Contestaţie la executare. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 243/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 243/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Judecător S. O.

Judecător I. B.

Grefier A. D.

Pe rol,soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator Orașul Drăgănești O., cu sediul în .. 150, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 1128 din 18 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ , în contradictoriu cu intimatele M. V.,domiciliată în Drăgănești – O., .. A, ., ., C. C., domiciliată în comuna Mărunței, ., Județul O. și B. F., domiciliată în Drăgănești – O., .. PM2, ., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatele M. V., B. F., lipsă celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Văzând dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, în raport de data comunicării sentinței – 02.06.2015( fila 67 dosar fond) și data la care a fost declarată calea de atac – 30.06.2015( fila 20), instanța invocă din oficiu excepția tardivității recursului, acordând cuvântul asupra acestei excepții.

Intimatelor M. V. și B. F., având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 1128 din 18 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Primăria orașului Drăgănești-O. – prin reprezentant legal, pornită în dosarul de executare nr. 153/2011 întocmit de B. N. I. - Caracal, în contradictoriu cu intimatele M. V., C. C., și B. F., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Drăgănești O. – prin primar P. R. a formulat contestație în contradictoriu cu intimatele creditoare M. V., C. C. și B. F., împotriva somației nr. 153/2011 emisa in baza sentinței civile nr. 749/18.06.2009, impotriva adresei de infiintare a popririi din data de 06.03.2015 prin care s-a procedat la infiintarea popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Caracal pana la incasarea sumei de 8980 lei, suma ce reprezintă drepturi salariale restante pentru anul 2014 si 2015 si cheltuieli de executare, solicitand suspendarea executării silite, instanței admiterea contestației asa cum a fost formulata si anularea formelor de executare silita.

A reținut instanța că prin sentința civilă nr.749 pronunțată în data de 18 iunie 2009 a Tribunalului O. a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată fiind obligat Centrul de Sănătate Drăgănești O. la plata sporului solicitat pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% din salariul de bază pe perioada 1.01.2005 – 31.12.2006, după cum urmează: M. E. – 6382 lei, M. V. - 5579 lei, C. C. – 6352 lei, M. G. – 5436 lei și B. F. - 2210 lei și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3700 lei.

În vederea recuperării sumelor stabilite prin sentința civilă mai sus menționată, rămasă definitivă prin nerecurare, intimatele creditoare s-au adresat inițial Centrului de Sănătate Drăgănești O., cu cererile înregistrate sub nr. 1283 și 1284/19.07.2009, conform dovezilor anexate la dosar în data de 2.08.2007, însă debitorul nu și-a îndeplinit obligația de bună voie .

Ca atare, față de dispozițiile art. 25 alin. 1 și art. 24 NCPC coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ca regulă generală, procedura executării silite din prezenta cauză este supusă dispozițiilor vechiului C..

Conform disp.art. 371¹ alin. 1 din vechiul C. în vigoare la data începerii executării, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu, se aduce la îndeplinire de bună – voie .

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită .

Astfel intimatele au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu prin executorul judecătoresc N. I., sens în care s-a întocmit dosarul de executare silită nr.153/2011, în baza cererii înregistrate în data de 6.07.2011.

Prin încheierea din data de 11 iulie 2011 instanța a încuviințat executarea silită a sentinței civile pronunțată de Tribunalul O. în data de 18 iunie 2009 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 8.07.2009.

Executorul judecătoresc N. I. a emis somația în data de 12.07.2011 prin care a fost înștiințat Centrul de Sănătate Drăgănești O. de punerea în executare silită a titlului executoriu potrivit căruia are obligația de a se conforma .

În aceeași dată s-a emis o adresă către Primăria orașului Drăgănești O. pentru a se comunica Biroului ex. judecătoresc bunurile mobile și imobile cu care figurează înscrisă debitoarea în evidențele fiscale.

Ulterior, prin adresa din data de 8.08.2011 executorul judecătoresc solicită relații Direcției de Sănătate Publică O., cu privire la instituția care urmează să achite suma totală de 18.394 lei intimatelor creditoare, sumă datorată de Centrul de Sănătate Drăgănești O., având în vedere măsurile de reorganizare a unităților sanitare cu paturi conform hotărârii HG nr.212/9.03.2011, Centrul de Sănătate Drăgănești O. fiind inclus în acest program de interes național « dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vîrstnice ».

Urmare a adresei de mai sus Direcția de Sănătate Publică a Județului O., prin răspunsul din data de 17.12.2012 a înștiințat Biroul ex. judecătoresc că Primăria Drăgănești O. a preluat Centrul de Sănătate și conform OUG 162/2008 s-a realizat transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice și locale.

Constată instanța că, prin protocolul de predare preluare încheiat între Primăria orașului Drăgănești O. și Direcția de Sănătate Publică din data de 2.07.2010, s-a efectuat predarea-primirea ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către Autoritățile Administrației Publice Locale.

Conf. art.3 din protocol, s-a stabilit patrimoniul Centrului de Sănătate Drăgănești O. constând în totalitatea bunurilor de natura activelor fixe, obiectelor de inventar, materialelor cuprinse în evidența contabilă a instituției în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, potrivit situației prezentate în anexa nr.1.

De asemenea, prin același protocol s-a stabilit întregul personal angajat care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de Sănătate Drăgănești O., fiind personal contractual salarizat potrivit prevederilor în vigoare privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

Întrucât au intervenit o . modificări în ceea ce privește funcționarea Centrului de Sănătate Drăgănești O., în data de 10.01.2011 s-a emis o altă somație către Unitatea Administrativ Teritorială Drăgănești O. căreia i s-a pus în vedere să achite suma de 843 lei reprezentând 5% din drepturile salariale restante datorate intimatelor, având în vedere prevederile protocolului încheiat între Primăria Drăgănești O. și Direcția de Sănătate Publică O..

