Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 475/2016. Tribunalul OLT

Decizia nr. 475/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 475/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 475/2016

Ședința publică de la 12 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător M. I. D.

Grefier N. A. S.

Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul contestator S. de P. C. S. G., cu sediul în ., .. 2, județul O., împotriva încheierii din data de 02.02.2016 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ 16, în contradictoriu cu intimata P. (S.) O. C., cu domiciliul în București, .. 52, ., ., având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termenul legal, este motivat, timbrat și apelantul contestator a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin faxul instanței, intimata P. (S.) O. C. a transmis note de ședință care au fost atașate la dosarul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 482 C.p.c. raportat la art. 394 C.p.c., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin încheierea din data de 02.02.2016 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ 16, în conformitate cu art. 204 alin.1 din C.pr.civ. s-a luat act de precizarea formulata de contestatorul S. de P. C. S. G., prin reprezentant legal, din data de 26.01.2016 in sensul ca a solicitat suspendarea executării silite in cadrul contestației la executare .

In conformitate cu art.139 alin 2 din C.pr.civ. s-a admis excepția conexității invocata de către intimata P. (fosta S. ) O. C. si, in consecința, s-a dispus conexarea dosarului cu nr._ 16 având ca obiect suspendare a executării silite la dosarul cu nr._/311/2015 având ca obiect contestație la executare intre aceleași părti.

S-a respins cererea de suspendare a executării silite formulata de contestatorul S. de P. C. S. G., prin reprezentant legal, in cadrul contestației la executare in contradictoriu cu intimata P. (fosta S. ) O. C., ca fiind neîntemeiata.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Față de excepția conexității invocată de intimata P. (fostă S.) O. C., în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. 2 din CPCIV.,instanța a retinut următoarele,

Pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură.

(2) Excepția conexității poate fi invocată de părți sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunța asupra excepției. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul. (3) Dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul și pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte

instanțe. Dacă instanțele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanța superioară în grad.

Astfel in speța intimata a cerut ca prezentul dosar cu nr._ 16 avand ca obiect suspendare executare silită sa fie conexat la dosarul cu nr._/311/2015 avand ca obiect contestație la executare, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. 2 din CPCIV. s-a admis excepția conexității și în consecință s-a dispus conexarea dosarului cu nr._ 16 avand ca obiect suspendare executare silită la dosarul cu nr._/311/2015, avand ca obiect contestație la executare între aceleași părți.

Prin urmare, in conformitate cu art. 204 alin.1 din CPCIV s-a luat act de precizarea formulata de contestatorul S. de P. C. S. G. prin reprezentant legal din data de 26.01.2016, in sensul ca aceasta solicita suspendarea executării silite in cadrul contestației la executare .

De asemenea s-au avut in vedere dispozitiile art.7 din OG22/2002 potrivit carora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

In consecinta, având în vedere cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, în cadrul contestației la executare s-a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 719 alin. 1 rap. la alin. 6 din CPCIV. nu este întemeiată și în consecință a respins-o pentru urmatoarele considerente

Potrivit art. 719 alin 1 C.Pr.civ, până la soluționarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitala solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinic, instanta poate suspenda executarea .Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.

Prin urmare in conf. cu art. 204 alin.1 din CPCIV s-a luat act de precizarea formulata de contestatorul S. de P. C. S. G. prin reprezentant legal din data de 26.01.2016, in sensul ca aceasta solicita suspendarea executării silite in cadrul contestației la executare .

De asemenea s-au avut in vedere dispozitiile art.7 din OG 22/2002 potrivit carora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

Astfel, instanța a apreciat că in speta contestorul nu datoreaza cautiune. Iar in ceea ce priveste urgența analizata prin prisma iminenței executării silite asupra tertului poprit nu este unicul aspect care trebuie avut în vedere în momentul deliberării asupra suspendării executării silite, fiind necesară totodată analiza pertinenței argumentelor aduse în sprijinul susținerii că neluarea măsurii suspendării ar crea o pagubă imposibil sau greu de acoperit în situația în care contestația la executare ar fi găsită întemeiată.

