Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 50/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 50/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 50/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
COMPLET SPECIALIZAT ÎN MINORI ȘI FAMILIE
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător V. V.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelurilor civile declarate de apelantul pârât P. I., cu domiciliul în Slatina, . C., ., și de apelanții intervenienți P. M. și P. E., cu domiciliul în ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 19.11.2013 și a sentinței civile nr. 2476/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. O., cu domiciliul în București, . nr.36, ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, venit după casare spre rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul pârât P. I. personal și asistat de avocat Tudosescu M., avocat L. F. pentru intimata reclamantă B. O., lipsă apelanți intervenienți P. M., P. I.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
S-a procedat la identificarea doamnei avocat L. F. și domnul avocat Tudosescu M., care au dovedit calitatea de membru în Baroul O., conform legitimațiilor prezentate instanței.
Avocat Tudosescu M. pentru apelantul pârât P. I. pentru apelantul pârât P. I. depune la dosar două chitanțe în cuantum de câtre 333 lei reprezentând taxa de timbru aferentă apelului.
Având cuvântul, av. L. F. arată că insistă în excepția insuficientei timbrări a apelului formulat de apelantul P. I., invocată la termenul anterior, chiar dacă la acest termen de judecată s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 333 lei.
Arată că prin încheierea de ședință din data de 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul O., s-a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru de 1669 lei în 6 rate lunare a câte 333,8 lei, ce urmau a fi achitate până pe data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna iulie 2014.
Instanța cu autoritate de lucru judecat pe această problemă a stabilit ca întreaga taxa de timbru să fie achitată până la data de 25.09.2014, ori apelantul a achita ultima rată privind taxă de timbru în cuantum de 333 lei la data de 21.01.2016, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar.
Instanța unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților pe cererea de apel.
Avocat Tudosescu M., pentru apelantul pârât P. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat înscris la dosar, arătând că menține concluziile orale din data de 17.12.2015. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Avocat L. F., pentru intimata reclamantă B. O., având cuvântul, solicită în temeiul dispoz. art.296 Cod procedură civilă respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, pentru argumentele expuse pe larg la termenul din data de 17.12.2015. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat Tudosescu M. pentru apelantul pârât P. I. ,având cuvântul, cu privire la apelul declarat de apelanții intervenienți P. M. și P. E., solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Avocat L. F. pentru intimata reclamantă B. O., având cuvântul, cu privire la apelul declarat de apelanții intervenienți P. M. și P. E., solicită respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 19.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Slatina a admis în parte și în principiu acțiunea complinită la data de 23.10.2012 formulată de reclamanta B. O. în contradictoriu cu pârâtul P. I. și s-a luat act de declarația pârâtului reclamant din data de 25.06.2013 că renunță la cererea reconvențională formulată de acesta la data de 4.12.2012.
S-a constatat că cererea de intervenție accesorie formulată de către P. M. și P. E. a rămas fără obiect.
S-a constatat că părțile au dobândit în regim de coachiziție următoarele bunuri un apartament cu două camere situat în Slatina . C., mobilă de sufragerie, canapea și două fotolii, masă extensibilă, televizor, un covor, perdea, mobilă dormitor, birou de calculator, covor și perdea, un cuier hol, mobilă de bucătărie aragaz, mașină de spălat, frigider, un autoturism marca Dacia L..
S-a stabilit cota de ½ pentru fiecare parte și s-au numit experți pentru identificare, evaluare si propuneri de lotizare a bunurilor reținute la masa de partaj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că părțile au fost căsătorite și din căsătorie a rezultat doi copii, care la data pronunțării încheierii sunt majori, respectiv P. D. -I. și P. C.-A..
S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 5406, din data de 10.09.1997, părțile au divorțat, însă au continuat să trăiască în relații de concubinaj notoriu, la adresa de domiciliu, împreună cu copiii lor, care au urmat cursurile școlare și care între timp au devenit majori.
Până în anul 2009, reclamanta a locuit împreună cu pârâtul, la adresa din acțiune, ea fiind cea care i-a acordat tot sprijinul material și moral, în contextul în care a fost operat de 5 ori de cancer.
