Pretenţii. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1726/102/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 257
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător L. D.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului M., cu sediul în Tg.M., ..19, jud.M., împotriva sentinței civile nr.665/17 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2015, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 30 aprilie 2015, iar apoi pentru data de azi, 07 mai 2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentinta civila 665/17.10.2014 pronuntata de Judecatia T. in dosar_ a fost admisa cererea formulată de reclamanta .în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări Sociale de Sănătate M., fiind obligata pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 15.723 lei, reprezentând indemnizații și concedii medicale plătite de societatea reclamantă în calitate de angajator, asiguraților (angajaților) care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator către Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010.
Prin aceeasi sentinta parata a fost obligata si la plata, în favoarea reclamantei, a dobânzilor legale, începând cu data de 08.11.2011, dată la care s-a solicitat efectuarea plății, prin adresa nr. 412 înregistrată la C. M. sub nr._/09.11.2011, până la achitarea efectivă a sumei.
Pentru a pronunta această sentinta prima instanta a retinut ca pârâta nu contestă realitatea sumei de restituit, respectiv suma de 15.723 lei, sumă solicitată de reclamantă, reprezentând diferența între suma plătită cu titlu de indemnizații de asigurări sociale și suma datorată cu titlu de contribuție la bugetul FNUASS.
s-a apreciat in continuare ca unicul motiv invocat pe tot parcursul procesului, cât și prin întâmpinarea formulată este termenul în cadrul căruia diferențele plătite în plus față de contribuțiile datorate pot fi solicitate, termen care, în opinia pârâtei este de 90 de zile de la care beneficiarul era în drept să le solicite, menționând ca temei legal prevederea art. 40, alin. 1 din OUG nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Prima instanta a apreciat ca in drept, în speță sunt aplicabile prevederile OUG nr. 158/2005 și OG nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare.
S-a retinut in continuare ca din coroborarea probele existente la dosar, adresa nr. 412/08.11.2011 și confirmarea de primire;- declarațiile privind evidența obligațiilor de plată către bugetul FNUASS;- adresa nr._/17.11.2011 a CASS M.;- adresa nr. 439/06.12.2011 emisă de reclamantă către Casa Națională de Asigurări Sociale București;- adresa nr. NLD 9007/20.12.2011 la Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate; - anexele nr. 3, 4 și 5 extrase din acte normative invocate în susținerea cererii;- pag. 32 a revistei Expert - contabil nr. 16/2011, reiese ca suma solicitată este o creanță certă și asumată de pârâtă prin acceptarea declarațiilor lunare redate în copie și centralizate în decontul anexat, motiv pentru a admis cererea si a dispus obligarea pârâtei la plata debitului de 15.723 lei, a cheltuielilor de judecată și dobânzii legale începând cu data 08.11.2011 până la data achitării debitului.
Referitor la data de 08.11.2011, de la care s-au calculat dobânzile legale, instanța a constatat că, la această dată s-a solicitat de către reclamantă efectuarea plății, prin adresa nr. 412 înregistrată la C. M. sub nr._/2011.
A fost respins petitul privind cheltuielile de judecată, ca nedovedite.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata C. M. solicitand admiterea apelului si respingerea actiunii reclamantei.
In motivare s-a aratat ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a normelor de drept material retinand ca in speta sunt aplicabile prevederile art 135 din Og 92/2003 care reglementeaza un termen de prescriptie de 5 ani.
S-a aratat in continuare ca sumele platite de angajator care depasesc suma contributiilor datorate de acestia pentru luna respectiva nu pot fi incadrate in categoria creantelor fiscale care intra in sfera de aplicare a OG 92/2003 rep.
Se mai arata ca in forma anterioara a art 40 din OG 158/2015 se prevedea un termen de prescriptie de 3 ani pentru solicitarea indemnizatiilor calculat de la data la care beneficiarul era in drept sa le solicite.
Se mai arata ca dispozitiile art 38 alin 2 au fost modificate prin OUG 117/2010 iar la data 26.04.2010 a fost publicata OUG 36/14.04.2010 care modifica dispozitiile art 40 din OG 158/2015 in sensul ca termenul pentru solicitarea indemnizatiilor este de 90 de zile de la data in care beneficiarul era in drept sa le solicite.
