Revendicare imobiliară. Decizia nr. 591/2014. Tribunalul NEAMŢ

În motivarea cererii au arătat:

În fapt, sunt moștenitorii de drept ai suprafeței de teren din vatra satului T. învecinat cu P. V. la Nord, Nazaret D. la Sud, cu drumul comunal și sătesc la Est și respectiv Vest, moștenit de la părinții lor, C. N. și C. M. în prezent decedați. Acest teren a fost cumpărat de părinții lor în anul 1958 cu actul de autentificare 1378 din 1958, dar nu există o hartă exactă a conturului, deoarece nu se făceau hărți cadastrale la acea vreme.

La construirea stației de transformare s-a ocupat în mod abuziv o suprafață de teren de peste 120 m.p. din proprietatea lor, la hotarul cu P. V. și drumul comunal.

Cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 480, 481, 998 și 999 din Codul Civil, art. 35 din Legea nr. 39/1994, Legea nr. 13/2011 și Legea nr. 237/1978.

Cererea a fost timbrată legal.

În dovedirea cererii au depus în copie următoarele înscrisuri: proces verbal încheiat la data de 14.05.1972, certificatul de moștenitor nr. 133 din 20.02.1990, sentința civilă nr. 1294/06.12.2006 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 2035/2006, certificatul de deces al mamei C. M., cărțile de identitate ale reclamanților, contract de vânzare-cumpărare nr. 1378/600/21.07.1958, schița de amplasare a stației de transformare, notificare adresată E. M. Furnizare SA, răspunsul E. M. Furnizare SA și un nr. 4 fotografii.

Pârâta . întâmpinare (fila 27) prin care arată că în anul 1972 în vederea dezvoltării sistemului local de iluminat public s-a efectuat exproprierea unei suprafețe de teren de 250 m.p din proprietatea particulară punctul P., intravilan T. în domeniul public al statului, fără întocmirea de documente și pentru cauză de utilitate publică și de atunci nici reclamanții și nici antecesorii acestora nu au mai deținut sau utilizat acest teren. Solicită instanței să se constate că cererea formulată de reclamanți este o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, a cărei soluționare trebuie să urmeze procedura specială stabilită de legislația fondului funciar, și nu procedura comună a revendicărilor imobiliare, motiv pentru care solicită respingerea cererii ca fiind nelegală.

În dovedirea celor susținute în întâmpinare au depus la dosar hotărârea privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea nr. 52/28.11.2003, hotărâre prin care se completează inventarul terenurilor care fac parte din domeniul privat al comunei cu un lot de teren în suprafață de 250 m.p. în punctul P.; plan de situație (filele 28, 29).

În drept, își întemeiază întâmpinarea pe Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila 43 dosar) prin care arată că cererea formulată de dânșii este o cerere în revendicare și nu se întemeiază pe Legile de fond funciar. Terenul a fost al părinților lor și nu a fost expropriat.

Pârâta E. M. SA a formulat întâmpinare (fila 57) prin care solicită să se constate că prezenta cauză are ca obiect obligația de a face și nu revendicare imobiliară, pretențiile acestora contravin dispozițiilor Legii nr. 13/2007 a energiei electrice și solicită să se constate că pretențiile sunt netemeinice și nefondate și să se pronunțe o hotărâre de respingere.

În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 și următoarele din codul de procedură civilă și Legea nr. 13/2007.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila 72 dosar) prin care arată că cererea formulată de dânșii este o cerere în revendicare și nu se întemeiază pe Legile de fond funciar, că se îndreaptă împotriva E. M. Distribuție SA.

Pârâta . SA, a depus la dosar (fila 91) precizări la întâmpinarea formulată, față de răspunsul reclamanților.

Reclamanții au depus la dosar răspuns Reclamanții au depus la dosar răspuns la precizările pârâtei (fila 114 dosar).

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Autorii reclamanților, respectiv defuncții C. N. și C. M. au dobândit cursul anului 1958 dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.685 m2 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău, suprafață care include și terenul cu denumirea de S1, având aria de 113 m2 identificat prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar, astfel cum rezultă din coroborarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău cu raportul de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar; în condițiile în care numiții C. N. și C. M. au decedat la data de 24.01.1990 și, respectiv, 07.03.2011, moștenitori acestora au rămas reclamanții în calitate de descendenți de gradul I, terenul arătat anterior făcând parte din masa succesorală rămasă după cei doi defuncți.

În cursul anului 1972, numitul P. V., care deținea în proprietate o suprafață de teren învecinată la nord cu terenul deținut de autorii reclamanților, a încheiat cu Consiliul Popular al comunei T. o convenție prin care s-a făcut un schimb de terenuri între o suprafață de 250 mp deținută de numitul P. V. și o suprafață de teren deținută de . ca această suprafață de 250 mp, astfel cedată, să fie utilizată pentru edificarea unei stații transformatoare de energie electrică de compania de electricitate deținută de stat în acea perioadă; stația de transformare a fost ridicată de această companie ocupând, însă, și suprafața de cu denumirea de S1, având aria de 113 m2 identificată prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar, ulterior stația fiind dezafectată, rămânând însă pe terenul în suprafață de 113 mp doi stâlpi ai instalației electrice și un punct de transformare.

Instanța de fond a reținut, din coroborarea raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar cu actele depuse de reclamanți, că aceștia din urmă sunt împiedicați prin existența celor doi stâlpi ai instalației electrice și a punctului de transformare să exercite atributele esențiale ale dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 113 mp. identificat prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar, în condițiile în care destinația inițială a acestui teren este aceea de teren arabil, ocuparea acestuia realizându-se ca urmare a unei înțelegeri realizate de pârâta . pârâtei S.C. E.ON M. S.A. – municipiul Iași, județul Iași, căreia aceasta din urmă i-a succedat în drepturi și obligații, fără existența unei proceduri legale de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în acest sens, neexistând niciun document care să justifice legal împiedicarea reclamanților de a exercita posesia corespunzătoare asupra acestui teren.

În condițiile în care pârâta S.C. E.ON M. S.A. – municipiul Iași, județul Iași se află în culpă prin existența celor doi stâlpi ai instalației electrice și un punct de transformare pe care i-a edificat pe terenul aparținând reclamanților este obligația acesteia să mute pe cheltuiala sa aceste instalați de pe terenul în suprafață de 113 mp. și să readucă terenul la destinația sa inițială de teren arabil pentru a permite reclamanților să exercite în mod netulburat toate atributele dreptului de proprietate asupra a acestui teren în sensul de a-l putea exploata conform destinației sale inițiale de teren arabil.

În consecință, instanța de fond a admis acțiunea modificată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele . și S.C. E.ON M. S.A. – municipiul Iași, județul Iași având ca obiect revendicare, obligație de a face și pretenții.

Instanța a obligat pârâtele . și S.C. E.ON M. Distribuție S.A. – municipiul Iași, județul Iași să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren cu denumirea de S1, având aria de 113 m2 care face parte din suprafața de 2.685 m2 dobândită de autorii reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău, identificată prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar și care face parte din prezenta hotărâre.

Instanța a obligat pârâta S.C. E.ON M. Distribuție S.A. – municipiul Iași, județul Iași să mute pe cheltuiala acesteia din urmă cei doi stâlpi de 20/0,4 Kv împreună cu punctul de transformare PT 3 - T. de pe suprafața de teren cu denumirea de S1, având aria de 113 mp. care face parte din suprafața de 2.685 m2 dobândită de autorii reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău, identificată prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar și care face parte din prezenta hotărâre.

