Contestaţie la executare. Decizia nr. 2740/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2740/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2416/310/2014
ROMÂNIA |
TRIBUNALUL PRAHOVA |
SECȚIA I CIVILĂ |
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 2740 | |
Ședința publică din data de 17 septembrie 2015 | |
Președinte: | M. C. |
Judecător: | M. N. |
Grefier: | E. M. |
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatoarea ..R.L. A., J_, C._ cu sediul în orașul A., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din ședința publica din 2 aprilie 2015 pronunțata de Judecătoria S. în dos. nr._, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL A. PRIN PRIMAR, cu sediul în or. A., ., jud. Prahova și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat S. I. cu sediul în Bușteni, .. 36, jud. Prahova.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 500,00 lei, conform chitanței . nr._/11.06.2015, care a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ora 13,00 a răspunsul intimatul reprezentat de avocat S. I., lipsă fiind apelanta - contestataoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatului depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială, un set de înscrisuri și concluzii scrise și având cuvântul arată că alte cererii nu mai formulează.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului având cuvântul în dezbateri solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.12.2014, sub număr de dosar_, contestatoarea S.C. D. A. S.R.L. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL A. PRIN PRIMAR, contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ din 05.12.2014 și a somației nr._ din 05.12.2014 emise în dosarul de executare nr.99/05.12.2014.
În fapt, contestatoarea a arătat că la data de 15.03.2007 a încheiat cu intimatul, contractul de asociere nr. 1 pentru administrarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement, menționate în contract, iar la data de 06.07.2011 s-a încheiat un act adițional la contract prin care au fost modificate mai multe clauze contractuale, dar fără a se specifica, atât în contractul inițial cât și prin actul adițional că respectivul contract constituie titlu executoriu și nici cuantumul unor eventuale penalități în cazul neplății la termen a obligațiilor contractuale.
Deși prin actul adițional încheiat, acesta a fost completat cu prevederi referitoare la soluționarea eventualelor litigii, fără a primi o notificare din partea intimatului privitor la existenta unor eventuale datorii, a fost emis și comunicat titlul executoriu și somația menționate anterior, contestate in prezenta cauza.
Se mai arată că prin Titlul executoriu nr._ din 05.12.2014 si Somația nr._ din 05.12.2014 emise in dosarul de executare nr. 99/05.12.2014, se solicită plata sumei de 30.141,95 lei reprezentând debit în valoare de 22.021,79 lei și accesorii în valoare de 8.120,16 lei, sume provenind din "Contracte de asociere si diferențe", așa cum reiese din mențiunea înscrisă la rubrica "Natura obligației".
Se apreciază de către contestatoare că titlul executoriu și Somația sunt nelegale și neîntemeiate, fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 141 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscala, în lipsa unui titlu de creanță executoriu valabil.
Referitor la creanțele pretinse, contestatoarea a arătat că acestea, conform mențiunii din cuprinsul titlului executoriu, sunt pretinse în baza unui contract de asociere, însă în ceea ce privește contractul de asociere nr. 1 din 15.03.2007 încheiat intre părți, modificat prin actul adițional din data de 06.07.2011 si plata obligațiilor contractuale datorate, apreciază că au achitat toate obligațiile la zi.
Cu privire la sumele înscrise în titlul executoriu, aferente perioadei 2011 -2013 contestatoarea a arătat că nu le recunoaște si nu și-le însușește deoarece au achitat toate obligațiile contractuale, situație atestata si de certificatul de atestare fiscala nr. 9813 din 13.09.2013, conform căruia la data de 13.09.2013 nu figura cu datorii către bugetul local.
Totodată, referitor la anul 2014, contestatoarea arată că deși conform titlului executoriu au un debit 0,00 lei, le-au fost calculate accesorii în valoare de 278,76 lei.
In dovedirea cererii, ontestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat în copie un set de acte (file 4-15).
In drept au fost invocate dispozițiile art. 172 si urm. Cod de procedura fiscala, art. 622 si urm. cod proc. civilă.
La cererea instanței s-a depus la dosar la data de 04.02.2015 duplicatul dosarului execuțional (file 26-55) înaintat de către intimat.
La data de 20.02.2015 intimatul ORAȘUL A. PRIN PRIMAR a depus la dosar întâmpinare (file 57-66), prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității contestației întemeiată pe dispozițiile art. 172 si pe fond, respingerea contestației la executare ca nefondată, cu menținerea ca legale si temeinice a titlului executoriu nr._/05.12.2014 si a somației nr._/05.12.2014, emise in dosarul de executare 99/05.12.2014 și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că între părți s-au încheiat mai multe contracte de concesiune, având ca obiect concesionarea unor suprafețe de teren aparținând domeniului public al UATO A., întrucât era vorba de terenuri aparținând domeniului de schi. In baza acestor contracte, contestatoarea s-a obligat la plata unor redevențe. Pe lângă aceste contracte de concesiune, la data de 15.03.2007 s-a încheiat contractul de asociere nr. 1/15.03.2007, modificat prin actul adițional nr. 5992/06.07.2011 și reziliat prin HCL nr.2/30.01.2014.
