Anulare act. Sentința nr. 283/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 283/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 2484/204/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.283
Ședința publică din data de 27.01.2014
PREȘEDINTE - A. G. H.
ASISTENȚI JUDICIARI - P. D.
- I. M. D.
GREFIER - M. Ș.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror D. G. –
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA CÂMPINA, cu sediul în Câmpina, . nr. 14, jud. Prahova în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C., ., jud. C., cauză venită prin declinare de la Judecătoria Câmpina prin sentința civilă nr.2490/22.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, apreciind că, în mod greșit, Judecătoria Câmpina a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, avându-se în vedere disp. art.94 C.pr.civ. potrivit cărora tribunalul nu este competent să soluționeze, în primă instanță, astfel de litigii.
Instanța, având în vedere excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova invocată de Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Prahova, rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr.2484/ 204/2013, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Câmpina a chemat în judecată pe pârâtul I. Județean de Poliție C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea înscrisului - certificat de înmatriculare, cu numărul C00145818T eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului C..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Rezoluția nr. 1493/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.85 alin.1 și art.85 alin.2 din O.U.G. nr.195/ 2002 și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.288 și art.291 C.pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.288 C.pen, art.31 rap. la art.85 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 și art.31 rap. la art.291 C.pen., pentru identificarea autorilor necunoscuți care au falsificat și utilizat certificatul de înmatriculare nr. C00145818T.
Prin rezoluția din data de 27.05.2010, confirmată de această unitate de parchet, a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor sus-arătate de către autori necunoscuți.
Reclamantul a mai arătat că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reținut faptul potrivit cu care, numitul C. G. s-a folosit de documentul falsificat - certificatul de înmatriculare, fără a avea cunoștință de caracterul fals, întrucât, a cumpărat autoturismul de la o persoană necunoscută din târgul auto V. din București, primind certificatul de înmatriculare al autoturismului, iar la data de 04.06.2007, a fost oprit în trafic de organele de poliție care au constatat caracterul fals al înscrisului.
S-a mai precizat de către reclamant că, în cauză, a fost efectuată constatarea tehnico - științifică grafică, ocazie cu care s-a stabilit că suportul material (hârtia) pe care este realizat certificatul de înmatriculare în litigiu este autentic, însă, rubricile documentului prezintă modificări constând în înlăturarea celor inițiale și înscrierea celor existente (raport de constatare tehnico - științifică grafică nr.1.191.603/ 27.06.2007 al I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic).
În drept, reclamantul a invocat disp. art.45 alin.1 Teza finală C.pr.civ. și decizia de recurs în interesul legii nr.2/2011, iar în temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, certificatul de înmatriculare cu numărul C00145818T eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului C., în original, Ordonanța din data de 05.02.2013, Raportul de constatare tehnico - științifică grafică nr.1.191.603/27.06.2007 al I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic.
Prin Rezoluția din data de 18.06.2013, s-a dispus, în baza disp. art.201 alin.1 C.pr.civ., comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate pârâtului, cu mențiunea de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art.165 C.pr.civ., sub sancțiunea decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca alte excepții, în afara celor de ordine publică sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.pr.civ.
În raport de susținerile reclamantului P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, la data de 16.07.2013, pârâtul I. Județean de Poliție C. a formulat, în baza art.205 alin. C.pr.civ., întâmpinare, iar potrivit rezoluției din data de 29.07.2013, aceasta a fost comunicată reclamantului care, la data de 09.08.2013, a depus răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.2490/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost admisă excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – instanță competentă material.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor noului Cod de procedură civilă referitoare la competența privind judecata în primă instanță, art.94 enumeră litigiile pe care judecătoria este competentă să le soluționeze în primă instanță, iar art.95 pct.1 dă în competența de primă instanță a tribunalului toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Din interpretarea coroborată a celor două texte, s-a apreciat că judecătoria este instanță de excepție pentru judecata în primă instanță, atâta timp cât soluționează numai litigiile date, în mod expres, în competența sa, enumerarea din art.94 pct.1 C.pr.civ. fiind limitativă, iar tribunalul are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, fiind instanță de fond, de drept comun.
Astfel, ori de câte ori, prin lege nu se prevede competența de primă instanță a unei anumite instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională, cererea trebuie adresată tribunalului, nefiind necesară o prevedere specială în acest sens pentru ca tribunalul să fie competent în primă instanță.
S-a mai reținut că, pentru a determina dacă judecătoria este competentă în primă instanță sunt folosite două criterii, respectiv: obiectul litigiului, în cazul cererilor prevăzute la art.94 pct.1 lit. a) – i) C.pr.civ. și valoarea obiectul litigiului, în cazul cererilor la care se referă art.94 pct.1 lit. j) C.pr.civ.
Pentru a determina competența de primă instanță a tribunalului sunt folosite criteriul valorii obiectului litigiului, pentru cererile prevăzute la art.94 pct.1 lit. j) C.pr.civ. și, respectiv criteriul lipsei unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe.
În raport de acest ultim criteriu, din perspectiva Codului de procedură civilă nu sunt judecate, în primă instanță, de tribunal cererile enumerate la art.94 pct.1 lit. a) – i), indiferent de valoarea acestora.
Astfel, raportat la dispozițiile legale menționate, competența de a judeca în primă instanță cererile formulate de procuror pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat aparține tribunalului, indiferent de natura actului ce se solicită a se desființa, întrucât, în literatura juridică, sub acest aspect, s-a statuat că înscrisul ce se solicită a se desființa trebuie privit în sensul de „instrumentum”, respectiv înscris constatator al operațiunii juridice, adică suportul material care consemnează ori redă manifestarea de voință exprimată, înscrisul fiind privit astfel în accepțiunea de „instrumentum probationes.”
