Grăniţuire. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 17/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 17/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanții revizuenți R. I. și R. M., ambii domiciliați în B., .. 126A, ., împotriva sentinței civile nr. 1225/14.09.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata A. M., domiciliată în comuna Bobicești, ., având ca obiect grănițuire - revizuire fond.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții revizuenți R. M. personal și R. I. personal, lipsă intimata A. M., fiind reprezentată de avocat C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată în apel.
Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 466 alin.1 Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul revizuient R. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de revizuire, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, cu privire la obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 61 mp, situată în T71, P21/9, din comuna Bobicești, ..
Critică sentința primei instanței arătând că cererea de revizuire a fost întemeiată corect pe dispozițiile art. 509 alin.1 pct.,1 Cod procedură civilă, prima instanță neținând cont la pronunțarea hotărârii, de sentința civilă nr. 623/13.04.2010, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ .
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Apelanta revizuientă R. M., având cuvântul, solicită de asemenea, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de revizuire.
Avocat C. C., având cuvântul pentru intimata A. M., solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța reprezentând onorariul pentru avocat.
Motivând arată că criticile formulate de revizuenți nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele art. 509 Cod procedură civilă, astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1225/14.09.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței civile definitive nr.2276/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, formulată de revizuienții R. I. și R. M. în contradictoriu cu intimata A. M..
Au fost obligați revizuenții la plata, în solidar, către intimată a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2276/21.10.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 182/11.03.2015 a Tribunalului O., a fost admisă în parte cererea formulată de revizuienți, s-a stabilit hotarul dintre proprietatea acestora și proprietatea pârâtei A. M. pe amplasamentul actual, ce a fost materializat pe schița anexa nr.1 la raportul de expertiza din dosarul de fond, între punctele 4-18-16-15-24-25-26-27, cu distanțele corespunzătoare între puncte conform schiței Anexei nr.1 din raportul de expertiza și a fost respins capătul de cerere privind obligarea paratei sa lase revizuienților in deplina proprietate si liniștita posesie, suprafața de 66 mp, ca neîntemeiat.
În privința cererii de revizuire formulată, motivul invocat, cuprins în pct. 1 alin.1 din art. 509 al Noului Cod de procedură civilă prevede că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, este nefondat.
S-a observat, că în speță, revizuienții au invocat faptul că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile Anexei 1la Completare raport de expertiza, în care s-a statuat in mod cert ca parata ocupa suprafața de 61 mp din suprafața totala de 491 mp și că hotarul despărțitor trebuia stabilit pe punctele 48-49-50 pentru a fi egale cele doua suprafețe, așa cum sunt si actele de proprietate ale părților și că vor avea probleme cu intabularea acestui teren la OCPI, motivat de faptul ca, suprafața din teren nu coincide cu suprafața din act, lipsind cei 61 mp, aceștia având in realitate 184,5 mp teren intravilan situat în T 71, P 29/1, in loc de 245,5 mp.
Au mai arătat că, în mod greșit s-a raportat instanța de fond la întreaga suprafață deținuta de ei, părțile, atunci când a stabilit linia de hotar dintre cele doua proprietăți, întrucât, atâta vreme cât suprafața cerută a fi delimitată inițial, respectiv cea de 500 mp, in doua părți egale de cate 250 mp. era încadrată în . fi fost mai mult decât simplu de identificat ca suprafața, după schițele parcelare întocmite de către primărie.
În ceea ce privește, însă aceste motive, instanța a constatat că ele nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 509 alin.1 pct.1 C.pr.civ..
Mai mult, instanța a constatat că prin prezenta cerere de revizuire, revizuienții au reiterat motivele care au stat la baza formulării cererii de apel împotriva aceleiași sentințe și care au fost analizate de către Tribunalul O. prin Decizia nr. 182/11.03.2015 – f.15-17 prin care a fost respins apelul acestora, ca nefondat.
Concluzionând, instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile care se desprind din reglementarea cuprinsă în art. 509 alin.1 pct.1 C.pr.civ..
Pe aceste considerente, instanța a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.
Au fost obligați revizuenții la plata, în solidar, către intimată a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial .
Impotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții revizuenți R. I. și R. M., criticând sentința instanței de fond sub aspectul interpretării probelor administrate în cauză în sensul că a fost ignorată sentința civilă nr. 623/13.04.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ prin care s-a admis acțiunea revizuenților împotriva intimatei și s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 10.05.2007, având ca obiect vânzarea suprafeței de 250 mp. teren intravilan situat în ..
Această hotărâre ține loc de act de vânzare-cumpărare iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere completarea la raportul de expertiză prin care s-a statuat că pârâta ocupă suprafața de 61 mp. din suprafața totală de 491 mp. și hotarul despărțitor urma să fie stabilit pe punctele 48-49-50 din raportul de expertiză.
Ca temei de drept al cererii de revizuire a invocat în apel art. 513 pct. 5 cod procedură civilă.
Apelul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată revizuenții au solicitat revizuirea sentinței nr. 2276/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în temeiul art. 509 alin. 1 pct. 1 cod de procedură civilă, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru care s-a cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Instanța de fond în urma probelor administrate în cauză a respins cererea cu motivarea că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 509 alin. 1 cod de procedură civilă iar motivele invocate în cererea de revizuire au fost analizate de instanța de apel.
Din actele de la doar se reține faptul că prin cererea de chenare în judecată înregistrată la data de 7.05.2013 revizuenții au solicitat în contradictoriu cu intimata stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți iar în urma stabilirii liniei de hotar să fie obligată aceasta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 40 mp. teren intravilan cu motivarea că sunt proprietarii suprafeței de 1196 mp. teren intravilan situat în T 71, P 26, 27, 29/1 înscris în cartea funciară.
In mod nejustificat pârâta ocupă suprafața de 40 mp. în partea de vest deși din extrasul de carte funciară rezultă în urma măsurătorilor suprafața de 210 mp. iar conform sentinței civile nr. 623/2010 pronunțată de Judecătoria B. au cumpărat suprafața de 250 mp.
In urma probatoriilor administrate în cauză, Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 2276/2014 a admis în parte acțiunea, a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietatea părților pe amplasamentul actual materializat pe schița anexa nr. 1 la raportul de expertiză între punctele 4-18-16-15-24-25-26-27, cu distanțele corespunzătoare între puncte conform schiței raportului de expertiză.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 66 mp. cu motivarea că nu s-a făcut dovada suprafeței de teren revendicată.
Impotriva acestei sentințe s-a declarat apel de către reclamați, care a fost respins prin decizia nr. 182/11.03.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, reținându-se că nu există probe din care să rezulte modificarea hotarului despărțitor de către pârâtă sau că aceasta ocupă o suprafață de teren proprietatea reclamanților.
In conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. 1 cod de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului care evocă fondul, poate fi cerută dacă „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Prin cererea de chemare în judecată revizuenții au solicitat stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, respectiv revizuenții reclamanți și intimata pârâtă A. M..
Prin sentința pronunțată instanța de fond a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților pe amplasamentul stabilit în raportul de expertiză.
Prin stabilirea hotarului s-a pronunțat asupra capătului de cerere cu care a fost investită.
S-a solicitat de asemenea, obligarea intimatei pârâte să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 40 mp. teren intravilan precizată ulterior la 66 mp. iar instanța de fond a respins capătul de cerere, reținând că din probele administrate nu s-a făcut dovada ocupării acestei suprafețe de teren de către pârâtă, pronunțându-se în acest sens și pe capătul doi al cererii de chemare în judecată.
Așa cum a reținut și instanța de fond motivele de revizuire au fost invocate și în motivele de apel declarate împotriva sentinței civile nr.2276/2014 analizate de instanța de apel prin decizia nr. 182/2015.
Intrucât în cauza de față nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 509 alin. 1 cod de procedură civilă, se va menține sentința instanței de fond, urmând ca în baza art. 480 cod de procedură civilă să se respingă apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 453 cod de procedură civilă ;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții revizuenți R. I. și R. M., ambii domiciliați în B., .. 126A, ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr.1225/14.09.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata A. M., domiciliată în comuna Bobicești, ., ca nefondat.
Obligă apelanții R. I. și R. M. la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata A. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.I.M.
Tehnored.IM
Jf: L.D.P.
Ex.4/27.01.2016.
← Succesiune. Decizia nr. 55/2016. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 181/2016. Tribunalul OLT → |
---|