Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3349/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 97/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul specializat în litigii de Minori și familie compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător I. B.
Judecător O. C.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul G. I., domiciliat în Drăgănești O., .. F, ., ., împotriva deciziei civile nr. 395/29.10.2014 și a deciziei civile nr. 51/11.02.2015, pronunțate de Tribunalul O., în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimata G. E. cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. N., cu sediul în Slatina, .. 38, Județul O., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatorul G. I. personal și asistat de avocat S. Z. și intimata G. E. personal și asistată de avocat I. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 319 alin.1 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Avocat S. Z., pentru contestatorul G. I., depune la dosar, în susținerea contestației în anulare, adresa nr. 3376/P/2014, cu care înțelege să facă dovada faptului că s-a formulat plângere penală împotriva intimatei G. E., arătând că dosarul se află în faza de cercetare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat S. Z., având cuvântul pentru contestatorul G. I., solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost precizată la data de 16.02.2015, anularea deciziilor nr. 395/2014 și nr. 51/2015, fiind date pe baza unei erori materiale, întrucât instanța de recurs greșit a admis recursul reclamantei G. E., reținând la masa de partaj un bun care nu aparține comunității de bunuri, respectiv o mobilă de dormitor marca „Caracal”, bun care nu este proprietatea niciuneia dintre părți, aparținând unei alte persoane G. I., conform facturii existente la dosar și pentru uzul căreia, contestatorul a formulat plângere penală împotriva intimatei și depozițiilor martorilor audiați în cauză.
Urmare acestui fapt, s-a produs un prejudiciu contestatorului, care a fost obligat la sultă către intimată și pe care apreciază că nu o datorează.
În ceea ce privește autoturismul marca Skoda O., de asemenea, în mod greșit s-a reținut la masa partajabilă, ca fiind bun dobândit prin contribuție egală, instanța de recurs omițând a cerceta modul de dobândire al acestui bun, care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în acest sens, a fost dobândit prin contribuția exclusivă a contestatorului, cu banii obținuți din vânzarea unor bunuri proprii.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat I. C., având cuvântul pentru intimata G. E., solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu motivarea că motivele susținute de apărătorul contestatorului nu au legătură cu dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 20.11.2014 sub nr._, contestatorul G. I., în contradictoriu cu intimata G. E., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 395/29.10.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._ *, solicitând anularea acesteia, arâtând că dezlegarea dată recursului este rezultatului unei erori materiale.
În motivarea contestației, contestatorul arată că prin decizia menționată instanța de recurs i-a respins recursul formulat și a admis recursul formulat de recurenta intimată G. E., a desființat sentința și încheierea pronunțată de instanța de fond și a reținut la masa bunurilor comune supuse partajului, pe lângă un autoturism Skoda O. și o mobilă de dormitor marca „Caracal”.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut în mod greșit că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și o mobilă de dormitor marca „Caracal”, conform facturii fiscale nr. 1747/24.10.2002, înscris folosit de intimata recurentă în mod fraudulos în dosar ca probă. Nu numai că acest înscris a fost folosit cu rea credință însă nu se coroborează cu nici o altă declarație de martor sau cu o altă probă.
Precizează contestatorul că această factură nu-i aparține, ea privește o cu totul altă persoană, respectiv pe numitul G. I.. Este adevărat că există o asemănare de nume, diferența de o literă „O”, adică el este G. și pe factură scrie G., dar nu este o identitate de persoane, fiind vorba de o alta persoane, fapt ce rezultă și din datele din buletin cât și din semnătura de primire. Folosind acest înscris recurenta intimată a intenționat inducerea în eroare a instanței de recurs și a reușit.
De altfel, aceste aspecte au fost analizate de instanța de fond, Judecătoria Caracal care, observând atent înscrisul respectiv, a respins cererea reclamantei privind reținerea acestui bun la masa de partaj.
Mai precizează contestatorul că în perioada cât a fost căsătorit cu reclamanta nu a achiziționat nici un fel de mobilier, iar mobilierul descris în factura fiscală nu-i aparține. De altfel, a și identificat adevăratul proprietar și posesor al mobilei și cel care a semnat factura fiscală, așa cum rezultă din înscrisul anexat.
Consideră că în cauză sunt întrunite dispozițiile legale prevăzute de art. 318 C.p.civ. în sensul că dezlegarea recursului a fost rezultatul unei erori materiale, precum asemănarea de nume, eroare pe care instanța nu a observat-o.
Arată că în acest sens a formulat și plângere penală împotriva recurentei.
Mai arată că instanța de recurs, respingându-i recursul, a omis să cerceteze unul din motivele de casare, și anume cel privind dobândirea prin contribuție exclusivă a unui autoturism marca Skoda O., reținând că acesta a fost dobândit în timpul căsătoriei printr-o contribuție egală a părților.