S-a mai reținut că în anul 2009 dată de la care fiica părților devenind studentă a plecat la București și odată cu ea a plecat și reclamanta împreună cu cel de al doilea copil, revenind în Slatina la domiciliul pe care îl ocupa cu pârâtul, situație de fapt reținută din declarația martorului N. M. cu privire la faptul că părțile au cumpărat în 2006 un apartament cu două camere în Slatina pe . C., precum și bunurile mobile, respectiv televizor, birou calculator, un cuier hol, un frigider, precum și un autoturism marca Dacia L. achiziționat în 2005 și achitat în 2006 ,2007 aflat în posesia pârâtului.
Din declarațiile martorilor propuși de pârât s-a reținut că pârâtul a avut o garsonieră de la tatăl său, pe care a vândut-o și a luat un apartament în Slatina pe . ulterior l-a vândut și a cumpărat apartamentul de pe . C. după care copiii au venit să locuiască cu acesta, timp în care cele două părți erau despărțite în perioada anilor 2005-2006. S-a mai reținut că în aceeași perioadă pârâtul a cumpărat un autoturism marca Dacia L..
Din actele de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei, s-a reținut că apare ca și cumpărător doar pârâtul făcându-se mențiunea că este divorțat, însă din declarațiile martorilor s-a reținut că ulterior, după desfacerea căsătoriei, părțile au continuat să conviețuiască împreună până în anul 2009, dată de la care reclamanta a plecat la București împreună cu cei doi copii.
Cu referire la concubinaj, instanța de fond a reținut că poate fi definit ca fiind uniunea de fapt, caracterizată prin comunitate de viață, având caracter de continuitate și de stabilitate între două persoane care trăiesc în cuplu. Astfel bunurile dobândite devin proprietatea acestora pentru fiecare în proporția în care a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia s-a făcut actul de cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a face dovada contribuției.
S-a reținut că sunt aplicabile disp.art.633 din C.civ care instituie o prezumție de coproprietate până la proba contrară în cazul în care bunul este stăpânit în comun de mai multe persoane.
Totodată în raport de disp .art.667-668 din C. civ care consacră proprietatea devălmașă extra matrimonială respectiv al uniunii libere, pot fi analizate raporturile patrimoniale dintre concubini cu atât mai mult a concubinajului de lungă durată cum a fost în speță.
Prin sentința civilă nr.2476/11.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Slatina a admis în parte și pe fond acțiunea civilă având ca obiect partaj coachiziție cu cererea de complinire din data de 23.10.2012, formulată de reclamanta B. O. împotriva pârâtului P. I..
S-a luat act de declarația pârâtului reclamant din data de 25.06.2013 că renunță la cererea reconvențională formulată de acesta la data de 4.12.2012 .
S-a constatat că cererea de intervenție accesorie formulată de către P. M. și P. E. a rămas fără obiect.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, omologarea rapoartelor de expertiză și atribuirea loturilor după cum urmează:
LOTUL NR.1 în valoare de_ lei s-a atribuit reclamantei B. O. și se compune din mobilă de sufragerie,în valoare de 120lei, canapea și două fotolii în valoare de 1800 lei, ,masă extensibilă ,în valoare de 150 lei, un covor ,în valoare de 220 lei, perdea ,în valoare de 170 lei,mașină de spălat,în valoare de 800 lei, frigider, în valoare de 700 lei.
Total valoare bunuri atribuite 5040 lei. Va primi sultă de la lotul nr. 2 suma de_ lei.
LOTUL NR.2 în valoare de_ lei s-a atribuit pârâtului P. I. și se compune din apartament cu două camere situat în Slatina . C., în valoare de_ lei, televizor,LCD Panasonic în valoare de 1300 lei, un covor, în valoare de 130 lei, perdea ,în valoare de 120 lei, mobilă dormitor în valoare de 1600 lei, birou de calculator în valoare de 300 lei, un cuier hol în valoare de 190 lei, mobilă de bucătărie în valoare de 700 lei, aragaz,în valoare de 700 lei, un autoturism marca Dacia L. în valoare de 7100 lei.
Total valoare bunuri atribuite 106.210 lei. Va plăti sultă lotului nr.1 suma de_ lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 5105 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că după darea încheierii de admitere în principiu au fost depuse la dosar rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv raportul de expertiză auto întocmit de expert N. P. ( f. 298-313), raportul de expertiză specialitatea construcții civile, întocmit de expert M. M. ( f.314-325) și raport de expertiză specialitatea bunuri mobile, întocmit în cauză de expert C. A. ( f.328-333).
