Contestaţie la executare. Decizia nr. 274/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2786/207/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 274/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător O. C.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în Calea Severinului, nr. 17, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 3106/26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare S.C H. R. S.R.L., cu sediul în Caracal, .. 81, Județul O. și cu sediul procesual ales la cabinet avocat „Moțec Ș.”, Timișoara, ., Județul T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care, învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise, din partea avocatului Moțec Ș., apărător al intimatei contestatoare, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, temeiul art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 131 Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 95 pct.2 Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având în vedere că atât prin cererea de apel, cât și prin concluziile scrise, apelanta intimată, prin reprezentanții săi legali și apărătorul intimatei contestatoare, a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 Cod de Procedură Civilă, constată că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului, conform art. Cod de Procedură Civilă, că dosarul este în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3106/26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ s-a admis contestația la executare formulata de contestatoarea S.C. H. România S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., și s-a dispus anularea formelor de executare emise în dosar nr. 1093/E/2014 înregistart pe rolul B. I. Raol F. și a încheierii de încuviințare a executarii silite nr. 6645/2014.
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție ..11 nr._ emis la data de 17.10.2011 de CNADNR,constatându-se prescrise sancțiunile contravenționale aplicate în baza acestui proces verbal.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea S.C. H. România S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., contestație la executare împotriva actelor de executare silită din dosarul de executare nr. 1093/E/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc I. Raol F., respectiv somația din data de 07.07.2014 având ca obiect suma datorată de 28 EUR reprezentând contravaloare tarif despăgubire și 406,93 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, încheierea nr. 1093/07.07.2014 privind având ca obiect suma datorată de 28 EUR reprezentând contravaloare tarif despăgubire și 406,93 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, precum și împotriva titlului executoriu, respectiv Procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 17.10.2011, ca urmare a încuviințării executării silite prin încheierea nr. 6858 din 25.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2014.
Aceasta a susținut că nu a avut cunoștință de existența procesului verbal de contravenție întocmit de către intimată la data de 17.10.2011 deoarece nu a respectat termenul de o lună pentru comunicarea acestui document, încălcând astfel dispozițiile art. 26 alin 3 și 27 din OG nr. 2/2001.
În opinia contestatorului nerespectarea termenului de comunicare a procesului verbal duce la prescripția executării sancțiunii contravenționale aplicate, a tarifului de despăgubire de 28 EUR și la anularea a actelor de executare silită.
În drept contestația a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Pe fond prima instanță a constatat nulitatea executării silite, ca urmare a nerespectării disp. art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă, ce reglementează procedura privind înștiințarea debitorului cu privire la demararea fazei de executare silită întrucât executorul judecătoresc nu a comunicat debitorului decât încheierea de încuviințare a executării silite și somația.
S-a reținut că potrivit prev. art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă comunicarea titlului executoriu și a somației, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării și cum din probele administrate în cauză rezultă că titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 17.10.2011, nu a fost comunicat petentei S.C. H. România S.R.L., executarea silita și actele de executare întreprinse de către B. I. Raol F. în dosarul de executare nr. 1093/E/2014 sunt sancționate de lege cu nulitatea.
S-a invocat și legislația europeană potrivit căreia necomunicarea procesului verbal de contravenție în termen de o luna de la data încheierii acestuia ( 17.10.2011) și nici până la comunicarea actelor de executare produce și o încălcare a dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragrf. 1 din CEDO.
În temeiul art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prima instanță a constatat intervenită prescripția executării sancțiunii contravenționale aplicată, respectiv a tarifului de despăgubire de 28 EUR cu consecința anularii procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 17.10.2011, deoarece procesul verbal de constate a contravenției nu a fost comunicat în termenul legal, dat fiind faptul că petenta nu a fost prezentă la momentul întocmirii acestuia.
S-a constatat astfel și o încălcare a disp. art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, și anume obligația legală a agentului constatator de a comunica procesul verbal de contravenție în termen de o luna de la data încheierii acestuia.
