Pretenţii. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 19488/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 273
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI: - C. D. E.
- M. C.
GREFIER - I. C. M.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă T. M., cu domiciliul ales in G., ., jud. G., și recurenții-pârâți G. C. și S.C. E. P. S.R.L., ambii cu domiciliul, respectiv sediul in G., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă T. M. prin avocat H. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Tribunalul ia act de faptul că cererile de recurs sunt legal timbrate, dispozițiile de pe rezoluția de primire fiind eronat consemnate, recurenții nedatorând taxă judiciară de timbru in fața Tribunalului Prahova.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul in fond.
Recurenta-reclamantă T. M. prin avocat solicită admiterea recursului formulat de aceasta si respingerea recursurilor declarate de recurenții-pârâți. In continuare, aceasta menționează faptul că vina pârâților a fost reținută in mod corect, la fel și fapta, prejudiciul moral și legătura de cauzalitate, articolul 10 CEDO fiind avut in vedere in mod corect de către Judecătoria G.. Așadar, recurenta-reclamantă învederează faptul că reaua-credință a pârâților a existat, fiind dovedită și prin limbajul tendențios folosit de aceștia, făcându-se afirmația unor fapte fără a exista dovezi. Totodată, aceasta mai arată că ziarul respectiv in G. urmărește justiția română, precizându-se in mod fals că nu au existat informații suficiente pentru a fi avute in vedere la formularea articolului. In rejudecare, recurenta-reclamantă solicită majorarea cuantumului daunelor morale acordate; fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne in deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată sub nr._ /05.10.2011 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta T. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. G. și . G., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții la plata, în solidar, a sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta, a arătat că la data de 29.09.2011 în publicația săptămânală Impact Est, editată de pârâta . G., a fost publicat un articol de presă al pârâtului C. G., cu titlul G. e în pușcărie din cauză că judecătoarea T. e BUTONUL lui I..
Astfel, în articolul publicat se arată faptul că reclamanta, în calitate de judecătoare la Secția Penală a Curții de Apel G., ar fi anchetată în calitate de făptuitoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, în referire la art. 246 C.penal, în dosarul nr. 146/P/2011 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial G. și că, în această situație, ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea recursului inculpatului G. V., privind prelungirea măsurii arestării preventive a acestuia, cercetat de aceeași unitate de parchet.
De asemenea, reclamanta a mai susținut că prin articolul de presă se expune versiunea conform căreia, aceasta ar fi hotărât în favoarea unității de parchet, pentru a obține, la rândul său, o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetată.
În drept, a invocat disp. art. 998-999 și urm.C.civ.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată. Astfel, în esență, susțin faptul că răspunderea civilă delictuală a fost reglementată pentru a îndeplini o funcție reparatorie, pentru a acoperi o pagubă și nu pentru a asigura un câștig. Astfel, acoperirea în bani a unor prejudicii morale nu înseamnă decât o acțiune punitivă, care nu are nimic de-a face cu funcția reparatorie a răspunderii civile delictuale. De asemenea, ziaristul exercitând dreptul la liberă exprimare, nu poate fi acuzat că ar prejudicia pe cineva. Pârâtul C. G. a considerat că informația era de interes public și adevărată, potrivit căreia magistratul T. M. este anchetată în calitate de făptuitor pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, în referire la art. 246 C.penal, în dosarul nr. 146/P/2011 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial G., adică de către I. G.. Astfel, principala probă a bunei-credințe pe care o poate face ziaristul este cea a verificării rezonabile a informației înainte de difuzare, la care se adaugă dispozițiile art. 48 alin.1 lit.d C.pr.pen., potrivit cărora judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă... există împrejurări din care să rezulte că este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo rudă apropiată.
În apărare, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9266 din 5.10.2012 a fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâții G. C. - Redactor Șef al Publicației Impact Est” și . G., fiind obligați pârâții să plătească, în solidar, către reclamantă suma de 20.000 lei reprezentând daune morale.
În motivare, instanța de fond a reținut că prin articolul intitulat G. e în pușcărie din cauză că judecătoarea T. e BUTONUL lui I., semnat de pârâtul C. G. și publicat de pârâta . G., la data de 29.09.2011, în săptămânalul Impact Est, au fost prezentate următoarele afirmații, pe care instanța le-a apreciat relevante în prezenta cauză:
-Formidabil, afirmațiile făcute în edițiile anterioare, potrivit cărora I. G. așa-zis procuror șef al DNA-ST I. (!-nu G.), dispune de butoane (judecători, procurori, polițiști) se confirmă în dosarul doctorului veterinar V. G.!
