Uzucapiune. Decizia nr. 95/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 429/204/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 95
Ședința publică din data de 22.01.2014
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Judecător: M. C.-A.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în B., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2994/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. B., PRIN PRIMAR, cu sediul în B., ., jud. Prahova, și intimații-intervenienți G. T. D. și G. A. M., domiciliați în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ora 11,10, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 223 lei, conform chitanței nr._/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar: de către recurenta-reclamantă o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află la Judecătoria Câmpina, și prin care invocă excepțiile: înscrierea în fals și a lipsei de interes a soților G., la care este atașată și o copie a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului, și o notă de ședință de către apărătorul intimaților-interveneinți, avocat S. F., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, dar și amânarea pronunțării asupra acestuia pentru a depune concluzii scris și originalul chitanței nr. 400/11.06.2013, după care
Tribunalul constată că recurenta-reclamantă a depus la dosar, în copie, dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat și, deliberând asupra cererii de amânare formulată de recurenta-reclamantă, o respinge, iar în ceea ce privește excepțiile invocate de aceasta prin cererea depusă la dosar, apreciază că nu sunt excepții de procedură propriu-zise, ci vizează fondul cauzei, astfel că vor fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei, pe care, examinând actele și lucrările dosarului, o constată în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 23.01.2012 sub nr._ reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Orașului B. și Primăria Orașului B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate dobândirea dreptul său de proprietate pe calea uzucapiunii asupra terenului în suprafață de cca. 430 mp, situat în orașul B., ., jud. Prahova.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin contract de închiriere a stăpânit continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar imobilul situat în orașul B., ., jud. Prahova, din anul 1973. Din probele pe care le va administra va rezulta fără echivoc că a stăpânit mai bine de 30 ani acest imobil, exercitând posesia în condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.
Arată reclamanta că în această perioadă s-a comportat ca un adevărat proprietar, exercitând față de acest imobil acte de folosință, de conservare, exercitate în nume propriu fără acordul nimănui, și deși în practica instanțelor de judecată nu există un punct de vedere unitar în legătură cu posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune în cazul posesiilor începute înainte de . nr. 58/1974 și nr. 59/1974, consideră că în cazul său prescripția nu a fost întreruptă și se impune a se constata că termenul de 30 ani a curs continuu.
Anul construcției spațiului locativ este 1935 și se află pe o suprafață de 49,81 mp, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare al numiților G., constructorul fiind Grupul Petrolifer Colombia – pe terenul concesionat de la proprietarul real de drept, numitul O., statul nefiind proprietar. Atât casa, cât și terenul, au fost naționalizate prin Legea nr. 119/1948, motiv pentru care s-a adresat Prefecturii județului Prahova și Primăriei B..
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 645, art. 1937, art. 1846 și art. 1890 C. civ.
La data de 16.03.2012 Primăria orașului B. a formulat întâmpinare (f. 9,10) prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în intravilanul orașului B., . imobile conținând 4 apartamente, care au aparținut Societății Petroliere Columbia, naționalizată de stat, iar după naționalizare s-au întocmit contracte de închiriere cu persoane fizice. Începând cu anul 1991 . partea Statului Român, a procedat la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu titularii contractelor de închiriere, încheindu-se astfel și contractul nr._/1994 cu C. J. (mama reclamantei) care a fost titulara contractului de închiriere pentru suprafața de 49,81 mp, teren aferent construcției.
Pârâta a mai arătat că numita C. J. a vândut locuința fiului C. G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 990/1996, și în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 a fost făcută propunerea de eliberare a titlului de proprietate pentru suprafața de 491 mp situată în B., ., numitului C. G., proprietar al locuinței.
În baza ordinului Prefectului județului Prahova nr. 184/2002 a fost aprobată trecerea terenului de 491 mp din proprietatea statului în proprietatea lui C. G. și s-a eliberat titlul de proprietate nr._/2002, iar acesta și C. J. au înstrăinat întreg imobilul numiților G. T. și G. A., prin contractul nr. 501/2001.
Pentru aceste considerente pârâta a solicitat respingerea acțiunii, învederând și faptul că reclamanta a mai formulat o acțiune înregistrată sub nr._ prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr._/2002, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 3311/14.12.2011.
