Revendicare imobiliară. Decizia nr. 928/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 928/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 3831/331/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 928

Ședința publică din data de 23 Octombrie 2014

PREȘEDINTE - G. M.

JUDECĂTOR - C.-A. M.

GREFIER - M. - D. B.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții-reclamanți P. D. și P. I. E., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 848/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. L. P., domiciliat în ., ., județ Prahova.

Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 106,00 lei, conform chitanței . nr._/05.09.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-reclamant P. I. E. personal și asistat de avocat Iofciulescu E. M., apelanta-reclamantă P. D. reprezentată de avocat Iofciulescu E. M. și intimatul-pârât P. L. P. personal și asistat de avocat Mocescu E..

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, apărătorul apelanților-reclamanți a depus la dosar împuternicire avocațială și o cerere prin care solicită strigarea cauzei după orele 10,30, întrucât se află la Curtea de Apel Ploiești, precum și că intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, după care,

Apărătorul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită a i se comunica un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul-pârât.

Tribunalul comunică apărătorului apelanților – reclamanți un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul-pârât.

Apărătorul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu expertiză nouă, arătând că, pe grănițuire, la instanța de fond s-a respins această probă. Susține că există posibilitatea ca reclamanții să nu își lămurească situația cu privire la linia de hotar, deoarece terenurile au fost un corp comun, iar actul de proprietate există pentru ambele părți, însă problema grănițuirii rămâne nesoluționată. Solicită efectuarea unei expertize pentru stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, întrucât trebuie să existe o limită între aceste proprietăți și, în acest sens, depune la dosar practică judiciară. Arată că, deși instanța de fond a dispus ca expertul să stabilească o linie de hotar, expertul nu a avut în vedere actele cadastrale și pentru acest motiv, solicită efectuarea unei noi expertize.

Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, arată că cererea de administrare a probei cu expertiză este tardiv formulată, conform art. 292 rap. la 295 C.pr.civ. Arată că există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care au devenit moștenitori, au intabulat terenul și, apreciază că nu este necesară efectuarea unei noi expertize. Arată că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanța de fond, neexistând și alte litigii. Susține că există liniile de hotar, acest lucru fiind recunoscut și prin interogatoriul administrat.

Apărătorul apelanților-reclamanți, având cuvântul, arată că dorește a se lămuri situația cu privire la limita de hotar privind grănițuirea, motiv pentru care solicită stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți.

Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, arată că linia de hotar este stabilită între proprietățile părților.

Tribunalul, raportat la art. 295 C.pr.civ., va verifica în limita cererii de apel stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți și, ținând cont că potrivit art. 292 C.pr.civ., părțile nu se pot folosi în fața instanței de apel de alte probe, decât cele invocate la fond și având în vedere obiectul concret al cauzei „grănițuire-revendicare imobiliară”, respinge cererea de administrare a probei cu o nouă expertiză, ca neîntemeiată.

Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătorul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, arătând că documentația cadastrală nu corespunde cu sentința civilă de partajare, deoarece actele cadastrale arată alte linii de hotar, iar pe teren este o altă linie. Arată că prin raportul de expertiză topo, expertul a observat diferența, existând o acaparare de teren, astfel că, trebuie stabilită o linie de hotar. Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile și, pe fond, admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că au făcut dovada că motivele de apel nu sunt întemeiate, iar la fond au dovedit că prin sentința de partaj au intabulat terenul, însă apelanții-reclamanți nu au făcut dovada că s-a acaparat terenul. Arată că expertul B., la cererea reclamanților, a stabilit un hotar, ajungând în proprietatea altor persoane care nu erau părți în cauză. Susține că apelanții-reclamanți au fost de acord cu o expertiză care încălca dreptul proprietății intimatului. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul apelanților-reclamanți, având cuvântul, în replică, arată că proprietatea intimatului-pârât nu a fost împrejmuită cu gard în totalitate, precum și faptul că nu au formulat obiecțiuni pe linia de hotar, ci doar pe grănițuire.

Tribunalul ia act de susținerile părților prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ din 28 noiembrie 2012 reclamanții P. I. E. și P. D. au chemat în judecată pe pârâtul P. L.-P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună grănițuire – stabilirea liniei de hotar între proprietățile lor, situate in .. Bodeni, jud. Prahova si revendicarea, ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâtul să fie obligat să le respecte dreptul de proprietate si posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea lor, de cca. 754 mp., în primăvara anului 2012.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe stabilite prin sentința civilă nr. 825 din 9 mai 2011 de Judecătoria Vălenii de M. prin care s-a constatat că între ei si Ghegoiu E. a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 6220 mp. în pct. Bodeni. Au mai susținut că Ghegoiu E. a dobândit suprafața de 6220 mp., iar P. V. suprafața vecină de 5145 mp., iar in urma decesului acestuia, suprafața de teren i-a revenit pârâtului, care in primăvara anului 2012 a început lucrări de îngrădire a terenului, fără să respecte semnele de hotar, astfel că le-a acaparat suprafața de 754 mp.

