Uzucapiune. Sentința nr. 2006/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2006/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 6308/105/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2006

Ședința publică din data de 15 septembrie 2014

PREȘEDINTE - C. R.

GREFIER - T. S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanta P. SCHIULEȘTI, cu sediul în ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ..

Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 12.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 15.09.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 25.07.2013 reclamanta P. Schiulești a chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dreptul său de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată asupra terenului in suprafață de 863 mp situat în intravilanul comunei I., sat Schiulești, ., precum și dreptul său de proprietate dobândit pe calea accesiunii asupra construcțiilor edificate pe acest teren, respectiv biserică, clopotniță si birou parohial.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a stăpânit imobilele sus menționate de peste 170 ani, terenul fiind dobândit fără act de la un locuitor al cărui nume nu este cunoscut, iar biserica și anexele au fost ridicate prin contribuția membrilor parohiei astfel cum reiese din mențiunile cuprinse în extrasul din registrul inventar jurnal din anul 1943 și din registrele de inventar din anul 1958, exercitând în toată această perioadă o posesie utilă, imobilul nefăcând parte din domeniul public al statului, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și nici al legii 10/2001, figurează în rolul agricol din perioada anilor 1956-1958 și în evidențele fiscale din perioada anilor 1959-1963, iar în prezent beneficiază de scutire de la plata impozitelor, potrivit actelor eliberate de primăria comunei I., privind și binecuvântarea de la Patriarhia Română.

In cauză s-a administrat proba cu acte, expertiza de specialitate topografie, întocmită de expert C. A. G., și au fost audiați martorii R. G. și R. F..

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit registrului inventar jurnal din anul 1943, registrelor inventar din anul 1958, adeverinței nr. 1802/21.03.2013, adeverinței nr. 3904/06.07.2012, certificatului de atestare fiscală pentru peroane juridice, adresei nr. 139/12.03.2013, un locuitor al comunei a donat în urmă cu peste 100 de ani un locaș pentru ridicarea unei biserici având suprafața de cca. 400 mp, reclamanta figurând înscrisă la rolul agricol din perioada anilor 1956-1958 cu suprafața de 700 mp, curți construcții pe care se află biserica, terenul nefăcând parte din domeniul public al statului și a figurat în evidențele fiscale în perioada anilor 1959-1963, teren pentru care parohia este scutită de la plata impozitului, imobil ce nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și nu au existat nici cereri în temeiul Legii 10/2001 de retrocedare a acestui teren, Patriarhia Română comunicând Parohiei Schiulești acordarea Înaltei Binecuvântări în vederea promovării la instanța de judecată a unei acțiuni pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului si construcțiilor.

Martorii R. G. si F. au arătat că terenul se învecinează pe o latură cu drumul, iar pe celelalte trei laturi este împrejmuit cu gard din lemn, gard care există și pe latura învecinată cu drumul, pe soclu din zid sau piatră și există și porți, configurația terenului fiind aceeași de mai bine de 40 ani, iar pe teren se află biserica care este foarte veche, clopotnița si camera destinată preoților.

Conform raportului de expertiză topo C. A. G., terenul în litigiu are suprafața de 864 mp, fiind împrejmuit pe toate laturile cu gard de lemn și centură de beton, limitele terenului fiind foarte clare și se învecinează cu drumul, L. T. si H. E., fiind identificat pe schița de plan între punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,1.

Potrivit raportului de expertiză tehnică construcții întocmit de expert M. I., pe terenul sus menționat există o biserică datând din perioada anilor 1825-1827, o clopotniță, edificată în perioada anilor 1966 și un birou parohial construit în anii 2005-2006, toate construcțiile având fundații din beton, pereți din piatră sau zidărie, pardoseală din beton, parchet sau dușumea, tavan din lemn, tâmplărie din lemn, învelitoare din sită sau tablă, fiind dotate cu instalație electrică, centrală termică, construcțiile fiind poziționate pe schița de plan a acestui raport de expertiză, notate cu indicativele C1 pentru biserică, C2 pentru biroul parohial si C3 pentru clopotniță.

Potrivit art.1890 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: a) posesia exercitată asupra bunului imobil să fie utilă, adică să reprezinte o posesie propriu-zisă și neviciată; b) posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul a fost de bună sau de rea-credință.