În dovedirea celor afirmate, pârâta a depus la dosar: cerere nr. 810/06.02.2001, Ordinul nr. 184/22.08.2002 emis de Prefectura Județului Prahova, memoriu privind trecerea unor terenuri, în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, din proprietatea statului în proprietatea actualilor deținători de locuințe, hotărârea nr. 3/23.02.2000 emisă de Consiliul Local B., expunere de motive, raport de specialitate, raport de avizare, tabel nominal anexă la hotărârea nr. 3/23.02.2000, titlul de proprietate nr._/03.09.2002, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001, încheiere de rectificare nr. 255/16.01.2002, sentința civilă nr. 3311/14.12.2011 a Judecătoriei Câmpina (f.11- 29).
La data de 15.05.2012 numiții G. T. D. și G. A. M. au formulat cerere de intervenție (f. 41,42) prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei, precizându-se că reclamanta a mai formulat o asemenea cerere, care, prin sentința nr. 3922/07.12.2009, a fost anulată ca insuficient timbrată, iar în prezenta cauză au interes să intervină, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/15.11.1994 C. J. a cumpărat de la . situat în B., ., compus din locuința C1 cu 2 camere, bucătărie, hol și baie, anexa C 2 compusă din 2 încăperi și anexa 3, precum și suprafața de teren de 49,81 mp, suprafață atribuită în proprietate prin Decizia nr. 3/1991 a Prefecturii Prahova.
Ulterior, la 21.03.1996, C. J. a înstrăinat întreg imobilul numitului C. G., iar la 22.02.2001 ei au cumpărat imobilul prin contractul nr. 501, astfel că aceștia sunt proprietarii construcțiilor ce se află pe terenul solicitat și a terenului de 49,81 mp indiviz din terenul de 476,90 mp.
Au mai precizat numiții G. T. D. și G. A. M., în cererea de intervenție, că reclamanta, în repetate rânduri, a solicitat constatarea sau anularea contractului prin care au devenit proprietarii imobilului, însă de fiecare dată cererile acesteia au fost respinse.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 50 și art. 52 alin. 3 C.proc.civ.
Au depus la dosar extras de carte funciară, încheierea nr._/18.10.2011 a OCPI - BCPI Câmpina, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001, încheiere de rectificare nr. 255/16.01.2002 (f. 43-46).
La data de 17.05.2012 reclamanta a formulat o cerere prin care a stabilit cadrul procesual (f. 50,51) în sensul indicării părților cu care înțelege să se judece, respectiv L. B. prin primar, Primăria orașului B. și Consiliul local B..
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar copie registru agricol 1959-1963 și extras din legea naționalizării (f. 52,53).
La termenul de judecată din data de 18.05.2012 la solicitarea părților s-au încuviințat pentru reclamantă probe cu înscrisuri, interogatoriu, 2 martorii și expertiză topografică, iar pârâtei L. B. prin primar probe cu înscrisuri și interogatoriu.
Încă de la acel termen de judecată instanța de fond a pus în vedere reclamantei să depună la dosar interogatoriul pentru pârâți, lista cu numele și adresa martorilor propuși sau să-i prezinte personal, precum și dovada achitării onorariului de expert stabilit la suma de 600 lei.
Cu toate acestea pentru termenul de judecată ulterior stabilit la data de 29.06.2012 reclamanta a formulat o cerere de amânare a cauzei (f. 86) fără a-și îndeplini obligațiile procedurale stabilite la terenul anterior.
Astfel instanța de fond a dispus comunicarea către reclamantă a cererii de intervenție formulată de numiții G. T. D. și G. A. M., pentru ca această cerere să poată fi pusă în discuție, dar i s-au comunicat și înscrisurile depuse de pârâta L. B., prin primar, solicitându-i-se prin adresă ( f. 112) să depună la dosar interogatoriul pentru pârâți, lista cu numele și adresa martorilor propuși sau să-i prezinte personal, precum și dovada achitării onorariului de expert sub sancțiunea decăderii din probe.
De asemenea reclamantei i s-a adus la cunoștință și faptul că pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și Consiliului Local B..
La termenul de judecată stabilit după vacanța judecătorească, respectiv la data de 28.09.2012, expertul desemnat (B. N.) a învederat că a convocat părțile, depunând dovezile de confirmare (aceasta fiind semnată personal de reclamantă, f. 117), a efectuat măsurătorile și este în posesia datelor necesare întocmirii raportului, însă onorariul nu a fost plătit.