Instanța a obligat pârâta S.C. E.ON M. Distribuție S.A. – municipiul Iași, județul Iași să readucă la destinația sa inițială de teren arabil, pe cheltuiala acesteia din urmă, suprafața de teren cu denumirea de S1, având aria de 113 m2 care face parte din suprafața de 2.685 mp. dobândită de autorii reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600 din 21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău, identificată prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar și care face parte din prezenta hotărâre.

Instanța a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere

având ca obiect pretenții.

Instanța a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 5.299,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, câte 1.324,94 lei fiecare pârâtă către fiecare reclamant, reprezentând contravaloarea timbru judiciar, taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs reclamanții C. I. și P. R. și pârâta E.ON M. Distribuție S.A., Iași.

P. recursul declarat, reclamanții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, pe fond admiterea în totalitate a acțiunii, în sensul următor:

- toți cei 5 stâlpi aferenți Stației de transformare cu pozițiile 10, 43, 44, 45 și 46 indicați pe harta expertizei tehnice, care au fost montați în 1972-1973, ca parte a Stației de transformare pe terenul lor, să fie mutați de E. pe cheltuiala sa, pe terenul de 250 mp dat de Statul Român în urma exproprierii de la vecinul P. V. în anul 1972, care a devenit astfel public și este complet liber;

- indicarea în sentință a pozițiilor tuturor celor 5 stâlpi aferenți Stației de transformare în conformitate cu harta atașată întocmită de expert pentru a fi eliminată orice posibilitate de confuzie;

- obligarea E. explicit să construiască și gardul pe hotarul din 1972 pe cheltuiala sa, deoarece a fost distrus cu ocazia construirii Stației de transformare sau autorizarea reclamanților de a face aceasta pe cheltuiala E.;

- obligarea E. să readucă la starea inițială de teren arabil, pe lângă suprafața S1 și locurile unde sunt montați stâlpii cu poziția 10, 43, 44, 45 și 46;

- obligarea E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii de recurs, reclamanții invocă următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate:

În sentință se precizează că se admite acțiunea modificată, în loc de acțiunea precizată.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în detaliu cu privire la schița anexă a raportului de expertiză judiciară aflate la filele 85-87 și 111-112 din dosar în care se indică stâlpii care au fost montați pe proprietatea acestora ca urmare a instalării stației de transformare în anul 1973, obligând pârâta E. să mute pe cheltuiala acesteia cei doi stâlpi de 20/0,4 Kv împreună cu punctul de transformare PT3-T., nu și stâlpul cu poz. 10 de joasă tensiune din suprafața S1 și stâlpii cu poz. 43 și 44 de înaltă, respectiv joasă tensiune de pe suprafața S2 din harta expertului care au fost montați tot pentru Stația de transformare. Cei doi stâlpi de 20/0,4 Kv din sentință reprezintă stâlpii cu poz. 45 și 46 din schița anexă la expertiză, dar nu sunt denumiți explicit în sentință. În acest caz, expresia folosită în sentință ,,să lase reclamanților în deplină proprietate și liniște posesia suprafeței de teren cu denumirea S1”, este lipsită de sens dacă E. continuă să-și mențină stâlpul cu poz. 10 în suprafața S1 și stâlpii cu poz. 43 și 44 în suprafața S2, care sunt parte din suprafața acestora, a reclamanților. Toți cei 5 stâlpi fac parte din Stația de transformare, fiind montați odată cu această stație. Astfel, nu este eliminată în totalitate tulburarea de posesie.

Arată recurenții reclamanți că au solicitat prin capătul al doilea al cererii, obligarea pârâtei E. la mutarea transformatorului PT3 și rețeaua de înaltă tensiune cu stâlpii aferenți pe suprafața de teren pe care vecinul P. a cedat-o.

În fapt, stâlpii aferenți stației de transformare la care s-au referit și care au fost montați în anul 1972-1973 pe terenul proprietatea acestora sunt, după cum spune expertul tehnic, stâlpii de medie tensiune cu poz. 43, 45 și 46 de pe harta anexată de expertul tehnic și stâlpii de joasă tensiune cu poz. 10 și 44 de pe aceeași hartă, care au fost montați în 1972-1973 cu Stația de transformare pe terenul lor, care este suprafața S1 și S2 din expertiză și prin urmare generează tulburarea de posesie în aceeași măsură ca și transformatoarele, stâlpii și echipamentele electrice care au fost montate pe suprafața de teren S1 și care au fost deja parțial demontate și mutate de E. într-o altă locație. Adjectivul aferent conform DEX înseamnă că depinde de ceva, dependent de ceva, care este în legătură ceva, care aduce la ceva etc.”. prin urmare, reclamanții s-au referit, prin stâlpii aferenți, la stâlpii care au fost montați pe terenul lor cu ocazia montării stației de transformare și care aveau legătură cu stația de transformare, care sunt stâlpii de alimentare a stației cu curent de medie tensiune și de conectare a stației la rețeaua de distribuție comunală și nu numai la stâlpii cu poz. 45 și 46 pe hartă.

P. tulburarea de posesie (art. 220 Cod penal), s-a ocupat în parte fără drept, un teren aflat în proprietate privată, fără consimțământul proprietarului sau fără aprobarea prealabilă primită în condițiile legii și refuzul de a-l elibera. Conform art. 14 din Codul de procedură penală, ,,repararea pagubei se face prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii”. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut în constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat conform art. 998 din Codul civil, care spune: ,,Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. P. funcția sa reparatorie, răspunderea civilă în acest caz are drept scop repunerea patrimoniului persoanelor prejudiciate în situația anterioară, prin înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite. Fapta penală s-a făcut cu complicitatea materială a E. și o astfel de faptă penală și prejudiciu cauzat de acesta nu poate fi încurajată de nicio instanță de judecată.

P. sentința instanței de fond, a fost obligată E. să mute doi stâlpi de 20/0,4 Kv, dar nu le este indicată poziția de pe hartă, care în fapt este poz. 45 și 46. În realitate, toți cei 5 stâlpi sunt parte din Stația de transformare și au fost montați odată cu Stația de transformare în anii 1972-1973. Dacă Stația de transformare ar fi fost montată pe terenul expropriat de la P. V., adică legal, cei 5 stâlpi (poz. 10, 43, 44, 45, 46) și punctul de transformare PT3 nu ar fi fost pe terenul lor.

Pe harta expertului mai există alți doi stâlpi de joasă tensiune cu pozițiile 17 și 37 care fac parte din rețeaua de distribuție electrică comunală și care au fost montați legal la marginea gardului pe terenul public.

