Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 111/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 20005/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.111
Ședința publică din data de 12.02.2014
Președinte: ALICE GABRIELA HARHOI
Judecător: N. C.
Grefier: M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă G. A. V. E. domiciliată în București, sector 5, .. 16, și cu reședința în Ploiesti, ., nr. 1A, J. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/7.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul pârât A. N. M. – cu domiciliul ales la SCPA A. SI ASOCIAȚII, cu sediul în București,sector 3, ., ., . și autoritatea tutelară C. L. PLOIESTI cu sediul în Ploiești, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta reclamantă personal și asistată de avocat Samoiă M. și intimatul pârât reprezentat de avocat B. C., lipsind autoritatea tutelară.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței . nr._/23.12.2013 și timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantei reclamante depune la dosar împuternicire avocațială, precum și un set de înscrisuri, un exemplar al acestora fiind comunicat și părții adverse.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate la acest termen de judecată.
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul în dezbateri, critică soluția pronunțată de Judecătoria Ploiești ca fiind nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale și a probatoriului care s-a făcut în această cauză.
În opinia sa, prezenta cauză impune de discutat teze ce pot fi considerate deja clasice în ceea ce privește dreptul familiei, dar și teze noi izvorâte, pe de o parte, din legislația care a suportat o anumită modificare, legislația nou apărută, respectiv Legea nr-272/2004 astfel cum a fost completată și modificată.
Solicită a se constata că părțile din această cauză au încă calitatea de soți, pentru că pe rolul Judecătoriei Ploiești există o acțiune de divorț a acestora, sunt acțiuni formulate de ambii soți, existând însă și o acțiune în tăgada paternității - acțiune prin care se vede poziția pe care intimatul din această cauză o are față de minor.
De asemenea, arată că prin ordonanță președințială s-a solicitat stabilirea domiciliului minorului la mamă, stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acestuia și complinirea consimțământului acestuia, pentru a putea să plece însoțit de mamă în străinătate.
In opinia sa este evident că, formulând o acțiune in tăgada paternității, intimatul prin apărător nu s-a opus a se stabili locuința minorului la mamă, deși anterior introducerii ordonanței președințiale au existat discuții și cu privire la locuința acestuia. Tatăl a abandonat familia, acesta fiind cetățean american de origine arabă, având domiciliul în Florida, acesta fiind domiciliul pe care acesta și l-a dat.
Astfel, la instanța de fond a solicitat să se stabilească o pensie de întreținere pentru minor si să fie suplinit consimțământul. Ultimele două capete de cerere au fost respinse.
Din punctul său de vedere hotărârea instanței de fond nu beneficiază de o motivare nici temeinică dar aproape inexistentă.
Arată că, prezenta cauză este în materia ordonanței președințiale, pe noua legislație, însă cu o particularitate ce există și în vechiul cod, aceea impusă de art.919, respectiv aceea că pe perioada divorțului, instanța de judecată poate să ia măsuri vremelnice și sunt enumerate câteva din aceste măsuri; ele nu sunt limitative pentru că instanța de judecată poate să ia orice măsură care privește interesul minorului și care se circumscrie în ideea că părțile au divorțul pe rol, vremelnicia acesteia fiind până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de divorț.
În opinia sa, particularitatea acestei ordonanțe, a acestui text 919 nu mai impune discutarea așa cum, de regulă, se face în condițiile impuse de ordonanța președințială ca procedură specială, în care vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului sunt măsuri pe care instanța trebuie să le cenzureze.
Atâta timp cât există, chiar și din terminologia textului de lege, măsuri vremelnice pe care instanța le poate lua pe timpul soluționării acțiunii de divorț; o dată impune că această condiție este evident vremelnică, iar pe de altă parte pentru că aceste masuri privesc fie interesul minorului, fie o modalitate în care soții să-și rezolve până la soluționarea definitivă a divorțului, se pot lua pe această cale.
In continuare, arată că în speță a dovedit și îndeplinirea celorlalte trei condiții, însă se pune in discuție de ce este nevoie de această vremelnicie. Este nevoie pentru că, la instanța de fond, în acțiunea de divorț, există posibilitatea să se aprofundeze orice altă probațiune, fiind aici, de regulă, acea pipăire a fondului.