În ședința publică din 28.09.2012 reclamanta, fără a respecta obligațiile anterior menționate, a formulat cerere de recuzare (f. 121-123), motiv pentru care cauza a suferit o nouă amânare pentru data de 19.10.2012.
Pentru ședința din 19.10.2012, reclamanta, din nou, ignorându-și obligațiile și fără a-și spune punctul de vedere cu privire la cererea de intervenție și la excepțiile invocate, a formulat o nouă cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată sau de amânare.
Astfel, apelul în prezenta cauză s-a efectuat la sfârșitul ședinței de judecată și față de faptul că încă din data de 18.05.2012 s-a pus în vedere reclamatei să depună la dosar interogatoriul pentru pârâți, lista cu numele și adresa martorilor propuși sau să-i prezinte personal, precum și dovada achitării onorariului de expert, iar aceasta nici până la această dată nu a respectat dispozițiile procesuale, în baza dispozițiilor art. 103 C.proc.civ., aceasta a fost decăzută din aceste probe.
De asemenea la termenul din 19.10.2012 instanța de fond a pus în discuția părților cererea de intervenție, fiind încuviințată în principiu, și excepțiile invocate de pârâta L. B., prin primar, soluționate prin încheierea de ședință de la această dată, pârâta invocând și excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că nu este proprietara terenului solicitat de reclamantă, excepție ce a fost unită cu fondul.
Prin sentința civilă nr. 2994/26.10.2012 Judecătoria Câmpina a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L. B., prin Primar, invocată de aceasta, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta C. M., ca neîntemeiată, și a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G. T. D. și G. A. M., obligând reclamanta să plătească intervenienților suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L. B., prin primar, invocată de către aceasta prin reprezentant legal, instanța de fond a respins-o pentru următoarele considerentele.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de cca. 430 mp, situat în orașul B., ., jud. Prahova, pe calea uzucapiunii, aceasta susținând că terenul a aparținut inițial unei anume societății petroliere Colombia, ce a fost naționalizată, astfel că terenul a trecut la stat, aspecte confirmate și de către pârâtă.
În consecință, s-a apreciat că o anume perioadă de timp, până la stabilirea regimului juridic al acestuia, potrivit susținerilor ambelor părți, terenul din litigiu a fost la dispoziția administrației publice locale, respectiv în administrarea pârâtei, astfel că s-a constatat că această pârâtă justifică calitatea procesuală pasivă.
Pe fondul cererii, s-a reținut că reclamanta a solicitat a se constata că a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată (invocând art. 645, 1837, 1846 și 1890 C. civ.) dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de cca. 430 mp, situat în orașul B., ., jud. Prahova.
Cu privire la acest teren instanța de fond a constatat faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001, rectificat prin încheierea nr. 255/16.01.2002 (f. 23-26), numiții C. G. și C. E. au înstrăinat intervenienților G. T. D. și G. A. M. locuința C 1 și anexele C 2 și C 3 situate pe un teren în suprafață de 49,81 mp curți construcții, indiviz din 476,90 mp, situat în intravilanul orașului B., ., teren proprietate de stat.
În conținutul acestui contract s-a menționat că vânzătorii au dobândit imobilul prin cumpărare cu actul autentic nr. 990/1996 de la C. J. care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare de la ., prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1994.
De asemenea, s-a constatat că numitul C. G. a solicitat Primăriei orașului B. la data de 6.02.2001, cu cererea înregistrată sub nr. 810 (f. 11), eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte situat în orașul B., ., i s-a constituit titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Conform Hotărârii nr. 3 din 23.02.2000 a Consiliului Local al orașului B., a expunerii de motive, raportului de specialitate, raportului de avizare și memoriului (f. 13-18), s-a hotărât trecerea în baza art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, din proprietatea statului în proprietatea deținătorilor locuințelor, a terenurilor ce au fost atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, iar în tabelul nominal la poziția 6 este înscris numitul C. G. cu suprafața de 491 mp (f. 19-21).
Așadar, în raport de aceste acte, la data de 22.08.2002 Cabinetul Prefectului din cadrul Prefecturii Prahova a emis Ordinul nr. 184 (f. 12), prin care s-au atribuit în proprietate terenuri în baza art. 36 alin. 2 și 6 din Legea 18/1991, iar la data de 03.09.2002 Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Prahova a emis și titlul de proprietate nr._ (f. 22) în favoarea numitului C. G., pentru suprafața de 491 mp situată în B., tarlaua 8, ., deci chiar pentru terenul în litigiu.
