Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 893/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 893/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 1476/204/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 893
Ședința publică din data de 27.05.2014
PREȘEDINTE: C. A. M.
JUDECĂTORI: C. D. E.
M. N.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți G. D. și G. F. ambii domiciliați în comuna Telega, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2590/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. V., C. J., C. M. C., C. I. toți domiciliați in comuna Telega, ., județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2014 și ulterior, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, la data de 27.05.2014, când a dat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. _, reclamanții G. D. și G. F. au chemat în judecată pe pârâții C. V., C. J., C. M. C. și C. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NP R. A. M.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiuni, reclamanții au susținut, în esență, că la 20.10.2008 s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 5108, prin care C. V. și C. J. au înstrăinat terenul curți construcții în suprafață de 482 m.p., situat în Telega, . împreună cu construcțiile C1, C2 și C3, însă vânzarea-cumpărarea s-a realizat în timp ce se aflau (și în prezent sunt) în litigiu cu vânzătorii, tocmai pentru suprafața de teren ce reprezintă diferența în plus față de actul de vânzare-cumpărare nr. 2105/15.06.1973. Astfel, pârâții C. J. și V. au deschis acțiune ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, prin care au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra unui teren în suprafață de 85 m.p. dobândit în baza unui înscris sub semnătură privată datat 07.04.1978, situat în com. Telega, ., jud. Prahova - în acel dosar reclamanții formulând cerere de intervenție în interes propriu, prin care au arătat că respectivul înscris este un fals, iar terenul în cauză reprezintă proprietatea lor, urmând ca pârâții să fie obligați la respectarea dreptului de proprietate și posesie asupra acestuia.
Întrucât s-au înscris în fals împotriva chitanței, instanța a trimis înscrisul spre cercetare Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care prin ordonanța emisă în dosarul nr. 1143/P/2008, pe baza raportului criminalistic, a concluzionat că înscrisul respectiv reprezintă un fals întrucât este scris de către numitul C. V., iar semnătura de la rubrica vânzător nu aparține defunctului B. G., cel menționat a fi vânzătorul.
Acțiunea reclamanților din acea cauză, C. V. și J., a fost respinsă în integralitate de Judecătoria Câmpina, iar aceștia au declarat recurs, dosarul având termen la 07.04.2011.
Ca urmare, reclamanții au arătat că înscrierea diferenței de teren de 82 m.p. ca fiind proprietatea pârâților C. V. și J. în Cartea Funciară, pentru ca ulterior să se realizeze transmiterea către fiul și nora acestora, reprezintă o încălcare flagrantă a legii, în condițiile în care aceștia nu dețin titlu de proprietate pentru suprafața de teren menționată.
Au mai precizat reclamanții că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare stau acte care reprezintă un fals, întrucât nu se poate reține că cei doi pârâți-vânzători ar putea justifica un așa zis drept de proprietate pe baza unei sentințe penale nr. 52/1979, precum și a unui certificat de atestare că petentul (al cărui nume nu-l cunosc) este cunoscut ca proprietar, emis sub nr. 1147/13.03.2006. Pârâții C. V. și C. J. au făcut declarații în fals în fața autorităților administrative, întrucât s-au declarat a fi proprietarii diferenței de teren de 85 m.p. în temeiul chitanței datată 07.04.1978, cunoscând că aceasta este un fals. Faptul că instanța de judecată a respins acțiunea acestora prin care au încercat să obțină dreptul de proprietate, în principal pe baza chitanței, în subsidiar prin uzucapiune, dovedește că nu dețin titlu de proprietate pentru diferența de teren, care a fost înscrisă în mod nelegal în actele ce au stat la baza înscrierii în Cartea Funciară.
S-a mai arătat că încheierea actului în timpul desfășurării litigiului reprezintă o altă încălcare a legii și o dovadă a relei credințe manifestată atât de către vânzători, cât și de cumpărătorii care au deplină cunoștință cu privire la faptul că terenul nu le poate aparține, fiind în fapt proprietatea reclamanților în temeiul titlului de proprietate nr._/2001 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/1994. Pârâții-vânzători nu puteau înstrăina decât suprafața de 400 m.p. pe care au dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2105/15.06.1973, neputând să vândă o suprafață de teren mai mare pentru care nu justifică dreptul de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 948 pct. 3 și 4, art. 966 și art. 1200 pct. 1 Cod civil, iar în susținerea cererii au atașat, în copie: încheierea nr._/23.10.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina, extrasul de carte funciară pentru informare nr._/23.10.2008, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, releveu locuință și anexe, fișa corpului de proprietate, cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanți în dosarul civil nr._, cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului civil nr._, precizarea acțiunii formulată în dosarul civil nr. 4584/204/207, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 6045/26.12.1974 de notariatul de Stat Local Câmpina, cererea reclamanților, înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la 7.04.1978, adeverința nr. 15a/11.01.2008 eliberată de Primăria . deces de pe urma defunctului B. G., adresa nr. 4298/24.12.1997 eliberată de Primăria . vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/18.06.1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, declarația autentificată sub nr. 445/4.03.2008, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 20.02.2009 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 1143/P/2008 și sentința penală nr. 52/23.01.1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina (f. 7-29).
Legal citați, pârâții C. V., C. J., C. M. C. și C. I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii, ca nelegală și netemeinică; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată intimații au invocat și două excepții, respectiv excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei cereri, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
În acest sens, s-a arătat că una dintre condițiile necesare promovării unei acțiuni este cea legată de existența unui interes, folos pe care reclamanții să-l urmărească prin cererea respectivă.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes propriu care să fie în legătură cu nulitatea actului respectiv, ori, în cazul de față, constatarea nulității absolute parțiale nu duce la un folos propriu pentru reclamanți întrucât ei nu sunt proprietarii suprafeței de teren de 82 m.p. situată în intravilanul com. Telega, ., T. 43, P. Cc l63. Reclamanții dețin două suprafețe distincte de teren, una de 1.492 m.p. dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 327/04.04.1994 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina și alta, în suprafață de 250 m.p., prin constituirea dreptului de proprietate în baza titlului de proprietate nr._/10.12.2001, care la rândul său, are la bază contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3708/27.10.1981, fără ca aceste terenuri să se suprapună peste terenul ce a făcut obiect al actului încheiat între pârâți, rezultând că reclamanții nu justifică niciun interes ocrotit juridicește pentru a cere constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare, solicitând admiterea acestei excepții de fond, absolută și peremptorie și respingerea cererii, ca fiind lipsită de interes.
Pârâții au apreciat că lipsa interesului atrage și lipsa calității procesuale active, motiv pentru care invocă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Legea atribuie calitate procesuală activă celui care are interes, acesta fiind de fapt principala condiție de exercițiu a dreptului la acțiune. Ori, în cazul de față, interesul personal lipsește, reclamanții nu justifică un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, împrejurare ce atrage și lipsa calității lor procesual active, iar față de aceste precizări au solicitat admiterea acestei excepții de fond, absolută și peremptorie și respingerea cererii ca fiind introdusă de persoane fără calitate.
Au mai susținut că cererea promovată este nefondată întrucât situațiile invocate de reclamanți, astfel cum au fost întemeiate în drept, nu pot fi considerate motive de nulitate absolută. La baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de Biroul Notarial M. M. și Asociații au stat actele anterioare de dobândire a proprietății de către vânzători, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, sentința penală nr. 52/1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina, irevocabilă, certificatul pentru atestarea dreptului de proprietate nr. 1147/13.03.2006, precum și procesul-verbal de identificare a imobilului nr. 1148/13.03.2006 ambele eliberate de Primăria . rezultă că vânzătorii stăpânesc în mod continuu și netulburat suprafața ce a constituit obiect al înstrăinării.
Reclamanții au invocat dispozițiile art. 948 Cod civil, respectiv că vânzarea-cumpărare nu are un obiect determinat și o cauză licită, susținând în esența că ei sunt proprietarii suprafeței de 82 m.p. și că deci sunt în prezenta vânzării lucrului altuia în cunoștință de cauză. Vânzarea-cumpărarea - fiind un contract sinalagmatic - dă naștere la două obligații reciproce: obligația vânzătorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligația cumpărătorului are ca obiect prețul.
Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, să fie proprietatea vânzătorului. În baza actelor anterioare ale provenienței bunului, vânzătorii au făcut dovada că sunt titularii dreptului ce s-a înstrăinat.
Astfel, s-a arătat că din anul 1981 pârâții C. V. și C. J. figurează la rolul agricol cu suprafața de 500 m.p. – de asemenea, au edificat o bucătărie (care face obiectul vânzării) ce e poziționată cu unul din colțuri pe terenul în suprafață de 82 m.p., după ce în prealabil au obținut certificatul de urbanism nr. 2/1995 și autorizație de construire din anul 1995, ambele eliberate de autoritatea administrativă locală, acte în care se menționează că suprafața de teren ce aparține în proprietate familiei C. V. și J. este de 500 m.p.
În certificatul pentru atestarea că pârâtul C. V. este cunoscut ca proprietar, înregistrat sub nr. 1147/13.03.2006, se precizează că acesta figurează în registrul agricol volumul I D, poziția 11, ca proprietar asupra imobilul compus din teren curte în suprafață de 482 m.p., casa de locuit, anexă și garaj. Rezultă că părțile au fost de totală bună credință la momentul încheierii contractului, astfel încât nu se poate susține că ar fi încheiat actul știind că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane. S-a mai susținut în întâmpinare că existența pe rolul Judecătoriei Câmpina a dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 328/27.01.2010, nu poate reprezenta un argument în susținerea faptului că pârâții ar fi fost de conivență la încheierea actului știind că lucrul vândut era proprietatea reclamanților, întrucât acea cauză a avut ca obiect constatarea valabilității înscrisului sub semnătură privată pentru suprafața de 85 m.p. și în subsidiar, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 25 m.p., parte din suprafața de 85 m.p., fiind formulată în contradictoriu cu familia B., pentru un alt teren decât cel ce aparține reclamanților în baza celor două acte de proprietate.
Pârâții au mai arătat că expertiza topometrică efectuată în cauză de expertul S. F. a stabilit că reclamanții stăpânesc o suprafață de teren ce excede actelor lor de proprietate, iar terenul de 85 m.p. aparținând pârâților nu se suprapune peste terenul în suprafață de 1.742 m.p. proprietatea reclamanților.
Astfel, reclamanții au dobândit, mai întâi, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1981, locuința aflată pe un teren în suprafață de 250 m.p. situat în ., cuprins între vecinii: la Nord cu B. A. și C. V. pe distanță de 21,50 ml, la sud cu restul proprietății vânzătoarei O. V. pe distanța de 25 ml, la Est cu C. V. pe distanță de 20,15 ml și drumul comunal pe distanța de 3 ml, terenul trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 - din schița de plan aferentă acestui contract de vânzare-cumpărare rezultând mai mult decât evident că locuința cumpărată de reclamanți se află pe linia de hotar cu proprietatea pârâților C., iar terenul în suprafață de 1.492 m.p. cumpărat ulterior de către reclamanți de la aceeași O. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/04.04.1994 nu se mai învecinează cu proprietatea pârâților, astfel că limitele de hotar au rămas neschimbate.
S-a mai arătat în întâmpinare că întrucât pe latura de Est a proprietății reclamanților se află locuința și lungimea liniei de hotar este de 20,15 ml, iar în prezent situația este neschimbată, este evident că și în situația în care pârâții dețin mai mult teren decât au cumpărat în anul 1973, oricum diferența nu aparține reclamanților – iar în aceste condiții, în care nu se face dovada că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost o operațiune speculativă și că ambele părți au încheiat actul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea reclamanților, acțiunea lor nu poate fi admisă.
Pârâții au atașat întâmpinării, în copie, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 (f. 54-55).
La 22.09.2011 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au răspuns excepțiilor invocate și au prezentat apărările în raport de situația descrisă.
Astfel, au solicitat respingerea excepției lipsei de interes, precizând că interesul în promovarea acțiunii rezultă din folosul practic imediat pe care-l justifică, consecința anulării actului de vânzare-cumpărare fiind redobândirea terenului ce le aparține, pentru care pârâții nu dețin niciun titlu.
Au precizat reclamanții că interesul lor este legitim și personal, născut și actual, urmărind apărarea dreptului de proprietate încălcat de pârâți. În fapt pârâții C. V. și C. J. anterior au formulat acțiune în revendicare și grănițuire, dosarul fiind suspendat până la soluționarea celui înregistrat sub nr._ ce a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului de 85 m.p., în baza înscrisului denumit „chitanță”, datat 7.04.1978. Instanța de fond a respins acțiunea promovată de C. J. și C. V., atât în ceea ce privește principalul care viza valabilitatea înscrisului sub semnătură privată, cât și în ceea ce privește subsidiarul întemeiat pe uzucapiunea de lungă durată, iar sentința civilă nr. 328/27.01.2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost menținută în faza de recurs, Tribunalul Prahova respingând recursul promovat de cei doi.
Reclamanți au mai arătat că urmare a faptului că acțiunea în constatare le-a fost respinsă, cei doi pârâți au promovat o altă acțiune prin care au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 85 m.p., drept dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, ce a format obiectul dosarului nr._, în prezent suspendat în temeiul disp. art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea dosarului nr._ – iar la acest moment pârâții C. sunt în situația în care nu au putut obține un titlu de proprietate asupra terenului de 85 m.p., constatându-se pe de o parte că înscrisul sub semnătură privată datat 7.04.1978 este un fals, iar în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de disp. art. 1864 și urm. Cod civil.
S-a susținut totodată că faptul că cei doi, pe parcursul desfășurării dosarului nr._, au procedat la întocmirea documentației necesare înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, iar ulterior la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cunoscând că sunt în litigiu cu privire la o parte din terenul înstrăinat, face dovada deplină că au urmărit fraudarea legii, astfel încât apare ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, pe care solicită să fie respinsă, întrucât sunt titularii dreptului reclamant în justiție.
Afirmația pârâților referitoare la stăpânirea în mod continuu și netulburat a suprafeței ce a constituit obiect al înstrăinării este total nereală, iar acțiunea pe care au promovat-o în contradictoriu cu pârâții C. V. și J., având ca obiect revendicare, reprezintă o dovadă a faptului că nu pot discuta de o posesie utilă câtă vreme cei doi au acaparat în mod abuziv parte din terenul ce le aparține - existând dovezi din care rezultă că între părți au existat litigii de-a lungul anilor cu privire la terenul în cauză, precum adresa nr. 4298/24.12.1997 din care reiese că aceștia au depășit suprafața de teren pe care o dețineau conform actelor.
Reclamanții au mai arătat că aspectele invocate de pârâți cu privire la legalitatea contractului de vânzare-cumpărare urmează a fi verificate de instanță, actul a fost încheiat între rude, respectiv părinți și fiu împreună cu nora, drept pentru care nu se mai poate vorbi de bună-credință - pe fondul existenței unui fals, respectiv chitanța datată 1978, pârâții încercând să-și constituie un drept de proprietate, iar în lipsa unui astfel de titlu au înțeles să se folosească de o hotărâre penală care nu poate reprezenta un titlu de proprietate.
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 115 C.pr.civ. și au anexat în copie, cererile pârâților C. V. și C. J. formulate în calitate de reclamanți în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță”, datat 7.04.1978, adresa nr. 4298/24.12.1997 emisă de Primăria . autentificată sub nr. 445(4.03.2008 (f. 60-65).
În ședința publică din 3.11.2011 – pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de la acea dată (f. 127) – au fost respinse motivat, ca neîntemeiate, cele două excepții invocate în cauză de pârâți, resopectiv excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Anterior examinării actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare un nou cod civil, iar potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite (deci sunt aplicabile dispozițiile din reglementările înlocuite de Codul civil din 2009), afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
Având în vedere această normă, precum și cea menționată în cuprinsul art. 102 alin. 1 din aceeași lege, nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2011 privind Codul civil, conform căreia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța de fond a apreciat că la soluționarea prezentei acțiuni vor fi avute în vedere dispozițiile din Codicele civil (Codul civil din 1864) și cele din alte acte normative în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108 – a cărei nulitate absolută parțială de solicită - respectiv 20.10.2008 - și nu cele ale noului cod civil.
