Obligaţie de a face. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 1967/289/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 354/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.-B.
Judecător V. S.
Grefier R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanții B. F. I., cu domiciliul în loc. Gurghiu, ., jud. M., având CNP_ și B. M., cu domiciliul în municipiul R., ./3, jud. M., având CNP_, împotriva sentinței civile nr. 138/12.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că intimata R. Națională a Pădurilor – ROMSILVA – a depus concluzii scrise la data 10 iunie 2015, prin registratura instanței.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26 mai 2015, când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de 8 iunie 2015 și apoi pentru data de azi, 15 iunie 2015, ambele încheieri făcând parte din prezenta.
TRIBUNALUL
Constată că prin Sentința civilă nr.138/12.02.2015 pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ a fost Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții B. F. I. și B. M. în contradictoriu cu R.N.P. Romsilva și cu mun. R..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește solicitarea de a obliga pârâta să ridice borna silvică nr. 152 ce a fost amplasată pe terenul reclamanților că din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză reiese că borna menționată în cuprinsul acțiunii nu se găsește pe terenul reclamaților, ci în afara acestuia, motiv pentru care sub acest aspect cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cel de-al doilea petit, instanța a reținut că la data de 21.12.2012, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2889 de BNP „M. C. S.”, reclamanții au dobândit de la numiții S. I. și S. F., terenul de 500 mp, înscrisă în CF nr._, suprafața de 500 mp de teren provinind din suprafața totală de 3000 mp de teren, aparținând numiților S. I. și S. F., ce fusese anterior dezmembrată prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 2888/21.12.2012 de BNP „M. C. S.”.
Conform celor consemnate în CF nr._ R., nr. cad 708, nr. top 4806/1/1/1/1/1, suprafața de 3000 de mp avea anterior datei dezmembrării categoria de folosință „pădure”.
Prin urmare, a apreciat instanța că potrivit art. 1 din Codul Silvic terenul sus-menționat de 3000 mp aparținea fondului forestier național, indiferent de natura dreptului de proprietate.
Or, potrivit art. 37 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier național poate fi diminuat numai în schimbul unei compensații egale cu suprafața de teren redusă și numai în vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 37 alin. 1 lit. a din actul normativ sus-menționat.
Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că în mod nelegal numiții S. I. și S. F. au redus terenul de 3000 de mp având categoria de folosință pădure, cu suprafața de 500 mp căreia i-au atribuit o altă categorie de folosință (curți-construcții) și astfel au redus fondul forestier național fără o compensare echivalentă.
În concluzie, s-a apreciat că și la acest moment, suprafața de 500 mp de teren ce provine din cea de 3000 mp pădure are categoria de folosință pădure, astfel că cererea reclamanților de a se menține categoria de folosință curți-construcții este neîntemeiată.
Față de cele expuse, instanța a respins în tot cererea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, apreciind soluția dată ca nelegală și netemeinică.
Apreciază apelanții că instanța de fond a încălcat prevederile art.9 al.2, art.379 al.1 teza a 2 a, art.224, art.237 al.2 pct.3, respectiv art.389 Cod de procedură civilă.
Se arată că prin cele reținute de instanța de fond, respectiv că dezmembrarea terenului de 3.000 mp a fost făcută în mod nelegal de către S. I. și F., iar înscrierile în CF în categoria curți construcții a celor 500 mp, proprietatea apelanților este nelegală, instanța a încălcat prevederile art.9 al.2 și art.397 al.1 teza a 2 a Cod de procedură civilă.
Arată că din anul 1921 până în 2009, an în care terenul a intrat în proprietatea numiților S., situația de fapt, deci și categoria de folosință a terenurilor din mun. R. și împrejurimi s-a modificat; tocmai în virtutea acestui fapt, că situația evidențiată în titlul de proprietate al vânzătorului și implicit înscrierea în CF a noilor proprietari S. I. și F. nu corespundea cu starea de fapt și cu documentele cadastrale la nivel de municipiu, aceștia au procedat la actualizarea situației terenurilor lor.
Se mai arată că toate documentele au fost întocmite în baza PUG existent al orașului.
