Pensie întreţinere. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 403/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 403/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIE CIVILĂ Nr. 403

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. S.

Judecător L. D.

Grefier A. A.

Pe rol judecarea apelului formulat de pârâtul V. T., cu domiciliul în Sighișoara, ., ., împotriva sentinței civile nr.1532/24 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentinta civila a Judecatoriei Sighisoara nr 1532/24.11.2014 a fost admisa chemare în judecată formulată de reclamantul V. T. CNP_, in contradictoriu cu paratul V. T. CNP_ si s-a stabilit în sarcina pârâtului, tatăl si în favoarea reclamantului, fiu, major aflat în continuarea studiilor, V. T., născut la 10.11.1995, o pensie de intretinere în sumă de 250 lei, lunar, începând cu 22.07.2014 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Prin aceeasi sentinta pârâtul a fost obligat sa plătească reclamantului suma de 1220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta aceatsa sentinta prima instanta a retinut ca din adresa comunicata de BRD Sighișoara la solicitarea reclamantului, s-a aratat ca titularul contului este V. T. CNP_, iar sumele depuse în acest cont au fost utilizate, tot de acesta prin retrageri.

s-a retinut in continuare ca prin adresa comunicata de . reiesit ca veniturile pârâtului pentru ultimele 6 luni, lunile 04. 2014 – 09.2014, inclusiv, sunt in cuantum de 1185 lei lunar cu titlu de salariu net.

A retinut in continuare instanta ca potrivit art. 499 C.civ., pârinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar până a depăși vârsta de 26 ani.

S-a mai retinut ca reclamantul este major si se află în continuarea studiilor astfel ca acesta are drept la întreținere din partea pârâtului cât timp își continuă studiile.

Retinand in continuare ca pârâtul nu și-a executat această obligație deoarece pentru perioada aprilie 2014- iulie 2014, plățile pe care le făcea, le utiliza tot el, în baza art art. 530 C.civ., a obligat paratul la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantului, începând cu data chemării în judecată și în cuantum de ¼ din venitul net realizat de acesta la .>

Se retine ca prin aceeasi sentinta prima instanta a obligat paratul si la plata cheltuielilor de judecată apreciindu-se ca s-a dovedit că nu își îndeplinea această obligație materială și morală față de fiul său și se află în culpă procesuală, determinând, provocând acest proces de obligarea sa pe cale judecătorească la plata contribuției de întreținere lunară.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul solicitand schimbarea sentintei apelate in sensul obligarii sale la plata pensiei de intretinere in raport de veniturile reale si respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare a aratat ca in 28.11.2014 s-a reangajat la . un alt post care nu necesita atata efort fizic in prezent avand un salariu net de 797 lei.

Se arata in continuare ca instanta de fond a retinut gresit ca acesta era beneficiarul sumelor pe care le-a virat in contul deschis la BRD pentru plata pensiei de intretinere in favoarea paratului deoarece deschiderea contului pe numele sau a fost prilejuita de imprejurarea ca nu avea un act de identitate al reclamantului. Se arata de asemenea ca in data de 28.04.2014 a predat reprezentantei reclamantului cardul iar in urma acestei imprejurari paratul a efectuat retrageri astfel cum reiese din extrasul de cont.

Se mai arata ca a platit pensie de intretinere in favoarea reclamantului fara a fi obligat in acest sens si nu s-a opus admiterii actiunii astfel cum reiese din intampinare imprejurare fata de care apreciaza ca nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Paratul a depus intampinare la apel f.17 aratand ca trebuie avute in vedere nu doar veniturile efectiv realizate de parat cat si posibilitatile de realizare a acestora. Se mai arata ca platile efectuate de parat au reprezentat acoperirea debitului inregistrat de acesta pana la implinirea de catre reclamant a varstei de 18 ani, mentionandu-se ca la data introducerii actiunii paratul inregistra restante in total de 2250 lei. Se arata ca paratul nu poate imputa platile efectuate pentru stingerea creantelor datorate in prezentul proces deoarece avea datorii mai vechi, imputatia fiind impeidicata de prevederile art 1507 alin 3 C civ. Se mai arata ca nu se contesta platile ci doar natura lor.

