Întoarcere executare. Hotărâre din 10-01-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 3349/331/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 34
Ședința publică din data de 10.01.2014
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - R. C.
- N. M.
GREFIER - M. M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - petentă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București,.. 5, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 979/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimații S.C. A. L. ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în București, Piața G. C., nr. 6, sector 2 și F. GH. G., domiciliat în Teișani, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând să s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă Tribunalul reține recursul în vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ la data de 10 octombrie 2012, contestatoarea B. C. Română SA a chemat in judecată pe intimata . IFN SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la plata sumei de 12.253,71 leu reprezentând restituire plată nedatorată, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care s-a lămurit titlul executoriu si s-a respins cererea de validare, constatându-se că debitul este achitat de debitor, până la data plătii efective; a mai solicitat pentru opozabilitate, soluționarea prezentei cereri și în contradictoriu cu intimatul F. Gh. G..
În motivarea cererii se arată că BCR SA a avut calitatea de terț poprit in cadrul dosarului de executare nr. 57/2009 al B. R. R., iar la data de 3 decembrie 2009 debitorul a comunicat băncii un certificat de grefă eliberat de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul nr._, potrivit căruia instanța a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr._ pana la soluționarea cererii de suspendare in dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, iar la momentul primirii dispoziției de poprire debitorul avea disponibil de 106.891,13 lei în contul său curent deschis la BCR.
A mai arătat reclamanta că, față de motivele arătate în cererea de chemare in judecată, suma de_,42 lei a fost restituită băncii de către . IFN SA la data de 24 octombrie 2011, astfel încât suma rămasă de restituit este in cuantum de 12.253,71 lei, motive pentru care solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
A depus alăturat, in copie, înscrisuri.
La data de 19 februarie 2013 intimata . IFN SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 979/04.06.2013 Judecătoria Vălenii de M. a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de petenta B. C. Română S.A., în contradictoriu cu intimații . IFN SA și F. Gh. G., ca neîntemeiată și a respins cererea formulată de contestatoare în ceea ce privește obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, a reținut următoarele:
Calitatea procesuală într-un proces civil presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății, astfel că reclamantul trebuie sa coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar paratul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) in raportul juridic respectiv, ceea ce înseamnă că, în speță, contestatoarea are calitate procesuală activă cât timp a avut calitatea de terț poprit în cadrul executării silite realizate față de debitorul garant, intimat în cauza de față F. G., calitate în baza căreia a efectuat plați către creditoarea intimată, dar a și participat în litigii ce s-au derulat în instanțele de judecată cu privire la creanța datorată de către intimatul debitor, .
Instanța de fond, cu privire la fondul cauzei a reținut că, urmare a dosarului de executare nr.57/2009 deschis de către B. R. R. s-a procedat la executarea prin poprire asupra sumelor deținute de către intimatul debitor F. G. la BCR SA Sucursala Vălenii de M. asupra sumei de 2.106.891,13 lei pe care acesta o deținea în cont la momentul respectiv, iar terțul poprit de la acel moment, contestatoarea din prezenta cauză, a eliberat intimatului debitor întreaga sumă pe care acesta o avea în cont, ulterior virând suma din fonduri proprii către intimata creditoare . SRL.
Ulterior, pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. a fost înregistrat dosarul nr._ ce a avut ca obiect contestație la executare, dar și lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913 din data de 06.04.2007, contract în cadrul căruia figura ca parte ., intimatul debitor F. G. având la rândul său calitatea de garant personal.
Cu ocazia soluționării dosarului menționat s-a pronunțat sentința civilă nr.1472/8 iulie 2010 prin care s-a lămurit titlul executoriu în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile debitorului garant F. G. este de 30.758,71 lei și s-au anulat în parte formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 57/2009 în ceea ce privește suma de 534.455,93 lei și, de asemenea, prin aceeași hotărâre s-au anulat și prevederile art. 21 pct.21.1 alin.2 și art.21.pct.21.3. din contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913 din data de 06.04.2007.
A mai arătat prima instanță că, prin acțiunea introductiva, contestatoarea a învederat instanței că a fost restituită băncii suma de_,42 lei de către intimata . SRL la data de 24.10.2011 și a rămas de achitat diferența de sumă de 12.253,71 lei, sumă care, conform susținerilor intimatei . SRL, reprezintă onorariul executorului judecătoresc perceput în cadrul dosarului de executare nr.57/2009, procesul verbal de cheltuieli emis de către executor nefiind contestat cu ocazia soluționării contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr._ .
