Contestaţie la executare. Decizia nr. 1135/2012. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-12-2012 în dosarul nr. 1135/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1135/2012
Ședința publică de la 05 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător I. D.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier M. R.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare N. S., domiciliată în B., .. 185, ., ., împotriva sentinței civile nr.1899 din data de 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. B., cu sediul în .. 20, județul O., având ca obiect- contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta contestatoare N. S., lipsă intimata Administrația Finanțelor P. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Recurenta contestatoare N. S. depune la dosar chitanța cu suma de 4 lei ce reprezintă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului, cu referire asupra solutionarii pricinii in lipsa părtilor.
Recurenta contestatoare N. S., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, pentru a se pronunțat pe fond, întrucât dosarul a fost soluționat pe excepție, in lipsa părtilor.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la nr._ /03.10.2012 contestatoarea N. S., în contradictoriu cu intimata DGFP O. – AFP B., contestă executarea prin poprire, începută în baza titlului executoriu nr._ din data de 18.01.2012 emis de P. de pe lângă Judecătoria B..
In fapt, contestatoarea a motivat că i s-a aplicat sancțiune administrativă în sumă de 750 lei și s-a început, în baza titlului executoriu nr._ din data de 18.01.2012 emis de P. de pe lângă Judecătoria B., executarea silită prin poprire, dar executarea acestei amenzi nu se mai poate face, prin trecerea timpului.
Soluția instantei de fond:
Prin sentința civilă 1899 din data de 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, s-a admis excepția insuficientei timbrări invocată, din oficiu, de către instanță.
A fost anulată contestația la executare formulată de contestatoarea N. S., în contradictoriu cu intimata DGFP O. – AFP B., ca insuficient timbrată.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din data de 03.10.2012, dată la care contestatoarea a luat termenul de judecată în cunoștință, i s-a pus în vedere să timbreze contestația cu sumele de 63,80 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, dar nu și-a îndeplinit obligația de a timbra acțiunea.
In conformitate cu dispozițiile art. 20 (1), pct. 3 din Legea 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Potrivit art. 9 din OG nr. 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Contestatoarea nu și-a îndeplinit aceste obligații legale, deși i s-a pus în vedere să timbreze contestația cu sumele de 63,80 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
In raport de aceste considerente si având in vedere dispozițiile art. 20 (1), pct. 3 din Legea nr.146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995, instanța a admis excepția insuficientei timbrări invocată, din oficiu și a fost anulată acțiunea contestatoarei, ca insuficient timbrată.
Calea de atac exercitata:
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta contestatoare N. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta precizează că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea art.16 lit.m din Legea 146/1997, potrivit căruia sunt scutite de taxe judiciare de timbru, acțiunile și cererile ce privesc amenzi de orice fel, în speță, inființându-se poprire pentru amenda administrativă în sumă de 750 lei, iar de la data aplicării amenzii a trecut mai mult de 5 ani, conform codului de procedură fiscală, deci aceasta este prescrisă.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata a formulat intâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sustinând legalitatea solutiei pronuntate de instanta de fond, care a facut o corecta aplicare a dispoz art.20 al.1 si 3 din legea nr.146/1997. S-a solicitat judecata in lipsă.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
La termenul de astazi instanta a invocat din oficiu, in temeiul art.306 al.2 C.pr.civ., motivul de ordine publica privind nelegalitatea hotărârii pronuntata in cauza judecata in lipsa părtilor, ce nu au cerut judecata in lipsă.
Analizând recursul declarat, prin prisma dispozitiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata ca solutia instantei de fond este nelegala.
Astfel, la termenul din data de 23.10.2012 s-a constatat lipsa părtilor, legal citate, situatie in care instanta nu a facut aplicarea dispozitiilor art.242 al.1, pct.2 C.pr.civ., potrivit cu care ,,instanta va suspenda judecata: (…)2.daca nici una din părti nu se înfățisează la strigarea pricinii.
Al.2- Cu toate acestea pricina se judeca daca reclamantul sau pârâtul au cerut in scris judecarea in lipsă.”
In speță, niciuna dintre părti nu a solicitat judecarea in lipsă.
In mod nelegal instanta de fond a procedat la judecarea pricinii, invocând din oficiu exceptia insuficientei timbrari, asupra careia a retinut cauza in pronuntare, incălcând astfel dispozitiile imperative precitate, ce instituiau obligatia de a suspenda judecata.
In consecință, in temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ., rap la art.312 al.5 C.pr.civ., se va admite recursul declarat de recurenta contestatoare N. S., împotriva sentinței civile nr.1899 din data de 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. B., se va casa sentința și se va trimite cauza la instanța de fond, pentru judecarea pe fond, in conditiile in care părtile vor solicita judecata in lipsă si daca se va satisface timbrajul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta contestatoare N. S., domiciliată în B., .. 185, ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr.1899 din data de 23 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. B., cu sediul în .. 20, județul O., casează sentința și trimite cauza la instanța de fond, pentru judecarea pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Decembrie 2012, la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, I. D. | Judecător, A. C. Tițoiu |
Grefier, M. R. |
Red./Tehnored.M.I.S./JF.N.R./Ex.2
← Fond funciar. Decizia nr. 963/2012. Tribunalul OLT | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
---|