Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 212/2014. Tribunalul NEAMŢ

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, ., legal reprezentată de primar Marculeț V., în temeiul art. 998 și 999 cod civil coroborat cu art. 128 din Legea nr. 215/2001 republicată, completată și modificată a administrației publice locale, a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului G. R., care, în calitate de primar al comunei Timișești jud. N., în perioada 1993 – 2012, prin faptele sale culpabile, a determinat vătămarea intereselor patrimoniale ale unității administrativ- teritoriale . de 51.538 lei, reprezentând: 45.788,42 lei, cu titlu preț servicii și majorări de întârziere datorate creditoarei ACVATERM SA, conform sentinței civile nr. 1531/29.06.2011 a Judecătoriei Târgu-N.. și 5.749,75 lei-cheltuieli de executare silită, conform procesului verbal nr. 1/09.11.2011.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, la data de 22.01.2002, în calitate de primar al Comunei Timișești, pârâtul G. R. a încheiat cu firma licențiată în domeniul administrării serviciului public de furnizare a apei potabile și canalizare contractul nr. 208, contract care urma să aibă valabilitatea de cinci ani, cu posibilitate de prelungire.

Sistemul de alimentare cu apă al Comunei Timișești este realizat cu efort propriu și face parte din patrimoniul comunei, apa provenind din puțuri proprii de captare.

Anterior semnării acestui contract, la data de 25.06.1993, sub nr. 935, fusese semnat de către pârâtul G. R., în calitate de primar al comunei, un contract de concesiune prin care erau concesionate direct suprafețele de_ mp teren arabil și_ mp teren pășune Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Târgu N.. Prin actul adițional la acest contract încheiat la data de 02.07.1993 sub nr. 933 se preciza că obiectul contractului de concesiune inițial era completat cu obligația concesionarului de a realiza o lucrare de alimentare cu apă a satului Preutești pe o lungime de 7 km, în compensare cu valoarea redevenței datorate, diferența rămasă urmând să fie achitată conform prevederilor contractului inițial.

La pagina 2 a acestui act adițional, aliniatul 3 a fost inserată următoarea condiție contractuală: „pe toată perioada exploatației captării de apă pentru Orașul Tîrgu N., satul Preutești va primi apă gratuit pentru consumul casnic”.

La data de 22.01.2002, pârâtul, în calitate de reprezentant al comunei Timișești, încheie cu ACVATERM SA, societate comercială continuatoare de drept a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Târgu N., un nou contract în care nu se mai face nici o referire la condiția impusă inițial cu privire la obligația de a asigura apa pentru consumul casnic gratuit locuitorilor satului Preutești.

Pârâtul a înțeles să nu mai solicite la încheierea contractului cu ACVATERM păstrarea condiției inițiale, astfel încât aceasta a facturat la tarif stabilit pe toată perioada valabilității relațiilor contractuale și costul apei consumate de locuitorii satului Preutești. Această relație contractuală, încheiată în condiții de totală contrarietate cu prevederile normelor legale în vigoare la data semnării ei, nu a fost ulterior armonizată cu nici unul dintre textele de lege promulgate până în anul 2009 când ACVATERM SA și-a suspendat activitatea și ulterior a intrat în procedură de insolvență urmată de faliment.

În totală contradicție cu obligațiile asumate, ordonatorul principal de credite, primarul în funcție în toată această perioadă de peste șapte ani și anume perioada 2002-2009, nu a dispus nici o măsură concretă cu privire la organizarea în cadrul aparatului propriu al primăriei al unui mod reglementat de încheiere a contractelor individuale cu beneficiarii, persoane fizice sau juridice, care să asigure încasarea de la aceștia a contravalorii apei pentru consumul casnic livrată și facturată de operatorul ACVATERM SA.

Pentru plățile efectuate către fostul furnizor . asemenea, nu există evidență privind plățile efectuate, sumele încasate de la populație și debitele restante nerecuperate.

Odată intrată în procedura de faliment, . lichidator judiciar, a solicitat Judecătoriei Târgu N., la data de 19.04.2011, emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 45.788,42 lei, reprezentând debit principal în cuantum de_,19 lei și_,23 lei majorări de întârziere.

