Pretenţii. Decizia nr. 136/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 136/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 8935/105/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 136

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014

Președinte:

G. M.

Judecători:

M. C.

M. N.

Grefier:

E. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul G. G. V. domiciliat în oraș Urlați, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr.1531/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. D. domiciliată în mun. Ploiești, Piața Victoriei, .. F, ..

Cererea de revizuire a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței . nr._/22.01.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că revizuientul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței . nr._/22.01.2014, după care,

Tribunalul invocă, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a cererii de revizuire, față de faptul că revizuientul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 lei iar acesta a achitat doar taxă judiciară de timbru de 10 lei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

În ședința publică de judecată din data de 23.01.2014, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția Insuficientei timbrări a cererii de revizuire formulată de revizuientul G. G. V., împotriva deciziei civile nr.1531/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._, față de faptul că revizuientul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 lei iar acesta a achitat doar taxă judiciară de timbru de 10 lei și, a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția insuficientei timbrări, tribunalulconstată că, potrivit art. 26 alin. 2 din Ordonanța de urgență nr. 80/26 iunie 2013, privind taxele judiciare de timbru, intrată în vigoare la data de 29.06.2013, deci anterior date formulării prezentei cereri de revizuire( depusă la 21.11.2013- vezi rezoluția de primire) „ cererea de revizuire se taxează cu 100 lei pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

Revizuientul a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea de revizuire cu taxă judiciară de 100 lei, citația fiind primită la data de 27.11.2013.

Art.33 din Ordonanța de urgență nr. 80/26 iunie 2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă cererea este netimbrată sau insuficient timbrată în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea cererii.

Instanța reține că revizuientul a depus la dosar, la data de 22.01.2014, o cerere, intitulată „ Note de ședință”, prin care a susținut că taxa de timbru trebuia calculată potrivit Legii nr.146/1997, solicitând revizuirea taxei, această cerere nu poate fi avută în vedere de către instanță, pe de o parte dat fiind faptul că legea invocată a fost abrogată odată cu . ordonanței sus menționate și, pe de altă parte fiind tardiv formulată, raportat la prevederile art. din 39 Ordonanța de urgență nr. 80/26 iunie 2013. În plus, instanța reține că taxarea cererii de revizuire se apreciază în raport de prevederile legale privind taxele judiciare de timbru de la data formulării cererii de revizuire și nu a cererii de chemare în judecată inițiale.

Ca atare, în condițiile în care revizuientul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru stabilită de instanță, în raport de dispoziția legală aplicabilă, ci a achitat doar taxă judiciară de 10 lei, cererea sa este induficient timbrată, motiv pentru care instanța va admite excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula cererea de revizuire formulată de revizuientul G. G. V., împotriva deciziei civile nr. 1531/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu de instanță.

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuientul G. G. V. domiciliat în oraș Urlați, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1531/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. D. domiciliată în mun. Ploiești, Piața Victoriei, .. F, ., ca insuficient timbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2014.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

G. M.

M. C.

M. N.

Grefier,

E. M.

Operator date cu caracter personal 5595

Red./tehnored.E.M.

2 ex./05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 136/2014. Tribunalul PRAHOVA