In drept, s-a reținut de către instanță încă de la data pronunțării încheierii de admitere în principiu că sunt aplicabile disp. art. 633 din C.civ care instituie o prezumție de coproprietate până la proba contrară în cazul în care bunul este stăpânit în comun de mai multe persoane .
Totodată în raport de disp. art. 667-668 din C.civ care consacră proprietatea devălmașă extra matrimonială respectiv al uniunii libere, pot fi analizate raporturile patrimoniale dintre concubini cu atât mai mult a concubinajului de lungă durată cum a fost în speță .
Sistarea efectivă a codevălmășiei se realizează practic prin formarea loturilor si atribuirea bunurilor reținute la masa de partaj in cele două loturi ale parților si care trebuie să se formeze in natură, respectiv să cuprindă pe cât posibil cantități egale de bunuri de aceiași natură, de creanțe și datorii, iar egalitatea valorică a loturilor se asigură prin stabilirea de sulte.
Potrivit art. 6739 Cod procedură civilă "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va tine seama după caz de acordul parților, de mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia, de natura bunurilor, de domiciliul și ocupația părților, de îmbunătățirile făcute de moștenitori bunurilor succesorale si de alte asemenea principii ".
Inegalitatea valorică a loturilor se va înlătura prin atribuirea în loturi a unor sume denumite sulte.
Din analiza coroborata a rapoartelor de expertiza tehnica efectuate in cauza s-a constatat ca valoarea masei partajabile este de_ lei, respectiv_ lei valoarea fiecărui lot.
S-a dispus ieșirea din codevălmășie a părților, omologarea rapoartelor de expertiză și atribuirea loturilor.
In privința capătului de cerere privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, văzând si disp art 274 Cod procedura civila, s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma 5105 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și anume taxa de timbru și onorariile pentru expertizele efectuate în cauză.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței, în termen legal, au formulat recurs recurentul pârât recurent P. I. și recurenții intervenienți P. M. și P. E..
În recursul său, recurentul pârât solicită casarea sentinței și a încheierii de admitere în principiu, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că sentința nr. 2476/11.03.2014 și încheierea de admitere în principiu din data de 19.11.2013 nu sunt motivate, încheierea nu este semnată de grefierul de ședință, fiind lovită de nulitate, că filele dosarului au fost numerotate cu creionul și din acest motiv consideră că în dosar ar fi putut fi introduse file noi.
S-a apreciat de asemenea că atât încheierea de admitere în principiu cât și sentința de fond au fost pronunțate cu încălcarea dreptului său la apărare, deoarece instanța de fond a respins proba cu audierea martorului P. F., încălcându-se astfel dispozițiile art. 189 din C.proc.civ., martorul nefiind rudă în grad prohibit și deci putând fi audiat în proces.
A mai arătat că a formulat o cerere de recuzare a unui magistrat care trebuia să se abțină de la judecarea cauzei datorită relațiilor de afinitate cu avocatul reclamantei, cererea de recuzare fiind respinsă nelegal.
A mai susținut că atât sentința de fond cât și încheierea de admitere în principiu au fost pronunțate cu aplicarea greșită a dispoz. art. 633 C.civ., care instituie prezumția de coproprietate, prezumție ce nu a fost invocată de către reclamantă, fiind reținută din oficiu de instanță, fără să fie pusă în discuția părților și că în cauză nu s-a făcut dovada stăpânirii bunurilor în comun, nici la data dobândirii lor și nici la data cât a durat concubinajul.
Recurentul a susținut că din actele dosarului a rezultat că bunurile de valoare importante, apartamentul și autoturismul au fost achiziționate exclusiv de către el în perioada anilor 2005-2006, ca de altfel și o parte din bunurile mobile iar martorii audiați în cauză au confirmat acest lucru.
A mai arătat recurentul că prin hotărâri penale de condamnare reclamanta intimată a fost obligată la plata unor importante sume de bani cu titlul de despăgubiri civile la care s-au adăugat și cheltuielile judiciare precum și cheltuielile de judecată, sume care, pentru a se obține reabilitarea judecătorească a fost necesar să fie achitate și că din acest motiv reclamanta nu a depus la dosar sentința penală din care rezultă că s-au achitat sumele respective.