Sentința civilă nr. 1531/2011 a Judecătoriei Târgu-N. a fost pusă în executare silită de către B. V. C. care, la data de 05.06.2012, a dispus poprirea conturilor subscrisei pentru suma de 51.538,17 lei, reprezentând debitul restant, majorări de întârziere și cheltuieli de executare silită.

În termen legal, pârâtul G. R. a depus întâmpinare prin care a susținut următoarele:

Pe cale de excepție a solicitat să se constate prescripția dreptului la acțiune privind răspunderea civilă delictuală, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiata a acțiunii.

În cazul acțiunilor în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, prescripția extinctiva începe să curgă de la data când potențialul păgubit, în speța de față . sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea. Momentul în care atât paguba a fost cunoscută coincide cu momentul în care fapta s-a produs, în anul 2002, respectiv momentul încheierii contractului nr. 208/22.01.2002.

Presupusele fapte ilicite descrise de către pârât s-au produs în data de 22.01.2002, respectiv perioada imediat următoare (pentru neîncheierea contractelor cu beneficiarii), așa cum rezultă din datele arătate de către aceasta în acțiune. În acel moment, . și trebuia să cunoască atât pe presupusul făptuitor, dar avea și certitudinea unui prejudiciu iminent.

În ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata pentru neîndeplinirea în mod cumulativ a celor patru condiții impuse pentru atragerea unei răspunderi delictuale: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța s-a pronunțat prioritar asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, reținând următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtului la plata de daune materiale, ca urmare a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în privința acestuia.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Se impune astfel verificarea datei la care s-a născut dreptul subiectiv la reparație și dreptul la acțiune în răspundere civilă și a datei la care se poate exercita acest drept, exercițiu ce depinde de cunoașterea de către cel vătămat a acelui minim de elemente pentru a putea acționa.

Astfel s-a reținut, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 10 din dosarul nr._, că reclamanta a luat cunoștință de pagubă și de cel care răspunde de ea la data de 23.04.2010 (data poștei). În acest înscris, . reclamantei debitul pe care îl înregistrează, în cuantum de_,42 lei, precum și invitația la conciliere.

Cum reclamanta a luat cunoștință de cuantumul pagubei la data de 23.04.2010, cunoscând despre existența pagubei și persoana care răspunde de producerea acesteia, iar acțiunea a fost depusă și înregistrată la instanță la data de 12.06.2013, în raport de dispozițiile art. 8, art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la pretențiile invocate prin acțiune este prescris, împlinindu-se termenul de prescripție de trei ani, înainte de promovarea acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 452 C.pr.civ., „Partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Or, în condițiile în care instanța declarase, la data de 22.01.2014, dezbaterile închise și reținuse cauza spre soluționare, cu amânarea pronunțării pentru 7 zile, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a ține seama de sumele consemnate în documentele justificative atașate concluziilor scrise, ar însemna soluționarea capătului de cerere privitor la cheltuieli de judecata în temeiul unor înscrisuri despre care partea adversa nu avea cunoștință.

Pentru aceste motive și pentru respectarea principiilor amintite, reclamanta nu va rambursa pârâtului onorariul avocatului, pentru care nu existau documente justificative în dosarul cauzei la momentul încheierii dezbaterilor.

II. Calea de atac

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta - ., cât și pârâtul G. R..

1. Reclamanta critică sentință sub următoarele aspecte:

În speță nu se putea reține prescripția dreptului la acțiune, având în vedere momentul începerii curgerii termenului, în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamantul a cunoscut paguba după data de 21.06.2012, când a fost validat în calitate de primar al comunei, prin sentința civilă nr. 1.257/21.06.2012. Data stabilită de instanță este greșită și prin prisma faptului că P. comunei Timișești a fost obligată să achite suma de 45.788,42 lei prin sentința civilă nr. 1.531/29.06.2011, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 27.09.2011.

Prescripția dreptului la acțiune nu începe să curgă la data când paguba s-a produs, ci la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a autorului ei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 462 C.proc.civ.

2. În apelul formulat, pârâtul arată că temeiul juridic al cheltuielilor de judecată este culpa procesuală.