-Din surse pe care nu le putem deconspira, raportat la deontologia profesională, am aflat că magistratul T. M. este anchetată în calitate de FĂPTUITOR pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000, în referire la art. 246 C.penal, în dosarul nr. 146/P/2011, de către DNA- ST, adică de către I. G..
-Judecătoarea M. Tăcea ar fi avut obligația, față de calitatea și jurământul de credință cu privire la exercitarea profesiei de magistrat, SĂ SE ABȚINĂ. însă, pentru a intra în grațiile lui G. I., or ale oricărui alt procuror din DNA-ST I., a prezidat completul de judecată și a dat bineînțeles, dreptate DNA, în pofida argumentelor de fapt și de drept exprimate de apărare.
-Este cert că politica lui I. G. de a-și subordona magistrații și-a produs efecte. în condițiile în care logic și juridic, înainte de orice, doamna T., magistratul T., pentru A NU BENEFICIA ÎN DOSARUL ÎN CARE ESTE CERCETATĂ, SĂ SE ABȚINĂ (f.2).
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994,... orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești
Mai mult, conform art. 30 din Constituția României, ... libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, la data de 29.09.2011, cadrul legal al obligațiilor ziaristului, îl constituia Legea presei nr.3/1974 rep. (abrogată în prezent prin Legea nr. 95/2012), care prevede la art. 69 lit.j, 70 și 76 (texte de lege în acord cu prevederile art. 30 din Constituție și care au rămas în vigoare după ce Curtea Constituțională a statuat asupra legii presei - Decizia nr.8/31.01.1996 definitivă prin Decizia nr.55/14.05.1996, ambele publicate în Monitorul Oficial al României Partea I Nr.129/21.06.1996 ) că ziaristul răspunde pentru publicații ce cuprind date sau fapte neadevărate, de natură a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul său social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane.
A mai reținut instanța de fond că articolele 72,75 din Legea nr.3/1974 reglementează dreptul la replică al persoanei lezate prin afirmațiile făcute în presă și pe care le consideră neadevărate, drept ce are valoarea unui drept constituțional corelativ celui la liberă exprimare a opiniilor, dar acest drept este o formă de reparație care nu exclude dreptul persoanei prejudiciate de a solicita despăgubiri, în condițiile art. 998 -999 C.civ. și art. 30 din Constituție.
Prevederile Legii nr. 3/1974 se aplică și prezentei cauze, conform principiului neretroactivității legii, întrucât aplicarea dispozițiilor acestei legi este o problemă de drept material, iar nu una de drept procesual, pentru a fi de imediată aplicare. Astfel, actele și faptele juridice încheiate, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii.
De asemenea, în sensul art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 din Constituția României, libertatea de exprimare nu trebuie să afecteze reputația și drepturile altei persoane, excepție făcând cazurile în care ziaristul acționează cu bună- credință în scopul informării corecte și judicioase, cu privire la subiecte de interes general.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că editorii participă Ea exercitarea libertății de exprimare, deoarece le furnizează un suport autorilor și, în consecință, le revin, în mod indirect, aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorilor respectivi, în cadrul difuzării lucrărilor (Cauza nr._/00, Pion c. Franței, Hotărârea din 2004).
În cauza Cauza Lingens Austriei, Hotărârea din 1986, CEDO face o distincție între fapte și judecăți de valoare, întrucât existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
Rezultă că analiza unui caz privind libertatea presei, este determinată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum și, de atitudinea subiectivă a autorului, în momentul comiterii faptei.
Prin cauza De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, din 1997 și Harlanova împotriva Letoniei nr._/00, din 2003, Curtea a stabilit că în cazul în care materialitatea faptelor se poate dovedi, judecățile de valoare nu se pretează unei demonstrații a corectitudinii lor. Totuși, în cauza Ierusalim împotriva Austriei, nr._/95 din 2001, Curtea a statuat că o judecată de valoare se poate adeveri excesivă dacă este total lipsită de temei faptic.
În cauza Pedersen și Baadsgard c. Danemarcei, nr._/99, Curtea a concluzionat că afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt deci susceptibile de a fi probate, făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția articolului 10 din Convenție și că ziariștilor le revine obligația obișnuită de a verifica o declarație despre un anumit fapt, această obligație semnificând că trebuiau să se bazeze pe o bază faptică suficient de precisă și fiabilă, care să poată fi considerată ca proporțională cu natura și forța afirmației lor. Curtea arată în același timp că se impune a se verifica dacă reclamanții ziariști au luat măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de a verifica adevărul declarațiilor făcute, afirmațiile respective fiind serioase pentru persoana vizată și impunând o diligentă specială din partea editorului.