In ceea ce privește apartamentul solicitat a fi împărțit, recurentul a arătat că reclamanta intimată nu a locuit niciodată în acest apartament, dovada rezultând și din adeverința nr. 463/21.10.2013 eliberată de Asociația de proprietari și că după despărțirea în fapt în anul 1996 pârâtul recurent s-a mutat în garsoniera părinților săi situată în Slatina, . ..
A susținut că în mod greșit instanța de fond a stabilit pe baza declarațiilor martorilor M. L. și N. M., declarații pe care le-a considerat ca fiind nesincere și vădit mincinoase.
In susținerea motivelor de recurs s-au invocat dispoz. art. 667 C.civil care nu consacră proprietatea devălmașă extra matrimonială și se aplică doar atunci când dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane fără ca vreuna să fie titulara unei cote părți.
Din acest punct de vedere s-a arătat că toate actele de dobândire a bunurilor supuse partajului îl au pe el ca titular al dreptului de proprietate în calitate de cumpărător al bunurilor și din acest punct de vedere sentința este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoz. art. 1171-1173 și 1294-1295 din Vechiul cod civil.
A mai arătat că în practica judecătorească în cazul concubinilor nu se aplică prezumția de comunitate cu privire la bunurile dobândite de ei și că fiecare concubin are obligația să facă dovada proprietății indivize cu privire la fiecare bun în parte iar reclamanta atâta timp cât, în contractele de vânzare-cumpărare este menționat doar numele său, nu a făcut nicio dovadă pentru răsturnarea prezumției de care se bucură înscrisul autentic și nici cu privire la proprietatea indiviză referitor la fiecare bun în parte.
In drept, a invocat dispoz. art. 304 pct. 9 din C.pr.civilă.
În recursul lor, recurenții intervenienți solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și a încheierii de admitere în principiu cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Au arătat că la data formulării recursului nu cunoșteau considerentele pentru care instanța de fond a constatat că cererea de intervenție a rămas fără obiect și că în mod greșit această instanță a soluționat cererea lor care potrivit dispoz. art. 49 alin. 3 din C.pr.civ. sprijină apărarea unei părți, în cazul lor, a fiului lor P. I..
In acest sens, recurenții intervenienți au arătat că au fost proprietarii apartamentului situat în centrul municipiului Slatina, ., ., ., pe care l-au vândut la data de 23.09.2003, iar cu banii obținuți fiul lor P. I. în aceeași zi a cumpărat apartamentul situat în Slatina, ., ., care și acesta a fost înstrăinat iar cu banii obținuți P. I. a achiziționat apartamentul din litigiu, cel situat în Slatina, . C..
Concluzionând recurenții intervenienți au arătat că apartamentul este dobândit cu contribuția exclusivă a fiului lor P. I., și că acesta nu a întreținut relații de concubinaj cu reclamanta după divorțul lor.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15.06.2014, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurentul pârât și de recurenții intervenienți.
Cu referire la nemotivarea celor două hotărâri, a arătat că motivarea sentinței se regăsește de la f. 7 aliniat ultim și până la f. 9, iar privitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, a arătat că recurentului i s-a admis cererea de înlocuire a martorului P. F. cu un alt martor, ce a fost audiat, astfel că fiecărei părți i s-au audiat câte 2 martori.
S-a mai susținut că recurentului i-au fost respectate toate drepturile procesuale, iar instanța de fond a dispus o ieșire din indiviziune legală și temeinică.
A apreciat că motivul 4 de recurs este categoric contradictoriu, recurentul plângându-se că hotărârea este nemotivată și, în același timp, că motivarea cuprinde o pretinsă aplicare greșită a legii.
A precizat că este îndreptățită să invoce stăpânirea în comun a bunurilor, atât timp cât relația de concubinaj a încetat la 31.08.2009, dată la care a început posesia exclusivă a recurentului. Stăpânirea comună a rezultat nu numai din înscrisuri, dar și din depozițiile martorilor M. L. M. și N. M., persoane audiate nemijlocit de instanță și a căror depoziții reliefează concubinajul notoriu al părților și bunurile ce le-au văzut personal atunci când au fost în vizită.
Cu referire la recursul declarat de intervenienți, intimata reclamantă a arătat că la data de 25.06.2013 instanța a luat act de declarația pârâtului-reclamant reconvențional că renunță la judecarea cererii reconvenționale, astfel că în mod legal s-a constatat că cererea de intervenție a rămas fără obiect.