Statul Român a atribuit o suprafață de teren de 250 mp în anul 1972 pentru Stația de transformare, prin expropriere de la vecinul P. V., așa cum scrie în procesul verbal nr. 1118 din mai 1972 încheiat între . V., prin care s-a făcut un schimb de terenuri între . V.. Stația de transformare pentru care s-au expropriat cei 250 mp de la P. V. înseamnă transformatoare, relee, întrerupătoare, stâlpi de alimentare și distribuție, paratrăsnete, instalații de răcire etc., pe care toți locuitorii comunei T. le-au văzut montate pe acest teren. Stația de transformare nu înseamnă numai un transformator și câțiva stâlpi. Nu există o hartă anexată procesului verbal, prin care s-a făcut schimbul între . V. și nici a constructorului sau proiectantului de la acea vreme, pentru a se vedea cum a fost gândită distribuția diverselor componente ale Stației de transformare și ce porțiuni din grădina lui P. V. reprezintă cei 250 mp de teren expropriat. Reclamanții arată că au solicitat ca E. sau . o astfel de hartă a exproprierii sau a proiectantului, dar nu au adus. P. urmare, nu se poate ști exact locul din grădina lui P. V. care a fost expropriat și nici cât a fost atribuit pentru fiecare element al Stației de transformare din cei 250 mp.

Cert este că toate elementele Stației de transformare, incluzând și stâlpii, trebuiau montate în grădina lui P. V. de la care au fost expropriați cei 250 mp, deoarece dacă în anii 1972-1973, la momentul construirii Stației de transformare sau ulterior, ar fi fost nevoie și de terenul lor, Statul Român cu siguranță ar fi expropriat o porțiune și din grădina acestora. dar nu există nici un act de expropriere sau schimb de terenuri după cum recunoaște . depusă la dosar. Totuși constructorul a intrat în anul 1972 și în terenul acestora, distrugând gardul existent ca hotar cu drumul sătesc și P. V. și a montat stâlpi, transformatoare, relee și alte elemente ale Stației de transformare pe terenul lor, iar pe o porțiune a ridicat și un gard de beton, pentru protecția unor elemente periculoase ale Stației de transformare. E. a fost beneficiarul construcției și deci E. trebuia să verifice corectitudinea amplasării Stației de transformare în momentul preluării acesteia.

Montarea Stației de transformare la hotarul dintre terenul reclamanților și cel al lui P. V. a făcut ca aceștia să devină vecini cu E. și să se creeze premisele tulburării de posesie prin distrugerea gardului și pătrunderea cu Stația de transformare incluzând și stâlpii pe terenul lor, producând tulburarea de posesie, iar ulterior E. nu a mai vrut să revină la terenul public dat de . dec la P. V.. Este un caz clasic de tulburare de posesie, când un vecin mută gardul și intră pe terenul celuilalt vecin.

Ieșirea din această tulburare de posesie se face prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. În cazul reclamanților, aceasta presupune ca E. să-și mute construcțiile menționate pe terenul legal primit în anul 1972.

Mai arată recurenții reclamanți că nu există acte care să dovedească faptul că suprafața din grădina acestora în care E. a montat elementele Stației de transformare care include și stâlpii, a fost sau este proprietatea Statului Român sau a fost cumpărat de E.. Au solicitat ca pârâtele să prezinte acte doveditoare, dar nu au fost aduse.

Și în cazul în care E. nu ar fi avut teren proprietatea Statului Român repartizat în anul 1972 pentru montarea elementelor Stației de transformare, incluzând și stâlpii, art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, nu poate constitui temei de expropriere și nici de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului acestora de către stat, care ar însemna naționalizare. Și Curtea Constituțională s-a pronunțat de mai multe ori (decizia cod civil 1256/2011), asupra acestui articol de lege stabilind că ,,art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află rețele de distribuție, ci prevede că sunt și rămân în proprietatea statului”. Sintagma ,,sunt și rămân în proprietatea statului, nu poate fi interpretatădecât în sensul că terenurile pe care se află rețelele electrice erau în proprietate publică a Statului român la . legii situație preexistentă de proprietate a statului – invocă recurenții – reclamanți.

Mai arată recurenții că în practica judiciară, aceasta este interpretarea art. 41 din Legea nr. 13/2007 în cazul în care terenul nu a fost niciodată în proprietatea statului. Anexează o sentință irevocabilă cu nr._ din 2011 pronunțată de judecătoria A., în care se reține că art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 nu poate constitui un temei de expropriere și de dobândire a dreptului de proprietate de către Statul Român și a considerat că vânzarea prin licitație a unui teren pe care se află două transformatoare și rețeaua de distribuție a energiei electrice este legală. Instanța reține că Legea nr. 13/2007 se referă doar la terenurile care la data intrării în vigoare a legii erau în proprietatea statului.

Art. 41 din Legea nr. 13/2007 trebuie coroborat cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică a Statului Român, care la art. 7 arată că dreptul de proprietate publică se dobândește: a) pe cale naturală, b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii, c) prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică, d) prin acte de donație, e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau f) prin alte moduri prevăzute de lege. Problema comparării și coroborării diferitelor legi și texte nu revine Curții constituționale, ci instanțelor de judecată, după cum spune Curtea constituțională în decizia 1256/2011, pagina 4, ultimul paragraf.

În cazurile în care terenurile pe care se află rețelele electrice au fost luate în proprietatea statului român după 1945 prin titluri legale sau ilegale, iar după 1990 aceste terenuri au fost retrocedate conform legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001, terenurile cu rețelele electrice au rămas în proprietatea statului și după retrocedare și, prin urmare, în acest caz terenurile cu rețele electrice sunt și rămân în proprietatea statului, ,,dreptul de proprietate dobândit fiind afectat de această sarcină”, conform deciziei Cod civil 1256/2011, la pag. 3. Acesta este și cazul deciziei Curții de Apel Bacău nr. 86/2011, anexată de E. la dosar, care se referă la un teren care a fost în proprietatea Statului român în anul 1967, când au fost montați stâlpii de electricitate. Deci, acest caz este complet diferit de situația reclamanților unde E. a avut și are teren privat repartizat, prin expropriere de la P. V., iar terenul reclamanților nu a fost niciodată preluat de stat.

Intimata E. trebuia să aducă până acum actele de proprietate prin care să dovedească că Statul Român a fost sau este proprietar al terenului pe care a fost construită Stația de transformare și rețelele electrice complementare. Susțin aceasta, deoarece și înainte de anul 1989, realizarea acestor capacități și rețele electrice se făcea conform unor legi prin care se respecta proprietatea privată. De exemplu, în cazul de față, pentru a se construi această rețea electrică, Statul Român a expropriat în mai 1972 de la P. V. o suprafață de 250 mp pentru care proprietarul a primit în schimb o suprafață de 731 mp. deci, exproprierea s-a făcut înaintea începerii construcției Stației de transformare. Dacă era nevoie în anul 1972 și de terenul acestora pentru construirea Stației de Transformare, Statul ar fi expropriat și o porțiune din grădina acestora, însă o astfel de expropriere nu s-a făcut. Un alt exemplu și mai vechi din perioada comunistă este cel al exproprierilor care s-au făcut la construirea Lacului de acumulare de la B.. Fișa strămutatului C. N. care a fost expropriat, . baza Decretului 254 din 1957, dar aceasta s-a făcut legal și cu dreaptă despăgubire, după cu se poate vedea din anexele dosarului.

Arată recurenții că nici primăria comunei T. nu a putut aduce un act prin care să probeze că ar fi proprietara acestui teren. În întâmpinarea depusă la dosar, . în actele depuse la nivelul primăriei comunei T. nu sunt înscrise date privind preluarea unor suprafețe de teren de la familia C. N. și C. M., ci numai acte pentru terenul preluat de la P. V..