Se mai arata ca prin intermediul art II din acelasi OUG 36/2010 a fost acordat un termen tranzitoriu de 90 de zile in care se mai puteau depune la casele de asigurari de sanatate cereri de restituire a sumelor platite de angajatori.
Sustine in continuare apelanta ca termenul de prescriptie in care puteau fi depuse cererile de restituire a indemnizatiilor a fost modificat de la 3 ani la 90 de zile.
Se mai arata ca si in lipsa acestor modificari, suma solicitata de reclamanta aferenta certificatelor de concediu medical eliberate in perioada ianuarie 2008-octombrie 2008 este prescrisa.
Se arata ca in sustinerea acestei interpretari sunt si mentiunile din cuprinsul notei de fundamentare a OUG 36/2010 de unde rezulta ca modificarea termenului de prescriptie de la 3 ani la 90 de zile urmarea responsabilizarea beneficiarilor de a depune . optim documentele justificative la C. in vederea efectuarii platii de regula in acelasi an calendaristic si in acelasi buget al fondului.
Se arata ca in acceptiunea legii are calitatea de beneficiar si angajatorul atatat timp cat aceste sume se suporta dintr-un buget special, respectiv din bugetul FNUASS.
Se mai arata ca pentru a inlatura orice urma de indoiala prin OUG 68/2014 se modifica art 40 din OUG 158/2015 in sensul ca sumele se pot solicita in termen de 90 de zile de la data la care persoanele prevazute de art. 1 alin 2 si 32 alin 1 precum si platitorii prevazuti de art 36 alin 3 lit a si b erau in drept sa le solicite.
Parata a depus intampinare f.15 solicitand respingerea apelului ca nefundat.
In aparare s-a aratat ca regimul juridic al creantei pretinse este guvernat de dispozitiile art III alin 27 din OUG 117/23.12.2010, potrivit carora natura creantei deduse judecatii este fiscala.
F. de acestea parata arata ca sunt aplicabile prevederile art 135 potrivit carora dreptul de a cerer restituirea sumei se prescrie . 5 ani de la 01.01 a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul de compensare sau restituire.
Se mai arata ca parata a dfost notofocata initial pentru restituirea sumei in 8.11.2011 ins aparat a respins notificarea sub motiv ca cererea nu fusese depusa in termen legal.
Parata a depus rapsuns la intampinare aratand ca termenul de cinci ani la care face referire parata este aplicabil exclusiv pentru sumele reprezentand creante fiscale incadrate in prevederile art 177 OG 92/2003.
Analizand apelul constata ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:
In acord cu apelanta, termenul de prescriptie al creantei deduse judecatii nu este cel retinut de prima instanta de cinci ani de la 01.01 a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul de compensare sau restituire prevazut de art 135 C pr fisc.
Se retine in acest sens ca dispozitiile art 135 C pr fisc reglementeaza termenul de prescriptie a dreptului de a cerere restituirea creantelor fiscale ori de a cerere compensarea.
Instanta constată insa ca cererea reclamantei nu poate fi calificata ca fiind o cerere de restituire a creantei fiscale in sensul codului de procedura fiscala deoarece nu se încadrează in niciuna dintre ipotezele acestui act normativ care reglementeaza dreptul de a solicita restituirea creantei fiscale.
Se retine in acest sens ca dreptul pretins de reclamanta nu poate fi apreciat ca fiind recunoscut de prevederile art 21 alin 4 C pr fisc, atatata vreme cat plata sumelor cu privire la care reclamanta pretinde obligarea paratei prin actiunea dedusa judecatii nu a fost facuta fără temei legal.
Se retine in continuare ca dreptul reclamantei nu poate fi intemeiat nici pe cuprinsul art 117 C pr fisc care reglementeaza cazurile de restituire a creantei fiscale.
Se retine in acest sens ca creanta pretinsa de reclamanta nu a fost platita fără existența unui titlu de creanță ori in plus față de obligația fiscală si nici ca urmare a unei erori de calcul ori a aplicării eronate a prevederilor legale, nefiind stabilita nici prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii ori rămasă după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170 C pr fisc pentru a fi circumscrisă vreuneia dintre ipotezele arătate la art 117 alin 1 lit a,b, c, d,f, g, h C pr fisc.
