Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1762/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1762/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 8026/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1762
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
PREȘEDINTE - M. N.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - E. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - reclamant O. H. C., domiciliat în Boldesti Scaieni, Cartier S., nr. 101D, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 7510/26.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. A., domiciliată în Ploiești, .. 1, ., ..
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._/09.12.2014, care au fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul - reclamant O. H. C., reprezentat de avocat Ososchi A. A. și intimata - pârâtă O. A., reprezentată de avocat G. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul - reclamant nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei, după care,
Apărătorul apelantului - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei și având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apărătorul intimatei - pârâte depune la dosar un set de înscrisuri și având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Tribunalul încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.
Apărătorul apelantului - reclamant și apărătorul intimatului - pârât având pe rând cuvântul arată că alte cererii nu mai formulează și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului - reclamant având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe fond să se dispună obligarea pârâtei să permită reclamantului accesul la cele două apartamente, întrucât, deși, părțile dețin un drept de proprietate în codevalmășie, numai pârâta este cea care se bucură de toate prerogativele dreptului de proprietate. Rațiunea pentru care a formulat cererea de ordonanță președințială este aceea că dosarul de partaj trenează pe rolul instanței, iar reclamantul nu se poate bucura de bucura de prerogativele dreptului său de proprietate asupra celor două apartamente în aceeași măsură ca și pârâta. Cu cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru fond și apel.
Apărătorul intimatei - pârâte având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, având în vedere faptul că în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială. Chiar dacă instanța de fond a reținut în favoarea reclamantului apartenența dreptului de proprietate, de la despărțirea în fapt din anul 2006 acesta nu a manifestat nici un fel de pretenție, pentru că a plecat din domiciliul comun cu o sumă mare de bani și și-a construit altă locuință, stând în pasivitate 8 ani. Este vorba de apartamentul din M., reclamantul susținând că acesta este închiriat pe timp de vară, însă apartamentul a fost folosit numai de copii și nepoții. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ /18.03.2014 la Judecătoria Ploiești, reclamantul Otoi H. a chemat în judecată pe pârâta Otoi A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei să-i permită accesul în imobilele pe care le dețin părțile în codevălmașie, situate în Ploiești, .. 1, ., ., M., .. A 4, ., să-i predea un set de chei pentru a avea acces în cele două imobile, să-i permită să folosească în exclusivitate apartamentul situat în M., .. A 4, . 01.06 - 01.09, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/281/2012 al Judecătoriei Ploiești, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere până la punerea în aplicare a măsurilor solicitate și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 22.09.1997, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 699/2011, perioadă în care părțile au dobândit imobilele sus menționate, precum și un teren de 2.6555 mp situat în com. P., ., însă de la data despărțirii în fapt a soților intervenită anterior anului 2010, nu a mai avut acces în cele două apartamente care au fost folosite în exclusivitate de către pârâtă, motiv pentru care se impune luarea măsurilor solicitate, fiind îndeplinite condițiile privind urgența, vremelnicia, necesitatea acestor măsuri provizorii în scopul protejării dreptul său de a se bucura de toate prerogativele conferite de dreptului său de proprietate, în aceeași măsură ca și pârâta.
La data de 23.04.2014 pârâta a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță președințială, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 996 din NCPC deoarece părțile s-au despărțit în fapt încă din anul 2006, dată de la care reclamatul locuiește într-un alt imobil împreună cu actuala sa familie și că de la data despărțirii în fapt niciodată reclamantul nu si-a manifestat dorința de a avea acces la imobile, nu a contribuit în nici un fel la cheltuielile privind întreținerea acestora.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 7510/26.05.2014 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamant împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în speță, chiar dacă aparența de drept ar putea fi în favoarea reclamantului, în condițiile în care certificatele de atestare fiscală privind imobilele atestă existența unui drept de proprietate asupra acestora în favoarea părților, măsurile solicitate de către reclamant nu îndeplinesc condiția urgenței deoarece în baza disp. art. 996 NCPC urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, indicându-se împrejurările care stau la baza acesteia, adică caracterul cert al viitoarelor pagube sau piedici, iar necesitatea protejării dreptului de coproprietate al reclamantului constând în posibilitatea acestuia de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate asupra celor două imobile în aceeași măsură ca și pârâta nu demonstrează existența urgenței, reclamantul având o locuință stabilă la o altă adresa de mai mult timp, nefiind într-o nevoie imediată de a-și asigura o locuință.