S-a respins un capăt de cerere care nu era posibil a fi respins, fiind de ABC-ul dreptului familiei. Este vorba de interesul minorului în a avea o pensie de întreținere; s-a răspuns că această pensie de întreținere este stabilită în condițiile art.529 în anumite condiții.
Trebuie avut în vedere cadrul general; există art.499 din Noul cod civil in care se spune foarte clar că mama și tata sunt obligați în solidar să plătească și să contribuie la întreținerea copilului, a educației, etc., astfel că, în aceste condiții nu mai trebuie să facă dovada stării de nevoie a minorului, precum și a faptului că și tatăl trebuie să contribuie la întreținerea acestuia.
Ulterior, trecând peste acest aspect nemotivat, se merge pe considerentul că nu s-a putut face dovada veniturilor pârâtului din această cauză și s-a respins acest capăt de cerere.
Solicită a se constata că prin această motivare, completul de judecată al instanței de fond a discriminat, a tratat cetățenii români altfel decât cetățenii de altă origine.
Totodată, solicită a se constata că oricare din situațiile în care s-ar fi făcut alegația că nu se poate dovedi veniturile pe care le are pârâtul, ar fi dus la 25 % sau s-ar fi stabilit o sumă fixă la venitul minim pe economie. Același lucru s-a solicitat și în această cauză; că pârâtul prin apărătorul său ar fi trebuit să cunoască care este situația materială a clientului său pentru că de la început a solicitat pensie de întreținere, a spus că nu se poate pronunța cu privire la veniturile clientului său și nu s-au făcut nici un fel de probatorii.
Apreciază că, sarcina probei ar fi trebuit să fie, în ceea ce-l privește pe pârât, dacă realizează sau nu venituri; s-a exclus deci teza I a posibilității de probațiune a veniturilor și atunci se are în vedere venitul minim; veniturile minime ale unui cetățean american sunt de notorietate, fiind modalitatea de a se apela la orice site în care să se spună acest lucru.
Precizează că, la instanța de fond a arătat, la momentul când a avut cuvântul, care este venitul obținut pe oră, care este venitul obținut pe lună și, după rămânerea în pronunțare, pentru că s-a amânat pronunțarea, a depus și înscrisuri care dovedeau care este venitul minim pe economie în Florida, vis a vis de cetățenii americani; în aceste condiții s-ar fi aut în vedere și baza de calcul pentru a stabili un venit minim pentru minor.
Pentru că pârâtul a introdus acțiune de tăgadă de paternitate nu înseamnă că acesta nu este obligat la plata pensiei de întreținere; drepturile și obligațiile se exercită cu bună credință, fiind un principiu clar impus de Codul civil, inclusiv de Noul Cod civil; așa zisa bună credință a pârâtului a mers până acolo încât, în momentul în care a intervenit despărțirea în fapt, acesta nu a mai înțeles să contribuie cu nicio sumă de bani pentru copil.
Solicită a se constata că apelanta a depus la dosar un contract de închiriere în care pârâtul, dorind să stea într-o stare de lux, într-o vilă din București, plătea lunar 3000 euro; după ce mama și copilul au părăsit acest spațiu pârâtul nu ar mai fi avut oare posibilitatea să achite măcar acest drept elementar de pensie, pe care copilul îl are.
Cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimțământului, instanța de fond a apreciat că, fie nu este interesul minorului, fie nu este urgența.
Însă, apreciază că măsura este vremelnică, a solicitat să fie complinit consimțământul pârâtului până la momentul în care se va pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă, urmând a se stabili ulterior celelalte aspecte, pentru că mama, apelanta reclamantă din această cauză, solicită oricum autoritatea părintească exclusivă.
In continuare, arată că a făcut dovada faptului că părțile au dorit să rezolve acea problemă a paternității, apelanta fiind de acord încă o dată să pună la dispoziție ADN-ul, in speță fiind vorba de o reproducere în anumite condiții, în condițiile în care se dorește să se certifice situația reală. S-a dorit ca acest ADN să se facă la Londra, însă pentru a se ajunge acolo mama trebuie să se deplaseze cu minorul, acesta fiind unul dintre exemplele pentru care, de îndată, trebuie să existe acest consimțământ din partea pârâtului.
