Acţiune în constatare. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 6661/311/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 100/2015

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Judecător I. B.

Judecător O. C.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă P. G., cu domiciliu, procesual ales în Slatina, ., ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient în nume propriu P. V., domiciliat în Slatina, ., Județul O. și cu intimata pârâtă U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL SLATINA PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat P. R. reprezentând pe recurenta reclamantă P. G. și avocat C. M. reprezentând pe intimatul intervenient în nume propriu P. V. lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat P. R., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în suma de 349 lei și chitanța reprezentând onorariul pentru avocat.

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat P. R. având cuvântul pentru recurenta reclamantă P. G., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată la data de 20.10.2014, respectiv a constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de lungă durată, pentru suprafața de 2601 m.p. așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat de expertul M. I..

Motivând, arată că reclamanta deține terenul și locuiește în cele două camere edificate de ea pe acest teren, prin transmitere de la părinții săi care, au cumpărat acest teren din anul 1954, a exercitat posesia și folosința neîntrerupt, pașnic, public, ca un adevărat proprietar, conform art. 1890 Cod procedură civilă și nu ocupă nicio suprafață de teren din proprietatea intervenientului.

În ceea ce privește cererea de intervenție, solicită respingerea acesteia, cu motivarea că expertiza efectuată în cauză nu a fost contestată, părțile recunoscând fiecare linia de hotar.

Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat C. M., având cuvântul pentru intimatul intervenient în nume propriu P. V., solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr._/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Municipiul Slatina - prin Primar, în forma rezultată prin micșorarea câtimii pretentiilor reclamantei la data de 20.10.2014, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de interventie formulata de intervenietul în interes propriu P. V..

S-a respins cererea reclamantei privind obligarea intervenientului P. V. la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta P. G. la plata către intervenientul în interes propriu P. V. a sumei de 1089,7 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecata să se constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din suprafața de 2792 mp, pe care se află amplasată o casă de locuit (suprafața ocupată la sol 38 mp) și o magazie (suprafața ocupată la sol de 24 mp), imobil situat în Slatina, ., jud. O., cu următoarele vecinătăți: N-P. I., E-. T., V-Izlaz, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, considerând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1890 C.civ., dar și ale art. 1859-1860 C.civ. cu privire la joncțiunea posesiilor, pe care o invocă, texte ce reprezintă temeiul de drept al cererii.

Din declarația martorului T. M., coroborata cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresele nr._/27.12.2012 și nr._/14.12.2012 ale Primăriei Municipiului Slatina, contractul de bransare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare nr. 4260/10.05.2005, instanta retine ca primele înregistrari la Primăria Muncipiului Slatina privind posesia exercitată de părintii reclamantei, A. D. si A. M., asupra imobilului teren situat în prezent în Slatina, ., judetul O. si a unei case construita din barne, acoperită cu tablă, care a ars în urmă cu 13 ani, sunt din anul 1979.

Martorul T. M. a declarat ca s-a nascut in anul 1940, locuind în ., iar cand martorul avea varsta de 14 ani părintii reclamantei, A. D. si A. M., au cumpărat pe aceeasi . nr. 19, o suprafață de teren de 2800 m.p. si o casa construita din barne acoperită cu tablă, compusă din 3 camere si sala de la numitul Mustața M., care a decedat cu multi ani în urmă. Suprafața de teren avea un gard din scandura la . aproximativ 30 m, în fața casei exista un gard din scandura care delimita suprafața de teren de suprafata vecinului M., terenul din spatele casei era teren viran si exista gard, iar în partea opusa străzii nu exista gard. În urma cu 13 ani a ars casa din barna, iar reclamanta a facut 2 camere pe suprafata de teren, construite din calupi de BCA, acoperite cu tabla. Mai exista pe teren si o baraca de tablă. Reclamanta nu a mai facut alte garduri pe suprafata de teren, le-a reparat pe cele care existau. Pe cel de la . si a înlocuit scandura. Nu au intervenit modificari cu privire la dimensiunile suprafeței de teren, pe locul unde era terenul viran înainte, acum este proprietatea lui P. V., între cele două proprietati neexistand gard. Sotii A. au locuit în imobil de la cumpărare si până a luat foc casa, fratele reclamantei. A. F., a adus o baraca din fier si părinții reclamantei s-au mutat în baraca. A. D. si M. au decedat după 1990, adica in 1993-1994. După decesul părinților, reclamanta s-a ocupat de casa si de suprafața de teren, ceilalti frati ai reclamantei vin cam rar, iar A. F. nu a mai venit demult.