Dacă pârâta E. voia să ocupe legal terenul, putea din anul 1972 până acum să solicite exproprierea în interes public sau să cumpere și porțiunea din terenul acestora, astfel încât la . Legii nr. 13/2007 terenul să fie în proprietatea Statului Român sau E..

În plus, în afară de faptul că porțiunea din grădina reclamanților pe care E. are elemente ale Stației de transformare, nu a fost niciodată trecută în proprietatea statului, E. are teren public suficient dat spre folosință din anul 1972, prin expropriere de la P. V., care este proprietatea comunei T. și implicit a Statului Român chiar în hotar cu grădina lor, și care acum este complet liber.

Stația de transformare, incluzând și stâlpii aferenți, este de interes public, dar interesul public al acestora se poate exercita pe terenul public care există și este liber în totalitatea în acest scop. E. M. Distribuție este o companie privată, cu capital majoritar german, care transportă curent electric, care este vândut de E. Energie România și care este tot companie privată. În cauză este vorba numai de interesul privat al E., deoarece E. a avut din anul 1972 și are și acum 250 mp teren public dat de către stat, pe care să-și amplaseze Stația de transformare cu toate componentele sale, inclusiv și stâlpii de alimentare cu curent de medie tensiune și de conectare la rețeaua de distribuție comunală, dar a montat o parte din Stația de transformare și stâlpi în grădina acestora. În acest condiții, susțin recurenții, în mod ilicit și prin abuz de drept, pârâta menține aceste construcții în grădina lor, a reclamanților.

Arată recurenții că din calculul făcut de expertul tehnic, reiese că numai suprafața S3 și S4 de 112+44=156 mp a fost practic expropriată de la P. V. pentru construirea inițială a Stației de transformare. Din supr. de 156 mp din proprietatea lui P. V., numai supr. de 122 mp au fost folosiți pentru Stația de transformare. Acești 112 mp sunt acum liberi, fără nicio instalație electrică. Toate au fost demontate de E.. Astfel, de la P. V., s-au expropriat 250 mp, dar au fost folosiți numai 112 mp pentru transformatoare și accesorii. De la reclamanți s-a luat supr. de 113 mp pentru transformatoare și accesorii. Rezultă că pentru Stația de transformare a fost nevoie de 112+113=225 mp, mai puțin de 250 mp.; prin urmare Stația încăpea pe suprafața de teren expropriată, de 250 mp teren și mai rămâneau 25 mp în plus.

Acest teren este și acum disponibil pentru E. deoarece aceasta nu a notificat în scris .. 19 alin. 2 din Legea nr. 13/2007 că își restrânge activitatea de pe terenul public expropriat de la P. V., în urma demolării unei părți a Stației de transformare.

În plus, nu există o hartă care să indice terenul sau suprafețele de teren expropriate de la P. V., care ar însuma 250 mp. Această suprafață trebuia să cuprindă locul de montare a elementelor Stației de transformare, dar și stâlpii pentru firele electrice care alimentează transformatoarele, precum și stâlpii prin care transformatoarele se leagă la rețeaua comunală de joasă tensiune. În realitate, parte din acești stâlpi, transformatoare, relee ale Stației s-au montat în mod ilicit pe terenul acestora, deși era teren suficient pentru aceste obiective.

În prezent, E. spune că nu are bani să mute ultimul transformator și cei 5 stâlpi pe terenul public. Greșeala a făcut-o proiectantul sau constructorul Stației, astfel că E. poate recupera cheltuielile pentru reamplasarea stației de la proiectant sau constructor.

Mai arată recurenții că E. a demolat și mutat în altă localitate, pe cheltuiala sa, instalațiile electrice ale Stației de transformare, incluzând și stâlpii pentru firele electrice din suprafața S1 și S3 din schița expertului și după cu se poate vedea în pozele anexate la dosar. Tot la fel trebuie să amplaseze pe cheltuiala E., pe lângă punctul de transformare PT3 și cei doi stâlpi de 20/0,4 Kv cu poz. 45 și 46 și cu cei trei stâlpi cu poz. 10, 44, 43 care deservesc tot stația de transformare și care au mai rămas pe terenul proprietatea lor.

Din schița generală de amplasare a Stației de transformare, pe care au anexat-o, se vede clar că nu a existat nici un raționament economic pentru montarea acestei Stații pe actuala locație, fiind practic o mare greșeală de proiectare. Se vede că firele electrice vin de la marginea pădurii, străbat sute de metri teren arabil ca să ajungă la drumul sătesc T. și se întorc tot la marginea pădurii. În total sunt 5 stâlpi de înaltă tensiune. Lângă pădure sau în grădina vecinului P. V., la drumul sătesc Potoci, era suficient loc și drum de acces pentru amplasarea Stației de transformare, însă probabil dintr-o eroare s-a schimbat locul de amplasare. Și cum, cu unul sau maxim doi stâlpi de înaltă tensiune, transformatorul rămas se poate monta la drumul sătesc Potoci, făcându-se o economie de 3-4 stâlpi, dar E. preferă această soluție ilegală. În plus, conform noilor legi, E. va trebui să plătească pentru toți stâlpii așa numita ,,taxă pe stâlp”, astfel că reducerea numărului stâlpilor este în avantajul acestei societăți.

Mai arată recurenții că instanța de fond a obligat pârâta E. să ,,readucă la starea inițială, de teren arabil, pe cheltuiala acesteia din urmă, suprafața de teren cu denumirea S1”, dar nu a făcut nicio referire la reconstruirea gardului. În drept, pentru repunerea terenului în starea inițială, E. trebuie să reconstruiască și gardul pe hotarul din anul 1972 și să curețe terenul de betoane pe locul stâlpilor cu poz. 10, 43, 44, 45, 46 pentru a deveni teren arabil. Aceasta este semnificația art. 19 alin. 8 din Legea nr. 13/2007 în cazul lor, al reclamanților.

P. al treilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat în mod expres reconstruirea gardului pe hotarul inițial sau autorizarea reclamanților de a realiza acest lucru pe cheltuiala pârâtei. Această obligație rezidă din art. 19 alin. 8 din Legea nr. 13/2007, articol potrivit căruia ,,La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. 2, titularul autorizației de înființare, respectiv titularul licenței, este obligat să asigure degajarea terenului și repunerea lui în situația inițială.”

Starea inițială a terenului era cea de teren agricol împrejmuit cu gard.

Conchid reclamanții recurenți că în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei E.:

- existența unei fapte ilicite prin tulburarea de posesie ca urmare a montării Stației de transformare, incluzând și stâlpii, în grădina acestora, fără acordul proprietarului sau expropriere;

- existența unui prejudiciu prin ocuparea unei părți din grădina acestora;

- existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, deoarece ocuparea s-a făcut fără temei legal, în comparație cu vecinul P.;

- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, dovedit prin aceea că E. a recunoscut prin întâmpinările depuse că este proprietarul stâlpilor, transformatorului, releelor, întrerupătoarelor etc.

2. P. recursul declarat, pârâta E. M. Distribuție S.A, Iași, cu sediul procedural ales în mun. Bacău, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de către reclamanți.

În motivarea recursului declarat, pârâta critică hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în speță, dispozițiile Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, în momentul în care a admis acțiunea reclamanților.

