Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1238/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 17648/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1238
Ședința publică din data de 22.09.2014
PREȘEDINTE –D. G.
JUDECĂTOR –C. D. E.
JUDECĂTOR –N. A.
GREFIER –C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-pârât C. C., domiciliat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1234/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. G. M., cu domiciliul în B., ., jud. B. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. R., în B., .. 2, jud. B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.09,2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014, când a decis:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 02.05.2012 sub nr. dosar_, reclamanta B. G. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. C., solicitând instanței să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.237 din 18.08.2005, radierea din certificatul de moștenitor nr.237/2005 a dreptului de abitație și evacuarea pârâtului din imobilul situat în Ploiești, . c, ., jud. Prahova compus din 3 camere și dependințe cu o suprafață utilă de 76,21 mp și cota indiviză de 3,78% din părțile de uz comun.
Totodată, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în esență, între reclamantă și mama acesteia C. C. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr.777 din 11.04.2005 având ca obiect imobilul situat în municipiul Ploiești, . C, ., jud. Prahova, proprietate exclusivă a mamei reclamantei.
A susținut că prin antecontractul sus-menționat, s-a stipulat că odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică urma a fi instituită clauza de abitație în favoarea promitentei-vânzătoare C. C. și a soțului acesteia C. C..
S-a învederat că promitenta vânzătoare s-a obligat ca până la data de 11.06.2005 să întocmească documentația cadastrală în vederea intabulării în cartea funciară a imobilului și să se prezinte la notarul public pentru definitivarea vânzării.
Reclamanta a arătat că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare s-a încheiat prin intermediul BNP F. M. și T. A. C. la Spitalul Municipal Ploiești, având în vedere ca mama reclamantei era bolnavă, având o afecțiune incurabilă.
A precizat că la cinci zile de la încheierea antecontractului, mama reclamantei a decedat.
A mai arătat că în termen legal a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctei C. C.. Astfel, prin certificatul de moștenitor nr.237/2005 s-a stabilit că reclamanta este unicul moștenitor al defunctei C. C..
A învederat că notarul a grevat imobilul în mod nelegal și excesiv cu un drept de abitație pe tot timpul vieții în favoarea lui C. C..
S-a susținut că după decesul mamei, antecontractul de vânzare-cumpărare și-a încetate efectele.
În opinia reclamantei, în persoana promitentului cumpărător, ca urmare a decesului promitentului vânzător s-au instituit doua calități in același timp, respectiv de creditor și debitor, calități ce nu pot exista in același timp.
A susținut că antecontractul de vânzare-cumpărare este o reală promisiune, ce urma să se finalizeze în forma autentica la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Or, cum acest contract nu s-a mai încheiat prin decesul uneia din părți, efectul acestuia nu se mai produce.
La dezbaterea succesiunii, in mod nelegal și excesiv, notarul a grevat imobilul cu un drept de abitație pe tot timpul vieții pârâtului, drept care urma să se nască numai la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentica.
A arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare nu a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat în certificatul de moștenitori.
Prin acest antecontract, părțile s-au înțeles asupra prețului și asupra obligației de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare.
A susținut că această cauză de ineficacitate a actului juridic lipsește actul de orice efecte, datorită unor cauze ulterioare încheierii sale și înainte de încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
A subliniat că, în speță, clauza ar fi trebuit să fie instituită numai în momentul încheierii în forma autentica a contractului de vânzare-cumpărare, fapt ce nu s-a mai realizat, ca urmare a decesului promitentei vânzătoare.
În baza unei simple promisiuni, s-a instituit în mod nelegal prin certificatul de moștenitor un drept de abitație in favoarea pârâtului.
A arătat că nulitatea absolută a unui certificat de moștenitor se poate invoca în cazul in care acesta s-a încheiat cu violarea unor norme imperative. Nulitatea absolută a fost invocată, avându-se în vedere interesul propriu și justificat al reclamantei.
A mai adăugat că urmare a acestei nulități absolute invocate in prezenta acțiune, paratul folosește exclusiv imobilul proprietatea reclamantei, în lipsa oricărui titlu.
A arătat că dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care da expresie aproprierii lucrului, drept care permite titularului său să posede, sa folosească, sa dispună de acel bun, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si in respectarea legislației existente.
Reclamanta a învederat că de la decesul mamei sale, paratul folosește exclusiv imobilul apartament, fără a acorda reclamantei posibilitatea de a dispune de atributele dreptului de proprietate, care i-au revenit ca unic moștenitor al promitentei-vânzătoare.
În drept, au fost invocate prevederile art.480, 481, 943 și art.1436 C.civil și art.112 C.pr.civilă.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, proba testimonială și interogatoriul pârâtului, atașând la dosar, în copie, certificatul de moștenitor nr.237 din 18 august 2005, convenție – antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.777 din 11.04.2011 de BNP Asociați F. M. și T. A. – M..
Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 30 de lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Legal citat, în data de 05 aprilie 2013, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul C. C. a arătat că, în esență, Certificatul de moștenitor nr.237 din 18.08.2005 nu poate fi lovit de nulitate, deoarece este un act autentic întocmit în fața notarului public, in condițiile legii, fără a fi viciat printr-un act sau fapt prevăzut de lege.
A susținut că acest certificat de moștenitor a fost întocmit legal pe data de 18.08.2005, în prezența moștenitoarei-reclamanta B. G. M., fiica defunctei C. C., fosta mea soție.
A învederat că dreptul pârâtului de abitație viageră a fost obținut pe
baza antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.777/11.04.2005, încheiat între defuncta soție C. C., si fiica sa, reclamanta din prezenta cauză, precizând că promitenta cumpărătoare a acceptat, sub semnătura, clauza de abitație, și a fost de acord cu emiterea certificatul de moștenitor autentic si legal, acte autentice pe care acum le contesta.
A arătat că reclamantul a renunțat la dreptul de moștenitor ce-i revenea, deoarece aveam drept de abitație pe tot timpul vieții asupra apartamentului din . .. ap24, Ploiești Jud.Prahova.
A precizat că acceptarea clauzei și dreptul de abitație a făcut-o cu buna credința, deoarece nu este tatăl natural al reclamantei și ca urmare, sa nu aibă probleme la decesul pârâtului, cu moștenitorii acestuia.
A subliniat că în situația in care reclamanta s-ar fi simțit lezata in drepturile sale prin actele autentice pe care le contesta ar fi trebuit să atace valabilitatea lor, pentru motive prevăzute de lege și in termen.
A arătat că nu există motive pentru a se dispune în cauză anularea actelor contestate, precizând că reclamanta nu poate solicita anularea acestora, întrucât aceasta în deplina cunoștința de cauza, le-a semnat și a participat la întocmirea și autentificarea lor.
A adăugat că solicitarea reclamantei de a fi evacuat din apartament situat în municipiul Ploiești, ., ., jud. Prahova, pe motiv ca aceasta este unic proprietar este neîntemeiata, deoarece reclamanta ignora dreptul pârâtului de abitatie asupra acestui apartament, drept consfințit atât prin antecontractul de vânzare-cumpărare semnata de reclamantă în fața notarului public și autentificata sub nr. 777/11.04.2005, cât și prin Certificatul de moștenitor nr.237 din 18.08.2005 autentificat de notarul public F. M..
A mai susținut că, în speță, cu rea-credința reclamanta susține ca nu este ținuta de nici o obligație in legătura cu imobilul asupra căruia are un drept de abitație, deoarece în convenția – antecontract de vânzare-cumpărare ( pagina 1 alin. ultim) chiar si in cazul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, pe cale judecătoreasca (nu a mai fost cazul deoarece a intervenit moștenirea) va respecta condițiile convenite în antecontract.
A arătat că contestarea dreptului reclamantului de abitație pe motiv ca nu s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare este netemeinica și fără temei legal, deoarece reclamanta a recunoscut acest drept chiar prin actele contestate, prin semnătura si, respectiv, prin participarea la autentificarea lor.
