Fond funciar. Decizia nr. 596/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 596/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 596/RC
Dosar nr._ - plângere împotriva hotărârii comisiei județene -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 596/RC
Ședința publică din 09.10.2014
Instanța compusă din:
Președinte: A.-M. U. – judecător
L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentele - pârâte Direcția S. N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, județul N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 4060 din 29.10.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă M. S., cu sediul în Fălticeni, județul Suceava – la Cabinet Avocat Z. G., din .. 1, și intimata - pârâtă C. L. A. cel B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., județul N., având ca obiect plângere împotriva hotărârii comisiei județene.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic R. C. pentru recurenta - pârâtă Direcția S. N. și avocat Z. G. pentru intimata - reclamantă M. S., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al șaselea termen de judecată;
- obiectul cauzei este plângere împotriva hotărârii comisiei județene;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Doamna consilier juridic R. C., pentru recurenta - pârâtă Direcția S. N., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulată de M. S. și al menținerii hotărârii comisiei județene ca legală și temeinică. Susține oral motivele de recurs și arată că M. S. are deja în proprietate 30 ha din cele 200 cu care a fost înzestrată, pe raza județului Suceava; nu s-a dovedit cu nici un act oficial sau alte acte că amplasamentul celor 170 ha se află pe raza județului N.. Fără cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul declarat de C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicită admiterea acestui recurs.
Domnul avocat Z. G., pentru intimata - reclamantă M. S., solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și arată că reclamanta a fost înzestrată prin decret regal pe raza Ocolului Vaduri cu suprafața de 200 ha; s-au depus actele prin care a dobândit proprietatea. Cu părivire la amplasament, arată că l-au demonstrat prin proba testimonială și începuturile de înscrisuri depuse la dosar. Mai menționează că arhiva a fost luată de Securitate în anul 1982, iar părintele B. a făcut o monografie cu toate înzestrările de pe raza județului N.. Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Arată că M. Râșca a primit 158 ha și susține că reclamanta nu dorește să exploateze proprietatea, dar să fie în proprietatea Mănăstirii S.. Solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4060 din 29.10.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr.4060 din data de 29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N., a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția S. – N. și a fost admisă plângerea privind pe petenta M. S. și pe intimatele C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. A. cel B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția S. N., având ca obiect fond funciar (Plângere împotriva HCJ). A fost modificată Hotărârea nr. 9355 din 16.03.2012 emisă de C. județeană N., față de cererea petentei, și pe cale de consecință, a fost dispusă reconstituirea, în favoarea petentei, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 170,00 ha, acoperit cu vegetație forestieră, situat pe raza comunei A. cel B., județul N..
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., la data de 23.04.2012, sub nr._, petenta M. S.a chemat în judecată civilă pe intimatele C. locală A. cel B., Direcția S. N.șiC. județeană N., solicitând anularea Hotărârii nr. 9355 din 16.03.2012 și reconstituirea, în favoarea sa, a dreptului de proprietate pentru suprafața de 170,00 ha teren cu vegetație forestieră situată pe raza administrativă a comunei A. cel B., județul N..
În motivarea cererii formulate, petenta a arătat că prin Hotărârea nr. 9355 din 16.03.2012 C. județeană N. a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 170 ha teren cu vegetație forestieră, motivat că probele existente la dosar sunt neconcludente, fiind contradictorii, pentru faptul că nu există nici un document prin care să fie făcută dovada amplasamentului pe raza comunei A. cel B. și că nu există nicio decizie ministerială pentru amplasamentul propus, la nivelul acelor ani.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie, următoarele acte: Hotărârea nr. 9355 din 16.03.2012 emisă de C. județeană N., adresa nr._ din 23.11.2010 emisă de R.N.P. – Romsilva, Direcția S. N., harta administrativă a României din anul 1930 și adresa nr. 9098 din 25.05.2010 emisă de Primăria A. cel B..
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.
P. termenul din data de 08.05.2012 petenta și-a precizat plângere, în sensul indicării în fapt a motivelor pentru care a promovat prezenta.
S-a arătat că, deși prin Hotărârea nr. 9355 din 16.03.2012, C. județeană N. a arătat că petentei i s-a mai reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră pe raza administrativă a județului Suceava, conform titlului de proprietate nr. 284/2004, nu trebuie să existe vreo confuzie între amplasamentele terenurilor deoarece suprafața de 30 ha a fost primită din Fondul Bisericesc Greco-Oriental al Bucovinei, iar cu suprafața de 200 ha pădure a fost înzestrată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, aspect ce rezultă și din adresa nr. 1072 din 06.05.2009 emisă de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților către Primăria comunei A. cel B..
S-a învederat că M. S. este prima ctitorie a domnitorului A. L., fiind începută în anul 1553 și finalizată în a doua sa domnie, în anul 1564, perioadă în care domnitorul a înzestrat-o cu multe terenuri și averi. Ulterior, după anul 1775, mănăstirile din fostul raion Baia - Fălticeni (M. Râșca și M. S.), au rămas în administrația Regatului.
Față de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră pe raza administrativă a județului Suceava, s-a învederat că a fost validată cererea conform art. 29 din Legea nr. 1/2000, iar prin Hotărârea nr. 537 din 19.09.2002 s-a validat cererea, fiind emis titlul de proprietate nr. 284/2004, fiind astfel greșită aprecierea Comisiei județene N. că în realitate este vorba de un alt amplasament pentru suprafața solicitată, respectiv tot pe raza administrativă a județului Suceava.
Referitor la dreptul de proprietate pentru suprafața de 200 ha teren cu vegetație forestieră, petenta a arătat că prin Decretul-Lege nr. 47/30.03.1938 de modificare a Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 20.03.1937, M. S., ce făcea parte, la acea vreme din Arhiepiscopia Iașilor, a fost înzestrată cu întinderea de 200 ha pădure, potrivit Tabelului anexă la Decretul-Lege nr. 47/30.03.1938, fapt ce conferă calitate de proprietari asupra acestui teren, situație întărită și de modificarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/200 și prin prevederile Legii nr. 161/2008.
