Fond funciar. Decizia nr. 880/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 880/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1967/259/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.880
Ședința publică din data de 14.10.2014
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat apelanții - reclamanții M. A. - M., domiciliată în Franța, Strasbourg, Rue Geiller 6700, cu domiciliul ales în Mun. București, .. 145, Sector 1 - prin procurator D. E. și D. I., domiciliat în București, .. 145, Sector 1 împotriva sentinței civile nr.587/17.06. 2014 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatele - pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR M., cu sediul în M., ., jud. Prahova și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PRAHOVA,cu sediul în Mun. Ploiești, ., jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a nu încălca dreptul la apărare al părților și a da posibilitatea acestora de a depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 14.10.2014, când a dat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, reclamanții M. A. - M. – prin procurator D. E. și D. I. au chemat în judecată pârâtele C. Județeană de Fond Funciar Prahova și C. L. de Fond Funciar M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 97 ha. teren arabil; suprafața de teren intravilan de 7.280 mp. amplasată între vecinătățile: N - . - Biserica Sf. I. și A., E - ., V - parcul din punctul Stadion; suprafața de 3.480 mp. teren intravilan din pct. „Cinematograf” în vecinătățile: N - alee de acces, E - alee de acces, S - .>
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr.431 din data de 13.05.2003 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr.772/2003, s-a stabilit că bunica paternă a reclamanților - N. L., decedată la data de 04.12.2001, a avut calitatea de moștenitoare a defunctului R. P., R. I. și Manolescit E., implicit și a defunctului R. P. I. - frate cu R. I. și M. E..
Reclamanții sunt copiii defunctului D. N. M. care este fiul din prima căsătorie a numitei N. L. și au acceptat moștenirea tatălui lor, formulând cerere la C. L. de Fond Funciar M., în baza dispozițiilor art. 11 alin.2 din Legea nr.18/1991, introdus prin Titlul IV art.1 pct.2 din Legea nr.247 /2005 și a dispozițiilor art.27 alin.2 din Legea nr.1/2000 pentru a întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pe numele defunctului I. P. R. de către Prefectul județului Prahova.
I. P. R. împreună cu soția sa - F. R. dețineau o suprafață de teren extravilan, iar pe teritoriul orașului M. au deținut suprafața de teren de 97 ha.
La data de 23.02.1946, conform avizului nr.335, le-a fost expropriată suprafața de 37 ha., în conformitate cu Legea nr.187/1945, iar diferența, a fost expropriată în baza Decretului nr.83/1949.
Suprafața de teren intravilan, I. P. R. a moștenit-o și de la socrii săi - N. G. și de tatăl său - P. R., I. R. fiind căsătorit cu G. F..
Conform adresei eliberate de Arhivele Naționale, potrivit Legii nr.187/1949, s-au expropriat defunctului 37 ha., iar conform Decretului nr.83/1949, s-au expropriat 83 ha. arabil și diverse alte suprafețe, din aceste suprafețe diverse făcând parte și suprafețele de teren din intravilan solicitate.
Susțin reclamanții că sunt îndeplinite condițiile ca acțiunea să fie soluționată în conformitate cu art.11 alin.21 din Legea nr.18/1991, republicată, întrucât, suprafețele de teren au fost preluate fără titlu valabil, potrivit Legii nr.187/1945 și Decretului nr.83/1949.
Art.11 din H.G. nr.890/2005 prevede că se poate reconstitui dreptul de proprietate pe alte amplasamente, cu precizarea că, pe rolul Judecătoriei M. a fost înregistrat dosarul nr.35 /2011, având același obiect, judecata acestuia fiind suspendată, din oficiu, până la soluționarea dosarului nr.3884/2006, ulterior, instanța apreciind că dosarul s-a perimat.
Având în vedere faptul că, în speță, C. L. de Fond Funciar M. nu va soluționa cererea, reclamanții au solicitat soluționarea, pe fond, a cererii, iar cu privire la suprafețele de teren din intravilan, secretarul Primăriei M. a înmânat toate dovezile numitei C. I., pentru că a și reconstituit dreptul de proprietate tatălui său R. I. care, conform Ordonanței nr.107/P/2006 dată de P. de pe lângă Judecătoria M., și-a atribuit o identitatea falsă, pretinzând că este una și aceeași persoană cu defunctul R. P. I. și, deci, potrivit declarațiilor mincinoase, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 lei.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art.11 alin.21 din Legea nr. 18/1991, completată cu dispozițiile Legii nr.247/2005, art.11 din H.G. nr.890/ 2005.
În raport de susținerile reclamanților, la data de 20.01.2014, C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar M. a formulat, în baza art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepțiile autorității lucrului judecat, a tardivității cererii și a neîndeplinirii procedurii prealabile administrative.