În data de 09 septembrie 2013, reclamanta a înaintat la dosar un alt set de înscrisuri, respectiv împuternicirea avocațială și, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr._, certificat de deces . nr._.
Prin nota de probe din data de 09 septembrie 2013, pârâtul a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, interogatoriu reclamantei și proba testimonială cu martorii O. P. și S. C..
La termenul de judecată din 04 noiembrie 2013, pârâtul a depus copia certificatului de căsătorie ..A. nr._.
În data de 02 decembrie 2013, la solicitarea instanței, BNP F. M. și T. A. C. a înaintat la dosar documentația ce a stat la baza emiterii Certificatului de moștenitor nr. 237/18.08.2005 (f.41-62).
La termenul de judecată din 09.12.2013, pârâtul a depus la dosar înscrisuri (f.69-113).
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul celor două părți.
Prin sentința civilă nr. 1234 pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 29.01.2014, a fost admisă în parte cererea având ca obiect constatare nulitate act și evacuare formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul C. C.,s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.237/18.08.2005 întocmit de B.N.P.A. F. M. și T. A.-C. în dosarul succesoral nr.242/2005, s-a dispus radierea din certificatul de moștenitor nr.237 din 18 august 2005 a dreptului de abitație viageră asupra imobilului situat în Ploiești, ., ., jud. Prahova instituit în favoarea pârâtului C. C., s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Ploiești, ., ., a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1030,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care onorariu avocat de 1000 lei, taxă judiciară de timbru de 30 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În data de 11 aprilie 2005 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 777 de B.N.P.A. F. M. și T. A.-C., având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament și teren aferent, situat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, compus din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 76,21 m.p., precum și cota indiviză de 3,78% din suprafața de folosință comună a blocului, împreună cu terenul aferent apartamentului, în suprafață de 12,76 m.p., cotă indiviză din întreaga suprafață de teren aferentă blocului.
Potrivit antecontractului sus-menționat, se reține că prețul vânzării a fost de_ lei, pe care promitenta vânzătoare a declarat că i-a primit în întregime de la promitenta-cumpărătoare, la data autentificării convenției.
Părțile semnatare ale antecontractului de vânzare-cumpărare au mai stabilit că actul de vânzare-cumpărare urma a se încheia cu clauză de abitație în favoarea promitentei-vânzătoare și a soțului acesteia C. C..
S-a mai convenit ca actul de vânzare-cumpărare să fie încheiat cel târziu la data de 11 iunie 2005.
Prin urmare, în cazul în care s-ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul C. C. ar fi beneficiat de un drept de abitație viageră asupra imobilului – apartament și teren aferent, situat în Ploiești, . C, ., în calitate de terț beneficiar.
Deci pentru pârât, instituirea dreptului de abitație viageră ar fi reprezentat o donație indirectă afectată de o condiție suspensivă (dreptul subiectiv civil afectat de condiție este nesigur în ceea ce privește existența sa), constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare între cele două părți ale antecontractului de vânzare-cumpărare.
Ca atare, având în vedere conținutul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, este evident că promitenta vânzătoare a urmărit gratificarea pârâtului.
Urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, în patrimoniul ambelor părți s-a născut obligația de face, respectiv obligația ca până la data de 11 iunie 2005 ambele părți să se prezinte la un notar public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, defunctei revenindu-i obligația de a întocmi documentația necesară vânzării, de a obține certificatul fiscal, certificatul de sarcini și dovada achitării întreținerii la Asociația de proprietari, reclamantei revenindu-i, în plus, doar obligația de a avansa cheltuielile ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, promitentei-vânzătoare i-a revenit obligația personală patrimonială de a încheia contractul de vânzare-cumpărare (executarea în natură a obligației asumate) sau, în caz de neexecutare culpabilă a acestei obligații, obligația de a plăti daune-interese în favoarea promitentei-cumpărătoare pentru acoperirea prejudiciului suferit, urmare a rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 11 aprilie 2005.
În atare condiții, în momentul în care obligația de a face ar fi devenit exigibilă, în caz de nesocotire a obligațiilor contractuale, oricare dintre cele două părți, ar fi avut dreptul de a introduce acțiune la instanța competentă, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile.
În plus, în cazul în care s-ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, terțul beneficiar C. C. ar fi avut dreptul de cere constituirea dreptului de abitație viageră în favoare sa, astfel cum s-a intenționat la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, fiind în ipoteza unei stipulații pentru altul (excepție a principiului relativității efectelor actului juridic civil).
Totuși, potrivit certificatului de deces . nr._, se reține că după 4 zile de la data încheierii antecontractului sus-menționat, a survenit decesul promitentei-vânzătoare C. C..
Prin urmare, la data decesului promitentei-vânzătoare C. C., patrimoniul succesoral era format, printre altele, din dreptul de proprietate asupra apartamentului situate în situat în Ploiești, . C, ., precum și din drepturile și obligațiile născute urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, ulterior survenirii decesului promitentei-vânzătoare, în vederea executării obligaților antecontractului mai sus arătat, fie promitenta-cumpărătoare B. G. M., fie moștenitorii promitentei-vânzătoare ar fi avut posibilitatea de a solicita celeilalte părți să-și îndeplinească obligațiile născute din antecontract, și, în subsidiar, în caz de opunere, să solicite rezoluțiunea contractului cu daune interese sau executare in natura a acestuia, în sensul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra bunului imobil.
Având în vedere faptul că la data decesului promitentei vânzătoare C. C., aceasta avea atât calitatea de soție a pârâtului C. C., cât și calitatea de mama a reclamantei B. G. M., reiese că persoanele care ar fi putut culege moștenirea rămasă de pe urma defunctei C. C. ar fi fost cel puțin cele două părți litigante, respectiv B. G. M. și C. C..
Față de această concluzie, instanța de fond nu a putut reține apărarea reclamantei B. G. M., în sensul că la data decesului mamei sale ar fi avut loc o stingere a drepturilor și obligațiilor izvorâte din antecontract, urmare a confuziunii, întrucât succesorul promitentei-vânzătoare nu era doar promitenta-cumpărătoare, ci și fratele reclamantei O. T. I. și terțul beneficiar C. C., evident sub condiția ca cei trei succesibili să accepte moștenirea în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Având în vedere Certificatului de moștenitor nr.237 emis de BNPA F. M. și T. A.-C. în dosarul succesoral nr.242/2005, instanța constată că în data de 18 august 2005 a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctei C. C., notarul public constatând faptul că masa succesorală era compusă din imobilul – apartament și teren - situat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, compus din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 76,21 m.p., precum și cota indiviză de 3,78% din suprafața de folosință comună a blocului, împreună cu terenul aferent apartamentului, în suprafață de 12,76 m.p., cotă indiviză din întreaga suprafață de teren aferentă blocului, apartamentul „fiind grevat de un drept de abitație pe tot timpul vieții în favoarea lui C. C., soțul supraviețuitor, în baza antecontractului încheiat între defunctă și moștenitoarea B. G. M. la data de 11 aprilie 2005 și autentificat de acest birou notarial la nr.777 în data respectivă”. Totodată, notarul public a stabilit că reclamanta, în calitate de fiică, este singura moștenitoare, căreia îi revine întreaga masa succesorală, întrucât C. C. și O. T. I. au renunțat la succesiunea defunctei C. C..
În altă ordine de idei, renunțarea la moștenire este un act juridic civil unilateral, solemn, de dispoziție, indivizibil și nesusceptibil de modalități (termen sau condiție), prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, desființând cu efect retroactiv vocația sa succesorală, devenind străin de moștenire.