Din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei rezulta ca A. D. a decedat la data de 25.12.1996, iar A. M. a decedat la data de 04.11.2005.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul M. I. reclamanta P. G. detine un imobil compus din suprafata rezultată din măsurători de 2601 m.p. pe care se află o casa si o magazie, imobil situat în Slatina, ., judetul O. cu vecinătățile N- P. V., E-. T., V- Păsune, (suprafața din memoriul tehnic si planul de amplasament fiind de 2792 m.p.)

Intervenientul P. V. detine în proprietate suprafata de 1000 m.p., conform ..4.2009 și TP nr. 7907/98/16.02.1999, suprafața rezultata din măsurători fiind de 754 m.p. teren situat în Slatina, . cu vecinătățile N- G. R., E- . G. si V- Păsune.

În urma măsurătorilor efectuate, expertul a concluzionat că reclamanta ocupă (raportat la actele de proprietate ale intervenientului P. V.) suprafața de 246 m.p. din terenul prorpietatea intervenientului, conform anexei nr. 3, suprafața delimitata între punctele 23-38-2-7-9-12-18-23 cu distantele corespunzatoare între puncte.

Totodată, instanta de fond a mai retinut din cuprinsul raportului de expertiza ca între proprietati nu exista gard, decat la reclamanta sunt plantati pomi in apropierea liniei de hotar, măsuratorile s-au executat până în Valea Siriei în punctele indicate de catre părti; părtile au fost de acord cu indicarea tuturor punctelor de pe hotarul despărtitor, recunoscand ca mejdina respectiva este pe hotar.

În drept, instanta de fond a retinut dispozitiile art. 1890 C.civ. ”Toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care nu a defipt un termen de prescriptie se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poate opune reaua credinta.”

Astfel, potrivit art. 1890 C. civ. si in raport de dispozitiile art. 6 alin 4 din N.C.Civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invoca acest mod de dobândire a proprietatii trebuie sa îndeplineasca doua conditii: sa posede bunul timp de 30 de ani si posesia sa fie utila, în sensul ca posesia nu trebuie sa fie afectata de vreunul din viciile discontinuitatii, violentei, clandestinitatii si echivocului.

Reclamanta a inteles sa se foloseasca de jonctiunea posesiei exercitate de defunctul A. D. incepand (astfel cum rezulta din evidentele autoritatilor publice locale din anul 1979) cu posesia exercitata de reclamanta, incepand cu anul 2005, odata cu decesul ultimului dintre părinti, A. M..

Jonctiunea posesiilor consta in adaugarea la termenul posesiei actuale a celui care invoca uzucapiunea a timpului cat bunul s-a aflat in posesia autorului sau.

Jonctiunea posesiilor presupune intrunirea cumulativa a mai multor conditii, trebuind sa existe doua posesii sau mai multe posesii propriu-zise si utile, detentia precara neputandu-se uni cu o posesie, iar in al doilea rand este necesar ca posesorul care se prevaleaza de jonctiunea posesiilor sa fie un succesor in drepturi al posesorului anterior, in sensul ca trebuie sa detina posesia de la autorul sau in baza unui raport juridic.

Prin urmare pentru constatarea jonctiunii posesiilor se impunea ca in cauza reclamanta sa faca dovada atat a unei posesii utile a defunctilor A. M. si A. D., cat si a unei posesii utile exercitate de reclamanta, simpla stapanire materiala a terenului nefacand dovada posesiei, adica a elementului intentional.