În acest sens, instanța a avut în vedere doar prezumții, excluzând celelalte probe, reținând prezumția potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei au regimul de bunuri comune.
Din probele administrate rezultă că a fost răsturnată prezumția comunității de bunuri și a contribuției egale la dobândirea acestora, dovedindu-se că autoturismul Skoda O. a fost dobândit prin contribuția sa exclusivă, prin vânzarea unor bunuri proprii, dinaintea căsătoriei și bunul respectiv a fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea bunurilor proprii, deci are calitatea de bun propriu și nu poate fi reținut la masa de partaj.
A solicitat admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecând recursul, respingerea recursului intimatei și admiterea recursului său.
In drept, s-au invocat dispoz. art. 318 C.p.civ.
Intimata G. E. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare.
Arată că, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evident, în legătura cu aspecte formale ale judecății de recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Greșelile materiale prevăzute de art. 318 C.p.civ. anterior, trebuie să nu se confunde cu erorile sau omisiunile prevăzute de art. 281 C.p.civ. anterior, întrucât „numele” din art. 281 se referă la numele părților, în nici un caz la numele dintr-un act-probă, cu privire la care instanța s-a pronunțat.
Cu privire la a doua teză referitoare la motivele contestației, „instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, susține că contestatorul se află în eroare atunci când susține faptul că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de casare. Pe lângă faptul că instanța a examinat motivul de casare invocat de contestator, și l-a însușit și ca atare contestația nu este admisibilă.
Având în vedere motivele formulate de reclamantă în contestația în anulare, respectiv eroarea materială, consideră că aceasta este neîntemeiată, iar cu privire la doilea motiv, acesta nu este admisibil în condițiile art. 318 C.p.civ. anterior.
În drept, s-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205 și urm. C.p.civ.
La data de 16.02.2015 contestatorul a precizat contestația în anulare, arătând că formulează contestație în anulare și împotriva deciziei nr. 51/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ *.
Așa cum a precizat inițial cu privire la decizia nr. 395/2014, dezlegarea recursului a fost rezultatul unei erori materiale.
In continuarea motivării sunt expuse motivele invocate în contestația în anulare, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei nr. 395/29.10.2014 și a deciziei nr. 51/11.02.2015 și rejudecând recursul să-i fie admisă acțiunea și să se respingă cererea reclamantei.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 318 și art. 132 și urm. C.p.civ.
Au fost depuse la dosar, în copie, factura fiscală nr. 1747/24.10.2002 și declarația numitului G. I. autentificată la notariat sub nr. 2260/23.12.2014.
Analizând contestația în anulare, precizată ulterior, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 395/29.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ *, Tribunalul O. a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât G. I. (contestator în prezenta procedură judiciară), împotriva sentinței civile nr. 1567 din data de 27 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ *, în contradictoriu cu recurenta reclamantă G. E. (intimată în prezenta procedură judiciară), a admis recursul declarat de recurenta reclamantă G. E. și a casat în parte încheierea de admitere în principiu și sentința, în sensul că a inclus în masa partajabilă mobila de dormitor ,,Caracal", reținând cauza pentru rejudecare și fixând termen la 10.12.2014.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia civilă nr. 327/21.03.2013, pronunțată în primul recurs, s-a constatat că autoturismul Skoda O., dobândit în timpul căsătoriei, este bun comun al celor doi soți, nefiind înlăturată, cu privire la acesta, prezumția de comunitate.
Ca atare, motivul de recurs vizând reținerea greșită în masa partajabilă a autoturismului a fost apreciat nefondat, în raport de Decizia nr. 567 din 07 februarie 2013 pronunțată în recurs de Secția I-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care modalitatea în care instanța de recurs, prin dispoziția de casare dă dezlegare unui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv litigiul.
A mai stabilit instanța de recurs că prin aceeași decizie de casare s-a reținut faptul că factura fiscala nr.1747/24.10.2002 face dovada achiziționării unei mobile de dormitor, după data încheierii căsătoriei (27.12.2001), cumpărător fiind intimatul pârât G. I., astfel că cest bun trebuia reținut ca făcând parte din comunitatea de bunuri, evaluat și atribuit uneia dintre părți.
Cu încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat judecătorul fondului a apreciat faptul că această mobilă nu este bun comun.