În baza protocolului încheiat în data de 3.06.2011 între Primăria orașului Drăgănești O. și Spitalul de pneumoftiziologie Scornicești s-a predat Spitalul TBC Drăgănești O. din cadrul Centrului de Sănătate Drăgănești O. către Spitalul Scornicești, preluând și personalul angajat care își desfășoiară activitatea în cadrul Spitalului TBC Drăgănești O..

S-au solicitat relații la acest spital, cât și la Spitalul de Urgență Slatina (în data de 30.01.2013) privitor la instituția competentă să achite drepturile salariale solicitate de intimate.

Din actele și lucrările dosarului de executare silită reține instanța că, Spitalul de Urgență Slatina nu a comunicat nici un răspuns executorului judecătoresc N. I., privitor la cele solicitate, însă conform adresei nr.6769/17.12.2012 emisă de Direcția de Sănătate Publică a Județului O. rezultă cu certitudine preluarea Centrului de Sănătate Drăgănești O. și a ansamblului de atribuții și competență exercitate de Ministerul Sănătății către autoritatea administrației publice locale, aspect rezultat și din cuprinsul protocolului nr._ încheiat între Direcția de Sănătate Publică O. și Primăria orașului Drăgănești O., aceasta fiind instituția care va efectua plata drepturilor cuvenite intimatelor.

Ulterior ca urmare a neîndeplinirii obligatiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civila nr. 749/18.06.2009 a Tribunalului O. și respingerii contestatiei la executare formulate, prin sentința civila nr. 1924/18.04.2013 pronunțata de Judecatoria Caracal in dosarul nr._ rămasă definitivă prin nerecurare, a fost continuată executarea, trecandu-se la înființarea popririi asupra conturilor deschise.

Ca urmare a continuării executării s-a formulat o nouă contestație la executare, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia Tribunalului O. nr. 430/17.11.2014.

Prin urmare s-a procedat la o nouă înființare a popririi asupra conturilor debitoarei până la încasarea sumei de 8980 lei care reprezinta drepturi salariale restante pentru anii 2014-2015 și cheltuieli de executare pentru creditoarele M. V., C. C. și B. F..

Potrivit dispoz.art.399 Vechiul C., contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare al executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființări sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.

Vizând exclusiv desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită, contestația la executare nu are aptitudinea declanșării unei noi judecăți de fond și nici natura juridică a unei căi de atac de reformare.

Contestația la executare poate viza fi clarificarea înțelesului, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, fie desființarea actelor de executare nelegală, fie obligarea organului de executare la îndeplinirea actului în condițiile prevăzute de lege.

O astfel de contestație se promovează atunci când titlul nu este suficient de clar iar pentru a putea fi pus în executare este necesară clarificarea, interpretarea, ori explicarea lui.

Din dispozițiile art.399 vechiul C. și următoarele, rezultă cu certitudine că în cadrul contestației la executare sunt vizate doar împrejurări survenite după începerea executării silite și care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu.

Din cuprinsul somației emise la data de 18.02.2015 în dosarul de executare nr. 153/2011, rezultă că B. N. I. – Caracal a adus la îndeplinire întocmai dispozițiile sentinței civile nr. 749/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul O..

A constatat instanța că nu există motive temeinice de anulare a somației și a adresei de înființare a popririi, acestea fiind emise în baza unui titlu executoriu valabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel calificat recurs recurentul contestator Orașul Drăgănești O., criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului ,modificarea a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate și anularea formelor de executare silită din dosarul nr. 153/2011.

La data de 23.09.2015, intimatele M. V., C. C. și B. F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestatiei la executare.

La termenul din 17.12.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului în raport de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă.

Analizând cu precădere, în conformitate cu art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția de procedură, peremptorie, a tardivității, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Art. 103 Cod procedură civilă, arată că neexercitarea oricărei de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul prevăzut de lege pentru efectuarea acelui act atrage decăderea, afară de cazul când legea prevede altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Folosind criteriile de clasificare a termenelor procedurale, este evident că termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă este imperativ, legal și absolut și se calculează conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât se socotește pe zile libere, neintrând în calcul ziua în care începe să curgă și ziua în care se împlinește.

Raportând cele de mai sus la speța de față, tribunalul observă că hotărârea pronunțată de judecătorie a fost comunicată contestatorului recurent la data de 02.06.2015( fila 67 dosar fond) iar recursul a fost depus la poștă la data de 30.06.2015( fila 20 dosar recurs).

În aceste condiții, declararea recursului la această din urmă dată încalcă normele de procedură concepute de legiuitor pentru efectuarea acestui act de procedură, pentru care sancțiunea legală este respingerea sa ca tardiv formulat.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite excepția tardivității și va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul reclamant .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității invocată și respinge recursul declarat de recurentul contestator Orașul Drăgănești O., cu sediul în .. 150, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 1128 din 18 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ , în contradictoriu cu intimatele M. V.,domiciliată în Drăgănești – O., .. A, ., ., C. C., domiciliată în comuna Mărunței, ., Județul O. și B. F., domiciliată în Drăgănești – O., .. PM2, ., Județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Președinte,

V. V.

Judecător,

S. O.

Judecător,

I. B.

Grefier,

A. D.

Red. V.V/TEHNV.V/S.M.

22.12.2015

5EX, JUD.FOND I.G

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul OLT