Având în vedere faptul că la data întocmirii Certificatului de moștenitor nr.237 din 18 august 2005, pârâtul C. C. a renunțat expres la moștenire, așa cum rezultă din declarația autentificată la nr.1799 din data de 18.08.2005, instanța de fond a reținut că, în speță, calitatea sa de moștenitor a încetat, cu efect retroactiv, încă de la momentul survenirii decesului promitentei-vânzătoare.
Prin urmare, încă de la data deschiderii succesiunii, pârâtul este străin de moștenire.
Pe cale de consecință, din momentul în care soțul supraviețuitor C. C. și O. T. I. au devenit străini de moștenire, iar reclamanta a acceptat moștenirea, în cauză au devenit incidente dispozițiile privitoare la stingerea obligațiilor urmare a confuziunii, întrucât reclamanta B. G. a dobândit și calitatea de promitent-vânzător.
Așadar, ținând cont de faptul că până la data întocmirii certificatului de moștenitor, nu a fost încheiat contractual de vânzare-cumpărare, judecătoria a apreciat că, în speță, nu s-a născut în patrimoniul pârâtului C. C., în calitate de terț beneficiar, vreun dreptul de abitație viageră asupra apartamentului situat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova.
În drept, potrivit art.76 din Legea nr.36/1995 ( în vigoare la momentul întocmirii certificatului de moștenitor), “In cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor si legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum si compunerea masei succesorale.”
Conform art.77 din același act normativ, “ Calitatea de moștenitor si numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă si cu martori, iar bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de proba admise de lege.”
Potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, “ Pe baza încheierii finale, in termen de 20 de zile, se redactează certificatul de moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările din aceasta încheiere referitoare la masa succesorală, numărul si calitatea moștenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.”
În temeiul art.88 din aceeași lege, “ Cei care se considera vătămați in drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplina in privința calității de moștenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor in parte. In cazul anulării certificatului de moștenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătorești definitive si irevocabile. In acest scop, instanțelor judecătorești le revine obligația de a trimite la biroul notarului public competent in soluționarea cauzei copie de pe hotărârea rămasă definitiva si irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă a fost cerut in timpul judecații.”.
Având în vedere faptul că reclamanta a sesizat notarul public cu o cerere de dezbatere a succesiunii rămase de pe urma mamei sale, pentru a stabili calitatea de moștenitor, întinderea drepturilor sale și compunerea masei succesorale (scopul imediat fiind același în cazul tuturor cererilor de dezbatere a succesiunii) și, respectiv, pentru a avea posibilitatea de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor defunctei, iar nu și pentru a gratifica pârâtul sau pentru a executa obligația ce s-ar fi născut în patrimoniul său în momentul încheierii contractului-vânzare cumpărare, condiție suspensivă care de altfel nu a fost neîndeplinită, lipsind obiectul contractului (operațiune juridică), implicit lipsind și cauza actului juridic civil în temeiul căruia notarul public ar fi reținut în favoarea pârâtului dreptului de abitație viageră asupra apartamentului, prima instanță a apreciat că mențiunea din cuprinsul certificatului de moștenitor privitoare la instituirea dreptului de abitație viageră asupra imobilului situat în Ploiești, ., ., jud. Prahova în favoarea pârâtului C. C. este lovită de sancțiunea nulității absolute.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că la momentul dezbaterii succesiunii, patrimoniul succesoral era format, printre altele, din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Ploiești, . C, ., drept ce nu era grevat de vreun drept de abitație viageră în favoarea pârâtului C. C..
Pe cale de consecință, notarul public sesizat cu dezbaterea succesiunii, nu putea reține în patrimoniul pârâtului dreptul de abitație viageră asupra imobilului sus-menționat.
Ca atare, notarul public ar fi putut reține existența acestui drept de abitație viageră doar în cazul în care părțile litigante i-ar fi prezentat notarului public un contract de vânzare-cumpărare prin care ar fi fost realizat transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului din patrimoniul defunctei în patrimoniul reclamantei.
În plus, atâta timp cât în chiar cuprinsul certificatului de moștenitor se reține că, în data de 18 august 2005, masa succesorală era compusă din dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament și teren - situat în Ploiești, ..8, ., se confirmă în mod implicit că actul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat și, pe cale de consecință, nu se putea pune problema inserării clauzei de abitație viageră în favoarea pârâtului, întrucât, dacă ar fi fost încheiat contractul translativ de proprietate anterior dezbaterii succesiunii, în masa succesorală nu mai putea fi reținut dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament și teren aferent, situat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, compus din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 76,21 m.p., precum și cota indiviză de 3,78% din suprafața de folosință comună a blocului, împreună cu terenul aferent apartamentului, în suprafață de 12,76 m.p., cotă indiviză din întreaga suprafață de teren aferentă blocului, ci doar eventualele drepturi și obligații izvorâte în baza acestui contract.
Față de dispozițiile art.88 din Legea nr.36/1995, ce instituie posibilitatea ca orice persoana vătămată să solicite anularea certificatului de moștenitor, deci inclusiv moștenitorul, instanța de fond nu a ținut seamă de apărarea pârâtului C. C., în sensul că Certificatul de moștenitor nr.237 din 18.08.2005 nu poate fi lovit de nulitate, deoarece acesta ar fi un act autentic întocmit în fața notarului public sau că actul a fost întocmit în prezența reclamantei.
De asemenea, având în vedere faptul că nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi confirmată, prima instanță a apreciat că împrejurarea că unica moștenitoare a acceptat prin semnătură această „clauză de abitație”, nu are nici o relevanță cu privire la legalitatea instituirii dreptului de abitație viageră în favoarea pârâtului C. C..
În cauză, nu are relevanță nici considerentele pentru care pârâtul a renunțat la moștenirea defunctei, cum ar fi faptul că pârâtul a considerat (în mod eronat) că în patrimoniul său, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 aprilie 2005, s-ar fi născut un drept de abitație viageră asupra apartamentului.
Pentru aceste motive, în temeiul art.948 și art.966 C.civ. raportat la art.88 din Legea nr.36/1995, instanța de fond a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.237/18.08.2005 întocmit de B.N.P.A. F. M. și T. A.-C. în dosarul succesoral nr.242/2005 și a dispus radierea din certificatul de moștenitor nr.237 din 18 august 2005 a dreptului de abitație viageră asupra imobilului situat în Ploiești, ., ., jud. Prahova instituit în favoarea pârâtului C. C..
Cât privește evacuarea pârâtului, având în vedere faptul că, pe de o parte, reclamanta este proprietara apartamentului situat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, iar, pe de altă parte, împrejurarea că pârâtul nu a probat că folosește acest imobil în baza vreunui titlu, instanța de fond a admis și acest capăt de cerere și, pe cale de consecință, a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul sus-menționat.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, văzând că apărătorul reclamantei, printre alte motive de nulitate a certificatului de moștenitor, a invocat incidența clauzelor abuzive, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori fiind străină de procedura dezbaterii succesiunii pe cale notarială, ținând seama și de art.274 alin.3 C.pr.civilă, prima instanță a apreciat că în cauză se impune reducerea onorariului acestuia de la 1.500 lei la 1.000 lei.
Față cele mai sus expuse, ținând cont de împrejurarea că pârâtul a căzut în pretenții, în temeiul art.274 alin. 1 și alin.3 C.pr.civilă, instanța de fond a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1030,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care onorariu avocat de 1000 lei, taxă judiciară de timbru de 30 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
În temeiul art.88 alin.2 din Legea nr.36/1995 (în formă în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor), instanța de fond a dispus comunicarea la Biroul Notarilor Publici Asociați F. M. și T. A.-C., cu sediul în Ploiești, ..100, ., a unei copii de pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus anularea parțială a Certificatului de moștenitor nr.237/2005 emis în dosarul succesoral nr.242/2005.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și temeinicie, solicitând modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata de la fond si recurs.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești, reclamanta B. G. M. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul C. C., constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 237/2005, radierea din certificatul de moștenitor a mențiunii privind stabilirea dreptului de abitație pe tot timpul vieții în favoarea pârâtului și evacuarea acestuia din apartamentul proprietatea reclamantei.