S-a motivat de către instanța de fond că, verificând împrejurarea susținută de către intimată, s-a constatat că în cadrul dosarului ante-menționat BCR SA a avut calitate de intervenient accesoriu al intimatului F. G., ocazie cu niciuna dintre aceste părți nu au contestat procesul verbal de cheltuieli emis de către executorul judecătoresc, proces verbal ce reprezintă titlu executoriu și în cuprinsul căruia era menționată și suma stabilită cu titlu de onorariu, soluția pronunțată de instanță având în vedere doar cuantumul creanței datorate, caz în care, ținând seama că toate aceste cheltuieli se suporta de către debitor, intimata BCR SA Sucursala Vălenii de M. în calitate de terț poprit in mod legal a virat către creditoare și suma aferentă cheltuielilor de executare.
A motivat instanța de fond că împrejurarea conform căreia suma solicitată prin acțiunea de față a fost suportată din fondurile băncii datorită unei culpe a sa prin eliberarea sumelor de bani din contul garantului debitor în perioada în care acestea fuseseră indisponibilizate prin poprirea realizată, nu o îndreptățește pe aceasta să obțină respectivele sume de la intimata creditoare, față de care plata a fost corect realizată, având eventual un drept de regres împotriva debitorului intimat F. G. ce era ținut să suporte toate cheltuielile aferente executării silite.
Împotriva sentinței civile nr. 979/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., a declarat recurs petenta B. C. Română S.A., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta - petentă a arătat că prin sentința atacată s-au încălcat dispozițiile art.1092 c.civ. nemodificat și art.4041 c.pr.civ., întrucât potrivit Codului civil anterior orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetițiunii, or în cauză instanțele au constatat cu putere de lucru judecat că debitul care putea fi supus executorii silite era de numai 30.758,71 lei, obligație îndeplinită de către debitor, caz în care datoria nu mai exista la momentul la care s-a făcut plata de către bancă.
A precizat recurenta că, mai mult chiar, art.4041 c.pr.civ. prevede că ori de câte ori a fost desființat titlul executoriu, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, astfel încât în condițiile în care întregul debit datorat de debitor societății A. L. România IFN SA în sumă de 30.758,71 lei a fost achitat, rezultă că suma de 106.876,13 lei vitrată de bancă în baza executării silite a devenit o plată nedatorată, iar lipsind cauza plății acestei sume către pârâtă, societatea nu mai avea temei pentru a păstra sumele primite în cadrul executării silite, impunându-se restituirea acesteia ca fiind o plată nedatorată.
A mai arătat recurenta că prin sentința pronunțată, instanța de fond a ignorat faptul că la data declanșării executării silite prin poprire debitul pentru care s-a solicitat executarea nu mai exista, fapt cunoscut de creditoarea intimată din prezenta cauză, astfel încât solicitarea declanșării executării silite pentru un debit care nu exista la momentul formulării cererii de executare silită denotă caracterul abuziv al executării și culpa creditorului urmăritor, caz în care și plata cheltuielilor aferente unei astfel de executări nu poate fi suportată decât de cel care a solicitat în mod nejustificat declanșarea acesteia, respectiv intimata din prezenta cauză.
Un alt motiv de recurs, vizează faptul că sentința atacată a fost pronunțată și cu încălcarea disp.art.371 7 alin.1 c.pr.civ., întrucât atât timp cât la momentul declanșării executării silite prin poprire nu mai exista debitul pentru care executarea s-a declanșat astfel în mod abuziv, înseamnă că în cauză nu poate fi reținută incidența disp.art.3717 alin.2 c.pr.civ., debitorul neputând fi ținut de plata cheltuielilor aferente unei executări ce a fost declanșată din culpa exclusivă a creditorului și ca atare în raport de dispozițiile legale sus menționate obligația de achitare a cheltuielilor de executare incumbă exclusiv celei care a solicitat în mod nejustificat declanșarea executării silite prin poprire.