Se retine de asemenea ca dreptul reclamantei de a solicita restituirea nu poate fi incadrat nici in prevederile art. 117 lit e din C pr fisc atâta vreme cat potrivit art 38 alin 2 din OUG 158/2005 sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație iar nu de la bugetul de stat.
Prin urmare, nefiind o „cerere de restituire” in sensul Codului de procedura fiscala, termenul de prescriptie al dreptului material la actiune dedus judecății prin prezenta nu este cel reglementat de prevederile art 135 C pr fisc privind termenul de prescriptie de 5 ani, fiind lipsită de relevantă în aceste condiții calificarea sau nu a creanței ca fiind fiscală.
Se retine de asemenea ca dispozitiile legale la care face referire reclamanta, respectiv art II din OUG 117/2010 in care se mentioneaza ca „Sumele reprezentând contribuții achitate în plus față de obligația fiscală, cele plătite ca urmare a unei erori de calcul, precum și cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie sau se compensează, la cererea asiguratului, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare" nu este de natura sa conduca la aplicarea in cauza a termenului de prescriptie de 5 ani atata vreme cat, astfel cum s-a aratat mai sus, cererea reclamantei nu reprezinta o cerere de restituire a unei sume platite ca urmare a unei erori de calcul ori a aplicării eronate a prevederilor legale ci reprezinta o cerere de rambursare a unor contributii achitate in mod legal, cerere intemeiata pe dispozitile art 38 din din OUG 158/2010.
Cu toate acestea, instanta nu poate retine apararea apelantei parate in sensul ca termenul de prescriptie al dreptului de a solicita rambursarea sumelor reprezentand indemnizatii platite de angajatori asiguratilor care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna respectiva este cel de 90 de zile reglementat de art 40 al OUG 158/2005 in forma in vigoare la momentul nasterii drepului la actiune.
Aceasta deoarece dispozitiile la care face referire apelanta se refera exclusiv la termenul de prescriptie al dreptului beneficiarului de a pretinde plata indmenizatiilro, iar nu si la dreptul angajatorului de a pretinde rambursarea sumelor plătite de acesta asiguratilor si care depasesc suma contributiilor datorate in luna respectiva.
In sprijinul acestei interpretari sunt prevederile exprese ale dispozitiilor art 40 al OUG 158/2005 in forma in vigoare la momentul nasterii drepului la actiune care reglementeaza momentul de inceput al curgerii termenului de prescriptie ca fiind data de la care „ beneficiarul” era in drept sa le solicite.
Ori din continutul art 38 al OUG 158/2005 in forma in vigoare la momentul nasterii dreptului la actiune reiese ca beneficiarul este persoana careia i se achita indemnizatiile iar nu platitorul acestora.
Se retine in acest sens ca termenul de „ beneficiari” este folosit in mod repetat in cuprinsul actului normativ atat la art 38 cat si la art. 41, art. 42 si art. 43 iar din interpretarea ansamblului acestor dispozitii reiese ca termenul de „beneficiar” se refera strict de persoana careia i se achita indemnizatia, neputand fi extins la persoana angajatorului.
Astfel, potrivit art. 42 alin 1 si 2 din acelasi act normativ angajatorul are dreptul de a recupera sumele incasate necuvenit cu titlu de indemnizatii de la beneficiar iar în conformitate cu art 41 din acelasi act normativ plata indemnizațiilor încetează începând cu ziua următoare celei în care „a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale pentru acordarea indemnizațiilor;c) beneficiarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care România nu are încheiată convenție de asigurări sociale; d) beneficiarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că indemnizațiile se plătesc de către celălalt stat.”, dispozitii din cuprinsul carora reiese fara putinta de tagada ca exista o distinctie intre persoana angajatorului si cea a beneficiarului si ca acesta din urma este titularul dreptului de asigurari sociale iar nu platitorul acestora.