În drept, au invocat dispozițiile art. 560 cod civil nou si art. 584 cod civil vechi.

La data de 11 martie 2013 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii (fila 22-).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost luat interogatoriu pârâtului si reclamanților, a fost audiată martora Z. M., si s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Prin sentința nr. 848/27.05.2014 Judecătoria Vălenii de M. a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții P. I. E. și P. D., ca neîntemeiata, și a obligat reclamantul către parat la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 944,85 lei reprezentând onorariu de avocat si cheltuieli de deplasare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții din cauza de fata au obținut urmare pronunțării sentinței civile nr.825/09 mai 2011 dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafața de 6220 mp situat in . Bodeni, jud.Prahova.

Autoarea acestora, numita Ghegoiu E., a dobândit terenul in discuție in baza sentinței civile nr.345/4 martie 2005 urmare a realizării unui partaj succesoral efectuat de pe urma defuncților P. F. si P. P., acesteia revenindu-i in lotul nr. 8 suprafața de teren mai sus menționata.

Ulterior cu ocazia solicitării reclamanților de a le fi intabulata proprietatea dobândita, cererea acestora a fost respinsa prin încheierea nr. 6821/2.11.2011 de către OCPI Prahova. Împotriva acestei încheieri reclamanții au formulat plângere ce a fost respinsa ca neîntemeiata de către Judecătoria Vălenii de M. prin sentința civila nr. 825/ 9 mai 2011, ulterior fiind respinse atât apelul cat si recursul promovate împotriva acesteia ca neîntemeiate.

Prima instanță a mai reținut că din conținutul deciziei civile nr.107/19.02.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova rezulta ca prin referatul nr.385/28.09.2011 s-a pus in vedere reclamanților sa completeze documentația cadastrala depusa respectiv sa fie prezentata analiza coordonatelor numărului cadastral vecin_ (.) menționându-se totodată neconcordanta cu privire la categoria de folosința intre actele de proprietate si documentația cadastrala. D. fiind faptul ca reclamanții nu au procedat la realizarea acestor completări documentația cadastrala nu a fost avizata, imobilul neprimind număr cadastral. F. de toate aceste lipsuri cererea de intabulare a fost respinsa ca neîntemeiata, hotărârile judecătorești pronunțate in cauza reținând aceleași aspecte ca OCPI Prahova.

S-a mai reținut de prima instanță că pârâtul, la rândul său, este proprietarul unei suprafețe de 5145 mp dobândită de autorul sau P. Vergiliu, al cărui unic moștenitor este, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr.156/14 octombrie 2010. La rândul sau defunctul P. Vergiliu dobândise terenul de la aceeași autori ca si promitenta vânzătoare Ghegoiu E. in baza aceleiași sentințe nr.345/4 martie 2005.

De asemenea, s-a mai reținut ca paratul si-a intabulat proprietatea sun numărul B/1, carte funciara_ UAT Maneciu așa cum rezulta din încheierea nr.1443/10.03.2011 data de OCPI Prahova (f.36) având la baza documentația cadastrala întocmita de către ..

Având in vedere numărul cadastral si cel de carte funciara alocat,_ precum si considerentele deciziei civile nr.107/19.02.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova, instanța de fond a reținut că unul din motivele pentru care s-a dispus respingerea documentației cadastrale întocmite de către reclamanți era împrejurarea ca aceștia trebuiau sa prezinte analiza coordonatelor numărului cadastral vecin_ (. paratului) - ceea ce in cauza respectiva nu s-a respectat.

In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul parților, proba testimoniala cu martorul Z. M. (f.87) si raport de expertiza tehnica topografica Baiuta N. (f.108,154 ).

S-a reținut astfel de către prima instanță, ca prin raportul de expertiza topo Baiuta N. ulterior refăcut au fost măsurate ambele terenuri, constatându-se ca terenul reclamanților in fapt măsoară 7024 mp iar terenul paraților 6738 mp, observându-se astfel ca ambele parți dețin in realitate suprafețe mai mari decât cele care se regăsesc in titlurile de proprietate prezentate.