S-a depus raspuns la intampinare f. 32 prin care s-a aratat ca in data de 1.04.2014 a depus in cont suma de 1800 lei reprezentand pensie alimentara restanta in perioadele 01.07._14 iar prin chitanta 2738/18.03.2014 a achitat executorului suma de 1829,7 lei cu mentiunea ca s-a achitat integral DE 18/2014. se mai arata ca in datele de 11.04.2014, 12.05.2014, 13.06.2014, 14.07.2014 si 14.08.2014 a depus cate 200 lei cu titlu de pensie d eintretinere cu mentiunile pentru fiecare luna pana inclusiv luna auguts 2014 fara sa fie obligat pentru aceste luni la plata pensiei.

Se arata ca restantele se datoreaza faptului ca reclamantul a locuit timp de doi ani la parat astfel ca nu a mai inteles sa achite pensia de intretinere.

Analizand apelul declarat constata ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente.

Cu privire intinderea obligatiei de intretinere, instanta retine ca suma de 250 lei stabilita de prima instanta corespunde prevederilor art 529 C civ si veniturilor obtinute de parat astfel cum reiese din inscrisurile depuse la f.51 dosarul primei instante coroborate cu cele depuse in apel f.6, avand in vedere atat veniturile nete indicate cat si tichetele acordate.

Instanta nu a putut retine apararile apelantului privind diminuarea veniturilor avute in vedere la solutionarea cauzei in prima instanta atata vreme cat motivul diminuarii veniturilor respectiv starea de boala care ar fi determinat transferul la o alta sectie s-a facut inca de la momentul intampinarii depuse in prima instanta (10.09.2014), fiind enuntat in cuprinsul acesteia. Prin urmare tribunalul apreciaza ca veniturile comunicate de angajator cu privire la perioada ulterioara intampinarii au avut in vedere si modificarile invocate in cuprinsul acesteia. Imprejurarea ca in apel s-a depus o adeverinta de venit de 693 lei fara specificarea lunii in care s-a acordat nu poate conduce la o lata concluzie, atata vreme cat aceasta difera de veniturile comunicate la filele 6 din dosar apel iar reducerea venitului putea fi rezultatul unor concedii fara plata luate in perioada emiterii adeverintei. Se retine ca apelantul nu a facut dovada ca in prezent acestea ar fi veniturile sale constante de exemplu prin depunerea dovezilor de plata a salariului pe ultimele sale luni anterioare termenului fixat in apel respectiv 23.06.2014 desi potrivit art 249 c pr civ, sarcina probei apartinea acestuia. Se retine in acest sens ca la stabilirea pensiei de intretinere instanta de apel nu poate lua in calcul doar veniturile dovedite selectiv de apelant prin inscrisul de la fila 6 ( luna decembrie 2014 si ianuarie 2015) si adeverinta depusa la termenul din 23.06.2015, respectiv doar pentru lunile in care acestea au fost mai mici, fara o proba privind caracterul definitiv al reducerii veniturilor stabilite in prima instanta cu atat mai putin cu cat si pe durata solutionarii apelului cat si a judecatii in prima instanta paratul a fost salariatul aceluiasi angajator.

Cu privire la platile efectuate, se retine mai apoi ca in cauza nu se contesta imprejurarea ca apelantul ar fi facut plati in favoarea reclamantului prin intermediul unui cont deschis pe numele sau dar a carui card aferent a fost predat paratului in data de 28.04.2014 plati in valoare de 2690 lei, imprejurare care de alfel reiese si din inscrisurile depuse in apel si din declaratia martorei audiate in acelais stadiu procesual.