S-a considerat că raportat la prevederile art. 27 coroborate cu art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă cu aviz de primire, iar în subsidiar în situația, în care acesta nu este ridicat de la oficiul poștal comunicarea se va efectua prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, situație în care, pe cale de consecință, contravenientului trebuia să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările necesare ( plângere contravențională).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., solicitând admiterea acestei căi de atac respingerea contestației ca neîntemeiată, constatarea deplinei legalității a formelor de executare silită și continuarea acestora.
Apelanta susține că în temeiul prev. art. 373/1 Cod procedură civilă, la data de 5.07.2013 s-a adresat executorului judecătoresc cu cerere de executare silită, solicitând obligarea debitorului ., la plata sumei datorate de 28 EUR, reprezentând contravaloare tarif despăgubire conform înștiințării de plată din procesul verbal de contravenție . nr._/17.10.2011.
Acesta consideră că eronat s-a admis contestația de către prima instanță pe considerentul că a fost prescrisă executarea sancțiunii contravenționale și că motivarea a fost făcută contrar prev. art. 27 din OG nr. 2/2001.
Astfel instanța a apreciat că procesul verbal trebuia comunicat prin poștă cu aviz de primire și numai în subsidiar prin afișare, iar art. 27 din O.G. 2/2001 prevede că această comunicare se face prin poștă sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, cele două modalități de comunicare fiind alternative, fără a exista o ordine de preferință între ele, iar recurgerea la una dintre aceste modalități de comunicare este suficientă pentru ca procedura să fie considerată îndeplinită.
Astfel constată apelanta că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului de drept „ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus”,conform căruia prin interpretare nu se poate restrânge aplicarea unui text care a fost formulat general.
Referitor la cele reținute cu privire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 10 din 10.06.2013 apelanta precizează că în opinia sa prevederile acestei decizii au fost interpretate în mod eronat, fără să se țină seama de faptul că își produce efectele după publicarea ei în Monitorul Oficial și anume de la data de 23.07.2013, conform principiului neretroactivității din Codul civil.
În drept apelanta invocă dispozițiile art 466 -482 Cod procedură civilă.
La data de 11.02.2015 . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu motivarea că susținerile apelantei sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește susținerea apelantei că procesul verbal de contravenție .> R 11 nr._ din data de 17.10.2011, a fost comunicat prin afișare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 ar permite organului constatator să opteze pentru efectuarea comunicării între comunicarea prin poștă cu aviz de primire și comunicarea prin afișare la sediul contravenientului, aceasta nu poate fi reținută de către tribunal deoarece potrivit art. 163 din codul de procedură civilă și practicii Curții Constituționale comunicarea actelor de procedură se face în principal prin poștă cu aviz de primire și numai în situația în care acestea nu sunt ridicate de la oficiul poștal procedura de comunicare se face prin afișare.
Ca argument este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 424 din 8.07.2014 prin care se stabilește că afișarea constituie o modalitate derogatorie de aducere la îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției.
Contestatoarea . învederează că apelanta dă o interpretare eronată deciziei nr.10/10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că prima instanță a încălcat principiul neretroactivității legii penale, în opinia sa decizia putând fi aplicată și pentru situații juridice născute anterior publicării în Monitorul Oficial deoarece legea nu poate fi dreaptă și apoi nedreaptă la diferite intervale de timp, ci este unică în permanență și trebuie aplicată într-un singur mod, cel just.
De asemenea intimata contestatoare precizează că pe rolul Judecătoriei Caracal a mai fost o speță asemănătoare ce a făcut obiectul dosarului nr._ în care prin hotărârea nr. 108/16.01.2015 a fost admisă în parte contestația la executare și s-a constat prescrisă executarea, fiind anulate și formele de executare silită.