Urmare măsurătorilor realizate, expertul a propus ca linie de hotar aliniamentul D-5-B, situație in care reclamanții ar deține o suprafața de 143 mp in plus fata de titlul lor de proprietate iar paratul ar deține de asemenea in plus o suprafața de 228 mp fata de titlul sau.

Expertul a precizat ca diferențele de măsurători se datorează metodelor de măsurare si de calcul al suprafețelor din titlurile de proprietate stabilind prin raportare la situația din teren, respectiv suprafețe mult mai mari decât cele din titlurile de proprietate ca exista o acaparare de teren din partea paratului de 1327 mp fâneață - aceste concluzii nefiind însă avute in vedere de către instanța la soluționarea cauzei de fata, motivat de faptul ca expertul a avut in vedere situația de fapt existenta in teren in raport de care a stabilit atât o pretinsa acaparare cat si linia de hotar dintre cele doua terenuri si nu actele de proprietate deținute de parți precum si documentația cadastrala deținuta de parat.

Având in vedere ca in cauza de fata ambele parți dețin titluri de proprietate, instanța de fond a procedat la compararea acestora, reținând ca potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie s-a statuat că în cazul acțiunilor în revendicare în care ambele părți prezintă titluri de proprietate instanțele vor analiza litigiul la modul următor: dacă ambele părți au titluri ce provin de la același autor va câștiga cel care a efectuat primul formalitățile de publicitate, iar atunci când niciuna din părți nu și-a intabulat dreptul dobândit, câștig de cauză va avea cel care are titlul cu dată mai veche – în speță aceasta ipoteza fiind aplicabila întrucât titlurile părților provin de la același autor, terenurile fiind dobândite de autorii parților prin partajul judiciar realizat de pe urma defuncților P. F. si si P. P..

Cum in cauza cel care si-a intabulat dreptul de proprietate este paratul, așa cum deja s-a reținut mai sus, a rezultat ca titlul acestuia este preferabil fata de titlul reclamanților.

In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect grănițuire, instanța de fond a observat ca prin raportul de expertiza topo expertul a propus linia de hotar dintre terenurile limitrofe prin raportare la suprafețele găsite la măsurători, propunând ca părțile sa obțină, peste suprafețele înscrise in titlurile de proprietate, suprafețe in plus - ceea ce nu poate fi primit, dat fiind faptul ca grănițuirea celor doua terenuri nu se poate realiza decât in raport de actele de proprietate deținute si nu in raport de o situație de fapt -chiar reala fiind, pentru suprafețele de teren deținute in plus neexistând titluri de proprietate.

S-a mai reținut că sub aspectul liniei de hotar propuse părțile nu au formulat obiecțiuni, împrejurare fata de care rezulta ca achiesează la aceasta propunere, insa prima instanță, având in vedere argumentele deja expuse, a retinut ca granituirea nu poate avea loc in maniera propusa, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere astfel formulat.

In consecinta, având in vedere considerentele arătate, instanța a respins cererea de chemare in judecata ca neîntemeiata.

D. fiind faptul ca cei care au căzut in pretenții sunt reclamanții aceștia au fost obligați către parat la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 944,85 lei reprezentând onorariu de avocat si cheltuieli de deplasare.

Împotriva sentinței civile nr.848/27.05.2014, la data de 24.07.2014 au declarat apel reclamanții.

In motivarea acestuia, apelanții au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe stabilite prin Sentința civila nr. 825/09.05.2011 de Judecătoria Vălenii de M., prin care s-a constatat ca intre reclamanți si Ghegoiu E. a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului teren in suprafața de 6.220 mp, situat in . "Bodeni", identificat si în raportul de expertiza D. Z. efectuat in cauza.

Reclamanții au mai arătat că, autoarea acestora, Ghegoiu E., a dobândit dreptul sau de proprietate in urma pronunțării Sentinței civile nr. 345/04-03.2003, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor ramase de pe urma defuncților P. F. si P. P.. Astfel, Ghegoiu E. a dobândit suprafața de 6.220 mp . P. V. suprafața vecina de 5.145 mp, ., pe care acesta, in urma decesului, a transmis-o moștenitorului sau P. Livîu-P..

P. L.-P. a început, la începutul lunii aprilie 2012, lucrări de îngrădire a terenului, neavând autorizație așa cum prevede Legea nr. 50/1991, si cu încălcarea art. 560-561 Cod civ., prin care proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați sa contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzătoare Împreuna,

Reclamanții au mai precizat că au solicitat instanței sa stabilească limita de hotar si, in consecința, revendicarea, si paratul sa fie obligat sa respecte dreptul reclamanților de proprietate si posesie asupra fâșiei de teren care a acaparat-o din proprietatea lor, suprafața ce a rezultat din măsurătorile efectuate de expertul tehnic desemnat in cauza la 1.327 mp, in primăvara anului 2012.