Cu privire la excepția autorității lucrului judecat, arată pârâta că pretențiile reclamanților au fost supuse cenzurii instanței, pretenții soluționate definitive și irevocabil, astfel cum au recunoscut chiar aceștia, prin Decizia I.C.C.J. nr.2218/16.04.2013.
Referitor la excepția tardivității cererii, se susține că, potrivit art. III Titlul VI din Legea nr.247/2005, moștenitorii puteau formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate până la data de 20.11.2005.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.1/2000, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, persoanelor fizice și persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și pentru terenurile forestiere, în termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în condițiile prevăzute de prezenta lege, art.3 alin.2 din aceeași lege stipulând că „Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art.9 alin.1 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha. de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha. de proprietar deposedat”.
De asemenea, art.33 alin.1 Teza ultimă din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, prevede că se dădea dreptul persoanelor care le-au fost respinse cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, dar și celor care nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza legilor anterioare, să depună cerere în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv până la data de 30 noiembrie 2005.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, s-a susținut că persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, care nu au urmat procedura administrativ - jurisdicțională reglementată de lege nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate. Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de lege persoana nemulțumită se poate adresa cu plângere la instanță.
P. art.6 alin.2 din Legea nr.1/2000 s-a prevăzut că dispozițiile art.12 din Legea nr.18/1999, republicată, precum și dispozițiile procedurale prevăzute în art. 51 - 59 din aceeași lege se aplică, în mod corespunzător, și în situația reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr.1/2000.
În art.51 și urm. din Legea nr.18/1991, republicată, se prevede competența celor două comisii de fond funciar (locală și județeană), precum și calea de urmat pe care o au la îndemână petenții nemulțumiți de hotărârea comisiei județene, respectiv plângere Ia judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
În raport de prevederile legale menționate, este indiscutabil faptul că, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, instanțelor le revine sarcina de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate de comisiile județene de fond funciar, în calitate de autorități publice cu activitate administrativ - jurisdicțională.
per a contrario, rezultă că persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate care nu au urmat procedura administrativ - jurisdicțională reglementată de lege, nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unor hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de lege, persoana nemulțumită de hotărârea emisă de comisia județeană de fond funciar se poate adresa cu plângere instanței de judecată.
La data de 30.01.2014, reclamanții au depus, în baza art.201 alin.2 Teza I C.pr.civ., răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate, arătând, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de exercițiu prevăzute de art.1201 C.civ. - dispoziții legale incidente în cauză.
Obiectul deciziei nr.2218/16.04.2013 pronunțată de Î.C.C.J. a vizat soluționarea pe fond a notificării nr.148/2001 formulată în baza Legii nr.10/2001 privind M. Mărăcini ce a aparținut defunctului autor I. R. și a tatălui său - P. R., în dosarul respectiv făcându-se dovada dreptului de proprietate prin actul de vânzare - cumpărare prin care cei doi autori au cumpărat moșia de la C. B., în acela dosar nefăcându-se nicio precizare prin care să se solicite instanței de judecată suprafețele de teren preluate de la I. R..
De asemenea, cu privire la excepția tardivității cererii, se menționat că, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.21 din Legea nr.247/2005, s-a solicitat eliberarea titlului de proprietate de către Prefectul Județului Prahova, cu obligația ca, în speță, C. L. de Fond Funciar M. să întocmească documentația necesară, urmând ca primul să admită cererea de eliberare sau nu a titlului.
În dosar sunt depuse acte din care rezultă faptul exproprierii familie R. I. și F., în baza Legii nr.187/1945 și a Decretului nr.83/1949, aspecte care fac dovada că R. I. a avut calitatea de proprietar deposedat.
Reclamanții au invocat prevederile art.11 alin.21 din Legea nr.247/2005 potrivit cărora pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate numai proprietarii sau moștenitorii acestora ale căror terenuri au fost preluate abuziv, fără niciun titlu, condiții în care, trebuie restituite în întregime suprafețele preluate, proprietarul deposedat păstrându-și calitatea de proprietar, nefiind aplicabilă militarea prevăzută de art.3 din Legea nr.1/2000.
Cu privire la necesitatea formulării unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru lămurirea acestuia aspect este necesar ca art.11 alin.21 din Legea nr.247/2005 să fie coroborat cu art.27 alin.21 din Legea nr.18/1991 și, interpretând sistematic aceste articole, rezultă că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are un caracter facultativ din acest punct de vedere.
Văzând noile reglementari, reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit art.12 din Legea nr.18/1991, republicată, se face prin Ordin al Prefectului, în baza verificărilor unei comisii conduse de primar.
