Pretenţii. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 242/207/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 597/2015
Ședința publică de la 09 septembrie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea apelului civil privind pe apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 798 din data de 07 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. I., domiciliat în Drăgănești-O., .. 428, județul O., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.c. și 466 alin. 1 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reține cauza pentru soluționarea apelului promovat, având în vedere și solicitarea de judecare în lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 798/2015 Judecătoria Caracal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, invocată din oficiu de instanța de judecată.
A respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul A. I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din modul de redactare a art. 313 din Legea 95/2006 reiese că reclamantul putea formula o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea de către o persoană a sănătății unei alte persoane numai împotriva agresorului, ce ar avea obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Pârâtul nu poate fi obligată în temeiul Legii 95/2006 să achite contravaloarea serviciilor medicale ce i-au fost prestate atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală care să-i impună o astfel de obligație.
Instanța a apreciat că dispozițiile Legii 95/2006 sunt de strictă interpretare și aplicare una dintre cerințele fundamentele ale fiecărei legi fiind aceea de a fi previzibilă pentru a conferi posibilitatea destinatarilor ei de a se conforma dispozițiilor legale, pârâtului nu îi revine obligația de a achita cheltuielile aferente spitalizării sale având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 313 această obligație incumbă unei alte persoane și anume persoanei agresorului.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în temeiul temeiului juridic invocat de către reclamanta, respectiv prevederile art. 998-999 Cod civil, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite, a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Nu se poate reține existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtului, în sensul de acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, s-a vătămat dreptul subiectiv al altei persoane, deoarece însăși reclamantul precizează că pârâtul a fost victima unui agresiuni.
Analizând motivele invocata de către reclamant în susținerea cererii sale, în sensul că la baza diminuării patrimoniului acestuia stă atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care a agresat-o devenind astfel incidente dispozițiile art. 999 cod civil conform căruia omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat, dar și de acela ce i-a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, tragerea la răspundere penală pentru o infracțiune contra sănătății și integrității corporale este lăsată la latitudinea victimei, care are posibilitatea să formuleze plângerea penală prealabilă, dar nu și obligația formulării acesteia.
Pe cale de consecință, o astfel de omisiune nu poate fi reținută ca reprezentând o faptă ilicită.
În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia în aceste cazuri pârâtul, nu beneficiază de servicii medicale spitalicești din fondul asigurărilor sociale de sănătate, instanța a reținut că, în conformitate cu disp. art. 92 din Legea nr. 95/2006, acordarea asistentei medicale publice de urgență este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Sistemul național de servicii medicale de urgență și prim ajutor calificat reprezintă ansamblul de structuri, forțe, mecanisme si relații, organizate după aceleași principii și reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat si/sau calificat ( art. 86 alin. 1 lit. a din Legea nr. 95/2006).
Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege (art. 93 alin 1 din Legea nr. 95/2006).
Unul dintre obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate este protejarea asiguraților fata de costurile serviciilor medicale în caz de boala sau accident (art. 208 alin 2 lit.a).
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sale se realizează pe baza unor principii, printre care: acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, în mod echitabil si nediscriminatoriu, oricărui asigurat.
Asigurații au dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgenta conform art. 218 lit. h din Legea nr. 95/2006.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, serviciile medicale de urgență sunt suportate din Fondul național unic, format potrivit art. 256 din contribuțiile persoanelor fizice si juridice, subvenții de la bugetul de stat, donații, dobânzi, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS si caselor de asigurări, precum si din sume din venituri proprii ale Ministerului Sănătății Publice.
Conform art. 34 din Constituție, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia masuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.
Întrucât în cauza de față pârâtul este persoană vătămată și nu este persoana care a cauzat un prejudiciu, ci este aceea care a suferit un prejudiciu, instanța din oficiu a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, casarea sentinței cu trimiterea spre rejudecare la instanța de fond și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata debitului ce reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate acestuia de către spital.
În motivare, apelantul arată că, potrivit dispozițiilor Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale’’, iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală datorată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia, nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare de la persoanele vinovate.
În speță, s-au efectuat cheltuieli și s-a asigurat asistență medicală pârâtului, astfel încât S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
În cauza de față, printr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin.1 din Legea 96/2006, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Întrucât intimatul pârât avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului și nu a prezentat documente în acest sens, acestuia îi incumbă obligația de a plăti contravaloarea serviciilor medicale prestate.
De asemenea, apelantul a menționat faptul că, sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților, victime ale accidentelor/ agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Legal citat, intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, tribunalul urmează să constate că apelul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, stabilesc cu claritate persoana împotriva căreia furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta pentru recuperarea daunei suferite, ca urmare a prestării asistenței medicale în favoarea unei persoane victimă a unei agresiuni, sarcina reparării prejudiciului revenind persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Legea stabilește cadrul procesual în care se va desfășura un eventual litigiu având ca obiect recuperarea contravalorii prestațiilor, excluzând posibilitatea obligării persoanei victimă a agresiunii pe de o parte, iar pe de altă parte, legea nu impune în sarcina victimei obligația de a identifica persoana vinovată, iar o astfel de omisiune nu poate fi interpretată ca faptă ilicită a victimei care să atragă răspunderea acesteia.
Concluzionând, se constată că, așa cum și instanța de fond a reținut, intimatul pârât nu poate fi obligat la plata respectivei sume de bani, neavând calitate procesuala pasivă, ci numai persoana vinovată de producerea prejudiciului asupra sănătății intimatului pârât.
Față de această situație, se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea va fi păstrată și respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil privind pe apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 798 din data de 07 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. I., domiciliat în Drăgănești-O., .. 428, județul O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 septembrie 2015, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. D. | |
Grefier, M. R. |
Red. Ct.
Tehnored.MR
Jf. D.D.
4 ex./17.09.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul OLT | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 598/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