Arată că a depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care face dovada că, dorind a face o excursie în vara acestui an, mama împreună cu bunicii materni, au achitat deja un avans în care este plătit și biletul pentru minor, mama dorind să meargă cu copilul într-un anumit parc de distracție. Atâta timp cât pe pârât nu îl interesează acest copil, atunci se pune problema de ce pârâtul să mai îngrădească acest consimțământ, pentru că apelanta l-a cerut, pârâtul opunându-se.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că la instanța de fond a solicitat o sumă modică cu acest titlu, respectiv de 500 lei onorariu avocat, însă judecătorul fondului a redus acest cuantum cu motivarea că s-a admis un capăt de cerere.
Apreciază că, nu capetele de cerere au stat la baza cheltuielilor de judecată; există text special, respectiv art.274 C.pr.civilă, care prevede faptul că atunci când o parte este în culpă aceasta răspunde pentru cheltuielile care se fac, astfel încât, in opinia sa, această micșorare a onorariului nu se impune, fiind modic față de încărcătura pe care a avut-o ordonanța președințială la instanța de fond, și să se acorde o anumită sumă cu încălcarea principiului referitor la culpa procesuală.
În consecință, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, admiterea acțiunii, menținând stabilirea locuinței, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere astfel cum s-a solicitat.
Solicită a se suplini consimțământul în teză principală până la rămânerea definitivă a acțiunii de divorț, iar in subsidiar solicită suplinirea acestui consimțământ pentru perioada 01.07.2014 – 15.09.2014, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată atât în apel cât și la instanța de fond.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că, în ceea ce privește pensia de întreținere aceasta se datorează în funcție de venitul plătitorului și de nevoile beneficiarului. Solicită a se observa că apelanta reclamantă nu a făcut dovada că pârâtul ar realiza venituri, pe lângă faptul că nu a dovedit pensia pe care acesta ar fi încasat-o din S.U.A.; a afirmat că este pensionar, încasează un venit cu titlu de pensie însă nu a dovedit care este cuantumul acestui venit, deci pârâtul nu poate fi obligat la plata a 1/4 maximul prevăzut de lege la un venit care nu se cunoaște.
Solicită a se constata că înscrisul care a fost depus la dosar cu privire la venitul minim în S.U.A. pe de o parte, a fost depus după încheierea dezbaterilor în fond, deci după ce instanța a rămas în pronunțare, astfel că acesta nu putea fi avut în vedere. Totuși, instanța de fond se pare că s-a raportat la acesta, însă nu este un act oficial, este, pur și simplu un listing dat de pe site, unde oricine poate să spună ce vrea, nu este un act oficial din care să rezulte pensia minimă în Statul Florida.
Consideră că instanța de fond a procedat în mod corect, temeinic și legal cu privire la respingerea acestui capăt de cerere, atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada veniturilor acestuia.
În ceea ce privește suplinirea acordului pârâtului cu privire la deplasarea minorului în străinătate, apreciază că acest capăt de cerere nu poate fi primit, întrucât dispozițiile art.919 sunt foarte clare, neputând fi luate alte măsuri vremelnice decât cele prevăzute de acest text de lege, iar acesta nu prevede posibilitatea suplinirii acordului unuia dintre părinți pentru deplasarea în străinătate.
Solicită a se observa că, admițându-se această posibilitate prin absurd, nu sunt întrunite condițiile ordonanței președințiale pentru luarea acestei măsuri; nu s-a dovedit care este dreptul care trebuie exercitat neapărat, urgent. Deplasarea minorului în scop turistic într-o altă țară străină nu reprezintă un drept care s-ar păgubi prin întârziere pentru a se obține ordonanța președințială în acest sens.
Cu privire la înscrisurile care i-au fost comunicate la acest termen de judecată și depuse și la dosarul cauzei, apreciază că se încearcă dovedirea faptului că este nevoie de consimțământul pârâtului pentru deplasarea minorului în vacanța de vară, într-o excursie, însă solicită a se constata că factura nu este acceptată de primire iar contractul nu este semnat de către prestator, fiind doar semnat de către beneficiar; nu se poate face dovada că minorul va pleca in vacanța de vară într-o asemenea excursie.