După publicarea în M.O. a Legii nr.247/2005, s-au formulat cereri de eliberarea a titlului de proprietate, în termen legal.
Văzând aceste aspecte, reclamanții au solicitat respingerea și a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, având în vedere faptul că, în cazul refuzului Comisiei Locale de întocmire a documentației necesare eliberării de către prefect a titlului de proprietate, părțile sunt îndreptățite să se adreseze instanței de judecată pentru a soluționa, pe fond, cererea.
În considerentele întâmpinării, C. locală se contrazice, întrucât, s-a formulat cerere pentru emiterea titlurilor de proprietate și, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de părți, dreptul de proprietate al defunctului autor R. I. nu se suprapune cu dreptul de proprietate al fratelui său - defunctul R. I., toate notificările precizate pe fondul cauzei având legătură cu proprietate defunctului R. I., iar nu R. I..
De asemenea, instanța de judecată nu este investită cu o cerere ce privește Conacul Mărăcini, în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, așa cum afirmă C. L. M., context în care reclamanții au solicitat să se aprecieze asupra relei - credințe a Comisiei Locale M., deoarece a reconstituit dreptul de proprietate unei persoane străine de moștenire - R. I. căruia i s-a arogat calitatea de moștenitor al defunctului R. P. I..
Reclamanții au formulat notificări pentru a se împiedica retrocedarea, în baza Legii nr.10/2001, și a altor terenuri solicitate de R. I. care, în calitate de moștenitor al defunctului R. P. I., a obținut 50 ha. teren agricol, prin emiterea unui titlu de proprietate care, potrivit obligațiilor asumate la P., ar fi trebuit să fie anulat, fapt ce nu s-a întâmplat nici până astăzi.
Acestei persoane i s-au dat toate actele de preluare a terenurilor situate în intravilanul orașului M. care au aparținut defunctului R. P. I., iar dacă au existat alte cereri cu privire la terenurile solicitate, să se facă dovada în acest sens, iar cu privire la suprafețele de teren ale lui Plutarh M., s-a apreciat că acestea se află pe raza . la ieșire din M., spre B..
Se solicită soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar, iar nu ale Legii nr.10/2001.
În urma probei cu înscrisuri administrată în cauză la solicitarea părților, Judecătoria M. a pronunțat sentința civilă nr.587/17.06.2014 prin care a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de intimata C. L. M. de Aplicare a Fondului Funciar, respingând ca inadmisibilă plângerea formulată de reclamanții M. A. - M. și D. I..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 10.06.2014, cu privire la excepția tardivității cererii, pârâta C. L. M. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a arătat că nu este vorba de excepția tardivității cererii, fiind una și aceeași cu excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative.
De asemenea, pârâta a declarat că renunță la excepția autorității de lucru judecat, context în care, instanța de fond a analizat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâta C. L. M. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, prin întâmpinare, care a fost admisă și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
Instanța de fond a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții M. A. - M. și D. I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. L. M. de Aplicare A Fondului Funciar și C. Județeană Prahova de Aplicare a Fondului Funciar, obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de 97 ha. teren arabil, 7.280 mp. intravilan amplasată între vecinătățile: N - . - Biserica Sf. I. și A., E - ., V - parcul din pct. „Stadion” și suprafața de 3.480 mp. teren intravilan din pct. „Cinematograf” cu vecinătățile: N - alee de acces, E - alee de acces, S - .>
În dovedirea îndeplinirii procedurii prealabile, reclamanții au arătat că au formulat cerere la C. L. M. de Aplicare a Fondului Funciar, în temeiul Legii nr.247/2005, conform cererilor înregistrate sub nr._/30.08. 2005 și nr._/19.08.2005.
Cele două cererii au fost respinse, prin dispozițiile Primarului or. M. nr. 1072/22.09.2006 și nr.1078/22.09.2006, urmând procedura Legii nr.10/2001, lege modificată prin Legii nr.247/2005.
Împotriva modului de soluționare a cererilor, potrivit Legii nr.10/2001, reclamanții au formulat plângere, finalizată prin pronunțarea deciziei civile nr. 2218/16.04.2013 în dosarul nr._ /a1 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de aceștia, potrivit considerentelor acestei decizii, instanța reținând că reclamanții, pe tot parcursul procedurii, și-au asumat calea procedurală aleasă, respectiv procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, exprimându-și nemulțumirea numai cu privire la modalitatea în care primarul a respins cererea lor.
Reclamanții nu au arătat niciodată că, de fapt, doreau să urmeze procedura instituită de Legea nr.18/1991, însă, de altfel, aceștia au început să formuleze cereri de chemare în judecată, în temeiul Legea nr.18/1991 numai după ce instanțele de judecată, în dosarul nr._ /a1, au respins cererea motivat de faptul că trebuia urmată procedura prevăzută de legea fondului funciar.
