Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2700/2012. Tribunalul OLT

Sentința nr. 2700/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-11-2012 în dosarul nr. 2700/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. O.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 2700/2012

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Grefier M. T.

M. Public a fost reprezentat de procuror – A. A. E. – Procuror la P. de pe lângă T. O..

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. Z. I., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR P. - DGFP O., cu sediul în Slatina, ., județul O., având ca obiect - Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul S. Z. I. personal și asistat de avocat C. F. I. și consilier juridic L. A., pentru pârâtul M. Finanțelor P. - DGFP O. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat C. I. F., pentru reclamant, depune la dosar sentința civilă nr. 1301/06.05.1982, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 1875/1982, reprezentând sentința în baza căreia se solicită acordarea de daune morale.

Consilier L. A., pentru pârât, solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței pentru observarea înscrisului depus la dosar.

Instanța dispune strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

Reluând cauza, la a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul S. Z. I. personal și asistat de avocat C. F. I. și consilier juridic L. A., pentru pârâtul M. Finanțelor P. - DGFP O. .

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fond.

Avocat C. I. F., având cuvântul pentru reclamantul S. Z. I., solicită admiterea acțiunii constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamant în sumă de 15.000 euro.

Consilier juridic L. A., pentru pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - DGFP O., solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă T. O., având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât condamnarea pentru care se solicită a se constata caracterul politic, a fost dispusă pentru o faptă care nu se încadrează în Legea 221/2009.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul S. Z. I., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. – Direcția Generală a Finanțelor P. O., să se constate caracterul politic al condamnării sale în dosarul nr.1875/1982 în conformitate cu prevederile art. 4(2) din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03._89.

În fapt se arată că prin sentința civilă nr.1801 din 6 mai 1982 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1875/1982, în baza art.5 din Decretul 153/1970 a fost condamnat pe nedrept la 3 luni închisoare contravențională, pe care a și executat-o.

Reclamantul solicită să se stabilească caracterul politic al condamnării sale și în conformitate cu art.5 din Legea 221/2009 să fie obligat statul să-i acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantumul prevăzut de teza 1 din art.5 din Legea nr.221/2009, având în vedere consecințele negative pe plan fizic, politic și social.

Au fost depuse la dosar, în copie, CI reclamant sentința civilă 1801 din 6 mai 1982 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1875/1982.

Cererea este nefondată.

Legea nr.221/2009 se referă la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03._89.

Reclamantul a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării sale dispusă prin sentința civilă 1801 din 6 mai 1981 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1875/1982 prin care s-a dispus executarea închisorii contravenționale pe o durată de 3 luni în baza art.5 din Decretul 153/1970, reținându-se în sarcina sa că, fiind sub influența băuturilor alcoolice, prin strigăte și larmă a provocat scandal, a adus injurii mai multor cetățeni, tulburând liniștea locuitorilor de pe .>

Constituie condamnare cu caracter politic potrivit art.1 din Legea 221/2009, condamnarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Analizând faptele pentru care s-a dispus condamnarea cu închisoare contravențională a reclamantul, se constată că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.1 din Legea 221/2009, întrucât fapta săvârșită de reclamant de tulburarea liniștei publice conform art.5 din Decretul 153/1970, nu a avut ca drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Și cel de-al doilea capăt de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative este neîntemeiat, întrucât, potrivit art.3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, iar din actele depuse nu s-a făcut dovada luării unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul celor menționate.

Acordarea daunelor morale conform art. 5 teza I din Legea 221/2009, nu se poate realiza, având în vedere că prin deciziile nr. 1354/2010 și nr.1358/2010 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a constatat că dispozițiile art.5 din Legea 221/2009 prin care se prevedea posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit au fost constatate neconstituționale.

Pentru aceste considerente, se apreciază cererea ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul S. Z. I., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. – Direcția Generală a Finanțelor P. O., cu sediul în Slatina, ., județul O., ca neîntemeiată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 Noiembrie 2012 la T. O..

Președinte,

I. M.

Grefier,

M. T.

Red.IM/SM

Ex.5

28.11.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2700/2012. Tribunalul OLT