Chiar și în situația în care s-ar pune problema că minorul ar pleca într-o excursie, apreciază că acest aspect nu este de natură a fi soluționat pe calea ordonanței președințiale, nefiind un drept care s-ar păgubi prin întârziere; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 20._ reclamanta G. A. V. E., a chemat în judecată pe pârâtul A. N. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, stabilirea locuinței minorului A. T., născut la data de_ la domiciliul/reședința mamei; obligarea pârâtului la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor în cuantumul legal de 1/4 din venitul lunar net realizat, încasarea alocației acordată de Statul Român, precum și a beneficiului acordat minorului de către Guvernul Statelor Unite ale Americii – Administrația Securității Sociale, de aceasta, având în vedere că aceste sume revin minorului și folosesc exclusiv creșterii și educării minorului, pronunțarea unei hotărâri prin care să fie suplinit acordul pârâtului la deplasarea minorului în afara țării.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 22.08.2008, iar la data de_ a apărut minorul A. T., născut la data de_, fiind recunoscut de pârât după naștere.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul a părăsit domiciliul conjugal și țara, fiind justificată urgența cu care trebuie luate anumite măsuri în interesul minorului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 996 rap. la art. 919 NCPC, Legea 272/2004 privind promovarea și protecția copilului.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La data de 24.10.2013 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de pârât, prin care a arătat că a formulat acțiune în tăgada paternității minorului A. T., născut la data de_, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Pârâtul a mai precizat că, în opinia sa, cererea formulată de reclamantă nu îndeplinește cumulativ cerințele prevăzute de art. 996 și urm. NCPC, în raport de care arată că minorul locuiește efectiv cu mama sa, deci nu este necesară stabilirea de urgență, în mod provizoriu, a locuinței acestuia la mamă, astfel încât această solicitare este lipsită de interes atât timp cât minorul locuiește în România la locuința aleasă de mamă, reclamanta nu a dovedit urgența cheltuielilor care să necesite obligarea pârâtului pe calea ordonanței președințiale la plata unei pensii de întreținere de 1/4 dintr-un venit inexistent.
Față de capătul de cerere privind încasarea alocației acordată de Statul Român, precum și a beneficiului acordat minorului de către Guvernul SUA – Administrația Securității Sociale nu a fost motivat în drept, întrucât reclamanta nu a indicat temeiul de drept al solicitării sale, iar pretinsul beneficiu acordat minorului de către Guvernul SUA, acesta nu există
Cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri prin care să fie suplinit acordul pârâtului la deplasarea minorului în afara țării nu este motivat în drept, nu este indicat temeiul de drept iar în plus, cererea nu are caracter temporar, provizoriu, ci tinde să dobândească un drept definitiv, ceea ce excede unei ordonanțe președințiale conform art. 919 NCPC și având în vedere că pârâtul nu este tatăl minorului, trebuie solicitat acordul adevăratului tată, dl. Guffanti Cristiano.
La data de 04.11.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de pârât prin care a combătut susținerile acestuia și a solicitat ca judecarea cauzei să fie realizată conform procedurii stabilită de dispozițiile art. 213 NCPC, ulterior, la termenul de judecată din data de 06.11.2013, reclamanta, prin apărător, a învederat că nu mai susține această cerere.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat că, în absența unor înscrisuri doveditoare privind venituri legale ale pârâtului, solicită aplicarea fracției de 1/4 la venitul minim net pe economie.
Prin sentința civilă nr._/14.11.2013 Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea, a stabilit provizoriu locuința minorului A. T., la reședința mamei-reclamante până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, respingând în rest cererea, reținând că reclamanta G. A. V. E. și pârâtul A. N. M. s-au căsătorit la data de 22.08.2008 în Fort Lauderdale – Florida, SUA, căsătoria fiind transcrisă în registrul Stării civile București Sector 4 sub nr. 1156/29.07.2009.
În timpul căsătoriei părților, a rezultat minorul A. T., născut la data de_ a cărei filiație față de părinți a fost stabilită conform Certificatului de naștere..
