Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 67/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 5278/320/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 67/2015

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. M.

Judecător: A. B.

Grefier: G. O.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatoarea . SRL, cu sediul în Miercurea Nirajului, ., apt. 8, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4018 din data de 30 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la data de 08 ianuarie 2015, prin registratura instanței, apelanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata ce face obiectul dosarului nr._, formulată împotriva intimatului Ministerul Finanțelor Publice - A. - D. B. - AJFP M. solicitând instanței de apel să facă aplicarea prevederilor art. 406 din Codul de procedură civilă, sens în care să ia act de renunțare datorită faptului că aceasta a rămas fără obiect.

Instanța constată că este legal sesizată cu soluționarea apelului declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr. 4018 din data de 30 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._, apel care este declarat și motivat în termen, legal timbrat conform dovezii de la fila 28 dosar. De asemenea, constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 3).

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de contestatoarea . SRL.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4018 din data de 30 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea . SRL, care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la executare.

La data de 08.01.2015, prin registratura instanței, contestatoarea . SRL a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr._, formulată împotriva intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.. Apelanta a solicitat instanței de apel să facă aplicarea prevederilor art. 406 din Codul de procedură civilă, sens în care să ia act de renunțarea la judecată.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, dar mai ales în raport de cererea de renunțare la judecată depusă de apelantă, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 08.01.2015, contestatoarea . SRL a arătat că înțelege să renunțe la judecată în dosarul nr._, înregistrat la Tribunalul M., având ca obiect contestație la executare în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.

În drept, apelanta și-a întemeiat poziția procesuală pe dispozițiile art. 406 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestui text de lege, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Cercetând calitatea procesuală a autorului renunțării, constatăm că aceasta a avut cu ocazia judecății de primă instanță, poziția procesuală a unui reclamant. Prin urmare, în sensul dispozițiilor art. 406 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelanta poate renunța la judecata cererii pe care ea însăși a formulat-o.

În ceea ce privește momentul procesual în care a avut loc renunțarea, constatăm că aceasta s-a produs în calea de atac a apelului, ceea ce este perfect posibil, în condițiile art. 406 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Consecința practică a adoptării acestei conduite procesuale de către apelantă este explicitată tot de prevederile art. 406 alin. 5 din Codul de procedură civilă, în sensul că tribunalul, luând act de renunțarea la judecată în calea de atac a apelului, trebuie să intervină și asupra hotărârii de primă instanță, care nu poate fi menținută în acele părți ale sale pentru care a operat renunțarea, ci dimpotrivă, trebuie anulată în mod corespunzător.

În ipoteza concretă, întrucât sentința judecătoriei privește în întregime contestația la executare, cu toate petitele ei, iar calea de atac este îndreptată împotriva sentinței judecătoriei în integralitate, hotărârea de primă instanță va trebui anulată și ea în întregime.

Prefigurând așadar dispozitivul prezentei hotărâri, în temeiul art. 406 alin. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul va lua act de renunțarea la judecata contestației la executare, formulată de contestatoarea . SRL în dosarul nr._ și va anula sentința civilă nr. 4018 din data de 30 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecata contestației la executare, formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în Miercurea Nirajului, ., apt. 8, jud. M. în dosarul nr._ .

Anulează sentința civilă nr. 4018 din data de 30 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M., în dosarul nr._ .

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2015.

Președinte,

P. M.

Judecător,

A. B.

Grefier,

G. O.

Red. P.M./Dact. P.M.

18.02.2015/4 ex.

Judecător fond: G.-G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul MUREŞ