Instanța de fond a reținut că procedura aleasă de reclamanți, respectiv cea instituită de Legea nr.10/2001 rezultă și din corespondența urmată de aceștia după formularea cererilor înregistrate sub nr._/30.08.2005 și nr._/ 19.08.2005.
Din înscrisurile depuse de reclamanți, rezultă că aceștia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr.10/2001, iar nu în temeiul Legilor fondului funciar, adresând o notificare Primăriei M., înregistrată sub nr.148/2001, prin care au solicitat retrocedarea, în natură, a Conacului Mărăcini și a terenului aferent acestuia de 215 ha. situate în M., care au aparținut defunctului I. P. R., notificare respinsă prin Dispoziția nr. 847/2007, împotriva căreia reclamanții au formulat contestație la Tribunalul Prahova care, prin sentința civilă nr.1579/03.06.2008 pronunțată în dosarul nr. 3885/2006, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții din prezenta cauză au declarat recurs care, a fost admis în parte, prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.219/ 02.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, dispunându-se anularea Dispoziției nr.847/2007 și constatarea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 165 ha. situat în raza administrativă a orașului M..
P. decizia nr.609/28.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de contestatorii M. A. - M. și D. I., precum și de pârâta Primăria or. M., a fost casată decizia nr.219/02.12. 2009 a Curții de Apel Ploiești și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia nr.39/22. 05.2012 în dosarul nr._ /a1, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii M. A. - M. și D. I., decizie care a rămas irevocabilă prin decizia nr.2218/16.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins ca nefondat recursul declarat de contestatori.
Potrivit art.51 din Legea nr.18/1991, „C. județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale”, comisia locală fiind, potrivit art.52, autoritatea publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană - autoritatea publică cu autoritate administrativ - jurisdicțională.
Art.53 din aceeași lege prevede că „hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
În speță, reclamanții, fără a urma procedura instituită de lege, în sensul de formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafețele de 97 ha. teren arabil, 7.280 mp. amplasată între vecinătățile: N - . - Biserica Sf. I. și A., E - ., V - parcul din pct. „Stadion” și 3.480 mp. teren intravilan din pct. „Cinematograf” în vecinătățile: N - alee de acces, E - alee de acces, S - ., eventual, contestație împotriva măsurilor stabilite de comisia locală, au solicitat direct instanței de judecată, reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor imobile.
Ori, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr.18/1991, instanța poate fi învestită numai cu plângerea împotriva hotărârii comisiei județene prin care a fost soluționată contestația asupra măsurilor stabilite de comisia locală, nu și cu o acțiune directă vizând reconstituirea dreptului de proprietate.
Obligativitatea comisiei județene de a se pronunța prin hotărâre de validare sau invalidare, în condițiile art.53 alin.1 din Legea nr.18/1991 și art. 27 alin.3 din H.G. nr.890/2005, vizează orice cerere formulată în temeiul legilor fondului funciar, legea neprevăzând nicio excepție de la această regulă.
Astfel, Legea nr.18/1991 instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie care este supusă controlului instanțelor de judecată pe calea plângerii, conform dispozițiilor art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, astfel încât, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate care, în temeiul legilor fondului funciar, nu au urmat această procedură, nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Legea nr.18/1991, republicată, prevede în mod expres obligația persoanei îndreptățite de a se adresa, mai întâi, cu contestație la comisia locală de fond funciar, urmând ca, în funcție de rezultatul soluționării plângerii să se adreseze cu acțiune în justiție, ori, în speță, reclamanții nu au urmat procedura instituită, în mod imperativ, de legea fondului funciar.
Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege, persoana nemulțumită se poate adresa cu plângere la instanță.
Nici refuzul nejustificat al comisiei locale de fond funciar de a răspunde celui interesat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren situată în extravilan și nici soluționarea cererii de reconstituire cu întârziere nu ar putea să atragă admisibilitatea unei acțiuni directe la instanță privind reconstituirea dreptului de proprietate.
Procedura instituită prin Legea nr.18/1991 are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta între procedura prevăzută de legile fondului funciar care este obligatorie și o acțiune în justiție, pe calea dreptului comun, pentru obținerea acelorași efecte.
Totodată, prin admiterea excepției inadmisibilității nu este îngrădită exercitarea dreptului privind accesul liber la justiție, reglementat de art.21 din Constituția României, așa cum s-a susținut de către reclamanți în notele scrise depuse la data de 16.06.2014, în cazul în care, prin lege, este instituită o procedură administrativă prealabilă obligatorie, hotărârea comisiei județene prin care s-a soluționat contestația împotriva măsurilor dispuse de comisia locală putând fi supusă controlului instanței de judecată, în temeiul Legii nr.18/1991.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel, în termen legal, reclamanții M. A. – M. – prin procurator D. E. și D. I., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința evocării fondului și reținerea cauzei spre rejudecare, potrivit art.470 alin.2 și 3 C.pr.civ. rap. la art.480 alin.6 C.pr.civ.