S-a mai arătat că în urma auditului efectuat de C. de audit Public Intern a fost întocmit raportul preliminar de audit nr. 1619/14.02.2014 în urma căruia a fost emisa decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 emisa de Primăria A. - Serv. Impozite si taxe, in valoare de 31.733,89 lei. Aceasta decizie a fost contestată în condițiile art. 205-207 Cod proc. fiscala, dosarul nr._ aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova - secția contencios administrativ, aflat în procedura prealabilă.
Intimatul mai arată că CL A. a instituit, în urma cu aproape 10 ani, o taxă pentru accesul în locuri de agrement care inițial a fost de 3%, apoi 4%, ajungând la 8%, conform HCL nr. 140/22.12.2010 care stabilește impozitele si taxele locale aferente anului 2011, pentru ca in 2014 sa fie redusa la 4%. Aceasta hotărâre, identica de altfel cu HCL nr. 191/19.12.2013 (a cărei anulare s-a solicitat în dosarul nr._ ), a fost atacată în instanță de către contestatoare, dosarul nr._ fiind soluționat irevocabil prin sent. civ. nr. 916/26.03.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova și menținută prin decizia civila nr._/09.12.2013 de către Curtea de Apel Ploiești. HCL nr. 191/19.12.2013 stabilește pentru anul 2014, în raport cu anii anteriori, o taxa redusa la 4%. Aceasta a fost contestata de contestatoarea in dosarul_, acțiunea fiind respinsă.
Se mai arată că prin cererea de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._, contestatoarea a solicitat anularea HCL 140/2010 si restituirea taxei aferente anilor 2005-2010, cu toate ca nu a solicitat anularea HCL care au stabilit taxele locale aferente acestei perioade. Ca urmare, este vorba de doua taxe si nu de una singura, asa cum susține. Una este datorata conform HCL care stabilește impozitele si taxele locale, iar cealaltă este datorata, conform contractului de asociere care i-a fost reziliat si numai pe perioada de valabilitate a acestuia.
De asemenea, se mai arată de către intimat faptul că societatea contestatoare a plătit in perioada 2004-2007 taxa stabilita prin HCL care reglementează impozitele si taxele locale, aferenta fiecărui an în parte, în valoare totală de 11.495 lei, după care, în perioada 2008-2013, a achitat numai taxa de transport pe cablu în valoare de 37.569 lei, fără a achita și taxa prevăzută în contractul de asociere. In anul 2014 a achitat taxa prevăzută în contract, respectiv suma 11.359 lei. Prin art. 6 din actul adițional nr. 5992/06.07.2011 care a modificat contractul nr. 1/15.03.2007, s-a stabilit că societatea contestatoare va fi obligată să achite 4% din încasări, dar nu mai puțin de echivalentul a 2500 euro pentru fiecare an fiscal.
Intimatul mai arată că în perioada 2007-2013 contestatoarea nu a plătit nici o suma de bani în baza contractului de asociere în participațiune, numai taxa pe cablu prevăzuta în HCL - urile anuale privind impozitele și taxele locale.
Se mai arată că prin contractul nr. 1/15.03.2007 privind asocierea pentru administrarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement, contestatoarea s-a obligat conform cap. IV "Modalități de plata", să achite "toate taxele stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local A." . De asemenea, în cadrul aceluiași paragraf, s-a obligat să achite pentru anul 2007, taxa de 3% din volumul încasărilor provenite din urcare mijloace de agrement.
In drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 201 alin. 2 NCPC, raportat la art. 24 din Noul Cod de procedura civila si art. 3 din Legea 76/2012.
În dovedirea susținerilor au fost anexate un set de înscrisuri (file 67-121).
Prin încheierea din data de 02.04.2015 Judecătoria S. respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. D. A. S.R.L. A., obligând contestatoarea să plătească intimatului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În urma Raportului preliminar de audit public intern nr. 1619/14.02.2014 desfășurat la nivelul Primăriei or. A. in ceea ce privește contractul de asociere cu . si contractele de concesiune încheiate cu Debreți A. E. ( f 30-36) a fost emisă de către Primăria or. A. Serviciul Economic: Decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 privind creanțele datorate bugetului local pentru anul 2014 de către contribuabilul . A. ( f 37-38) - in valoare totală de 31.733,89 lei.
Decizia de impunere sus-menționată a fost comunicată contestatoarei ( f 27-29), fiind respectate dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/2003 pentru a putea produce efecte în condițiile art. 45 din acest act normativ, pentru a fi însușită de către contestatore și a face plata de bunăvoie sau pentru a o contesta în condițiile art. 209 și urm. din OG 92/2003, republicată.
