Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 157/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 881/294/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 157/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
COMPLET SPECIALIZAT ÎN MINORI ȘI FAMILIE
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător S. O.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul reclamant L. C. O., domiciliat în orașul Săliște, ., Județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 761 din 17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. G., domiciliată în . și intimatele A. T. Săliște, Județul Sibiu ,A. T. Vadastra,Județul O., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat C. A. pentru intimata pârâtă P. G., lipsă apelantul reclamant L. C. Olimpu și intimatele A. T. Săliște și A. T. Vadastra.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata pârâtă P. G. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Avocat C. A., pentru intimata pârâtă P. G., depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015 și chitanța privind taxa de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, în cuantum de 35 lei.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol.
Avocat C. A., pentru intimata pârâtă P. G. având cuvântul, solicită admiterea cererii de repunere pe rol, deoarece nu mai există motivele pentru care s-a dispus suspendarea.
Instanța, având în vedere cererea de repunere pe rol, observând actele depuse la dosar, conform dispozițiilor art. 415 Cod procedură civilă, urmează a admite cererea și dispune redeschiderea judecății, fixând termen în aceeași zi, 26.12.2015.
Instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Avocat C. A. pentru intimata pârâtă P. G., având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, iar cu privire la proba testimonială, arată că nu mai insistă în încuviințarea acesteia.
Cu privire la cererea de probatorii formulată de apelantul reclamant L. C. O., prin cererea de apel, privind luarea interogatoriului intimatei pârâte și suplimentarea probei testimoniale cu un martor în persoana numitului N. A. D., solicită respingerea cererii motivat de faptul că nu sunt utile cauzei.
În temeiul dispoz. art. 258 Cod procedură civilă, instanța apreciază că se impune încuviințarea doar a probei cu înscrisuri solicitată de avocat C. A. pentru intimata pârâtă P. G..
În temeiul dispoz. art. 254-255 cu raportare la art.479 Cod procedură civilă, instanța respinge cererea de probatorii formulată de apelantul reclamant L. C. O. privind suplimentarea probei testimoniale cu un martor în persoana numitului N. A. D., apreciată ca nefiind utilă cauzei și proba cu interogatorul intimatei, întrucât apelantul nu a precizat ce a nume a dorit să dovedească cu această probă.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat C. A. pentru intimata pârâtă P. G., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței intimatei de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște, jud. Sibiu, la data de 08.10.2013 sub nr._, reclamantul L. C. O. a chemat în judecată pe pârâta P. G., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună ca minorele L. P. M. E. și L. P. C.-G. să fie încredințate tatălui reclamant, cu stabilirea domiciliului minorelor la reclamant și exercitarea autorității părintești de către ambii părinți. Se solicită și obligarea mamei pârâte la plata unei pensii de întreținere lunare în procent de 30% din salariul minim pe economie în favoarea ambelor minore.
În subsidiar, reclamantul solicită ca domiciliul minorei L. P. M. E. să fie stabilit la reclamant, iar domiciliul minorei L. P. C.-G. să fie stabilit la pârâtă, cu stabilirea unui program de vizitarea a minorei L. P. C.-G. de către reclamant.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că minorele L.-P. M.-E., născută la data de 02.06.2012 și L.-P. C.-G. născută în data de 10.06.2013 au rezultat din relatia de concubinaj dintre părți. Reclamantul arată că mama pârâtă nu este în relații bune cu tatăl ei, nu a avut niciodată loc de muncă, nu are posibilități financiare de creștere și educare a minorelor, consumă băuturi alcoolice oferind alcool și minorelor.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 94 lit a, 107, 114, 309-326, 351-358 C.pr. civ și art 389-529 C. civ.
În probațiune, reclamantul a anexat cererii formulate fotocopiile următoarelor înscrisuri: certificatele de nastere ale minorilor (f.8), cartea de identitate a reclamantei (f.9), procură specială (f. 10).