Astfel, reclamanții au arătat că, instanța de fond a fost investită cu o cerere specifică Legii fondului funciar nr.247/2005, fiind invocate prevederile art.11 alin.21 din Legea nr.247/2005 coroborate cu art.27 din Legea nr.1/2000, solicitându-se eliberarea titlurilor de proprietate de către Prefect, în ceea ce privește suprafețele de teren care au aparținut autorului reclamanților - defunctul I. P. R., fiind invocat și art.11 alin 21 din Legea nr.247/ 2005, având în vedere faptul că suprafețele de teren au aparținut defunctului I. P. R. și soției sale, suprafețe care au fost preluate, în mod abuziv, prin aplicarea legilor de expropriere nr.187/1945 și nr.83/1949.
Dezvoltând motivele de apel, reclamanții au învederat că cei doi defuncți dețineau, pe raza localității M., o suprafață de teren extravilan de 97 ha., precum și suprafețele de teren intravilan indicate în petitul acțiunii.
În considerentele sentinței atacate, s-a reținut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, conform înscrisurilor eliberate de arhivele naționale (acte prin care se face dovada preluării) și, potrivit textului de lege invocat C. L., aceasta avea obligația să întocmească documentația și să o înainteze Prefectului, în urma verificării de către Primar, prin comisia de fond funciar.
S-a mai reținut, de asemenea, că cererile formulate în baza acestui text de lege sunt formulate în termen și, deși se constată aceste aspecte, instanța de fond a dat eficiență întâmpinării depusă de C. L. de Fond Funciar M., prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative.
În aceeași întâmpinare, C. locală a susținut faptul că cererea dedusă judecații a fost soluționată, în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, prin emiterea dispozițiile Primarului or. M. prin care au fost respinse, fără însă să depună la dosar notificările formulate, atâta timp cât reclamanții au arătat că nu au formulat notificare, în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Apreciază reclamanții că, în mod eronat, a reținut instanța de judecată faptul că notificarea formulată a avut ca obiect suprafețele de teren din prezenta cauză, pentru ca, într-o întâmpinare depusă în alt dosar, să arate că aceasta privea un imobil - casă de locuit care a aparținut defunctului R. P. I., iar notificarea era formulată de R. I., iar nu de reclamanții din prezenta cauză, fiind respinsă ca tardivă.
Având în vedere că R. I. formulase notificări, în temeiul Legii nr.10/2001 pentru imobile situate în M., . și pentru o suprafață de 500 mp. cu nr. de rol 180, iar reclamanții, în combaterea acestor notificări și cu privire la aceste imobile, au formulat și ei notificări în baza Legii nr.247/2005, acestea au fost respinse ca tardive, în baza Legii nr.10/2001.
Menționează, însă, reclamanții că nu s-a solicitat, niciodată, retrocedarea suprafețelor de teren din prezenta cauză, în baza Legii nr.10/2001, iar, dacă se dădea eficiență Ordonanțelor Parchetului de pe lângă Judecătoria M., anexate la dosar, atunci instanța putea aprecia că suprafețele de teren din acțiunea de față nu au făcut obiectul vreunei notificări, în baza Legii nr.10/2001 și, în consecință, nu au ales niciodată această procedură de soluționare.
În considerentele hotărârii apelate s-a mai reținut, în mod greșit, faptul că reclamanții au urmat procedura aleasă, în temeiul Legii nr.10/2001 și, având în vedere că a mai existat un dosar pe rol care s-a perimat, reiese că reclamanții au urmărit ca suprafețele solicitate să le fie reconstituite prin procedura instituită de 11 alin.21 din Legea nr.247/2005.
De asemenea, reclamanții au arătat că s-a mai reținut, în mod eronat, faptul că în dosarul nr._ care a făcut obiectul Legii nr.10/2001 privind restituirea Moșiei Mărăcini corespunzătoare notificării nr.148/2001, moșie care a aparținut defuncților I. și P. R., s-a soluționat și cererea privind suprafețele de teren din prezenta cauză care au aparținut defunctului R. P. I..
Terenurile solicitate prin cererea dedusă judecații din prezenta cauză nu au făcut parte din M. Mărăcini și, în consecință, nu au făcut obiectul dosarului sus – menționat, nepronunțându-se o hotărâre cu privire la acestea.