De asemenea, în cauza Vides AizsardzJbas Klubs împotriva Letoniei, nr._/00 din 2004, Curtea a stabilit că în cazul unei acuzații de fapt privind direct o anumită persoană, indicându-i numele si funcția, autorul trebuie să prezinte o bază faptică suficientă în cadrul procedurii deschise împotriva sa.
În cauza Bladet Tromso și Stensaas c. Norvegiei, nr._/93 din 1999 și Radio France și alții împotriva Franței, nr._/00 din 2004, Curtea a statuat că un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credință, cu care aceștia au acționat, în stabilirea acesteia un rol important fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză, trebuind să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regulă unui ziar de a verifica declarațiile faptice calomnioase pentru particulari (chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura și gradul calomniei în cauză, precum și chestiunea de a știi, până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil să considere sursele respective, ca fiind credibile pentru aceste declarații. Mai mult, dacă este vorba de informații atribuite unor terți, se impune o și mai mare rigoare și prudență înainte de publicare (S. împotriva României, nr._/00, 9 noiembrie 2004).
Instanța de fond a reținut faptul că în prezenta cauză, esențial nu este stabilirea veridicității unei situații de fapt, respectiv dacă reclamanta T. M., în calitate de judecător în cadrul Secției Penale a Curții de Apel G. este sau nu anchetată în calitate de făptuitor pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, în referire la art. 246 C.penal, în dosarul nr. 146/P/2011 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial G., așa cum invocă pârâții că ar fi esența publicării articolului în publicația Impact Est. De altfel, reclamanta nici nu a negat faptul că nu ar fi fost cercetată în dosarul DNA.
Instanța a mai reținut faptul că esențial în prezenta cauză este de a se stabili dacă prin articolul respectiv s-au publicat situații de fapt și judecăți de valoare total lipsite de temei faptic, care dau dreptul persoanei lezate la despăgubiri.
Instanța fondului a apreciat faptul că prin articolul publicat, pârâții au exprimat atât o situație de fapt, cu caracter de certitudine - respectiv că I. G., în calitate de procuror șef al DNA-ST G. și-a subordonat un judecător (reclamanta) prin faptul că îl cercetează pe acesta într-un dosar penal, cât și o judecată de valoare, în sensul că judecătorul respectiv, cu ocazia judecării recursului, nu a dat dovadă de independență, imparțialitate și supunere numai față de lege, ci a avut o atitudine subiectivă, a prezidat completul de judecată și a dat dreptate DNA-ST G. și nu inculpatului, indiferent de argumentele de fapt și de drept exprimate de apărare, cu interesul de a-și favoriza propria sa situație juridică.
Instanța a apreciat faptul că situația juridică a reclamantei - respectiv că aceasta era cercetată într-un dosar al DNA- Serviciul Teritorial G., nu duce la concluzia că această unitate de parchet a subordonat judecătorul respectiv. Conform art. 48 alin.1 lit.d C.pr.penală, ...judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă...există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo rudă apropiată. Din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că reclamanta, în momentul judecării recursului inculpatului G. V., privind prelungirea măsurii arestării preventive, era interesată, sub orice formă, de soluția din acest dosar. De asemenea, instanța reține faptul că recursul respectiv nu a fost judecat de un complet compus numai din reclamantă, ci de unul compus din trei judecători ai Curții de Apel G.- Secția Penală, din care și reclamanta a făcut parte.
Astfel, având în vedere faptul că pârâții nu au probat nici existența situației de fapt și nici a judecății de valoare exprimate prin articolul publicat, în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 998-999, art. 1000 alin.3 și art.1003, privind răspunderea civilă delictuală a pârâților, cu obligativitatea reparării prejudiciului moral suferit de reclamantă.
Cu privire la evaluarea daunelor suferite de reclamantă, aceasta este una subiectivă, iar instanța va ține cont de criteriul general propus de CEDO. Astfel, în cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit, din 13.07.1995, CEDO a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. De asemenea, CEDO a apreciat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat faptul că suma de 20.000 lei, este suficientă și acoperă prejudiciul moral încercat de reclamantă.
La aprecierea cuantumului de 20.000 lei - prejudiciu moral, instanța a ținut cont de consecințele negative și implicațiile pe care articolul defăimător l-a avut în planul social al reclamantei, valoarea nepatrimonială lezată și funcția deținută de reclamantă - judecător în cadrul Secției Penale a Curții de Apel G.. De asemenea, instanța a ținut cont și de faptul că publicația Impact Est, deși, ca orice săptămânal, poate fi un formator de opinie pentru cititorii săi, nu are o acoperire teritorială însemnată, având, în schimb, o pagină de internet proprie.