În consecință, instanța de fond a constatat că, pentru terenul solicitat în prezenta cauză de către reclamantă, există titlul de proprietate nr._/03.09.2002 emis în favoarea numitului C. G., dar și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001 prin care intervenienții au dobândit suprafața de 49,81 mp indiviză din 476,90 mp, acest ultim teren de 476,90 mp fiind încă de la momentul încheierii contractului în proprietatea statului, iar în prezent în proprietatea lui C. G..
Instanța de fond a avut în vedere și faptul că reclamanta a solicitat, în dosarul nr._, să se constate nulitatea titlului de proprietate nr._/03.09.2002, iar prin sentința civilă nr. 3311 pronunțată de Judecătoria Câmpina la 14.12.2011, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, însă sentința nu a devenit irevocabilă, formulându-se recurs.
Cu toate acestea, prin prezenta acțiune, reclamanta, fără a înțelege să se judece în contradictoriu și cu numitul C. G., a apreciat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului printr-o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, din 1973, terenul aparținând unui anume O. care l-ar fi concesionat Grupului Petrolifer Colombia și apoi terenul a fost naționalizat.
Prin precizarea acțiunii reclamanta a concluzionat că adevăratul proprietar al terenului este acest O., întrucât așa rezultă din fila registrului agricol.
Instanța de fond a mai arătat că, din această filă a registrului agricol din perioada 1959-1963 (f. 52), nu s-a putut concluziona că numitul O. D. G., a cărui adresă nici nu este indicată, ar fi proprietarul terenului în litigiu, neexistând nicio mențiune cu privire la acest teren, ci numai faptul că acestea ar fi deținut 0,20 ha care erau ocupați de „Columbia”. De altfel, evidențele din registrele localităților nu fac dovada dreptului de proprietate, având numai un caracter declarativ, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile reclamantei.
Potrivit art. 645 C. civ., proprietatea se dobândește prin prescripție, iar potrivit art. 1837 cod civil „Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea.” De asemenea potrivit art. 1847 C. civ., „Ca să se poată prescrie se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.”, iar potrivit art. 1890 Cod civil „Toate acțiunile reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.”
Așadar, din aceste dispoziții legale, a rezultat că, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, pentru ca posesia să producă efecte juridice, se impune exercitarea unei posesii utile, respectiv a unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar.
De asemenea, pentru a exista posesia, trebuie îndeplinite cumulativ 2 elemente: cel material, adică acte de deținere și de folosire a lucrului, exercitarea în fapt a atributelor dreptului real asupra lucrului, element ce se numește corpus, și elementul intențional, adică animus, care constă în aceea că cel care săvârșește actele materiale de deținere sau de întrebuințare a lucrului are intenția de a le face pentru sine, așa cum le-ar fi exercitat proprietarul.
Instanța de fond a mai menționat că, în prezenta acțiune, din chiar susținerile reclamantei, rezultă lipsa celui de-al doilea element animus, reclamanta subliniind că „prin contract de închiriere” a stăpânit imobilul. Astfel, (deși reclamanta nu a depus acest contract de închiriere, iar din celelalte înscrisurile rezultă că de fapt mama sa, C. J., a fost parte în acest contract, întrucât aceasta a încheiat ulterior cu societatea . de vânzare-cumpărare nr._/1994) existența unui contract de închiriere exclude exercitarea unei posesii utile, respectiv a unei posesii sub nume de proprietar.
De altfel, instanța de fond a avut în vedere și Decizia nr. VIII din 27.09.1999 prin care fosta Curte Supremă de Justiție, soluționând unrecurs în interesul legii, a stabilit că locatarul, exercitând o posesie precară, nu poate dobândi proprietatea asupra imobilului ce face obiectul locațiunii.
Recunoscând existența unui contract de închiriere, reclamanta recunoaște și exercitarea unei posesii precare, astfel aceasta nu constituie o posesie sub nume de proprietar, iar față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de fond a apreciat că posesia pe care reclamanta pretinde că a început-o în anul 1973, deși nedovedită, nu îndeplinește condițiile unei posesii utile și nu este aptă pentru a produce efectele juridice prevăzute de art. 645 și art. 1837 C. civ.
De asemenea, instanța de fond a considerat că prezenta acțiunea este neîntemeiată și prin prisma faptului că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind emis titlu de proprietate pentru acesta în baza dispozițiilor art. 36 alin. 2 și 6 din această lege.