Pentru a înțelege situația de fapt care a condus la introducerea acțiunii, recurentul a precizat ca B. (căsătorită ulterior C.) C. a achiziționat de la . apartament, conform contractului de vânzare cumpărare nr._/04.03.1994, achitând un avans de_ lei (Chitanța fiscala nr._/1994 privind plata avansului) și ulterior plătind rate lunare de_ lei și dobânda anuală.
La momentul achiziționării apartamentului, mama reclamantei deja locuia cu pârâtul C. C., dar nu erau căsătoriți (a se vedea in acest sens semnătura cumpărătoarei din dreptul numelui, aceasta fiind făcuta deja pe numele paratului C.).
La data de 23.12.1995 B. C. și C. C. s-au căsătorit, iar lichidarea creditului s-a făcut in 12.04.1999, deci in timpul căsătoriei acestora.
Astfel, apartamentul a fost cumpărat de mama intimatei-reclamante dar când stătea deja împreuna cu recurentul, iar toate ratele au fost plătite de către mama intimatei și recurentul-pârât, inclusiv banii de lichidare a imobilului.
Aflându-se în relații foarte bune, recurentul-pârât a hotărât să vândă apartamentul proprietatea sa personală pentru a ajuta familia și mai ales intimata-reclamantă, aceasta având nevoie de bani pentru a putea pleca în străinătate la studii, in Franța.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.144/16.01.1998 autentificat de BNP T. M. recurentul-parat își vinde apartamentul cu doua camere din Ploiești.
Parte din bani acesta ii folosește pentru intimata-reclamantă, fiica soției sale dintr-o căsătorie anterioară, astfel cum reiese din chitanța nr._/04.10.2004 privind depunere numerar in contul intimatei a sumei de 5025 euro.
Acești bani ii trebuiau intimatei in cont, fiind o condiție pentru acceptarea dosarului in Franța; a se vedea pe verso scrisul intimatei-reclamante, recunoscut de către aceasta la interogatoriu, reprezentând actele de care avea nevoie pentru înscrierea la scoală in Franța.
În toată aceasta perioadă, cei doi soți trimiteau permanent bani intimatei-reclamante in Franța, recurentul-pârât neavând nicio problema in acest sens.
Mai mult, chiar dacă și-a vândut propriul apartament, a fost de acord cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare din 11.04.2005, insa cu condiția ca cei doi soți sa poată locui până la deces în imobil.
A fost încheiată și procura autentificată sub nr. 779/11.04.2005 prin care C. C. împuternicea recurentul-pârât să se ocupe de toate formalitățile necesare în vederea înstrăinării apartamentului către intimata - reclamantă, lucru ce denotă că și-au îndeplinit obligațiile din antecontract.
După 4 zile de la încheierea antecontractului, respectiv la 15.04.2005 C. C. a decedat.
Cel care s-a ocupat de înmormântare și pomeniri ulterioare a fost recurentul-parat (depunând bonuri din 15-19 aprilie 2005), intimata-reclamantă fiind la studii și în acea perioadă, în Franța.
Ulterior s-au prezentat la notariat în vederea încheierii certificatului de moștenitor a cărui nulitate absoluta parțială se solicita.
Recurentul, fiind de bună credința, cunoscând faptul că are dreptul de 1/4 din moștenirea soției sale, a renunțat la dreptul său succesoral, discutând cu notarul public și cu intimata cu privire la instituirea dreptului de abitație viageră, așa cum era stipulat in antecontract.
Fiindu-i explicat acest lucru, a fost încheiat certificatul de moștenitor, intimata fiind de acord, cu atât mai mult cu cât știa că nu a contribuit cu nimic la achiziționarea apartamentului (fiind plătit de către mama sa și de recurent), ea aflându-se la studii în Franța și fără nicio sursă de venit (răspunsul la interogatoriu întrebarea 2, 3).
Toate taxele la notariat au fost achitate tot de către recurent, așa cum reiese din chitanța nr. 4089/18.08.2005, nr. 4092/18.08.2005 si nr. 4090/18.08.2005.
Până în urma cu doi ani recurentul a locuit in apartament fără să fie deranjat de cineva, a suportat toate cheltuielile privind întreținerea și facturile de utilități (au fost depuse in cadrul probei cu înscrisuri dovezi in acest sens), în plus achitând și taxele și impozitele aferente apartamentului, taxele privind asigurarea obligatorie a apartamentului (2010, 2011, 2012), deși acesta era proprietatea reclamantei încă din 2005.
Însa in urma cu doi ani recurentul-pârât a fost contactat de către prietenul intimatei (răspunsul la întrebarea 14) pentru a-i spune ca cei doi doresc sa vândă apartamentul, iar recurentul - pârât trebuie să-l părăsească.
Văzând ca sunt ținuți de aceasta clauza de abitație, a fost introdusă acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Chiar daca intimata menționează ca recurentul a precizat ca sunt cheltuielile prea mari la apartament (răspunsul la întrebarea 16), acest lucru este neadevărat, având in vedere ca a depus înscrisuri din care reiese ca pârâtul are achitate toate utilitățile la zi (ex: adeverința nr. 99/iulie 2013 eliberată de Asociația de proprietari . plus aducând și îmbunătățiri prin instalarea de apometre (contract de vânzare-cumpărare din 17.10.2002).
După administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul părților, instanța de judecata a admis în parte acțiunea, motivația acesteia bazându-se pe următoarele aspecte: întrucât nu a fost. încheiat contractul de vânzare cumpărare in forma autentică și pentru că paratul a renunțat la succesiune împreuna cu celalalt fiu al defunctei, reclamanta a dobândit și calitatea de promitentă vânzătoare.
Așa fiind, clauza de abitație viagera nu era născuta la momentul decesului promitentei vânzătoare.
De asemenea, instanța de fond a motivat hotărârea pe baza unor cauze de nulitate absoluta ce nu au fost invocate in acțiune de către reclamanta, si anume lipsa obiectului contractului si lipsa cauzei actului juridic civil
Recurentul consideră că sentința civila nr. 1234/2014 este netemeinică și nelegală, având in vedere următoarele aspecte:
Reclamanta a solicitat nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor invocând ca și cauza de nulitate absolută, clauza abuzivă (fila 35, precizare la acțiune).
Instanța de judecata trebuia să analize cauza pornind de la cele solicitate de către reclamantă și anume, de la a analiza motivul de nulitate absoluta invocat, clauza abuziva.
Acest motiv a fost amintit însă abia la analizarea capătului de cerere privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, atunci când instanța a redus onorariul de avocat pe considerentul că motivul de nulitate absoluta (clauza abuziva) este străin de procedura dezbaterii succesorale.
Clauza abuzivă ca și motiv de nulitate absoluta reprezintă de fapt o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși creează în detrimentul consumatorului și contra cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
La interpelarea instanței, intimata a menționat faptul că până în anul 2009 a fost plecată in străinătate la studii și nu a avut posibilitatea introducerii acțiunii.
Însă, dacă se considera vătămată . drepturile sale, intimata-reclamanta avea posibilitatea de a-și angaja un apărător in România pentru a-i apară interesele și a introduce acțiune imediat după obținerea certificatului de moștenitor.
Mai mult, B. G. a mai declarat și faptul ca nu știa că se va întoarce și nu a știut ca acea clauza de abitație viagera are temei legal.
Or, cu siguranță ca notarul public i-a explicat ce înseamnă inserarea clauzei și legalitatea menționării acesteia în certificatul de moștenitor.