Imprejurarea ca potrivit ART. II din OUG 36/2010 la care face referite apelanta „Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la . prezentei ordonanțe de urgență nu poate constitui in sine, chiar si in prezenta notei de fundamentare, un argument contrar celor retinute mai sus atata vreme cat aceasta dispozitie nu reglementeaza si un termen de prescriptie al dreptului de a solicita restituirea. Ori constituind o exceptie de la regula generala potrivit careia drepturile personale patrimoniale se prescriu in termenul general de prescriptie de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, o norma care ar institui un termen special de prescriptie trebuie sa fie reglementata expres, ceea ce nu s-a intamplat prin adoptarea prevederilor art. II din OUG 36/2010 ori prin enuntul din nota de fundamentare.
Interpretarea istorica la care face referire apelanta prin recursul la dispozitiile modificatoare introduse prin OUG 68/2014 nu poate fi aplicata in cauza atata vreme cat normele in vigoare anterior modificarii, in modalitatea in care acestea erau prevazute, excludeau solutia legislativa adoptata prin normele de modificare, respectiv extinderea termenului de prescriptie si in privinta cererilor de restituire formulate de platitori, astfel cum s-a aratat mai sus.
In consecinta se retine ca pentru actiunea dedusa judecati nu este reglementat un termen special de prescriptie astfel ca in cauza este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani de la data nastreii dreptului la actiune prevazut de art. 3 din Decretul 158/1957 aplicabil potrivit art. 6 alin 4 NCC.
Retinand ca pana la momentul introducerii cererii de chemare in judecata (4.03.2013) reclamanta nu a facut un act intrerupator de prescriptie in sensul art. 16 din Decretul 167/1958 deoarece notificarea adresata paratei nu constituie un act „incepator de executare”, instanta constata ca potrivi art 3 Decretul 158/1957 dreptului material la acțiune privitor la pretențiile reclamantei aferente perioadei ianuarie 2008- ianuarie 2010 era prescris la data introducerii cererii.
In consecinta, in baza art. 3 Decretul 158/1957 excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la pretențiile reclamantei aferente perioadei ianuarie 2008- ianuarie 2010 scadente anterior introducerii actiunii este intemeiata iar cererea privitoare la aceste pretenții este prescrisa.
Cu privire însă la pretentiile reprezentând indemnizațiile plătite asigurațiilor care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajați către FNUASS, în perioada februarie 2010- decembrie 2010 in cuantum de 7471 lei si a dobânzilor legale aferente sumei de 7471 lei începând cu data de 8.11.2011 instanta constata ca potrivit art 3 Decretul 158/1957 raportat la art 1 alin 2 din Ordinul Ministrului Sanatatii si al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr._ dreptul material la actiune nu este prescris.
Se retine in continuare ca potrivit art 38 alin 2 din OUG 158/2005 reclamanta este indreptatita sa pretinda obligarea paratei la plata sumei reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la filele 60 -90 din dosarul primei instante investite, se constata ca reclamanta a facut dovada platii acestei sume precum si a contributiilor datorate in cursul lunilor februarie 2010- decembrie 2010 rezultand o diferenta de recuperat de la FNUASS totala de 7471 lei compusa din: suma de 381 lei pentru luna februarie a anului 2010 conform Declaratiei 90/12.03.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 2 a anului 2010 f.60, 346 lei pentru luna martie a anului 2010 conform Declaratiei 0/17.04.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 3 a anului 2010 f.62, 844 lei pentru luna aprilie a anului 2010 conform Declaratiei 133/14.05.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 4 a anului 2010 f.64, 187 lei pentru luna mai a anului 2010 conform Declaratiei 171/21.06.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 5 a anului 2010 f.66, 487 lei pentru luna iunie a anului 2010 conform Declaratiei 196/15.07.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 6 a anului 2010 f.69, 759 lei pentru luna iulie a anului 2010 conform Declaratiei 217/14.08.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 7 a anului 2010 f.73, 936 lei pentru luna august a anului 2010 conform Declaratiei 240/10.09.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna8 a anului 2010 f.77, 962 lei pentru luna septembrie a anului 2010 conform Declaratiei 290/21.10.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 9 a anului 2010 f.80, 1413 lei pentru luna octombrie a anului 2010 conform Declaratiei 320/11.11.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 10 a anului 2010 f.84, 1156 lei pentru luna noiembrie a anului 2010 conform Declaratiei 357/7.12.2010 privind evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului N. Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru concedii si indemnizatii pentru luna 11 a anului 2010 f.87cu inscrisurile anexate.