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.”
S-a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii 18/1991, reclamanta având deschisă procedura reglementă de această lege ce reglementează o procedură specială și prioritară față de modalitatea generală de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Imobilul teren fiind preluat de stat ca efect al naționalizării sau al oricărui act juridic, nu se mai poate susține că s-a exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietar asupra acestuia, chiar dacă terenul a rămas în folosința reclamantei sau a autoarei sale, acestea nu puteau avea decât o posesie precară.
Instanța de fond a avut în vedere și faptul că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar. Ca atare, era necesar ca acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, să fie soluționată în contradictoriu cu proprietarul, adică și cu numitul C. G., pe care reclamanta nu a înțeles să-l cheme în judecată, deși avea cunoștință de titlul de proprietate emis în favoarea acestuia, pe care de altfel reclamanta l-a contestat în dosarul nr._ .
Raportat la cele analizate, la situația de fapt și la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, astfel că a respins-o.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, față de dispozițiile art. 55 C.proc.civ., instanța de fond a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G. T. D. și G. A. M. care, așa cum s-a reținut mai sus, au făcut dovada dreptului de proprietate asupra unei suprafețe indivize din terenul solicitat prin prezenta acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recursreclamanta C. M., invocând în cauză nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 1, 4, 6, 7, 8, 9 C.pro.civ., Constituția României și Convenția Europeană.
În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a susținut că primul motiv de recurs vizează faptul că sentința recurată este vădit nelegală și netemeinică. În acest sens, reclamanta a susținut că există dosar penal între ea și judecătoarea Șebănescu, există acțiune civilă împotriva judecătorului Ș. pentru daune morale, privind erorile judiciare săvârșite cu intenție.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, reclamanta a susținut că un prim aspect vizează faptul că sentința recurată, respectiv întreaga sa motivare conține afirmații, mențiuni, precizări false, neprobate. În acest sens, s-a precizat că aceasta are formată cu anticipație, premeditare, interes o opinie asupra soluției cauzei ce o judecă, încălcând prevederile legale și judecă în absența sa, în mod constant (în dosar nr._, dosar nr._, dosar nr._ ).
Reclamanta a mai menționat că un al doilea aspect vizează faptul că aceasta are o poziție vădit subiectivă, dovedind că și-a format opinia de principiu asupra persoanei sale, pe care o aplică în toate cauzele ce o privesc, asumându-și riscul încălcării dispozițiilor legale.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, reclamanta a arătat că vizează faptul că sentința recurată conține în motivare mențiuni false. Astfel, se susține că încheierea din data de 19.10.2012 (parte integrantă din sentința recurată) la pagina 1 alin. 2 și 6, în care se precizează expres lipsa părților, fiind prezent doar avocatul A. pentru L. B., însă apare avocat S. pentru interveniți care solicită, invocă, susține, însă, reclamanta precizează că, în realitate, avocatul S. nu a fost prezent niciodată, în schimb depune și se admite onorariul de 2000 lei.
Recurenta-reclamantă a menționat, totodată, că se menționează excepția lipsei calității procesuale pasive și a Localității B. și a Consiliului Local, însă instanța omite, refuză, să pună în discuție excepția invocată de ea privind calitatea de reprezentant al avocatului A. care nu face parte din organigrama Primăriei Or. B., aceasta având jurist plătit din banii locuitorilor.
În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că la pagina 2 alin. 1 se precizează că se admite în principiu cererea de intervenție a soților G., întrucât aceștia au depus acte de proprietate pentru terenul ce face obiectul cauzei și consideră că, față de această precizare, se pune întrebarea care sunt actele acelea.
Totodată, recurenta-reclamantă a solicitat a se explica, având în vedere că Ordonanța președințială nr. 1742/2012 o reintegrează, iar Decizia irevocabilă nr. 573/2012 o repune în situația anterioară, faptul că aceasta se contrazice singură invocând ca proprietar pe C. G., îndrumând-o să-l introducă în cauză, dar și să ceară ea să aplice Legea nr. 18/1991.
De asemenea, reclamanta a menționat că un alt aspect vizează faptul că la pagina 2 ultimul aliniat, instanța invocă art. 103 C.proc.civ. și o decade din probele solicitate, însă, pretinde reclamanta, art. 103 C.proc.civ. vizează căile de atac și neîndeplinirea unui act procedural în termenul legal, aspecte ce atrag decăderea, dar nu din probe, iar art. 1551 C.proc.civ. era aplicabil în sensul suspendării judecății pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, or, în speță, întâi admite toate probele și apoi le respinge.