S-a arătat în cuprinsul apelului că pentru probarea dreptului de proprietate in cadrul acțiunii în revendicare imobiliara, instanța de fond a procedat la compararea titlurilor de proprietate, reclamanții aflându-se in situația in care ambele parți au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat. Reclamanții au mai afirmat că s-a reținut de către instanță ca titlul paratului este preferabil, deoarece acesta si-a intabulat dreptul de proprietate.

Conform art. 565 NCC, in cazul imobilelor înscrise in cartea funciara, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara, insa art. 900 NCC dispune ca daca in cartea funciara a fost înscris un drept real în folosul unei persoane se prezuma ca dreptul exista in folosul acesteia. Dovada contrara se poate face numai in cazurile prevăzute de art 887 NCC, adică pentru situațiile în care dreptul de proprietate se poate dobândi fara înscriere in cartea funciara, anume daca el a fost dobândit prin moștenire, cum este in cazul de fata. Poziția avantajoasa în care se afla paratul înscris in cartea funciara este evidenta, insa aceasta situație nu este de natura sa împiedice modificarea drepturilor reale înscrise în cartea funciara, cu atât mai mult cu cat înscrierea in cartea funciara s-a făcut in scop de opozabilitate fata de terți si nu cu efect translativ.

Faptul ca instanța a concluzionat ca titlul paratului este preferabil fata de titlul reclamanților nu conduce la concluzia ca aceasta este o dovada absoluta a dreptului de proprietate.

In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect grănituirea, apelanții au arătat că instanța de fond a respins acest capăt ca neîntemeiat, reținând ca prin raportul de expertiza topo, expertul a propus linia de hotar dintre terenurile limitrofe prin raportare la suprafețele găsite la măsurători, propunând ca părțile sa obțină peste suprafețele înscrise in titlurile de proprietate suprafețe in plus, ceea ce nu poate fi primit de către instanța, dat fiind faptul ca grănițuirea celor doua terenuri nu se poate realiza decât in raport de actele deținute si nu in raport de o situate de fapt, chiar reala fiind, pentru suprafețele de teren deținute in plus neexistând titluri de proprietate.

In cadrul acțiunii in grănițuire, părțile trebuie sa producă dovezi pentru stabilirea traseului pe care urmează sa se fixeze semnele exterioare dintre fondurile învecinate, fara a fi obligate insa a dovedi si existenta dreptului asupra porțiunilor de teren pentru care se stabilește hotărnicia. Hotărnicia produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu si cu privire la însuși dreptul real, astfel ca oricare dintre ele poate introduce, ulterior, o acțiune in revendicare privind suprafața determinate de teren, fara a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate in acțiunea in grănițuire.

Pe cale de consecința, au solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate si pe fond admiterea cererii de chemare in judecata.

In drept, au invocat disp. art. 282 si urm Vechiul Cod de Proc. Civ.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 31.07.2014.

La data de 02.10.2014 intimatul-pârât P. L. P. a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea apelului formulat de aelanții-reclamanți ca neîntemeiat, menținerea sentinței civile nr. 848/27 Mai 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

In motivare, a arătat că cererea de apel este neîntemeiată față de faptul că prin sentința civilă nr. 848/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de P. I, E. și P. D., ca neîntemeiată, și a fost obligat reclamantul către pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 944,85 lei, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de deplasare, instanța având în vedere probele administrate cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților și titlul de proprietate al intimatului P. L. P..

Motivele de apel formulate nu fac referire la probele administrate în cauză și nu au legătură cu probele administrate din care rezultă că sentința civilă nr. 848/27.05.2014 este legală și temeinică.

Instanța de fond nu a avut în vedere expertiza topografica B. N. - filele 108, 154 dosar, deoarece expertul a avut în vedere așa zisa expertiză de fapt existentă în teren și nu a avut în vedere actele de proprietate deținute de părți și documentația cadastrală deținută de pârât. În mod legal a reținut că pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate așa cum rezultă din Cartea Funciara_ UAT M., încheierea nr. 1443/10.03.2011 dată de O.C.P.I. Prahova (fila 36 dosar fond) având la baza documentația întocmită de ..

Intimatul-pârât a mai arătat că instanța de fond a avut în vedere decizia nr. 107/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a respins cererea de intabulare a terenului apelanților P. I. E. și P. D., deoarece prin referatul nr. 385/28.09.2011 - O.C.P.I. Prahova li s-a pus în vedere reclamanților să completeze documentația cadastrală, să remedieze neconcordanțele din documentația cadastrală conform titlului de proprietate și pentru acest motiv s-a respins intabularea.