Totodată, prima instanță a reținut că la data de 15.02.2013 a intrat în vigoare și un nou cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/201 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., însă prezenta cauză a fost promovată în anul 2011, urmând a se aplica disp. din codul de procedură civilă de la 1865.
După administrarea probelor încuviințate părților, prin sentința civilă nr.2590/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanți, dispunându-se obligarea acestora la plata către pârâți a sumei în cuantum de 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că părțile din prezenta cauză sunt în relații de vecinătate care s-au creat în timp, locuind în com. Telega, .. 20 și respectiv 20A, în plus pârâții C. V. și C. J. sunt părinții pârâtului C. M. C. și socrii pârâtei C. I..
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/18.06.1973 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina (f. 23) pârâții C. J. și C. V. au devenit proprietarii unui teren în suprafață de 400 m.p. situat în vatra satului comunei Telega și ai construcției existentă pe acesta, în timp ce reclamanții G. D. și G. F. sunt proprietarii locuinței învecinată și ai terenului pe care este amplasată acesta, în suprafață totală de 1.742 m.p., din care 250 m.p. a fost dobândită de reclamant conform titlului de proprietate nr._/10.12.2001 (f. 327), prin constituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de teren care a trecut la stat ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3708/27.10.1981 (f. 200-201) prin care reclamantul cu prima sa soție, Gheorghici N., au achiziționat doar locuința situată pe acest teren, iar suprafața de 1.492 m.p. a fost dobândită de cei doi reclamanți prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/4.04.1994 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina (f. 202-203).
Prima instanță a mai reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații (f. 53-55) pârâții C. V. și C. J. au înstrăinat copârâților C. M. C. și C. I. dreptul lor de proprietate asupra terenului curți construcții în suprafață de 482 m.p. situat în intravilanul ., T. 43, P. Cc 163, pct. „Acasă”, împreună cu construcțiile locuință, anexă gospodărească și garaj, contra sumei de 10.000 lei, precum și a obligației de întreținere pe tot timpul vieții a vânzătorilor, ce constă în asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea vânzătorilor cu alimentele necesare, încălzirea locuinței prin asigurarea cu combustibilul necesar, asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință, cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor ori de câte ori este nevoie, precum și cu obligația ca după deces să îi înmormânteze și să le facă pomenile după datină - prin aceeași convenție vânzătorii rezervându-și dreptul de uzufruct viager cu privire la imobilul înstrăinat, respectiv de a locui în acesta pe tot timpul vieții.
S-a mai reținut de instanța de fond că în prezenta cauză reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a convenției de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificată sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații (f. 53-55), încheiată între pârâți, invocând vânzarea lucrului altuia, respectiv faptul că pârâții-vânzători au înstrăinat pârâților-cumpărători și suprafața de 82 m.p., ce excede actului acestora și care este proprietatea lor.
În acest sens, prima instanță a constatat că vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în deplină cunoștință de cauză reprezintă o operațiune speculativă, care are o cauză ilicită și deci este nulă absolut în baza art. 968 Cod civil, iar dacă contractul s-a încheiat de către vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorului, constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic „frauda corupe totul” (fraus omnia corrumpit) - nulitatea absolută putând fi invocată, în toate cazurile, de orice persoană interesată, așadar și de către adevăratul proprietar al lucrului vândut și fiind deci incidentă sancțiunea nulității pentru vânzarea lucrului altuia dacă părțile au acționat în deplină cunoștință de cauză, cu intenția de a produce o pagubă adevăratului proprietar.
S-a mai reținut în sentința recurată că nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane -sintagma „în cunoștință de cauză” relevând, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului și că ar aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat, ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau pe fraudă, ambele având un numitor comun reaua-credință a părților.
Raportând acestea la speța de față, instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că pârâții au încheiat convenția în discuție știind că terenul de 82 m.p. ce excede celui de 400 m.p. din titlul de proprietate al pârâților vânzători este proprietatea reclamanților și nici că ar fi urmărit crearea unei pagube reclamanților, nedovedind deci încheierea unei operațiuni speculative ce ar avea o cauză ilicită și care ar fi nulă absolut.
Astfel, s-a reținut că din convenția încheiată la 20.10.2008 reiese că cei doi pârâți cumpărători au declarat că terenul vândut a fost dobândit de aceștia prin cumpărare în timpul căsătoriei de la Druzenco N. cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973, transcris sub nr. 705/1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, așa cum rezultă și din sentința penală nr. 52/1979 (dosar nr. 5046/1978), rămasă definitivă prin nerecurare, din certificatul nr. 1147/13.03.2006 pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar și din procesul-verbal de identificare a imobilului nr. 1148/13.03.2006, ambele eliberate de Primăria .> Examinând astfel actele invocate pentru dovedirea provenienței terenului înstrăinat de 482 m.p., instanța de fond a apreciat că nu poate reține reaua-credință a pârâților, atâta timp cât din coroborarea acestora rezultă că pârâții vânzători s-au considerat că sunt proprietari inclusiv ai suprafeței de 82 m.p., ce excede celei de 400 m.p. din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973.
În acest sens, s-a reținut că alături de actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1973, pârâții C. V. și C. J. s-au considerat proprietari ai întregului teren posedat conform sentinței penale nr. 52/23.01.1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina (f. 77), întrucât prin respectiva hotărâre au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie ca urmare a plângerii prealabile formulate de numita O. V. - cumpărătoarea de la care reclamantul și prima sa soție au dobândit o locuință prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3708/27.10.1981, ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru terenul în suprafață de 250 m.p., conform titlului de proprietate nr._/10.12.2001.
Astfel, chiar dacă această hotărâre nu e de natură a crea în favoarea reclamanților un drept de proprietate asupra unei porțiuni de teren, în condițiile în care acea sentință produce efecte juridice numai din punct de vedere penal, această explicație a fost dată inclusiv pârâților vânzători - regăsindu-se în considerentele deciziei civile nr. 617/21.04.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr. 4584/_, în care au fost părți (f. 117-125) - dar ulterior încheierii convenției în discuție, menționarea sentinței penale amintită între actele ce au stat la baza încheierii convenției din 20.10.2008 nu poate reprezenta o dovadă a relei credințe a pârâților, ce trebuie analizată în speța de față, prin raportare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și nu ulterior, întrucât nulitatea absolută impune verificarea cauzelor contemporane încheierii actului și nu a celor ulterioare.
Instanța de fond a mai reținut că un alt document enumerat în convenția încheiată în anul 2008 este certificatul nr. 1147/13.03.2006 pentru atestarea că petentul C. V. este cunoscut ca proprietar asupra imobilului compus și din terenul în suprafață de 482 m.p. (f. 72), înscris care s-a eliberat nu doar în baza cererii pârâtului C. V., care deci se considera proprietar și asupra diferenței de 82 m.p. teren, ci și în baza verificărilor efectuate de compartimentul de specialitate al Primăriei Telega – menționând și faptul că în registrul agricol aferent perioadei 1981-1985 – astfel cum rezultă din adeverința nr. 1315/16.03.2009 emisă de Primăria . V. și C. J. erau înregistrați cu 0,05 ha teren (f. 71).
De asemenea, prima instanță a reținut că printre documentele indicate în convenția încheiată la 20.10.2008 se află și procesul-verbal nr. 1148/13.03.2006 de identificare a imobilului (f. 73) prin care s-a constatat că nu există niciun litigiu cu privire la întinderea suprafeței de 482 m.p. teren și construcțiile situate pe acesta, iar prin invocarea acestui document nu se poate reține că pârâții ar fi de rea-credință – evidențiind totodată că și în memoriul tehnic justificativ nr. 7846 întocmit la 24.05.2006 (f. 75), anterior convenției analizate în prezenta cauză, este subliniat că suprafața din acte a pârâților C. V. și C. J. este de 400 m.p., precum și că suprafața rezultată din măsurători e de 482 m.p. (identică cu cea din convenția încheiată de pârâți), precum și că proprietatea pârâților C. V. și C. J. are hotar cu cea a reclamanților pe latura de sud și vest, reprezentat din gard din lemn, respectiv gard din lemn și zid construcție.