Așa fiind, Decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 poate fi considerată titlu de creanță în sensul art. 110 alin. 3 lit. a din OG 92/2003, republicată, pentru a putea deveni titlu executoriu în condițiile art. 141 și a justifica începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somației însoțită de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din ordonanță.
La data de 05.12.2014 au fost emise de către Primăria or. A. Serviciul Economic: somația nr._ si titlul executoriu nr._ ( f 4,5) - in speță actele de executare contestate - natura obligației fiscale fiind creanță din contracte de asociere si diferențe in sumă totală de 30.141,95 lei.
Împotriva Deciziei de impunere menționate ( care constituie titlul de creanță) contestatoarea avea posibilitatea să formuleze contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Primăria or. A. în calitatea acesteia de organ fiscal emitent al actului contestat, în temeiul prevederilor art. 206 alin. 3 si art. 207 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Chiar și în situația în care ar fi fost contestat actul administrativ-fiscal ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației sus-menționate, Decizia de impunere constituie titlu executoriu încă de la data comunicării acesteia contestatoarei ( f 27-29) - iar introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, potrivit art. 215 alin.1 Cod proc.fiscală.
Însă alin.2 al aceluiași articol stabilește dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 172 alin.3 Cod proc.fiscală, contestația la executare „poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Împotriva Deciziei de impunere ce constituie în cauză titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită in dosarul execuțional nr. 99/05.12.2014 al Primăriei or. A., se poate formula contestație, care se depune la organul administrativ fiscal și care va fi soluționată prin emiterea unei decizii, astfel cum rezultă din art. 205 alin.1, art. 206 alin.3, art. 209-210 Cod proc.fiscală. La rândul său, această decizie de soluționare a contestației pe cale administrativă poate fi atacată de catre contestatoare la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii .
În speță, prin contestația la executare formulată, contestatoarea formulează - pe de o parte - critici care vizează nelegalitatea si netemeinicia somației si titlului executoriu din data de 05.12.2014, deoarece nu au fost emise in baza unei hotărâri judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, să constituie titlu executoriu, nefiind respectate disp. art. 141 alin. 11 si alin. 12 din OG nr. 92/2003. Apreciază contestatoarea ca a fost începută executarea silită in lipsa unui titlu executoriu valabil.
Aceste susțineri nu sunt întemeiate întrucât, așa cum s-a arătat anterior, formele de executare ( somația si titlul executoriu ) au fost emise in baza Deciziei de impunere nr. 1619/17.02.2014, care poate fi considerată titlu de creanță în sensul art. 110 alin. 3 lit. a din OG 92/2003, republicată, pentru a putea deveni titlu executoriu în condițiile art. 141 și a justifica începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somației însoțită de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din ordonanță.
Pe de altă parte, se mai formulează si critici care vizează faptul că - pentru recuperarea creanțelor contractuale pretinse de intimată ( taxa prevăzută in contractul de asociere) - nu sunt aplicabile dispozițiile privind executarea silită a creanțelor fiscale, deoarece creanțele pretinse nu reprezintă creanțe fiscale in sensul dispozițiilor Codului fiscal si de procedură fiscală, ci in cazul creanțelor rezultate din contracte sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă in ceea ce privește executarea silită si de aceea s-a invocat drept temei al contestației de față art. 622 si urm. Cod pr. civilă.
Examinând susținerile contestatoarei - se constată că se invocă doar aspecte ce țin de nelegalitatea actului administrativ-fiscal, pe care îl apreciază netemeinic și nelegal, aspecte ce nu pot fi examinate de instanța de executare pe calea contestației la executarea propriu-zisă, ci doar potrivit procedurii anterior expuse, ceea ce presupune urmarea prealabilă a procedurii contestării deciziei de impunere la organul administrativ-fiscal emitent.
Pentru cele ce preced, constatându-se că nu au fost invocate motive de nelegalitate sau netemeinicie a executării silite înseși, care să poată fi examinate pe calea contestației la executare exercitată potrivit art. 172-173 Cod pr. fiscală, cererea contestatoarei, de anulare a actelor de executare silită efectuate împotriva sa, va fi respinsă ca neîntemeiată.
In baza art. 453 Cod pr. civilă va fi obligată contestatoarea la plata către intimat a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat ( f 124).
Împotriva acestei soluții, a declarat apel contestatoarea S.C. D. A. S.R.L. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii atacate si admiterea contestație formulate.
Apelanta a susținut că hotărârea instanței este nelegala si neîntemeiata pentru următoarele motive:
1.Instanța, in mod greșit s-a pronunțat prin încheiere, contrar prevederilor art. 424 (1) C.p.c. conform căruia "hotărârea prin care se rezolva fondul cauzei in prima instanța ... se numește sentința."
In aceasta situație, a considerat ca instanța nu a soluționat in mod legal cauza, hotărârea astfel pronunțata fiind lovita de nulitate.