În ceea ce privește un alt aspect, reclamanta a susținut că nu se precizează ce fel de intervenție este, principală sau accesorie, iar dacă a fost admisă în principiu, se pune întrebarea când s-a judecat pe fondul acesteia.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței de fond, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru administrarea probelor și pentru respectarea drepturilor procedurale și procesuale. De asemenea, reclamanta a solicitat respectarea dreptului la apărare, arătând în acest sens că expertiza nu s-a efectuat din cauza expertului, așa cum rezultă din dovada convocării, întrucât este stabilită la data de 26.06.2012 și tot la aceeași dată este primită.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29.11.2012, sub același număr de dosar, nr._ .
Intimații Orașul B. prin Primar, Consiliul Local al Orașului B. și Primăria Orașului B. au formulat întâmpinare, solicitând să se respingă recursul declarat de reclamanta C. M., ca fiind nefundat, sub toate aspectele invocate.
Astfel, intimații susmenționați au învederat faptul că, deși criticile formulate de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2994/26.10.2012 a Judecătoriei Câmpina sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 4, 6, 7, 8, 9 C.proc.civ., dar niciuna dintre acestea nu se circumscrie textelor de lege învederate.
În acest sens, intimații au solicitat ca, examinându-se cauza din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 C.proc.civ., să se constate că în mod întemeiat instanța de fond a respins acțiunea civilă în constatarea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii asupra terenului de 430 mp situat în orașul B., ., județul Prahova pe care reclamanta-recurenta a formulat-o în contradictoriu cu ei.
Mai mult, intimații au susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art.1847 C. Civil și art. 1890 C. Civil, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă se impune exercitarea unei posesii utile, adică continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar. Or, in prezenta cauză, din chiar susținerile reclamantei recurente rezultă că posesia a fost exercitată printr-un „contract de închiriere”.
De asemenea, intimații au solicitat a se observa că existența unui atare contract exclude exercitarea unei posesii utile, respectiv a unei posesii sub nume de proprietar, sens în care corect instanța de fond a invocat incidența în cauza a Deciziei VIII din 27.09.1999 a CSJ, pronunțată într-un recurs în interesul legii, iar pe de altă parte, atât timp cât terenul în cauza a fost naționalizat, iar ulterior supus Legii 18/1991, cu atât mai mult nu se poate susține că ar face obiect al uzucapiunii, întrucât a fost scos din circuitul civil.
Toate aceste situații dovedesc că, în realitate, demersul judiciar pe care reclamanta l-a întreprins împotriva autorității administrative este unul lipsit de substanță și consideră că, corect a fost respins.
Față de cele învederate, intimații au solicitat respingerea recursului întrucât apreciază că acesta este nefundat și, totodată, soluționarea cauzei în lipsa lor, în baza dispozițiilor art. 411.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenta-reclamantă, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Conform precizărilor expuse de reclamantă la data de 17.05.2012 (fila 50 dosar fond) prezenta cauza are ca obiect cererea formulată de reclamanta C. M., împotriva pârâților Orașul B., prin primar, Primăria orașului B. și Consiliul Local al orașului B., prin care se solicită a se constata dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate pentru un teren în suprafață de 430 mp, situat în ora. B., ., jud. Prahova.
De asemenea, tribunalul mai reține că la ultimul termen de judecată, din data de 19.10.2012 instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 49 și 52 C.proc.civ., a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de G. T. D. și G. A. M..
Referitor la primul motiv de recurs, invocat de reclamanta C. M., vizând existența unor cauze care trebuiau să împiedice pe judecătorul fondului să pronunțe o soluție în prezenta cauză, tribunalul constată că, într-adevăr, reclamanta C. M. a formulat împotriva judecătorului fondului o plângere penală, pentru abuz în serviciu, însă prin Rezoluția pronunțată la data de 02.07.2012 în dosarul penal nr. 656/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de o . judecători din cadrul Judecătoriei Câmpina și al Tribunalului Prahova, printre care și judecătorul fondului.