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională invocând excepția necompetentei teritoriale în rap de disp. art. 107 C.p.c, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă motivat de faptul că instituția încredințării minorului nu mai este prevăzută de prezenta legislație.
Prin cererea reconvențională pârâta solicită stabilirea domiciliului minorelor L. P. M. E. și L. P. C.-G. la mama pârâtă, reclamantul pârât-reconvențional să fie obligat să la cheltuielile de creștere și educare a minorelor cu exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale pârâta arată că minora L. P. C.-G. născută în data de 10.06.2013 este alăptată de mamă la piept și având în vedere vârsta fragedă a acesteia se impune ca ea să rămână în îngrijirea mamei. Pârâta învederează instanței că are condiții pentru creșterea minorelor și deține o locuință proprie unde vor creste minorele.
În susținerea întâmpinării și a cererii reconvenționale pârâta a depus fotocopiile următoarelor înscrisuri: încheierea nr._/27.05.2015 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară O., adeverinte medicale ale minorelor (f.29, 30).
În cursul judecării procesului, instanța a încuviințat pentru reclamant proba testimonială fiind audiați sub prestare de jurământ martorii B. A., G. E. și C. M. și proba cu interogatoriul pârâtei. Pentru pârâtă instanța a încuviințat proba testimonială fiind audiați sub prestare de jurământ martorii P. M., B. C. și S. A..
În baza rolului activ, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria . și către Primăria orașului Săliște, jud. Sibiu, pentru efectuarea de anchete psihosociale la domiciliul ambelor părti.
Prin sentința civilă nr. 82/21.02.2014 Judecătoria Săliște a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 13.03.2014, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 761/17.07.2014 Judecătoria Corabia a respins cererea principală formulată de reclamantul L. C.-O. și a admis cererea reconvențională formulata de pârâta-reclamanta reconventional P. G..
In temeiul art.397 C. civ. raportat la art.503 C. civ. s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorelor L.-P. M.-E., născută la data de 02.06.2012 și L.-P. C.-G. născută în data de 10.06.2013, să se facă în comun de ambii părinți.
In temeiul art.400 C. civ. s-a stabilit locuința minorelor L.-P. M.-E. și L.-P. C.-G. la domiciliul mamei și obligă părintele rezident să anunțe părintele nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței minorului.
In temeiul art.530 C. civ. a fost obligat tatăl reclamant la plata unei pensii de întreținere in favoarea minorelor L.-P. M.-E., născută la data de 02.06.2012 și L.-P. C.-G., născută în data de 10.06.2013, in cuantum de 142 lei lunar pentru fiecare, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (09.10.2013) si pana la intervenția unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligatiei de întreținere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul L. C. O. și pârâta P. G. au avut o relație de concubinaj, din care au rezultat minorele L.-P. M.-E., născută la data de 02.06.2012, și L.-P. C.-G., născută în data de 10.06.2013. Ulterior relația de concubinaj a încetat minorele locuind în prezent împreună cu mama pârâtă.
2. Cu privire la stabilirea domiciliului minorelor și exercitarea autorității părintești față de acestea.
Potrivit articolul 496 din C. Civ. „ Copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. Locuința copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege”.
Potrivit articolul 400 din C. civ. ” În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior”.
Desi reclamantul menționează în cererea sa că solicită ca cele două minore să-i fie încredințate, terminologie folosită de legislația abrogată prin Noul Cod Civil, totuși în continuarea cererii sale reclamantul solicită stabilirea domiciliului minorelor la locuința sa, astfel încât nu se poate considera că cererea reclamantului este inadmisibilă așa cum solicită pârâta prin întâmpinare.