S-a menționat că prin adresa nr. 2 din 05.01.1939 emisă de M. S. către Mitropolia Moldovei și Sucevei, starețul mănăstiri aducea la cunoștința reprezentanților Mitropoliei că s-a stabilit amplasamentul suprafeței de 200 ha cu care a fost înzestrată, fiind „către părțile dinspre P.”, însă a solicitat a se efectua un „schimb între Domeniul Coroanei și Stat <…> la un loc cu M. Râșca”. Ulterior, prin adresa Patriarhiei Române - Eforia Mănăstirilor Înzestrate nr. 58 din 09.03.1939, s-a adus la cunoștință că s-a aprobat ca suprafața de 158 ha pădure atribuită Sfintei Mănăstiri Râșca și suprafața de 200 ha pădure atribuită Sfintei Mănăstiri S., în conformitate cu Decretul-Lege nr. 74/1938, să se predea „din pădurea Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, județul N., în continuarea cotelor atribuite mănăstirilor Bistrița și Pângărați”, stare de fapt ce demonstrează că cele 200 de ha au fost atribuite pe raza județului N..
S-a mai arătat că la data de 30.08.2005, Mitropolia Moldovei și Sucevei a transmis Ocolului Silvic „M-rea N.”, lista mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor care au avut păduri pe raza județului N., printre acestea fiind și petenta.
Totodată s-a învederat că s-a solicitat (adresa nr. 9 din 14.01.2011) de la Direcția S. N., o hartă privind vechiul amplasament al terenului, însă nu s-a primit nici un răspuns din partea acesteia.
Au mai fost depuse la dosar, în copie, următoarele acte: adresa nr. 1072 din 06.05.2009 emisă de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților către Primăria comunei A. cel B., Hotărârea nr. 537 din 19.09.2002 emisă de C. județeană Suceava de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, adresele nr. 235 din 18.02.2003, nr. 52 din 24.02.2003 emise de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, corespondență între Eforia Mănăstirilor Înzestrate către Î.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei (nr. 58 din 09.03.1939), dintre M. S. și Î.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei (nr. 2 din 05.02.1939), dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei către Ocolul Silvic M-rea N. (din 30.08.2005), adresa nr. 9098 din 16.11.2010 emisă de Prefectura județului N., adresa nr. 90 din 04.05.2009 emisă de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - M. S. către Primăria comunei A. cel B., tabel nominal-anexa 55, tabel rezumativ de valoarea patrimoniului M-rei S. la data de 31.11.1941, inventar - partida nr. 9 privind terenul în suprafață de 200 ha pădure situat în Bistrița, județul N., Monitorul Oficial nr. 74 din 30.03.1938.
C. județeană N., într-o primă fază, a comunicat doar documentația ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 9355 din 16.03.2012.
Ulterior, la termenul din data de 23.10.2012 a formulat întâmpinare (fila 137), în care a arătat că hotărârea criticată este temeinică și legală, deoarece cererea petentei nu a fost însoțită de nici un act doveditor din care să rezulte că a fost înzestrată și i s-a preda în mod efectiv suprafața de teren de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
S-a arătat că prin adresa nr._ din 22.11.2010, Direcția S. N. a comunicat că nu este de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate deoarece pentru niciuna dintre propunerile de înzestrare nu există decizie ministerială și nici un alt act normativ, în Arhivele Ocolului Silvic neexistând niciun document de predare-primire a suprafeței înzestrate odată cu primele amenajamente silvice în anul 1948 și că petenta a beneficiat deja de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 30 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza județului Suceava.
A menționat reclamanta că în conformitate cu prevederile art. 5 din Decretul-Lege nr. 1340/1938, exploatarea pădurilor înzestrate se realiza sub supravegherea și îndrumarea organelor silvice ale Statului, pe bază de amenajamente întocmite conform Codului Silvic. S-a învederat că în amenajamentul „Bistrița-Sarata” pădurile au aparținut în trecut Mănăstiri Bistrița, cu excepția parcelelor 47-51 ce au aparținut orașului Piatra-N. și 46a-46b ce au aparținut unor diverși particulari.
Intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. N., prin întâmpinarea (fila 116) formulată, a solicitat respingerea plângerii ca îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă, întrucât suprafața solicitată nu se află pe raza teritorială a județului N., deoarece prin Decretul de înzestrare nr. 47/1938 M. S. a fost înzestrată cu 200 ha pădure, fiind menționată alături de alte mănăstiri, însă a puțin probabil ca M. S. și M. Râșca, situat în județul Baia, să fi primit teren pe raza altui județ.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat că petenta nu a făcut dovada că i s-a atribuit terenul din litigiu pe raza Ocolului Silvic Vaduri, precum nu face dovada pierderii posesiei acestuia prin preluarea de către Stat.
S-a arătat că actul despre care face vorbire petenta (aprobarea la nivelul Eforiei ca suprafața de 200 ha să fie atribuită pe raza Ocolului Silvic Vaduri) este un act cu caracter intern și nu face dovada că s-a aprobat atribuirea terenului și de către Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
Intimata a menționat că petenta susține în mod eronat că ar avea dreptul la 200 ha pădure, invocând proprietăți mai vechi, din vremea lui A. L., că nu face dovada acelor averi și că avea posibilitatea să solicite terenurile avute în proprietate conform Legii nr. 247/2005, pe când aceasta a solicitat 30 ha conform Legii nr. 400/2002 (de modificare și completare a Legii nr. 1/2000) – ca structură de cult înzestrată prin Decretul Regal din 1938 și nu ca mănăstire constituită până la data intrării în vigoare a legii.
S-au depus în copie, nota privind Amenajamentul u.p. VII - XI, m.u.f.b. „C.-Iapa-Vaduri” și „Bistrița-Sarata”.
Intimata C. locală A. cel B. nu a formulat întâmpinare, ci doar prin adresa nr. 6095 din 15.10.2012 (fila 130) a arătat că nu deține în arhivele sale nici un document referitor la cele 200 ha și că întreaga arhivă a fost predată la Filiala Piatra-N. a Arhivelor Statului.
Petenta a solicitat (fila 141) respingerea excepției privind lipsa calității procesual pasive a Direcției Silvice N., deoarece amplasamentul terenului rezultă din Decretul-Lege nr. 47/1938, respectiv a Tabloului anexă la acesta, precum și din adresele din 1939 ale Patriarhiei Române – Eforia Mănăstirilor Înzestrate, din cuprinsul Legii nr. 851/1942, precum și din adresa emisă de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei din 30.08.2005. S-a mai menționat că nu există nicio identitate între suprafețele de 30 ha primite de la Fondul Bisericesc Greco-Oriental al Bucovinei și suprafața de 200 ha cu care a fost înzestrată prin Decretul-Lege nr. 47/1938.