La data de 11.07.2014 intimata reclamantă a formulat un memoriu pe care l-a depus la dosar, solicitând respingerea apelurilor formulate ca fiind nelegale și netemeinice cu reluarea acelorași motive din întâmpinarea depusă anterior.
Recurentul pârât P. I. a depus la data de 21.08.2014 răspuns la memoriul intimatei reclamante în care a arătat că menține în totalitate recursul formulat împotriva încheierii de admitere în principiu cât și a sentinței de fond pe care le consideră netemeinice și nelegale.
Prin încheierea de ședință din data de 1.09.2014 având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată precum și valoarea masei de partajat, instanța de control judiciar în baza dispoz. art. 282 alin. 1 C.pr.civ. a recalificat calea de atac exercitată și a calificat-o ca fiind apel și nu recurs.
De asemenea, prin aceeași încheiere instanța în compunerea prevăzută de lege a încuviințat proba cu un martor pentru fiecare parte, fiind audiat martorul P. F., a cărui declarație se află atașată la dosarul cauzei.
Prin decizia nr. 470/27.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul O. a admis apelul formulat de apelantul-pârât P. I. și apelul declarat de apelanții-intervenienți P. M. și P. E. împotriva sentinței civile nr.2476/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
S-a modificat în parte sentința apelată și încheierea de admitere în principiu din 19.11.2013, în sensul excluderii de la masa de partajat apartamentul situat în Slatina, . C., ., parter, . și autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ .
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de P. M. și P. E..
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și s-au atribuit loturile, după cum urmează:
LOTUL NR. l, în valoare de 5040 lei, s-a atribuit reclamantei B. O., fiind compus din: mobilă de sufragerie (1200 lei); canapea și două fotolii (1800 lei), masă extensibilă (150 lei), un covor (220 lei), perdele (170 lei), mașină de spălat (800 lei), frigider (700 lei).
LOTUL NR. 2, în valoare de 5040 lei, s-a atribuit pârâtului P. I., fiind alcătuit din: televizor LCD Panasonic, (1300 lei), un covor ( 130 lei), o perdea (120 lei), mobilă dormitor (1600 lei), birou de calculator (300 lei), un cuier hol (190 lei), mobilă de bucătărie (700 lei), un aragaz (700 lei).
A fost obligată intimata-reclamantă B. O. la plata sumei de 2093 lei cheltuieli de judecată, în favoarea apelantului-pârât P. I..
S-a dispus comunicarea încheierii din data de 05.06.2014 privind acordarea ajutorului public judiciar în favoarea apelantului-pârât P. I., CNP_, sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1669 lei în 5 rate lunare a câte 333,8 lei, în vederea dării în debit a acestuia pentru suma de 666 lei rămasă de achitat.
Prin decizia civilă nr. 174/10.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis recursurile formulate de reclamanta B. O. și de pârâtul P. I., împotriva deciziei civile nr. 470/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, a casat decizia civilă nr. 470/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, și a trimis cauza la Tribunalul O. pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că instanța de apel nu a procedat la un examen efectiv al elementelor probatorii prezentate, nedemonstrând care sunt motivele pentru care a apreciat” în acord cu prima instanță că părțile au continuat să locuiască împreună, întreținând o relație de concubinaj până în anul 2009”, neanalizând criticile formulate în acest sens de apelantul pârât, astfel că motivele invocate în recursul pârâtului referitoare la nemotivarea hotărârii sunt întemeiate.
Chiar și în situația în care în urma analizei probatoriilor instanța de apel ar fi reținut că părțile au avut în perioada dobândirii bunurilor supuse partajului o relație de concubinaj, specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte cumulativ cu proba intenției acestora de a dobândi în comun bunuri, aspecte pe care instanța de apel nu le-a evidențiat în cuprinsul deciziei.
S-a mai statuat că a nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv pentru care recursul pârâtului a fost admis.
În raport de soluția pronunțată asupra recursului formulat de pârâtul P. I., Curtea, pentru o soluționare unitară a cauzei, a admis și recursul formulat de către reclamantă întrucât în urma analizării în rejudecarea apelului a probatoriilor administrate pentru reținerea stării de fapt privind existența sau nu a relațiilor de concubinaj între părți în perioada invocată în acțiune, aceasta urmează să fie avută în vedere pentru stabilirea regimului juridic al fiecărui bun supus partajului în cauză.