Pentru a soluționa cererea de stabilire a domiciliului minorilor, instanța va acorda prioritate principiului interesului superior al copilului, consacrat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Art. 5 alin.2 din același act normativ stipulează că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. Potrivit art. 31 alin.1, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar conform alineatului 2 exercitarea drepturilor în îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
Este de necontestat ca interesul superior al copilului trebuie sa prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naționale, cât si prin cele internaționale în materie, respectiv art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art.92 din C. civ, art.497 din C civ. și si art.3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România în anul 1990, prin Legea nr.18/1990.
Prin urmare, și la stabilirea domiciliului copiilor minori, condiția esențială în raport de care instanțele judecătorești au îndatorirea să se pronunțe, constă în interesul superior al copiilor, interes ce urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor, precum și atașamentul minorului față de părinte, grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor în fapt, precum și altele asemenea. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective; astfel spus, în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte. Situatia materiala mai deosebita a unuia dintre părinți, nu este criteriu suficient pentru ca eventual un copil sa fie încredințat acelui părinte.
Transpunând criteriile enunțate la situația de fapt din speță, s-a constatat că măsura stabilirii locuinței minorelor la domiciliul mamei corespunde interesului superior al copilului, vârsta frageda a minorelor (2 ani și 1 an ) fiind de natura sa creeze o prezumție simpla a unei legături afective puternice dintre mama si copil, la această varsta copilul având o nevoie sporită de afectiune si de apropiere din partea mamei. Instanta de fond a avut în vedere faptul că în prezent minorele locuiesc în mod statornic cu mama pârâtă în locuința acesteia din Vădastra, jud. O., și sunt bine îngrijite, așa cum rezulta și din declarațiile martorei S. A. (f.29). După despărțirea în fapt a părților reclamantul nu s-a mai interesat de soarta minorelor si nu a contribuit în nici un fel la creșterea si educarea acestora.
Pentru aceste motive instanta de fond a stabilit domiciliul minorului la mamă.
Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti este prevăzută de art. 397 Cod civil: Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decidealtfel. Acest articol din Codul civil instaurează în dreptul român prezumția de autoritate părintească comună care elimină vechea prezumție utilizată până nu de mult, prezumția de încredințare către mamă, instituită de către Codul Familiei abrogat. Definită ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, autoritatea părintească aparține, potrivit Noului Cod Civil, ambilor părinți, care trebuie să o exercite numai în interesul superior al copilului . În acest sens, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile legii speciale în materie, anume Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care afirmă prevalența principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art. 2 din Legea nr. 272/2004). Interesul superior al copilului este punct de reper și atunci când există neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești; în această ipoteză, instanța de tutelă are autoritate de a decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu ascultarea părinților, a copiilor, după caz, precum și în funcție de concluziile raportului de anchetă socială. Astfel, dispozițiile art. 398 C civ. prevăd situația exercitării autorității părintești de către un singur părinte, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, în special eventualele pericole pe care părintele în cauză ar putea să le reprezinte pentru minor. Se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la școlarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (jurisprudența Curții Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).
Ca regulă generală, instanța de judecată este obligată să acorde autoritate părintească comună din oficiu, chiar și în condițiile în care unul din parinți nu a făcut o cerere în acest sens. În caz excepțional, atunci când un părinte reprezintă un risc pentru minor, se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte. În mod cu totul și cu totul excepțional și, cu aceeași cerință, a respectării interesului superior al copilului, instanța poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau la o instituție de ocrotire.
Avand in vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că interesul superior al minorului reclamă ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți.
3. Cu privire la capătul de cerere privind obligația de întreținere
Potrivit art. Articolul 499din CCiv” Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.
Dreptul la întreținere este un drept personal al minorului la care părintele nu poate renunța. În caz contrar s-ar încălca interesul superior al copilului, interes care trebuie sa prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copilul
Potrivit articolului 529 C civ. „Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.
