Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 267/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1608/311/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 267/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător O. M. P.
Grefier R. I. T.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul petent S.C. K. R. S.R.L.BUCUREȘTI, PRIN REPREZ. LEGAL SECAPITAL S.A.R.L.LUXEMBURG cu sediul în București, sector 4, .. 1, . nr. 1833/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică apelantul nu se prezintă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea în lipsă, după care,
Constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă de către apelant, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin încheierea nr. 1833/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petentul ., cu sediul în București, . în calitate de reprezentant legal al SECAPITAL S.a.R.L. cu privire la contractul de credit nr. 11/25.01.2012, încheiat între debitorului Ticalo D. B., cu domiciliul în . și BRD Groupe Societe Generale SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a rețin ut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ la data de 02.03.2015, petentul ., în calitate de reprezentant legal al SECAPITAL S.a.R.L., a solicitat instanței învestirea cu formulă executorie a titlului reprezentat de contractul de credit nr. 11/25.01.2012.
În drept, au fost invocate prevederile art. 6401 N. C.P.C și art. 120 din OUG 99/2006.
În susținerea cererii, s-au atașat înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Analizând acțiunea de față, instanța de fond a reținut că la data de 25.01.2012 s-a incheiat intre BRD – Groupe Societe Generale SA, în calitate de creditor și Ticalo D. B., în calitate de împrumutat, contractul de credit nr. 11.
Instanta de fond a constatat ca cererea de învestire cu formulă executorie este formulată de către Secapital S.a.R.L. prin reprezentant K. R. SRL, care, in raport de contractul anterior mentionat si care reprezinta titlul executoriu in temeiul caruia se solicita învestirea cu formulă executorie, nu dovedește că are calitatea de creditoare pentru creanța provenita din acest titlu executoriu.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 6401 și 643 N. C.P.C., instanța a reținut că poate formula cererea de învestire cu formulă executorie, în calitate de parte în executarea silită, doar acela care are calitatea de creditor în această procedură.
În consecință, cel care poate solicita învestirea cu formulă executorie, este creditorul ce deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, Secapital S.a.R.L., in raport de cele expuse anterior, nefăcând dovada detinerii unei astfel de creante, ori justificarii calitatii sale de subrogat în drepturile BRD – Groupe Societe Generale SA, pentru a solicita învestirea cu formulă executorie în temeiul contractului de credit nr. 11/25.01.2012.
Astfel, deși între BRD – Groupe Societe Generale SA și K. International SRL a intervenit un contract de cesiune de creanțe, la data de 28.11.2012, acesta are ca obiect creanțele menționate în Anexa 1 la contract și provenind din contractele menționate în extrasul din Arhiva Electronică de Granții Reale Mobiliare. Ulterior, a intervenit un contract de cesiune de creanțe între K. International SRL și Secapital S.a.R.L., care are, de asemenea, ca obiect creanțele menționate la Anexa 1 din acest contract, încheiat la 17.12.2012. Or, din analiza acestora, instanța reține că deși la poziția 5188 din Anexa 1 la contractul de cesiune din 28.11.2012 figurează debitorul, iar la poziția 8717 din Anexa 1 la contractul de cesiune din 17.12.2012 de asemenea figurează debitorul, publicarea în AEGRM s-a făcut doar odată, cu privire doar la una dintre cele două cesiuni succesive.
Deși sunt depuse primele file ale paginii din AEGRM, o filă care să conțină și creanța decurgând din titlul ce face obiectul cauzei de față nu este depusă, de vreme ce nu reiese că este avută în vedere creanța decurgând din contractul a cărui învestire cu formulă executorie se solicită. Deși prin adresă i s-a pus în vedere creditoarei să facă dovada publicării cesiunilor succesive sau a notificărilor fiecăreia dintre ele, creditoarea a depus același tip de înscrisuri. Mai mult decât atât, verificând extrasul din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, deși există o singură publicare, nu reiese în legătură cu care creanță s-a făcut aceasta, datele menționate, în lipsa numărului contractului, nefăcând verificabil acest aspect. Totodată, sunt la fel de ineficiente notificările depuse de petentă, atâta timp cât ele nu sunt însoțite și de o dovadă a expedierii lor.
Pentru aceste motive, instanța a fost lipsită de posibilitatea de a proceda la verificarea celorlalte condiții în vederea declanșării procedurii de învestire cu formulă executorie, dat fiind că nu este dovedit faptul cesionării creanței decurgând chiar din contractul nr. 11/25.01.2012, sau dintr-un alt contract. In raport de cele expuse, avand in vedere si dispozițiile art. 6401 alin. 3 N.C.P.C., instanța, reținând că stabilirea calității de creditor a celui care învestește instanța reprezintă o minimă condiție de formă a cererii, a respins cererea de învestire cu formulă executorie ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel apelanta petentă S.C. K. R. S.R.L. BUCUREȘTI, prin reprezentând legal SECAPITAL S.A.R.L. LUXEMBURG, solicitând admiterea apelului și, pe cale de consecință, să se încuviințeze executarea silită împotriva debitorului Ticalo D. B..
Se arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia.
Cesiunea de creanță, conform art. 1566 și urm. cod civil, este o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanță a sa unei alte persoane (cesionar) debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni, fără a i se cere consimțământul.
. (fostă .) este împuternicită pentru a executa toate procedurile de colectare în vederea recuperării debitelor cesionate, conform contractului de cesiune creanțe din data de 15.12.2011.