Petenta a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale și a probei cu acte, fiind depuse la dosar, în copie, următoarele documente: planșe foto, monografia Mănăstirii S., teza de licență „M. S. - monografie istorică” - a Protos. Hrisostom A., adresa nr. 3038 din 10.03.1939 emisă de Mitropolia Moldovei și Sucevei, adresa nr. 175 din 01.07.1939 emisă de Eforia Mănăstirilor Înzestrate, Decretul-Lege nr. 1340/1938 cu anexa privind Tabloul mănăstirilor înzestrate și suprafața de pădure atribuită fiecăreia, Legea nr. 165 din 16 mai 2013, Legea nr. 261 din 04.11.2008, practică judiciară existentă la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor, registrul de corespondență aferent anului 1938.
În cauză au fost audiați martorii solicitați de petentă, declarațiile acestora fiind atașate cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe cale de excepție, s-a reținut că determinarea calității procesuale a părților, problemă cu multiple implicații pe plan procesual, poartă în știința dreptului procesual-civil denumirea de legitimare procesuală (legitimatio ad causam) și numai acea persoană care are calitate procesuală va putea fi parte în proces, exercitând acțiunea civilă. Astfel, se vorbește despre persoana căreia legea îi acordă dreptul la acțiune în sens activ (legitimare activă) și de persoana împotriva căreia acțiunea se îndreaptă (legitimare pasivă).
Calitatea procesuală este strâns legată atât de conceptul de acțiune civilă, cât și de acela de parte în procesul civil.
Calitatea procesual pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, în speța de față fiind intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. N., față de care petenta și-a formulat plângerea. Prin similitudine, față de interpretarea dată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15 din 17 octombrie 2011, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța stabilește că Regia Națională - Romsilva are calitate procesuala pasivă și în speța pendinte, fapt pentru care a respins excepția invocată.
Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat, instanța de fond reține întemeiată plângerea, dispunând admiterea, pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 16.09.2005, petenta a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 200 ha teren acoperit cu vegetație forestieră, solicitare înregistrată la sediul Primăriei A. cel B. sub nr._, la aceasta fiind atașate: tabloul de proprietate, Monitorul Oficial nr. 74/1938, adresa nr. 3.072 din 09.03.1939 și adresa nr. 152 din 20.09.1938.
Având în vedere că această cerere nu a fost soluționată în termen legal, petenta a formulat la data de 04.05.2009 și înregistrată sub nr. 3524, o nouă cerere cu același obiect.
Deși C. locală A. cel B. avea obligația să analizeze cererea formulată și să emită o hotărâre prin care propunea Comisiei județene validarea sau invalidarea acesteia, întregul dosar a fost înaintat Comisiei județene N. spre a dispune.
În cauza pendinte și față de actele depuse la dosar, s-a constatat că rezultă faptul că Primăria comunei A. cel bun, nicidecum C. locală A. cel B., a înaintat Comisiei județene N., cu adresa nr. 3577 din 25.05.2010, dosarul Mănăstirii S., fără a emite hotărârea corespunzătoare, fiind încălcate dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 890/2005.
În atare condiții, instanța de fond a apreciat că lipsește însuși instrumentul procesual, ca primă etapă în soluționarea cererii de reconstituire, ceea ce duce practic la anularea de drept a hotărârii emisă de comisia județeană.
C. județeană, prin adresa nr. 9098 din 16.11._, a comunicat mai departe dosarul Mănăstirii S., Direcției Silvice N., pentru a formula un punct de vedere față de solicitarea petentei.
Față de adresa Direcției Silvice N., nr._ din 22.11.2010 și față de prevederile art. II alin. I din Legea nr. 261/2008 cu raportare la art. 45 din Legea nr. 18/1991, C. județeană N. a emis Hotărârea nr. 9355 din 16.03.2012 prin care a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de teren de 170 ha cu vegetație forestieră, motivat de inexistența documentelor care să facă dovada amplasamentului terenului, a inexistenței deciziei ministeriale privind amplasamentul propus la nivelul acelor ani și probele neconcludente pe care s-a bazat petenta în formularea cererii.
Obiectivul Legii fondului funciar este acela de a stabili sau restabili dreptul de proprietate privată asupra terenurilor care au fost preluate de stat, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. Solicitanți acestei cereri sunt persoanele care au avut terenuri cu vegetație forestieră (în cazul de față) ce au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale.
Prima instanță a apreciat că un prim aspect de stabilit în analiza cererii de reconstituire este faptul că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor este condiționată de depunerea, de către persoana solicitantă, a unei cereri prin care ruga a se restitui suprafețele avute în proprietate, cerere pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005, anterior datei de 30 noiembrie 2005, respectiv la data de 16.09.2005
O altă condiție de validitate a cererii de reconstituire se referă la dovada calității solicitantului, aceasta realizându-se prin identificarea statutului său cu cel indicat în cerere, precum și dovada patrimoniului indicat.
În cauza de față, s-a apreciat că petenta a făcut dovada legitimității sale procesuale, dovedindu-și calitatea de cult religios și care aparține Bisericii Ortodoxe Române și recunoscut prin Constituție de către statul român.
Dovada patrimoniului, a terenului care l-a avut în proprietate, ca altă condiție pentru aprecierea cererii de reconstituire, a apreciat că se realizează, conform art. 11 din Legea nr. 18/1991, prin orice mijloc de probă, inclusiv declarații de martor.
S-a reținut că prin Legea de înzestrare a mănăstirilor, petenta a fost înzestrată cu suprafața de 200 ha pădure, statul fiind autorizat să atribuie în deplină proprietate și perpetuă folosință, unor mănăstiri din țară, o suprafață de pădure în întindere totală de circa 18.800 ha. Mănăstirile înzestrate se regăseau în tabelul anexat decretului și face parte integrantă din Legea de înzestrare a mănăstirilor din 20 martie 1937 (modificată prin Decretul-lege nr. 47 din 30 martie 1938 – M. Of. nr. 74/1938).
Astfel, la fila 78 din dosar, s-a constatat că se regăsește copia adresei Sfintei Mănăstiri S., județul Baia, nr. 152 din 20.09.1938, către Administratorul Domniilor Coroanei, din care reiese că prin Legea de înzestrare a mănăstirilor publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 27 mai 1937, s-a repartizat mănăstirii S., o porțiune de teren din pădurile statului. Prin această adresă, se solicita un schimb de teren pentru ca mănăstirea să beneficieze în întregime de suprafața de pădure ce i se cuvine.
