cauzei solicită judecarea în lipsă, astfel cum a menționat și în întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, în complet legal constituit, instanța observă că nu se prezintă nimeni și notează că această cauză a fost recalificată din apel în recurs, că sunt aplicabile prevederile vechiul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost stabilit și că intimata S.C. D. DO Distribution S.R.L. a depus prin registratura instanței note de ședință reprezentând concluzii cu privire la calea de atac declarată în cauză.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte probe de administrat, reține cauza în pronunțare cu privire la recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin încheierea civilă din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ 14, s-a admis cererea de suspendare a executării silite, formulată de către contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și s-a dispus suspendarea executării silite inițiate împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 562, pentru încasarea creanței în sumă de 40.364 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 400/25 septembrie 2014 a Tribunalului M., până la soluționarea definitivă a contestației la executare care face obiectul prezentei cauze. De asemenea, s-a dispus suspendarea judecării contestației la executare formulate de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., până la soluționarea recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 400/25.09.2014 a Tribunalului M..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin contestația la executare înregistrată la data de 03 noiembrie 2014 sub număr unic de dosar_ 14, contestatoarea . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională de Drumuri și Poduri B. ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună desființarea executării silite prin poprire, inițiată împotriva sa în dosarul de executare nr. 562, pentru încasarea creanței în sumă de 40.364 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 400/25 septembrie 2014 a Tribunalului M..
De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
În motivarea, în fapt, a cererii, contestatoarea a arătat că, executarea silită pentru încasarea creanței în cuantum de 40.364 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pe valoarea adăugată și impozit pe profit a fost demarată de către intimată în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 400/25.09.2014 a Tribunalului M., decizie împotriva căreia contestatoarea a formulat recurs.
S-a constatat de către judecătorie, că cererea privind contestația la executare, precum și petitul privind suspendarea executării silite sunt legal timbrate cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei și, respectiv, 50 lei, prin chitanța de la fila 11 dosar.
De asemenea, s-a constatat achitată cauțiunea în cuantum de 2.518 lei, pentru petitul privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare (f. 16).
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 718 alin. 1 Cod de procedură civilă, „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să achite o cauțiune.
În speță, contestatoarea achitat o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, respectiv în cuantum de 2.518 lei, pentru petitul privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare (f. 16).
De asemenea, instanța a mai reținut că executarea silită contestată în cadrul prezentului dosar s-a pornit în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 400/2014 a Tribunalului M., decizie împotriva căreia contestatoarea a declarat recurs.
Față de cele menționate, instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare care face obiectul prezentei cauze.
De asemenea, apreciind că dezlegarea pricinii atârnă de modalitatea de soluționare a recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 400/25.09.2014 a Tribunalului M., decizie care reprezintă titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, în temeiul prevederilor art. 413 alin. 1 Cod de procedură civilă s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea recursului sus-menționat.
Împotriva acestei încheieri civile a declarat recurs pârâta DGRFP B. – AJFP M., solicitând admiterea căii de atac și anularea hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării silite.
În motivare, recurenta a arătat că deși judecătoria a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 718 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, totuși a considerat că depunerea cauțiunii fixate atrage în mod automat și acordarea suspendării executării silite. În opinia recurentei, întrucât contestatoarea s-a limitat, pe de o parte, la a prezenta argumente ce țin strict de fondul cauzei, iar pe de altă parte, la a invoca formal producerea unei pagube, fără a preciza în concret care este acea pagubă sau prejudiciul imposibil de reparat, simpla cerere nu ar fi trebuit să fie suficientă pentru acordarea suspendării executării silite.
A mai învederat recurenta, că societatea contestatoare are același administrator statutar ca și cel al ., care nu fac altceva decât să conteste fiecare act de executare în detrimentul plății obligațiilor pe care le au față de bugetul general consolidat al statului de unde rezultă comportamentul fiscal al celor două entități.
Împotriva prezentului recurs a depus întâmpinare contestatoarea . SRL, solicitând respingerea căii de atac în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivare, asupra inadmisibilității, s-a susținut această soluție întrucât executarea silită a fost declanșată în anul 2011 (dosarul de executare are nr. 562/2011), deci înainte de . noului Cod de procedură civilă și prin urmare, încheierea de suspendare a executării silite este supusă căii de atac a recursului, iar termenul legal pentru exercitarea acestuia este de 15 zile de la comunicare.