Cesiunea de creanță a devenit opozabilă odată cu înregistrarea în Arhiva Electronică de Garantii Reale Mobiliare sub nr. 2012-_-GTU, 2012-_-JNU.
Consideră apelanta că a făcut dovada calității de creditoare atât prin contractul de cesiune de creanțe cât și prin avizul de înscriere al creanței în Arhiva Electronică, că a îndeplinit toate condițiile cerute de legea nr. 99/1999 și a făcut publicitatea cesiunii astfel cum este prevăzut de lege.
Având în vedere că debitorul Ticalo D. B. nu și-a respectat obligațiile în acest sens, în conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat acestora a devenit scadent anticipat, rezultând astfel o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În baza art. 120 din OUG nr. 99/2006, contractul de credit constituie titlu executoriu și este reprezentat de contractul de credit bancar nr. 11/25.01.2012 în baza căruia s-a început executarea, asumată și recunoscută de debitor.
A mai precizat apelanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 662 noul cod pr civilă, în sensul că, creanța estre certă, lichidă și exigibilă.
În baza dispozițiilor art. 583 cod pr civilă, solicită judecarea cauzei în lipsă.
În drept s-au invocat dispozițiile 466 și urm. cod pr civilă, art. 622, art. 627 și art. 632 cod pr civilă, art. 120 din OUG nr. 99/2006.
S-au depus la dosar contractul de cesiune din 28.11.2012 și anexa la acesta, contractul de recesiune din 17.12.2012, notificarea cesiunii din 20.12.2012 și recesiunii de creanțe, dovada de comunicare cesiune de creanțe, dovada înscrierii cesiunii de creanțe în Arhiva Electronică de Garanții Reale mobiliare, împuternicire Secapital SRL, dovada schimbare denumire, certificat de înregistrare K. România, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.
Analizând apelul promovat prin prisma motivelor de apel invocate, în temeiul dispoz. art. 476 și urm. din codul de procedură civilă, tribunalul constată că acesta este fondat având în vedere următoarele considerente:
La data de 25.01.2012, s-a încheiat între BRD Groupe Societe Generale SA, în calitate de creditor și Ticalo D. B., în calitate de împrumutat contractul de credit nr. 11/2012, contract ce reprezintă titlu executoriu ce stă la baza cererii de investire cu formulă executorie din prezenta cauză.
Între BRD – Groupe Societe Generale SA și S.C. K. INTERNAȚIONAL S.R.L a intervenit un contract de cesiune de creanțe la data de 28.11.2012, având ca obiect creanțele menționate în Anexa I la contract și provenind din contractele de credit menționate în extrasul din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Ulterior, între K. International SRL și Secapital S.A.R.L., s-a încheiat un contract de cesiune de creanțe, având, de asemenea, ca obiect creanțele menționate în Anexa I.
Analizând anexele depuse la dosar de către petentă, tribunalul rețin e că la poziția 4929 figurează Ticalo D. B. – Anexa I la contractul încheiat între BRD Groupe Societe Generale SA și . și în Anexa I la contractul încheiat între . Secapital SARL la poziția 6513 și 6514 figurează, de asemenea, Ticalo D. B. cu aceeași sumă restantă:_, 00 lei și 4566,00 lei.
In concluzie, tribunalul apreciază că în cauză,s-a făcut dovada că petenta . reprezentant legal al SECAPITAL S.A.R.L. are calitatea de creditor ce are împotriva debitorului Ticalo D. B. o creanță certă, lichidă și exigibilă în temeiul contractului de credit nr. 11 din 25.01.2012 ce a fost cesionat de către BRD Groupe Societre Generale în modalitatea expusă anterior.
Prin urmare, este greșită concluzia la care a ajuns prima instanță cum că petenta nu a făcut dovada că deține creanța în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit sau că nu a justificat calitatea de subrogat în drepturile BRD – Groupe Societe Generale SA pentru a cere investirea cu formulă executorie.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada că petenta are calitatea de creditor în cadrul procedurii privind executarea silită, în temeiul dispozițiilor art. 640 cod pr civilă, tribunalul apreciază că cererea este întemeiată.
In concluzie, față de considerentele de fapt și de drept arătate, apreciind că încheierea apelată este netemeinică, tribunalul în baza art. 480 alin. 1 cod pr civilă, va admite apelul, și va schimba în tot încheierea apelată în sensul că va admite cererea de in vestirea cu formulă executorie formulată de petentă.
În temeiul art. 640 cod pr civilă, dispune investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 11/25.01.2012 privind pe debitorul Ticalo D. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelantul petent S.C. K. R. S.R.L.BUCUREȘTI, PRIN REPREZ. LEGAL SECAPITAL S.A.R.L.LUXEMBURG cu sediul în București, sector 4, .. 1, . nr. 1833/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
Schimbă în tot încheierea civilă nr. 1833/03.03.2015 din Camera de Consiliu, în sensul că admite cererea formulată de creditor.
Dispune învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 11/25.01.2012 privind pe debitorul Ticalo D. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2015.
PREȘEDIDNTE JUDECĂTOR
D. S. O. M. P.
Ptr. GREFIER
R. I. T.
aflată în CM semnează
P. GREFIER
T. I. S.
Red. DS
Tehnored.CM
Jf: MD C.
Ex.4/14.05.2015
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 274/2015. Tribunalul OLT | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|