În ceea ce priveste posesia exercitată de catre autorii reclamantei, A. D. si A. M., instanta a retinut din declaratia martorului T. M. coroborata cu raportul de expertiza întocmit de expertul M. I. ca suprafata de teren din . (rezultata din masuratori ca fiind 2601 m.p.) nu a fost si nu este nici in prezent împrejmuită pe doua laturi-cea de N (cu vecinătate P. V.) și cea de V (păsune), fapt care a si dus la litigiul cu intervenientul.

Prin urmare, nefiind delimitata suprafata de teren intravilan, instanta de fond a retinut pe de o parte ca nu s-a facut dovada exercitarii de catre autorii A. M. si A. D., și ulterior a reclamantei, a posesiei asupra întregii suprafețe de teren de 2792 m.p. (2601 m.p. din măsuratori), adică a actelor de stăpânire materiala, efective, asupra terenului, facand posibila emiterea unui titlu de proprietate, nr. 7907/98/16.02.1999 pe numele lui J. V. si ulterior a transferului dreptului de proprietate pentru 1000 m.p. în patrimoniul intervenientului P. V., teren care se suprapune partial, pe 246 m.p. cu terenul pentru care reclamanta solicita a se constata dobandirea dreptului sau de proprietate prin uzucapiune.

Ori, pentru a se constata dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil se cere ca acesta sa fie determinat, iar posesia sa fie publica, sub nume de proprietar. În spetă, limitele suprafeței de teren au fost stabilite prin măsuratori, dar măsuratorile s-au executat până în Valea Siriei în punctele indicate de catre părti.

Instanța de fond a apreciat ca reclamanta nu a probat, în conditiile art. 1169 C.civil, împrejurarea ca autorii A. D. si A. M. ar fi exercitat o posesie utila asupra imobilului determinat de 2601 m.p., neechivoca, sub nume de proprietar, pe toata perioada până la deces, care sa poata fi continuata de către reclamanta și comostenitori, întrucat autorul A. D. era înregistrat în evidentele fiscale cu suprafata de doar 0,6 ha vii și gradini si 0,4 ha terenuri construite si curti, astfel cum rezulta din adresa nr._/27.12.2012 a Primariei Municipului Slatina.

Pe de altă parte, din probele administrate a rezultat că succesiunile celor autori A. D. si A. M. nu au fost dezbatute, nu s-a constatat printr-un certificat de mostenitor ca reclamanta are calitate de unic mostenitor, din declaratia martorului T. M. rezultand ca reclamanta mai are cel putin un frate, A. F..

Prin urmare, atat timp cat un mostenitor, în speta reclamanta, poseda si conserva aceasta calitate de erede, el stapaneste atat pentru sine, cat si pentru ceilalti, ori avand aceasta exprimare posesia are caracter echivoc si nu-i poate fi utila pentru a dobandi prin prescriptie.

Reclamanta nu a înțeles să opună uzucapiunea prin jonctiunea posesiilor nici comostenitorilor,a cestia nefiind chemati în cauză în calitate de pârâti și nici nu a facut dovada intervertirii detentiei precare în posesie utila.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta a respins cererea în forma rezultată prin micșorarea câtimii pretentiilor reclamantei la data de 20.10.2014, ca neîntemeiată.

Avand în vedere ca prin sentinta civila nr. 2882/23.04.2009 a Judecatoriei Slatina, definitiva si irevocabila, pronuntata in dosarul nr._ al Judecatoriei Slatina s-a admis cererea formulata de reclamantul P. V. în contradictoriu cu numita J. V., s-a constatat ca între P. V., în calitate de promitent-cumpărator si J. V., în calitate de promitenta-vânzatoare, a intervenit la data de 01.08.2001 antecontractul de vanzare-cumpărare avand ca obiect suprafata de 1,56 ha teren situat în Slatina, iar hotararea tine loc de act autentic de vanzare-cumpărare, instanta retine ca, prin cererea de interventie formulata, intervenientul P. V. tinde la apărarea dreptului său de proprietate, avand interes propriu în pricina prin care reclamanta solicita a i se constata dreptul de proprietate si asupra celor 246 m.p. pentru care interveninetul detine un act de proprietate.