Or, atâta timp cât, în prezent, nu există pe rolul instanțelor judecătorești o „judecată penală” între reclamantă și judecătorul fondului sau măcar să se fi început urmărirea penală față de judecătorul respectiv, în urma unei plângeri penale formulate de reclamantă, tribunalul constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 27 pct. 5 C.proc.civ., ce reglementează unul dintre motivele de recuzare/abținere complet de judecată.
În plus, tribunalul urmează a înlătura susținerile reclamantei din cererea de recurs, în sensul că judecătorul fondului ar fi avut o „părere preconcepută” despre soluția pe care urma să o dea în această cauză, pe motiv că, anterior acestui dosar civil, ar mai fi pronunțat alte soluții potrivnice pentru reclamantă, în alte cauze civile.
Conform prevederilor art. 3 alin. 2 din Codul deontologic al magistraților, „Judecătorii și procurorii trebuie să-și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură”. Prin urmare, plecând de la această prezumție, analizându-se modalitatea în care a fost administrată soluționarea în fond a prezentei cauzei nu rezultă faptul că aceasta ar fi fost răsturnată, în sensul că, la darea soluției, judecătorului fondului ar fi dat dovadă de imparțialitate, respectiv de opinii preconcepute despre raporturile juridice deduse judecății, plecând și de la faptul că reclamanta ar fi formulat împotriva judecătorului fondului o acțiune civilă în pretenții, prin care ar solicita daune morale.
De altfel, tribunalul constată că aceste critici ale reclamantei au făcut obiectul și unei cereri de recuzare formulate la instanța de fond, ce a fost respinsă prin încheierea pronunțată la data de 08.10.2012 (fila 138 dosar fond), în care în mod judicios s-a arătat că prin simpla formulare a unor plângeri penale împotriva unora dintre judecători, numai pentru a-i înlătura de la judecată, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor. La fel și în situația
În ce privește afirmațiile reclamantei, referitoare la o pretinsă corespondență între aceasta și Ministerul Justiției, în vederea efectuării unui examen medical, psihologic, tribunalul constată că aceste aspecte sunt total străine de cauza dedusă judecății.
La doilea motiv de recurs invocat de reclamantă vizează o . pretinse neregularități („falsuri”) din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării, din data de 19.10.2012 (filele 144-145 dosar fond).
Într-adevăr, se constată că la alineatul 6 din încheiere, în care se face referire la cel de-al doilea apel al părților s-a menționat că apărătorul intervenienților ar fi lipsit, însă se observă că este vorba despre o simplă eroare materială, fiind copiată, din greșeală, fraza de la alineatul 2, având în vedere că, ulterior, se atestă faptul că apărătorul intervenienților a pus concluzii cu privire la toate aspectele supuse dezbaterilor de către instanța de fond.
În ce privește chestiunile de drept prealabile dezbătute la acest termen de judecată, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a pus în discuția părților prezente excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, invocate de pârâții Consiliul Local al orașului B. și Primăria orașului B..
Referitor la critica reclamantei, în sensul că instanța de fond nu ar fi analizat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului A. pentru pârâtul Orașul B., tribunalul constată, mai întâi, faptul că reclamanta nu a invocat acest aspect cu ocazia soluționării cauzei la fond, iar pe de altă parte, prin împuternicirea avocațială depusă la dosar (fila 48 dosar fond) s-a făcut dovada calității de reprezentant convențional a avocatului A. A. pe pârâtul orașul B..
În sfârșit, în privința felului cererii de intervenție formulată de G. T. D. și G. A. M., în mod evident, tribunalul constată că este vorba despre o intervenție voluntară în interes propriu, reglementată de dispozițiile art. 49 alin. 2 C.proc.civ. Astfel, cei doi intervenienți au solicitat, prin cererea formulată, respingerea acțiunii în constatare dobândire drept de proprietate, prin efectul uzucapiunii, formulate de reclamanta C. M., aceștia invocând un drept propriu, respectiv dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001 de BNP P. M..
De asemenea, din punct de vedere procedural, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 52 C.proc.civ., în sensul că, după ce părțile prezenta au pus concluzii în acest sens, în prealabil, a încuviințat în principiu această cerere de intervenție. Ulterior, odată cu darea soluției în cauza de față, instanța de fond s-a pronunțat și pe fondul cererii de intervenție, în sensul că a admis-o, atâta timp cât acțiunea principală, formulată de reclamantă, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la criticile reclamantei în legătură cu expertiza dispusă în cauză, tribunalul constată că prin încheierea pronunțată la data de 18.05.2012 instanța de fond a încuviințat pentru reclamantă, în dovedirea acțiunii, printre altele, și proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, sens în care, la același termen de judecată, a desemnat expertul (B. N.), a stabilit onorariul provizoriu, în cuantum de 600 lei, și a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti acest onorariu.
