Succesiune. Decizia nr. 355/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 5052/103/2013
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13.05.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 355/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- C. M. | - judecător | |
- E. O. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii S. G. și S. Anișoara, ambii domiciliați în R., .. 33, ., împotriva deciziei civile nr. 965/RC din data de 01.10.2013, pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este succesiune;
- stadiul procesual – contestație în anulare;
- dosarul se află la primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- contestatorii S. G. și S. Anișoara au depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 18.04.2014, cererea prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Prin decizia civilă nr. 965/RC din data de 1.10.2013 a Tribunalului N., pronunțată în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. G. și S. Anișoara împotriva sentinței civile nr. 3799/12.12.2012 a Judecătoriei R..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3799 pronunțată la data de 12.12.2012 de Judecătoria R. a fost respinsă acțiunea civilă promovată de reclamanții S. G. și S. Anișoara în contradictoriu cu pârâtul B. G., pentru ieșire din indiviziune conform tranzacției încheiate de părți la data de 12.12.2012.
Instanța de fond a reținut că, la data de 5.11.2011, a decedat numita B. M., cu ultimul domiciliul în ., conform certificatului de deces . nr._ eliberat de Primăria .> Vocație la moștenirea defunctei B. M. au reclamanții, în temeiul testamentului autentificat la Notarul Public A. N. sub nr. 120 din 11.01.2011, precum și pârâtul, în calitate de fiu.
În ceea ce privește masa succesorală rămasă după def. B. M., deși reclamanții au susținut că aceasta s-ar compune dintr-o casă, grajdul și terenul aferent în suprafață de 402 mp, situate în . titlul de proprietate nr._ în tarlaua 3, . de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că dreptul de proprietate asupra acestor bunuri aparținea defunctei la data decesului.
Testamentului autentificat la Notarul Public N. A. sub nr. 825/8.05.2003, prin care def. C. G. a testat în favoarea numitei B. M. bunurile de mai sus, nu face dovada proprietății, acesta conferind doar vocație succesorală defunctei B. M. la moștenirea def. C. G.. D. în cadrul dezbaterii succesorale a moștenirii acestui defunct s-ar putea stabili dacă defuncta B. a cules moștenirea lăsată de defunct, cu ocazia dezbaterii acestei succesiuni putându-se verifica condițiile generale ale dreptului la moștenire, respectiv dacă defuncta a avut capacitate succesorală, dacă nu a fost nedemnă de a moșteni și dacă a avut vocație concretă la moștenire (testamentul să nu fi fost ineficace).
Având în vedere însă că niciuna din părți nu a solicitat dezbaterea succesiunii și după def. C. G., prima instanță a respins cererea părților de a lua act de tranzacția încheiată la termenul din 12.12.2012 pentru stingerea litigiului, prin tranzacție dispunându-se asupra bunurilor arătate mai sus, pentru care nu s-a făcut dovada că dreptul de proprietate ar aparține defunctei B. M..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții, arătând că patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală în cazul în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament. În cazul de față însă, C. G., fără moștenitori legali, așa cum rezultă din testamentul autentificat la data de 8.05.2003, a testat în favoarea numitei B. M. o casă, un grajd și terenul aferent (402 mp). B. M. a acceptat succesiunea locuind în casa lăsată, după decesul concubinului său, până la data de 5.11.2011 când a survenit și decesul ei și nimeni nu a contestat că ar fi proprietara bunurilor respective.
În aceste condiții, apreciază recurenții că B. M. a fost îndreptățită să testeze, la rândul său, aceste imobile.
Nici testamentul din anul 2003, nici cel din anul 2011 nu au fost revocate, astfel că tranzacția pe care au prezentat-o instanței de fond nu încalcă dispozițiile legale și nu prejudiciază Statul român sau terții. Pentru acestea, au solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de întregul complex probator, tribunalul a reținut recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenții și-au argumentat cererea lor de recurs, mai întâi pe împrejurarea că bunurile pe care defuncta B. M. le-a testat către dânșii prin testamentul autentificat sub nr. 120/11.01.2011 – BNP N. A. îi aparțineau acesteia (testatoarei) în proprietate, întrucât aceasta le-a primit la rândul ei prin testamentul autentificat sub nr. 825/8.05.2003 – BNP N. A., de la testatorul C. G. care a decedat fără moștenitori legali. Recurenții au susținut acest lucru bazat pe cele declarate de C. G. la autentificarea testamentului lăsat. Lăsând la o parte faptul că exprimarea din testament vizează faptul că testatorul declară că nu are descendenți și nici părinți în viață, ceea ce nu echivalează cu lipsa oricăror moștenitori legali din clasele a II-a, a III-a și a IV-a de moștenire, relevanță prezintă împrejurarea că existența sau nu a moștenitorilor legali trebuie probată cu acte emise de autorități, nu cu simpla declarație a celui ce lasă testament.
În urma demersurilor întreprinse de instanța de recurs în temeiul art. 129 al. 5 Cod de procedură civilă, la solicitarea instanței, Primăria . în copie anexa nr. 24 cuprinzând moștenitorii defunctului C. I. G. decedat la data de 3.12.2009. Potrivit acesteia, defunctul C. I. G. are 11 moștenitori aparținând clasei a doua de moștenitori legali, a colateralilor privilegiați (frați, surori ai defunctului și descendenți ai acestora).