În consecință, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 22.04.2015, sub nr._ .
La rejudecare, intimata a depus la dosar un memoriu, prin care a solicitat respectarea deciziei civile nr. 174/2015, în spiritul și litera legii (C.civ., C.proc.civ., ICCJ, CEDO, CSM) și rejudecarea cauzei în mod corect, obiectiv, echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor sale, fără tergiversări, reluând susținerile sale referitoare la relația de concubinaj.
La cererea părților, în rejudecare, tribunalul a încuviințat și a administrat proba cu martori.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 C.proc.civ., excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de apelantul pârât, invocată de intimata reclamantă, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Este drept, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data formulării cererii introductive, „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.”, iar potrivit alin. 3 „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”.
Tribunalul constată că acest text legal are în vedere situația în care obligația de plată a taxei de timbru nu a fost îndeplinită până la termenul de judecată stabilit. Sancțiunea este aplicabilă în condițiile constatării atitudinii omisive, culpabile a părții căreia îi revine obligația de timbrare.
De asemenea, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997, „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din (…) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.”.
Din observarea actelor de procedură de la dosar, tribunalul constată că prin rezoluția de la primirea cererii de recurs, recurentului i s-a comunicat obligația de a achita suma de 1669 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, obligație adusă la cunoștință prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 16.06.2014.
Potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma reducerii și eșalonării plății taxei judiciare de timbru, admisă prin încheierea de ședință din data de 05.06.2014, dispunându-se eșalonarea plății în 5 rate lunare, a câte 333,8 lei, ce urmează a fi achitate până pe data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna iulie 2014.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 470/27.10.2014, pronunțată de prima instanță de apel, s-a dispus comunicarea încheierii în vederea dării în debit a apelantului pentru suma de 666 lei rămasă de achitat.
În aceste condiții, în speță nu se poate reține ipoteza prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Și aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 212 din Legea nr. 146/1997, în cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, prin încheiere se vor stabili, după caz, cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul sau termenele de plată și cuantumul ratelor. Eșalonarea plății taxelor judiciare se poate face pe parcursul a cel mult 2 ani. În cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei și Finanțelor/organelor competente pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite, iar executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Economiei și Finanțelor în a căror rază teritorială își are sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
Ca atare, odată încuviințată cererea de ajutor public judiciar, chiar dacă reclamantul nu achită tranșele stabilite de instanță la termenele fixate prin dispozitivul încheierii, instanța este în mod legal învestită, astfel că nu este incidentă sancțiunea anulării cererii ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.
Pe parcursul procesului civil, odată ce instanța de judecată încuviințează cererea de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, serviciul public al statului declanșează mecanismele financiare de acordare a acestui ajutor judiciar. Plata ratelor lunare stabilite în sarcina părții care a solicitat ajutorul public judiciar reprezintă o chestiune ce ține de executarea obligației de plată sau, dacă se impune, de executarea silită a hotărârii. Așadar, hotărârea prin care s-a dispus măsura eșalonării de către instanță reprezintă titlu executoriu, sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru urmând a fi urmărite în condițiile prevăzute de dispozițiile legale aplicabile în acest sens.
În consecință, tribunalul urmează să respingă excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de apelantul pârât, invocată de intimata reclamantă.
Analizând încheierea de admitere în principiu și sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată următoarele:
Apelul declarat de apelantul pârât este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Contrar celor susținute de apelantul pârât, atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința conțin considerentele pentru care instanța de fond a pronunțat soluția în cauză.
Împrejurarea că apelantul nu este mulțumit de modalitatea în care instanța de fond a motivat soluția, și cu atât mai mult nu este mulțumit de soluția dată, nu îl îndreptățește să invoce nerespectarea cerințelor impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., în condițiile în care hotărârile apelate respectă un minim de standarde cu privire la motivare.
De asemenea, tribunalul constată că în mod nefondat invocă apelantul nerespectarea dispozițiilor art. 147 C.proc.civ., din observarea actelor de procedură de la dosar rezultând cu puterea evidenței că atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința sunt semnate de judecător și de grefier, astfel că atragerea nulității întregii proceduri, pentru încălcarea unor dispoziții imperative, nu este operabilă în cauză.