S-a menționat că de la data la care reclamantul a fost pus pentru prima oară în situația de a nu avea acces în cele două imobile până la data la care a formulat prezenta cerere de ordonanță președințială a trecut un interval foarte mare de timp, fără ca acesta să acționeze în niciun mod, iar cererea privind obligarea pârâtei să-i permită să folosească în exclusivitate imobilul situat în M., .. A4, ., timp de 45 de zile pe an, în perioada sezonului estival, nu are un caracter urgent, neexistând nicio împrejurare de fapt invocată de către reclamant care să justifice luarea acestei măsuri.
Prin urmare, instanța, Având în vedere considerentele sus menționate și constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 996 NCPC a respins cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii, motivându-se că luarea măsurii solicitată are un caracter urgent determinat de necesitatea de a-și proteja dreptul de proprietate, de a se bucura în aceeași măsură de prerogativele acestuia, drept care i-a fost încălcat în condițiile în care cele două apartamente se află în folosința exclusivă a pârâtei, fiind constrâns să promoveze o acțiune de partaj bunuri comune datorită refuzului pârâtei de a –i permite accesul la imobile și că pârâta nu poate pretinde un drept de folosință asupra imobilului situat în M. în condițiile în care are un domiciliu stabil în apartamentul din Ploiești, fiind imposibilă analizarea urgenței în raport de situația sa locativă atât timp cât a fost nevoit să-și stabilească reședința într-un alt imobil, raționament care trebuie aplicat unitar față de ambele părți.
În continuare, reclamantul a arătat că are un drept de coproprietate asupra imobilelor în litigiu în raport de care pârâta refuză cu rea credință să-i permită accesul, să folosească imobilele, dispunând în exclusivitate de aceste bunuri și că în cadrul dosarului nr._/281/2012 nu au fost administrate probe, fiind îndeplinite condițiile cumulative privind urgența, vremelnicia, necesitatea luării unor măsuri provizorii privind protejarea dreptului său a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor în aceeași măsură ca și pârâta.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._, la data de 08.10.2014.
La data de 23.10.2014, pârâta a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr.7510/2014 în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins cererea de ordonanță președințială, constatând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de disp.art.996 c.pr.civ. modificat.
La data de 07.11.2014, reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, solicitând înlăturarea apărărilor acesteia, atât timp cât pârâta i-a interzis accesul la cele două imobile încă de la data despărțirii în fapt în urmă cu opt ani, aflându-se în imposibilitate obiectivă să achite c/valoarea utilităților pentru apartamentele folosite în exclusivitate de către pârâtă.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 699/26.01.2011 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei și s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 22.09.1977 pe baza acordului soților, urmând ca pârâta să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de O., motivându-se printre altele că părțile s-au despărțit în fapt în urmă cu cca 4 ani, relațiile de familie fiind iremediabil vătămate.
Conform chitanțelor existente la dosar, polițelor de asigurare, facturilor, certificatelor fiscale, extraselor de CF, proceselor verbale de executare silită, pârâta este cea care folosește imobilele situate în Ploiești, ..1, ., ., respectiv M., ..A 4, ., jud.C., împreună cu copiii părților rezultați din căsătoria acestora, respectiv O. C. M., O. S., fiind cea care achită c/valoarea tuturor utilităților, a polițelor de asigurare pentru imobile, achitând la data de 19.10.2009 și un debit datorat de către reclamant . SA pentru imobilul situat în Ploiești.
Disp.art. 996 alin.1 c.pr.civ. modificat stipuleaza ca se pot dispune măsuri provizorii pe calea ordonantei presedintiale, atunci când instanța de judecată stabilește existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, motiv pentru care trebuie sa fie îndeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: urgenta apreciata in mod concret de la un caz la altul in functie de situatia de fapt invocata, caracterul vremelnic in sensul ca nu se pot lua masuri cu caracter definitiv, ci limitate in timp, neprejudecarea fondului adica, se va cerceta aparenta dreptului si nicidecum însusi fondul dreptului invocat.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 22.09.1977, căsătorie în timpul căreia s-au născut numiții O. C. M., O. S., în prezent majori, însă la un moment dat între părți au apărut neînțelegeri care au determinat despărțirea în fapt a acestora în anul 2006, dată de la care pârâta a fost cea care a folosit în exclusivitate imobilele sus menționate, pretinse de către reclamant ca ar fi fost dobândite în timpul căsătoriei, fiind cea care a achitat c/valoarea utilităților, diferite sume de bani datorate la . SA în cursul unei executări silite finalizată la data de 19.10.2009, motiv pentru care prin sentința civilă nr.699/26.01.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți pe baza acordului acestora, existând în curs de soluționare dosarul nr._/281/2012 pe rolul Judecătoriei Ploiești, privind partajarea bunurilor comune pe care le-ar fi dobândit foștii soți în timpul căsătoriei, inclusiv imobilele în litigiu.