Ceea ce contesta insa intimatul este imprejurarea ca platile efectuate nu puteau fi imputate de apelant asupra datoriilor indicate de acesta, respectiv pensia alimentara restanta in perioadele 01.07._14 si pensia datorata pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie si august a anului 2014 deoarece acestea nu ar fi fost exigibile iar apelantul ar fi avut datorii mai vechi.

Contrar acestor sustineri se retine ca obligatia parintilor de a contribui la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, avand caracter alimentar, este exigibilă potrivit art 524 C civ odată ce creditorul se afla in nevoie, acesta fiind si motivul pentru care in conformitate cu art 532 C civ se stabileste incepand cu data introducerii cererii, aceasta fiind data de la care se prezuma ca a inceput starea de nevoie.

Prin urmare, potrivit art 1507 C civ imputatia platii facute de apelant pentru stingerea unor creante datorate cu titlu de pensie de intretinere este valabila, chiar daca acesta ar avea datorii mai vechi.

Se retine insa in continuare ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata pensiei de intretinere doar cu incepere de la data introducerii actiunii, astfel ca platile efectuate pentru stingerea unor datorii de intretinere datorate pentru perioada anterioara intruducerii actiunii, repsectiv 22.07.2014 nu pot fi retinute la solutionarea prezentei pricini. In consecinta, respectand imputatia platii facute de debitor conform art 1507 C civ, din totalul sumei achitate de parat conform inscrisurilor depuse la dosar instanta va avea in vedere si va constata achitata doar suma de 250 lei reprezentand plata partiala din suma stabilita de prima instanta cu titlu de obligatiie de intretinere in sarcina paratului si in favoarea reclamantului.

Cu privire insa la cheltuielile de judecata datorate in prima instanta se retine ca din continutul intampinarii paratul a fost de acord cu admiterea actiunii astfel cum a fost formulata respectiv cu stabilirea obligatiei de intretinere in raport de veniturile obtinute, facand si anumite plati atat pentru perioade anterioare introducerii actiunii, cat si ulterior, astfel cum s-a retinut mai sus.

Se mai retine ca in cauza nu poate fi incidenta exceptia de la regula instituita de art 454 C pr civ atata vreme cat anterior introducerii cererii de chemare in judecata paratul nu putea fi de drept in intarziere ori pus in intraziere cu privire la creante solicitate pentru perioada scursa incepand cu aceasta dată, deci care nu puteau fi exigibile anterior introducerii actiunii.

In consecinta, constatand aplicabile prevedeile art 454 C pr civ reiese ca in urma recunoasterii pretentilor reclamantului astfel cum au fost formulate prin chiar intampinarea formulata paratul era exonerat de plata cheltuielilor de judecata.

F. de acestea, reiese ca in mod gresit prima instanta a dispus obligarea acestuia la suma de 1220 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

In consecinta, fata de toate aceste considerente anterior expuse, in baza art 480 alin2 C pr civ tribunalul va admite apelul si va schimba numai in parte hotararea atacata in sensul ca va constată achitată, din pensia stabilită de prima instanță, suma de 250 lei și va înlătura dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtului la plata de cheltuieli de judecată, mentinand in rest dispozitiile sentintei atacate.

Cu privire la cheltuielile de judecata din apel, constatand ca fata de solutia pronuntata in apel intimatul a cazut in pretentii in baza art. 453 C pr civ va fi obligat la plata către apelant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constand in onorariu avocatial conform chitanta depusa la fila 45 din dosar de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de pârâtul V. T., cu domiciliul în Sighișoara, ., ., CNP_, împotriva sentinței civile nr.1532 din 24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că se constată achitată, din pensia stabilită de prima instanță, suma de 250 lei și se înlătură dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtului la plata de cheltuieli de judecată.

Obligă intimatul la plata către apelant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 30.06.2015.

Președinte,

C. S.

Judecător,

L. D.

Grefier,

A. A.

Red.tehnored.DAL/14.07.2015

Listat A.A./14.07.2015/4 ex

Jud.fond B. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul MUREŞ