Pe rolul Judecătoriei Ploiești se află în curs de soluționare cererea formulată de reclamanta G. A. V. E. pentru desfacerea căsătoriei, cauza fiind înregistrată sub nr. 20._ cu termen recomandat la data de 06.11.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 919 NCPC „instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de stabilire a locuinței minorului A. T., născut la data de_ la aceasta, instanța a reținut că este întemeiat și urmează a fi admis, având în vedere dispozițiile legale citate, acordul pârâtului, exprimat prin apărător la termenul de judecată din data de 06.11.2013, precum și concluziile referatului de anchetă psihosocială întocmit în cauză de către Autoritatea Tutelară Ploiești.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului în cuantumul legal de 1/4 din venitul lunar net realizat și ulterior precizat, în raport de venitul minim pe economia Statului Florida, instanța de fond a reținut că acesta este neîntemeiat și l-a respins ca atare, întrucât pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada veniturilor realizate de pârât ori a pretinsei pensii de care ar beneficia pârâtul, iar pe de altă parte nu poate fi avut în vedere înscrisul depus la dosar, în copie legalizată, intitulat Florida΄S Minimum Wage (update Octomber 15, 2013), depus după rămânerea cauzei în pronunțare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de încasare a alocației acordată de Statul Român, precum și a beneficiului acordat minorului de către Guvernul Statelor Unite ale Americii – Administrația Securității Sociale, instanța a reținut că este neîntemeiat și sens în care l-a respins, întrucât potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea 61/1993 „alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare”, iar reclamanta nu a făcut dovada că până în prezent, minorul nu a beneficiat de alocația de stat stabilită conform actul normativ menționat.
În altă ordine de idei, reclamanta, nu a făcut dovada că minorul A. T., născut la data de_ ar beneficia de sumele de la Administrația Securității Sociale „cuvenite copiilor beneficiarilor Securității Sociale sau lucrătorilor care au plătit taxe și taxele Securității Sociale un anumit timp, destul de îndelungat” conform înscrisului depus la dosar – fila 42.
Solicitarea reclamantei cu privire la pronunțarea unei hotărâri prin care să fie suplinit acordul pârâtului la deplasarea minorului în afara țării, este neîntemeiată a reținut instanța de fond, sens în care a respins-o ca atare, întrucât reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale respectiv „refuzul evident al pârâtului de a se implica în creștere și educarea minorului, sau de a colabora cu aceasta în ceea ce privește decizii sau activități legale de fiul acestora. Urmare a acestui refuz copilul nu a beneficiat de vacanța în afara țării sau de posibilitate unor călătorii, chiar și pentru a-și cunoaște sau a păstra legătura cu familia extinsă pe linie paternă”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică, sub aspectul obligării la plata unei pensii de întreținere corespunzător solicitării din petitul acțiunii și a pronunțării unei hotărâri prin care să fie suplinit acordul pârâtului la deplasarea minorului în afara țării și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._/7.11.2013 s-a admis acțiunea privind pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtului la stabilirea locuinței minorului la domiciliul său, în Ploiești, ., nr. 1A, județul Prahova.
Prin încălcarea dispozițiilor nr. 996, rap. la art. 919, art. 529 alin. 2 C.civ. și a Legii 272/2004, instanța a respins celelalte capete ale petitului acțiunii.
Este cunoscut că pe parcursul soluționării acțiunii de divorț, în baza dispoz. art. 919 C.pr.civ. instanța poate lua prin Ordonanță președințială măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței, la obligația de întreținere, la încasarea alocației, etc.
Măsurile dispuse pot privi în egală măsură și suplinirea acordului pârâtului în deplasarea minorului în străinătate, întrucât ele sânt, prin textul de lege, exemplificative și nu limitative.
Art.529 cod civil, stabilește obligația ambilor părinți de a contribui la întreținerea minorului, aceasta, în condițiile în care părinții sânt despărțiți în fapt să nu suporte privațiuni în ceea ce privește întreținerea sa sub nici o formă.
Apelanta reclamantă menționează că, în aceste condiții, interesul suprem al minorului este ca în egală măsură să beneficieze și de pensie de întreținere din partea tatălui, chiar în ipoteza în care tăgăduiește paternitatea, care până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, este tatăl firesc al acestuia. Dealtfel, tăgada de paternitate poate dura o perioadă lungă, în care minorul ar fi privat de drepturile ce-i revin din partea tatălui firesc.
În aceste condiții, chiar dacă apărătorul pârâtului a făcut declarații că nu cunoaște veniturile realizate de pârât, a solicitat obligarea la cuantumul de 25% din veniturile acestuia, raportându-ne la venitul mediu pe economie a unui cetățean american, așa cum este pârâtul.
Apelanta reclamantă susține că este de notorietate, întrucât fiecare site oferă relații privind venitul realizat de un cetățean american, a depus și dovada acestui venit și nu înțelege rațiunea pentru care ordonanța sub acest capăt de cerere a fost respinsă.
Procedând în acest mod, instanța a luat o măsură discriminatorie, raportat la faptul că, dacă pârâtul ar fi fost cetățean român l-ar fi obligat la venitul minim pe economie.
În ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri prin care să fie suplinit acordul pârâtului la deplasarea minorului în afara țării, hotărârea este de asemenea nelegală și netemeinică.
Menționează apelanta reclamantă că, necesitatea deplasării în străinătate este impusă pentru mai multe considerente și ea se impunea a fi luată cu atât mai mult cu cât pârâtul este cetățean american, are deocamdată domiciliul în Florida, dar în orice moment, acesta poate avea un alt domiciliu.
În această situație, și în ipoteza în care dreptul de a călători în străinătate se poate face necondiționat de la momentul intrării în U.E., oricând se ivește ocazia ca minorul să poată împreună cu mama, să se deplaseze în străinătate pentru probleme medicale, pentru a petrece vacanțele în alte S. cel puțin din spațiul U.E., în situația prezentă chiar dacă paternitatea este tăgăduită, să și viziteze rudele atât pe linie maternă cât și pe linie paternă.
Ar fi dificil când măsura se impune la un moment dat, să aștepte pronunțarea unei hotărâri de suplinirea acordului chiar și pe calea unei ordonanțe președințiale, este de durată, pe de o parte, fiindcă domiciliul pârâtului este în străinătate, iar pe de altă parte acestea sunt termenele de judecată - această cerere a fost introdusă în luna iunie 2ol3, și a beneficiat de o judecată de-abia în noiembrie.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelanta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare arătând că sunt incidente dispozițiile legale privind caracterul provizoriu al măsurilor solicitate prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta solicitând măsuri de stabilire a unei pensii de întreținere provizorii până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț în dosarul nr._/281/2013, a suplinirii consimțământului soțului pârât în orice problemă legată de minor pentru care este necesar acordul ambilor părinți, dată fiind situația stării de abandon și pasivitate a soțului pârât, de refuză evident, exprimat fățiș, chiar și în situația reconfirmării paternității legale ce va avea loc în cadrul acțiunii de tăgadă a paternității, prin efectuarea expertizei ADN, așa cum reiese din e-mail-ul de tip maniacal trimis de către pârât acesteia la data de 12.12.2013, email care face obiectul plângerii penale pe rolul D.I.I.C.O.T. în dovedire, atașează respectivele înscrisuri prezentului răspuns la întâmpinare.
Pârâtul menționează că instanța de fond a respins capătul de cerere privitor la stabilirea pensiei de întreținere întrucât reclamanta nu a făcut dovada veniturilor realizate de pârât, iar într-o asemenea situație, beneficiarul întreținerii, [respectiv minorul în vârstă de 1 an și 8 luni], trebuie să facă dovada veniturilor plătitorului.
Articolul 533 din Noul Cod Civil prevede explicit că părintele care nu are în întreținere minorul, va contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului. În stabilirea pensiei de întreținere, instanța are ca reper veniturile paratului, în funcție de aceste venituri putându-se calcula și suma ce i se va cuveni copilului rămas în întreținerea celuilalt părinte.
Practica constantă a instanțelor este aceea că: dacă pârâtul nu are un venit cert, atunci instanța va lua ca reper în stabilirea pensiei de întreținere nivelul salariului minim pe economie.
Întrucât este nevoie de administrarea unor probatorii prin care s-ar ajunge la prejudecarea fondului, a solicitat atât prin răspunsul la întâmpinare în cererea de ordonanță președințială la instanța de fond, cât și în cadrul cercetării judecătorești prin apărător, deci nu prin depășirea etapei procesuale, aplicarea practicii constante a instanțelor de judecată care, în absența unor înscrisuri doveditoare privind veniturile legale ale pârâtului, fac aplicarea fracției de 1/4 Ia venitul minim pe economie, nu mediu, cum menționează pârâtul în întâmpinare, că ar fi fost solicitat.
Înscrisul depus după rămânerea cauzei în pronunțare făcea referire la un fapt notoriu, respectiv salariul minim pe economie din statul Florida, SUA, de reședință al pârâtului intimat, pe care aceasta a considerat că nu trebuie probat, fiind notoriu. Motivul depunerii acestui înscris după rămânerea cauzei în pronunțare a fost de reper al cuantumului pentru instanța de judecată, care prin aplicarea fracției de 1/4, ar fi rezultat o sumă apropiată indemnizației minime de creștere copil în vârstă de până la 2 ani din România, respectiv 800 lei.