2.Instanța nu s-a pronunțat si nu a înlăturat motivat toate criticile formulate in susținerea contestației.
In ceea ce privește faptul ca titlul executor încalcă disp. art.141 alin. (1 ) din Codul de procedura fiscala, in sensul ca "Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează in baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu." Instanța a respins ca neîntemeiata critica, deoarece, a considerat ca titlul executoriu a fost emis in temeiul Deciziei de impunere nr. 1619/17.02.2014.
Totodată instanța a "constatat ca se invoca doar aspecte ce țin de nelegalitatea actului administrativ - fiscal, ...aspecte ce nu pot fi examinate de instanța de executare pe calea contestației la executarea propriu-zisa...", precum si faptul ca "nu am invocat motive de nelegalitate sau netemeinicie a executării silite însăși care sa poată fi examinate pe calea contestației la executare, potrivit art. 172-173 c.pr.fiscala.
Soluția instanței este greșita, deoarece, in conformitate cu prevederile art. 172 (1), c.pr.fîscala, contestația la executare se poate face împotriva oricărui act de executare, iar titlul executoriu emis este un act de executare.
Instanța nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a solicitat si anume faptul ca in titlul executoriu au fost înscrise "creanțe contractuale" si nu creanțe fiscale, situație recunoscuta chiar de intimata prin întâmpinare. F. de aceasta critica, întemeiata pe prevederile art. 141 (1 ) instanța nu s-a pronunțat., dar a apreciat ca nu a invocat motive de nelegalitate sau netemeinicie a executării silite însăși care sa poată fi examinate pe calea contestației la executare, potrivit art. 172-173 c.pr.fiscala.
A precizat că a criticat si critica nelegalitatea titlului executoriu si a somației emise, datorita acestui fapt: in cuprinsul acestuia s-au înscris creanțe contractuale si se executa creanțe contractuale, ceea ce contravine disp. art. 141 (1 ) din c.pr.fiscala.
3. In ceea ce pricește cheltuielile de judecata la care a fost obligată, in cuantum de 3000 de lei, apelanta le considera excesiv de mari, raportat la complexitatea cauzei si activitatea desfășurata de avocat, situație fata de care solicita sa fie cenzurat cuantumul acestora, in situația in care contestația le va fi respinsa.
F. de cele mai sus menționate, a solicitat, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanțe si trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța sa se pronunțe prin sentința.
In subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii atacate si admiterea contestației formulate.
In drept, s-au invocat prevederile art. 466 si urm. c.pr.civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 04.06.2014.
La data de 25.06.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicit apelului ca nefondat; respingerea excepției nulității hotărârii instanței de fond ; menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legala si temeinica; obligarea apelantei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecata, pentru următoarele motive:
1. Referitor la excepția nulității hotărârii instanței de fond invocata de apelanta-contestatoare in cererea de apel:
Apelanta-contestatoare considera ca instanța de fond s-a pronunțat in mod greșit prin încheiere, contrar prevederilor art. 424 alin.1 NCPC si ca "instanța nu a soluționat in mod legal cauza, hotărârea astfel pronunțata fiind lovita de nulitate".
A solicitat respingerea excepției invocate de apelanta-contestatoare ca neîntemeiata., apreciind ca instanța de fond in mod corect s-a pronunțat prin încheiere in cauza de fata, conform art. 424 alin. 5 NCPC.
2. Apelanta-contestatoare critica pentru nelegalitate hotărârea instanței de fond, in sensul ca instanța nu s-a pronunțat si nu a înlăturat motivat toate criticile formulate in susținerea contestației (in ceea ce privește înscrisul care, in opinia apelantei, nu constituie titlu executoriu si faptul ca in titlul executoriu au fost înscrise "creanțe contractuale" si nu "creanțe fiscale").
In cererea de apel, cat si in contestația formulata, apelanta-contestatoare vorbește de inexistenta titlului de creanța, in baza căruia au fost emise actele de executare a căror anulare o solicita.
Intimata a precizat ca titlul de creanța îl reprezintă decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014, emisa de Primăria A. - Serv. Impozite si taxe, in valoare de 31.733,89 lei, care a fost contestata conform procedurii prevăzute de art. 205-207 Cod pr. fiscala, art. 7 alin. 1,3,7 din Legea 554/2004, dosarul nr._ aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova - secția contencios administrativ, cu termen de judecata 28.09.2015. Ca urmare, criticile aduse titlului de creanța - in speța decizia de impunere - . executare nu pot fi admise, având in vedere dispozițiile art. 712 alin. 2 NCPC. In consecința, apreciem ca acțiunea este inadmisibila sub acest aspect.