A susținut recurenta că în contextul celor sus menționate sunt lipsite de fundament și de relevanță susținerile instanței de fond conform cărora nu a fost contestat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întrucât banca nu a pretins niciun moment că nu ar fi trebuit achitate cheltuieli de executare ci că sarcina achitării acestor cheltuieli revine creditoarei din culpa căreia s-a declanșat executarea silită și nu debitorului, motiv pentru care creditoarea este ținută nu numai de restituirea sumelor pe care le-a încasat efectiv din executarea silită ci și de obligația de restituire a c/val sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare și care cad exclusiv în sarcina sa, atât ca urmare a disp.art.3717 alin.1 c.pr.civ., cât și ca urmare a declanșării executării silite pentru un debit inexistent la momentul declanșării.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 25.07.2013.
La data de 31.10.2013, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Tribunalul, examinând sentința atacată, în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.304 1 c.pr.civ, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1472/2010, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul F. G. în contradictoriu cu intimata . SA București, precum și cererea de intervenție în interesul contestatorului, formulată de BCR SA și s-a constatat nulitatea absolută a unor prevederi din contractul de leasing financiar nr. F /2007/3913/06.04.2007 ca fiind clauze abuzive, dispunându-se lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar sus menționat în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile contestatorului debitor F. G. G. este de 30.758,71 lei, motiv pentru care s-au anulat în parte formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 57/2009 al B. R. R. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913/06.04.2007 în ceea ce privește suma de 534.455,93 lei, sentință rămasă irevocabilă.
Astfel, la solicitarea creditoarei . SA, s-a format dosarul de executare nr.57/2009 al B. R. R. prin care s-a solicitat în temeiul contractului de leasing sus menționat înființarea popririi asupra conturilor debitorului F. G., cerere încuviințată prin decizia civilă nr.1175/07.08.2009 a Tribunalului Prahova, sens în care s-au demarat procedurile de executare silită, constând în dispoziții de poprire la contestatoarea BCR SA până la concurența sumei de 565.214,64 lei, dispoziții emise la data de 26.11.2009 din care 552.008,93 lei debit conform contractului de leasing și 13.205,71 lei cheltuieli de executare conform procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 26.11.2009.
Conform, extrasului de cont din data de 04.08.2011, BCR în calitate de terț poprit, întrucât la momentul primirii dispoziției de poprire debitorul avea un disponibil în cont de 106.891,13 lei, a virat acești bani debitorului, în contul indicat de executorul judecătoresc .
Ulterior, ca urmare a lămuririi titlului executoriu în baza sentinței civile nr.1472/08.07.2010, în sensul că valoarea până la care pot fi supuse veniturile debitorului F. G. G. este de 30.758,71 lei anulându-se formele de executare silită începute în dosarul de executare nr.57/2009 al B. R. R., pentru diferența de 534.455,93 lei, s-a pronunțat sentința civilă nr.98/18.01.2011 prin care s-a respins cererea de validare a popririi formulată de . IFN SA ca rămasă fără obiect, motivat de faptul că debitul de 30.758,71 lei a fost integral achitat, fapt confirmat și de către terțul poprit BCR SA București care a arătat că suma de 106.891,13 lei indisponibilizată și virată de bancă în contul indicat de executorul judecătoresc la data de 03.05.2011 provine din surse proprii ale băncii, sens în care a formulat notificare către intimată prin care a solicitat ca aceasta din urmă să procedeze la restituirea sumei de 106.876,13 lei, reprezentând plată nedatorată.
Intimata a răspuns acestei notificări cu adresa nr.198/28.09.2011, conform căreia în cadrul dosarului de executare silită nr.57/2009 inițiat împotriva debitorului F. G., executorul judecătoresc a distribuit către societate numai suma de 94.622,42 lei, diferența în cuantum de 12.253,71 lei până la concurența sumei totale de 106.876,13 lei, fiind reținută de către executorul judecătoresc, societatea intimată arătând că este de acord astfel numai cu restituirea sumei de 94.622,42 lei și nu și a diferenței de 12.253,71 lei, motivând că nu a primit această sumă de bani.
Potrivit art.4041 c.pr.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare a acesteia.
Art.3717 c.pr.civ. prevede că partea care solicită îndeplinirea unui act care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite fiind în sarcina debitorului urmărit, acesta din urmă fiind ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilită în titlul executoriu prin executare voluntară, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare de către executorul judecătoresc constituind titlu executoriu.