Pentru aceste considerente, apreciind îndeplinită, pe fond, cerinta prevazuta în art. 49 alin. 1 C.p.c., instanta de fond a admis cererea de interventie formulata de intervenietul în interes propriu P. V..

Avand în vedere soluția pronuntata, dovezile depuse la dosar de catre părti privind cheltuielile efectuate în cauza, raportat la dispozitiile art. 274 alin. 1 C.p.c. ” 1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, instanta a respins cererea reclamantei privind obligarea intervenientului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată și a obligat reclamanta P. G. la plata către intervenientul în interes propriu P. V. a sumei de 1089,7 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă P. G., considerând sentința vădit nelegală și dată cu aplicarea greșită a legii.

Aceasta menționează că părinții său au plantat pomi fructiferi ( zarzări, vișini) în urmă cu 20-25 ani (după declarația martorilor) și cu peste 50 de ani conform raportului de expertiză.

Din măsurători a rezultat că deține efectiv suprafața de 2601 mp. față de suprafața de 2792 mp. identificată prin memoriul tehnic, suprafață care printr-o cerere precizatoare a solicitat-o la termenul din 20.10.2014.

Precizează că din expertiza efectuată în cauză a rezultat că suprafața de teren găsită la măsurători în posesia reclamantei este de 2601 mp. conform schiței anexă nr. 1 iar expertul a consemnat că părțile sunt de acord cu indicarea tuturor punctelor de hotar despărțitor, recunoscând că mejdina respectivă este pe hotar.

Analizând recursul formulat, tribunalul constată că este nefondat.

Instanța de fond a analizat în mod corect îndeplinirea condițiilor prev . de art. 1890 C.civ. și art. 1847 C.civ.

Pentru a putea fi dobândită proprietatea bunului prin uzucapiune, conform art. 1890 C.civ. și în raport de dispoz. art. 6 alin.4 din Noul Cod Civil, reclamanta care invocă acest mod de dobândire trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să posede bunuri timp de 30 ani iar posesia sa să fie utilă în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de niciunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.

Astfel, posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată și exercitată sub nume de proprietar.

In speță, reclamanta nu a dovedit în mod cert deținerea terenului de către autorii săi A. D. și A. M. în suprafață de 2601 mp., în baza unui raport juridic și nici nu s-a dovedit că ar fi existat o manifestare exterioară de voință din partea reclamantei și autorilor săi de a stăpâni terenul în calitate de proprietari, deoarece autorul A. D. era înregistrat în evidențele fiscale cu 0,6 ha. vii și 0,4 ha. teren construit și curți, așa cum reiese din adresa nr._/ 27.12.2012 a Primăriei municipiului Slatina.

Pe de altă parte, așa cum a constatat și instanța de fond, din probele administrate în cauză a rezultat că succesiunile celor doi autori A. D. și A. M. nu au fost dezbătute, reclamanta nefăcând dovada depunerii certificatului de moștenitori prin care să arate că este unici moștenitor iar din declarația martorului T. M. rezultă că reclamanta mai are cel puțin un frate și anume A. M..

In ce privește intervenientul P. V. din probe a reieșit faptul că acesta a cumpărat 1,56 ha. de la J. V. și ca intervenient își apără dreptul de proprietate, chiar dacă reclamanta și-a micșorat pretențiile sale.

Pentru aceste considerente și constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

Se va lua act că intimatul intervenient principal nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Conform ar. 19 din OUG nr. 51/2008 ajutorul public judiciar acordat recurentei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă P. G., cu domiciliu, procesual ales în Slatina, ., ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient în nume propriu P. V., domiciliat în Slatina, ., Județul O. și cu intimata pârâtă U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL SLATINA PRIN PRIMAR, ca nefondat.

Ia act că intimatul intervenient principal nu solicită cheltuieli de judecată.

Conform art. 19 din OUG 51/2008, ajutorul public judiciar acordat recurentei rămâne în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Președinte,

S. O.

Judecător,

I. B.

Judecător,

O. C.

Grefier,

M. T.

Red.I.B.

Tehnored.IM

Jf. M. B.

Ex.4/27.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul OLT