Ulterior, la data de 09.03.1939, Patriarhia Română – „Eforia Mănăstirilor Înzestrate”, prin adresa nr. 58, a comunicat I.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei, că în ședința din data de 17 februarie 1939, a aprobat ca suprafața de 158 ha pădure atribuită Sf. Mănăstiri Râșca, județul Baia și suprafața de 200 ha atribuită Sf. Mănăstiri S., județul Baia, în conformitate cu legea pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară, publicată în Monitorul Oficial nr. 74/1938, să se predea din pădurea Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, județul N., în continuarea cotelor atribuite mănăstirilor Bistrița și Pângărați.
Verificând Tabloul rezumativ din 30 mai 1941, instanța de fond a constatat că se observă că petenta este înscrisă în acesta cu suprafața de 200 ha pădure, atribuindu-se valoarea de 275.000, valoare și suprafață ce se regăsesc în „Partida nr. 9” din inventarul mănăstirii efectuat la 30 mai 1941, dar unde se specifică clar că suprafața de 200 ha teren este amplasată în Bistrița, județul N..
S-a reținut că rezultă, astfel, că petenta a primit cele 200 ha pădure în Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, județul N., în continuarea cotelor atribuite mănăstirilor Bistrița și Pângărați.
Totodată, din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a apreciat că rezultă că terenurile din litigiu au fost folosite de către petentă, amplasamentul acestora fiind în raza teritorială a actualei comune A. cel B., județul N..
În cauza pendinte, s-au mai reținut concluziile Deciziei Curții Constituționale nr. 983 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, unde se arată că potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938: "Statul este autorizat să atribuie în deplină și perpetuă folosință unor mănăstiri ortodoxe din țară, o suprafață de pădure în întindere totală de 18 800 ha și alte terenuri în suprafață de cel mult 600 ha, din proprietățile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumente istorice, aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare, etc., existente sau care se vor înființa în aceste mănăstiri, în conformitate cu dispozițiile art. 88 din statutul legii de organizare a Bisericii ortodoxe române."
Noțiunea de "înzestrare" din titlul Legii nr. 61/1937 este aceea de atribuire "în deplină și perpetuă folosință", astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 61/1937. Legiuitorul din acea perioadă a circumstanțiat în mod precis scopul atribuirii acestor suprafețe de pădure sau alte terenuri, și anume, pentru ca venitul acestora să servească "exclusiv pentru conservarea și restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparținând acestor mănăstiri, precum și pentru întreținerea diferitelor școli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitare, etc.".
În același sens, potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, supravegherea administrării veniturilor astfel atribuite era realizată de "Eforia mănăstirilor înzestrate", în compunerea căreia se regăseau, pe lângă Patriarhul României, și reprezentanți ai statului, respectiv ministrul cultelor și artelor și ministrul agriculturii și domeniilor.
Potrivit aceluiași text de lege, reprezentanții statului exercitau "dreptul de control și de supraveghere al statului asupra administrației veniturilor din bunurile atribuite mănăstirilor".
Astfel, s-a considerat că mănăstirea înzestrată, în speță petenta, dobândea un drept real de folosință și dreptul de a culege fructele, fără ca acestea să fie exercitate cu caracter temporar.
Statul i-a atribuit în "deplină și perpetuă folosință" suprafața de 200 ha păduri, "înzestrând-o", astfel cum este nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938, care a modificat Legea nr. 61/1937, intitulată "Tabloul al mănăstirilor înzestrate și al suprafețelor de pădure atribuite fiecăreia".
Așadar, intenția legiuitorului care a edictat Legea nr. 61/1937 a fost de atribuire în proprietate a unor suprafețe de păduri și alte terenuri, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu.
În drept, în concepția legiuitorului primar din anul 2008 (Legea nr. 261/2008), dată la care a fost adoptată legea de modificare a Legii nr. 1/2000, noțiunea juridică de "înzestrare" echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecință, îndreptățește structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.
Astfel, ca lege reparatorie, sub imperiul actualului regim constituțional, potrivit art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele și alte structuri ale unităților de cult îndreptățite să solicite, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, s-a constatat că dobândesc în proprietate respectivele suprafețe de teren.
P. considerentele expuse mai sus și reținând că petenta a făcut dovada dreptului de proprietate și amplasamentul terenului solicitat, instanța de fond a admis plângerea formulată și a anulat hotărârea Comisiei județene N. cu privire la soluția de respingere a contestației formulate de M. S..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcția S. N. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului N. sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond, și anume sub nr._ .
În recursul declarat Direcția S. N. a criticat sentința, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Arată că nu contestă dreptul la reconstituire al Mănăstirii S., drept izvorât din Decretul regal nr. 1340/29.03.1938, prin care M. a fost înzestrată cu 200 ha pădure, ci contestă amplasamentul terenului ce nu a fost dovedit cu acte și schițe ca fiind pe teritoriul administrativ al județului N., pe raza comunei A. cel B.. Mai arată că în considerente, instanța de fond a reținut că amplasamentul solicitat a fost probat cu înscrisuri și martori, însă, din înscrisul depus la fila 78, respectiv copia adresei nr. 152/20.09._ a Sfintei Mănăstiri S. către administratorul Domeniilor Coroanei, nu reiese că suprafața de pădure ar fi fost repartizată pe raza Ocolului Silvic Vaduri, ci doar că se solicită ca suprafața de pădure cu care urmează să fie înzestrați să fie dată în aproprierea mănăstirii.
Referitor la adresa nr. 58/09.03.1939, prin care Eforia Mănăstirilor înzestrate a comunicat I.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei că s-a aprobat ca suprafața de 158 ha pădure atribuită Mănăstirii Râșca, J. Baia, și suprafața de 200 ha atribuită Mănăstirii S., J. Baia, să fie predate în pădurea Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, pârâta arată că nu are putere probatorie în condițiile în care irelevanța sa a fost demonstrată în cadrul judecării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a Mănăstirii Râșca asupra celor 158 ha cu care a fost înzestrată. În acest sens, pârâta arată că la dosarul cauzei a fost depusă decizia nr. 243/01.02.2010 a Tribunalului Suceava, prin care a fost stabilit irevocabil amplasamentul pădurii Mănăstirii Râșca pe raza Ocolului Silvic Râșca, județul Suceava. Faptul că este lipsită de relevanță această adresă rezultă și din lipsa competenței Mitropoliei Moldovei și a Sucevei de a stabili amplasamentul pădurilor transmise prin înzestrare, drept care aparține statului prin autoritățile sale. Cu privire la procedura ce ar fi trebuit urmată, pârâta arată că amplasamentul pădurii trebuia să fie stabilit de către Comisiunea Mixtă pentru determinarea pădurilor atribuite mănăstirilor înzestrate din cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, iar această hotărâre să fie supusă aprobării Ministerului și să fie transmisă Casei Pădurilor care administra la acea dată pădurile statului. Ori, în cazul Mănăstirii S., arată pârâta, nu s-a dovedit cu acte oficiale, emise de către autoritățile menționate că terenul care a fost înzestrată mănăstirea ar fi fost amplasat pe raza Ocolului Silvic Vaduri, fapt neconfirmat și prin absența oricăror informații referitoare la predarea, deținerea, preluarea suprafeței de 200 ha pădure în amenajamentele silvice din acea perioadă.