Pe cale de consecință, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâții să plătească reclamantei, în solidar, suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta T. M., criticând-o sub aspectul cuantumului redus al daunelor morale acordate de instanța de fond, cât și pârâții G. C. și ., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că nu au fost analizate temeinic dispozițiile incidente în cauză, în mod nelegal fiind obligați la plata sumei de 20.000 lei daune morale.
În motivarea recursului declarat recurenta - reclamantă a arătat că,
în articolul denigrator la adresa acesteia, pârâții au dat dovadă de rea credință, acționând în absența oricăror dovezi iar, dacă ar fi făcut o minimă verificare, ar fi constatat că afirmațiile lor sunt fără suport probator și deci nereale.
Recurenta - reclamantă a susținut că, necesar ca presa să facă cunoscute opiniei publice doar acele aspecte negative ale justiției care au fost suficient probate și studiate în amănunțit, în cunoștință de cauză, care să contribuie la eficientizarea justiției și la cunoașterea acesteia de către cetățeni, motiv pentru care a solicitat mărirea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.
Recurenții - pârâți au arătat în primul motiv de recurs că în motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a inserat argumente contradictorii, reținând pe de o parte că obiectul prezentei cauze nu este stabilirea veridicității unei situații de fapt, respectiv daca reclamanta T. M., în calitate de judecător în cadrul Secției Penale a Curții de Apel G. este sau nu anchetată în calitate de făptuitor pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul nr. 146/P/2011 de către Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial G., ci de a se stabili dacă prin articolul respectiv s-au publicat situații de fapt și judecăți de valoare total lipsite de temei faptic, care dau dreptul persoanei lezate la despăgubiri; iar pe de altă parte, instanța de fond analizează situația juridică a reclamantei și apreciază că la momentul judecării recursului aceasta nu era interesată sub orice formă de soluția respectivului dosar, reținând în continuare că pârâții nu au probat existența situației de fapt exprimată în articolul publicat, fiind astfel incidente dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală.
Au mai susținut recurenții - pârâți faptul că că ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general. Opinile nu trebuie să fie „cuminți", neutre, nesupărătoare, ci ele pot ofensa, șoca sau deranja, pot fi exagerate sau provocatoare.
Recurenții - pârâți au precizat că nu se poate pretinde presei o exactitate în relatarea unor fapte egală cu cea a organelor specializate de anchetă, fapt ce nu-l scutește pe ziarist de respectarea obligațiilor deontologice privind verificarea informațiilor, însă jurnalistului nu i se pot impune standarde la fel de ridicate ca în cazul organelor specializate ale statului.
Au mai susținut recurenții - pârâți că, instanța de fond nu a analizat în mod temeinic dispozițiile legale incidente în prezenta cauză iar soluția de obligare a acestora la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru publicarea articolului în discuție apare ca fiind nelegala.
În cauză, recurenții-pârâți au formulat cerere de strămutare a cauzei, iar la data de 12.09.2013 a fost suspendată judecata recursului în baza disp.art. 242 pct.2 C.pr.civ., pentru lipsa părților.
La data de 9.10.2013 recurenta-reclamantă T. M. a formulat cerere de repunere pe rol, fiind citate părțile pentru termenul de judecată din data de 12.12.2013 .
La termenul de judecată din data de 12.12.2013 s-a depus la dosar o adresă din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin s-a făcut cunoscut instanței că s-a admis cererea de strămutare formulată de petenții G. C. și . G. și s-a dispus strămutarea prezentei cauze la Tribunalul Prahova.
Legal citați pentru termenul din 12.12.2013, recurenții-pârâți au fost reprezentați de apărător ales, care a depus la dosar un extras privind soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11.12.2013 în Dosarul nr._, în sensul celor sus-menționate.
Tribunalul G., având în vedere soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11.12.2013 în Dosar nr._ prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de petenții G. C. și . G. a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea prezentei cauze la Tribunalul Prahova.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 14.01.2014.
Examinând recursul formulat de recurenta reclamantă, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul declarat de reclamanta T. M. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite și să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Tribunalul reține că aspectele reproșate reclamantei au fost de natură a altera încrederea opiniei publice în competența, imparțialitatea, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la un magistrat, având în vedere că articolul defăimător a ajuns la cunoștința publicului larg, aducându-i și un prejudiciu de imagine ce i-a fost pricinuit în mediul social, se apreciază că suma de 20.000 de lei acordată cu titlu de despăgubiri de instanța de fond este mică față de valoarea reală a prejudiciului. În plus, trebuie avută în vedere și calitatea pârâților care presupune respectarea riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională, folosirea unui limbaj cultivat și reverențios, nejignitor.