Instalațiile electrice de tipul rețelelor de distribuție cu energiei electrică fac parte din bunurile care deservesc comunitatea și interesul public major, au un statut derogator de la dreptul comun și sunt reglementate de legea specială, în speță Legea nr. 13/2007. Întrucât sunt instalații de utilitate publică, conform actului normativ mai sus arătat, titularii de licență, proprietari ai instalațiilor, au drepturi legale de uz, servitute și acces, care se exercită erga omnes, fără alte formalități (art. 16). Deci, legiuitorul român a stabilit obligații speciale ce cad în sarcina unui operator de distribuție, cât și acele drepturi speciale conferite tocmai ca urmare a caracteristicilor de importanta vitală pentru societate a activității desfășurată în acest domeniu, iar conform acestui text de lege aceste drepturi se exercită asupra bunurilor proprietate publică sau privată. Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existentei acestora. – servituți legale invocă recurenta, contraprestație!!!!

P. urmare titlul în baza căruia este ocupat terenul este Legea nr. 13/2007, care este opozabilă, ca și drepturile conferite de ea, erga omnes. Titlul legal direct din lege ope legis!!!!

Prevederile mai sus arătate se completează cu dispozițiile art. 41 alin. 4 din lege, care dispun că: ,,terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt și rămân proprietatea publică a statului". Această dispoziție are caracter declarativ, consolidând o situație preexistentă la data intrării în vigoare a legii, și nu constitutiv de drepturi, preluând, atât prevederile art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, cât și teza art. 5 alin. penultim, din O.U.G. nr. 63/1998, care statuează că: ,,suprafața de teren care are dimensiunile fundației stâlpilor este bun public".

Rețeaua electrică este o investiție de utilitate publică și, având în vedere faptul că profită tuturor, nu există nici o încălcare a dreptului de proprietate a reclamantului, conținutul dreptului de proprietate și anume, atributul folosinței fiind limitat în condițiile legii. De altfel, aceste limitări sunt prevăzute de Constituție și de art. 480, 481 Cod Civil. Drepturile titularului de licență și autorizație, în acest domeniu sunt reglementate clar de prevederile Legii nr. 13/2007 și actele normative anterioare. De altfel, legiuitorul în actele normative apărute după 1990 a introdus prevederi de natură a proteja capacitățile energetice existente, stabilind regimul juridic al acestora, cât și al terenurilor pe care se află (proprietate publică). Astfel, chiar dispozițiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar prevedeau că terenurile pe care se află instalații de utilitate publică de genul rețelelor de distribuție a energiei electrice, gaze naturale apă curentă, nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Mai mult, aceste prevederi au fost cuprinse și în celelalte acte normative privind retrocedarea unor terenuri și ne referim aici la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce printr-o expropriere formală și nici de fapt, ci răspunde unei cauze de utilitate publică și se limitează la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private, contrar susținerilor reclamanților. Postul de transformare PT3 T. este pus în funcțiune în anul 1973, este înregistrat în lista mijloacelor fixe a societății E. M. Distribuție sub nr._ din 31.01.1973 și alimentează 155 de consumatori din zonă. Deci această instalație este de utilitate publică (pentru că alimentează mai mult de doi consumatori), este pusă în funcțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.

Legea nr. 13/2007 a energiei electrice prevede în mod clar și expres faptul că terenul de sub instalațiile de distribuție a energiei electrice (art. 41 alin 4), aici referindu-se la fundația stâlpilor, este proprietate de stat (actuala lege a energiei nefăcând altceva decât să preia aceste dispoziții din actele normative anterioare în domeniu). Dispozițiile legislației în domeniul energiei din anul 1989 și până în prezent (referindu-ne aici la art. 5 alin. penultim, din O.U.G. nr. 63/1998, art. 37 alin. 4 din Legea 318/2003 și art. 41 alin 4 din Legea nr. 13/2007) statuează practic că suprafața de teren care are dimensiunile fundației instalațiilor de distribuție a energiei electrice este bun public. Aceste acte normative reglementează situația terenului de sub instalațiile de distribuție a energiei electrice și stabilește că acest teren era și este proprietate de stat.

Deci, voința legiuitorului a fost și este, ca terenurile de sub instalațiile de distribuție a energiei electrice construite înainte de data intrării în vigoare a acestui act normativ să fie proprietate de stat. Practic, acest text de lege reglementează situația terenurilor de sub instalațiile de distribuție a energiei electrice construite anterior intrării în vigoare a acestui act normativ și nu se referă la terenurile proprietate publică a statului. Este evident astfel că terenul de sub aceste instalații, fiind proprietate de stat nu poate face obiectul unei revendicări.

Legea nu îngrădește proprietarilor dreptul de la despăgubiri prin acțiune în justiție, dar numai în cazul în care titularul licenței sau al autorizației dorește să construiască o nouă capacitate energetică pe terenul unui proprietar și părțile nu reușesc să se înțeleagă cu privire la despăgubirea care trebuie plătită pentru utilizarea terenului, deci nu este vorba de construcții deja edificate pe un teren, cum este cazul în speța de față, situație în care nu se pot pretinde despăgubiri, ci de instalații noi ridicate după . legii.

Dispozițiile art. 16 alin. 5 și 6 din Legea nr. 13/2007, a energiei electrice se referă la situațiile în care operatorul de distribuție construiește după . acestui act normativ o nouă instalație de distribuție a energiei electrice. Ele nu privesc cazul instalațiilor și a terenului de sub acestea, construite înainte de adoptarea acestei legi. Această concluzie se desprinde și din art. 41 alin. 4 din lege care prevede, așa cum am arătat mai sus, că terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la . prezentei legi, sunt și rămân proprietatea publică a statului.

Mai arată recurenta – pârâtă E. că a susținut în fața instanței de fond faptul că temeiul legal pentru exercitarea cu titlu gratuit a drepturilor de uz și servitute rezidă din art. 16 alin. 2 și celelalte prevederi din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice. De altfel, aceste dispoziții sunt menținute și prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, în vigoare în prezent, care chiar întărește aceste drepturi, prevăzând că aceste drepturi au caracter legal, au ca obiect utilitatea publică și se exercită fără înscriere în Cartea Funciară (art. 12 alin. 3). Prevederile Legii energiei au fost supuse controlului constituțional, iar prin deciziile 163/2007; 300/2007; ș.a., Curtea Constituțională a stabilit că este constituțional, contrar susținerilor reclamantei intimate.

P. Deciziile nr. 71/2007 și nr. 203/2005, Curtea s-a pronunțat în sensul că aceste prevederi legale respectă exigențele impuse de prevederile C.E.D.O. și instituie o servitute legală care are ca temei o cauză de utilitate publică ce servește interesului general. Analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituționala a reținut că, potrivit acesteia, legiuitorul poate aprecia în funcție de nevoia reală a comunității măsurile de limitare a exercițiului dreptului de proprietate.

În acest sens, face trimitere la Hotărârea CEDO din cazul "James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei", care a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social și dacă răspunde unei "utilități publice". Precizează că și dispozițiile art. 41 alin 4 din lege au fost supuse controlului constituțional, iar prin Decizia nr. 1066/2009 acest text de lege a fost declarat constituțional, Curtea apreciind că prevederile criticate nu contravin exigențelor principiului garantării și ocrotirii proprietății private, consacrat de dispozițiile art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție.

Încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează rețelele energetice de distribuție în categoria terenurilor cu destinație specială, precum și reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes național al fondului energetic și corespund pe deplin regimului constituțional de protecție a proprietății. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege», precum și cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private «în condițiile legii organice», au în vedere tocmai circumstanțieri ale exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public.

Mai arată că și prin Decizia cu privire la admisibilitatea cererii_/04 din cazul M. C. și alții contra României, Curtea Europeană a statuat în sensul că prevederile actelor normative în domeniul energiei ulterioare și prezente (O.U.G. nr. 63/1998. Legea 318/2003 și Legea nr. 13/2007), nu contravin prevederilor art. 1 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.

Având în vedere că terenul pe care se află instalațiile de distribuție a energiei electrice este ocupat în temeiul legii, iar exercitarea dreptului de superficie și servitute este reglementat și garantat de legea energiei cu titlu gratuit, este evident faptul că nu ne aflăm în situația unei "tulburări de posesie"" sau a unei ocupări fără drept a terenului, iar prima instanță, în mod greșit a admis acțiunea reclamanților. Mai mult, construirea instalațiilor de distribuție și alimentare cu energie electrică se făcea și se face pe terenul fiind pus la dispoziție de unitățile administrativ teritoriale. Același lucru s-a întâmplat și în cazul de față, terenul pe care a fost construită instalația fiind pus la dispoziție de unitatea administrativ teritorială a comunei T., aspect care a fost reținut de prima instanță.

Faptul că acest teren nu era cel obținut de unitatea administrativ teritorială T., nu putea fi cunoscut de societatea pârâtă, care în calitate de operator de distribuție, a construit instalația pe terenul pus la dispoziție de Primăria T.. Dacă societatea E. M. Distribuție S.A. s-ar fi ocupat de procedurile necesare pentru obținerea acestui teren de la proprietar, s-ar fi pus problema unei culpe a acesteia dacă instalația ar fost construită pe terenul altuia, dar cât timp acest teren a fost pus la dispoziție de Primărie nu poate fi imputată societății E. nici o culpă cu privire la modul de obținere a terenului. În această situație, în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind în culpă societatea E. M. Distribuție S.A. și a procedat la obligarea acesteia la ridicarea celor doi stâlpi și a postului de transformare. Mai mult, nu se poate pune problema că terenul respectiv nu poate fi folosit potrivit destinației sale (agricolă), în condițiile în care legislația în domeniul energiei (Legea nr. 13/2007, H.G. nr. 90/2008) prevăd dreptul Proprietarului de a folosi terenul pe care se află amplasate instalații de distribuție și alimentare cu energie electrică pentru culturi agricole. Într-o atare situație, aprecierea primei instanțe că acest teren nu poate fi folosit de reclamanți este incorectă.

Cu privire la obligarea societății E. M. Distribuție SA la mutarea instalațiilor de pe terenul reclamanților, recurenta susține că s-a dispus această obligație cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. 7 din Legea nr. 13/2007, a energiei electrice.

În acest sens, pârâta recurentă reiterează faptul că, potrivit legii energiei, mutarea instalațiilor se poate face exclusiv pe cheltuiala persoanelor care solicită modificarea rețelei de distribuție a energiei electrice, deoarece art. 47 alin. 7 prevede expres: "Cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea, conform reglementărilor în vigoare".

Deci, având în vedere cererea reclamanților privind mutarea instalațiilor de distribuție, acest lucru era și este posibil pe cheltuiala lor, cu respectarea unei proceduri prevăzută de lege.

Față de cele mai sus arătate, prima instanță a procedat greșit în momentul în care a dispus obligarea pârâtei E. M. Distribuție să mute elementele rețelei de distribuție de pe terenul reclamanților pe cheltuiala sa. Mai mult, în adoptarea acestei soluții instanța de fond a avut în vedere o expertiză tehnică topo cadastrală, în totală contradicție cu legislației în domeniul energiei, mai precis H.G. nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, Ordinele A.N.R.E. nr. 128/2008, respectiv 129/2008, ș.a.

Astfel, conform art. 12 alin 5 din Ordinului 129/2008, la stabilirea soluțiilor de racordare se are în vedere crearea condițiilor care să asigure realizarea valorilor prevăzute pentru indicatorii din Standardul de performanță pentru serviciul de transport sau distribuție. Art. 18 din Regulament prevede că studiul de soluție cuprinde: prezentarea situației energetice a rețelei și a utilizatorului existente și de perspectivă; variantele de racordare posibile avute în vedere și cele reținute și analizate inclusiv plan de situație cu trasarea instalațiilor de racordare cu specificarea punctelor de racordare a celor de delimitare și a modului de realizare a măsurii; calculul solicitărilor la scurtcircuit a pierderilor de putere, după caz la nivel de sucursală, filială, Sistem energetic național; calculul nivelului de siguranță al rețelei în punctul de delimitare, al indicatorilor prevăzuți în standardele de performanță sau contractele cadru; cerințele de monitorizare și reglaj inclusiv interfața cu sistemele SCADA și de telecomunicații; modul în care sunt îndeplinite cerințele tehnice privind racordarea impuse prin Codul tehnic al rețelei electrice de transport sau de distribuție sau prin alte norme; lucrările strict necesare pentru realizarea instalației de racordare pentru fiecare variantă reținută și analizată și evaluarea costului acestora, precum și lucrările strict necesare în instalațiile operatorului de rețea, în amonte de punctul de racordare, ca urmare a impactului apariției sau dezvoltării utilizatorului pentru fiecare variantă cu evaluarea costului. Mai mult, pentru racordarea unui nou utilizator la rețeaua de distribuție a energiei electrice trebuie ca acesta să facă o cerere la operatorul de distribuție la care să anexeze o documentație (art. 12 din H.G. nr. 90/2008) în funcție de care și avându-se în vedere posibilitățile de racordare la rețeaua de distribuție a energiei electrice se stabilește un studiu de soluție. Importanța și necesitatea întocmirii acestui studiu rezidă din faptul că prin acesta se stabilesc de către specialiști, autorizați în acest sens, modalitățile optime de racordare a unui nou utilizator la rețelele publice de alimentare cu energie electrică, optimizarea fiind dată de soluția în care noul utilizator suferă cât mai puține întreruperi în alimentarea cu energie electrică, fluctuațiile de tensiune și întreruperile în alimentare au cel mai scurt timp conform indicatorilor de fiabilitate și normativelor tehnice în domeniu, pentru a evita afectarea sau a afecta cât mai puțin activitatea economică a utilizatorului și pentru a evita ca racordarea noului utilizator sa afecteze Sistemul Electroenergetic Național. Practic, acest act prezintă soluția care odată acceptată va fi cuprinsă în avizul de racordare și va deveni prin emiterea avizului modul de racordare a utilizatorului la rețeaua electrică de interes public.

În această situație și având în vedere dispozițiile Ord. A.N.R.E. nr. 129/2008 referitoare la conținutul studiului de soluție, procedura de urmat pentru stabilirea studiului de soluție, avizarea acestuia, responsabilitatea întocmirii și avizării, administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate în cadrul căreia s-au propus de către expert câteva modalități de racordare a intimatei, nu înlătura necesitatea întocmirii unui studiu de soluție, pentru că prin administrarea acestei probe nu sunt parcurse aceste etape ale procedurii întocmirii studiului, cu consecința inexistentei verificării de specialitate cu privire la modul în care sunt îndeplinite cerințele tehnice privind racordarea unui nou utilizator la rețelele electrice, la lucrările strict necesare în instalațiile operatorului de rețea ca urmare a impactului apariției dezvoltării utilizatorului.