Un alt înscris ce confirmă buna-credință a pârâților, trecând peste faptul că potrivit disp. 1899 alin. 2 Cod civil, buna credință se prezumă, iar sarcina răsturnării acesteia revine celui ce invocă reaua-credință, a apreciat prima instanță că îl constituie și certificatul de urbanism depus la fila 76 în dosar, din care reiese că terenul proprietatea personală a pârâților vânzători este de 500 m.p., conform actului de vânzare-cumpărare încheiat în 1973 și a sentinței penale nr. 52/23.01.1979.
De asemenea, instanța de fond a mai apreciat că deși reclamanții au susținut că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații stau acte care reprezintă un fals, acest motiv urmează a fi înlăturat ca nefondat, nesusținut sub aspect probatoriu.
S-au referit reclamanții la mai multe cauze promovate pe rolul Judecătoriei Câmpina de pârâții vânzători, precum și la soluțiile pronunțate în respectivele dosare, care ar dovedi reaua-credință a acestora, însă instanța de fond, reținând că la nulitate cauzele trebuie să fie contemporane momentului încheierii actului, apreciază că respectivele hotărâri pronunțate în dosarele civile nr._ și nr._ nu au aptitudinea de a reprezenta probe ale relei-credințe a pârâților, față de soluțiile acestora, fiind pronunțate ulterior datei de 20.10.2008, a încheierii convenției analizată.
Astfel în dosarul civil nr._ Judecătoria Câmpina a pronunțat la 27.01.2010 sentința civilă nr. 328 (f. 329-333), iar Tribunalul Prahova decizia nr. 617 la 21.04.2011 (f. 335-343), iar în dosarul nr._ la data de 8.03.2012 a fost pronunțată de Judecătoria Câmpina sentința civilă nr. 909 (f. 348-355), iar Tribunalul Prahova a pronunțat încheierea din 11.10.2012 prin care a luat act de renunțarea la calea de atac (f. 361-363).
De altfel, din coroborarea tuturor cererilor pe care pârâții C. V. și C. J. le-au promovat pe rolul Judecătoriei Câmpina, instanța de fond a desprins concluzia că pârâții vânzători nu au considerat niciodată că reclamanții sunt proprietari ai suprafeței de 82 m.p., ce excede celei de 400 m.p. menționată în actul de vânzare-cumpărare din 1973 - si din coroborarea răspunsurilor la întrebările nr. 3, 9, 12, 14, 17 din interogatoriul luat pârâtului C. V. (f. 157-159) și a răspunsurilor la întrebările nr. 3, 4, 8, 11, 12, 14, 17 date de pârâta C. J. (f. 160-162) reieșind faptul că pârâții vânzători s-au considerat proprietari și ai terenului de 82 m.p.
De asemenea, și susținerea reclamanților în sensul că pârâții au încheiat contractul supus examinării sub aspectul încheierii sale valabile în timpul procesului nr. 4584/_, ce a avut ca obiect o diferență de 85 m.p., iar acesta reprezintă o încălcare a legii – instanța de fond a înlăturat-o, ca nefondată, constatând că reclamanții nici măcar neindicând normă juridică ce ar fi fost încălcată de pârâți prin încheierea la 20.10.2008 a contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108.
Instanța de fond a mai reținut, potrivit susținerilor reclamanților, că pârâții vânzători au folosit un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” datat 07.04.1978, iar Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina prin ordonanța emisă în dosarul nr. 1143/P/2008, pe baza raportului criminalistic, a concluzionat că înscrisul respectiv reprezintă un fals întrucât este scris de către numitul C. V., însă cum ordonanța invocată este emisă la 20.02.2009 (f. 25), ulterior datei perfectării contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută parțială se solicită, se apreciază că nu e de natură a înlătura buna-credință a pârâților la încheierea la 20.10.2008 a contractului autentificat sub nr. 5108. Mai mult, în cuprinsul acesteia este menționat și faptul că din actele dosarului a rezultat că persoana cercetată – pârâtul C. V. – a stăpânit din anii 1970, netulburată, suprafața de teren în litigiu, pe care a edificat mai multe dependințe, făcându-se referire la existența unei convenții verbale în acest sens.
Tot referitor la înscrisul sub semnătură privată datat 7.04.1978 reclamanții au susținut că a stat la baza declarațiilor false date de pârâții vânzători în fața autorităților administrative, prin care au arătat că sunt proprietarii diferenței de 85 m.p., însă și acest motiv a fost înlăturat de instanța de fond - din adeverința nr. 1315/16.03.2009 emisă de Primăria .) rezultând că înregistrarea suprafeței de 0,05 ha curți construcții în rolul pârâților C. V. și C. J. a fost operată conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2105/1973 și a sentinței penale nr. 52/1979 și nu a unui înscris sub semnătură privată.
Au mai arătat reclamanții că pârâții vânzători nu dețin titlu de proprietate asupra terenului de 82 m.p., însă în prezenta cauză această susținere a fost apreciată de prima instanță ca irelevantă, câtă vreme se invocă vânzarea lucrului altuia, esențial fiind pentru admiterea solicitării lor de constatare nulitate absolută parțială a convenției încheiată de pârâți la 20.10.2008 ca reclamanții să facă dovada că sunt proprietarii suprafeței de 82 m.p. și că pârâții, în deplină cunoștință de cauză, cunoscând că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, în speță a reclamanților, au încheiat actul - însă în cauză nu s-au făcut astfel de dovezi.
În acest sens, judecătorul fondului a reținut că deși reclamanții au subliniat că cei 82 m.p. fac parte din proprietatea lor potrivit celor două titluri invocate - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/4.04.1994 și titlul de proprietate nr._/10.12.2001 - din cuprinsul expertizei topometrice întocmită, rectificată-refăcută și completată de către expert G. E. nu rezultă acest aspect.
Astfel, expertul a identificat terenul de 482 m.p. dobândit de pârâții C. M. C. și C. I. prin contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută parțială se solicită prin perimetrul 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12 pe planul de situație de la fila 317 dosar fond, precum și terenul reclamanților conform actelor acestora de proprietate, având însă doar suprafața de 1.716 m.p., cu 27 m.p. mai puțin decât în acte, fiind delimitat de punctele 1-2-3-4-6-7-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23, concluzionând că diferența în minus de 27 m.p. se încadrează în toleranța de măsurare la data întocmirii actelor când măsurătorile nu se făceau cu aparatură de înaltă precizie ca în prezent și că terenul pârâților se suprapune peste cel al reclamanților pe porțiunea 4-5-6-7 de 1,6 m.p.
S-a mai reținut că expertul a menționat că schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 3708/1981 - actul ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru 250 m.p. - nu corespunde cu realitatea din teren, iar suprafața din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2327/1994 (al doilea titlu al reclamanților) calculată cu program autocad nu e de 1.492 m.p. ca în act, ci de 1.456 m.p., argumentând detaliat concluziile la care a ajuns, cu referire la schițele de plan anexă ale convențiilor invocate de părți, arătând inclusiv că linia de hotar potrivit schițelor de la filele 201 și 203 – ce reprezintă anexe ale contractelor nr. 3708/27.10.1981 și nr. 2327/4.04.1994 – este reprezentată de zidul exterior al casei.
De altfel chiar dacă reclamanții susțin că suprafața de teren înstrăinată de pârâții vânzători ce excede celei din actul acestora s-ar regăsi și între imobilele părților – aspect reținut de instanță din schița de plan întocmită de expertul consilier al reclamanților, B. N. (f. 393), din examinarea schițelor de plan de la filele 201 și 203 se constată că într-adevăr hotarul dintre proprietatea reclamaților și a pârâților C. V. și C. J. este reprezentat și de zidul construcției reclamanților – și din planul de situație întocmit cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 5046/1978 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 52 (f. 78) observându-se că zidul locuinței reclamanților este hotar între proprietăți, iar prin răspunsul la întrebările nr. 10 și 11 din interogatoriul ce i-a fost luat (f. 167-168) reclamanta recunoaște că locuința se află amplasată pe linia de hotar.