Față de considerentele expuse, pentru acoperirea în mod just a prejudiciului cauzat reclamantei, recursul acesteia va fi admis, se va modifica în parte decizia atacată, în sensul că se va majora de la 20.000 lei la 80.000 lei cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâți, Tribunalul apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, pârâții au susținut că instanța de fond a motivat hotărârea prin argumente contradictorii întrucât a reținut că pentru soluționarea cauzei nu este esențial a se stabili dacă reclamanta în calitate de judecător este sau nu este anchetată de DNA ci a se stabili dacă prin articolul respectiv s-au publicat situații de fapt și judecăți de valoare lipsite de temei faptic.
Tribunalul reține că instanța de fond nu a folosit argumente contradictorii, întrucât a apreciat că afirmațiile făcute în presă privind subordonarea reclamantei procurorilor DNA ar trebui să aibă temei faptic independent de faptul că aceasta avea sau calitatea de făptuitor într-un dosar DNA, întrucât cercetarea penală a reclamantei în calitate de făptuitor (nu învinuit sau inculpat) nu determină automat o anumită conduită a acesteia.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de fond a evitat să analizeze aspectele esențiale din jurisprudența CEDO raportat la speța pendinte, respectiv dacă situația de fapt sau judecățile de valoare expuse în articol au sau nu temei faptic și dacă ziaristul a acționat cu bună sau rea credință în publicarea respectivului articol, Tribunalul apreciază de asemenea că sunt nefondate.
Susținerea pârâților în sensul că, prin publicarea articolului, nu au făcut decât să-și exercite dreptul constituțional la liberă exprimare, prevăzut de art. 30 alin. 1 din Constituție și art. 10 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, nu este suficientă întrucât dreptul la opinie și la libera exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane.
În acest sens, art. 30 alin. 6 din Constituție prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar în temeiul art. 54 din Constituție drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți.
În egală măsură, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul că, deși presa are datoria de a transmite informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, ea nu trebuie să depășească, între alte limite, pe aceea a protecției reputației altora (Hotărârea din 8 iulie 1986, cazul LINGENS contra AUSTRIA). Totodată, Tribunalul reține că recurenții nu se bucură de protecția art. 10 din Convenția europeană, întrucât în cauză este vorba despre afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, afirmații care au fost făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină.
Garanția pe care o oferă jurnaliștilor articolul 10 este subordonată condiției ca cei în cauză să acționeze cu bună credință, în sensul de a furniza informații exacte și demne de credit cu respectarea deontologiei jurnalistice (C. și M. c. României, sus citat §§ 101- 102).
Este cert că textele reclamanților erau formulate în principal sub o formă afirmativă și nu interogativă, care putea conduce la ideea că este vorba despre o certitudine a faptului că recurenta-reclamantă este subordonată procurorilor DNA, astfel că aceștia voiau să transmită opiniei publice un mesaj clar, și anume că recurenta-reclamanta învestită cu soluționarea unui recurs împotriva unei soluții privitoare la prelungirea a arestării preventive a numitului G. V., nu a fost imparțială și independentă.
Este adevărat că principala probă a bunei credințe pe care o poate face ziaristul este să verifice rezonabil informația înainte de difuzare, or în prezenta cauză sursa despre care se face vorbire nu este dezvăluită. Mai mult, nefăcând dovada că recurenta ar fi avut vreun interes în soluționarea prezentului dosar nu se poate reține existența bunei credințe.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, Tribunalul va admite recursul recurentei-reclamante, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâții să plătească în solidar către reclamantă suma de 80.000 lei și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă recurenta-reclamantă T. M., cu domiciliul ales in G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr._/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenții-pârâți G. C. și S.C. E. P. S.R.L., ambii cu domiciliul, respectiv sediul in G., ., ., . și, în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâții să plătească, în solidar, către reclamantă suma de 80.000 lei daune morale în loc de 20.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de recurenții pârâți, ca nefondat.
Ia act de faptul că recurenta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. G. E. C. D. C. M.
GREFIER
I. C. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red ECD./Tehnored. M.E.
3 ex./20.03.2014
d.f._ Judecătoria G.
j.f. – N. G.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 23/2014.... | Drepturi băneşti. Sentința nr. 1719/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