Cât privește celelalte bunuri comune solicitate a fi partajate prin acțiunea formulată de reclamantă, tribunalul a reținut că în mod corect s-a reținut de prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestora.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 51/11.02.2015, Tribunalul O. a admis în parte, în principiu și în fond acțiunea reclamantei G. E., în contradictoriu cu pârâtul G. I., a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei mobila de dormitor ,,Caracal" pe care o include la masa partajabilă la valoarea de achiziție (7.200.000 Rol plus 1.368.000 Rol TVA), astfel că valoarea masei partajabile este de 14.176,8 lei, iar lotul cuvenit fiecărei părți potrivit cotei ideale de 1/2 este de 7088,4 lei.
S-a dispus ieșirea părților din devălmășie repartizând în lotul reclamantei G. E. mobila de dormitor în valoare de 856,8 RON.
Primește cu titlu de sultă de la lotul nr. 2 care se atribuie pârâtului suma de 6231,6 lei.
A fost obligat pârâtul la 885 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța nu a reținut apărarea formulată de pârât și scoaterea bunului de la masa partajabilă având în vedere declarația autentificată a numitului G. I. din data de 23.12.2014, depusă la dosar după pronunțarea deciziei intermediare în această speță prin care s-a reținut mobila de dormitor ca bun comun, intimatul având posibilitatea formulării unei plângeri penale în cazul în care reclamanta a înțeles să facă uz de un înscris fals pentru a mări artificial conținutul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Împotriva acestor decizii a declarat prezenta contestație în anulare specială recurentul G. I., invocând în argumentarea demersului său judiciar dispozițiile art. 318 C.proc.civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 C.proc.civ., tribunalul reține că legea prevede două motive pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare: dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Astfel cum a fost formulat de către contestator, tribunalul observă că primul motiv invocat se axează pe ipoteza referitoare existența unei greșeli materiale cu caracter procedural, reglementată de teza I a art. 318 C.proc.civ.
Pentru evaluarea acestei ipoteze, tribunalul reține cu titlu general că instanța de contencios european al drepturilor omului (CEDO), pronunțându-se în cauza M. împotriva României (cererea nr._/03), prin hotărârea din 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.
În absența unor circumstanțe excepționale – situații numite de CEDO „defecte fundamentale” ale hotărârii (ex. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei), nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
Referitor la cererea de față, pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C.proc.civ. este imperios necesar ca greșeala materială să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății, ea fiind săvârșită de instanță ca urmare a confundării unor elemente sau date materiale importante, cum ar fi, de exemplu, anularea recursului ca netimbrat deși la dosar era depusă recipisa de plata a taxei de timbru, anularea recursului ca nemotivat deși motivarea s-a făcut prin chiar cererea de recurs.
Nu se poate solicita, prin intermediul contestației în anulare, reanalizarea probelor care au fost odată analizate de instanța de recurs. O contestație în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, cum în realitate urmărește contestatorul, sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată, iar nu cu greșeala materială la care se referă art. 318 teza I C.proc.civ.
În măsura în care unul dintre înscrisurile avute în vedere la pronunțarea deciziilor în cauză este declarat fals, contestatorul are la îndemână alt mijloc procedural pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.
Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza finală C.proc.civ., tribunalul constată că este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres si limitativ de art. 304 C.proc.civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
În speță, instanța de recurs, analizând aspectele esențiale ale cauzei, prin raportare la decizia civilă nr. 327/2013, pronunțată în primul recurs, și decizia nr. 567/07.02.2013, pronunțată de ÎCCJ, a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că motivul de recurs referitor la includerea în masa bunurilor de împărțit a autoturismului SKODA O. este neîntemeiat.
Împrejurarea că recurentul contestator nu este mulțumit de modul în care a fost motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C.proc.civ. și art. 318 C.proc.civ. Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive și irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ceea ce încearcă contestatorul să obțină în speță, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Tribunalul reamintește în final faptul că, potrivit art. 318 C.proc.civ., contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare stric circumstanțiată la motivele expres și limitativ prevăzute de norma legală, iar eventualele căi de aplicare extensivă a acestor motive nu pot fi în nici un fel validate.
De altfel, unul din elementele esențiale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (CEDO cauza Brumărescu c. României).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă ( a se vedea mutatis mutandis Gjonbocari și alții c. Albaniei).
Față de considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează ca în temeiul art. 320 C.proc.civ. să respingă contestația în anulare ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. și la cererea intimatei, tribunalul va obliga pe contestator să plătească intimatei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. I., domiciliat în Drăgănești O., .. F, ., ., împotriva deciziei civile nr. 395/29.10.2014 și a deciziei civile nr. 51/11.02.2015, pronunțate de Tribunalul O., în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimata G. E. cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. N., cu sediul în Slatina, .. 38, Județul O., precizată ulterior, ca nefondată.
Obligă pe contestator să plătească intimatei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21.04.2015.
Președinte, S. O. | Judecător, I. B. | Judecător, O. C. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/28.05.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