Pârâtul intimat are vârsta de 66 de ani (limita de vârstă de la care cetățenii americani primesc pensie), nu 65 de ani cum insistă în mențiunea din întâmpinare, acesta fiind născut în 1947 conform pașaportului SUA, și în 1943 conform pașaportului saudit.
Pârâtul intimat stabilește statutar obligația reclamantei apelante ca debitor unic al obligației de întreținere față de minor, în eventualitatea veniturilor inexistente ale pârâtului intimat, invocând doar alin. 1 al art. 527 C.civ care prevede următoarele:
A.. 1 Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, completat, însă, de:
A.. 2 La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținere se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.
Obligația de întreținere în sarcina ambilor părinți este prevăzută de art. 499 (1) NCC: Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Chiar și părintele decăzut din drepturi este obligat la întreținere față de minor, așa cum prevede art. 510 NCC: Decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația sa de a da întreținere copilului.
Referitor la capătul 4 din cerere privind suplinirea consimțământului soțului pârât în orice problemă legată de minor pentru care este necesar acordul ambilor părinți, respins de către instanța de fond întrucât reclamanta nu a făcut dovada refuzului evident al pârâtului de a se implica în creșterea și educarea minorului, reiau precizările făcute și dovedite cu înscrisuri la instanța de fond, completându-le cu evenimente ulterioare sentinței apelate nr._/07.11.2013, astfel:
Conform prevederilor art. 20 alin. 22 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului:
(23)în situația în care, din orice motiv, un părinte nu-și exprimă voința pentru luarea deciziilor privind copilul, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul nu poate fi folosit în conflictul determinat de separația legală dintre părinți și, de asemenea, nu i se poate îngrădi/cenzura dreptul la liberă circulație, folosindu-se ca motiv vârsta copilului, pârâtul uitând în mod deliberat că minorul a călătorit în străinătate de la vârsta de 5 luni.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentința apelată au fost admisă în parte cererea formulată de apelanta reclamantă și a fost stabilită provizoriu locuința minorului A. T., născut la data de_ la reședința mamei reclamante, în Ploiești, ., nr. 1 A, județul Prahova până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț ce formează obiectul dosarului nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, fiind respinsă în rest cererea.
Instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatului pârât la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului în cuantumul de ¼ din venitul lunar net realizat și ulterior precizat, în raport de venitul minim pe economia Statului Florida, este neîntemeiat și a dispus respingerea, motivat de faptul că, apelanta reclamantă nu a făcut dovada veniturilor realizate de pârât ori a pretinsei pensii de care ar beneficia acesta și de faptul că, nu poate fi avut în vedere înscrisul depus la dosar în copie legalizată intitulat FLORIDA S MINIMUM WAGE (update Octomber 15, 2013), depus după rămânerea cauzei în pronunțare.
Tribunalul constată că, în mod greșit a fost respins acest capăt de cerere, întrucât, potrivit disp. art. 529 Cod civil, întreținerea este acordată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Potrivit disp. art. 525 alin. 1 Cod civil, minorul are dreptul la întreținere de la părinții săi dacă se află în nevoie, în cauză, față de data nașterii copilului,_ rezultă în mod cert că acesta este în stare de nevoie neputându-se întreține singur.
Când întreținerea este datorată de un singur părinte, potrivit art. 529 alin. 2 din Codul civil, se stabilește până la ¼ din venitul lunar pentru un copil.
Apelanta reclamantă a făcut dovada venitului minim pe lună în statul Florida cu înscrisul depus la fila 171 dosar fond și 172 dosar fond traducerea în limba română, înscris de care instanța de fond trebuia să țină seama la pronunțarea sentinței apelate.
Tribunalul constată că, nu are relevanță introducerea acțiunii în tăgada paternității atât timp cât aceasta nu a fost soluționată definitiv, iar până la soluționarea acesteia copilul are nevoie de întreținere, măsurile dispuse pe calea ordonanței președințiale fiind provizorii..
La stabilirea pensiei de întreținere trebuie avut în vedere interesul copilului, care în prezenta cauză este minor, este foarte mic și are nevoie de întreținere de la ambii părinți, susținerea intimatului pârât că are vârsta de 65 de ani și nu s-a făcut dovada că realizează venituri, nefiind justificată, față de prevederile art. 499 alin. 1 Cod civil, conform cu care, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să acorde întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Referitor la capătul de cerere privind suplinirea acordului pârâtului la deplasarea minorului în afara țării, în mod greșit a fost respins ca neîntemeiat, față de domiciliul intimatului pârât care este în străinătate, ori pentru deplasarea unui copil minor în afara țării este nevoie de acordul ambilor părinți.