Prima instanță a reținut de asemenea și răspunsurile reclamantei la întrebările nr. 4 și 5 din interogatoriu, prin care confirmă că la limita proprietății cu râul Doftana au retras gardul cu circa 4 ml în interiorul proprietății, iar la limita proprietății cu B., pe toată lungimea acestei vecinătăți, au retras gardul cu circa 80 cm în interiorul proprietății – constatând totodată că și din expertiza întocmită de expert S. F. în dosarul civil nr. 4584/_, se constată că pârâții C. V. și C. J. dețineau 482 m.p., iar cei 85 m.p. din aceasta – ce reprezenta suprafața în litigiu – nu era inclusă în suprafața totală deținută de reclamanții din prezenta cauză de 1.858 m.p. (mai mult decât în actele acestora), compusă din 1.721 m.p. și 137 m.p.
S-a mai reținut în sentința atacată că, deși din schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1973 – titlul de proprietate al pârâților vânzători – rezultă că locuința reclamanților, mai precis a numitei O. V., pe care acesta a vândut-o ulterior reclamantului și primei sale soții nu era amplasată pe hotar, din schița anexă a contractului de 1981 prin care reclamantul și prima sa soție au cumpărat o locuință, terenul de 250 m.p. trecând la stat – deci anexă a actului ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru 250 m.p., zidul locuinței reclamanților e pe hotar.
Totodată, s-a reținut că acest act din 1981 a fost încheiat după pronunțarea sentinței penale nr. 52, iar vânzătoarea O. V. în declarația dată la 4.03.2008 (f. 24), a arătat că locuința nu este amplasată corect în planurile efectuate în anul 1981, însă planul anexă al convenției face parte integrantă din aceasta.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul disp. art. 948 rap. la art. 966, art. 968 Cod civil, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 2590/31.10.2013 au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând în principal - admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea refacerii raportului de expertiza, iar în subsidiar - admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, in sensul de a se constata nuditatea absoluta parțiala a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5108/20.10.2008 de BNP-R. A. M., in ceea ce privește suprafața de 82 mp proprietatea noastră, cu cheltuieli de judecata in fond si recurs.
In motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că prin acțiunea promovata au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5108/20.10.2008 de NP-R. A. M., cu privire la înstrăinarea terenului in suprafața de 82 mp categoria curți-construcții ce reprezintă proprietatea lor – cu cheltuieli de judecata, arătând că in anul 2008 parații Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. au formulat, la Judecătoria Câmpina, o acțiune civila prin care solicitau constatarea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 85 mp, compus din doua parcele, pe latura de sud 60 mp tar pe latura de vest 25 mp. – acțiune ca a făcut obiectul dosarului nr._ și a fost respinsa de instanța, ca neîntemeiata, conform Sentinței civile nr.328/27.01.2010.
Recurenții au mai arătat că in acea cauză au avut calitatea de intervenienți in interes propriu, pe considerentul ca suprafața de teren pentru care se solicita constatarea dreptului de proprietate nu aparține reclamanților Cimpoiasu, fiind proprietatea intervenienților, solicitând si constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătura privata denumit „Chitanța" datat 07.04.1978 și folosit de reclamanți in susținerea acțiunii – cererea menționată fiind admisă și constatându-se nulitatea respectivului înscris sub semnătura privata - urmare a cercetărilor penale efectuate, acesta fiind declarat fals.
Petitul acțiunii reclamanților Cimpoiasu viza tocmai suprafața de teren ce urma a fi înstrăinata ulterior către fiul respectiv nora acestora, in decursul anului 2008 fiind întocmita documentația cadastrala, deci dupa ce acțiunea civila era pe rolul Judecătoriei Câmpina - fiind de remarcat faptul ca la data de 29.10.2008 se depunea expertiza S. F., in dosarul_, iar la data de 20.10.2008 in timp ce litigiul era in desfășurare parații Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. înstrăinau către fiul Cimpoiasu M. C. si nora Cimpoiasu I. suprafața de 482 mp.
Au mai arătat recurenții că pentru aceasta suprafața de teren vânzătorii Cimpoiasu V. si J., nu au putut justifica dreptul de proprietate decât parțial, respectiv pentru 400 mp conform contractului de vânzare cumpărare nr.2105/15.06.1973, iar pentru diferența de teren s-a menționat in mod nelegal faptul ca suprafața, de 470 mp ar fi fost dobândita conform sentinței penale nr.52/23.01.1979, iar suprafața de 482 mp conform certificatului de atestare nr.l 147/13.03.2006 si procesului verbal de identificare a imobilului nr.l 148/13.03.2006.
Recurenții au menționat că acest contract de vânzare cumpărare a fost ascuns de către parați pe tot parcursul desfășurării litigiului, inclusiv in calea recursului, precum si in cel de-al doilea dosar inițiat tot de parații Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. care a avut ea obiect constatarea dreptului de proprietate asupra aceluiași teren, dar cu o suprafața mai mica, de numai 60 mp, dosar nr._ - aceasta noua cauza fiind soluționata de judecătorul care a pronunțat prezenta hotărâre, fiind respinsa prin admiterea excepției autorității lucrului judecat, conform Sentinței civile 909/08.03.2012.
Recurenții au mai precizat că, la rândul lor, au promovat acțiune in revendicare si grănițuire, precum si desființarea construcțiilor amplasate nelegal pe terenul acestora - care a fost suspendata pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului nr._ .
Recurenții au mai subliniat că toate acțiunile promovate de parații Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. nu au vizat decât constituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de teren de 82 mp așa cum a fost înscrisa in contract, ceea ce constituie o dovada clară a faptului ca au avut deplina cunoștința ca nu pot înstrăina o suprafață de teren decât in condițiile in care ar deține un titlu valabil pentru aceasta, însă cu toate acestea au procedat in mod fraudulos la întocmirea unui contract de vânzare cumpărare către fiul si nora lor, pentru a-i prejudicia in sensul ca au vândut teren ce le aparține - acesta fiind elementul esențial de la care au pornit in formularea acțiunii, arătând ca intre vânzători si cumpărători a existat coniventa frauduloasa, având drept scop vânzarea suprafeței de 82 mp, proprietatea recurenților, actul astfel întocmit întemeindu-se pe o cauza ilicita, având ca numitor comun reaua credința a părților la încheierea acestuia – cu precizarea că, cumpărătorii au cunoscut situația litigioasa asupra imobilului întrucât locuiesc împreuna cu vânzătorii, ceea ce constituie o dovada a relei credințe iar coniventa dintre aceștia a condus in mod evident la fraudarea legii.
In cauza au fost administrate proba cu acte, interogatoriu si expertiza de specialitate-topografica, instanța de fond pronunțând hotărârea pe care recurenții înțeleg sa o critice sub aspectul nelegalității si netemeiniciei.
1.Un prim aspect vizează greșita aplicare a legii, fiind incident in cauza cazul de modificare prev. de art.304 pct.9 C.proc.civ. – pe acest motiv recurenții făcând trimitere la dispozițiile vechiului cod civil aplicabil spetei, care impune ca o condiție de valabilitate a încheierii unui act de vânzare cumpărare aceea ca, bunul vândut să fie proprietatea exclusiva a vânzătorului, întrucât un astfel de act este translativ de proprietate – precizând că vânzarea lucrului altuia nu constituie motiv de nulitate absoluta decât in situația in care părțile au încheiat contractul de cunoștință de cauza, știind ca lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane si astfel operațiunea realizata este speculativa având o cauza ilicita.
Aceasta este ipostaza in care parații s-au aflat întrucât atât vânzătorii cat si cumpărătorii au avut deplina cunoștința cu privire la suprafața de teren ce poate face obiectul înstrăinării, respectiv cei 400 mp pe care Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. îi dobândiseră in anul 1973 prin contractul de vânzare cumpărare nr.2105.
Mențiunile instanței de judecata bazate pe certificatul pentru atestarea ca petentul este cunoscut ca proprietar nr. 1147/13.03.2006 precum si procesul verbal nr. 1148/13.03.2006 nu pot fi reținute deoarece aceste documente au fost emise in baza înregistrării paraților Cimpoiasu V. si J., realizate la nivelul Primăriei corn. Telega care a avut ca temei chitanța falsa realizata de aceștia si datata 07.04. 1978.