Dispozițiile depuse în dosar de către C. L. de Fond Funciar nu au nicio legătură cu suprafețele de teren ce face obiectul prezentei cereri, cu precizarea că, în speță, C. L. M., față de competența de soluționare instituită de art.11 alin.21 din Legea nr.247/2005, nu are calitate procesuală, nu are legitimare juridică activă pentru a se pronunța cu privire la competența Comisiei Județene Prahova, nefiind abilitată din acest punct de vedere.
Din acest punct de vedere, apreciază reclamanții faptul că instanța avea obligația de a solicita și Comisiei Județene Prahova opinia procesuală referitoare la emiterea titlului de proprietate, însă, și-a depășit clauza atributivă de competență, întrucât, cadrul procesual în privința obiectului și a participanților la proces este altul, arătându-se că obiectul dedus judecații nu vizează dispozițiile Legii nr.10/2001, neaplicându-se din acest punct de vedere, normele de drept substanțial.
Sentința pronunțată este, în opinia reclamanților, nulă de drept și este neîndoios afectată de nelegalitate, în condițiile în care, instanța de fond nu a aplicat normele de drept substanțial la situația de fapt față de textele de lege invocate.
Nulitatea invocată se circumscrie dispozițiilor art.261 alin.5 C.pr.civ. și ale art.6 din Convenția Europeană, fiind dată cu încălcarea principiului disponibilității și a rolului activ al judecătorului
Hotărârea este lovită de nulitate, nefiind realizată într-o manieră clară și coerentă, nu prezintă o garanție împotriva arbitralului, întrucât sentința nu furnizează dovada că cererile și mijloacele de apărare au fost serios analizate și examinate de judecător și nici nu se motivează de ce au fost înlăturate mijloacele de apărare.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța și-a depășit limitele investirii, având în vedere dispozițiile art.292 C.pr.civ., încălcând însăși substanța dreptului prin aplicarea eronată a prevederilor legale, fapt ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale, sentința care, din acest punct de vedere, nu este motivată juridic cu privire la ce a fost investită instanța, cuprinzând motive străine de natura pricinii, bazându-se în mod nelegal pe motive de inadmisibilitate.
Instanța de fond nu are plenitudinea de competență de a înlătura aplicarea dispozițiilor art.11 alin.214 din Legea nr.247/2005, dispoziții care au intrat sub controlul constituțional, apreciindu-se legalitatea acestora.
În speță, față de dispozițiile textului de lege exhibat, potrivit căruia foștii proprietari sau moștenitorii acestora nu și-au pierdut niciodată proprietatea, referindu-se la o reconstituire ope legis, fiind îndeplinită și condiția că a fost reconstituit dreptul de proprietate în mod nelegal altor persoane, respectiv numitului R. I. pentru suprafața de 50 ha., cererea poate fi formulată, oricând, iar titlul de proprietate trebuia eliberat de Prefect.
Reclamanții s-au conformat cerințelor textului de lege care l-au invocat în sprijinul cererii de chemare în judecată, precum și regulamentului de aplicare al acestuia, ceea ce înseamnă că, prima instanță nu trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă, astfel încât, nu s-a pronunțat, din acest punct de vedere, cu privire pretențiile reclamanților și în funcție de probele administrate în cauză, cu toate că se precizează, în considerente, că a luat cunoștință de acte, conform art.252 C.pr.civ.
Nelegalitatea hotărârii constă în împrejurarea că instanța de fond a apreciat că nu este abilitată să se pronunțe asupra fondului cauzei, că nu se poate pretinde instanței, în mod direct, reconstituirea dreptului de proprietate și, în consecință, să judece pe fond acțiunea.
Nesoluționarea cererii de către comisia locală deschide posibilitatea reclamanților de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor subiective, cereri care ar trebui să fie soluționate într-un termen rezonabil, astfel încât, să nu se ajungă la crearea unor prejudicii pentru cei interesați și pentru a se respecta temeinicia pretențiilor pe fond, respectându-se și principiul liberului acces la justiție.
Față de considerentele expuse, reclamanții au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admitere a apelului, întrucât, s-a încălcat substanța dreptului, nefiind respectat raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijlocul procedural și a textului de lege cu care a fost investită instanța, încălcându-se garanțiile instituite referitoare la un proces echitabil.