Astfel este de neconceput ca, ori de câte ori minorul ar putea pleca cu mama sa în străinătate să fie împiedicat de refuzul tatălui copilului, intimatul pârât din prezenta cauză.
În mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere reținând că apelanta reclamantă nu a făcut dovada refuzului pârâtului. Refuzul intimatului pârât rezultă implicit din refuzul acestuia de a acorda întreținere minorului, care până la soluționarea definitivă a acțiunii de tăgadă a paternității, este copilul acestuia.
Susținerea acestuia din întâmpinarea formulată în apel în sensul că minorul are vârsta de 2 ani și nu este obligatoriu să petreacă vacanțe în străinătate, beneficiind în țară de condițiile de confort necesare, este nejustificată. Minorul are posibilitatea să călătorească în străinătate împreună cu mama sa ori susținerea, că există condiții de confort și în țară este de natură să ducă la concluzia refuzului intimatului pârât la a-și da acordul la deplasarea minorului în străinătate, fiind cunoscut faptul că, pentru deplasarea unui minor în străinătate cu unul din părinți este necesar și acordul celuilalt părinte.
Apelanta reclamantă a solicitat acordul intimatului pârât cu prilejul unei alte excursii în afara țării pentru copil dar nu a primit nici un răspuns de la acesta, dovadă fiind actele depuse în apel.
Lipsa acordului intimatului pârât ar determina o privare a minorului la deplasarea în afara țării împreună cu mama sa, apelanta reclamantă, aceasta în condițiile în care este reglementată libera circulație a persoanelor în țările membre ale Uniunii Europene.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite apelul potrivit disp. art. 480 alin. 2 C. pr. civ., rap. la art. 996 C.pr. civ., va schimba în parte sentința atacată în sensul că va admite capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului în cuantum de 25% din salariul minim pe economie în Statul Florida din S.U.A., respectiv 310 dolari pe lună începând cu data introducerii cererii la Judecătoria Ploiești și până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, având ca obiect "divorț".
De asemenea va admite capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri privind suplinirea acordului pârâtului la deplasarea minorului în afara țării, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Referitor la capătul de cerere privind încasarea alocației acordată de Statul Român, precum și a beneficiului acordat de statul american minorului, tribunalul constată că, alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți în baza acordului acestora și doar în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești.
Solicitarea apelantei reclamante este nejustificată, aceasta nu a făcut dovada faptului că minorul nu a beneficiat de alocația de stat acordată în baza Legii nr. 61/1993, nici a faptului că minorul ar beneficia de sumele de la Administrația Securității Sociale, cuvenite beneficiarilor Securității Sociale sau lucrătorilor ce au plătit taxe și taxele Securității Sociale un anumit timp, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond fila 42.
În baza disp. art. 451 și 453 C. pr. civ., va obliga intimatul la 1530 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariu de avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă G. A. V. E. domiciliată în București, sector 5, .. 16, și cu reședința în Ploiești, ., nr. 1A, J. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/7.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul pârât A. N. M. – cu domiciliul ales la SCPA A. SI ASOCIAȚII, cu sediul în București,sector 3, ., ., . și autoritatea tutelară C. L. PLOIESTI cu sediul în Ploiești, ., și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că admite capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata contribuției referitoare la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului în cuantum de 25% din salariul minim pe economie în Statul Florida din S.U.A., respectiv 310 dolari pe lună începând cu data introducerii cererii la Judecătoria Ploiești și până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, având ca obiect "divorț".
Admite capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri privind suplinirea acordului pârâtului la deplasarea minorului în afara țării.
Respinge capătul de cerere privind încasarea alocației acordată de Statul Român și beneficiul acordat minorului de Guvernul S.U.A.- Administrația Securității Sociale, ca neîntemeiat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul la 1530 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Pronunțata in ședința publica azi, 12 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. G. H. N. C.
GREFIER,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. /tehnored. NC
6 ex./18.02.2014
D.f.._ Judecătoria Ploiești
J.f.. A. G.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 704/2014. Tribunalul PRAHOVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