Astfel, instanța de fond a reținut că suspendarea executării silite reprezintă o măsură excepțională, regula fiind aducerea la îndeplinire cu celeritate a obligațiilor impuse prin titluri executorii.

Prin urmare, motivele invocate într-o cerere de suspendare a executării silite trebuie să fie suficient de puternice încât să facă necesară oprirea oricărui act de executare până la analiza lor aprofundată de către instanța învestită cu judecarea contestații la executare.

În primul rând, este de reținut că aspectele de nelegalitate a executării silite vor fi analizate, în condiții de contradictorialitate, în cadrul contestației la executare.

În al doilea rând, dacă afirmațiile contestatorului privind nelegalitatea executării silite se vor dovedi întemeiate în cadrul contestației la executare, se va dispune încetarea executării silite și se va putea solicita întoarcerea executării silite.

Totodată, se mai retine ca dincolo de aspectul evident că o executare silită are ca efect diminuarea veniturilor persoanei executate silit, astfel in speța contestatorul nu a probat imposibilitatea întoarcerii executării silite ori efectuarea acestei operațiuni într-o modalitate foarte împovărătoare, cu atât mai mult cu cât scopul suspendării executării silite este reprezentat de preîntâmpinarea producerii unui prejudiciu debitorului, iar nu de oferirea unui termen pentru executarea obligației cu atât mai mult cu cit din inscrisurile anexate contestatiei la executare nu s-a putut retine de catre instanta ca s-a facut dovada luarii vreunei masuri de catre executorul judecatoresc asupra veniturilor terului poprit de nstura sa afecteze activitatea economica a acestei institutii.

Față de cele de mai sus, având totodată în vedere prevederile art.719 C.pr.Civ,dovedindu-se neîndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor, instanta a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite formulata de contestatorul S. de P. C. S. G. prin reprezentant legal in cadrul contestației la executare in contradictoriu cu intimata P. (fosta S. ) O. C., ca fiind neîntemeiata.

Impotriva acestei încheieri a declarat apel apelantul contestator S. de P. C. S. G., prin care a solicitat admiterea apelului si suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare.

In fapt, apelantul contestator arată că este o instituție publica aflata in subordinea Consiliului Județean O. care este ordonatorul principal de credite iar orice fel creanțe stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora si, de asemenea, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal, in scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înfiintate, exact cum prevede art. 1 alin. 1 si 2 din OG nr. 22/2002 - privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii iar S. de P. C. S. G. nu are prevăzut in buget sume destinate pentru a se achita creanțe stabilite prin titluri executorii si bineînțeles nici aprobate de către ordonatorul principal de credite.

In ceea ce privește posibilitatea întoarcerii la executare silită in cazul admiterii contestației la executare, crede ca unul dintre rolurile instituției suspendării executării silite este si de prevenire a prelungirii procedurii judiciare iar in cazul in care instanța admite contestația la executare formulata de către instituție, ar duce la o procedura anevoioasa de recuperare a sumelor.

Se arată că, cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silita a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

In drept, s-au invocat dispozițiile: art. 466 si următoarele N.C,pr.civ.,art. 719 alin. 6 N.C.pr.civ.,art. 1 alin. 1 si 2 si art. 7 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii

A solicitat judecarea cauzei in lipsa in conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct.2 N.C.pr.civ.

Intimata P. (fosta S.) O. C. a formulat la data de 31.03.2016 întâmpinare la apelul formulat de contestator, prin care solicită respingerea apelului formulat ca neîntemeiat si menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond ca legala si temeinica.

Arată că, în mod legal si temeinic, instanța de fond a apreciat cu privire la faptul ca, in speță, trebuie analizate atat, urgenta cat si pertinenta argumentelor aduse in sprijinul susținerii ca neluarea măsurii suspendării ar crea o paguba imposibil sau greu de acoperit in situația in care contestația la executare ar fi găsita întemeiata.