La următorul termen, din data de 29.06.2012, reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar dovada de plată a onorariului, formulând, însă, cerere de amânare a judecății (fila 86 dosar fond).
Prin încheierea de ședință din data de 29.06.2012, instanța de fond a acordat un nou termen de judecată, pentru data de 28.09.2012, emițând o adresă către reclamantă (fila 112 dosar fond), prin care i s-a pus în vedere, încă o dată, obligația de a achita onorariul de expert, stabilit în sarcina sa, sub sancțiunea decăderii din probă.
Cu toate acestea, nici pentru acest termen reclamanta nu a înțeles să depună la dosar dovada plății onorariului de expert, în schimb a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului fondului.
De asemenea, printr-o cerere depusă la dosar (fila 116 dosar fond), expertul desemnat în cauză, B. N. a adus la cunoștința completului de judecată faptul că a convocat părțile, a efectuat măsurătorile, este în posesia datelor necesare întocmirii raportului, însă nu a fost achitat onorariul stabilit.
În această situație, față de cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva sa, judecătorul fondului a acordat încă un termen de judecată, la data de 19.10.2012.
Nici pentru acest termen de judecată reclamanta nu a înțeles să depună la dosar dovada plății onorariului de expert, astfel cum s-a dispus de către instanța de fond, formulând, în schimb, o nouă cerere de amânare a judecății cauzei.
Prin urmare, tribunalul constată că, vreme de 5 luni (18.05._12), reclamanta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței de fond și nu a achitat onorariul de expert, în vederea efectuării unei expertize, pe care însăși reclamanta a solicitat-o, în dovedirea pretențiilor sale.
Prin urmare, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. 1 C.proc.civ., a decăzut reclamanta din dreptul a-i mai fi administrată proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, încuviințată anterior prin încheierea pronunțată la data de 18.05.2012, ca urmare a faptului că aceasta nu a achitat onorariul provizoriu stabilit în sarcina sa.
Cât despre pretinsa faptă săvârșită de expert și afirmată de reclamantă, în sensul că expertul ar fi țipat prin telefon la reclamantă, pe lângă faptul că nu este dovedită, aceasta nici nu ar fi fost de natură să scutească pe reclamantă de obligația stabilită de instanța de fond, aceea de a achita onorariul provizoriu de expert.
În sfârșit, în ce privește soluția pronunțată de judecătorie pe fondul cauzei, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală, în concordanță cu probele administrate în cauză, de unde a rezultat faptul că, pe de-o parte, în prezent intervenienții sunt singurii în măsură să prezinte un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001, astfel cum a fost rectificat, iar pe de altă parte, terenul respectiv a fost folosit, în trecut, în baza unui contract de închiriere, situație ce conferă celui ce folosește terenul calitatea de detentor precar, și nu de posesor, necesară dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă (uzucapiune).
În ce privește solicitarea formulată în scris de reclamantă, la ultimul termen de judecată, privind „înscrierea în fals, cu documentele care au stat la baza titlurilor de proprietate, respectiv legalitatea lor, fiind comparare de titluri”, tribunalul apreciază că această cerere nu reprezintă o cerere în probațiune nouă, întemeiată pe dispozițiile art. 180 și urm. C.proc.civ., ci, așa cum a precizat însăși reclamanta, o comparare de titluri, o procedură logico-juridică normală în cazul unei acțiuni având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune de lungă durată.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, tribunalul va respinge recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 2994/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca fiind nefondat.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., recurenta C. M. va fi obligată să plătească intimaților G. T. D. și G. A. M. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în B., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2994/26.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. B., PRIN PRIMAR, cu sediul în B., ., jud. Prahova, și intimații-intervenienți G. T. D. și G. A. M., domiciliați în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., sector 1, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații G. T. D. și G. A. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2014.
Președinte, Judecători,
Ș. O.-C. P.-A. A. M. C.-A.
Grefier,
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
2 ex/15.04.14
d. f._ Judecătoria Câmpina
j. f. Ș. M.-A.
Operator de date cu caracter personal notificare nr. 5595
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 585/2014.... | Fond funciar. Decizia nr. 550/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