Prin răspunsurile la interogatoriu, la întrebările 5 si 9 intimata-reclamantă nu face altceva decât să confirme faptul că a avut cunoștința despre inserarea acestei clauze, lucru impus de definiția clauzei abuzive în contract.
Faptul că „in mintea mea era că semnez pentru mama mea"", nu înlătură faptul că intimata-reclamanta a fost întotdeauna de acord cu aceasta clauză, știind desigur că semnează antecontractul cu această clauza atât pentru mama sa, cât și pentru soțul acesteia.
Chiar și răspunsul la întrebarea nr. 9 lămurește situația in care existentă în prezent, când intimata-reclamanta nu poate găsi un argument plauzibil de a solicita nulitatea absoluta a unui act autentic.
Necunoașterea legii nu poate fi invocată de nicio persoana, mai ales dacă un act este semnat după ce un reprezentant al legii explica ce înseamnă fiecare termen.
Orice alt motiv al introducerii acțiunii a fost „oarecum" explicat de reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 20, în sensul ca aceasta „nu are nicio locuința, staâd la niște prieteni la B.".
De fapt, reclamanta nu dorește sa locuiască in Ploiești în acest apartament ci dorește sa îl înstrăineze și să se folosească de banii proveniți din vânzare.
Deși nu analizează clauza abuziva invocata de către intimata-reclamanta la fond, instanța de judecata aduce argumentele proprii pe baza cărora admite acțiunea: la data decesului, prin renunțarea la moștenire, nu mai exista clauza de abitație viagera, astfel încât intimata devine și cumpărător și vânzător.
Precizează recurentul că prin antecontractul de vânzare cumpărare, valabil la momentul decesului mamei intimatei, dar și la momentul eliberării certificatului de moștenitor, s-a consfințit un drept de abitație al recurentului pe durata vieții in favoarea sa.
Prin introducerea acestei acțiuni, intimata a încălcat acest drept.
Mergând chiar și pe argumentarea instanței, având acum calitate de „vânzătoare", se poate discuta despre încălcarea culpabilă a obligației asumate prin antecontract.
Instanța de fond in mod greșit a argumentat soluția prin faptul ca notarul ar fi trebuit să ia in considerare un contract autentic și nu un antecontract pentru a se institui clauza de abitație viagera.
Însă aceasta motivare este greșita, întrucât antecontractul însuși da naștere unor obligații, iar intimata prin semnarea antecontractului și-a însușit acele obligații, inclusiv clauza de abitație viagera a recurentului.
Acest lucru 1-a menținut și la momentul la care a fost eliberat certificatul de moștenitor.
Singurul motiv pentru care recurentul a renunțat la moștenire a fost menținerea clauzei de abitație viagera.
Este evident că în realitate a existat o donație deghizata, cu atât mai mult cu cât nu a fost plătit prețul din antecontract.
Potrivit prevederilor art. 565 raportat la art. 558 C.civ. dreptul de abitație se stinge în cazul abuzului de folosință, decăderea din dreptul de abitație pronunțându-se de către justiție numai în situația în care titularul dreptului de abitație abuzează de folosința lucrului, producându-i stricăciuni sau lăsându-1 sa se degradeze din lipsă de întreținere.
Precizează recurentul că nici aceasta condiție nu a fost invocată de către intimata, in realitate recurentul comportându-se ca un bun proprietar.
În consecință, recurentul arată că situația sa este ingrată.
Acesta a fost căsătorit cu o femeie, i-a crescut copilul rezultat dintr-o căsătorie anterioara a soției sale, a susținut-o financiar la studii in Franța.
A achitat împreună cu soția sa ratele la apartamentul in care au locuit, in plus vânzându-si propriul apartament tocmai pentru bunăstarea familiei: să o susțină la studii pe fiica vitregă dar și să achite cât mai repede apartamentul în care stătea cu soția.
Pentru a nu avea probleme cu moștenitorii săi în caz de deces, recurentul a fost de acord ca după moartea sa apartamentul sa îi rămână exclusiv fiicei soției sale din prima căsătorie, in acest sens renunțând la moștenirea soției.
Condiția a fost aceea de a rămâne să locuiască în apartament, având în vedere ca pe al sau 1-a înstrăinat, tocmai pentru a satisface interesele de la acel moment ale intimate-reclamante. - situația intimatei - reclamante: după ce mama sa a decedat, după ce a terminat studiile in Franța și după ce a văzut că poate valorifica apartamentul, determinată probabil de „sfaturile" prietenului său, aceasta ii mulțumește tatălui vitreg pentru cele efectuate până în acel moment, prin aceasta acțiune, încercând sa îl dea afara cu orice preț.
Ironia este că nu a contribuit niciodată cu niciun ban, recunoscând la interogatoriu că nu a avut niciodată serviciu și nu a plătit nici banii stipulați in antecontract, nu a participat cu bani la niciun parastas al mamei sale, argumentând: „nu consta durerea in pomeni".
Nici măcar la cimitir la mama sa nu a fost.
A avut o grija insa, sa ii solicite recurentului când a venit în vizita pe 9 februarie 2014: „sa elibereze cât mai repede apartamentul pentru a-1 închiria cu 300 euro".
Primindu-se dosarul Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 23.06.2014.
În raport de motivele de recurs formulate de recurentul - pârât C. C., la data de 09.08.2014, intimata – reclamantă B. G. a formulat, în baza art.308 alin.2 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică (f.1-17), cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta etapă procesuală.
A arătat că instanța de fond in mod corect a apreciat:
Certificatul de moștenitor nr. 237/18.08.2005 este lovit de nulitate absoluta parțiala in ceea ce privește dreptul de abitație pe tot timpul vieții în favoarea recurentului - pârât, motiv pentru care a dispus radierea acestui drept și evacuarea recurentului-pârât.
Dreptul de abitație a fost reținut in mod excesiv cu privire la imobilul situat in Ploiești, ., ., jud. Prahova; astfel, în temeiul antecontractului (promisiunii de vânzare-cumpărare), încheiat intre intimata-reclamanta, în calitate de promitentă cumpărătoare și defuncta B. C. (mama acesteia), în calitate de promitenta vânzătoare (unica proprietara a imobilului), sub numărul de autentificare 777 din 11.04.2005 al aceluiași birou notarial care a emis si certificatul de moștenitor atacat, apartamentul mai sus menționat a fost grevat cu dreptul de abitație, care, in fapt, nu era născut incă!
În cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare, s-a convenit ca in situația in care vânzătoarea va vinde, iar comparatoarea va cumpăra imobilul mai sus arătat, aceasta tranzacție va opera cu condiția suspensiva ca in favoarea vânzătoarei și a soțului acesteia (recurentului-pârât) să fie instituit un drept de abitație viagera.
Însa, vânzarea - cumpărarea imobilului, ce a făcut obiectul antecontractului mai-sus menționat, nu s-a mai încheiat ulterior, ca urmare a decesului promitentei vânzătoare și a faptului că succesorii în drepturi ai acesteia (soțul - recurentul-pârât din prezenta cauza și fratele intimatei-reclamante) nu au insistat în perfectarea tranzacției (eventual pe cale judecătoreasca in sensul promovării unei acțiuni cu obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic).
În atare condiții, nici dreptul de abitație viagera al recurentului-pârât nu putea să se nască, aceasta putând exista doar ca o consecința a încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor privind dreptul de abitație viagera intervine ca o sancțiune imprescriptibila de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice.
Acest drept a fost instituit in cadrul certificatului de moștenitor cu violarea normelor legale referitoare la valabilitatea obiectului actului juridic civil.
Astfel, pentru ca un act juridic civil sa fie valabil încheiat, obiectul acestuia trebuie in primul rând să existe, situație ce nu se regăsește in speța de față:
Arată intimata reclamantă că nu există convenția părților privind instituirea dreptului de abitație nu există.
A existat doar o promisiune neîndeplinita de vânzare-campare sub condiția instituirii dreptului de abitație viagera.
