Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 75/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 14625/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 75
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte E. O.
Judecător M. M.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul M. M., cu domiciliul în Tg.M., ., . și de pârâta DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M., împotriva sentinței civile nr.3523/07 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 12 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele :
Prin sentința civilă nr. 3523/07.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a petentului M. M., fiind respinsă plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petentul M. M. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 32 C., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenție;
d) justifică un interes.
A mai arătat prima instanță că, potrivit art. 36 C., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar în cadrul acțiunilor care se judecă într-o procedură necontencioasă, a determina calitatea juridică procesuală activă înseamnă a identifica persoana căreia legea îi acordă dreptul la acțiune în sens activ.
Potrivit art. 31 din L 7/1996, încheierea OCPI se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză., persoanele interesate fiind în măsură a formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. Împotriva încheierii registratorului-șef cei interesați pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare.
În acest context, prima instanță a apreciat că prin noțiunea persoane interesate în sensul legii 7/1996 se înțelege persoanele care sunt menționate în cartea funciară și care ar putea fi afectate prin încheierea pronunțată de OCPI, fiind o noțiune mai restrânsă decât persoana interesată din dreptul comun.
În speță persoana interesată este numita Cohen Miriam, care l-a împuternicit pe petentul M. M. să efectueze următoarele acte:
1.Executarea unei documentații tehnice cadastrale pentru imobilul înscris în CF_
2.Depunerea documentației necesară recepției și înscrierii în CF
3.ridicarea încheierii de CF și extrasul de CF de informare
Printre actele pentru care a fost împuternicit petentul nu se află și formularea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Apreciind că petentul din cauză nu face parte din categoria persoanelor interesate în sensul L 7/1996, judecătoria a concluzionat că legea nu îi conferă acestuia dreptul de a introduce plângerea prevăzută de art. 31 alin 3.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel atât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cât și petentul M. M..
1)
Apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a solicitat anularea/schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive a D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. M., precum și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și „scoaterea acestora din cauză”.
În dezvoltarea motivelor de apel, după o reluare fidelă a aspectelor învederate în cuprinsul întâmpinării formulată în fața primei instanțe, în esență, apelanta a arătat că instanța de fond nu a arătat motivele respingerii celor două excepții anterior menționate.
Astfel, apelanta a reiterat faptul că, potrivit art. 3, alin. 1, pct. 81 din H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, în realizarea obiectului său de activitate stabilit de legislația în vigoare Ministerului Finanțelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ:”.
Față de acest aspect, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unor persoane - G. Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - care nu au calitatea de reprezentant al Statului Român. Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice județene, ca organe descentralizate ale M.F.P., reprezintă, în fata instanțelor de judecată, interesele acestui minister, însă reprezentarea nu operează de drept, ci se realizează în baza unei delegații de reprezentare speciala dată de Minister.
De asemenea, potrivit art. 13 din H.G. nr. 520/24.07.2013, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală:
„(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică. [...]
(3) în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică: [...] b) administrații județene ale finanțelor publice;...”
Față de prevederile din H.G. nr. 520/24.07.2013 citate mai sus, a solicitat a se dispune îndeplinirea procedurii de citare fată de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice B. la sediul acesteia situat în B., .. 7, jud. B., urmând a formula și depune întâmpinarea în baza împuternicirii speciale ce i se va comunica.
De asemenea, în ipoteza în care petentul înțelege să cheme în judecată Statul Român, și în măsura în care apreciază că acesta este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și nu prin alt organ stabilit în acest scop de legiuitor - astfel cum dispun prevederile art. 3. alin. 1. pct. 81 din H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009. privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare - în urma precizării acțiunii în acest sens. solicităm să binevoiți a dispune îndeplinirea procedurii de citare fată de Ministerul Finanțelor Publice la sediul acestuia, situat în București, ., Sector, cu respectarea dispozițiilor art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, referitoare la comunicarea cu pârâtul a înscrisurilor prevăzute în cuprinsul acestuia - respectiv, cererea de chemare în judecată, precum și înscrisurile anexate acestora - urmând a formula și depune întâmpinarea în baza împuternicirii speciale ce i se va comunica.