Nu au fost indicate de către contestatoare alte motive de nelegalitate si netemeinicie a actelor de executare, constând in titlul executoriu nr._/05.12.2014 si somația nr._/05.12.2014. Ca urmare, conform art. 711 alin. 1 NCPC, nu s-au invocat motive legate de nerespectarea procedurii de executare sau vicii de forma ale titlului executoriu si somației, care sa atragă anularea acestora.
Un alt aspect ar fi acela ca somația si titlul au fost emise la 30.06.2014, iar contestația s-a făcut la data de 30.12.2014, insa intimata nu a făcut apărări pe acest aspect întrucât Serviciul Impozite si Taxe al Primăriei A. nu a depus, la dosarul execuțional comunicat instanței, dovezile de comunicare a somației si titlului executoriu. In lipsa acestora nu a invocat excepția tardivității formulării contestației.
A făcut insa dovada ca au mai fost emise anterior somații si titluri executorii in baza aceleiași decizii de impunere, necontestate in termenul procedural (somația nr._/30.06.2014 si titlul executoriu nr._/30.06.2014, aflate la dosarul execuțional depus la instanța).
Instanța de fond in mod corect a reținut ca susținerile apelantei-contestatoare nu sunt întemeiate, întrucât formele de executare (somația si titlul executoriu) au fost emise in baza Deciziei de impunere nr. 1619/17.02.2014, care poate fi considerata titlu de creanța in sensul art. 110 alin.3 lit. a din O.G. nr. 92/2003, republ., pentru a putea deveni titlu executoriu in condițiile art. 141 si a justifica începerea procedurii de executare silita, prin comunicarea somației însoțita de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din OG 92/2003.
De asemenea, in mod corect a apreciat instanța de fond faptul ca aspectele ce țin de nelegalitatea actului administrativ-fiscal invocate de apelanta-contestatoare in acțiunea sa, nu pot fi examinate de instanța de executare pe calea contestației Ia executarea propriu-zisa.
3.In ceea ce privește cheltuielile de judecata, a solicitat respingerea apărărilor apelantei întrucât aceasta nu este in măsura sa aprecieze munca avocatului pârtii adverse, având in vedere si obiectul dosarului. Instanțele superioare in grad, au considerat ca acest onorariu este proporțional cu munca desfășurata de avocat si complexitatea dosarelor existente intre aceleași părți, motiv pentru care a obligat . unor onorarii de aceeași valoare, în acest sens urmând a depune hotărârile judecătorești la care am făcut referire. In plus, partea adversa nu are cum sa aprecieze prestația avocatului său, în condițiile in care nici nu a fost prezenta.
4.Pe fondul cauzei, a precizat că între părți s-au încheiat mai multe contracte de concesiune, având ca obiect concesionarea unor suprafețe de teren aparținând domeniului public al UATO A.. In baza acestor contracte, contestatoarea s-a obligat la plata unor redevențe. Pe lângă aceste contracte de concesiune, la data de 15.03.2007 s-a încheiat contractul de asociere nr. 1/15.03.2007, modificat prin actul adițional nr. 5992/06.07.2011 si reziliat prin HCL 2/30.01.2014, acte depuse de contestatoare. In urma auditului efectuat de C. de Audit Public Intern a fost întocmit raportul preliminar de audit nr. 1619/14.02.2014 (aflat la dosar), in urma căruia a fost emisa decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014, de Primăria A. - Serv. Impozite si taxe, in valoare de 31.733,89 lei.
Aceasta decizie a fost contestata in condițiile art. 205-207 Cod pr. fiscala, dosarul nr._ aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova - secția contencios administrativ, aflat in procedura prealabila.
Ca urmare, susținerea contestatoarei conform căreia ar fi emis titlul executoriu nr._/05.12.2014 si somația nr._/05.12.2014, in dosarul de executare 99/05.12.2014, fără a exista un titlu de creanța este nereala, deoarece decizia de impunere a fost emisa si a fost contestata, așa cum s-a arătat.
Mai mult decât atât, din dosarul de executare depus la dosarul cauzei, reiese ca anterior emiterii actelor de executare contestate in prezenta cauza, au mai fost emise pe numele contestatoarei somații si titluri executorii, pe care nu le-a contestat, ex. somația nr._/30.06.2014 si la titlul executoriu nr._/30.06.2014.
A precizat ca motivarea in fapt din acțiunea formulata de contestatoare a fost aceeași si in dosarele nr._ si_, ambele cereri fiind respinse de Tribunalul Prahova - secția contencios administrativ. Practic se reia aceeași solicitare, sub o alta forma, iar aceasta motivare vizează anularea titlului de creanța, nu a actelor de executare, ceea ce face ca acțiunea sa fie inadmisibila, întrucât instanța investita cu soluționarea contestației la executare nu poate analiza titlul de creanța, care este un act administrativ a cărui anulare este de competența instanței de contencios administrativ.
Considera ca nu au fost arătate motivele pentru care sa fie anulate actele si formele de executare silita, desi titlul de creanța, respectiv decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 emisa de Primăria A.- Serv. Impozite si taxe este perfect valabila, anularea/menținerea acesteia urmând sa fie soluționata in dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Prahova.