La momentul dezbaterii succesiunii s-a reținut ca dreptul de abitație s-a născut în temeiul antecontractului, motiv pentru care nu se poate aprecia că la acel moment a existat o intenție de gratificare din partea intimatei-reclamante consfințită prin semnarea certificatului de moștenitor.
Nu se poate retine că intimata-reclamanta a dorit ca prin dezbaterea succesiunii sa îl gratifice pe recurent sau sa execute obligația ce s-ar fi născut in patrimoniul sau in momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (condiție suspensiva care nu a fost îndeplinita).
Mai mult decât atât, având în vedere că nulitatea absolută nu poate fi confirmată, acceptarea rezultată prin semnarea certificatului de moștenitor de către intimata-reclamanta nu poate constitui un motiv de legalitate pentru susținerea instituirii dreptului de abitație viagera, in modalitatea aleasa de notarul public.
P. la data întocmirii certificatului de moștenitor nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, motiv pentru care în patrimoniul recurentului-pârât, în calitate de terț beneficiar, nu s-a născut vreun drept de abitație viageră asupra imobilului în cauză.
Datorită faptului că la momentul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei C. C., recurentul-pârât a renunțat expres la moștenire (la cota ideala ce ii revenea din apartament în virtutea calității sale de soț supraviețuitor) împreuna cu fratele intimatei-reclamante, rezultă cât se poate de clar că intimata-reclamanta B. G. M. a devenit singura moștenitoare și unica proprietara a imobilului, fără ca vreun drept de abitație în favoarea recurentului-pârât să fie născut.
Așadar, notarul public sesizat cu dezbaterea succesiunii, nu putea reține în patrimoniul recurentului-pârât dreptul de abitație viageră asupra imobilului mai-sus amintit.
Aceasta situație putea fi posibilă doar daca părțile i-ar fi prezentat notarului public un contract de vânzare-cumpărare prin care ar fi fost realizat transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului din patrimoniul defunctei in patrimoniul intimatei-reclamante.
Atâta timp cât în chiar cuprinsul certificatului de moștenitor se reține că în data de 18.08.2005, masa succesorală era compusă din dreptul de proprietate asupra imobilului, se confirmă în mod implicit ca actul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat și, pe cale de consecință, nu se putea pune problema inserării clauzei de abitație viageră.
Având în vedere că orice persoană vătămata poate solicita anularea certificatului de moștenitor, acțiunea este admisibila chiar daca aceasta se refera la anularea unui act autentic, încheiat de notarul public in prezența părții care o solicită.
Intimata-reclamantă arată că recursul este nefondat, urmând a observa următoarele:
Intimata-reclamantă, dovedind un interes propriu și justificat, prin acțiunea dedusa judecații a dorit sancționarea actului încheiat cu violarea normelor imperative de către notarul public, legea permițând constatarea nulității absolute in astfel de cauze.
În cadrul cererii de chemare in judecata s-a motivat pe larg faptul că la dezbaterea succesiunii, în mod nelegal și excesiv notarul a grevat imobilul cu un drept de abitație viagera în favoarea recurentului-parat, drept care urma să se nască numai la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică.
Așadar, s-a susținut încă de la promovarea acțiunii faptul ca antecontractul de vânzare-cumpărare nu putea naște un drept de abitație viagera, ci doar o promisiune ca la încheierea vânzării-cumpărării acesta sa fie instituit.
În aceste condiții, motivul recurentului-pârât cum că instanța de fond a soluționat cauza fără a avea la baza motivele de nulitate absolută invocate prin acțiune, este total eronat.
Este evident că lipsa obiectului contractului și lipsa cauzei actului juridic civil astfel cum instanța de fond a înțeles sa explice se refera tocmai la lipsa convenției valabile intre părți privind instituirea dreptului de abitație viageră, astfel cum a solicitat.
În plus, recurentul-intimat menționează în cuprinsul filei 35 din dosarul de fond, ca fiind o precizare la acțiune in sensul ca o cauza a nulității absolute a certificatului de moștenitor ar fi incidența clauzei abuzive instituita de Legea nr. 193/2000.
Trebuie clarificat acest aspect, întrucât și instanța de fond a făcut mențiuni in acest sens cu ocazia judecării cauzei pe aspectul cheltuielilor de judecata.
Fila 35 reprezintă o încheiere de ședința în cadrul căreia se menționează in mod superficial de către grefier faptul ca „prin certificatul de moștenitor s-a reținut abuziv clauza de abitație in favoarea pârâtului".
Aceasta nu reprezintă o precizare la acțiune în sensul indicat de recurentul-pârât, ci este de natura a învedera aceeași motivație din cadrul acțiunii - clauza de abitație a fost una inserata in mod nelegal, cu violarea normelor de drept, abuziv de către notar.
Nu se menționează niciunde in acțiune sau ulterior de modificarea temeiurilor de drept in sensul incidenței in cauza a Legii nr. 193/2000 - care de altfel nu are nicio legătura cu situația legală a unui certificat de moștenitor.
Așadar, instanța de fond a soluționat corect acțiunea dedusă judecații, in acord cu temeiul de drept invocat in acțiune.
Arată intimata-reclamantă că recurentul-pârât confundă acordul de voința dat de intimata-reclamanta in momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare ce cuprindea clauza de abitație viagera in favoarea mamei sale si implicit a soțului acesteia, cu acordul dat in fața notarului public cu ocazia dezbaterii succesiunii si „menținerii" clauzei de abitație doar
în favoarea recurentului-pârât.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat, în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, intimata-reclamantă arată că la momentul inserării clauzei de abitație viagera in cadrul antecontractului, aceasta a considerat că doar mamei sale acorda acest drept.
Faptul că norma legală care caracterizează dreptul de abitație (art. 572 cod civil) prevede posibilitatea ca beneficiarul dreptului să poată folosi pe toata durata vieții sale bunul imobil, împreuna cu soțul și familia acestuia, a condus ca intimata-reclamanta sa fie de acord ca dreptul sa fie acordat si in favoarea soțului mamei sale.
Ulterior, in cadrul dezbaterii moștenirii, reprezentarea intimatei-reclamante nu a fost aceea de a gratifica recurentul-pârât, insa, având in vedere că notarul public care a întocmit și autentificat anterior antecontractul de vânzare-cumpărare, i-a prezentat ca obligatorie inserarea unei clauze deja perfectate, singura opțiune a intimatei-reclamante a fost de acceptare a situației pe care la acel moment nu o cunoștea ca fiind ilicita.
Astfel, faptul ca intimata-reclamantă a cunoscut și a fost de acord cu inserarea dreptului de abitație viageră în modalitatea aleasa de notarul public nu conduce la validarea unui act încheiat cu nerespectarea normelor imperative ale legii.
Recurentul-pârât în mod greșit apreciază că instanța de fond a soluționat cauza in mod greșit, întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare era valabil la data eliberării certificatului de moștenitor.
Se susține, in mod eronat si fără legătură cu legea civila, faptul că antecontractul însuși dă naștere unor obligații, iar intimata-reclamantă prin semnarea antecontractului si-a însușit acele obligații inclusiv clauza de abitație viagera.
Însă, in cazul in care s-ar fi citit cu atenție clauza din cadrul antecontractului atât recurentul-intimat, cât și notarul public, ar fi acționat în sens contrar și nu ar fi grevat apartamentul cu un drept de abitație viagera.
Intimata-pârâtă reiterează clauza din cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare: „Noi, părțile, precizăm că actul de vânzare-cumpărare se va încheia cu clauza de abitație in favoarea mea, a promitentei - vânzătoare și a soțului meu, C. C.."
Rezultă în mod clar că aceasta reprezintă o obligație ce încă nu se născuse și care urma sa se nască la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare
Astfel, chiar dacă se afirmă că antecontractul reprezintă un act valabil ce constituie drepturi și obligații, acesta în niciun caz nu se referă la nașterea dreptului de abitație viageră.