Astfel, este evident faptul că soluția primei instanțe de a obliga pârâta la mutarea instalațiilor de distribuție energiei electrice, fără a se efectua un studiu de soluție, reprezintă o încălcare a procedurii prevăzute de lege în vederea determinării modalității concrete de racordare a utilizatorului la rețeaua electrică de interes public. Așa cum a mai arătat deja, practica judecătorească în materie este constantă, în sensul respingerii acestor acțiuni, motivat de regimul juridic al acestor bunuri, de destinația instalațiilor electrice care servesc la realizarea unui serviciu public major pentru interesul întregii comunități.

Reclamanții C. Ional și P. R., respectiv pârâta E.ON M. Distribuție S.A., au formulat, fiecare, întâmpinare la recursurile declarate în cauză.

P. întâmpinare (fila 55 dosar), reclamanții au invocat în esență următoarele aspecte:

Acțiunea formulată de reclamanți în cauză este o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 Cod civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, acțiunea fiind imprescriptibilă.

Acțiunea formulată în cauză nu se întemeiată pe legile fondului funciar și nici pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece terenul revendicat nu a fost preluat de către Stat în baza unor titluri valabile sau nevalabile și nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, deoarece terenul a fost și a rămas în fapt și acte în proprietatea reclamanților atât înainte de 1989, cât ș după această dată.

Precizează reclamanții că revendicarea solicitată în cauză este urmarea unui caz clasic de tulburare de posesie (art. 220 Cod penal), faptă care le-a cauzat prejudicii, iar recuperarea acestora se realizează în tem. art. 14 Cod procedură penală.

Mai invocă recurenții reclamanți, ca temei de drept în dovedirea acțiunii formulate, dispozițiile 998 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciu suferit, prin faptul ocupării terenului proprietatea acestora, cu complicitatea pârâtei E.ON.

Cu privire la lipsa culpei în ocuparea terenului invocată de pârâta recurentă E., recurenții reclamanți arată că este nefondată această susținere în condițiile în care pârâta nu a respectat amplasamentul pus la dispoziție de primăria T., extinzându-se pe proprietatea reclamanților,

P. întâmpinare, recurenta – pârâtă E.ON M. Distribuție S.A. a invocat, în esență, următoarele aspecte:

Recurenții-reclamanți critică hotărârea primei instanțe apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură Civilă, fără însă ca motivele invocate în cererea lor de recurs să se circumscrie cazurilor de nelegalitate reglementate de norma procedurală. Astfel, deși prin cererea lor recurenții critică hotărârea primei instanțe, apreciind că aceasta a interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau că hotărârea este lipsită de temei legal, totuși din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă în ce fel actul juridic a fost greșit apreciat, sau în ce mod instanța nu a respectat legea. Chiar dacă hotărârea Judecătoriei B. este criticabilă (și a subliniat acest lucru prin recursul formulat de societate), motivele de nelegalitate sunt prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod Procedură Civilă, motiv pentru care, având în vedere dreptul de dispoziție al părților consacrat de dreptul comun, soluționarea recursului este limitată la încadrarea dată de recurenți cererii lor, astfel că în măsura în care nu se confirmă existența cauzelor prevăzute de dispozițiile art. 304, soluția ar trebui să fie respingerea recursului.

P. cererea lor, recurenții reiau practic criticile din cererea lor inițială. Mai mult, soluția dată de instanța de judecată este bazată pe raportul de expertiză topo cadastrală administrat în cauză lucrare cu privire la care recurenții nu au formulat obiecțiuni. De asemenea, aceștia și-au precizat acțiunea pe parcursul derulării procesului.

În această situație, apreciază că de fapt criticile acestora asupra hotărârii instanței de fond nu vizează nici faptul că s-ar fi acordat mai puțin decât s-a cerut, ci reprezintă în realitate, o modificare a obiectului cererii lor, formulată pentru prima dată în această fază procesuală, fapt ce contravine dispozițiilor Codului de Procedură Civilă.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta recurentă reiterează și aspecte ale situației de fapt și de drept menționate în cuprinsul recursului declarat împotriva sentinței instanței de fond.

Analizând recursurile declarate în cauză împotriva sentinței civile nr. 358 din 09.04.2013 a Judecătoriei B., în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură, Tribunalul constată ca fiind neîntemeiat recursul declarat de către reclamanții C. I. și P. R. și ca fiind întemeiat recursul declarat de către pârâta E.ON M. DISTRIBUȚIE, cu sediul în Iași, .-150, pentru considerentele ce se analizează în continuare:

Instanța de fond a soluționat cauza având ca obiect acțiunea civilă dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. I. și P. R., analizând doar dreptul de proprietate al reclamanților pentru porțiunea de teren aflată în litigiu, în supr. de 113 m.p., pe care se află un punct de transformare și un stâlp de joasă tensiune, conform determinărilor completării la raportul de expertiză tehnică – expert T. E. C., cu schița anexă ( filele 111-112, ds. fond). De asemenea, reținând formularea pentru petitul cererii de chemare în judecată, respectiv: „solicitând instanței obligarea pârâtelor la restituirea terenului proprietatea lor privată pe care a fost montată Stația de Transformare LEA 35/20 KV și PT 3 în anul 1973, obligarea E. M. SA la mutarea transformatorului PT3 și rețeaua de înaltă tensiune cu stâlpii aferenți pe suprafața de teren”, Tribunalul constată, în acord cu precizările motivelor de recurs ale reclamanților, ca obiectul material al acțiunii civile „toți cei cinci stâlpi aferenți Stației de transformare cu pozițiile 10,43,44, 45 și 46, notate astfel pe schița anexă din raportul de expertiză”.

Pe de altă parte, astfel cum se va analiza în continuare și reținând și motivele de recurs invocate de pârâta E.ON M. DISTRIBUȚIE, pentru soluționarea cauzei trebuie luat în considerare cadrul legal complet care se aplică instalațiilor electrice de tipul rețelelor de distribuție a energiei electrice, configurat prin dispozițiile Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, în vigoare la data când instalația electrică menționată în petitul acțiunii reclamanților a fost edificată în perioada anilor 1972-1973, pe terenul acestora, și ale Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, în vigoare în prezent.

În cauză, nu se contestă că echipamentele electrice constând într-un punct de transformare și stâlpii aferenți sunt amplasate pe o suprafață de teren aparținând în proprietatea reclamanților, respectiv supr. de 113 m.p., notată cu S3 și parte din supr. de 3.623 m.p., notată cu S, pe schița anexă completării la raportul de expertiză tehnică.

În acest sens, în mod întemeiat prin considerentele sentinței se reține că defuncții C. N. și C. M. au dobândit în cursul anului 1958 dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.685 m2 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău, suprafață care include și terenul cu denumirea de S1, având aria de 113 m2 identificat prin conturul verde și colorată în verde pe schița anexă a raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar, astfel cum rezultă din coroborarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin nr.1378/600/21.07.1958 de fostul Notariat de Stat al fostului Raion Piatra-N. - Regiunea Bacău cu raportul de expertiză tehnică judiciară aflat la filele 85-87 și 111-112 din dosar.