A precizat intimata că CL A. a instituit, in urma cu aproape 10 ani, o taxa pentru accesul in locuri de agrement care inițial a fost de 3%, apoi 4%, ajungând la 8%, conform HCL 140/22.12.2010 care stabilește impozitele si taxele locale aferente anului 2011. pentru ca in 2014 sa fie redusa la 4%. Aceasta hotărâre, identica de altfel cu HCL 191/19.12.2013 (a cărei anulare s-a solicitat in dosarul nr._ ), a fost atacata in instanța de contestatoarea, dosarul nr._ fiind soluționat irevocabil prin sent. civ. 916/26.03.2013 (aflata la dosar), pronunțata de Tribunalul Prahova si menținută prin decizia civila nr._/09.12.2013 (aflata la dosar) de către Curtea de Apel Ploiești. HCL 191/19.12.2013 stabilește pentru anul 2014, in raport cu anii anteriori, o taxa de redusa la 4%, asa cum am arătat. Aceasta a fost contestata de contestatoarea in dosarul_, acțiunea fiind respinsa.
Prin cererea de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._, contestatoarea a solicitat anularea HCL 140/2010 si restituirea taxei aferente anilor 2005-2010, cu toate ca nu a solicitat anularea HCL care au stabilit taxele locale aferente acestei perioade. Ca urmare, este vorba de doua taxe si nu de una singura, asa cum susține. Una este datorata conform HCL care stabilește impozitele si taxele locale, iar cealaltă este datorata, conform contractului de asociere care i-a fost reziliat si numai pe perioada de valabilitate a acestuia.
Contestatoarea a plătit in perioada 2004-2007 taxa stabilita prin HCL care reglementează impozitele si taxele locale, aferenta fiecărui an in parte, in valoare totala de 11.495 lei (chitanțe anexate la dosar), dupa care, in perioada 2008-2013, a achitat numai taxa de transport pe cablu (chitanțe depuse la dosar) in valoare de 37.569 lei, fără a achita si taxa prevăzuta in contractul de asociere. In anul 2014 a achitat taxa prevăzuta in contract, respectiv suma 11.359 lei (chitanța aflata la dosar). Prin art. 6 din actul adițional nr. 5992/06.07.2011 care a modificat contractul nr. 1/15.03.2007, s-a stabilit ca . va fi obligata sa achite 4% din încasările, dar nu mai puțin de echivalentul a 2500 euro pentru fiecare an fiscal.
Așa cum a arătat inițial, prin contractul nr. 1/15.03.2007 privind asocierea pentru administrarea pârtiilor si traseelor de schi pentru agrement, contestatoarea s-a obligat conform cap. IV "Modalități de plata", sa achite "toate taxele stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local A." . De asemenea, in cadrul aceluiași paragraf, s-a obligat sa achite pentru anul 2007, taxa de 3% din volumul încasărilor provenite din urcare mijloace de agrement. Contractul nr. 1/15.03.2007 avea o valabilitate de 10 ani, respectiv 15.03.2017, așa cum reiese din cap. II al acestuia, dar a fost reziliat ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi (aflat la dosar). Insa aceste aspecte sunt apărări in dosarul aflat pe rolul instanței de contencios administrativ si nu in cadrul contestației la executare ce face obiectul prezentei cauze.
Contestatoarea susține ca aceasta taxa, in cazul sau, a fost stabilita prin contract si in celelalte cazuri, transportatorii pe cablu datorează taxa in baza HCL privind impozitele si taxele locale, care este emisa la finele anului in curs pentru anul următor. Ca urmare, a achitat taxa de transport pe cablu, dar nu a achitat taxa datorata in baza contractului de asociere in participațiune.
Contestatoarea pretinde ca, in ce privește contractul de asociere pentru administrarea pârtiilor de schi, nu are nici un fel de obligație de plata. Se poate observa foarte clar din obiectul contractului ca pârtiile si traseele de schi care au fost date in administrare aparțin UATO A. si care nu pot face obiectul unui contract cu titlu gratuit, având in vedere dispozițiile Legii 215/2001 si Legii 213/1998, cu modificările si completările ulterioare. Totodată, exista HCL - urile emise in fiecare an pentru impozitele si taxele locale, care se adresează tuturor contribuabililor de pe raza UATO A., fără ca aceștia sa aibă vreun contract.
In toata perioada scursa de la momentul aplicării unei astfel de taxe si pana in prezent, contestatoarea nu a contestat-o si a achitat-o anual, ceea ce înseamnă o recunoaștere ca datorează o astfel de taxa, a cărei nelegalitate o reiterează in toate dosarele existente intre părți, deși instanța s-a pronunțat asupra legalității acesteia, atât in dosarul_, cat si in dosarul nr._ .