Reclamanții M. A. – M. și D. I. Solicitam au solicitat admiterea probei cu înscrisuri, respectiv cele anexate în scopul de a face dovada că suprafețele de teren solicitate nu au făcut obiectul vreunei notificări, precum și a relei - credințe a pârâtei care a dus în eroare instanța de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 06.08.2014.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin sentința civilă nr.431/13.05.2003 pronunțată de Judecătoria M. în cauza ce a format obiectul dosarului nr.772/2003, definitivă prin neapelare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta M. A. – M., constatându-se că defuncta N. L., decedată la data de 04.12.2001, a avut calitatea de moștenitoare a defunctului R. (R.) P., decedat la data de 28.03.1952, a defunctului R. I., decedat la data de 07.09.1978 și a defunctei M. (R.) E., decedată la data de 01.03.1985 – aceștia din urmă având calitatea de fii ai defunctului R. (R.) P. (f.19 – dos. fond, vol. I).
Potrivit cererilor înregistrate sub nr._/30.08.2005 și nr._/19.08. 2005, reclamanții M. A. - M. și D. I. au solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr.247/2005, emiterea titlului de proprietate pentru suprafețele de teren situate în intravilanul or. M. care au aparținut autorilor lor R. P., R. P. I. (Iliută), R. P. I. (I., I.) și R. F. și care au fost preluate, în mod abuziv, în anul 1945 prin Legea nr.187/1945 și Decretul nr.83/02.03.1949, respectiv Conacul de la Mărăcini împreună cu suprafețele de teren aferente, inclusiv curți – construcții (f.54 – 56, dos. fond - vol. II).
P. Dispozițiile nr.1072 și nr.1078, ambele emise de Primarul or. M. la data de 22.09.2006 (f.86 – 89, dos. fond – vol. II) au fost respinse, în baza art.46 alin.1, art.26 alin.2 și 3 și art.21 din Legea nr.10/2001, ca fiind tardiv formulate, cele două notificări prin care reclamanții M. A. - M. și D. I. solicitau retrocedarea, prin echivalent, a acțiunilor Băncii „Banca R.”, restituirea în natură a suprafeței de teren pe care era edificată banca din ., precum și restituirea în natură a imobilului în care banca își desfășura activitatea, în calitate de moștenitori ai defunctului R. P., respectiv restituirea în natură a unor imobile expres menționate, situate pe raza or. M., în calitate de moștenitori ai autorilor lor R. P., R. P. I. (Iliută), R. P. I. (I., I.).
Analizând considerentele deciziei nr.2218/16.04.2013, irevocabilă, pronunțată de Î.C.C.J. în cauza ce a format obiectul dosarului nr.3884/105/ 2006/a1 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. A. - M. și D. I. împotriva deciziei nr.39/22.05.2012 a Curții de Apel Ploiești, se constată că „în ședința publică din 13.06.2006, instanța a respins excepția necompetentei materiale, în condițiile în care, acțiunea are ca temei juridic Legea nr. 10/2001, fiind de competența tribunalului și nu a judecătoriei”, iar „la data de 27.06.2006 și 01.09.2006, contestatorii (nb. reclamanții din prezenta cauză) și-au precizat acțiunea în sensul că solicită judecarea în fond a notificării nr.148/2001, obligarea intimatei (nb. Primăria M.) să le restituie Conacul Mărăcini și suprafața de teren aferentă de 165 ha. situate pe raza orașului M., motivându-se că aceste imobile cad sub incidența Legii nr.10/2001 în condițiile în care au fost preluate de I.A.S., iar terenurile au fost trecute în intravilan”.
În continuarea se arată că, prin Dispoziția nr.874/30.05.2007, a fost respinsă notificarea nr.148/13.11.2001 formulată de contestatori privind restituirea în natură a clădirilor, conacelor, a terenurilor și utilajelor aferente acestora preluate, în mod abuziv, prin Decretul nr.83/1949, reprezentând M. Mărăcini, în virtutea prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Împotriva sus – menționatei dispoziții, reclamanții M. A. - M. și D. I. au formulat contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.3916/105/18.06.2007 care a fost conexată la dosarul nr._, solicitându-se anularea dispoziției de respingere, obligarea intimatei Primăria M. să emită titluri de valoare nominală pentru Conacul Mărăcini până la concurenta sumei de 100.000 $, la restituirea în natură a suprafeței de teren aferentă acestuia, respectiv 165 ha., motivându-se că autoarea N. L. este moștenitoarea defunctului I. P. R. care a dobândit cele două imobile prin contractul nr._/1920, fiind preluate, ulterior, în mod abuziv, de către stat, astfel încât, în mod eronat, intimata a respins notificarea nr.148/2001 privind restituirea în natură a terenului de 165 ha. și plata unor despăgubiri pentru conacul demolat.
P. sentința civilă nr.1579/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova au fost respinse ca neîntemeiate atât acțiunea principală completată și precizată, precum și contestația conexată în totalitate, iar prin decizia nr.219/02.12.2009 a Curții de Apel Ploiești a fost admis apelul declarat de reclamanții M. A. - M. și D. I., a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul admiterii în parte a contestației conexă, anulând Dispoziția nr.874/2007.