Instanța de fond, în respingerea cererii de partaj succesoral promovată de recurenți, a avut în vedere că doar în cadrul dezbaterii succesorale a moștenirii defunctului C. I. G. s-ar putea stabili dacă defuncta B. M. a cules moștenirea lăsată, cu verificarea condițiilor generale ale dreptului la moștenire, însă în cauză niciuna din părți nu a solicitat dezbaterea succesiunii și după def. C. G..
Prin testamentul autentificat sub nr. 825/8.05.2003 – BNP N. A., C. G. a testat în favoarea lui B. M. „drepturile de proprietate indivize din imobilul compus în totalitate dintr-o locuință construită din chirpici, acoperită cu țiglă, compusă din două camere, sală, un grajd, construit din chirpici, acoperit cu țiglă, precum și terenul aferent acestora, situat în satul și ., învecinat cu: drum sătesc pe două părți, T. N. și S. Gh. și Anișoara, precum și toate bunurile mobiliare existente în locuință și anexe la acea dată.”
În privința acestui testament, conținând un legat cu titlu particular, instanța face unele precizări. Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect un bun individual determinat aflat în indiviziune, dreptul asupra cotei-părți ideale din proprietatea bunului determinat fiind un drept de proprietate individual al unui coindivizar, transmisibil și mortis causa, inclusiv prin legate cu titlu particular. În consecință, legatarul cu titlu particular se va substitui la partaj în drepturile testatorului-coindivizar. Testamentul făcând vorbire de drepturile indivize ale testatorului asupra respectivului bun, individualizarea obiectului determinabil al acestui legat va putea fi făcută doar în cadrul dezbaterii succesiunii defunctului C. G. – în procedura notarială sau în fața instanței – unde se vor analiza drepturile indivize sau nu ale acestuia, în contradictoriu cu moștenitorii săi.
În plus, testamentul nu identifică întinderea dreptului transmis cu privire la imobilul teren, limitându-se la a menționa „teren aferent construcției”. Deși acest obiect nu este unul determinat, este totuși unul determinabil, însă această determinare nu se poate efectua decât în contradictoriu cu moștenitorii testatorului, pentru a nu fi afectate drepturile de proprietate prin moștenire legală ale acestora.
Deși, ca regulă generală, legatul cu titlu particular se transmite direct de la defunct către legatar, în temeiul art. 899 al. 1 Cod civil, acesta devenind titularul dreptului din momentul deschiderii moștenirii, astfel că având ca obiect proprietatea exclusivă asupra unui (unor) bun(uri) individual determinate nu creează indiviziune, particularizând la speța de față, se reține că față de împrejurările sus-arătate, bunurile obiect al legatului nu s-au putut transmite direct în patrimoniul legatarului, în lipsa dezbaterii succesiunii testatorului inițial (C. G.).
II. Calea extraordinară de atac
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii S. G. și S. Anișoara, în temeiul art. 318 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
Soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât dispozițiile art. 271 C.proc.civ. sunt imperative, instanța fiind obligată să ia act de tranzacție.
Chiar dacă defunctul C. G. are și alți moștenitori, atâta timp cât testamentul nu a fost revocat, B. M. a devenit proprietara casei și a terenului aferent.
Instanța de recurs trebuia să aibă în vedere și faptul că recurenții au cheltuit pentru întreținerea defunctei B. M. suma de aproximativ 10.000 lei și, totodată, au plătit pârâtului B. G. o sultă proporțională cotei succesorale ce i s-ar fi cuvenit de la mama sa.
III. Soluția instanței
Potrivit art. 318 C. proc. civ. „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Cu privire la teza I a textului art. 318 C. proc. civ. se reține că, în sensul normei legale menționate, „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Prin urmare, textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care să rezulte că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat și formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
Or, în speță, contestatorii nu invocă o greșeală materială, în sensul normei precizate, adică o evocare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale în materia tranzacției judiciare și a hotărârii de expedient.
Aspectele privind nerevocarea testamentului, eficiența juridică a acestuia, cu consecința recunoașterii unor drepturi de proprietate, precum și pretenția privind suportarea cheltuielilor de întreținere a numitei B. M., nu constituie erori materiale ci obiecțiuni privind modul în care instanța de recurs a aplicat la speța concretă dispozițiile legale. Atare critici vizează pretinse greșeli de judecată comise de către instanța de recurs și, prin urmare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Pe calea contestației în anulare nu se poate obține o reexaminare a fondului cauzei sau o reapreciere a probelor.
Tribunalul reține că reglementările interne în această materie sunt în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, pronunțându-se în cauza M. vs. România,_/03, la 29 iulie 2008, Curtea a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusa de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.
Curtea a reamintit că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o noua analiză a cauzei.
Împrejurarea că reclamanții nu sunt mulțumiți de soluția pronunțată ori de argumentele dezvoltate în susținerea acesteia, nu poate fi de natură a atrage admisibilitatea cererii de față, care este supusă unei reglementări stricte/limitative, pentru ipoteze precis reglementate, în caz contrar acesta echivalând cu o reluare a judecății în recurs, adică un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.
Ca urmare, față de cele ce preced, contestația dedusă judecății urmează să fie respinsă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorii S. G. și S. Anișoara împotriva deciziei civile nr. 965/RC pronunțată la data de 1.10.2013 de Tribunalul N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. C. C. M. și E. O. L. R.
Red. B. C./13.06.2014;
Tehnored.R. L./25.06.2004;
Ex. 2;
Recurs C. M., E. O. și B. C.
| ← Acţiune posesorie. Decizia nr. 485/2014. Tribunalul NEAMŢ | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|