În drept invocă prevederile legale menționate în întâmpinare și solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispozițiile art. 476 și urm. Cod de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Motivul de apel privind greșita reținere de către prima instanță a incidenței instituției prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ca urmare a neîndeplinirii obligației de comunicare prev. de art. 14 alin 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este întemeiat.
Astfel la data de 17.10.2011 C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin agenții constatatorii au surprins în ziua de 17.10.2011 circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă un autovehicul proprietatea lui H. România SRL.
Contravenția a fost constată prin întocmirea procesului verbal . nr._/17.10.2011 în care contravenientul a fost amendat cu amendă contravențională conform prev. art. 8 din OG 15/2002.
Procesul verbal a fost comunicat contravenientului H. România la data de 27.10.2011 prin afișare la sediu din Caracal, .. 83, jud. O., ocazie cu care numitul C. I. din cadrul SND Slatina a întocmit un proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare în prezența martorului N. M., ( fila 48 dosar).
Întrucât în termenul legal prevăzut de către ordonanța nr. 2/2001 contravenientul nu a achitat sumele menționate în procesul verbal de constatare a contravenției, C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România s-a adresat la data de 5.07.2013 B. I. Raol F. cu cerere de executare silită .
S-a constituit dosarul de executare nr.1093/E72014 având ca obiect plata sumei de 28 EUR reprezentând contravaloare tarif despăgubire și a sumei de 406.93 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Prin încheierea nr. 6858/25.04.2014 Judecătoria C. a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/17.10.2011 emis de creditoarea CNADNR SA – Direcția Națională de Drumuri și Poduri C. pentru debitorul . și autorizează creditoarea prin intermediul executorului judecătoresc să treacă la executarea silită.
Din cele de mai sus rezultă că procesul verbal prin care s-a constat contravenția a fost comunicat contravenientului în termenul legal de o lună de la încheierea acestuia respectându-se astfel prev. art. 26 alin 3 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la modalitatea de comunicare a procesului verbal menționat mai sus aceasta s-a făcut prin afișare la sediul societății de către un reprezentant al SND Slatina în prezența uni martor, dovadă fiind procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 48 dosar.
Potrivit prev. art. 27 din OG 2/2001: „ Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor”.
Interpretarea textului de lege menționat mai sus, la data când a fost efectuată procedura de comunicare, era în sensul că modalitatea de comunicare este alternativă, agentul procedural alegând a doua modalitatea de comunicare și anume prin afișare la sediu.
Prin Decizia nr. 10 /10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin 2 teza I rap. la art. 14 alin 1și art. 25 alin 2, art. 31 alin 1 din OG nr. 2/2001 și s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire.
Însă această decizie a fost dată în anul 2013, iar procedura de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ s-a făcut la data de 27.10.2011, deci anterior luării acestei decizii.
Potrivit prev. art. 6 din Codul civil legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori după caz săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea prev. art. 517 alin 4 din Codul de procedură civilă statuează că dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Partea I.
Din aceste considerente tribunalul apreciază că dispozițiile deciziei mai sus menționate nu operează pentru trecut, procedura de comunicare fiind îndeplinită în termen legal, iar în cauză nu se poate constata intervenită prescripția executării sancțiunii contravenționale cu consecința neanulării procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca în conformitate cu prevederile art. 480 pct. 2 din Cod de procedură civilă, să admită apelul, să schimbe sentința în sensul respingerii contestației la executare,ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în Calea Severinului, nr. 17, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 3106/26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare S.C H. România S.R.L., cu sediul în Caracal, .. 81, Județul O. și cu sediul procesual ales la cabinet avocat „Moțec Ș.”, în Timișoara, ., Județul T., schimbă sentința în sensul că respinge contestația la executare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 aprilie 2015
Președinte, I. B. | Judecător, O. C. | |
Grefier, M. T. |
Red O. C.
Tehnoredactat M.S.
Ex 4/ 29.05. 2015
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul OLT | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 267/2015.... → |
---|