Art.454 c.pr.civ. prevede că poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de titlul executoriu, comunicată terțului poprit căruia i se pune în vedere interdicția de a plăti debitorului sumele de bani ce i le datorează sau pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației supusă executării silite.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că creditoarea . SA a pus în executare silită contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913/06.04.2007 încheiat cu debitorul F. G., în ceea ce privește suma de 534.455,93 lei, formându-se dosarul de executare nr.57/2009 al B. R. R. în care s-au întocmit acte de executare constând în somația din data de 29.10.2009, proces-verbal de cheltuieli de executare, dispoziții de poprire, acte în baza cărora terțul poprit BCR SA a învederat că debitorul avea în cont suma de 106.891,13 lei, sumă retrasă de către debitor conform extrasului de cont din 04.03.2010, contul fiind alimentat din surse proprii de către terțul poprit cu suma sus-menționată și pe care terțul poprit a virat-o în contul indicat de executorul judecătoresc, sumă din care 12.253,71 lei reprezentând cheltuieli de executare au fost virați în contul executorului judecătoresc iar suma de 94.622,42 lei a fost virată într-un cont al creditoarei la A. Bank România iar ulterior, prin sentința civilă nr.1472/08.07.2010 s-a constatat nulitatea absolută a unor prevederi din contractul de leasing financiar și s-a lămurit titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită sus-menționată în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile debitorului F. G. este de 30.758,71 lei, sens în care s-au anulat în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare sus-menționat în ceea ce privește suma de 534.455,93 lei.
Reiese totodată că, debitorul a achitat integral suma de 30.758,71 lei, terțul poprit solicitând creditoarei, ca urmare a anulării formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 57/2009, restituirea sumei de 106.876,13 lei pe motiv că această sumă provine din surse proprii ale băncii, fiind transferată în contul debitorului din contul băncii, creditoarei restituind băncii suma de 94.622,42 lei, refuzând și plata diferenței de 12.253,71 lei motivat de faptul că nu a primit această sumă de bani, fiind virată în contul executorului judecătoresc, constituind cheltuieli de executare.
Ca atare, atât timp cât s-a declanșat executarea silită împotriva debitorului F. G. de către creditoarea . SA pentru suma de 565.214,64 lei în anul 2009, înseamnă că cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc în raport de creanța supusă executării silite, conform procesului-verbal de cheltuieli de executare din data de 23.11.2009 au fost virate în mod corect de către terțul poprit în contul executorului judecătoresc, proces-verbal care constituie titlu executoriu și care nu a fost niciodată contestat, inclusiv pe calea contestației la executare formulată de către debitor împotriva titlului executoriu, contestație în cadrul căreia terțul poprit a avut calitatea de intervenient.
Faptul că suma de 106.876,13 lei din care s-a virat în contul executorului judecătoresc cheltuielile de executare în suma de 12.253,71 lei a provenit din surse proprii ale băncii, nu înseamnă că creditoarei îi revine obligația de a restitui această sumă de bani în condițiile în care, potrivit dispozițiilor codului de procedură silită, cel care suportă cheltuielile de executare este debitorul și nicidecum terțul poprit care are obligația de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului or, contestatoarea nu-și poate invoca propria culpă constând în eliberarea sumei de bani debitorului și apoi alimentarea contului acestuia cu sume de bani din fondurile băncii, pentru a obține protecția unui drept constând în restituirea sumei de bani cu titlu de cheltuieli de executare de către creditoare.
Or, cât timp cheltuielile de executare erau în sarcina debitorului iar aceste cheltuieli s-au achitat de către terțul poprit din surse proprii, înseamnă că terțul poprit nu se poate întoarce decât, eventual, împotriva debitorului pentru recuperarea sumei achitată în această modalitate și pe care nu avea nicio obligație să o plătească executorului judecătoresc din fondurile proprii.