De asemenea, instanța, în mod legal, a respins acțiunea sub toate aspectele, având în vedere că apelanții - reclamanți nu au tăcut dovada că intimatul - pârâtul a acaparat vreo suprafață de teren, iar în ce privește grănițuirea, legal s-a respins cererea având în vedere că linia de hotar propusă de expert încalcă dreptul de proprietate al pârâtului deoarece linia de hotar nu respectă titlul de proprietate al pârâtului și intabularea dreptului de proprietate și nici sentința civilă nr.345/04.03.2003.

Totodată, apelanții - reclamanți au recunoscut la interogatoriu că titlul de proprietate al autorilor este sentința civilă nr. 345/04.03.2003 și că niciodată nu s-a acaparat teren și nici nu au fost litigii între autori. Mai mult, reclamanta P. D. a recunoscut la interogatoriu că terenul pârâtului a fost împrejmuit de gard care este și în prezent.

Pentru aceste motive, intimatul a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 848/27.05. 2014 ca fiind legală și temeinică.

Tribunalul examinând cauza în raport de sentința apelată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanții reclamanți, au criticat sentința instanței de fond invocând faptul că aceasta a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, făcând o interpretare eronată a probelor în special a înscrisurilor depuse la dosar și a concluziilor raportului de expertiză, precum și a prezumțiilor legale de care a făcut vorbire în cauză.

Analizând considerentele sentinței apelate, tribunalul constată însă că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale aplicabile în cauză.

Astfel, prima instanță a constatat pe de o parte că în condițiile în care în cauza de față ambele părți dețin titluri de proprietate, este necesară compararea acestora aplicând în mod corect criteriile consacrate de doctrina și jurisprudența în materie în sensul că, dacă ambele părți dețin titluri care provin de la același autor, cum este cazul în speță, va fi preferat cel care a efectuat primul formalitățile de publicitate imobiliară – în cauză constatându-se că cel ce și-a intabulat dreptul de proprietate este pârâtul, potrivit încheierii nr.1443/10.03.2011 a OCPI Prahova, în vreme ce demersurile reclamanților în același sens s-au soldat cu respingerea documentației cadastrale întocmite de aceștia, conform încheierii nr.6821/02.11.2011 a OCPI Prahova, față de împrejurarea că nu au realizat demersurile legale necesare în sensul completării documentației cadastrale conform solicitărilor exprese în acest sens, astfel cum rezultă din referatul nr.385/28.09.2011.

Mai mult, împotriva încheierii OCPI menționate, reclamanții au formulat plângere, care a fost însă respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr.825/09.05.2011 a judecătoriei Vălenii de M., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea atât a apelului, cât și a recursului promovat împotriva acesteia.

În ce privește capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților părților, tribunalul constată că de asemenea, instanța de fond a făcut o corectă apreciere în condițiile în care nu a dat eficiență propunerii expertului topo cu privire la trasarea liniei de hotar dintre terenurile limitrofe prin raportare la suprafețele găsite la măsurători – prima instanță reținând că grănițuirea nu se poate realiza decât în raport de actele de proprietate deținute de părți și nu în raport de o simplă situație de fapt, chiar reală, dar nesusținută de titluri legale de proprietate.

Cum, față de propunerea expertului de grănițuire a proprietăților părților peste suprafețele înscrise în titlurile de proprietate, acestea nu au formulat obiecțiuni, achiesând la această unică propunere, instanța de fond a constatat în mod just că grănițuirea nu poate avea loc în maniera propusă de expert, respingând în consecință acțiunea ca neîntemeiată.

În consecință, având în vedere toate considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, urmând a-l respinge ca atare urmând ca, în baza disp. art. 480 alin. (1) NCPC și să mențină sentința apelată, ca temeinică și legală.

Totodată, în temeiul art.274 c.pr.civ., va obliga apelanții să achite intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 16 dosar apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul, declarat de apelanții-reclamanți P. D. și P. I. E., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 848/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. L. P., domiciliat în ., ., județ Prahova, ca nefondat.

Obligă apelanții să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 1 000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică azi 23.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

G. M. C.-A. M.

GREFIER

M. - D. B.

Operator date cu caracter personal 5595

Red. MCA/tehnored. MCA

5 ex/15.01.2015

Jud fond A. M.

Dos fond_ – Jud Vălenii de M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 928/2014. Tribunalul PRAHOVA