In ce privește taxa stabilita prin contractul de asociere, deși nu a achitat-o, pretinde, in dosarul nr._ . soluționat de Tribunalul Prahova, ca i-ar fost reziliat abuziv contractul, insa instanța a stabilit ca susținerea este nefondata si a menținut ca legala si temeinica hotărârea Consiliului Local privind rezilierea acestuia.
In ce privește nelegalitatea HCL 2/30.01.2014 - prin care i-a fost reziliat contractul - comunicata contestatoarei la 03.02.2014, aceasta a fost soluționata pe fond in dosarul nr._ de Tribunalul Prahova, in sensul respingerii acțiunii ..
A precizat ca, in urma controalelor Curții de Conturi si ale DGFP Prahova, nu numai ca nu s-a stabilit ca aceste taxe ar fi ilegale, din contra, organele de control au reținut ca UATO A. a cheltuit cu domeniul de schi, numai in perioada 2009-2011, cu 852.144,12 Iei mai mult decât a încasat pentru acesta, făcându-se referire chiar la contestatoare, alături de alte doua societăți comerciale. Aceasta situație a fost reținuta si in sent. civ. 916/26.03.2013, pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul_ .
A mai arătat că ca au fost încălcate dispozițiile art. 14,15 din Legea 213/1998, care prevede ca bunurile proprietate publica pot fi închiriate sau concesionate in scopul obținerii de venituri, nu generării de cheltuieli in suma de 1.171.594,62 lei aferente perioadei 2009-2011, din care s-au recuperat 27%, respectiv 319.450,50 lei.
In consecință, Curtea de Conturi a dispus masuri de recuperare a prejudiciului creat prin încălcarea disp. art. 14,15 din Legea 213/1998, art. 20 (1) lit. e) din Legea 273/2006 si art. 3 din OG 119/1999. După cum se poate observa din HCL 2/30.01.2014, noi am reziliat toate contractele privind domeniul schiabil, nu numai contractul încheiat cu contestatoarea, deși ceilalți operatori au avut contribuții substanțiale la bugetul local, in raport cu aceasta. HCL 2/30.01.2014 a fost contestata in instanța de contestatoare, cererea fiind soluționata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._, prin respingerea acțiunii acesteia.
În concluzie, a solicitat:
1.respingerea apelului ca nefondat;
2.respingerea excepției nulității hotărârii instanței de fond ;
3.menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legala si temeinica;
4.pe fond, respingerea contestației la executare ca nefondata ;
5.menținerea ca legale si temeinice a titlului executoriu nr._/05.12.2014 si a somației nr._/05.12.2014, emise in dosarul de executare nr. 99/05.12.2014;
6.obligarea apelantei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecata,
In drept, s-au invocat art. 205 si art. 471 alin.5 NCPC, raportat la art. 24 NCPC si art. 3 din Legea nr. 76/2012, cu modif. si compl. ulterioare.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulat, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins contestația la executare făcând aplicarea în speță a disp art. 110 alin. 3 lit. a, art. 141 și art. 145 alin. 1 din OG 92/2003, republicată.
Astfel, Judecătoria S. a reținut că între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 1/15.03.2007, modificat prin actul adițional nr. 5992/06.07.2011 iar în urma unui audit a fost întocmit raportul preliminar de audit nr. 1619/14.02.2014 în baza căruia a fost emisa decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 de Primăria A. - Serv. Impozite si taxe, pentru suma de 31.733,89 lei.
Decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 a fost comunicată contestatoarei potrivit înscrisurilor de la filele 27-29 dosar fond, fiind respectate dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/200, astfel că în condițiile art. 45 din același act normativ, contestatoarea avea opțiunea de a face plata de bunăvoie sau pentru a o contesta în condițiile art. 209 și urm. din OG 92/2003, republicată. Aceasta decizie a și fost contestată în condițiile art. 205-207 Cod proc. fiscala, dosarul nr._ aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova - Secția contencios administrativ.
În baza Deciziei de impunere nr. 1619/17.02.2014, la data de 05.12.2014, au fost emise de către Primăria or. A. Serviciul Economic: somația nr._ si titlul executoriu nr._, acte de executare contestate - natura obligației fiscale fiind creanță din contracte de asociere si diferențe in sumă totală de 30.141,95 lei.
Față de această situație de fapt, tribunalul reține că instanța de fond în mod legal a concluzionat că Decizia de impunere nr. 1619/17.02.2014 reprezintă titlu de creanță în sensul art. 110 alin. 3 lit. a din OG 92/2003, republicată și după expirarea termenului de plată, a devenit în condițiile art. 141, titlu executor, justificând începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somației însoțită de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din ordonanță.
Tribunalul mai reține că faptul că apelanta contestatoare a contestat actul administrativ-fiscal ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației sus-menționate, nu suspendă executarea, deoarece contestația pe calea administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, potrivit art. 215 alin.1 Cod proc.fiscală, potrivit alin.2 al aceluiași articol, contribuabilul putând cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, neputând invoca acest aspect pe calea contestației la executare.