S-a mai susținut că instanța nu a avut in vedere soluția pronunțata de Judecătoria Câmpina in dosarul_, respectiv sentința civila nr.328/27.01.2010 rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia nr.617/21.04.2011 a Tribunalului Prahova, din care rezulta ca acest înscris a fost întocmit in fals si folosit ca atare de parați pentru ca in acest mod sa obțină înregistrarea in evidentele agricole - chitanța datata 07.04.1978 făcând obiectul cercetării penale, urmare a cererii de înscriere in fals pe care recurenții-reclamanți au formulat-o, iar prin soluțiile date de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, menținute de instanța, rezultând ca aceasta constituie un fals, parații fiind sancționați in acest sens.
Ca atare, in mod greșit instanța de judecata a apreciat ca nu au făcut dovada relei credințe a părților la întocmirea actului, toate hotărârile depuse fiind insa o dovada a modalității în care vânzătorii au înțeles să își obțină documente care in fapt se bazează pe un fals.
Mai mult, instanța a raportat momentul întocmirii actului la datele când au fost pronunțate soluțiile instanțelor, insa a pierdut din vedere elementul esențial si anume data la care vânzătorii au promovat acțiunea in constatare, anul 2007 si faptul ca, aceștia constatând ca prin intervenția recurenților nu mai au posibilitatea sa obțină o hotărâre favorabila, au procedat in mod fraudulos la întocmirea actului de vânzare cumpărare cu ruda cea mai apropiata, fiul lor.
Recurenții au apreciat că răspunsurile la interogatoriu oferite de parata Cimpoiasu lonelia sunt evidente in ceea ce privește cunoașterea situației litigioase si faptul ca au înțeles sa cumpere, pe riscul lor o suprafața de teren mai mare decât aceea pentru care vânzătorii au putut sa probeze in mod legal dreptul de proprietate.
S-a mai arătat că un aspect ce trebuie reținut vizează si persoana care a întocmit documentația cadastrala, respectiv numita S. D., care a menționat ca act de proprietate pentru suprafața de 470 mp Sentința penala nr.52/23.01.1979, act care nu poate fi folosit in scopul pentru care a fost menționat - aceasta sentința neavând nicio legătura cu dreptul de proprietate, ci dispunând numai cu privire la achitarea inculpaților Cimpoiasu V. si J. pentru infracțiunea de tulburare de posesie.
Considerentele cuprinse in conținutul hotărârii referitoare la buna credința a paraților, bazate pe analiza certificatului de urbanism aflat la fila 76, din care ar rezulta pa vânzătorii ar fi deținut in „proprietate personala suprafața de 500 mp, conform actului de vânzare-cumpărare încheiat in 1973 si a sentinței penale nr. 52/23.01.1979" reprezintă o interpretare greșita a înseși actelor deduse judecații, conturându-se cel de-al doilea motiv de recurs.
2. In acest sens, urmează sa se constate faptul ca, certificatul de urbanism nr.2/16.02.1995 nu conține datele la care instanța face referire, nu este menționat nici nr. actului de vânzare-cumpărare, nici data la care a fost întocmit, ci numai sentința penala, care nu constituie act de proprietate - certificatul de urbanism fiind un act de informare potrivit art.6 alin. I si 4 din Legea nr.50/2007 actualizata, care se eliberează, la cerere, oricărui solicitant, nefiind necesara prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care sa ateste dreptul de proprietate.
Ca atare invocarea certificatului de urbanism ca fiind actul din care rezulta ca terenul este proprietatea pârâților, reprezintă o interpretare greșita, in condițiile in care un astfel de act se emite fără a se depune acte de proprietate, situație in care s-au aflat si parații, întrucât nu este menționat nici măcar contractul de vânzare cumpărare din 1973, dovada ca nu a fost depus.
Certificatul de urbanism nu creează si nu conferă deci solicitantului dreptul de proprietate asupra terenului, astfel ca, in mod greșit instanța de fond a considerat ca, prin acest act parații s-au considerat proprietari pe 500 mp., cu atât mai mult cu cât daca s-ar fi considerat proprietari nu ar mai fi fost necesar sa acționeze in instanța persoanele care au avut aceasta calitate anterior momentului la care terenul ne-a fost vândut, respectiv pe O. V. sau pe moștenitorii def. B. numit incorect de aceștia Bistiteanu, in actul fals denumit „ Chitanța„.
In analiza realizata de prima instanța referitoare la proba relei-credințe, instanța a considerat in mod greșit ca, respectivele cauze de nulitate nu au fost contemporane cu momentul încheierii contractului - acest argument urmând sa fie înlăturat in condițiile in care actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe parcursul desfășurării litigiului in care am figurau si recurenții, ca parti, dosar nr._ .
Ca urmare, recurenții au susținut că atâta vreme atât vânzătorii cat si cumpărătorii rude de gradul I, au avut cunoștința de la început de situația litigioasa a imobilului este evident ca prin cumpărarea întregului teren s-a urmărit fraudarea legii si prejudicierea lor, fiind astfel deposedați de 82 mp. – în modalitatea in care s-a procedat considerând ca s-a întărit dreptul de proprietate asupra diferenței de 82 mp pentru care vânzătorii nu au putut proba dreptul de proprietate, nedeținând niciun act din care sa rezulte acest drept.
Se apreciază astfel că este evident ca o astfel de soluție este de natura sa mențină un act întocmit prin fraudarea legii, întrucât vânzarea lucrului altuia in condițiile in care aceasta are la baza o cauza ilicita constituie motiv de nulitate absoluta, iar din punctul de vedere al recurenților, actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absoluta-parțiala, conform art.948 C.civ., întrucât ne aflam in situația in care ambele parii au fost in cunoștința de cauza la încheierea actului, in sensul ca obiectul vânzării nu îl poate constitui decât suprafața de 400 mp, insa au acceptat sa se înscrie o suprafața mai mare de 482 mp cunoscând ca diferența reprezintă terenul proprietatea recurenților.
Pe același considerent se arată că, prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare este necesar ca vânzătorul sa fie titularul dreptului de înstrăinare, in caz contrar acesta nu poate transmite cumpărătorului decât bunul asupra căruia poate sa facă dovada dreptului de proprietate.
3. Un alt motiv de recurs, susțin recurenții-reclamanți, se regăsește in greșita analiză a probelor administrate, respectiv a înscrisurilor, interogatoriului si in mod special a expertizei întocmita de expert G. E., de natura sa conducă la o soluție de respingere a acțiunii.
Recurenții susțin că nu este adevărat faptul ca linia de hotar ce delimitează proprietatea lor de proprietatea paraților ar fi reprezentata „ ... si de zidul construcției reclamanților" – în acest sens arătând ca, dovada contrara rezulta din însăși analiza planului de situație anexa la contractul de vânzare cumpărare aparținând paraților Cimpoiasu V. si Cimpoiasu J. întocmit in anul 1973 sub nr.2105, din care se poate constata cu ușurința existenta unei distante clare intre zidul construcției noastre si linia de hotar a proprietății paraților.
Deși obiectivele expertizei dispusa in cauza au vizat identificarea, măsurarea si poziționarea pe schița de plan a terenurilor deținute de către fiecare parte, pe baza actelor de proprietate, urmează a se constata ca expertiza G. E. nu a răspuns acestui obiectiv esențial ci a modificat practic cotele si dimensiunile terenurilor astfel încât acestea așa cum se regăsesc in schițele de plan nu au nicio legătura cu schițele aferente contractelor de vânzare cumpărare si titlului de proprietate deținut de recurenți pentru cei 250 mp.
Astfel, se solicită a se constata printr-o analiza comparativa ca schița de plan anexa la contractul 2105/1973 din care rezulta dreptul de proprietate al paraților Cimpoiasu V. si J. este in mod evident modificata, in fisa corpului de proprietate ce a stat la baza întocmirii contractului de vânzare cumpărare nr.5108/20.10.2008.
Se arată în acest sens că linia de hotar care in prima schița este trasata in linie dreapta intre punctele A-B, a fost modificata fiind in prezent in linie frânta astfel încât aceasta este in parte constituita de zidul casei recurenților, care precizează ca, niciodată linia de hotar nu a avut acest traseu, iar dovada certa este însuși actul de proprietate si schița de plan deținute de parați, care atesta ca hotarul era in linie dreapta la o distanta de construcție.