În cazul în care ar fi apreciat că există vreo încălcare a drepturilor procesuale ale reclamantei, instanța ar fi trebuit să pună în discuția părților solicitarea pârâtului, prin apărător, de a depune ulterior chitanța de plată a onorariului.

Mai mult, dacă partea solicită cheltuieli și nu depune dovada acestora până la închiderea dezbaterilor, instanța va aprecia în funcție de înscrisurile existente la dosarul cauzei, în speță în raport de tabelul onorariilor minime avocațiale. CEDO a statuat în mai multe cauze că se vor acorda cheltuieli de judecată părții care a câștigat procesul, chiar dacă acestea au fost sau nu dovedite cu documente justificative (cauza Bock și P. împotriva României, cauza Monory împotriva României și Ungariei etc).

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 C.proc.civ.

În dovedire, părțile au depus, în copie, înscrisurile invocate în susținerea cererilor.

În răspunsul la motivele de apel invocate de pârât (filele 26-27), reclamanta arată că, potrivit art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei, avocatul apelantului G. R. nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată și nici nu a cerut amânarea pronunțării, pentru a depune chitanța în dovedire.

De altfel, nimic nu împiedică partea să solicite aceste cheltuieli pe calea unei acțiuni separate.

Prin întâmpinarea la apelul reclamantei (filele 30-31, 33-35), pârâtul G. R. solicită:

- admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, având în vedere că apelul a fost formulat de P. comunei Timișești, care, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, este doar o structură administrativă a unității administrativ teritoriale, neavând capacitatea de folosință a drepturilor civile, pentru a putea sta în judecată;

- admiterea excepției nulității apelului, în baza art. 470 alin. 3 raportat la art. 470 alin. 1 lit. b C.proc.civ., în condițiile în care apelanta nu menționează hotărârea atacată;

- pe fond, respingerea apelului, pentru următoarele motive:

Apelanta este în eroare cu privire la calitatea actualului primar, care are doar calitatea de reprezentant al reclamantei, astfel că data validării mandatului său nu prezintă relevanță.

Față de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în mod corect instanța s-a raportat la data notificării emise de . data de 23.04.2010, data poștei.

Doctrina și practica juridică vorbesc de analiza prejudiciului iminent și de posibilitatea cunoașterii după criterii determinate a prejudiciului viitor. La data primirii notificării, reclamanta se afla în situația de a putea determina prejudiciul viitor, astfel că, la acea dată, s-a născut și dreptul la acțiune.

III. Soluția instanței de apel

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:

- excepțiile invocate nu sunt întemeiate

a) Astfel, deși se referă la excepția lipsei calității procesuale active a apelantei P. comunei Timișești, pârâtul G. R. argumentează în sensul lipsei capacității de folosință a acestei structuri administrative din cadrul unității administrativ-teritoriale, ceea ce corespunde unei alte excepții procesuale, cu regim juridic distinct, respectiv cea a lipsei capacității procesuale de folosință.

Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, și nu P., care nu este entitate cu personalitate juridică, ci o structură executivă a unității administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.

În speță, însă, unitatea administrativ-teritorială a făcut o precizare expresă (filele 43-44 dosar apel), în sensul că titulara cererii de apel este . primar, iar nu primăria, greșeala de redactare fiind una formală.

Față de declarația expresă de însușire a căii de atac, Tribunalul apreciază ca fiind neîntemeiată excepția invocată.

b) cât privește excepția nulității apelului derivând din neindicarea hotărârii atacate, numai printr-un formalism excesiv s-ar pute susține că, din cuprinsul cererii de apel formulate de . care este sentința ce face obiectul căii de atac.

Prin indicarea clară a numărului dosarului (1._ ) și precizarea soluției adoptată de instanță, este exclusă orice confuzie cu privire la sentința apelată, astfel că nu se justifică aplicarea sancțiunii drastice a nulității cererii prevăzută de art. 470 alin. 3 lit. b C.proc.civ. Vătămarea presupusă de lege prin instituirea acestei nulități exprese este înlăturată, făcându-se proba contrară, respectiv a lipsei vătămării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 175 alin. 2 C.proc.civ.

În consecință, nici această excepție nu este întemeiată.

Fondate sunt, însă, criticile invocate prin apelul formulat de reclamanta .>, prin primar.