Faptul că ulterior începerii executării silite, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a lămurit titlul executoriu în baza sentinței civile nr.1472/08.07.2010, în sensul că valoarea până la care pot fi supuse veniturile debitorului F. G. G. este de 30.758,71 lei anulâdu-se astfel formele de executare silită începute în dosarul de executare nr.57/2009 al B. R. R., pentru diferența de 534.455,93 lei, nu înseamnă că în prezent contestatoarea poate solicita obligarea creditoarei la restituirea sumei de bani achitată cu titlu de cheltuieli de executare în contul executorului judecătoresc cât timp aceste cheltuieli cădeau în sarcina debitorului F. G., terțul poprit asumându-și riscul imposibilității recuperării acestei sume de bani în momentul în care a alimentat contul debitorului din fondurile proprii.
Criticile recurentei, în sensul că s-ar fi încălcat dispozițiile art.1092 c.civ. nemodificat și art.4041 c.pr.civ., în condițiile în care orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără a fi debit fiind supus repetițiunii, iar instanțele au constatat cu putere de lucru judecat că debitul care putea fi supus executorii silite era de numai 30.758,71 lei, obligație îndeplinită de către debitor, caz în care datoria nu mai exista la momentul la care s-a făcut plata de către bancă, nu pot fi avute în vedere întrucât, la stabilirea întinderii obligației recurentei se ține seama de calitatea acesteia de terț poprit la data înființării popririi - 26.11.2009, dată la care aceasta avea obligația să procedeze, de drept, automat la indisponibilizarea conturilor debitorului aflate la dispoziția sa și să vireze în termenul prevăzut de lege suma poprită efectiv, adică 565.214,64 lei din care 12.253,71 lei cheltuieli de executare.
De altfel, desființarea unor acte de executare, stabilirea cuantumului sumei datorate de către debitor creditoarei acestuia, nu o îndreptățesc pe recurentă să solicite restituirea unei sume de bani poprite în condițiile în care aceasta avea pur și simplu calitatea de terț poprit, adică de debitoare a debitorului pârât, neavând niciun drept să cenzureze cuantumul creanței pe care pârâta o avea față de celălalt pârât și deci, implicit, să solicite ulterior restituirea unor sume de bani virate în cadrul executării silite, invocând pur și simplu modalitatea de soluționare pe cale judecătorească a raporturilor juridice privind cuantumul creanței creditoarei pentru a obține cu orice preț încasarea unor sume de bani de la creditoare.
Mai mult chiar, cel care a încălcat dispozițiile legale în materia executării silite prin poprire a fost terțul poprit, respectiv recurenta, care nu avea niciun drept să elibereze vreo sumă de bani debitorului, astfel că nu poate invoca faptul că ar fi efectuat o plată în lipsa existenței vreunei datorii cât timp a alimentat contul debitorului din fonduri proprii pe riscul său, cunoscând că, în calitate de terț poprit, are obligația de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului și nicidecum de a le elibera acestuia din urmă.
Susținerile recurentei conform cărora, desființându-se titlul executoriu, are dreptul în temeiul art.4011 c.pr.civ. la întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare în sensul de a i se restitui suma de 106.876,13 lei pe care a virat-o și care constituie o plată nedatorată în condițiile în care debitorul a achitat întregul debit de 30.758,71 lei, nu au relevanță în cauză deoarece recurenta, în calitatea sa de terț poprit, avea strict obligația legală de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului pârât și de a vira suma pentru care s-a emis dispoziție de poprire, cu atât mai mult cu cât singurul care ar fi putut, eventual, invoca efectuarea unei plăți nedatorate era debitorul pârât împotriva căruia creditoarea s-a îndreptat în scopul valorificării creanței sale și nicidecum terțul poprit, iar împrejurările sus-menționate atestă culpa terțului poprit de a nu indisponibiliza la momentul înființării popririi sumele de bani existente în contul debitorului aparținând acestuia din urmă, sume pe care le-a virat în contul creditoarei în urma alimentării contului debitorului după ce, în prealabil i-a eliberat debitorului sumele aflate în contul acestuia proprietatea lui, deși avea obligația stabilită prin lege să le indisponibilizeze, fiind imposibil să-și invoce propria culpă constând în nerespectarea dispozițiilor legale în materie pentru a obține cu orice preț încasarea unei sume de bani.