Instanța de fond a reținut că părțile din prezenta cauză au în întreținere doi minori, iar pârâtul nu realizează venituri de natură salarială. Cu toate acestea instanta este obligată să tină cont de un plafon minim în stabilirea cheltuielilor de întretinere pentru minori, plafon care nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie întrucât pârâtul, chiar dacă nu are loc de muncă, este apt de muncă si poate realiza venituri. Pentru aceste motive la stabilirea cuantumului pensiei de intretinere a fost avut in vedere salariul minim pe tara și în consecință a fost obligat pârâtul la plata sumei de 142 lei lunar pentru fiecare minoră.
S-a mai reținut că reclamantul a solicitat instanței ca, în subsidiar, în eventualitatea respingerii cererii sale, domiciliul minorei L. P. M. E. să fie stabilit la reclamant iar domiciliul minorei L. P. C.-G. să fie stabilit la pârâtă cu stabilirea unui program de vizitarea a minorei L. P. C.-G. de către reclamant. În eventualitatea stabilirii domiciliului ambelor minore la mamă reclamantul nu a solicitat expres program de legături personale cu cele două minore astfel încât, ținând cont de prevederile art. 9 C.pr.civ., instanța nu se poate pronunța asupra aceea ce nu s-a cerut. În acest sens, reclamantul are la îndemână o acțiune separată prin care să solicite stabilirea unor legături personale cu cele două minore.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelantul reclamant L. C. O., considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând admiterea apelului, schimbarea in totalitate sau în parte a sentinței instanței de fond in sensul respingerii cererii reconvenționale si admiterea acțiunii principale si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În acest sens, solicită, în principal: stabilirea domiciliului minorelor L. P. M. E., născuta la data de 02._ si L. P. C.-G., născuta la data de 1006.2013 la domiciliul său, respectiv in orașul Saliste, ., jud. Sibiu, și obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere lunare in procent de 30% din salariul minim pe economie in favoarea ambelor minore, iar, în subsidiar, stabilirea domiciliului minorei L. P. M. E. la domiciliul său in orașul Saliste, ., jud. Sibiu, iar domiciliul minorei L. P. C.-G., la parata, cu stabilirea unui program de vizitare a minorei L. P. C.-G. de către reclamant, in sensul stabilirii unui program pentru a avea legaturi personale cu minora.
Arată că, desi au fost audiați mai mulți martori in fata instanței de fond, instanța a făcut o analiza doar a unei singure declaratii de martor (S. A.) atunci cand a dispus stabilirea domiciliului minorelor la mama, astfel că solicită analizarea tuturor probelor administrate, cat si suplimentarea acestor probe cu depoziția unui nou martor N. A. D., a cărui audiere o solicită.
Consideră ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate si nici nu a făcut o analiza temeinica a acestor declarații date in fata acesteia.
Chiar daca instanța de fond a retinut in motivare ca primează interesul superior al minorului, atunci când se discuta stabilirea domiciliului minorelor, apreciază ca dincolo de aspectele teoretice pertinente prezentate in considerentele sentinței, totuși instanța nu s-a aplecat asupra analizării probelor administrate.
Arată că art. 31 alin. 1 si 2 din Legea nr. 272/2004 statuează ca ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor in îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie sa aibă in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunăstarea materiala si spiritual a copilului, in special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării si întreținerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.
Instanța de fond a reținut ca "la stabilirea domiciliului copiilor, condiția esențiala in raport de care instanțele judecătorești au îndatorirea sa se pronunțe, consta in interesul superior al copiilor, interes ce urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate in acest scop de doctrina si jurisprudenta". Aceste criterii au fost indicate ca fiind: varsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atașamentul fata de minor, precum si atașamentul fata de părinte, grija manifestata de părinți in timpul conviețuirii si dupa despărțirea in fapt.
Se arată că vârsta frageda a minorelor nu este de natura sa creeze o prezumție simpla a unei legături afective puternice dintre mama si copil, atâta timp cat a dovedit caracterul imoral al mamei, care pune sub semnul întrebării stabilirea domiciliului minorelor la mama.