Nici nemulțumirea apelantului referitoare la numerotarea filelor din dosar nu poate fi primită, tribunalul constatând că sunt respectate dispozițiile din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Anexă la Hotărârea nr. 387 din 22.09.2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii) art. 38, alin. 1; art. 62, alin. 1 litera d, i, j, k ; art. 102, alin. 1-7; documentele ordonate cronologic fiind legate (prin coasere) între două coperți de carton, iar filele dosarului fiind numerotate crescător în partea din dreapta sus, începând cu numărul 1 pentru volumul existent.
Motivul 3 de apel este nefondat, încheierea din camera de consiliu din data de 14.10.2012 fiind legală și temeinică. Susținerile apelantului referitoare la judecata făcută la fond în mod vădit părtinitor în favoarea reclamantei, fiind lipsite de orice suport probator, nu pot fi reținute în cauză, iar nemulțumirile privitoare la soluțiile instanței de fond pot fi valorificate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Cu referire la înlăturarea de la ascultare a martorului P. F., tribunalul constată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 189 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., privitoare la incapacitatea rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv de a depune mărturie. Ori, verișorul primar nu este rudă de gradul al III-lea, cum eronat a considerat instanța de fond, ci rudă de gradul al IV-lea, astfel că prezumția de parțialitate și subiectivism al rudelor în relatarea faptelor de care au cunoștință nu îl privea.
Tocmai de aceea, prima instanță de apel, în respectarea dreptului la apărare, a încuviințat audierea acestui martor, declarația sa fiind atașată la dosarul cauzei.
Este fondat și motivul de apel referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 633 C.civ..
În această privință, tribunalul constată că esențială în speță este stabilirea realității susținerilor reclamantei cu privire la relația de concubinaj notoriu în care părțile s-ar fi aflat de la data de 10.09.1997, data pronunțării sentinței de divorț, și până în anul 2009, relație negată vehement de pârât.
Cu privire la această problemă, tribunalul reține că uniunea liberă reprezintă conviețuirea faptică având caracter de durată și relativă stabilitate, asemănătoare relațiilor dintre persoanele căsătorite însă neconfirmată juridicește.
Pentru a câștiga în demersul judiciar declanșat, reclamanta trebuia să dovedească existența relației de concubinaj, respectiv că relațiile dintre părți nu au fost simple relații de prietenie sau de colaborare în creșterea și îngrijirea copiilor rezultați din căsătorie, părțile fiind percepute ca o adevărată familie, ai cărei membri au convenit de comun acord să dobândească bunuri în regimul proprietății indivize, dar și să aloce o parte dintre veniturile dobândite în scopuri pur recreative.
Ori, nu aceasta este situația în speță.
Instanța de fond a stabilit, doar pe baza depoziției martorei M. L. M. că, după desfacerea căsătoriei, părțile au continuat să conviețuiască și în perioada 2006-2007 au locuit împreună în apartamentul situat în . C..
Această concluzie nu este împărtășită de tribunal.
În acest sens, tribunalul reține din depoziția martorului M. C. D., ignorată de instanța de fond, că în anii 2005-2006 părțile erau despărțite, nu locuiau împreună, fiind certate. Același martor a declarat că, după achiziționarea apartamentului din . C., copiii au venit să locuiască împreună cu apelantul.
Împrejurarea că părțile nu locuiau împreună și nu conviețuiau în anii 2005-2006 este confirmată și de depoziția martorei C. E., probă de asemenea ignorată de instanța de fond. În plus, martora a relatat că minorii rezultați din căsătoria părților s-au aflat în întreținerea exclusivă a pârâtului, reclamanta, care locuia la sora ei, vizitându-i sporadic.
Este drept că martorii M. L. M., N. M. și P. I. C. au susținut că părțile au conviețuit până în anul 2009, însă tribunalul nu poate da eficiența probatorie dorită de intimată acestor depoziții.
Faptul că, vizitând părțile ocazional, la adresa din . C., martorii au observat că ambele se aflau în acel apartament nu înseamnă între ele existau relații cu caracter de durată și relativă stabilitate, asemănătoare relațiilor dintre persoanele căsătorite.