Pârâta mai menționează că motivarea instanței de fond este contrazisă și de împrejurarea că în favoarea petentei s-a reconstituit deja dreptul de proprietate pentru suprafața de 30 ha pădure situată în județul Suceava, . de proprietate nr. 284/2004 din aceeași suprafață de 200 ha cu care a fost înzestrată, fiind astfel evident că diferența de 170 ha solicitată în prezenta cauză din terenul cu care a fost înzestrată în anul 1938, este situată în aceeași zonă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile legale ce prevăd că diferența de suprafață neatribuită se reconstituie în forma și structura de proprietate existentă la momentul naționalizării.
Mai arată pârâta că amplasamentul Mănăstirii S. nu a fost identificat pe baza unei schițe, plan de situație, nefiind îndeplinite cerințele art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, ale art. 39 alin. 2 și art. 61 alin. 1 din HG 890/2005.
S. amplasamentului terenului cu vegetație forestieră constituie, arată pârâta, o condiție de admisibilitate a cererii de reconstituire și nu o operațiune ulterioară a validării dreptului de proprietate, argumentul în acest sens consta în faptul că în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate se impune stabilirea situației juridice actuale a vechiului amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane.
Mai menționează că tabloul rezumativ din anul 1941 este un înscris cu caracter intern întocmit de către reprezentanții mănăstirii, iar cu privire la declarațiile de martori, forța lor probantă este pusă la îndoială de modul indirect în care au ajuns să cunoască faptele.
Din probatoriul administrat nu s-a dovedit clar și fără echivoc care este amplasamentul pădurii cu care a fost înzestrată M. S., deși cu privire la celelalte unități de cult ce au avut în proprietate sau în înzestrare terenuri forestiere procese-verbale de preluare a pădurilor, schițe ale amplasamentelor, chiar amenajamente silvice ale pădurilor deținute, pentru reclamantă nu s-a găsit nici un document sau hartă a vechiului amplasament care să ateste că aceasta ar fi deținut vreun teren pădure pe raza județului N., Ocolul Silvic Vaduri, că acesta a fost preluat de stat după anul 1945 și mai mult nici reclamanta nu a reușit să probeze acest fapt.
În consecință, pentru motivele expuse, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca nefondată și menținerea hotărârii comisiei județene ca legală și temeinică.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, dispozițiile Legilor nr. 18/1991, 1/200, 400/2002 și 247/2005.
În recursul declarat, C. Județeană N. a criticat sentința pentru următoarele motive:
Prin Decretul regal nr. 1340/29.03.1938 emis de regele C. al II-lea a fost modificată legea pentru înzestrarea mănăstirilor din țară cu întinderi de păduri și terenuri agricole din 19.03.1937 și M. S. a fost înzestrată cu suprafața de 200 ha, fără indicarea amplasamentului. Conform art. V din decretul-lege arătat administrația tehnică și cultura pădurilor atribuite mănăstirilor se va face sub supravegherea și îndrumarea organelor silvice ale statului, pe bază de amenajamente întocmite conform dispozițiilor Codului silvic.
În susținerea cererii sale, reclamanta s-a prevalat de adresa nr. 58/09.03.1939 a Eforiei Mănăstirilor Înzestrate, prin care starețului Mănăstirii S. i s-a adus la cunoștință că în ședința din data de 17.02.1939 Eforia Mănăstirilor Înzestrate a aprobat ca suprafața de 200 ha să i se predea mănăstirii din Pădurea Bistrița, județul N., Ocolul Silvic Vaduri, în continuarea cotelor atribuite Mănăstirilor Bistrița și Pângărați, cu precizarea că Eforia a intervenit la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pentru urgentarea îndeplinirii formalităților de predare a suprafețelor de pădure în folosință. Ori, din înscrisurile anexate cererii reclamantei, pârâta arată că prin cererea nr. 152/20.09.1938, M. S. a solicitat administratorului Domeniilor Coroanei București efectuarea unui schimb, în sensul ca suprafața cu care urma să fie înzestrată să i se atribuie în jurul mănăstirii, iar Administrația să preia suprafața din județul N., care este situată la o distanță prea mare de mănăstire.
Întrucât cererea reclamantei nu a fost însoțită de nici un înscris doveditor din care să rezulte că suprafața de 200 ha cu care M. S. a fost înzestrată în anul 1938, i s-a predat efectiv acesteia de Ministerul Agriculturii și Domeniilor în județul N., așa cum propusese inițial Eforia, prin adresa nr.90/98/16.11.2010, C. Județeană a solicitat Direcției Silvice să-i comunice punctul său de vedere cu privire la cererea reclamantei, în special sub aspectul amplasamentului. Prin adresa nr._/22.11.2010 Direcția S. a comunicat argumentat că nu este de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate. În plus, față de cele arătate, mai arată că toate actele normative care au modificat succesiv Decretul-lege 1340/1938 stabileau că exploatarea pădurilor înzestrate se face sub supravegherea și îndrumarea organelor silvice ale statului pe bază de amenajamente întocmit conform dispozițiilor codului silvic – amenajamentele silvice sunt: lucrări conținând descrierile, planurile și dispozițiile privitoare la pădurile amenajate. Ori, arată pârâta, în amenajamentul unității de producție XI Bistrița Sărata, Marea Unitate Forestieră Bazin C. -Iapa – Vaduri se menționează că pădurile din această unitate de producție au aparținut în trecut Mănăstirii Bistrița, cu excepția parcelelor 47-51, care au aparținut orașului Piatra N. și 46a-46b, care au aparținut unor diverși particulari.