Susține că apelantul contestator nu a argumentat si dovedit in niciun fel asupra acestui aspect, susținerile acestuia privind lipsa prevederii in buget a sumelor din care sa fie achitate creanțele stabilite prin titlurile executorii neavand relevanta in prezenta cauza, in condițiile in care dispozițiile Codului de procedura civila, art. 792 alin. 1 si alin. 2 sunt exprese in ceea ce privește obligațiile terțului poprit, precum si posibilitatea de executare directa acestuia in situația neîndeplinirii acestora, cu atât mai mult cu cat suspendarea executării silite reprezintă o măsura excepționala, aducerea la îndeplinirea cu celeritate a obligațiilor impuse prin titlurile executorii reprezentând regula.

De asemenea, apelantul contestator nu a probat in niciun fel luarea vreunei masuri asupra resurselor financiare ale acestuia destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.

Motivele invocate de apelantul contestator nu sunt suficient de puternice si pertinente pentru a constitui un temei al admiterii cererii de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestației la executare.

In ceea ce privește susținerile apelantului contestator privind procedura anevoioasa a întoarcerii executării silite, arată faptul ca in afara unor simple susțineri, acesta nu a probat in niciun mod imposibilitatea sau modalitatea împovaratoare in care ar efectua aceasta operațiune.

Ori, așa cum în mod temeinic și legal a constatat instanța de fond, scopul suspendării executării silite nu îl poate constitui oferirea unui termen, pentru executarea obligației.

În drept, s-au invocat dispozițiile codului de procedură civilă, art. 205

Apelantul contestator a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care solicită admiterea apelului si suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare.

Referitor la susținerea intimatei conform căreia S. de P. C. S. G. nu a argumentat si dovedit in niciun fel susținerile privind lipsa prevederilor in buget a sumelor din care sa fie achitate creanțele stabilite prin titluri executorii considerând ca nu are relevanta in prezenta cauza, facand trimitere la prevederile art. 792 alin. 1 si 2 din Ncpc privind obligațiile terțului poprit si posibilitatea de executare directa a acestuia in situația neîndeplinirii acestora, reamintește faptul ca si-a îndeplinit obligațiile de poprire a sumelor lunare corespunzătoare d-lui dr. Bratoi S. C. si o face in continuare iar lipsa prevederilor in buget a sumelor din care sa fie achitate creanțele stabilite prin titluri executorii o poate dovedi prin punerea la dispoziție a copiei ,, bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2016".

Precizează că, nu înțelege cum creditoarea a ajuns la concluzia ca aducerea la îndeplinire cu celeritate a obligațiilor impuse prin titluri executorii reprezintă regula chiar înaintea plații salariilor angajaților si achiziționarea de hrana si medicamente pentru pacienții internați in unități spitalicești, cu atat mai mult cu cat sunt o unitate cu specific psihiatrie.

Cat privește constatarea conform căreia S. de P. C. S. G. nu a probat in niciun fel luarea vreunei masuri asupra resurselor financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlu executoriu, consideră faptul ca numai o persoana rau intenționata poate sa sesizeze acest aspect, considerând faptul ca nu exista alte cheltuieli, presupunând eventual faptul ca angajații spitalului s-ar putea descurca fara salariu lunar iar pacienții fara hrana si administrarea tratamentului, arată că au dat exemplu doar de o parte din cheltuielile lunare dar pentru a dovedi cheltuielile lunare va pune la dispoziție execuția bugetara pe luna martie 2016.

Consideră faptul ca nu este in măsura creditoarea sa aprecieze cat de puternice si pertinente sunt argumentele pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestației la executare, aceasta revenind instanței.

Din nou, consideră faptul ca P. (fosta S.) O. C. da dovada de rea credința in ceea ce privește invocarea neprobarii in niciun fel a imposibilității sau modalității împovaratoare a procedurii întoarcerii la executare, deoarece daca s-ar comporta cu buna credința, ar fi fost chiar de acord cu cererea de suspendare si ar fi așteptat ca instanța sa se pronunțe asupra contestației la executare.