Ulterior, prin decizia nr.609/28.01.2011 a Î.C.C.J. au fost admise recursurile declarate atât de reclamanții M. A. - M. și D. I., cât și de intimata Primăria M., a fost casată decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel care, prin decizia nr.39/ 22.05.2012 a respins apelul ca nefondat, această decizie devenind irevocabilă prin decizia nr. 2218/16.04.2013 a Î.C.C.J.
Potrivit art.51 din Legea nr.18/1991, „C. județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale”, comisia locală fiind, potrivit art.52, autoritatea publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritatea publică cu autoritate administrativ - jurisdicțională.
La rândul său, art.53 din aceeași lege prevede că „hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, alin.2 al aceluiași text de lege stipulând că „împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
În speță, din întreg materialul probatoriu administrat în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că reclamanții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.10/2001, iar nu în baza legilor fondului funciar, astfel cum acestea s-au succedat în timp, cunoscut fiind faptul că, în cadrul procedurii speciale instituită de Legea nr.18/1991, instanța poate fi învestită numai cu plângerea împotriva hotărârii comisiei județene prin care a fost soluționată contestația asupra măsurilor stabilite de comisia locală, iar nu și cu o acțiune directă, vizând reconstituirea dreptului de proprietate.
În condițiile în care, Legea nr.18/1991 instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatoriu de parcurs, procedură care, în final, este supusă controlului instanțelor de judecată prin posibilitatea de a se formula plângere, conform art.53 alin.2 din lege, este evident că persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate care, în temeiul legilor fondului funciar, nu au urmat această procedură, nu pot pretinde, direct, instanțelor judecătorești pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel, literatura de specialitate și practica judiciară constantă în materie au statuat că cererile privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate se depun la comisiile locale și, evident, soluționarea lor, prin validare, este de atributul comisiei județene care are, în principal, atribuții de îndrumare și control a activității comisiilor locale și de stabilire (prin validare) a dreptului de proprietate asupra terenurilor, având însă și competente jurisdicționale prin aceea că soluționează contestațiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale.
Pentru a conchide, Legea nr.18/1991, republicată – lege specială de reparație, prevede, în mod expres, obligația persoanei îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate de a se adresa, mai întâi, cu contestație, comisiei locale de fond funciar competente, urmând ca, în funcție de modalitatea de soluționare a plângerii, să formuleze acțiune în justiție, această procedură instituită de lege având un caracter special, derogator de la dreptul comun, neputându-se opta între aceasta și promovarea unei acțiuni, în condițiile dreptului comun, în vederea obținerii acelorași efecte.
Susținerea reclamanților inserată în cuprinsul motivelor de apel în sensul că nu au solicitat, niciodată, retrocedarea suprafețelor de teren care fac obiectul prezentului demers judiciar, în baza Legii nr.10/2001, este contrazisă de chiar hotărârile judecătorești la care s-a făcut referire în precedent, respectiv decizia nr.2218/16.04.2013, irevocabilă, pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr.3884/ 105/2006/a1, în cel de-al doilea ciclu procesual (f.28 – dos. fond, vol. II).
Nici aprecierea reclamanților privind o pretinsă nulitate a hotărârii apelate prin prisma modalității în care a fost motivată soluția nu poate fi reținută, câtă vreme, s-a dat eficientă disp. art.425 alin.1 lit. b) C.pr.civ., iar nu art.261 alin.5 C.pr.civ., cum se arată în cererea de apel (nb. acțiunea a fost introdusă pe rolul Judecătoriei M. la data de 24.12.2013), instanța de fond analizând pertinent cererile părților, arătând pentru ce unele dintre acestea au fost reținute, iar altele au fost înlăturate, motivarea sentinței atacate fiind de natură să facă posibil controlul judiciar.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra sentința atacată, câtă vreme, reclamanții M. A. - M. și D. I. nu au făcut dovada parcurgerii procedurii instituită, în mod imperativ, de prevederile legii fondului funciar, astfel cum aceasta a fost descrisă mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții - reclamanții M. A. - M., domiciliată în Franța, Strasbourg, Rue Geiller 6700, cu domiciliul ales în Mun. București, .. 145, Sector 1 - prin procurator D. E. și D. I., domiciliat în București, .. 145, Sector 1 împotriva sentinței civile nr.587/17.06. 2014 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatele - pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR M., cu sediul în M., ., jud. Prahova și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PRAHOVA,cu sediul în Mun. Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. G. H. N. C.
GREFIER,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. A.G.H.
6 ex. – 03.11.2014
d.f.nr._ - Judecătoria M.
j.f. T. N.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 434/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 611/2014. Tribunalul... → |
|---|