In momentul de fata, minora L. P. M. E. a înaintat in vârsta și se poate ocupa de creșterea si educarea acesteia in cele mai bune condiții. Minora este afectată de atitudinea pârâtei, deoarece aceasta nu se ocupă in mod conștiincios de creșterea si educarea acesteia.
Apelantul reclamant susține că, având în vedere atitudinea neglijentă a pâratei față de propriul copil, este în interesul superior al copilului să se dispună stabilirea domiciliului minorei la domiciliul său.
De asemenea, arată că asa cum a dovedit in cursul judecații, fiica cea mare a locuit o perioada de timp la el, ocazie cu care s-a ocupat permanent de creșterea si educarea acesteia, fiind foarte bine îngrijită și educată.
Si dupa despărțirea in fapt de parata, s-a interesat de soarta minorelor, contribuind la creșterea si educarea acestora, contribuind material, in sensul ca in vara anului 2013 a cumpărat un autoturism marca Mercedes pentru a fi folosit pentru nevoile copiilor, bun de care s-a folosit parata.
Susține că nu este de acord cu motivarea sentinței, care arata ca nu a contribuit cu nimic la creșterea si educarea minorelor, dupa despărțirea in fapt.
Apreciază ca analiza subiectiva a instanței de judecata in aprecierea criteriilor care au stat la baza stabilirii domiciliului minorelor la mama trebuie înlăturata, solicitând reanalizarea tuturor probelor administrate in fata instanței de judecata.
O alta critica adusa sentinței se refera la faptul ca instanța de fond în mod nelegal s-a pronunțat in sensul ca nu a solicitat expres stabilirea de legaturi personale cu minorele, din moment ce a existat o cerere subsidiara, prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei L. P. C. G..
Chiar daca a existat o cerere de stabilire a unui program de vizitare a unei singure minore si de a avea legaturi personale cu aceasta, consideră ca aceasta cerere nu putea fi respinsa, instanța de fond in mod greșit facand trimitere la art. 9 NCPC.
Potrivit art. 401 NCC :"In cazurile prevăzute de art. 400, părintele sau, dupa caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta
A.. 2 - In caz de neînțelegere intre părinți, instanța de tutela decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. "
Solicit admiterea apelului, schimbarea in totalitate a sentinței instanței de fond in sensul respingerii acțiunii reconventionale si admiterii acțiunii principale si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 - 482 NCPC, art. 451-455 NCPC, art. 397, art. 503, art. 400, art. 401 si urm., art. 529 - art. 534 NCC.
A depus la dosar în copie cartea de identitate și chitanța nr. 493 /10.09.2014 privind achitarea onorariului de avocat.
La data de 10.11.2014 intimata pârâtă P. G. a depus întâmpinare, considerând sentința instanței de fond ca legala si temeinica și solicitând respingerea apelului cu obligarea apelantului reclamant la cheltuieli de judecata.
A arătat că apelantul reclamant a susținut ca instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, ca soluția corecta ar fi fost de admitere a cererii, iar cele doua minore sa-i fie încredințate acestuia, iar în subsidiar, sa-i fie incredintata mamei, minora L. P. C. G., desi instituția încredințării nu este prevăzuta de codul civil, neintelegand nici el si nici avocatul acestuia, ca o minora la vârsta pe care o are, nu poate fi despărțita de mama, cel puțin in situația de fata.
Mai susține că apelantul a arătat ca minora L. P. M. E. a înaintat in vârsta, si ca se poate ocupa de aceasta, uitând sa arate instanței, ca de la fuga sa de la Vadastra, nu le-a mai văzut deloc pe cele doua minore, refuzând sa le trimită alimente, îmbrăcăminte, bani.
Intimata pârâtă arată ca are condiții pentru creșterea si educarea celor doua minore, anchetele ce se vor dispune in cauza vor demonstra acest lucru, că va fi ajutata de tatal său, cu care locuiește în casa pe care a cumparat-o, deci are o casa unde cele doua minore pot creste.