Se retine in acest sens ca reclamanta s-a conformat obligatiei de a depune declaratiie privind evidența obligațiilor de plată către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații in termenul prevazut de art 1 alin 2 din Ordinul Ministrului Sanatatii si al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr._, depunand la dosar dovada inregistarrii acestora precum si declarațiile privind evidența nominală a asiguraților care au beneficiat de concedii și indemnizații aferente.
Mai retine instanta ca declaratiile depuse de reclamanta nu au fost contestate de parata care avea potrivit art. 4 din Ordinul Ministrului Sanatatii si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr._ obligatia de a le verifica si valida, iar in caz contrar sa emita o notificare reclamantei pentru rectificarea declaratiilor.
Se constata ca in cauza nu s-a facut dovada notificarii reclamantei in legatura cu incorectitudinea declaratiilor depuse, imprejurare fata de care instanta constata ca acestea sunt valabile.
In consecinta, in mod corect a fost obligata parata de catre prima instanta la plata sumei de 7471 lei reprezentând indemnizațiile plătite asigurațiilor care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajați către FNUASS, în perioada februarie 2010- decembrie 2010.
Cu privire la dobanda legala, instanta constata ca in privinta indemnizații plătite asiguraților care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă reclamanta si care se suporta din fondurile paratei, reclamanta a avut calitatea de mandatar al paratei, actionand in baza unui mandat legal acordat de art 36 alin 3 din OUG 158/2005. In consecinta, reclamanta are potrivit art. 1550 Vechiul C civ dreptul de a i se achita dobanda pentru sumele anticipate din ziua platilor probate, nefiind prin urmare aplicabil art 1088 C civ care limita dreptul de a solicita dobanda din ziua cererii de chemare in judecata..
Retinand ca acesta a solicitat acordarea dobanzii legale aferente sumelor pretinse cu titlu de debit principal cu incepere de la data notificarii paratei, 8.11.2011, instanta constata intemeiata si aceasta pretentie.
In consecinta, avand in vedere considerente anterior expuse atat in privinta exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune cat si asupra fondului cauzei, urmand se pronunta asupra apelului formulat de parata, instanta constata ca acesta este fondat, astfel ca il va admite.
Prin urmare, in baza art. 480 alin 2 C pr civ va schimba în parte hotărârea atacată în sensul ca va admite exceptia prescripției dreptului material la acțiune privitor la pretențiile reclamantei aferente perioadei ianuarie 2008- ianuarie 2010 și va respinge ca prescrisa cererea privitoare la aceste pretenții, mentinand in rest dispozitiile hotărârii primei instanțe privitoare la obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7471 lei reprezentând indemnizațiile plătite asigurațiilor care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajați către FNUASS, în perioada februarie 2010- decembrie 2010 și la plata pârâtei către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumei de 7471 lei începând cu data de 8.11.2011.
In privinta cheltuielilor de judecata, se retine ca acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta C. M., cu sediul în Tg.M., ..19, jud.M. împotriva sentinței civile nr.665 din 17.10.2014, pronunțată de Judecătoria Luduș, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la pretențiile reclamantei aferente perioadei ianuarie 2008- ianuarie 2010 și respinge ca prescrisă cererea privitoare la aceste pretenții.
Menține dispoziții hotărârii primei instanțe privitoare la obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7471 lei reprezentând indemnizațiile plătite asigurațiilor care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajați către FNUASS, în perioada februarie 2010- decembrie 2010 și la plata pârâtei către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumei de 7471 lei începând cu data de 8.11.2011.
Fără cheltuieli de judecată .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2015
Președinte, C. S. | Judecător, L. D. | |
Grefier, A. A. |
Red DAL, 10.07.2015
Listat A.A./13.07.2015/4 ex
Jud.fond A.-C. H.
| ← Anulare act. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