Însă, prin motivele de recurs, pârâta – recurentă E.ON M. DISTRIBUȚIE, în mod legal invocă exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, titlul legal al acestor drepturi decurgând direct din lege, respectiv dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 conform cărora „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului". În aceeași măsură, prin dispozițiile art. 30 alin. 3 și 4 din Legea nr. 132/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, în vigoare în prezent, se rețin aceste dispoziții legale care instituie un titlu legal în favoarea statului în sensul că: Rețeaua electrică de transport al energiei electrice existentă pe teritoriul României este proprietatea publică a statului pentru activele concesionate către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., precum și pentru bunurile de retur conform contractului de concesiune și dispozițiilor legale. Terenurile pe care se situează rețeaua electrică de transport prevăzută la alin. (3) sunt și rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existență a rețelei.

În legătură cu acest aspect, prin motivele de recurs ale reclamanților, se susține că recunoașterea unui astfel de titlu legal în favoarea pârâtei ar avea drept consecință îngrădirea prerogativelor dreptului lor de proprietate; că nu poate fi recunoscută o expropriere de fapt prin actul abuziv al pârâtei de a edifica Stația de transformare cu stâlpii aferenți pe terenul lor, deși a fost afectată prin expropriere și în acest scop, o supr. de 250 m.p., de la vecinul lor, P. V., conform procesului verbal nr. 1118 din mai 1972 încheiat între . V.; că această situație de fapt constituie expresia unei tulburări de fapt.

Aceste susțineri ale recurenților – reclamanți sunt nefondate, deoarece instalarea unor echipamente care fac parte din structura de transport a energiei electrice răspunde unei cauze de utilitate publică, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și nici jurisprudenței relevante a CEDO, referitor la protecția proprietății private, contrar susținerilor reclamanților. Postul de transformare PT3 T. este pus în funcțiune în anul 1973, este înregistrat în lista mijloacelor fixe a societății E. M. Distribuție sub nr._ din 31.01.1973 și alimentează 155 de consumatori din zonă. Deci, această instalație este de utilitate publică (pentru că alimentează mai mult de doi consumatori), este pusă în funcțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.

În aceeași măsură, sunt pe deplin relevante pentru soluționarea acestei spețe considerentele Deciziei nr.1099 din 04.08.2009, deopotrivă general obligatorii cu soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2012, prin care se statuează următoarele: Dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, concretizat în mai multe decizii pronunțate de Curte, de exemplu: deciziile nr. 232 din 21 aprilie 2005 și nr. 276 din 24 februarie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 23 iunie 2005 și, respectiv, nr. 171 din 19 martie 2009.

Cu acel prilej, Curtea Constituțională a statuat că prevederile criticate nu contravin exigențelor principiului garantării și ocrotirii proprietății private, consacrat de dispozițiile art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție. „Încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează rețelele energetice de distribuție în categoria terenurilor cu destinație specială, precum și reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes național al fondului energetic și corespund pe deplin regimului constituțional de protecție a proprietății. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege», precum și cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private «în condițiile legii organice», au în vedere tocmai circumstanțieri ale exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public.

Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. P. textele de lege criticate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale."

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la efectul de expropriere gratuită a terenului său, proprietate privată, ca urmare a recunoașterii dispozițiilor legale criticate, în același sens cu susținerile recurenților – reclamanți analizate anterior, Curtea a subliniat că acestea nu relevă nicio contradicție față de dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție. P. deciziile Curții Constituționale nr. 72 din 26 februarie 2004 și nr. 163 din 27 februarie 2007, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004 și, respectiv, nr. 208 din 28 martie 2007, s-a reținut că prevederile criticate sunt în concordanță cu dispozițiile art. 44 din Constituție. În această decizie s-a arătat că „în spețe asemănătoare, referitoare la reglementarea folosirii bunurilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atât timp cât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia pot să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze (cauzele Mellacher și alții contra Austriei, 1989, și Sporrong și Lonnroth contra Suediei, 1982). P. urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situația cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanța sa, el nu a dispărut, titularul dreptului dispunând încă de celelalte atribute ale dreptului de proprietate.

De asemenea, Tribunalul constată că aceste considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1066/2009 își mențin pe deplin valabilitatea și pentru prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi care să impună schimbarea jurisprudenței constituționale și nici a jurisprudenței europene.

Este adevărat că, în cauză, s-ar putea susține că titlul legal de uz și servitute, decurgând ope legis în favoarea pârâtei – recurente din dispozițiile Legii nr. 13/2007, nu este instituit cu titlu gratuit. Însă, în cadrul procesual al cauzei, astfel cum a fost determinat în considerentele inițiale ale prezentei decizii, reclamanții nu au sesizat instanța de fond și cu un capăt de cerere în stabilirea unei contraprestații în echivalent bănesc, în contradictoriu cu pârâta. Reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta în cauză numai daune civile pentru lipsa de folosință a terenului și daune cominatorii, însă au renunțat la judecată asupra acestui capăt de cerere.

Pe de altă parte, reclamanții au rămas în pasivitate o perioadă de timp foarte mare de la data edificării instalațiilor de transport energie pe terenul lor și până la data promovării prezentei acțiuni civile în revendicare și în obligație de a face, măcar începând cu perioada anilor 1990, dacă în mod rezonabil s-ar susține că în perioada anterioară au existat constrângeri de ordin politic specifice, care să se opună unor astfel de demersuri chiar și în instanță. În aceste condiții, pretențiile civile având ca obiect o contraprestație bănească din partea pârâtei se analizează ca un drept de creanță, care este supus termenului de prescripție exctinctivă de drept comun, de 3 ani.

În consecință, reținând considerentele analizate în soluționarea recursurilor declarate în cauză împotriva sentinței civile nr. 358 din 09.04.2013 a Judecătoriei B., astfel cum au fost expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 și ar. 304/1 Cod procedură civilă, se va respinge ca fiind neîntemeiat recursul declarat de către reclamanții C. I. și P. R. și se va admite ca fiind întemeiat recursul declarat de către pârâta E.ON M. DISTRIBUȚIE, cu sediul în Iași, .-150, se va modifica în parte sentința recurată, și în consecință:

Se va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. I. și P. R. în contradictoriu cu pârâtele . și S.C. E.ON M. S.A. – municipiul Iași, județul Iași având ca obiect revendicare și obligație de a face.

Se vor menține ca fiind legale și temeinice dispozițiile sentinței privind cererea reclamanților având ca obiect pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C. I., domiciliat în Timișoara, ., ., județul T. și P. R., domiciliată în R., .. 4, ., . împotriva sentinței civile nr. 358 din 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria B..

Admite recursul declarat de pârâta E. M. Distribuție SA, cu sediul în municipiul Iași, .-150, iar pentru comunicarea corespondenței cu sediul ales în Bacău, ., nr. 22, județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 358 din 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria B..

Modifică în parte sentința recurată în sensul următor:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă în revendicare și obligația de a face formulată de reclamanții C. I. și P. R. în contradictoriu cu pârâtele . și E. M. Distribuție SA, cu sediul în municipiu Iași.

Menține sentința recurată cu privire la cererea având ca obiect pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2014.

Președinte,Judecători,Grefier,

D. MitrofanValentina B. D. L.

C. B.

Red. și tehnored/D.M./22.12.2014

Tehnored/D.L./08.01.2015

Fond/C. M.

Ex. 2