Disp.art.482 si urm. c.civ. nemodificat, stipulează ca proprietatea unui lucru mobil sau imobil da dreptul asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul, . sau artificial, respectiv dreptul de accesiune, caz in care tot ceea ce se unește si se incorporează cu un lucru, se cuvine proprietarului lucrului, astfel încât Codul civil reglementează accesiunea imobiliara artificiala constând în faptul ca proprietarul terenului devine proprietarul construcțiilor, plantațiilor făcute pe acel teren si anume, doua situații când proprietarul terenului face construcții, plantații pe terenul său cu materialele altei persoane și când construcțiile, plantațiile, sunt făcute de către o persoana cu materialele sale, dar pe terenul ce aparține altuia, distingându-se situația constructorilor de buna sau rea-credința si dreptul acestora la despăgubiri, în anumite condiții.

Așadar, din analiza actelor si lucrărilor dosarului reiese că în . al acestei comune a donat un teren pentru un locaș de cult cu mai bine de o sută de ani in urmă, teren pe care a fost edificată o biserică, datând din anii 1825-1827 la care s-au realizat o . îmbunătățiri până în prezent, o clopotniță ce a fost construită în anul 1966 și un birou parohial în anul 2005, terenul fiind împrejmuit pe toate laturile cu gard din lemn și centură de beton, configurația terenului fiind aceeași de-a lungul timpului, P. Schiulești figurând înscrisă în rolul agricol din anii 1956-1958 și în evidențele fiscale în perioada 1959-1963, imobil pentru care parohia este scutită de plata impozitelor.

Ca atare, atât timp cât terenul pentru lăcașul de cult a fost donat cu mai bine de o sută de ani în urmă de unul din locuitorii comunei, teren pe care s-a edificat o biserică încă din anii 1825-1827, dată de la care locuitorii comunei și-au manifestat și exprimat credința în acest lăcaș de cult, înseamnă că posesia exercitată de către parohie asupra terenului a fost o posesie utilă și neviciată, respectiv continuă, publică, netulburată și sub nume de proprietar, astfel încât pretenții reclamantei de a se constata dreptul său de proprietate asupra terenului pe calea uzucapiunii de lungă durată sunt întemeiate.

De altfel, o dovadă certă a unei posesii utile și neviciate constă în înscrierea terenului la rolul agricol și fiscal încă din perioada anilor 1956-1963, împrejmuirea terenului pe toate laturile fără a i se modifica configurația de-a lungul timpului, de mai bine de 40 de ani, terenul nefăcând obiectul legilor fondului funciar și nici nu a existat vreo cerere în baza Legii 10/2001 pentru retrocedarea acestuia, împrejurări care atestă caracterul de proprietar al parohiei asupra terenului și implicit asupra construcțiilor existente pe teren, constând în biserică, clopotniță și birou parohial, pe calea accesiunii.

Prin urmare, tribunalul in raport de aceste considerente in baza disp. art. 1890 c civ, nemodificat, art.482 si urm. c.civ. nemodificat, va admite acțiunea și va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafața de 864 mp. identificat pe schița de plan a raportului de expertiza topo C. A. G. prin pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18, 19, 1, precum și asupra construcțiilor existente pe teren constând în biserică, clopotniță și birou parohial astfel cum au fost identificate pe schița de plan a raportului de expertiza tehnică construcții M. I., dreptul de proprietate asupra terenului fiind dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată.

Se va lua act totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. SCHIULEȘTI, cu sediul în ., . în contradictoriu cu pârâta . D. M., cu sediul în . și, în consecință:

Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafața de 864 mp. identificat pe schița de plan a raportului de expertiza topo C. A. G. prin pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18, 19, precum și asupra construcțiilor existente pe teren constând în biserică, clopotniță și birou parohial astfel cum au fost identificate pe schița de plan a raportului de expertiza tehnică construcții M. I., dreptul de proprietate asupra terenului fiind dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată.

Ia act că nu se solicita cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 15.09.2014

PREȘEDINTE,

C. R. GREFIER,

T. S.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. CR / Tehnored. MC

4 ex/03.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 2006/2014. Tribunalul PRAHOVA