Afirmațiile recurentei în sensul că prin sentința pronunțată, instanța de fond ar fi ignorat faptul că la data declanșării executării silite prin poprire debitul pentru care s-a solicitat executarea nu mai exista, fapt cunoscut de creditoarea intimată din prezenta cauză, astfel încât solicitarea declanșării executării silite pentru un debit care nu exista la momentul formulării cererii de executare silită denotă caracterul abuziv al executării și culpa creditorului urmăritor, caz în care și plata cheltuielilor aferente unei astfel de executări nu poate fi suportată decât de cel care a solicitat în mod nejustificat declanșarea acesteia, respectiv intimata din prezenta cauză sunt nejustificate întrucât, executarea silită a fost declanșată cu mult anterior pronunțării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1472/08.07.2010, precum și sentinței civile nr.98/18.01.2011 prin care s-a soluționat cererea de poprire, caz în care nu se poate reține vreun caracter abuziv al executării silite sau vreo culpă a creditoarei, culpa aparținând în realitate terțului poprit care a încălcat dispozițiile legale în materie, virând sume de bani obținute din surse proprii și nu prin indisponibilizarea sumelor de bani existente în contul debitorului la momentul înființării popririi.
Pretențiile recurentei că, în condițiile în care executarea a fost declanșată în mod abuziv, debitorul nu poate fi ținut de plata cheltuielilor de executare, sentința atacată fiind astfel pronunțată și cu încălcarea disp. art. 3717 alin.1 c.pr.civ., și art.3717 alin.2 c.pr.civ., sunt neîntemeiate deoarece din probele administrate reiese că la momentul declanșării executării silite datoria în sine exista și deci, implicit, și cheltuielile de executare erau datorate de către debitor pentru suma pentru care s-a pornit executarea silită, astfel încât, în cazul în care recurenta pretinde că ar fi achitat în contul creditoarei o sumă de bani în numele debitorului, există posibilitatea de a se întoarce împotriva acestuia din urmă pentru recuperarea sumei, recurenta în calitate de terț poprit, neavând niciun drept să solicite creditoarei o sumă de bani invocând anumite acte intervenite ulterior între aceasta și debitor, mai ales că instanța de recurs este obligată să analizeze cauza în raport de pretențiile deduse judecății la instanța de fond, cu respectarea principiului disponibilității părților or, recurenta nu a solicitat niciodată obligarea debitorului la restituirea sumei de bani pe care pretinde că a achitat-o în numele său.
Aspectele invocate de către recurentă conform cărora ar fi lipsite de fundament și de relevanță susținerile instanței de fond privind necontestarea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, cât timp banca nu a pretins niciun moment că nu ar fi trebuit achitate cheltuieli de executare ci că sarcina achitării acestor cheltuieli revenea creditoarei din culpa căreia s-a declanșat executarea silită și nu debitorului, sunt nejustificate întrucât prin nicio probă administrată recurenta nu a dovedit culpa creditoarei, ci dimpotrivă, la momentul declanșării executării silite pentru debitul datorat de debitor acesteia din urmă, cheltuielile de executare au fost stabilite de executorul judecătoresc în raport de cuantumul creanței pentru care s-a pornit executarea silită, și care au căzut în sarcina debitorului, caz în care, indiferent de cuantumul debitului stabilit prin hotărâre judecătorească ulterioară declanșării executării silite și achitării cheltuielilor de executare de către recurentă, aceste cheltuieli de executare au fost virate în mod corect în contul executorului judecătoresc, iar terțul poprit, pentru recuperarea acestor sume de bani ce au căzut în sarcina debitorului și pe care din culpa sa le-a achitat din fonduri proprii, se poate întoarce împotriva debitorului, neavând niciun drept să se întoarcă împotriva creditoarei în raport cu care, la momentul înființării popririi, avea doar obligația strictă de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului și de a vira suma de bani pentru care s-a înființat poprirea.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate conform art.304 pct.1-9 c.pr.civ., văzând și disp. art. 3041 c.pr.civ., în baza art. 312 alin..1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – petentă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București,.. 5, sector 3 împotriva sentinței civile nr. 979/04.06.2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în contradictoriu cu intimații S.C. A. L. ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în București, Piața G. C., nr. 6, sector 2 și F. GH. G., domiciliat în Teișani, ., județul Prahova, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. D. R. C. N. M.
GREFIER,
M. M. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored.C.R.
2 ex./ 03.04.2014.
Df. -_ - Jud. Vălenii de M.
Jf. - A. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1484/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 740/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