Pe fond, s-a susținut că odată cu formularea capătului de cerere privind suspendarea executării silite, contestatoarea și-a motivat în mod explicit poziția procesuală proprie, invocând într-adevăr, vicii de formă ale executării silite, precum și aspecte referitoare la condițiile specifice de admisibilitate a măsurii constând în suspendarea executării silite. S-a făcut referire la Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie, potrivit cu care executarea deciziilor administrative ar trebui să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare, urmând astfel ca autoritatea jurisdicțional să ia măsuri provizorii corespunzătoare ori de câte ori există riscul ca executarea deciziei administrative să provoace daune acestora, iar măsura referitoare la suspendarea executării silite este de natură să fie circumscrisă noțiunii de protecție corespunzătoare cu caracter vremelnic.
Din punct de vedere strict al condițiilor procedurale de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării silite, se poate lesne constata că, făcând dovada formulării contestației la executare și a consemnării cauțiunii în cuantumul stabilit de către instanța de judecată, . SRL este în mod firesc îndreptățită ca, până la soluționarea fondului cauzei, să beneficieze de măsura referitoare la suspendarea executării silite, știind că este posibil în caz contrar, ca raportat la caracterul restrâns al procedurii de executare silită și mijloacele specifice de apărare, întocmirea succesivă a actelor de executare silită să permită încasarea pe nedrept a creanței respectiv mai înainte ca societatea contestatoare să aibă posibilitatea legală de a pune în discuție fondul litigiului dintre părți.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul declarat de pârâta DGRFP B. – AJFP M. este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
În acest sens, trebuie să menționăm mai întâi că problema inadmisibilității a fost tranșată de către instanță în ședința publică din data de 11.06.2015, reținându-se că declararea unui apel de către pârâtă, deși calea de atac prevăzută de lege este recursul, nu conduce în ordinea juridică a vechiului Cod de procedură civilă (aplicabil în speță) la respingerea ca inadmisibilă a căii de atac eronat denumite, ci atrage recalificarea acesteia de către instanță.
De asemenea, în aceeași ședință publică s-a stabilit că în prezenta cauză este aplicabil vechiul Cod de procedură civilă – raportat la data începerii executării silite – dar împrejurarea că prima instanță a neglijat să cerceteze acest aspect și a soluționat pricina în temeiul noului Cod de procedură civilă nu este de natură să conducă, prin ea însăși, la admiterea căii de atac declarate, întrucât nu există o incompatibilitate totală între cele două reglementări. Prin urmare, chiar dacă prima instanță a reținut ca fiind aplicabil art. 718 din noul Cod de procedură civilă, noi vom face analiza din perspectiva articolului echivalent din vechiul Cod de procedură civilă – art. 403 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă – care, în esență, instituie un regim juridic echivalent pentru această materie.
În fine, tot ca un aspect prealabil, remarcăm că deși în cuprinsul încheierii atacate judecătoria a dat două dispoziții principale (pe de o parte, suspendarea executării silite, iar pe de altă parte, suspendarea judecății cauzei), obiectul prezentului recurs, astfel cum rezultă el din conținutul căii de atac depuse de către recurentă, îl reprezintă numai soluția de suspendare a executării silite. Pe cale de consecință, tribunalul nu este învestit cu controlul judiciar asupra celeilalte soluții, de suspendare a judecății pricinii, chiar dacă ambele soluții au fost pronunțate prin aceeași încheiere.
Referindu-ne în continuare la soluția primei instanțe, de admitere a cererii de suspendare a executării silite, reținem mai întâi, că din punct de vedere juridic, în raport de obiectul judecății, considerentele expuse de prima instanță în susținerea soluției date nu întrunesc exigențele minime pentru a fi considerate o veritabilă motivare.
Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei „justiția a fost servită”. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistența motivării atrage nevalabilitatea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat „ascultate”, adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina „tribunalului”, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinenței acestora (cauza V. de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că „deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează” (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. G., hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanța s-a rezumat să indice ca fiind aplicabil un text de lege pe care oricum l-a indicat greșit, întrucât judecata trebuia realizată în temeiul vechiului Cod de procedură civilă și de asemenea, a constatat că s-a plătit cauțiunea pretinsă de reglementarea legală. S-a mai constatat că titlu executoriu a fost atacat cu recurs. Dar niciun dintre observațiile primei instanțe nu cuprinde, în fapt, aprecierile făcute de aceasta cu privire la legalitatea și temeinicia suspendării executării silite. Judecătoria nu face niciun minim efort de a explica resorturile sale proprii, pentru care s-a oprit la soluția de suspendare a executării silite și de asemenea, nu cercetează nici măcar tangențial dacă reclamanta contestatoare a argumentat în vreun fel solicitarea de suspendare a executorii silite ori dacă argumentele invocate sunt pertinente pentru a justifica soluția. În aceeași ordine de idei, nu se face nicio referire la argumentele prezentate în apărare de către pârâta intimată și de asemenea, nu se cercetează analitic cerințele prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării silite, prima instanță rezumându-se să citeze stereotip textul de lege.