Având in vedere interesul superior al minorelor, consideră ca este normal si legal, să-i fie încredințate cele doua minore sa fie stabilit la mine, având in vedere cele expuse, dar mai ales vârsta frageda a celor doua minore, ca locul lor este langa mama, nu langa un fugar, care le-a abandonat atunci când aveau nevoie, de el.
In dovedirea cererii intelege sa se folosească de proba cu: inscrisuri, interogatoriu, anchete sociale, martori si orice alta proba care ar reieși din dezbateri.
A solicitat audierea martorei S. A., domiciliata in Mun. Slatina, ., ., ..
In drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispoz. art.205 si urm. C., art.451C.p.c.
Apelantul reclamant L. C. O. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata pârâtă, prin care solicită respingerea tuturor apărărilor invocate de aceasta.
A arătat că prin motivarea întâmpinării, intimata a încearcat sa susțină ideea ca aceasta dispune de condiții materiale și morale pentru a se ocupa de copii, însă, în realitate, lucrurile sunt altfel decât sunt prezentate, solicitând a se cere relații atat de la primărie, postul de poliție și biserica din localitatea de domiciliu unde intimata si minorele se afla.
Susține că în motivarea cererii a arătat ca minorele L. P. M. - E. si L. P. C. - G. au rezultat din relația de concubinaj dintre parti, ca mama, intimata din dosar, nu era in relații bune cu tatăl sau, nu a avut niciodată loc de munca, nu are posibilități financiare de creștere si educare a minorelor, consuma băuturi alcoolice si a oferit alcool minorelor.
A invocat aspecte care dovedesc împrejurarea ca mama pârâtă nu intruneste nici condiții morale, dar nici materiale pentru a se stabili domiciliul minorelor la aceasta.
Mai arată că, deși au fost audiați mai mulți martori, instanța de fond a făcut o analiza doar a unei singure declarații de martor (Stoeoica A.) atunci cand dispune stabilirea domiciliului minorelor la mamă
Solicită analizarea tuturor probelor administrate, cat si suplimentarea acestor probe cu depoziția unui nou martor N. A. D., a cărui audiere o solicită.
Mai susține că vârsta minorelor nu este de natura sa creeze o prezumție simpla a unei legaturi afective puternice dintre mama si copil, atâta timp cat a dovedit caracterul imoral al mamei.
In momentul de fata minora L. P. M. E. a înaintat in vârsta și se poate ocupa de creșterea si educarea acesteia in cele mai bune condiții.
Minora este afectată de atitudinea pârâtei, acesta neocupandu-se in mod conștiincios de creșterea si educarea acesteia.
De asemenea, arată că asa cum a dovedit in cursul judecații, fiica cea mare a locuit o perioada de timp la el, ocazie cu care s-a ocupat permanent de creșterea si educarea acesteia, fiind foarte bine îngrijită si educata, astfel că solicită ca cel puțin minora L. P. M. sa-i fie încredințată, deoarece întruneste atât condiții morale cât și materiale pentru a se ocupa de creșterea si educarea acesteia.
Solicită admiterea apelului, schimbarea in totalitate a sentinței instanței de fond in sensul respingerii acțiunii reconvenționale si admiterii acțiunii principale si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, în limitele și pentru considerentele următoare:
Contrar celor susținute de apelantul reclamant-pârât reconvențional, prima instanță a apreciat în mod corespunzător probele de la dosar, care converg spre concluzia argumentată că este în interesul superior al minorelor ca locuința acestora să fie stabilită la domiciliul mamei intimate.
De altfel, deși susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în cauză, apelantul nu indică în concret care anume probe, din cele de la dosar, relevă o altă stare de fapt.
Este drept că instanța de fond a menționat în considerentele sentinței, doar depoziția martorei S. A., însă aceasta nu înseamnă și că, implicit, cu ocazia deliberării, nu ar fi examinat probele, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.