Se arată că instanța în mod greșit a concluzionat că dezmembrarea s-a efectuat în mod nelegal, în condițiile în care atât Certificatul de urbanism de informare nr.181/17.05.2012 a fost eliberat de mun. R., iar conținutul acestuia indică clar regimul juridic al terenului de 3.000 de mp ca fiind situat în zonă pentru locuințe, intravilanul municipiului”, iar regimul economic de folosință „zonă pentru locuințe” și „zonă pentru locuințe2 și zonă impozitare B și regimul juridic al acestei suprafețe de teren rezultă că este conform PUG în UTR 13 situat în aliniamentul străzii Spitalului, cu posibilități de racordare la utilitățile existente.
Mai mult, Certificatul de urbanism nr.433/09.10.2012 a fost eliberat „în scopul înscrierii destinației teren intravilan, înscriere categorie de folosință Cc 500 mp, Pd 2500 mp.
Se mai arată că nici actul de dezmembrare, nici înscrierea în CF nu au fost contestate de nimeni iar CU nr.181/2012 și 433/2012 (acte administrative) care au dus la actualizarea situației tehnice și economice a terenului nu au fost anulate.
Astfel instanța în mod greșit a concluzionat că modul în care s-a procedat la dezmembrarea terenului de 3.000 mp este nelegal, in condițiile în care documentele care au stat la baza dezmembrării și înscrierii în CF nu au fost contestate și supuse controlului legalității.
Arată apelanții că instanța s-a pronunțat cu privire la ceva ce nu s-a cerut iar concluziile acesteia sunt trunchiate și neîntemeiate.
Mai arată că efectele Notei de constatare (care nu este un act administrativ care să poată fi contestat) le-a împiedicat dreptul de folosință asupra terenului, pe care nu mai pot să îl utilizeze așa cum doreau.
În privința țărușului metalic care identifică poziția „corectă” a bornei 152, apelanții arată că acesta nu mai există faptic în teren, dar poziția acestuia identificată în nota de constatare îi afectează, deoarece conferă, dintr-o dată regim silvic terenului respectiv.
Mai arată că din cele prezentate în documentația depusă de reclamanți și din expertiza topografică întocmită de expert instanța de fond nu a reținut împrejurările de fapt reale și nici temeiurile de drept.
Mai arată că deși intimații au susținut corectitudinea amplasării bornei nr.152 pe terenul apelanților, nu au fost depuse documente în sprijinul acestor afirmații, care să ateste amenajamentul silvic, planurile parcelare care să indice locul și coordonatele bornei 152, hărți cadastrale, ridicări topografice, schițe de sistematizare sau orice alte documente care să confirme că locul bornei 152 este în punctul în care a fost plasat prin nota de constatare din 06.06.2013 pe terenul fam. B..
Se mai arată că afirmațiile intimaților pârâți potrivit cărora, semnarea notei de constatare ar fi acceptat amplasarea bornei nu corespund realității, deoarece au semnat doar de luare la cunoștință, fiind amenințați cu prezența gardienilor.
Se mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.23 al.1 teza a treia lit. c a Legii nr.7/1996., reținând în mod netemeinic istoricul actelor așa cum a fost prezentat de către intimații pârâți și de întocmirea unei note de constatare, însă a ignorat evidența că toate actele de dezmembrare și evidențiere separate a terenului de 3.000 mp (2500+500) au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale, că aceste documente aveau la bază situația de fapt din teren, confirmată de PUG aprobat prin HCL nr.29/2008.
Mai arată apelanții că instanța de fond a încălcat și prevederile art.237 al.1 și 2 pct.3 și art.389 Cod de procedură civilă, în condițiile în care au arătat care sunt consecințele acelei note de constatare asupra situației economice și tehnice a terenului, că documentele în baza cărora suprafața de 500 mp de teren au fost înscrise în CF nu au fost contestate, o parte din acestea fiind emise chiar de intimata pârâtă, iar invocarea legislației silvice asupra terenului de 500 mp nu poate fi aplicabilă în condițiile în care această suprafață are o altă categorie de folosință decât pădure, categorie confirmată atât de PUG, certificat de urbanism și extras CF.