În plus, depoziția martorului P. I. C. nu este la adăpost de orice suspiciune de subiectivism, în condițiile în care acesta locuiește la adresa de domiciliu a intimatei, astfel că aspectele relatate de martor nu pot fi considerate de tribunal ca fiind dovedite.
Nu este de omis nici faptul că, în perioada în care intimata susține că locuia împreună cu apelantul, comportându-se ca o adevărată familie, aceasta a promovat două acțiuni având ca obiect majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea celor două minori, soluționate prin sentința civilă nr. 33/07.01.1999, pronunțată în dosarul nr. 9684/1998, al Judecătoriei Slatina, și sentința civilă nr. 3200/17.05.2001, pronunțată în dosarul nr. 5142/2001, al Judecătoriei Slatina. Aceste demersuri contrazic evident afirmația reclamantei referitoare la conviețuirea celor două părți după desfacerea căsătoriei, fiind lipsit de logică a pretinde majorarea unei pensii de întreținere în situația în care părinții administrează în comun veniturile obținute de fiecare, astfel cum se procedează într-o familie.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul constată că situația premisă, privitoare la existența concubinajului, nu este demonstrată în speță, impunându-se schimbarea încheierii de admitere în principiu și a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, complinită ulterior.
Apelul declarat de apelanții intervenienți P. M. și P. E. este nefondat.
Conform art. 49 alin. 3 C.proc.civ., cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți este aceea care sprijină numai apărarea acesteia.
Prin formularea unei cereri de intervenție accesorie, intervenientul nu poate invoca un drept propriu și nu poate urmări pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.
Dispozițiile art. 54 C.proc.civ. consacră principiul dependenței procesuale a terțului față de partea în folosul căreia a intervenit, context în care titularul cererii de intervenție accesorie are o poziție procesuală subsidiară, limitată.
Totuși, trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit. El are un interes propriu în participarea la judecata procesului care poartă între anumite persoane pentru că prin aceasta poate evita să fie acționat ulterior în judecată de partea a cărei apărare o sprijină.
În speță, din analiza cererii de intervenție accesorie formulată, precizată ulterior, nu rezultă interesul intervenienților P. M. și P. E., prin apărările formulate, de a participa la judecata acțiunii principale.
De aceea, chiar dacă formal soluția de respingere ca rămasă fără obiect a aceste cereri, apare ca neîntemeiată, se impune a fi păstrată, pentru a nu fi respinsă prin intermediul unei alte excepții procesuale.
În concluzie, pentru ansamblul considerentelor de mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelantul pârât, să schimbe în parte IAP și sentința apelantă în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantă, completată ulterior, păstrând soluția cu privire la cererea reconvențională.
Se va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții intervenienți P. M. și P. E..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., cu aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe intimata reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 2369 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 1669 lei și onorarii avocați în sumă de 700 lei.
În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ., „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. „.
În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanța va reduce cheltuielile de judecată pretinse de apelantul pârât, respectiv a onorariilor apărătorilor aleși în sumă de 1.200 lei, reținând că suma de 700 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporționalității, în raport cu complexitatea activității depuse de cei doi avocați, corelată cu complexitatea cauzei și importanța litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenții.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, și în limita unui cuantum rezonabil.
În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariilor avocațiale, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorii aleși și clientul lor, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția insuficientei timbrării, invocată de intimata reclamantă B. O..
Admite apelul declarat de apelantul pârât P. I., domiciliat în Slatina, . C., ., ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 19.11.2013 și a sentinței civile nr. 2476/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu în contradictoriu cu intimata reclamantă B. O., cu domiciliul în București, . nr.36, ., ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Schimbă în parte încheierea de admitere în principiu din data de 19.11.2013 și sentința apelantă în sensul că respinge acțiunea, completată ulterior, formulată de reclamanta B. O..
Păstrează soluția cu privire la cererea reconvențională.
Respinge apelul declarat de apelanții intervenienți P. M. și P. E., domiciliați în ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 19.11.2013 și a sentinței civile nr. 2476/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
Obligă pe intimata reclamantă B. O. să plătească apelantului pârât suma de 2.369 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016, la Tribunalul O..
Președinte, S. O. | Judecător, V. V. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.6/28.01.2016
Judecător fond N. B.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 125/2016. Tribunalul OLT | Ordin de protecţie. Decizia nr. 107/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