Este cert că la data pronunțării sentinței, minora M.-E., născută la data de 02.06.2012, avea vârsta de 2 ani și o lună, iar minora C.-G., născută la data de 10.06.2013, avea vârsta de 1 an și o lună.
Este de necontestat în cauză, rezultând din adeverințele medicale eliberate de CIM Dr. Bondreescu A., că cele două copile sunt înscrise pe listele medicului de familie din localitatea de domiciliu al mamei, localitate în care, de altfel, aceasta din urmă deține în proprietate un imobil, astfel cum atestă încheierea OCPI O. nr._/11.06.2013.
Potrivit referatului de anchetă socială nr. 76/13.08.2014, întocmit la domiciliu mamei intimate, familia deține în proprietate casă de locuit construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, având 4 încăperi și hol, o anexă gospodărească din cărămidă, acoperită cu țiglă, având 3 încăperi și pivniță. Locuința este mobilată decent, iar igiena este bună.
Susținerile apelantului privind conduita imorală a mamei nu sunt dovedite de nicio probă de la dosar, după cum neîntemeiată este și susținerea privind faptul că mama nu se ocupă corespunzător de minora M.-E., dimpotrivă, potrivit referatului de anchetă socială menționat anterior, mama este foarte atașată de copii, este afectivă. De asemenea, bunicul matern este foarte atașat de copii și dorește ca minorele să fie încredințate mamei.
Chiar dacă din depoziția martorei G. E. rezultă că apelantul a fost preocupat de procurarea celor necesare traiului minorelor pe perioada în care acestea s-au aflat la mamă, tribunalul nu poate ignora criteriul vârstei copiilor la stabilirea interesului superior al minorului, care trebuie să prevaleze în orice procedură judiciară ce implică minorii.
Fără a nega în vreun fel legătura de afecțiune care trebuie să existe între tată și copiii săi, tribunalul nu poate împărtăși argumentul apelantului privitor la necesitatea separării celor două surori, rezultat implicit din solicitarea acestuia ca cel puțin locuința minorei M.-E. să fie stabilită la tată pentru motivul că între timp aceasta a înaintat în vârsta.
Dacă părinții nu pot locui împreună, un copil mai mic de 3 ani are o nevoie mai mare de continuitate de îngrijire din partea mamei, motiv pentru care critica apelantului privind soluționarea diferendului privind stabilirea locuinței minorelor nu poate fi primită.
Însă, nu aceeași este situația în ceea ce privește soluționarea cererii privind stabilirea unui program de legături personale cu minora C.-G..
În acest sens, din observarea actelor de procedură de la dosar, tribunalul constată că prin cererea introductivă formulată la data de 08.10.2013 reclamantul a solicitat, în subsidiar, prin cel de-al doilea petit, stabilirea unui program de vizitare a minorei L.-P. C.-G. după cum urmează: o lună în fiecare anotimp, respectiv în lunile ianuarie, mai, iunie și noiembrie, la domiciliul reclamantului, sau instanța să stabilească un program de vizitare.
Instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că o asemenea pretenție este practic inadmisibilă, întrucât nu s-a solicitat stabilirea unui program de legături personale și cu minora L.-P. M.-E..
Sub acest aspect, tribunalul reține că în practica instanței europene de contencios al drepturilor omului dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul este privit ca parte a dreptului la viața de familie, așa cum rezultă din art. 8 din CEDO, considerându-se că hotărârile instanței care ar împiedica legăturile personale dintre părinte și copilul său constituie o ingerință în dreptul la viața familială ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Potrivit legii ambii părinți, chiar dacă nu locuiesc împreună, sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuiește împreună cu minorul trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educația, învățătura și pregătirea lui profesională.
Dispozițiile art. 17 din Legea nr. 272/2004 consacră însă și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate, iar art. 18 din lege reglementează modalitățile de exercitare a relațiilor personale.