Faptul că recurentul-pârât a renunțat la cota din imobil ce ii revenea prin moștenire doar pentru că beneficia de un drept de abitație pe tot timpul vieții sale, nu trebuie să reprezinte un motiv pentru menținerea actului nevalabil.
În situația in care certificatul de moștenitor este sancționat cu nulitatea absoluta parțială in ceea ce privește dreptul de abitație viagera, luând in considerare faptul că recurentul-parat ar fi beneficiat de 25% din imobil in cazul in care nu ar fi renunțat la moștenire, intimata-reclamantă apreciază că acesta nu se afla în pagubă, având in vedere valoarea folosinței imobilului, care poate fi cel puțin egală cu valoarea cotei de % din moștenire in situația in care ar fi fost valorificată (prin raportarea valorii chiriei unui apartament cu trei camere din zona Mărășești - minim 200 euro, iar perioada in care recurentul-parat a locuit in imobil - aproximativ 8 ani, respectiv 96 luni, rezulta o valoarea orientativa de 19.200 euro.)
A mai învederat intimata-reclamantă că recurentul-pârât își motivează recursul și pe aspecte ce nu au legătura cu temeiurile de drept, subliniind că se află ., fiind victima intimatei -
reclamante.
Însă situația reala nu este deloc cea prezentata de acesta.
Aspectele invocate în recurs și care ar avea legătură cu recunoștința intimatei-reclamante față de recurentul-pârât, nu pot reprezenta motive de legalitate ale actului încheiat.
În plus, trebuie subliniat că anumite aspecte prezentate în cadrul cererii de recurs sunt neadevărate și nu au relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Astfel, intimata-reclamantă înțelege să combată anumite afirmații ale recurentului-pârât, după cum urmează:
Recurentul-parat nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului din prezenta cauza si nici nu i-au fost recunoscute in mod legal participarea la achiziția acestuia sau vreun drept de creanța asupra imobilului.
Recurentul-parat nu a ajutat-o financiar pe intimata-reclamantă în perioada studiilor.
Se susține ca acesta a virat sume de bani, provenite din vânzarea unui bun propriu din anul 1998, insa nu se face nicio dovada in acest sens.
Chitanța nr._/04.10.2004 privind depunerea de numerar in contul intimatei-reclamante in suma de 5025 euro reprezintă un document ce atesta că nu recurentul-pârât, ci chiar intimata-reclamanta a depus acesta suma de bani la banca (a se observa ca la depunător apare numele de B. G. și nu C. C.).
Mai trebuie menționat că din anul 1992, ca urmare a decesul tatălui sau, intimata-reclamanta a beneficiat de pensie de urmaș pana la împlinirea vârstei de 24 ani (depunem in acest sens certificatul de deces al numitului B. G.).
De asemenea, pe timpul studiilor universitare, intimata-reclamanta a beneficiat de bursa sociala si de bursa Erasmus, astfel cum o certifica adeverințele nr. 646/04.09.2014 si 345/05.09.2014.
Taxele notariale au fost achitate de către intimata-reclamanta din suma moștenită, in valoare de 21.000.000 lei vechi - reprezentând suma depusa de mama sa defunctă drept garanție gestionara la . (astfel cum se arata in certificatul de moștenitor).
Această suma de bani a fost însușita, in fapt, in integralitate de recurentul-pârât.
Recurentul-pârât nu se afla in situația de a rămâne fără locuința.
Astfel cum acesta a arătat in răspunsul la interogatoriu, este singurul moștenitor al casei părinților săi.
Intimata-reclamantă arată că nu cunoaștem daca acesta a dezbătut succesiunea de pe urma decesului tatălui sau, astfel încât să poată chiar valorifica sau folosi in prezent aceasta locuința.
Situația rezultată in urma întocmirii unui act parțial nevalabil a condus la prejudicierea intimatei-reclamante in sensul ca aceasta a fost împiedicată să dispună ca un adevărat proprietar de bunul dobândit.
Solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile nr. 1234/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
moștenitor nr.790 și nr.796, ambele eliberate la data de 26.03.1993.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
In esență, motivele de recurs invocate de către recurentul –pârât C. C. se referă la faptul ca prima instanță nu a analizat validitatea certificatului de moștenitor in litigiu, raportat la motivul de nulitate invocat de reclamantă si anume clauza abuzivă, conform precizării la acțiune de la fila 35 dosar de fond și nu a dat eficiență antecontractului de vânzare-cumpărare care a dat naștere unor obligații pentru părțile semnatare.
Tribunalul, analizând cauza sub toate aspectele, dar si raportat la motivele de recurs, va avea in vedere considerentele de fapt si de drept ce urmează.
Astfel, prin acțiunea introductivă s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 237/2005 privind succesiunea defunctei C. C., ca urmare a instituirii in mod excesiv a dreptului de abitație viagera in favoarea pârâtului . prin precizarea aflata la fila 35, reclamanta a arătat că s-a reținut in mod abuziv aceasta clauza de abitație in favoarea pârâtului, motiv pentru care solicita anularea in parte a certificatului de moștenitor.
Concluzionând, Tribunalul constată că se invocă nulitatea absoluta a actului incriminat, pentru inserarea clauzei de abitație viagera, iar prima instanța a analizat fondul cauzei raportat la aceasta împrejurare, astfel încât nu se poate retine ca instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a cerut prin acțiune.
Examinând insă cauza sub toate aspectele, în raport de disp. art. 304 ind.1 Cod pr.civ., Tribunalul apreciază ca acțiunea introductiva este neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi expuse .
Astfel, așa cum rezulta din interogatoriul administrat reclamantei, la fila 65 dosar de fond, întrebarea nr. 9, aceasta a recunoscut că, pârâtul a renunțat la toate drepturile sale succesorale de pe urma defunctei sale soții C. C., deoarece reclamanta, la rândul ei, a fost de acord cu inserarea in certificatul de moștenitor a clauzei de abitație viagera in favoarea pârâtului, clauza menționata in antecontractul de vânzare cumpărare din 11.04.2005. Mai mult, arata reclamanta in răspunsul la interogatoriu că la acel moment a crezut ca acest lucru este perfect legal .
Prin urmare, la data dezbaterii succesiunii defunctei C. C., reclamanta a avut reprezentarea clară a faptului că in certificatul de moștenitor este inserată clauza de abitație viagera in favoarea pârâtului, care la rândul sau, in aceeași zi in care s-a eliberat certificatul de moștenitor a renunțat in mod expres la succesiunea defunctei sale soții C. C., mențiune pe care reclamanta o incriminează acum ca fiind lovită de nulitate absolută, deși la momentul respectiv a considerat operațiunea ca fiind perfect legala.
Este evident că, la data dezbaterii succesorale notariale, a existat o înțelegere între cele doua părți, materializată pe de o parte, in declarația de renunțare la succesiune data de pârâtul - recurent si pe de alta parte in semnarea de către reclamanta - intimata a încheierii notariale din data de 18.08.2005, aflata la filele 60-62 dosar de fond, încheiere prin care s-a dispus eliberarea certificatului de moștenitor in forma actuală, respectiv cu inserarea clauzei de abitație viagera in favoarea recurentului-pârât, înțelegere care are valoarea unei convenții întrucât exprima acordul de voință al părților.
In acest context, este evident ca această convenție a părților urmează a fi interpretată in sensul producerii de efecte juridice, având in vedere si disp. art. 970 cod civil – 1864 ( aplicabil in cauza ), potrivit căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință, ele obligând nu numai la cele ce cuprind in mod expres ci si la „ toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa „.