Se mai arată că instanța nu a reținut reglementările art.29, 31, 31 ind.1, 31 ind.2, 46*, 49 și 65 ale Legii nr.350/2001 și nici de prevederile Legii nr.50/1991.
Mai arată că expertiza topografică a confirmat că evidențierea bornei 152 prin Nota de constatare din 06.06.2013 nu corespunde realității însă nici această concluzie nu a fost reținută de instanța de fond.
Mai arată că expertiza topografică a confirmat că evidențierea bornei 152 prin Nota de constatare din 06.06.2013 nu corespunde realității însă nici această concluzie nu a fost reținută de către instanța de fond.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. 2, art. 148-151, art. 194-196 alin. 2, art. 205, alin. 2 lit. d, art. 224, 237 alin. 1 și 2 pct. 3, art. 379 alin. 1 teza a doua, art. 389, art. 470-471 C. proc. civ, art. XIV Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 23 alin. 1 teza a treia din litera c a Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, art. 29, 31, 31^1, 31^2, 46*, 49 și 65 ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 15.04.2015 intimata Mun. R. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, ceea ce rezultă în mod evident din motivarea instanței.
Și intimata R.N.P.- Romsilva – prin D.S. M. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei în data de 17.04.2015, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La data de 29.04.2015 apelanții au depus la dosarul cauzei răspunsul la întâmpinările formulate de intimați.
Apelanții reiterează o parte din considerentele declarației de apel însă, ca element de noutate arată că cercetările efectuate față de S. I. în dosarul nr.1566/P/2013 pentru încălcarea art.37 din Legea nr.46/2008 s-au finalizat, dispunându-se „clasarea cauzei față de numitul S. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.106 din Legea 46/2008” întrucât pretinsa faptă de reducere a suprafeței fondului forestier fără respectarea legii, pretinsă a fi comisă nu există”.
În privința primului capăt de cerere referitor la desființarea și ridicarea bornei silvice nr.152, atât soluția cât și considerentele reținute în hotărâre sunt corecte având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în primă instanță, în conformitate cu care „țărușul metalic nr.102 – care reprezintă borna silvică nr.152 stabilit cu ocazia întocmirii Notei de constatare din data de 06.06.2013, nu există în teren.”
De altfel, chiar și apelanții arată în cuprinsul declarației de apel au arătat că țărușul respectiv nu mai există faptic în teren, astfel încât strict în raport de petitul formulat soluția primei instanțe este corectă.
Apelanții, deși arată că nota de constatare în cuprinsul căreia se face mențiune despre amplasarea acestei borne nu este un act administrativ care să poată fi contestat, prin criticile formulate contestă tocmai temeinicia și legalitatea acestei note de constatare și nu doar faptul material al amplasării respectivului țăruș, aspecte care exced obiectului primului petit al acțiunii.
În privința celui de-al doilea capăt de cerere, deși soluția pronunțată apare ca fondată, se impune revizuirea considerentelor avute în vedere de instanța de fond, în raport de obiectul cererii formulate de reclamanți.
Aceștia au solicitat prin acțiune ”obligarea pârâtului mun. R. la păstrarea regimului juridic, economic și tehnic al terenului proprietatea reclamanților”.
Așa cum se arată în cuprinsul apelului declarat, regimul juridic actual al acestui teren este cel care rezultă din documentația depusă în probațiune și emisă de autoritățile administrației publice locale, respectiv acela de teren intravilan, „curți construcții”.
În privința dezmembrării suprafeței de 500 mp din . mp înscrisă în CF_ R., nr. cad._, aceasta s-a realizat în considerarea regimului juridic al terenului atestat de certificatul de urbanism” nr.433/09.10.2012 (f.24), eliberat în vederea înscrierii destinației teren intravilan, categorie de folosință curți construcții și pădure.
De asemenea, din certificatul de urbanism nr.73/07.03.2013 eliberat apelanților din prezenta cauză regimul juridic al terenului apare ca fiind teren intravilan, cu regim economic de ”curți construcții”.
Este real că există anumite inadvertențe și neconcordanțe între acest regim juridic al terenului de 3.000 mp și categoria de folosință a acestui teren, care, în documentele primare depuse în probațiune, respectiv T.P._/09.10.2002 (f.106), p.v. de punere în posesie (f.106) apare ca pădure.
