Obligaţie de a face. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 448/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 1236/289/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 448/2015

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. S.

Judecător A. A.-B.

Grefier D. C.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamanții Cueșdeanu A. CNP_ cu domiciliul în Reghin, ..16, . și Cueșdeanu I. CNP_ cu domiciliul în Reghin, ..16, . și de intervenientul Cueșdeanu H. cu domiciliul procesual ales în cu domiciliul în Reghin, ..34, jud.M., împotriva Sentinței civile nr.224/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații K. L. C. și K. R., lipsă fiind apelanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 4 septembrie 2015 cereri de renunțare la judecarea prezentei cauze prin partea apelanților și a intervenientului, cereri prin care solicită să nu fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța constată că pentru acest termen de judecată apelanții au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, nu s-au confirmat acestei obligații, sens în care invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și pune în discuția părților cu prioritate excepția invocată.

Intimații solicită admiterea excepția netimbrării apelului, fără cheltuieli de judecată.

Instanța retine cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.

INSTANȚA

Constată că prin Sentința civilă nr.224/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții Cueșdeanu A. și Cueșdeanu I. în contradictoriu cu pârâții K. L. C. și K. R.; a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul Cueșdeanu H.; a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâți în contradictoriu cu reclamanții.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă excepția puterii de lucru judecat și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului și a pârâților.

La data de 19.05.2015 s-au înregistrat pe rolul Tribunalului M. apelurile declarate de reclamanții Cueșdeanu A. și Cueșdeanu I. și de intervenientul Cueșdeanu H. împotriva Sentinței civile nr.224/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ .

Pentru termenul de judecata din data de 10.09.2015 apelanții au fost citați cu mențiunea achitării taxelor de timbru aferente apelului declarat, stabilindu-se în sarcina apelanților reclamanți obligația de plată în solidar a unei taxe de timbru de 4 de lei și în sarcina apelantului intervenient obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru de 4 lei, însa la termenul de judecata s-a constatat ca aceste taxe nu au fost achitate, motiv pentru care instanța, din oficiu, a ridicat excepția netimbrării apelului, excepție pe care o apreciază ca fiind întemeiata având în vedere că potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar potrivit alin. 3 din același articol, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Având în vedere aceste dispoziții și ținând seama de faptul că apelanții nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind achitarea taxei judiciare de timbru, Tribunalul va admite excepția invocată și, în consecință, va anula apelurile declarate ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare.

Anulează ca netimbrat apelurile declarate de reclamanții Cueșdeanu A. CNP_ cu domiciliul în Reghin, ..16, . și Cueșdeanu I. CNP_ cu domiciliul în Reghin, ..16, . și de intervenientul Cueșdeanu H. cu domiciliul procesual ales în cu domiciliul în Reghin, ..34, jud.M. împotriva Sentinței civile nr.224/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică azi, 10.09.2015.

Președinte,

V. S.

Judecător,

A. A.-B.

Grefier,

D. C.

Red./Thred:A.A.B./15.09.2015

D.C./2 ex./15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul MUREŞ