Pe de alta parte recurenții solicită a se constata ca prin edificarea construcției C2 parații au amplasat-o parțial pe terenul proprietatea acestora - față de această situație formulând acțiune in revendicare si grănițuire, demolare de construcții, care in prezent este suspendata, insa instanța de fond, deși nu a fost investita cu un astfel de petit, a soluționat practic aceasta acțiune dând câștig de cauza pârâților .
Astfel, din punctul de vedere al recurenților-reclamanți, instanța de fond s-a pronunțat pe aspecte care nu făceau obiectul cauzei, iar reținerea concluziilor raportului de expertiza G. E. reprezintă o antepronuntare, in condițiile in care acțiunea in revendicare urma a fi soluționata de același judecător – de remarcat fiind și faptul ca, deși au depus la dosarul cauzei expertiza întocmita de expertul parte S. F. in dosarul nr._ unde este evidențiata suprafața de 85 mp pentru care pârâții solicitaseră constatarea dreptului de proprietate, schița întocmita prin folosirea unei aparaturi performante, static totala, tip L. TCR 407, expertul G. vine si afirma ea deși exista diferențe de teren, acestea se încadrează in marja de eroare - un astfel de punct de vedere neputând fi reținut întrucât de la momentul efectuării primului raport de expertiza si pana la data întocmirii raportului G. E. nu s-au produs modificări iar aparatura a fost de același tip.
Pe de alta parte, recurenții susțin că nu au fost avute in vedere obiecțiunile expertului lor parte, cărora expertul G. E. nu le-a dat un răspuns profesionist si bazat pe o analiza a tuturor actelor, ci s-a mulțumit sa afirme ca nu a fost citit complet obiectivul 1 sau ca expertul parte nu a citit punctele a si b din planul de situație - solicitând a se analiza schița de plan întocmita de expert G. E. pentru a constata ca nici măcar nu se intersectează laturile terenurilor, că nu au fost respectate lungimile laturilor terenului de 400 mp aparținând paraților pentru a se stabili corect poziționarea suprafeței de 82 mp rezultata in plus.
Referitor la afirmația cuprinsa in răspunsul la obiecțiuni punctul 2A unde expertul G. E. afirma ca „ ... in realitate (reclamanții) au un minus de 26 mp a cărei justificare am găsit-o in toleranta de măsurare la data întocmirii actelor când măsurătorile nu se făceau cu aparatura de înalta precizie ca acum – recurenții reamintesc faptul ca măsurătorile au fost efectuate in anul 2008 cu aparatura de specialitate si a rezultat o diferența de 85 mp in expertiza S. si 82 mp in schițele cadastrale, ceea ce reprezintă o marja de 20% fata de suprafața din act, deci nu se poate vorbi despre o toleranta la măsurătoare.
Se mai susține de recurenți că aceasta suprafața regăsita in plus la parați este minus în proprietatea recurenților, iar daca s-ar fi analizat si raportul de expertiza P. C. s-ar fi constatat ca fata de actele depuse de părți, suprafața de teren a paraților ce se suprapune peste terenul reclamanților este de 105 mp si este definita de punctele 18-19-16-17-6-20-21-22-23-18 - obiectiunilor formulate de părți la raportul de expertiza P. C. li s-a dat răspuns la termenul din 10.01.2013 iar experta isi menține concluziile referitoare la existenta acestei suprapuneri evidente, de unde rezulta existenta acaparării de teren de către parați.
Recurenții au mai arătat că, întrucât au existat 3 experți cu puncte de vedere diferite, au solicitat instanței de fond prezența acestora pentru a da lămuririle cuvenite, cerere care a fost insa respinsa, deși reținerea raportului de expertiza G. E., in condițiile in care acesta a fost refăcut din proprie inițiativa de expert, a condus la stabilirea unei situații pe care nu o vor mai putea rezolva in cadrul acțiunii in revendicare deoarece va exista o hotărâre prin care, iată, a fost soluționata si aceasta cerere.
Pe acest fond se impune necesitatea întocmirii unui raport de expertiza corect care sa răspundă obiectivelor trasate, fără să stabilească linia de hotar, deoarece grănițuirea si revendicarea nu au făcut obiectul acestei cauze.
4.Un alt motiv de recurs îl constituie acordarea cheltuielilor de judecata într-un cuantum mai mare decât cel solicitat – în acest sens recurenții solicitând a se constata ca prin încheierea din 24.10.2013 s-au solicitat cheltuieli de judecata in cuantum de 3.000 lei urmând sa se depună dovada si concluzii scrise, urmare a amânării pronunțării.
La termenul din 24.10.2013 nu a fost depusa nici o dovada din care sa rezulte suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli, iar depunerea ulterioara de acte după rămânerea in pronunțare, nu mai poate conduce la reținerea acestora de către instanța - toate documentele doveditoare inclusiv pentru cheltuielile de judecata, depunându-se pana la acordarea cuvântului in fond, ca atare stabilirea cheltuielilor de judecata într-un cuantum de 5.500 lei conduce la ideea ca instanța de fond a acordat mai mult decât i s-a cerut, iar pe de alta parte nu a avut in vedere momentul depunerii actelor doveditoare.
In drept, recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe art.304 ind.1 C.proc.civ. ; art.299 si urni. C.proc.civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 09.01.2014.
La 12.02.2014, recurenții-reclamanți au formulat cerere de înscriere în fals împotriva certificatului pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar nr. 1147/13.06.2006 eliberat de B. I., procesului-verbal de identificare a imobilului nr. 1148/13.06.2006 întocmit de secretar G. E. și agent agricol D. Ș. și a documentației cadastrale întocmită de S. D. în calitate de persoană fizică autorizată - în temeiul art. 183 c.pr.civ. – solicitând totodată suspendarea judecății, înaintarea înscrisurilor defăimate procurorului pentru efectuarea de cercetări împotriva persoanelor ce se fac vinovate de emiterea în fals a înscrisurilor menționate anterior .
Cererea astfel formulată a fost respinsă motivat de Tribunal, potrivit considerentelor prezentate în încheierea de ședință din data de 12.03.2014, când a fost admisă totodată cererea recurenților în sensul solicitării de relații suplimentare privind istoricul de rol fiscal al intimaților C. V. și C. J. și în mod special privind modalitatea în care aceștia și-au înscris în rolul agricol cu suprafața de 86 m.p. teren, la ce moment și în ce temei – dispunându-se emiterea unei adrese în acest sens către Primăria comunei Telega – relații ce au fost comunicate la dosar prin adresa nr. 1549/14.04.2014.
De asemenea, la termenul din 14.05.2014, recurenții au precizat că au formulat plângere penală împotriva intimaților C. V. și C. J. pentru infracțiunile de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals - depunând la dosar copia plângerii prealabile formulate în acest sens.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare, depunând doar la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Recurenții – reclamanți au criticat soluția instanței de fond, apreciind că aceasta a fost pronunțată, sub un prim aspect, cu greșita aplicare a legii, invocându-se, totodată, și interpretarea eronată a probelor administrate astfel că a fost respinsă acțiunea formulată de recurenții – reclamanți, privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 5108/20.10.2008, deși s-a arătat că s-a vândut cu rea-credință o suprafață mai mare decât cea deținută în proprietate.
În acest sens, se reține că instanța de fond a făcut într-adevăr o eronată aprecierea situație de fapt în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale aplicabile în cauză, reținând pe de o parte că, deși s-a făcut dovada că înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță ce a stat practic la baza demersurilor ulterioare ale intimaților – pârâți C. V. și C. J. este fals conform Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 20.02.2009, reținându-se comiterea de către C. V. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată – totuși prima instanță a apreciat că nu se poate reține reaua-credință a acestuia, deși a înstrăinat o porțiune de teren pentru care nu deținea un titlu de proprietate, dovadă fiind și demersurile acestuia în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să-i recunoască acest drept.
Astfel, din probele dosarului rezultă cu prisosință că intimații – pârâți C. V. și C. J. nu dețin un titlu de proprietate pentru diferența de suprafață de 82 m.p. teren ce excede suprafeței de 400 m.p, cumpărată conform contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2105/18.06.1973, rezultând totodată că au cunoscut în permanență faptul că nu dețin un titlu de proprietate pentru respectiva suprafață de teren, dovadă și faptul că prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra terenului menționat, în principal în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 1978, solicitând a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de proprietate, precum și în subsidiar, au solicitat constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 10 – 20 de ani.