De asemenea planează anumite neclarități referitoare la modul în care s-a realizat dezmembrarea suprafeței de 500 mp dintr-un corp de teren de teren din categoria pădure, în teren construcții, fără a se specifica modalitatea în care s-a procedat la schimbarea categoriei de folosință și a regimului juridic al acestui teren
Reclamanții însă nu au făcut dovada faptului că în ceea ce îi privește, mun. R. ar fi nesocotit regimul juridic al acestui teren, așa cum acesta rezultă din documentația depusă de reclamanți la dosarul cauzei, respectiv care ar fi atitudinea comisivă/omisivă a pârâtei din care să reiasă nerespectarea acestui regim,, pentru ca pârâta să fie obligată să adopte o conduită contrară.
Din motivarea acțiunii introductive se reține că în opinia reclamanților, tocmai deplasarea efectuată la terenul dumnealor în data de 06.03.2013 a unei comisii din care a făcut parte și un reprezentant al Mun. R. și întocmirea ”notei de constatare” ar avea relevanța unei nerecunoașteri a regimului juridic actual al terenului .
Ori în opinia instanței, o simplă deplasare în teren și întocmirea unei note de constatare nu produce efectele arătate de reclamanți, neavând aptitudinea de a schimba regimul juridic, economic și tehnic al terenului respectiv, pentru a justifica astfel intervenția instanței în sensul solicitat prin acțiune.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că autoritățile administrative locale au întreprins alte demersuri de modificare a regimului juridic al terenului respectiv.
Toate aceste presupuneri ale reclamanților referitoare la schimbarea regimului juridic al terenului apar ca nefondate, în lipsa unui certificat de urbanism care să ateste regimului juridic, economic și tehnic actual al imobilului.
Potrivit art.29 al.3 din Legea nr.350/2001 „certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.”
D. în momentul în care aceștia vor solicita eliberarea unui nou certificat de urbanism și vor constata, eventual, că regimul juridic al terenului atestat de autoritatea administrației publice locale este diferit de cel care rezultă din documentația deținută de reclamanți, eliberată anterior de aceleași autorități, aceștia vor putea să acționeze în consecință, în vederea determinării regimului juridic real al terenului în scopul realizării interesului urmărit, acela de edificare a unei construcții pe acel teren.
Astfel, în raport de obiectul petitului 2 al acțiunii, instanța de fond era îndrituită să analizeze situația terenului așa cum rezultă din actele juridice și documentațiile necontestate și nemodificate de puse în probațiune și să constate dacă există din partea pârâtei mun. R. acte de contestare, de nerecunoaștere a acelui regim juridic al imobilului.
Instanța nu a fost investită cu o cerere de constatare a regimului juridic al imobilului și nici de determinare a legalității dezmembrării terenului de 500 de mp, așa încât analiza instanței referitoare la aceste aspecte excede cadrului procesual, motiv pentru care respectivele considerente urmează a fi înlăturate din cuprinsul hotărârii primei instanțe, deoarece menținerea lor ar putea obstrucționa eventualele demersuri judiciare pe care apelanții le vor demara în legătură cu acel imobil, prin invocarea puterii de lucru judecat a acestor considerente.
Soluția de respingere a cererii este însă corectă, în considerarea celor anterior expuse, referitoare la faptul că nu s-a probat faptul că la momentul demarării litigiului pârâta ar fi făcut acte, demersuri, de natură a schimba regimul juridic al imobilului așa cum acesta rezultă din actele depuse în probațiune sau că acest regim juridic ar fi fost efectiv modificat.
Pentru toate considerentele anterior expuse, apelul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții B. F. I., cu domiciliul în loc. Gurghiu, ., jud. M., având CNP_ și B. M., cu domiciliul în municipiul R., ./3, jud. M., având CNP_, împotriva sentinței civile nr. 138 din 12.02.2015, pronunțată de Judecătoria R. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, V. S. | |
Grefier, R. M. G. |
Redactat/tehnoredactat/AAB/25.09.2015
2 ex. 25.09.2015
Judecător fond A. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 145/2015. Tribunalul MUREŞ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