În dosarul având numărul indicat mai sus a fost citată, în calitate de intimat, Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice M., situat în Târgu-M., .. 1-3, jud. M., iar nu la sediul Direcției, situat în B., .. 7, jud. B..
În opinia sa, nici Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice B. și nici Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. nu au calitate procesuală pasivă, reclamantul chemând în judecată „STATUL ROMÂN”, indicând drept reprezentanți ai acestuia persoane -”DIRECTIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M.”- care, în sensul dispozițiilor H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009, citate mai sus, nu pot avea calitatea de reprezentanți ai intimatului Statul Român, chemat în judecată, aspect față de care se impune admiterea excepției lipsei calității de reprezentant.
In susținerea excepțiilor invocate mai sus, a subliniat și faptul că cererea petentului, în contradictoriu cu intimații, nu este motivată nici în fapt și nici în drept.
2)
Apelantul M. M. a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și admiterea plângerii în modul în care a fost formulată. A arătat apelantul că, deși în cuprinsul hotărârii atacate se menționează că acesta nu este o persoană interesată în sensul prevăzut de Legea 7/1996, „nu se menționează în mod expres motivele pentru care judecătorul fondului a înțeles să mă excludă din rândurile persoanelor interesate” sub acest aspect, hotărârea fiind nemotivată.
Totodată, apelantul a criticat și soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, apreciind că interesul său în formularea plângerii „rezultă însăși din obligația asumată prin mandat”.
Procedând la examinarea apelurilor declarate, prin prisma materialului probatoriu administrat, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare, tribunalul apreciază că acestea sunt întemeiate:
După cum a reținut și prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 32 Cod procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.
Potrivit art. 36 C., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
În acest context, după cum a reținut și prima instanță, art. 31 alin. 3 din Legea 7/1996, conferă calitate procesuală activă pentru formularea unei plângeri împotriva încheierii registratorului șef, celor „interesați”.
Contrar opiniei primei instanțe, tribunalul apreciază că noțiunea de persoană interesată avută în vedere de textul de lege anterior citat nu include în mod exclusiv persoanele care sunt menționate în cartea funciară ci și persoanele care acționează în calitate de mandatari ai persoanelor care figurează înscrise în cartea funciară ca și titulari de drepturi sau obligații.
Pornind de la aceste considerente, tribunalul constată că petentul M. M. a formulat plângerea în baza mandatului ce i-a fost acordat de persoana interesată Cohan Miriam. Limitele acestei împuterniciri sunt determinate pe de o parte de depunerea documentației necesare recepției și înscrierii în CF, iar pe de altă parte de „ridicarea încheierii de CF”. În interiorul acestor limite, mandatul este dat și pentru formularea plângerii împotriva unei încheieri nefavorabile și nesusceptibilă a fi folosită „recepției și înscrierii în CF”.
Mandantul l-a mandatat pe petent pentru obținerea unei documentații necesară „înscrierii în CF”, fapt ce presupune depunerea tuturor diligențelor în acest scop. Acest fapt impune inclusiv formularea plângerii împotriva unei încheieri de carte funciară nefavorabilă.
Altfel spus „interesul” petentului este determinat de aducerea la îndeplinire în bune condițiuni a mandatului ce i-a fost acordat în vederea înscrierii în CF a dreptului de proprietate al mandantului.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul constată că în mod eronat prima instanță a procedat la interpretarea restrictivă a conținutului mandatului admițând pe cale de consecință excepția lipsei calității procesuale active a petentului-apelant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și fără a analiza excepțiile lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN și a DIRECTIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., tribunalul urmează a admite ambele apeluri cu consecința anulării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Târgu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de M. M., cu domiciliul în Tg.M., ., ., CNP_ și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – A.J.F.P. M., cu sediul procesual ales în Tg. M., ..1-3, jud. M., CUI_ împotriva sentinței civile nr. 3523/07.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M. și în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Târgu M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2015.
Președinte, E. O. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. A. |
red.tehnored.E.O./06.05.2015
listat A.A./06.05.2015/4 ex
jud.fond A. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