Chiar dacă la acest capăt de cerere subsidiar au renunțat ulterior, motivat de faptul că nu dețin un just titlu în susținerea acestuia, rezultă în mod cert faptul că susnumiții intimați erau conștienți de faptul că nu dețin un titlu de proprietate pentru respectiva suprafață, prin Sentința civilă nr. 328/27.10.2010 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 617/21.04.2011 a Tribunalului Prahova, respingându-se acțiunea acestora prin care solicitau deci constarea dreptului de proprietate.
Or, în condițiile în care C. V. și C. J., erau conștienți că nu dețin un titlu de proprietate pentru suprafața de 82 m.p. teren, fiind în derularea demersurilor juridice pentru obținerea acestuia, aceștia au înțeles totuși să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 5108/20.10. 2008, prin care înstrăinau fiului și, respectiv, norei acestora, inclusiv suprafața de teren de 82 m.p. pentru care nu dețineau titlu, fiind greu de înțeles aprecierea instanței de, fond că în ciuda acestei împrejurări, nu se poate reține reaua-credință a intimaților – pârâți.
În acest sens, nu se poate reține ca fondată nici motivarea instanței de fond în sensul că intimații – pârâți nu ar fi avut în vedere posibila prejudiciere a recurenților – reclamanți, în condițiile în care chiar în dosarul nr._, în care intimații încercau să-și constitui un titlu de proprietate, recurenții – reclamanți au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând la rândul lor constatarea dreptului acestora de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren.
Pe de altă parte, în cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare aut. nr.5108/2008 contestat în prezenta cauză, intimații – vânzători au declarat că au dobândit imobilul ce face obiectul respectivului contract prin cumpărare în timpul căsătoriei cu contractul de vânzare cumpărare aut. nr.2105/1973 – necontestat, pentru suprafața de 400 m.p., iar în ce privește diferența de 82 m.p., au invocat sentința penală nr.52/1979, certificatul pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar nr. 1147/13.03.2006 și procesul verbal de identificare a imobilului nr.1148/13.03.2006, ambele eliberate de Primăria comunei Telega.
Analizând însă înscrisurile invocate ca temei și dovadă a dreptului de proprietate pentru diferența de 82m.p. teren vândut, se constată că niciunul din respectivele acte nu poate avea semnificația arătată.
Astfel, sentința penală nr. 52/23.01.1979 a Judecătoriei Câmpina a dispus achitarea inculpaților C. V. și C. J. pentru infracțiune de tulburare de posesie – această hotărâre neputând valora în mod evident cu titlul de proprietate pentru terenul deținut fără drept, după cum s-a arătat în plângerea penală arătată la acel moment, cu atât mai mult cu cât instanța a constatat la acel moment că susnumiții „nu au deposedat pe parte vătămată de porțiunea de teren ce-i aparține prin violență”, nefiind astfel îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, nerezultând însă că aceștia nu au acaparat totuși porțiunea respectivă de teren.
Pe de altă parte, partea vătămată din acel dosar penal era numita O. V., care a dobândit în urma unui act de partaj voluntar, în proprietate terenul de 1742 m.p. pe care ulterior l-a înstrăinat recurenților-reclamanți.
În ce privește celelalte două înscrisuri menționate în contractul de vânzare cumpărare nr. 5108/2008, respectiv Certificatul și Procesul verbal de identificare emise de Primăria Comunei Telega – primul atestă înscrierea numitului C. V. în Registrul Agricol cu suprafața de 482 m.p., înscriere având caracter declarativ – iar cel de-al doilea e un simplu act de constatare în care se consemnează suprafața de 482 m.p., fără a rezulta din cuprinsul acestuia că aceasta ar fi rezultatul unei măsurări și fără a se indica vreun titlu care să ateste respectiv mențiune, precizând în schimb că nu există nici un litigiu cu privire la întinderea suprafeței de teren și vecinătăți, deși tocmai hotărârile judecătorești menționate anterior fac dovada unei situații contrare.
De altfel, și din istoricul de rol agricol, comunicat de Primăria Comunei Telega în recurs rezultă că din perioada 1981 – 1985 până în 2010, intimații C. V. și C. J. figurează cu 0,05 ha curți – construcții, însă referitor la solicitarea expresă a instanței de a se comunica modalitatea de înscrise în registrul agricol a suprafeței de 86 m.p. se arată că nu se poate preciza cum s-a făcut înregistrarea deoarece nu există o astfel de mențiune expresă în registrul agricol.
Față de toate împrejurările arătate, reținerea totuși a atitudinii de bună credință a intimaților – pârâți apare nejustificată în condițiile în care chiar și stăpânirea în fapt pentru o perioadă, insuficientă pentru a uzucapa, a unei porțiuni de teren și chiar și reprezentarea subiectivă a acestui drept nu poate ține loc de titlu de proprietate care să poată constitui un temei legal pentru transmiterea acestuia unor terți, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului a rezultat și o stare litigioasă de durată legată de respectivul teren.
În ceea ce privește faptul că, potrivit Sentinței civile nr. 328/2010 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă a fost respinsă cerere de intervenție în interes propriu prin care recurenții – reclamanți de față solicitau la acel moment să se constate că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, se constată că potrivit considerentelor hotărârii menționate această respingere nu s-a datorat constatării netemeiniciei cererii formulate în sensul arătat, ci reținerii (discutabile) a faptului că susnumiții dețin calitatea de proprietari ai terenului în litigiu conform contractului de vânzare cumpărare aut. nr. 2327/1994 și a titlului de proprietate nr._/2001, astfel încât nu s-ar mai justifica cererea formulată privind constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu „în condițiile în care aceștia dețin un act de proprietate asupra acestui teren”, după cum a precizat și tribunalul Prahova în considerentele Deciziei nr. 617/2011 prin care Sentința nr. 328/2010 a rămas irevocabilă.
Având în vedere considerentele arătate, tribunalul apreciază că a răspuns motivelor de recurs formulate, nemaipunându-se analizarea detaliată a aspectelor privind identificarea și măsurarea efectivă a terenului conform raportului de expertiză, în condițiile în care se constată că nu poate fi reținută însăși existența respectivului teren în proprietatea intimaților-pârâți.
De asemenea, motivul de recurs privind greșita invocare de către instanța de fond a certificatului de urbanism nr. 2/1995 este de asemenea fondat având în vedere atât conținutul inccomplet al înscrisului arătat, faptul că acesta se întemeiază pe aceeași sentință penală nr. 52/1979 și nu poate în niciun caz conferi și nici constata solicitantului dreptul de proprietate asupra terenului menționat în cuprinsul acestuia.
În ce privește cel de –al patrulea motiv de recurs, acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum mai mare decât cel solicitat, acest motiv se va constata a rămâne practic fără obiect, în condițiile în care apreciindu-se ca întemeiată acțiunea formulată de recurenții – reclamanți cu consecința admiterii acesteia, partea căzută în pretenții nu va mai fi reprezentată de recurenții-reclamanți ci intimații-pârâți cărora nu li se vor mai cuveni cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond.
Având în vedere considerentele arătate, în baza art. 312, cu aplicarea art. 3041 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți G. D. și G. F., împotriva sentinței civile nr. 2590/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, iar pe cale de consecință, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 5108/20.10.2008 de BNP R. A. M., cu privire la înstrăinarea terenului în suprafață de 82 mp curți construcții.
Totodată, în temeiul art. 274 c.pr.civ., va obliga intimații-pârâți să achite recurenților reclamanți suma de 2650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și recurs, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți G. D. și G. F. ambii domiciliați în comuna Telega, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2590/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. V., C. J., C. M. C., C. I. toți domiciliați in comuna Telega, ., județul Prahova, și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr. 5108/20.10.2008 de BNP R. A. M., cu privire la înstrăinarea terenului în suprafață de 82 mp curți construcții.
Obligă intimații pârâți să achite recurenților reclamanți suma de 2650 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 27.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. A. M. C. D. E. M. N.
GREFIER
C. A.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.C.A.M./Tehnored. MȘ
3 ex./10.11.2014
d.f. nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. E. S.
| ← Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 752/2014. Tribunalul... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1893/2014.... → |
|---|
