Obligaţie de a face. Decizia nr. 175/2016. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 175/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 175/2016
Ședința de la 17 Februarie 2016
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamat P. A. C. cu domiciliul procesual ales la avocat D. P. în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2229 din data de 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. Ștefănica domiciliată în comuna Gostavățu, ., județul O., având ca obiect- obligația de a face.
Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03 februarie 2016, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2229 din data de 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. A.-C., domiciliat în Tg. M., ., ., CNP_ – cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. P., cu sediul în Tg. M., ., . împotriva pârâtei V. Ștefănica, domiciliată în ., județul O., având ca obiect „obligația de a face”.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Caracal la data de 31.08.2015, sub nr._, reclamantul P. A.-C. a chemat in judecată pe pârâta V. Ștefănica solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii pe numele acesteia autoturismul marca DACIA N., având numărul de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147, iar în caz de refuz, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act apt de radierea din evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări a Vehiculelor C. de pe numele reclamantului.
S-a reținut că la data de 24.05.2008 printr-un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, întocmit în formă tipizată ( fila 9) reclamantul a vândut pârâtei autoturismul marca DACIA N., așa cum este identificat mai sus la prețul de 50.000.000 lei ROL (5.000 lei RON), care a fost achitat la data întocmirii acestuia.
Ulterior, încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul deși a convenit cu pârâta să se prezinte la instituțiile abilitate pentru a îndeplini formalitățile de radiere și transcriere pe numele acestuia, în termen de 30 zile, acesta a refuzat să se prezinte pentru a îndeplini formalitățile necesare.
1. Referitor la cererea de a se dispune radierea din evidențele poliției și din evidențele fiscale:
In privința radierii autoturismului de pe numele reclamantului, instanța a constatat cã potrivit prevederilor art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, radierea din evidența a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. 2, 4 și 10 din același act normativ, în forma în vigoare în prezent (operațiunea nefiind realizată la data efectuării tranzacției, la radiere și înmatriculare vor trebui respectate condițiile actuale) înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitiva din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, și presupune următoarele operațiuni:
a) înscrierea în evidentele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b) transcrierea în evidentele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
Pentru realizarea acestei operațiuni si emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat sa solicite autorității competente înscrierea in certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, dupa caz, ale proprietarului, in termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) pct. 4. din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni neefectuarea radierii vehiculelor din evidența, în cazurile si termenele prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 lit. „d” din Regulamentul privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aprobat prin Ordinul nr. Administrației și Internelor nr. 1501/2006, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați sa solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Potrivit prevederilor art. 25 din același act normativ, radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4).
De asemenea, potrivit prevederilor art. 264 alin. 4 și 5 din Codul fiscal (în forma în vigoare începând cu data de 17 iulie 2006): “Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
Înstrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”
Din textele de lege mai sus citate rezultã clar cã atât vânzãtorului cât și cumpãrãtorului le revin sarcini pentru ca înstrăinarea unui autovehicul, valabil fãcutã între pãrți, sã devinã opozabilã și față de terți.
Având în vedere importanța cunoașterii proprietarului autoheviculului în orice moment, leguitorul a stabilit și sancțiuni destul de severe pentru neîndeplinirea obligațiilor.
In spețã, reclamantul invocându-și propria culpă solicită instanței să dispună radierea fără a fi respectate condițiile prevăzute de lege.
Cum instanțele au obligația de a respecta prevederile legale și de a pronunța hotărâri care să se întemeieze pe textele legale în vigoare, se impune respingerea cererii, urmând ca reclamantul să-și poată valorifica eventualele pretenții față de pârât într-o eventuală acțiune în răspundere delictuală.
2. Referitor la cererea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vanzare-cumpărare:
Analizând actele și lucrãrile dosarului, în contextul legislației în vigoare, instanța a constat că potrivit prevederilor art. 1295 Vechiul cod civil aplicabil în speță având în vedere data încheierii contractului de 24.05.2008, vinderea este perfectă între parți si proprietatea este de drept stramutatã la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat si prețul încă nu se va fi numărat.
Cum în privința transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculelor nu sunt impuse condiții speciale de formã pentru valabilitatea convenției, iar între pãrți s-a încheiat un act scris necontestat de niciuna dintre pãrți, instanța a constatat cã se impune respingerea capătului de cerere referitor la constatarea înstrãinãrii autovehiculului și la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamat P. A. C., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii date de către instanța de fond ca fiind netemeinică si nelegală, și ,în consecință, să se dispună obligarea intimatei să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii pe numele acesteia autoturismul marca DACIA N., având numărul de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147, iar în caz de refuz, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act apt de radierea din evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculări a Vehiculelor Constanta de pe numele reclamantului.
A criticat hotărârea instanței de fond, considerând că aceasta a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la radierea unui autoturism, de asemenea aceasta s-a pronunțat pe o cerere pe care reclamantul nu a formulat-o, respectiv ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În drept s-au invocat dispoz.art. 466 și urm. Cod proc. Civilă, cât și normele de drept la care a făcut referire în prezenta cerere.
S-au anexat prezentului apel împuternicire avocațială și taxa timbru judiciar în cuantum de 20 lei.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente tribunalul reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Apelantul reclamant a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii pe numele acesteia a autoturismul marca DACIA N., având numărul de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147, iar în caz de refuz, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act apt de radierea din evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări a Vehiculelor C. de pe numele reclamantului și nu cu o cerere de radierea din evidențele poliției și din evidențele fiscale și pronunțare unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare astfel cum a reținut prima instanță
Astfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia.
Din actele dosarului reiese că reclamantul a înstrăinat pârâtei, la data de 24.05.2008, autoturismul marca DACIA N., având numărul de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147 la prețul de 50.000.000 lei (5.000 lei noi) .
Din adresa nr._ din 04.08.2015 emisă de SPCRPCIV C. aflată la dosarul cauzei reiese faptul că apelantul reclamant figurează și în prezent ca fiind proprietarul acestui autoturism și este cert că acesta nu se mai află în posesia tuturor documentelor necesare pentru a realiza radierea, o parte dintre acestea fiind remise pârâtei cu ocazia înstrăinării bunului.
Față de cele descrise anterior, ținând cont de prevederile art. 17 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep în conformitate cu care .: "Radierea din evidenta a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii” tribunalul apreciază că apelantul reclamant este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii pe numele acesteia a autoturismului înstrăinat.
În ceea ce privește cererea ca în caz de refuz, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act apt de radierea din evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări a Vehiculelor C. de pe numele reclamantului, Tribunalul reține că aceasta nu poate fi admisă în prezenta cauză, o astfel de cerere putând fi formulată doar în situația dovedirii unui refuz nejustificat al pârâtei de a îndeplini obligația dispusă în sarcina sa .
Pe de altă parte, o astfel de cerere ar trebui soluționată în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări a Vehiculelor, această instituție nefiind parte în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 cod pr. civilă, va admite apelul și va schimba sentința în sensul că va admite în parte acțiunea formulată dispunând obligarea pârâtei să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii autoturismului marca Dacia N., având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelantul reclamat P. A. C. cu domiciliul procesual ales la avocat D. P. în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2229 din data de 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. Ștefănica domiciliată în comuna Gostavățu, ., județul O..
Schimbă în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să efectueze operațiunile necesare în vederea transcrierii autoturismului marca Dacia N., având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare UU1R52319V0004147.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2016, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. D. | |
Grefier, M. R. |
Red. CT
Tehnored. CT/CM
Jf: I. G.
Ex.4/01.03.2016
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 164/2016. Tribunalul OLT → |
---|