Astfel, constatându-se că nu au fost invocate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a executării silite înseși, care să poată fi examinate pe calea contestației la executare instanța de fond în mod legal a respins cererea contestatoarei ca neîntemeiată făcând o corectă aplicare a disp. art. 172-173 Cod pr. fiscală,
În raport de aceste considerente, tribunalul apreciază susținerile apelantei ca nefondate după cum urmează.
Apelanta-contestatoare a considerat ca instanța de fond s-a pronunțat in mod greșit prin încheiere, contrar prevederilor art. 424 alin.1 NCPC si ca astfel încheierea pronunțata este lovita de nulitate.
Având în vedere că potrivit art. 651 alin. 4 C.p.c. instanța se pronunță în soluționarea contestației la executare, prin încheiere, tribunalul constată ca neîntemeiată această susținere.
Apelanta-contestatoare a mai criticat hotărârea instanței de fond, în sensul că instanța nu s-a pronunțat si nu a înlăturat motivat toate criticile formulate in susținerea contestației, respectiv că înscrisul nu constituie titlu executoriu si ca in titlul executoriu au fost înscrise "creanțe contractuale" si nu "creanțe fiscale".
Așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul apreciază că instanța de fond s-a pronunțat asupra susținerilor contestatoarei în sensul că înscrisul nu constituie titlu executoriu, arătând că nu sunt întemeiate, întrucât formele de executare (somația si titlul executoriu) au fost emise in baza Deciziei de impunere nr. 1619/17.02.2014, care este titlu de creanța in sensul art. 110 alin.3 lit. a din O.G. nr. 92/2003, republ., și devine titlu executoriu in condițiile art. 141 constituind temeiul legal pentru începerea procedurii de executare silita, prin comunicarea somației însoțita de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din OG 92/2003.
De asemenea, in mod corect a apreciat instanța de fond faptul ca aspectele ce țin de nelegalitatea actului administrativ-fiscal invocate de apelanta-contestatoare in acțiunea sa, nu pot fi examinate de instanța de executare pe calea contestației la executare, ele putând fi deduse spre control judiciar instanței de contencios administrativ. Împotriva Deciziei de impunere ce constituie în cauză titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită in dosarul execuțional nr. 99/05.12.2014 al Primăriei or. A., se poate formula contestație, care se depune la organul administrativ fiscal și care va fi soluționată prin emiterea unei decizii, astfel cum rezultă din art. 205 alin.1, art. 206 alin.3, art. 209-210 Cod proc.fiscală. La rândul său, această decizie de soluționare a contestației pe cale administrativă poate fi atacată de către contestatoare la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Astfel, instanța de fond, în mod corect a arătat că nu se poate pronunța asupra susținerilor/criticilor contestatoarei privind titlul de creanță, respectiv că acesta cuprinde creanțe contractuale iar nu creanțe fiscale, deoarece aceste aspecte sunt de competența instanței de contencios administrativ, situația care nu poate fi asimilată cu o nepronunțate asupra unei apărări, așa cum susține apelanta contestatoare.
Prin urmare, tribunalul apreciază ca nefondate aceste critici formulate de către apelantă, urmând a le înlătura cu această motivare.
Tribunalul reține că instanța de fond, a obligat contestatoarea la plata către intimat a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu înscrisul de la fila 124. Acest cuantum de 3000 de lei, apelanta îl considera excesiv de mare, raportat la complexitatea cauzei si activitatea desfășurata de avocat, situație fata de care a solicitat sa fie cenzurat in situația in care contestația va fi respinsa.
Art. 445 din Noul cod de procedură civilă, intitulat Cuantumul cheltuielilor de judecată, prevede, la alin. 2, că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Tribunalul constată că acest onorariu nu este disproporționat în raport cu valoarea in litigiu, 31.733,89 lei și nici cu complexitatea cauzei, contestatorul invocând în contestația sa mai multe aspecte de fapt și drept la care apărătorul intimatului a răspuns motivat.
Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanta - contestatoare, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoarea . A. împotriva încheierii din data de 02.04.2015 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .
Văzând și prevederile art. 453 și urm.N.c.p.c., tribunalul va obliga pe apelantă la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatoarea ..R.L. A., J_, C._ cu sediul în orașul A., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din ședința publica din 2 aprilie 2015 pronunțata de Judecătoria S. în dos. nr._, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL A. PRIN PRIMAR, cu sediul în or. A., ., jud. Prahova și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat S. I. cu sediul în Bușteni, .. 36, jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă pe apelantă la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
GREFIER,
E. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. N.M../Tehnored. A.I.A..
4 ex./ 25.09.2015
D.f._ – Judecătoria S.
J. f. R. P.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2636/2015. Tribunalul... → |
|---|