Prin urmare, deși s-a cerut prin două adrese reclamantei să completeze dosarul creat pe baza cererii sale, cu înscrisuri din care să rezulte amplasamentul pe care l-a primit prin înzestrare, aceasta nu a dat curs solicitărilor și nu a făcut dovada că suprafața cu care a fost înzestrată i-a fost efectiv atribuită în .. În acest sens, adresa nr. 58/1939 nu constituie prin ea însăși temei de admitere a cererii în condițiile în care în amenajamentele silvice cantonate la Direcția S. N. reclamanta nu figurează cu teren forestier în vecinătatea celui deținut de M. Bistrița.
În concluzie, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii na neîntemeiată a plângerii împotriva Hotărârii nr. 9355/16.03.2012 a Comisiei Județene N..
În drept, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Reclamanta M. S., față de recursurile declarate de pârâte, a formulat întâmpinare, în care a arătat că solicită respingerea recursurilor cu următoarea argumentare:
Calitatea de proprietar asupra terenului de 200 ha nu poate fi tăgăduită deoarece M. S. ce făcea parte la nivelul anului 1938 din Arhiepiscopia Iașilor a fost înzestrată potrivit tabloului anexă la Decretul-lege 47/1938. Modificarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 prin legea nr. 261/2008 prevede în mod expres că aceste unități de cult înzestrate dobândesc în proprietate suprafețele respective. Consideră reclamanta că nu poate fi pus la îndoială dreptul de proprietate ce rezidă expres din lege de faptul că s-a încercat ulterior a fi efectuat un schimb cu privire la amplasamentul acelei suprafețe. Astfel, prin adresa Mănăstirii S. nr. 2/05.01.1939 înregistrată la Mitropolia Moldovei și Sucevei sub nr. 289/10.01.1939, starețul Mănăstirii S. a adus la cunoștința reprezentanților mitropoliei faptul că s-a stabilit ca amplasamentul suprafeței de 200 ha pădure cu care a fost înzestrată să fie în părțile dinspre P. și solicită, dacă se poare, să se efectueze un schimb între Domeniul Coroanei și Stat, iar dacă nu se poate, consideră că ar fi mai potrivit ca terenul să fie la un loc cu pădurea Mănăstirii Râșca.
Ulterior, prin adresa Patriarhiei Române – Eforia Mănăstirilor Înzestrate nr. 58/09.03.1939 se aduce la cunoștință că s-a aprobat ca suprafața de 158 ha atribuită Mănăstirii Râșca și suprafața de 200 ha atribuită Sfintei Mănăstiri S., în conformitate cu Decretul-lege nr. 74/1938, să se predea din pădurea Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, județul N., în continuarea cotelor atribuite Mănăstirilor Bistrița și Pângărați. Prin aceeași adresă, Eforia a dus la cunoștința Mitropoliei și faptul că s-a intervenit la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pentru urgentarea îndeplinirii formalităților de predare a suprafeței de pădure în folosul celor două mănăstiri. De aici, arată reclamanta, rezultă că schimbul ce ar fi fost propus a fi efectuat de către Starețul Mănăstirii S., nu a avut loc, iar terenul a fost atribuit pe raza județului N..
Mai arată că dovezi în acest sens sunt și tabloul rezumativ de valoarea patrimoniului Mănăstirii S. din data de 31.03.1941, unde la punctul 8 este evidențiată suprafața de 200 ha păduri, precum și Partida nr. 9/30.05.1941 – inventar de drept de uzufruct ce le posedă mănăstirea, unde apare suprafața de 200 ha pădure în locația Bistrița, județul N.. În consecință, consideră că nu poate fi pus la îndoială faptul că amplasamentul terenului nu s-ar afla pe raza județului neamț, atâta timp cât documentele vechi mai sus arătate confirmă acest fapt.
La data de 30.08.2005, Mitropolia Moldovei și Sucevei transmite către Ocolul Silvic M. N., lista mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor care au avut păduri pe raza județului N., între acestea figurând și M. S. cu suprafața de 200 ha teren pădure. Arată reclamanta că, deși a solicitat Direcției Silvice a Județului N., conform adresei nr. 9/14.01.2011 să comunice o schiță privind vechiul amplasament al suprafeței d2 00, până în prezent nu au primit răspuns. Mai menționează că problema amplasamentului se pune la momentul punerii în posesie cu suprafața de teren reconstituită, nefiind o problemă ce ține de îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate.
Mai precizează că nu există nici o identitate între suprafața de 30 ha de teren cu vegetație forestieră reconstituită prin titlul de proprietate nr. 284/2004 emis de C. Județeană Suceava și suprafața solicitată în cauza de față. Astfel, arată că a primit de la Fondul Bisericesc Greco-Oriental al Bucovinei o suprafață de 30 teren cu vegetație forestieră, care nu face parte din suprafața de 200 ha teren pădure cu care a fost înzestrată prin decretul-lege 47/1938. Menționează că a formulat cerere de reconstituire pentru această suprafață de 30 ha în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 1/000, iar prin hotărârea nr. 537/19.09.2002 a fost validată cererea depusă.
Instanța de recurs din oficiu a solicitat comunicarea de relații de la Academia Română, din care să rezulte dacă dețin arhiva Mănăstirii S., preluată/confiscată în anul 1959 și, în caz afirmativ, s-a solicitat determinarea înscrisurilor ce privesc suprafața de 200 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza Comunei A. cel B. (fostă Viișoara) primită de M. S., prin înzestrare, în anul 1938. De asemenea, Comisiei Județene Suceava a fost solicitată înaintarea de copii conforme ale înscrisurilor primare care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 284/12.03.2004. Instanța a solicitat și Patriarhiei Române – Serviciul Departament Înzestrări (fost Eforia) identificarea în arhiva proprie a înscrisurilor în baza cărora M. S. a fost împroprietărită în anul 1938 prin decret regal cu suprafața de 200 ha. Comunicarea la această ultimă solicitare a fost în sensul că în arhiva Sfântului Sinod și în arhiva Consiliului Central Bisericesc nu se mai regăsesc documentele legate de înzestrarea unor mănăstiri cu suprafețe de pădure întrucât au fost predate către Arhivele Naționale ale Statului. Adrese în același sens au fost efectuate și către Imprimeria Națională și Patriarhia Română – Cancelaria Sfântului Sinod.
Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea susținerilor, înscrisurile de la filele 60-104.