Art. 4 pct. 1-2 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii (ratificată de România la data de 13 aprilie 2007 prin Legea nr.87/2007) are prevederi similare referitoare la dreptul copilului și părinților săi de a obține și întreține relații personale constante, care nu pot fi restrânse sau excluse, decât atunci când este în interesul minorului.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, cât și dreptul copilului de a menține legături personale cu ambii părinți în scopul de a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult, de a avea un psihic echilibrat.
Legăturile personale dintre părinți și copil sunt consacrate legislativ ca drepturi, tocmai pentru a asigura și garanta dezvoltarea morală și echilibrată a minorului.
În plus, Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989 (ratificată de România prin Legea nr. 18/1990), recunoaște copilul ca un subiect de drepturi și libertăți fundamentale și asigură faptul că toate acțiunile ce îl privesc sunt călăuzite de nevoile și interesele specifice copilului.
Art. 9 pct. 3 din Legea nr. 18/1990 consacră dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre părinți de a întreține relații personale și contacte directe în mod regulat cu aceștia. De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 272/2004: „copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat al unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când aceasta contravine interesului superior al copilului”.
Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță doar dacă există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului.
Standardele mai sus menționate sunt instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.
Nimic nu condiționează formularea unei cereri de stabilire a programului de exercitare a legăturilor personale dintre părinte și unul dintre copiii săi de formularea unei cereri similare privitoare la alt copil.
Raportând cele de mai sus la cauza de față, tribunalul apreciază că programul de legături personale cu minora, în modalitatea solicitată de apelantul reclamant, nu este de natură să asigure copilului C.-G., născută la data de 10.06.2013, dezvoltarea unei personalități echilibrate emoțional și afectiv.
Este drept, depoziția martorului B. A. D. confirmă comportamentul corespunzător al acestuiai față de copilul său.
Însă, prin prisma principiului interesului superior al minorului, tribunalul consideră că, în raport de situația de fapt probată în cauză, dată fiind vârsta mică a minorei, menținerea unei legături între C.-G. și tată, pe timp de o lună în fiecare anotimp, în locuința tatălui poate crea grave tensiuni între părinți și ar constitui un motiv de disconfort pentru copilă, până când aceasta va mai crește.
De altfel, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creștere din partea ambilor părinți.
Legăturile personale cu minora au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul consideră că se impune stabilirea programului de legături personale cu minora, care are o vârstă destul de fragedă, de așa manieră încât să-i ofere copilului stabilitate și să nu îl împiedice în creștere și dezvoltare, după cum urmează: în primul și al treilea week-end din fiecare lună, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10-18.00, prin vizitarea minorei la domiciliul mamei, cu posibilitatea luării copilului la plimbare în spații de agrement și culturale, cu respectarea programului de masă și somn al minorei.
În consecință, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul reclamant, va schimba în parte sentința în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată și va încuviința ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L.-P. C.-G., născută la data de 10.06.2013, în modalitatea prezentată anterior, păstrând restul mențiunilor din sentință.
În temeiul art. 453 raportat la art. 451, 452 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe intimată să plătească apelantului 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant L. C. O., domiciliat în orașul Săliște, ., Județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 761 din 17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. G., domiciliată în . și intimatele A. T. Săliște, Județul Sibiu, A. T. Vadastra, Județul O., schimbă în parte sentința în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și încuviințează ca apelantul să aibă legături personale cu minora L.-P. C.-G., născută la data de 10.06.2013, după următorul program:
- în primul și al treilea week-end din fiecare lună, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10-1800, prin vizitarea minorei la domiciliul mamei, cu posibilitatea luării copilului la plimbare în spații de agrement și culturale, cu respectarea programului de masă și somn al minorei.
Păstrează restul mențiunilor din sentință.
Obligă pe intimată să plătească apelantului 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
Președinte, V. V. | Judecător, S. O. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/20.04.2015
Judecător fond A. P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