De asemenea, s-a mai arătat și faptul că, în literatura juridică, în ceea ce privește competența de a judeca în primă instanță cererile formulate de procuror pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, s-a statuat că, potrivit noului Cod de procedură civilă, astfel de acțiuni vor fi de competența tribunalului - secția civilă, ca instanță de drept comun, care judecă orice alte cereri care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe (G.C. F., Competența materială a soluționării acțiunii procurorului de anulare a actelor false, dacă punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale nu mai este posibilă, Dreptul nr.6/2011, pag.156 - 161).
Cu referire la criteriul privitor la lipsa unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe, sunt exemplificate, ca fiind de competența tribunalul, în primă instanță, cererile formulate de procuror pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat (M. T. - D. procesual civil – Vol.I - Teoria generală, 2013, pag.563).
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin petitul acțiunii cu care a fost investită Judecătoria Câmpina, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Câmpina a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. Județean de Poliție C., desființarea înscrisului - certificat de înmatriculare cu numărul C00145818T eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului C..
Competența materială (ratione materiae) presupune o delimitare între instanțe de grad diferit și este reglementată, sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii).
Competența materială funcțională determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile de instanțe judecătorești, iar competența materială procesuală determină categoria de pricini care pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanțe judecătorești.
În reglementarea anterioară, judecătoria a reprezentat instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, conform art.1 pct.1 C.pr.civ. 1865.
Este adevărat că reglementarea actuală renunță la această abordare tradițională, întrucât prevede, în art.95 C.pr.civ., atribuirea către tribunal, spre soluționare în primă instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date, prin lege, în competența altor instanțe, în timp ce, judecătoria soluționează doar cererile care îi sunt, în mod expres, încredințate spre competentă soluționare.
Cu toate acestea, se observă că sfera cererilor prevăzute în competența judecătoriei este largă, în pofida enumerării limitative a categoriilor de cereri, evaluabile sau neevaluabile în bani, a căror natură atrage competența judecătoriei, potrivit art.94 pct.1 C.pr.civ.
Nu numai că este acoperită întreaga varietate de cereri care se soluționau, și până în prezent, de judecătorie – așadar, inclusiv acțiunile formulate de parchet pentru desființarea sau anularea unui înscris constatat ca fiind fals (în speță, certificat de înmatriculare cu numărul C00145818T eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului C., conform Raportului de constatare tehnico – științifică grafică nr.1.191.603 din data de 27.06.2007), însă, îi sunt atribuite și litigii noi, cum sunt cele din materia dreptului familiei.
Ca atare, nu au fost decât parțial abandonate concepția judecătoriei ca instanță de fond și „principiul proximității justiției”.
În expunerea de motive a Legii nr.76/2002 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, s-a arătat că noul cod realizează „reconfigurarea competenței materiale a instanțelor judecătorești, în scopul asigurării unei împărțiri echitabile a cauzelor care să conducă la fluidizarea și accelerarea procedurilor judiciare, precum și la asigurarea unei practici judiciare unitare pe întreg teritoriul țării”.
Este de necontestat faptul că judecătoria soluționează, în primă instanță, cererile date în competența sa, fie după natura litigiului – cele enumerate la pct.1 lit. a) – i) -, fie după valoarea obiectului cererii – cele de la pct.1 lit. j).
Nu mai puțin relevant este și faptul că, potrivit art.94 pct.4 C.pr.civ. „judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege, în competența lor”.
Deși, legiuitorul nu a enumerat astfel de litigii, este evident că prin norme speciale, atât din Codul de procedură civilă, cât și din alte acte normative, îi sunt atribuite spre soluționare, în mod exclusiv, judecătoriei cereri, precum: contestația în anulare și revizuirea exercitate împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie; contestații la executare, precum și orice alte incidente apărute în cadrul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe; contestația la executare privind înțelesul, aplicarea și întinderea dispozitivului (contestația la titlu), dacă titlul executoriu îl reprezintă propria hotărâre, potrivit art.713 alin.3 C.pr.civ.; cerere de asigurare a probelor pe cale principală, conform art.360 C.pr.civ., etc.
Potrivit literaturii de specialitate, această enumerare a „altor cereri” date în competența de soluționare, în primă instanță, a judecătoriei, cereri care nu sunt specificate în mod expres în art.94 C.pr.civ., nu este limitativă, ci, dimpotrivă are un caracter exemplificativ, ceea ce înseamnă că, în această categorie se includ și acțiunile formulate de parchet, potrivit art.92 C.pr.civ., privind desființarea sau anularea unui înscris constatat ca fiind fals.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează să admită excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova – Secția I Civilă invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, urmând a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina și, constatând intervenit conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Câmpina și Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, înaintează în temeiul art.135 alin.1 C.pr.civ. dosarul Curții de Apel Ploiești – Secția I Civilă pentru regulator de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova – Secția I Civilă invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA CÂMPINA, cu sediul în Câmpina, . nr. 14, jud. Prahova în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C., ., jud. C., în favoarea Judecătoriei Câmpina.
Constată intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Câmpina și Tribunalul Prahova - Secția I Civilă.
Înaintează dosarul Curții de Apel Ploiești – Secția I Civilă pentru regulator de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2014.
PREȘEDINTE
A. G. H.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
2 ex. – 29.01.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 611/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1448/2014.... → |
|---|