Regia Națională a pădurilor - Direcția S. N. a depus la dosar înscrisurile prin care a solicitat Arhivelor Naționale – Direcția Județeană N. identificarea și comunicarea documentelor ce atestă amplasamentul suprafeței de 200 ha pădure ce a fost predat Mănăstirii S. ca urmare a înzestrării prin decretul-lege nr. 47/1938. Aceeași adresă a fost emisă și către Serviciul Arhivei Naționale Istorice Centrale și către Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale. Nici una din aceste instituții, nici la solicitarea pârâtei, și nici la solicitarea instanței dispusă la termenul de judecată din data de10.04.2014, nu au comunicat înscrisurile solicitate, precizând că nu dețin documente privind amplasamentul suprafeței în litigiu.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, se constată că sunt fondate recursurile declarate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare, structurile de cult prevăzute la alin. (2), respectiv centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile și alte structuri ale unităților de cult care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafețe. Din analiza textului menționat rezultă că reclamanta, care este o mănăstire, are obligația de a dovedi faptul că a fost înzestrată cu suprafața de teren, pe care o solicită, respectiv 170 ha. Reclamanta a făcut dovada faptului că a fost înzestrată potrivit tabloului anexă la Decretul-lege 47/1938, cu suprafața de 200 ha, fără însă ca în actul de înzestrare menționat să fie indicat și amplasamentul acestui teren.
Se mai constată, totodată, că reclamanta a solicitat în mod expres, prin cererea de reconstituire adresată Comisiei locale A. C. B., reconstituirea dreptului pentru suprafața de 170 ha teren, pe raza Județului N..
Deși, conform textului arătat, art.29 din Legea nr.1/2000, reclamanta are obligația de a dovedi faptul înzestrării, la momentul la care se dispune reconstituirea dreptului, este necesară și stabilirea amplasamentului, în condițiile în care categoria terenului solicitat și care a fost prevăzut în art.II din Decretul Regal din anul 1938 este cu vegetație forestieră. Ori, pentru această categorie de folosință, art.24 din Legea nr.1/2000, prevede că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente. Aceeași dispoziție se regăsește și în art.61 din HG nr.890/2005, conform căruia reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu destinație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră (pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și altele asemenea). Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist.
Prin urmare, este necesară determinarea efectivă a amplasamentului la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, pentru terenuri cu vegetație forestieră, nefiind, cum susține reclamanta, o operațiune ulterioară procedurii de recunoaștere a dreptului. De altfel, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului pentru suprafața de 200 ha, pe raza Județului N. și, prin urmare, avea obligația să dovedească faptul că a avut în proprietate această suprafață de teren pe raza județului. Solicitarea expresă de atribuire a terenului pe un anumit amplasament rezultă din chiar cererea de reconstituire nr.16/22.09.2005 în care se arată că suprafața este solicitată pe raza comunei Bistrița/Viișoara/J. N.. Așadar, dovedirea existenței dreptului pe raza Județului N. presupune implicit determinarea amplasamentului terenului.
Din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosarul cauzei, tribunalul constată că nu există nici un act care să emane de la autoritățile statului, foste sau actuale, din care să rezulte că reclamanta a avut vreo suprafață de teren pe raza Județului N.. Toate înscrisurile la care a făcut referire reclamanta reprezintă acte care emană din evidențele mănăstirii, ale Eforiei sau ale patriarhiei și nu pot fi reținute ca având forța probantă necesară dovedirii nici a faptului că terenul a fost atribuit reclamantei pe raza Județului N., nici a faptului că acest teren a fost administrat pe amplasamentul solicitat și nici că a fost preluat de către stat de la reclamantă pe același amplasament, care să fie situat în Județul N..
În acest sens, se constată că adresa nr. 58 face dovada faptului că I.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei a comunicat că în ședința din data de 17 februarie 1939 a aprobat ca suprafața de 158 ha pădure atribuită Sf. Mănăstiri Râșca, județul Baia, și suprafața de 200 ha atribuită Sf. Mănăstiri S., județul Baia, în conformitate cu legea pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară, publicată în Monitorul Oficial nr. 74/1938, să se predea din pădurea Bistrița, Ocolul Silvic Vaduri, județul N., în continuarea cotelor atribuite mănăstirilor Bistrița și Pângărați. În aceeași adresă se menționează că s-a intervenit la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pentru urgentarea îndeplinirii formalităților de predare a suprafețelor de pădure în folosință mănăstirilor enumerate. La dosar nu există nici un alt înscris din care să rezulte că s-au și realizat aceste formalități pentru ca terenul cu vegetație forestieră cu care a fost înzestrată reclamanta în anul 1938 să ajungă în patrimoniul său pe vreun amplasament pe raza Județului N..
De asemenea, la dosar există adresa nr.152 din 20.09.1938, către Administratorul Domniilor Coroanei, din care reiese că prin Legea de înzestrare a mănăstirilor publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 27 mai 1937, s-a repartizat mănăstirii S., o porțiune de teren din pădurile statului. Prin această adresă, se solicita un schimb de teren pentru ca mănăstirea să beneficieze în întregime de suprafața de pădure ce i se cuvine, fără însă a se menționa ulterior în vreun alt act dacă acest schimb s-a realizat sau nu.
Cu privire la același schimb de terenuri se face mențiune și în adresa nr.289/10.01.1939, prin care Starețul Mănăstirii S. solicită îndrumare de la Mitropolie și indică acest schimb astfel încât să primească teren în continuarea celui primit de M. Râșca, deoarece un alt amplasament pe raza comunei P. ar fi greu de exploatat. La data de 10.03.1939 se menționează, tot într-un înscris, care emană de la Sfânta Mitropolie a Moldovei și Sucevei că Eforia mănăstirilor înzestrate cu adresa nr.58/1939 că M. Râșca și S., din Județul Baia vor primi pădure potrivit legii de înzestrare în continuarea cotelor atribuite Mănăstirilor Bistrița și Pângărați, Jud. N.. Astfel, se constată că nici acest înscris nu este urmat de vreo formalitate cu privire la această atribuire efectivă. Mai mult, la data de 01.07.1939 Eforia Mănăstirilor, prin adresa nr.175 solicită cotele pentru suprafețele de pădure comasate în Masivul păduros Bistrița – Sărata – Pângărăciorul din cadrul Ocolului Silvic Vaduri, numai de la Sfânta M. Râșca, Județul Baia, fără nicio referire la M. S.. De altfel, este de menționat că, M. Râșca a primit terenul cu care a fost înzestrată în anul 1938 pe raza Județului Suceava, conform sentinței civile nr.1391 din data de 19.06.2009, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, rămasă definitivă prin Decizia nr.243 din data de 01.02.2010 a Tribunalului Suceava.