Or, in prezenta speță, Tribunalul constată că, la momentul dezbaterii succesiunii, intenția părților a fost foarte clara si fara echivoc, în sensul ca pârâtul renunță la toate drepturile sale succesorale ( ce implicau printre altele si dreptul sau de abitație viagera ce-i revenea in calitate de soț supraviețuitor, in temeiul Legii 319/_, independent de dreptul de abitație rezultat din încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din aprilie 2005 ), iar reclamanta intimată este de acord cu inserarea clauzei de abitație viagera in favoarea recurentului-pârât, in temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu defuncta sa mama, chiar daca acesta nu mai producea efecte juridice sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, ca urmare a acestei operațiuni.
Așa cum s-a reținut si in jurisprudența instanței supreme, in cazul in care moștenitorii prezenți in fata notarului au solicitat eliberarea certificatului de moștenitor, recunoscându-și reciproc drepturile succesorale si consimțind la toate mențiunile din el, privitoare la calitatea de succesori, întinderea drepturilor succesorale si alcătuirea masei succesorale, puterea doveditoare a certificatului de moștenitor rezida in primul rând in însuși acordul de voință al părților ( T . S . dec. nr. 514/1972, CD 1972) .
Prin urmare, mențiunile cuprinse in certificatul de moștenitor fac dovada deplină împotriva succesorilor atât timp cât nu s-a dovedit că acordul este rezultatul unui viciu de consimțământ, caz in care acțiunea este prescriptibilă in termenul general de prescripție de 3 ani.
In cauza, nu s-a invocat un viciu de consimțământ, ci nulitatea absoluta parțială a certificatului de moștenitor, considerând reclamanta intimată că, în mod abuziv, notarul a inserat in actul in litigiu mențiunea clauzei de abitație viagera, in temeiul unei simple promisiuni de vânzare, respectiv a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu defuncta sa mamă, promisiune care nu si-a mai produs efectele după decesul lui C. C. .
Cu toate acestea, nu se poate retine existenta unei cauze de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, pentru argumentele mai sus arătate, având in vedere că inserarea clauzei de abitație viageră in certificatul de moștenitor s-a făcut convențional, prin acordul reclamantei si după ce pârâtul a renunțat la drepturile sale succesorale ( ce includeau si un drept de abitație in temeiul legii 319/1944 și nu al antecontractului ), renunțare ce a operat evident in favoarea reclamantei și care a avut ca rezultat și lipsirea de efecte juridice a antecontractului de vânzare.
În situația in care pârâtul –recurent nu ar fi renunțat la drepturile sale succesorale, antecontractul de vânzare-cumpărare ar fi continuat sa producă efecte juridice, dată fiind calitatea de succesor legal a pârâtului, in calitate de soț supraviețuitor, caz in care reclamanta nu ar mai fi dobândit si calitatea de promitent vânzător in antecontractul de vânzare –cumpărare si nu ar mai fi beneficiat de dispozițiile privind stingerea obligațiilor ce reveneau mamei sale, ca urmare a confuziunii, recurentul –pârât având și el, la rândul său, drepturi succesorale proprii de pe urma defunctei ce i-ar fi dat dreptul sa solicite executarea obligațiilor asumate de reclamanta prin antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv plata prețului si încheierea in forma autentică a contractului.
Așadar, este evident ca renunțarea recurentului pârât la succesiune in aceeași zi in care s-a eliberat certificatul de moștenitor, a fost o renunțare condiționată de acceptul reclamantei de a insera in certificatul de moștenitor clauza de abitație viagera in favoarea pârâtului, convenție de care reclamanta nu se poate dezice in prezent, invocând nelegalitatea acestui demers, pentru a-și crea o situație favorabilă in detrimentul pârâtului care a renunțat la drepturile sale succesorale tocmai in considerarea acestei convenții .
Este de reținut faptul că, certificatul de moștenitor se eliberează în urma procedurii succesorale notariale desfășurate cu participarea tuturor moștenitorilor îndreptățiți a primi efectiv moștenirea si reprezintă materializarea convenției dintre participanții la procedura succesorală notarială, în temeiul consimțământului lor liber și neviciat și având capacitate de folosință și de exercițiu în condițiile legii.
Ca orice convenție autentificată de notar, certificatul de moștenitor face dovada deplină până la înscrierea în fals în ce privește mențiunile notarului și poate fi solicitată anularea de către participanții la procedura succesorală pentru aceleași cauze de nulitate absolută sau relativă aplicabile oricărui act juridic.
Așa cum s-a argumentat anterior, conform practicii si literaturii de specialitate, moștenitorii prezenți în fața notarului care si-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori, cotele de moștenire si componenta masei succesorale nu pot combate elementele cuprinse în certificatul de moștenitor, afara de cazul în care se dovedește existenta unui viciu de consimțământ, în timp ce terții pot cere anularea certificatului de moștenitor dacă înțelegerea intervenita între succesori, cu ocazia procedurii notariale, le încalcă drepturile si constituie o convenție frauduloasa .
Or, in speță, reclamanta –intimata, participanta nemijlocit la desfășurarea procedurii notariale, nu invoca un viciu de consimțământ, ci arată in mod generic că actul notarial este încheiat abuziv, fiind lovit de nulitate absolută deoarece cuprinde un drept de abitație viagera ce nu s-a născut in temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, la data deschiderii succesiunii, aspect ce nu constituie motiv de nulitate absolută a actului incriminat deoarece nu sunt eludate dispoziții imperative ale legii.
Mai mult chiar, Tribunalul reține ca reclamanta cunoștea la momentul respectiv întregul conținut al certificatului de moștenitor și nu a invocat in fata notarului nici un motiv de nulitate si nici nu a refuzat eliberarea certificatului astfel întocmit, fiind de acord cu întregul cuprins al acestuia in forma menționată in încheierea notariala din 18.08.2005, pe care personal, reclamanta a semnat-o .
De altfel, chiar reclamanta intimata a recunoscut că, motivul ce a determinat-o sa promoveze acest demers judiciar și pe cale de consecință sa ceara evacuarea pârâtului, la aproximativ 7 ani de la eliberarea certificatului de moștenitor, l-a constituit faptul că in prezent nu are altă locuință, așa cum arată la întrebarea nr. 20 din interogatoriul de la fila 66 dosar de fond și nu fraudarea unor dispoziții imperative ale legii, cu ocazia dezbaterii succesiunii mamei sale.
Concluzionând, fata de considerentele de fapt si de drept enunțate mai sus, analizând cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind.1 Cod pr.civ.1865-aplicabil in cauză fata de data introducerii acțiunii, Tribunalul constata ca acțiunea formulata de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor este in mod vădit neîntemeiată, astfel încât pe cale de consecință va admite recursul declarat de recurentul-pârât C. C., împotriva sentinței civile nr. 1234/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. G. M., va modifica în tot sentința recurată si va respinge acțiunea formulata de B. G. M., cu domiciliul în B., ., jud. B. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. R., în B., .. 2, jud. B. in contradictoriu cu pârâtul C. C., domiciliat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Fiind in culpă procesuala, in temeiul art. 274 cod pr.civ., instanta va obliga intimata-reclamantă la plata către recurent a sumei de 1.315,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și recurs, conform chitanțelor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. C., domiciliat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1234/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. G. M., cu domiciliul în B., ., jud. B. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. R., în B., .. 2, jud. B..
Modifică în tot sentința recurată.
Respinge acțiunea formulata de B. G. M., cu domiciliul în B., ., jud. B. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. R., în B., .. 2, jud. B. in contradictoriu cu pârâtul C. C., domiciliat în Ploiești, . C, ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă la plata către recurent a sumei de 1.315,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și recurs.
Irevocabilă.
Președinte, | Judecători, |
D. G. | C. D. E. N. A. |
Grefier, |
C. A. |
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. D.G./tehnored. C.A
3 ex./02.10.2014
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. C. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 757/2014. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 995/2014.... → |
|---|