În acest context, reținem că lipsa unei veritabile motivări a hotărârii de către prima instanță de judecată, coroborată cu faptul că nu s-au invocat argumente suplimentare în calea de atac și că nu mai este necesară administrarea unor probe noi, impune tribunalului să facă o evaluare proprie a legalității și temeiniciei cererii de suspendare a executării silite.
Astfel, potrivit art. 403 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Aceste dispoziții acordă contestatoarei posibilitatea de a obține suspendarea executării silite în cadrul contestației la executare, instanța urmând a aprecia dacă, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor părților, executarea ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat, măsura având totodată, un caracter urgent. După cum rezultă din chiar formularea legii, suspendarea executării silite nu este o obligație, ci o facultate pentru instanța de judecată, ceea ce înseamnă că măsura nu va opera automat, prin simpla achitare a cauțiunii stabilite. Doctrina și jurisprudența, pornind de la conținutul acestui text legal, au dezvoltat o teorie a suspendării executării silite, argumentând în mod corect că în plus față de simpla achitare a cauțiunii (care este o condiție de admisibilitate) este necesară întrunirea și a altor cerințe pentru ca suspendarea executării silite să nu fie doar admisibilă, ci și întemeiată. S-a apreciat, în căutarea unor criterii cât mai obiective, că suspendarea executării silite se poate dispune doar dacă motivele suplimentare sunt unele temeinice, dacă executarea silită ar fi de natură a crea contestatorului debitor pagube semnificative, dificil de reparat, eventual puternic disproporționate prin comparație cu interesul creditorului de a-și vedea realizată cu rapiditate creanță.
Prin urmare, suspendarea executării silite nu trebuie să devină regula în procedura execuțională, ci dimpotrivă, este o măsură cu caracter excepțional.
Or, din examinarea cererii de chemare în judecată constatăm că singurul argument invocat de către contestatoare în sprijinul cererii sale a fost acela că necesitatea măsurii rezidă din riscul ca, prin continuarea executării silite, contestatoarei să i se cauzeze pagube iminente mai înainte de soluționarea contestației.
În concret însă, simpla susținere a contestatoarei, în sensul că punerea efectivă în executare a titlului deținut de către creditoare este de natură să îi prejudicieze bugetul nu este nici pe departe suficientă pentru a conduce la admiterea cererii de suspendare a executării silite. Orice executare silită „prejudiciază”, prin ea însăși, bugetul debitorului, dar această așa-zisă „prejudiciere” nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare, întrucât altminteri suspendarea nu ar mai fi o măsură excepțională, ci dimpotrivă, s-ar aplica practic în toate cazurile în care ar fi solicitată. Totodată, nu rezultă din nicio probă administrată, că suma pusă în executare, chiar dacă s-ar executa în integralitate, ar reprezenta momentan o sarcină prea împovărătoare, care să îi pună contestatoarei existența în pericol. Or, deși aceasta a susținut contrariul, s-a limitat să facă simple afirmații lipsite de substanță, în condițiile în care nu a adus absolut nicio probă care să îi susțină alegațiile.
Pentru toate aceste considerente, în lipsa oricăror motive justificate care să conducă la admiterea cererii de suspendare, constatând că este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din vechiul Cod de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 din același act normativ, tribunalul va admite recursul declarat de pârâta DGRFP B. – AJFP M., împotriva încheierii civile din data de 15 ianuarie 2015, pronunțate de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ 14 și va modifica în parte încheierea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata DGRFP B. – AJFP M..
Întrucât aceasta este și limita în care a fost exercitată calea de atac, în mod evident, se va menține în rest încheierea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DGRFP B. – AJFP M. cu sediul procesual ales în Tîrgu M., .. 1-3, jud. M., împotriva încheierii civile din data de 15 ianuarie 2015, pronunțate de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ 14.
Modifică în parte încheierea atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata DGRFP B. – AJFP M..
Menține în rest încheierea primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2015.
Președinte, A. T. | Judecător, P. M. | Judecător, M. M. |
Grefier, R. M. G. |
Red. P.M./Dact. P.M.
03.07.2015/2 ex.
Judecător fond: A.-C. H.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 148/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 370/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