Se mai constată că nici înscrisul intitulat „Partida nr. 9” nu emană de la autoritățile statului, fiind extras din inventarul mănăstirii efectuat la 30 mai 1941. Deși în acest act se specifică clar că suprafața de 200 ha teren este amplasată în Bistrița, județul N., acest act prin sine însuși în lipsa dovedirii urmării procedurii expres de atribuire a terenului nu este apreciat de instanță ca având forța probantă necesară stabilirii amplasamentului pe raza Județului N..
Astfel, se constată că pentru stabilirea exactă a amplasamentului trebuia să fie depusă la dosar de către reclamantă o hotărâre/dispoziție a Comisiunii mixte pentru determinarea pădurilor atribuite, care să fie urmată de un Ordin al Casei Pădurilor însușit de o Decizie a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, care să fie ratificată ulterior de Eforia Centrală a Mănăstirilor, privind atribuirea terenului ce a făcut obiectul înzestrării pe un anumit amplasament.
În lipsa oricăror înscrisuri doveditoare depuse de reclamantă, care nu au putut fi obținute nici de instanța de recurs, în virtutea rolului activ exercitat în calea de atac, conform art.129 alin.5 Cod procedură civilă, se constată că reclamanta nu a probat faptul că i-a fost atribuit și că fost pusă în posesie cu vreo suprafață de teren cu vegetație forestieră pe raza Județului N.. De altfel, nici în Amenajamentul Silvic UP VII-XI M.U.F.B. C.-Iapa-Vaduri nu este evidențiată reclamanta cu vreo suprafață de teren. Se constată, în acest sens, că la Capitolul III Elemente Informative este trecut la punctul 10 că pădurile din această unitate de producție au aparținut în trecut Mănăstirii Bistrița, cu excepția parcelelor 47-51 care au aparținut orașului Piatra N. și parcelele 46a-46b care au aparținut la diverși particulari.
Se mai constată că la data de 06.02.2000 aceeași reclamantă din cauza pendinte a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru suprafața de 30 ha, cerere care a fost adresată Comisiei locale S. din Județul Suceava. În dovedirea dreptului asupra celor 30 ha solicitate a indicat drept înscris doveditor Monitorul Oficial nr.74 din data de 30.03.1938. La data de 06.02.2000, reclamanta, M. S., în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha, pe raza județului Suceava a menționat într-un înscris intitulat Declarație că terenul solicitat face parte din suprafața de 200 ha astfel cum rezultă din Monitorul Oficial din 30.03.1938. Suprafața de 30 ha a fost reconstituită în procedură funciară Mănăstirii S., fiind eliberat titlul de proprietate nr.284/12.03.2004. Astfel, se constată că, pe de o parte, este lipsită de fundament susținerea reclamantei, potrivit căreia terenul de 30 ha, primit prin titlul de proprietate nr.284/12.03.2004, nu ar face parte din suprafața de 200 ha cu care a fost înzestrată în anul 1938, în condițiile în care anterior se recunoscuse acest aspect și având în vedere că la reconstituirea dreptului pentru suprafața de 30 ha a fost avut în vedere același decret regal de înzestrare, iar pe de altă parte se creează prezumția judiciară simplă, conform căreia dacă suprafața de 30 ha din totalul de 200 ha, a fost recunoscut pe raza Județului Suceava, și diferența de suprafață, în lipsă de dovadă contrară a avut același amplasament.
Susținerea reclamantei, conform căreia la data de 30.08.2005 Mitropolia Moldovei și Sucevei a transmis, către Ocolul Silvic M. N., lista mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor care au avut păduri pe raza județului N., între acestea figurând și M. S. cu suprafața de 200 ha teren pădure, nu poate constitui un argument pentru reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei pe raza Județului N., în condițiile în care nu este susținută de nici un alt înscris care să emane de la autoritățile statului și având în vedere că nu au fost depuse la dosar înscrisurile primare de la momentul înzestrării și a etapelor ulterioare acesteia. Faptul că din afirmațiile reclamantei aceste dovezi nu mai sunt posibile deoarece a ars arhiva mănăstirii nu poate fi apreciat ca argument cu valoare juridică, deoarece, în măsura în care ar fi existat aceste înscrisuri care să dovedească atribuirea terenului pe raza Județului N., acestea ar fi trebuit să se regăsească la arhivele statului, ori toate adresele efectuate de instanță cu acest scop, la cererea reclamantei sau din oficiu, au reliefat faptul că din situațiile deținute M. S. nu figurează cu terenuri pe raza Județului N., nici raportat la momentul preluării pădurilor în anul 1948, și nici înscrisuri din care să rezulte că această suprafață a fost atribuită pe un anumit amplasament.
În condițiile în care, însă, terenul a fost solicitat expres de către reclamantă, pe raza Județului N., aceasta fiind cererea care a fost analizată de comisia locală și de C. Județeană N., prin hotărârea contestată, se constată că, în lipsa producerii probelor care să susțină solicitarea, pentru considerentele expuse, instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor administrate și, prin urmare, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 teza I raportat la art.304 cpt.8 și 9 Cod procedură civilă, recursurile declarate în cauză de pârâtele Direcția S. N. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor urmează să fie admise, sentința modificată în parte, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulată de petenta M. S. împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr.9355 din data de 16.03.2012. Din sentință va fi menținută dispoziția prin care a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a R.N.P. – Romsilva – Direcția S. N., deoarece reclamanta nu a formulat recurs cu privire la modalitatea de soluționare a acestei excepții, ce nu a fost analizată în calea de atac.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția S. N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 24, județul N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 4060 din data de 29.10.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimata - reclamantă M. S., cu sediul în Fălticeni, județul Suceava – la Cabinet Avocat Z. G., din .. 1, și intimata - pârâtă C. L. A. cel B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., județul N..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta M. S. împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 9355 din data de 16.03.2012 în contradictoriu cu intimații C. Județeană N., C. locală A. cel B. și Direcția S. N..
Menține din sentință dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a R.N.P. – Romsilva, prin Direcția S. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 09.10.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
A.-M. U. L. F., C. Ailuțoaei
D. S.
Red. și tehnored. L.F. – 05.11.2014
Tehnored. C.A. – 12.11.2014
2 ex.
Fond: I. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 312/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