Ca atare, atât timp cât părțile s-au despărțit în fapt în anul 2006, dată de la care imobilele în litigiu au fost folosite de către pârâtă împreună cu cei doi copii rezultați în timpul căsătoriei, fiind cea care a achitat toate datoriile imobilelor, iar între părți se află în curs de soluționare dosarul de partaj bunuri comune nr._/281/2012, înseamnă că în realitate măsurile solicitate privind obligarea pârâtei să-i permită reclamantului accesul în imobilele în litigiu, să-i predea un set de chei în acest scop până la soluționarea dosarului sus menționat, să folosească în exclusivitate apartamentul din M. timp de 45 zile în perioada sezonului estival, nu au prin însăși natura lor un caracter urgent, deoarece nu există nicio dovadă la dosar că reclamantul a fost constrâns să părăsească fostul domiciliu comun din Ploiești și că ar fi fost împiedicat de către pârâtă să folosească timp de 8 ani imobilele în litigiu, imobile folosite în această perioadă de către pârâtă cu acordul tacit al reclamantului
De fapt, de la data despărțirii în fapt a soților-anul 2006 și până la data introducerii cererii – 18.03.2014, există o perioadă foarte mare de timp, respectiv 8 ani, în care niciodată reclamantul nu a invocat necesitatea folosirii acestor imobile, iar trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data despărțirii în fapt a soților și până în prezent, constituie prin însăși natura sa o dovadă certă că niciodată în această perioadă de timp reclamantul nu a avut nevoie să folosească imobilele în litigiu, neexistând deci urgența măsurilor solicitate de către reclamant.
De altfel, măsurile solicitate de către reclamant nu au prin însăși natura lor un caracter vremelnic întrucât este imposibil să se dispună obligarea pârâtei să-i permită reclamantului să aibă acces în fostul domiciliu comun, respectiv Ploiești, ..1, ., . în care părțile nu mai au calitatea de soți de cca 3 ani de zile, fiind despărțiți în fapt încă din anul 2006, neexistând între aceștia nicio relație timp de 8 ani de zile, ceea ce înseamnă că ca reclamantul se află în imposibilitate legală să pretindă să aibă acces oricând în funcție de dorințele, preferințele acestuia în domiciliul actual al pârâtei, având loc o încălcare a dreptului pârâtei la viață privată, mai ales că luarea măsurilor solicitate i-ar permite reclamantului să aibă acces în imobilele în litigiu pe o perioadă foarte mare de timp, ținându-se seama că soluționarea dosarului privind partajarea imobilelor implică parcurgerea unei perioade de timp foarte mari, caz în care măsura nu are un caracter temporar, ci permanent, cu consecințe grave în ceea ce privește exercitarea de către pârâtă a drepturilor sale la viață privată, având loc o imixtiune din partea reclamantului în viața personală a pârâtei.