In drept, sau invocat dispozițiile art. 466 - 482 N.C.pr.civ.

A solicitat judecarea cauzei in lipsa in conformitate cu art.411 alin. 1 pct. 2 si alin 2 N.C. pr.civ.

Au fost anexate, în copie: execuția bugetara pe luna martie 2016 și bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2016 și estimări pentru anii 2017-2019.

Considerentele instanței de apel în raport de motivele de apel invocate, apărările formulate și dispozițiile legale incidente în cauză:

Chiar dacă, între timp suma de bani datorată intimatei a fost poprită, iar cererea de suspendare a rămas fără obiect, Tribunalul are de analizat temeinicia și legalitatea încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a executării silite, în raport de stadiul în care se afla executarea silită la momentul pronunțării încheierii.

Suspendarea executării silite reprezintă „incidentul procedural care constă în oprirea temporară a executării silite, intervenind, cel mai adesea, după ce executarea silită a fost pornită”. Suspendarea devine incidentă și are drept scop protejarea intereselor debitorului față de eventualele neregularități privind desfășurarea executării silite, prin sistarea temporară a efectuării oricăror acte de executare.

Instanța de judecată poate admite cererea de suspendare formulată în temeiul art. 719 alin. (1) C. proc. civ., numai dacă se va constata existența unor motive temeinice și numai după ce, în prealabil, partea interesată face dovada achitării cauțiunii și în cuantumul stabilit expres de dispozițiile legale.

Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate: aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a interzicerii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și de a preveni și a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău platnici.

Noțiunea de „motive temeinice” trebuie să se raporteze la necesitatea măsurii solicitate, ce urmează să fie apreciată de instanță în raport de iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul contestatorului dacă măsura nu ar dispusă.

În ceea ce privește motivele invocate în susținerea cererii de suspendare a executării silite, acestea trebuie să le depășească pe cele invocate în susținerea contestației la executare, prin soluționarea cererii de suspendare a executării silite instanța neputând prejudeca fondul raportului de drept execuțional dintre părți, transformând astfel soluția dată cererii de suspendare într-o soluție de principiu asupra contestației la executare.

În virtutea caracterului excepțional al suspendării executării silite, motivele invocate în cerere trebuie să se circumscrie unor motive temeinice care să justifice luarea unei astfel de măsuri. Astfel, poate justifica suspendarea executării silite necesitatea evitării unor pagube iminente,

semnificative și iremediabile sau cu consecințe greu de înlăturat în viitor, iar aceste

aspecte urmează a fi verificate în persoana debitorului.

În ceea ce privește dificultatea unei eventuale întoarceri a executări silite, Tribunalul constatată că în speță nu s-a produs nici un minim de dovadă în acest sens.

Ca și instanța de fond, Tribunalul apreciază că plata cauțiunii nu este singurul argument care ar trebui să ducă la admiterea cererii de suspendare a executării silite.

În plus, suspendarea executării silite se poate dispune doar în mod excepțional, pentru motive bine întemeiate.Simpla susținere a contestatorului în sensul că eventuala poprire asupra sumei de bani datorate ar duce la perturbarea activității spitalului în ceea ce privește plata salariilor, a medicamentelor și a materialelor sanitare, fără a face nicio dovadă în acest sens, nu este de natură să ducă la admiterea cererii de suspendare.

Pe cale de consecință, Tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul contestator S. de P. C. S. G., cu sediul în ., .. 2, județul O., împotriva încheierii din data de 02.02.2016 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ 16, în contradictoriu cu intimata P. (S.) O. C., CNP_, cu domiciliul în București, .. 52, ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2016.

Președinte,

C. C.

Judecător,

M. I. D.

Grefier,

N. A. S.

Red.CC

Tehnored.CC/IM

Jf: N. B.

Ex.4/20.05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 475/2016. Tribunalul OLT