Mai mult chiar, măsurile solicitate de către reclamant prejudecă în realitate și fondul cauzei în condițiile în care pune în discuție în ce măsură reclamantul poate să pretindă accesul în imobilele în litigiu, folosința acestora și deci caracterul de bunuri comune ale acestora, aspecte ce nu pot face obiectul unei analize în cadrul unei cereri de ordonanță președințială, mai ales că amplasarea imobilului din M. într-o zonă turistică, folosirea acestuia de către pârâtă nu justifică luarea măsurii solicitată de către reclamant, atât timp cât acesta a fost cel care i-a permis pârâtei să folosească timp de 8 ani acest imobil, fiind imposibil să-și invoce propria culpă constând în refuzul de a se ocupa de acest imobil pentru a invoca necesitatea folosirii acestuia pe o perioadă determinată de timp, în scop recreativ.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins cererea ca neîntemeiată, constatând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de disp.art.996 c.pr.civ. și anume urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
Susținerile reclamantului în sensul că măsurile solicitate au un caracter urgent determinat de necesitatea protejării dreptului său de proprietate, de a se bucura de prerogativele acestuia în aceeași măsură ca și pârâta, având loc o încălcare a acestuia în condițiile în care imobilele se află în folosința exclusivă a pârâtei, fiind constrâns să promoveze o acțiune de partaj bunuri comune datorită refuzului pârâtei de a –i permite accesul în imobile, nu pot fi avute în vedere deoarece caracterul urgent al măsurilor solicitate se raportează strict la necesitatea reclamantului de a folosi stringent imobilele în litigiu, de avea nevoie urgentă de o locuință și nicidecum în raport de dreptul de coproprietate sau de proprietate invocat de către reclamant în cadrul acțiunii de partaj, drept care excede prezentei cereri, fiind imposibil ca reclamantul să invoce necesitatea folosirii celor două imobile după o perioadă de 8 ani de la data despărțirii în fapt a soților, mai ales că acesta a fost cel care i-a permis pârâtei să folosească în mod liber, nestingherit imobilele în litigiu timp de 8 ani de zile.
Apărările reclamantului conform cărora pârâta nu poate pretinde un drept de folosință asupra imobilului situat în M. în condițiile în care are un domiciliu stabil în apartamentul din Ploiești, fiind imposibilă analizarea urgenței în raport de situația sa locativă, fiind nevoit să-și stabilească reședința într-un alt imobil, raționament care trebuie aplicat unitar față de ambele părți, sunt neîntemeiate întrucât la luarea măsurilor solicitate de către reclamant se ține seama în exclusivitate dacă acesta poate să pretindă, după 8 ani de zile de la data despărțirii în fapt a foștilor soți, folosirea celor două imobile ca locuințe efectiv, necesitatea de a avea acces la aceste imobile și nicidecum existența sau inexistența unui drept de folosință al pârâtei asupra acestor imobile, mai ales că reclamantul a fost cel care a părăsit fostul domiciliu comun din Ploiești în urmă cu 8 ani de zile, stabilindu-și domiciliul în localitatea Boldești Scăieni, jud. Prahova, căsătorindu-se cu o altă persoană, constituindu-și o altă familie, fiind imposibil ca acesta să-și invoce propria culpă, constând în părăsirea imobilelor în litigiu, pentru a pretinde în prezent accesul nemijlocit pe o perioadă foarte mare de timp la cele două imobile, inclusiv în domiciliul pârâtei.
Criticile reclamantului privind existența în favoarea sa a unui drept de coproprietate asupra imobilelor, pârâta refuzându-i accesul cu rea-credință, folosind în exclusivitate bunurile și că în cadrul dosarului nr._/281/2012 nu au fost administrate probe, fiind îndeplinite condițiile cumulative prev. de disp. art. 996 c.pr.civ. modificat în scopul protejării dreptului său de a se bucura de prerogativele conferite de dreptul de proprietate asupra imobilelor în aceeași măsură ca și pârâta, sunt nefondate deoarece, indiferent de drepturile de coproprietate ale părților asupra imobilelor, în speță se analizează în ce măsură reclamantul poate pretinde după un interval de 8 ani accesul nemijlocit, pe o perioadă foarte mare de timp, respectiv până la data soluționării irevocabile a acțiunii de partaj în cele două imobile, inclusiv în domiciliul actual al pârâtei în condițiile în care acesta are o locuință, a fost cela care i-a permis pârâtei în toată această perioadă să folosească imobilele, neexistând la dosar nicio dovadă privind reaua credință a acesteia, iar neadministrarea unor probe în cadrul acțiunii de partaj nu atestă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de disp.art.996 c.pr.civ., atât timp cât o asemenea împrejurare nu face parte din categoria situațiilor referitoare la urgența, caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului, reglementate de dispozițiile sus menționate.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie și ținând seama că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de disp.art.996 c.pr.civ. modificat, în baza disp.art.480 alin.1,2 c.pr.civ. modificat, va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul - reclamant O. H. C., domiciliat în Boldesti- Scaieni, Cartier S., nr. 101D, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 7510/26.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. A., domiciliată în Ploiești, .. 1, ., ., ca nefondat.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. N. M. C.
GREFIER,
E. M.
Operator date cu caracter personal 5595
Red.MC/tehnored. CIN
4 ex./19.01.2015
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. T. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1245/2014.... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1326/2014. Tribunalul... → |
|---|
